Sunteți pe pagina 1din 6

MORCOVUL

Merita sa intre in cartea recordurilor. E mai tare ca ginsengul la capitolul sanatate Marturisesc faptul ca titlul de mai sus este un pic fortat. Si nu in privinta morcovului. Din contra! Comparatia cu morcovul este un frumos compliment pentru... ginseng. Nu putem asocia planta chinezeasca cu acest adevarat panaceu universal, reprezentat de radacina viu colorata a morcovului. Apoi, in timp ce ginsengul este folosit mai mult in medicina Extremului rient, morcovul este o adevarata vedeta a medicinii de pe toate meridianele. Numai in ultimul deceniu, morcovului i!au fost consacrate mai multe studii medicale decat ginsengului, in intreaga sa "cariera" ca remediu. Exista in Statele #nite chiar un muzeu al morcovului si, credeti!ma, este o institutie mult mai serioasa si mai interesanta decat ar putea parea la o prima vedere. Dar de unde vine morcovul$ %arerile sunt impartite& unii cercetatori spun ca ar fi fost "domesticit" cu cinci!sase milenii in urma in rientul Mi'lociu, pe teritoriul actualului Afganistan, in timp ce altii sustin ca ar fi originar din (azinul Marii Mediterane, la fel ca si rudele sale patrun'elul, telina sau leusteanul. Adevarul s!ar putea sa fie undeva la mi'loc, morcovul pe care il cumparam astazi din piete fiind, se pare, o incrucisare dintre specia orientala, care are o culoare rosie!purpurie, si specia mediteraneana, a carei radacina are o culoare mai degra(a gal(ena. Cert este ca inca din vremuri preistorice, morcovul este folosit ca aliment si ca medicament, am(ele calitati fiindu!i din plin validate de catre studiile moderne. Dar inainte de a cunoaste utilizarile medicinale cu adevarat exceptionale ale morcovului, sa aflam mai multe despre diferitele tipuri de morcov folosite in alimentatie si in terapie. Ce fel de morcov se foloseste in terapie )n lume exista incredi(il de multe varietati de morcov *de ordinul sutelor+, neasteptat de diferite intre ele. ,a noi in tara sunt folosite aproape exclusiv varietatile de morcov de culoare portocalie. )n pietele noastre gasim morcovul portocaliu de consum, de forma cilindrica, dulce la gust si foarte (ogat in vitamine, dar si un morcov fura'er, de dimensiuni foarte mari, de forma conica, mai fad si mai sarac in su(stante nutritive. Mai rar, intalnim la noi si morcovul gal(en, care este foarte (ogat in xantofila si luteina, doi pigmenti care previn degenerescenta maculara, ateroscleroza si cancerul pulmonar. )n )ndia si in China se foloseste si o varietate de morcov rosu, care contine un pigment numit licopina, care previne si com(ate gastrita si ulcerul gastric si, de asemenea, cancerul de prostata si cel ovarian. Morcovul purpuriu este cultivat in unele regiuni din -urcia si din )ra., fiind (ogat in pigmenti antocianici, principii active care im(unatatesc vederea nocturna, com(at inflamatiile articulare, previn trom(ozele de tot felul. Morcovul al( este intalnit in estul Afganistanului, in %a.istan si in )ran, si are aceasta culoare deoarece este lipsit de pigmenti, dar in schim( e foarte (ogat in fi(re alimentare, care dezintoxica organismul, im(unatatesc tranzitul intestinal, regleaza greutatea corporala, previn cancerul de

colon. )n fine, morcovul negru *de fapt are o culoare vinetie foarte inchisa+ contine, la fel ca si morcovul purpuriu, pigmenti antocianici, care intre altele scad nivelul colesterolului negativ *,D,+, impiedica oxidarea acestuia pe artere, incetinesc procesele degenerative, prote'eaza impotriva diferitelor forme ale (olii canceroase. Cum preparam si cum administram radacina de morcov Mai intai de toate, tre(uie stiut ca cele mai (une efecte terapeutice se o(tin consumand radacinile de morcov proaspete si nu cele conservate prin congelare sau preparate prin incalzire, care isi pierd multe din calitatile vindecatoare. Dupa doua saptamani de congelare se pierd aproximativ /01 din ma'oritatea vitaminelor, in timp ce prin fier(ere este pierdut un procent de /0!201 din continutul de vitamina A, vitamina E, vitamina 34 si 35. Sucul

Este forma de administrare a morcovului cea mai eficienta din punct de vedere terapeutic. Se o(tine cu a'utorul storcatorului electric centrifugal, din morcovi proaspeti, (ine spalati, dar necuratati de coa'a, care este partea cea mai (ogata in su(stante nutritive. Coa'a va fi doar spalata foarte (ine cu peria si vor fi indepartate cu a'utorul cutitului partile stricate. Dupa stoarcerea morcovului, sucul se consuma de preferinta imediat sau, daca nu este posi(il acest lucru, se pastreaza la rece, in recipiente (ine inchise, dar nu mai mult de sase ore. De regula, un adult va consuma zilnic 4/0!500 ml de suc de morcov, o cantitate mai mare fiind contraindicata, deoarece poate produce deran'amente gastro!intestinale, pigmentari anormale ale pielii, stari de inapetenta. Sucul de morcov o(tinut prin centrifugare este cea mai eficienta forma de administrare a acestei legume, deoarece vitaminele, enzimele, mineralele si pigmentii pe care ii contine sunt foarte usor de asimilat. -re(uie stiut, insa, ca sucul o(tinut prin simpla mixare a morcovilor, neurmata de centrifugare, nu are aceleasi efecte terapeutice, deorece continutul mare de celuloza impiedica o (una asimilare a vitaminelor. Salata Se o(tine dand prin razatoare morcovii, (ine spalati in preala(il, si prin adaosul de ulei presat la rece, putin suc de lamaie si sare dupa gust. ,a salatele de morcov se adauga de o(icei si radacina de patrun'el, de telina, varza sau sfecla rasa, precum si marar sau patrun'el verde. Din morcovul crud, consumat ca atare sau in salata, organismul va putea extrage un procent neasteptat de mic de vitamine sau minerale, deoarece acestea raman "captive" in spatele peretilor celulari formati din celuloza. De exemplu, doar 6/1 din vitamina A din morcovul crud va putea fi asimilata, in

timp ce din sucul de morcov o(tinut prin centrifugare, procentul din aceasta vitamina asimilata creste pana la aproximativ 701. )n schim(, in salata cu morcov crud exista un procent foarte mare de fi(re alimentare, foarte importante pentru im(unatatirea tranzitului intestinal, pentru tinerea su( control a greutatii, pentru prevenirea cancerului tu(ului digestiv, pentru scaderea glicemiei si a nivelului colesterolului. Morcovul fiert

Morcovul fiert este mai digera(il %oate fi consumat ca atare, su( forma de piure sau in diverse alte mancaruri *cior(e, tocanite, ghiveciuri etc.+. )n urma fier(erii, aproximativ 201 din vitamina A continuta este distrusa, la fel ca si vitamina C si multe alte su(stante nutritive. -otusi, este important de stiut ca vitaminele si mineralele ramase dupa fier(ere vor fi mult mai usor de asimilat din morcovul fiert decat din cel crud. Mai mult, morcovul fiert este foarte (ine digerat si tolerat de catre tu(ul digestiv, fiind ca atare recomandat in mod special persoanelor convalescente ori care datorita unor afectiuni gastro!intestinale nu suporta cruditatile. Din aceste motive, morcovul fiert poate avea, desi poate parea incredi(il, o aplica(ilitate terapeutica mai mare chiar decat cel consumat crud. Tratamente preventive 3oala canceroasa ! mai multe studii facute in Danemarca, su( conducerea dr. 8irsten 3randt, de la ")nstitutul Danez de Stiinte Agricole", au demonstrat faptul ca administrarea morcovului incetineste cresterea tumorilor si chiar previne formarea acestora. Cea mai puternica su(stanta antitumorala continuta de morcov este ! se pare ! falcarinolul, un principiu activ care este secretat de aceasta leguma, pentru a se apara de atacul ciupercilor parazite. )n studii facute pe culturi de celule canceroase, dar si pe animale de experienta, s!a o(servat ca su( influenta acestei su(stante, dezvoltarea diverselor tipuri de celule maligne este inhi(ata. Cancer de piele ! administrarea acestei legume pe de o parte are efecte antitumorale directe, iar pe de alta parte, reduce sensi(ilitatea pielii la actiunea nociva a radiatiilor ultraviolete in exces *(etacarotenul este in (una masura responsa(il de acest efect+. Din aceste motive, curele de morcov sunt foarte eficiente pentru prevenirea cancerului de piele, inclusiv a melanomului malign. Cancer la san ! intr!un studiu statistic facut in Suedia, intre anii 4792 si 4770, pe un esantion de peste :0.000 de femei, s!a o(servat ca cele care consuma regulat alimente care contin vitamina A *vitamina la care morcovul este "campion" a(solut+, au un risc de aproape trei ori mai mic de a dezvolta cancer mamar. 'umatate de pahar de suc de morcov asigura necesarul de vitamina A pentru o zi intreaga.

)n lume exista sute de varietati de morcov Cancer pulmonar ! un studiu facut in 4779 la un institut medical din Dallas, Statele #nite, a conchis ca un consum ridicat de morcov scade riscul de cancer pulmonar, atat la fumatori, cat si la nefumatori. Aceasta deoarece morcovii contin o serie intreaga de su(stante antioxidante care previn mutatiile celulare si formarea tumorilor. Ateroscleroza ! in radacina de morcov au fost descoperite mai mult de 60 de su(stante cu efect anti!oxidant, care previn depunerea colesterolului si a trigliceridelor pe artere su( forma placilor de aterom. Mai mult, fi(rele alimentare continute de morcovul crud, consumat ca atare sau in salata, a'uta la mentinerea unui nivel scazut al colesterolului din sange. ;ipertensiune ! glutationul, o su(stanta care in organismul uman 'oaca rolul de coenzima, este continut din (elsug in coa'a morcovului. Administrarea zilnica a acestei su(stante, prin consumul de suc proaspat de morcov, previne puseele de hipertensiune. )nfarct miocardic ! un studiu facut in Massachusetts, Statele #nite, pe un esantion de 4500 de persoane, a aratat ca la oamenii care consuma zilnic morcov crud ca atare sau su( forma de suc, riscul de a suferi un infarct este cu :01 mai mic. <iroza gripala, infectii virale in general ! consumul de morcov previne infectiile virale de tot felul. Cercetatorii au remarcat ca, la organismele hranite cu alimente (ogate in vitamina A, mem(rana celulara devine mai "dura" si mai greu de penetrat de virusi, care astfel nu mai pot infecta celulele sanatoase. r, morcovul este printre cele mai (ogate alimente in aceasta vitamina, doar 20 de grame din aceasta leguma, consumata cruda, asigurand necesarul de vitamina A pentru o zi intreaga. Degenerescenta maculara ! doua principii active continute de catre morcovul de culoare portocalie, adica luteina si zeaxantina, prote'eaza organismul de procesele degenerative in general si de cele care afecteaza ochii in special. )n conformitate cu studiile facute la #niversitatea din =otterdam, landa, administrarea acestor doua su(stante, dar si a altor principii active din morcov, cum ar fi vitaminele A si C si zincul, previn aparitia acestei afectiuni. De asemenea, un studiu finlandez facut pe 4600 de persoane arata ca un consum regulat de morcov reduce riscul de cataracta si a'uta la mentinerea acuitatii vizuale pana la varste inaintate. Tratamente interne 3oala canceroasa ! se administreaza zilnic suc de morcov, cate 400 ml dimineta si seara, in cure de patru saptamani, urmate de una!doua saptamani de pauza. De asemenea, se administreaza si salata de morcov crud, dat prin razatoarea fina, cate /0!2/ de grame zilnic, consumate de macar trei ori pe saptamana. Sucul de morcov este foarte (ogat in su(stante antitumorale, cu efecte (enefice demonstrate in cancerul de piele, in cancerul esofagului si al laringelui, in cancerul colo!rectal, in cancerul gastric, al prostatei sau al vezicii urinare. Aceste su(stante incetinesc procesele de proliferare a celulelor maligne, impiedica in (una masura aparitia metastazelor, studii de medicina experimentala aratand ca, su( actiunea lor, tumorile pot intra in remisie.

Morcovul consumat crud, su( forma de salata, mentine tranzitul intestinal normal, element de maxima importanta in (oala canceroasa, unde functia de eliminare este adesea afectata. De asemenea, acest aliment intensifica procesele de dezintoxicare.

Morcovul negru scade nivelul colesterolului Adenom de prostata ! un principiu activ intalnit in coa'a si in semintele morcovului, numit (eta! sitosterol, are o eficienta extraordinara in tratarea tumorilor (enigne ale prostatei. Se face un tratament cu o durata de opt saptamani, timp in care se administreaza cate 500 ml de suc de morcov pe zi, consumat pe stomacul gol. Colesterol si trigliceride marite ! un studiu facut de un institut al Departamentului >uvernamental pentru Agricultura al Statelor #nite a aratat ca doar doi morcovi cruzi consumati zilnic a'uta la scaderea valorilor colesterolului negativ *,D,+ cu 40!601. Aceasta deoarece morcovul este foarte (ogat in fi(re alimentare, (locand, atunci cand este consumat impreuna cu alte alimente, asimilarea grasimilor saturate si a colesterolului. Efectul celulozei continute de morcov asupra nivelului trigliceridelor din sange este extraordinar, studii de medicina experimentala aratand o scadere a valorii acestora cu 42,5!55,/1, dupa doar 50 de zile de tratament cu morcov crud. )munitate ! mai ales la schim(arile de anotimp, cand sistemul natural de aparare al organismului in fata infectiilor este cel mai greu incercat, se recomanda cura cu suc de morcov. <itaminele A si C, vitaminele din complexul 3, pigmentii din morcov stimuleaza organismul sa produca celule cu rol in imunitate, le activeaza pe cele existente si, in plus, stimuleaza productia de anticorpi. Acest efect de stimulare imunitara se o(serva inclusiv la persoanele in varsta, la copii sau la convalescenti. Este indicata cura cu suc de morcov din care se consuma cate 600!500 ml zilnic, pe o perioada de patru saptamani. Aceasta cura a dat rezultate pozitive si in cazul persoanelor infectate cu virusul ;)<. )nfectii fungice ! o cura cu suc de morcov poate fi un ad'uvant excelent in tratarea candidozelor sau a infectiilor cu Aspergillus. Se administreaza cate 500 de ml de suc de morcov, zilnic, pe o perioada de doua saptamani. Efectul terapeutic al morcovului se explica prin prezenta in radacina sa a unor... pesticide naturale *intre care si falcarinolul, despre care am mai vor(it in acest articol+, care au efect antifungic. Emfizem pulmonar ! "un aport sporit de vitamina A, foarte a(undenta in radacina de morcov, are un efect foarte (un in prevenirea si in tratamentul emfizemul pulmonar". Aceasta este concluzia profesorului american =ichard 3a?(utt, de la #niversitatea de Medicina din 8ansas, Statele #nite. Se recomanda consumul de morcov crud ca ad'uvant in afectiunile pulmonare, cate 20 grame zilnic, dar si al morcovului fiert, recomandat mai ales pentru pacientii care nu tolereaza cruditatile. Cura cu morcov este eficienta si ca ad'uvant in (ronsita cronica *inclusiv in cea ta(agica+, in -3C, in pneumoniile recidivante. ;epatita cronica ! glutationul, o su(stanta secretata in radacina morcovului, are un puternic efect drenor hepatic, stimuleaza regenerarea celulei hepatice si activitatea ficatului in general. 3olnavilor de hepatita le este recomandata o cura cu o durata de 50 de zile, timp in care se (eau zilnic 4/0 ml suc de morcov. -ratamentul se poate relua dupa 6 saptamani de pauza. Constipatie ! se face o com(inatie din 4/0 ml suc de morcov, 6/ ml suc de spanac si 6/ ml suc de lamaie. Se (ea acest amestec dimineata, pe stomacul gol, efectul de stimulare a tranzitului intestinal aparand la cateva ore dupa ingerarea sucurilor. -ratamentul are un efect laxativ puternic si, in plus, este "prietenos" cu colonul, normalizand flora, vindecand inflamatiile,

a'utand la eliminarea toxinelor de pe peretii intestinali. Diaree, diaree la copii ! daca in stare cruda morcovii stimuleaza tranzitul intestinal, atunci cand sunt administrati preparati termic, morcovii au efect usor astringent, calmeaza inflamatia la nivelul intestinului si stopeaza, intr!o anumita masura, proliferarea (acteriilor in intestin. Se recomanda piureul de morcovi fierti, sarat dupa gust si la care se adauga foarte putin ulei *ca hrana exclusiva, eventual in com(inatie cu orezul+ pentru o perioada de 6@ de ore. ,actatie ! se consuma piure de morcovi fierti pentru stimularea secretiei lactate, pentru prevenirea avitaminozelor si a deficientelor de minerale. Extern, se pun comprese cu suc de morcovi pe sani, pentru calmarea inflamatiilor si pentru prevenirea craparii mameloanelor. <edere nocturna deficitara ! administrarea de vitamina A si expunerea la soare *ceea ce a'uta la sinteza in organism a unei su(stante ce favorizeaza vederea nocturna+ a'uta la com(aterea acestei tul(urari. Se consuma cate o 'umatate de pahar *400 ml+ de suc de morcov, de doua ori pe zi, in cure de doua saptamani. Tratamente externe

Al(i, portocalii sau purpurii, toti sunt adevarate medicamente %lagi canceroase ! sucul de morcov aplicat extern, pe plagile canceroase, su( forma de comprese, are efecte antitumorale usoare, este calmant si antiinflamator. )n cazul cancerului (ucal si al celui laringian se fac, de doua ori pe zi, gargare cu suc proaspat de morcov. >ingivita ! se mesteca foarte (ine *vreme de minimum trei minute+ cate o 'umatate de morcov, dupa fiecare masa. Morcovul crud contine su(stante cu efect antiseptic (ucal *antifungice, mai ales+, calmante si antiinflamatoare. %recautii si contraindicatii la folosirea morcovului Consumul unor doze de morcov mai mari decat cele recomandate in acest articol, mai ales suc, poate produce asa numita carotodermie *carotenemie+, adica o colorare in portocaliu a pielii, datorata excesului de (etacaroten in organism. De asemenea, consumul exagerat de morcov poate produce tul(urari gastro!intestinale *arsuri gastrice, diaree, (alonari, colici a(dominale+, stari de inapetenta. Curele foarte indelungate cu morcov, fara pauzele aferente, fac organismul sa converteasca mult mai greu (etacarotenul in vitamina A, ceea ce poate conduce la posi(ilitatea aparitiei avitaminozelor, chiar si in conditiile unei alimentatii corecte.

)lie -udor