P. 1
eseu latinitate si dacism.docx

eseu latinitate si dacism.docx

|Views: 1,733|Likes:
Published by Mihaela Vasiliu
romana XI
romana XI

More info:

Categories:Types, Presentations
Published by: Mihaela Vasiliu on Nov 05, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/20/2015

pdf

text

original

LATINITATE SI DACISM Temelia limbii si a poporului român o reprezinta de latinitatea si dacismul, două curente de opinie care au străbătut cultura

românească de-a lungul timpului, generate de condițiile istorice în care au trăit românii. LATINITATEA este un „curent aparut in lingvistica si in filologia romaneasca in sec XIX,care pentru a demonsta caracterul latin al limbii romane,a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice astfel forma celor latine,incat sa le apropie cat mai mult de forma originala. DACISMUL este un “curent in istoriografia autohtona,afirmat la inceputul sec al-XX-lea prin absolutizarea contributiei dacilor la formarea poporului roman si in general la istoria universala. Latinitatea a apărut începând cu secolul XIV, începând cu cronice, ale cronicarilor: Miron Costin, Grigore Ureche şi Ion Neculce, iar apoi în secolele XVII-XVIII de Şcoala Ardeleană: Samuil Micu Gheorghe Şincai Dacismul a apărut abia în secolul XIX, odată cu preocuparea romanticilor pentru cunoaşterea etnogenezei: Paşoptiştii, M. Eminescu şi L. Blaga. Primul care demonstrează latinitatea limbii române este Grigore Ureche, într-un capitol din lucrarea sa „Letopiseţul Ţării Moldovei”, consacrat special acestei probleme, intitulat „Pentru limba noastrămoldovenească”, pentru care conchide cu mândrie că „ de la Rîm (Roma)ne tragem; şi cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul”. Pentru a-şi convinge cititorii de acest adevăr, el dă o probă de etimologii latine : „...de la rîmleni, ce le zicem latini, pâine, ei zic panis, găină...ei zic galina, muierea...mulier [...] şi altele multe din limba latină, că de n-am socoti pre amănuntul, toate le-am înţelege.” Lui Grigore Ureche îi urmează alţi scriitori şi lingvişti care susţin în lucrările lor sorgintea latină a limbii române. În „ Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească”, cronicarul Miron Costin, realizează o sinteză a schemei structurii limbii române : „Unde trebuia să fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnedzeu, al mieu în loc de meus, aşa s-a stricat limba; unde era coelum, avem cierul; homo – omul; frons– frunte; angelus – indzierul(...) În sfârşit, luându-se cele sfinte de la sârbi, s-au adăugat şi puţine cuvinte slavoneşti.” În opera „De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”, aşa cum indică şi titlul, cronicarul îşi propune să scoată „lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţe sînt lăcuitorii ţărei noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din ţările ungureşti.” El dovedeşte că precum şi alte neamuri: „ franţozii –galii, turcii– otomani, ungurii– huni, aşa şi românii poartănumele romanilor.” Tot aici, Miron Costin, prezintă şi câteva obiceiuri romane, păstrate şi astăzi, cum ar fi toastul la petreceri şi aniversări, precum şi ritualul îngropării mortului. Reluând o temă a cronicarilor moldoveni, Dimitrie Cantemir lucrarea”Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor ”( 1719 - 1722) înfăţişează trecutul îndepărtat al poporului nostru, originea comună a tuturor românilor. El afirmă că “sântem urmaşii unui popor care a creat o civilizaţie şi o cultură clasică”. Este o lucrare de sinteza si infatiseaza conceptia savantului asupra formarii poporului roman si a limbii romane, tratand, cu o documentare extrem de bogata, de peste 150 de izvoare, originile poporului roman si evolutia sa. Idea de baza este continuitatea elementului roman in Dacia, intr-o unitate deplina in cele trei provincii romanesti, "Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor " reprezentand prima incercare de a trata impreuna istoria romanilor de pretutindeni. Dimitrie Cantemir combate ipoteza potrivit careia romanii s-ar fi retras cu totul dupa ce imparatul Aurelian a parasit Dacia in anul 271: "...poporul romano-moldovlahilornu din glogozala a nasteri de stransura sa fie scornit, ce din cetateni romani si din mari familii sa fie ales. Apoi din buni si tari romano-moldo-vlahii, din buni si tari parinti romani nascandu-se, a sangelui curatenie si a niamului evghenie nestricata si nebetejita sa fie ferit, precum si astazi tot asea o feresc."

În sec al XVIII –lea,opera de cultură a reprezentanţilor Şcolii Ardelene prefigurează, prin tematica ei, unitatea românească şi originea pur romană a poporului român. Samuil Micu este cel care, încercând să dovedească provenienţa latină a românilor, conchide că acest lucru reiese din patru elemente :„întâiu din scriitori, a doua din obiceiuri, a treia din limbă, a patra din nume.” Asemenea lui Samuil Micu, Gheorghe Şincai, în opera „Hronica românilor şi a mai multor neamuri...”, încearcă să dovedească sorgintea romană a poporului român : „Din partea coloniei, carea au remas în Dachia Veche...s-au prăsit apoi toţi românii cîţi sînt de-a stînga Dunărei, cum cură în Marea Neagră; iară din partea coloniei carea s-au trecut Dunărea şi s-au aşezat în Dachia cea Noao......., întîiu români, apoi abotriţi... mai pre urmă munteni,moldoveni, mărgineni.... adecă romani de sînge, precum firea şi vîrtutea îi mărturiseaşte (...)”. O altă creaţie este Polimorfismul creştinismului românesc scrisă de Vianu Mureşan in revista Tribuna ce arată aspectul latinităţii pornind de la ideea că încreștinarea românilor a fost un proces lent , desfășurat sub forma unor modificări morfologice. În acest proces sunt incluse și monoteismul geto/ dac susținut de Vasile Pârvan, identificarea figurii lui Zamolxe cu cea a lui Hristos sugerată de Eliade precum și dispoziția sufletului dac de a adopta un Dumnezeu în felul celui creștin - idee susținută de Horia Vintila. Mureșan sugerează că după retragerea administrației romane se produce o asimilare lărgită a creștinismului. Se deduce în continuare că în primele secole creștinismul românesc este de factură latină. După retragerea aureliană, legea creștină este preluată și respectată în formula orală , ca o normă de drept nescrisă DACISMUL Una dintre creaţiile ce susţin Dacismul este Memento mori scrisă de Mihai Eminescu, poem în care se surprinde istoria apariției și stingerii marilor imperii de la începuturile istoriei confruntarea dintre daci și romani capătă dimensiuni dramatice, apocaliptice , angrenând în lupta dintre cele două forțe atât zeii cât și străbunii și întregul pământ.
Fragmentul debutează cu imaginea lui Decebal căruia Zamolxe îi promite ajutorul său. Decebal în țelege că nu are sorți de izbândă. Se simte copleșit și răspunzător față de străbuni. Ridicarea coroanei anticipează pierderea puterii. Este surprinsă imaginea armatelor și figura lui Traian uimit de forța dacilor.Ultima parte surprinde dramatismul ultimei confruntări.

Istoric, arheolog și eseist, VASILE PÂRVAN (1882-1927) s-a preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie şi istoria civilizaţiei greco-romane.În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei, a organizat o serie de săpături în staţiunile arheologice din a doua epocă a fierului. Pe baza rezultatelor parţiale ale săpăturilor a scris Getica (1926), o vastă sinteză istoricoarheologică, prin care a readus în prim planul cercetării istorice rolul politic şi cultural al dacogeţilor; VASILE PARVAN afirma ca ,,spre deosebire de restul tracilor, care erau politeişti geţii se arată în credinţele lor henoteişti”. O altă creaţie ce susţine Dacismul este ”Revolta fondului nostru nelatin”de Lucian Blaga(1895-1961). Articolul apărut în revista"Gandirea" în anul 1921, a fost scris pentru a contracara exclusivismul latin.El încearcă să demonstreze că suntem mai mult decât ”latini / limpezi, raționali, cumpătați, iubitori de formă”. Pentru că nu se dorea îndrudirea cu slavii și tracii, au rămas moștenire vremurile în care ”a trebuit să suferim râsul batjocoritor al vecinilor ce ne doreau subjugați. Dacismul capătă și alte forme , ajungându-se la exagerări. În perioada interbelică , când se pune accent pe spiritul național apare ”tracismul” curent în care se exagerează fondul primar autohton de origine tracă. În timpul comuniștilor și după 1980 se ajunge la ”tracomanie”, făcându-se cultul spiritualității dacice și exagerându-se ideea că dacii au fost un popor drept , care a luptat doar pentru apărarea pământului strămoșesc. În consecinţă, cele 2 curente de idei au apărut din necesitate pentru a apărarea intereselor poporului român.În prezent , analiza scrierilor și operelor ce aduc în prim plan aceste curente, ne poate feri de exagerări, căci poporul român moștenește calități sau defecte în egală masură si de la daci și de la romani, trăsăturile acestora regăsindu- se astăzi în spiritul național într-o fuziune perfectă ce ne conferă identitate proprie ca neam.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->