Definitie.

O retea de calculatoare reprezinta un ansamblu de calculatoare (sisteme de calcul) interconectate prin intermediul unor medii de comunicatie (cablu coaxial, fibra optica, linie telefonica, ghid de unde) in scopul utilizarii in comun de catre un numar foarte mare de utilizatori chiar la nivel mondial- a tuturor resurselor fizice (hardware), logice(software de baza si aplicatii) si informationale (baze de date) asociate calculatoarelor din retea. Prin astfel de retele de calculatoare se poate asigura o integrare informatica a unui numar foarte mare de utilizatori la nivel local, regional si mondial. Definitie. Mediul Internet este un ansamblu de retele de calculatoare interconectate care impreuna cu miile de calculatoare individuale (terminale, statii de lucu) si milioane de utilizatori , constituie comunitatea Internet care are la dispozitie un mediu informational si de calcul cu foarte multe servicii informatice si resurse (baze de date diverse, biblioteci de programe, documentatii, etc.). Mediul Internet constituie un ansamblu complex de arhitecturi, componente fizice si sisteme de operare, care trateaza in mod egal atat minicalculatoarele sau retelele de calculatoare, cat si PC-urile sau maiframe-urile. Facilitatile mediului au o importanta egala, iar componentele sale se comporta una fata de alta fara nici o discriminare.

Retele de calculatoare
Aparitia calculatoarelor conectate in retea a reprezentat o performanta privind utilizarea calculatoarelor in procesarea informatiilor. Multiplele avantaje oferite de retelele de calculatoare sunt: utilizare eficienta prin partajare a resurselor unitatii centrale(UC); acces direct la resursele hardware (memorii externe, imprimante, etc.) si software (editoare, limbare de programare, programe specializate) pastrarea programelor si fisierelor intr-o singura copie (pe server) si utilizarea lor de catre orice utilizator cu drept de acces; sistem de protectie a fisierelor si programelor; utilizarea sinultana a bazelor de date de catre mai multi utilizatori; comunicare si schimb de informatii (programe si fisiere) intre utilizatori la nivel local, regional sau mondial. Dezvoltarea retelelor de calculatoare (mici sau mari) a contribuit la elaborarea si utilizarea aplicatii cu un impact mare asupra vietii economice si sociale din intreaga societate: accesul la programe complexe ce ofera informatii utile la nivel macroeconomic; accesul la mari baze de date din domeniile economic, financiar, comunicatii, etc.; accesul la informatii stiintifice si transferul rapid al articolelor stiintifice. Din punct de vedere hardware, o retea de calculatoare este constituita din: calculatoare centrale ( Server); calculatoare de lucru(terminale; statii de lucru - Workstations); echipamente periferice; elemente de conectare. Tipuri de retele de calculatoare Retelele de calculatoare sunt de mai multe feluri functie de numarul statiilor de lucru si de aria lor de raspandire: retele locale ( LAN - Local Area Networks) - lucreaza la nivelul unei cladiri sau al unui grup de cladiri avand distanta intre statiile de lucru de 10-1000 m;

unor

retele orasenesti ( MAN - Metropolitan Area Networks ) - lucreaza la nivelul unui oras avand distanta intre statiile de lucru de ordinul kilometrilor; retele regionale/mondiale ( WAN - Wide Area Networks ) - lucreaza la nivelul unei regiuni sau la nivel mondial avand distanta intre statiile de lucru de ordinul miilor de kilometri; 1

retele publice ( PDN - Public Data Networks ) - lucreaza la nivelul unei regiuni sau la nivel mondial si au acces la diverse retele locale, de exemplu : - INTERNET (E-mail -posta electronica, WWW-World Wide Web) - USENET si EUNET (posta electronica si circulatia stirilor) - CSNET si ARPANET (cercetare stiintifica) - BITNET (informatii in diverse domenii).

Topologii (structuri) de retele locale Topologia (structura) unei retele de calculatoare reprezinta modul de conectare a statiilor de lucru fata de Server. Modul de conectare va determina traseul pe care va circula informatia in retea, prin urmare o structura a comunicatiilor in retea. In general, exista trei tipuri de topologii pentru retelele LAN:

topologia Bus (magistrala) - are o fiabilitate sporita, viteza mare de transmisie;

topologia Ring (inel) - permite ca statiile de lucru sa fie egale intre ele;

topologia Star (stea) - ofera o viteza mare de comunicatie, fiind destinata aplicatiilor in timp real.

In domeniul topologiilor pentru retele de calculatoare s-au realizat si unele standardizari, dintre care amintim:

ETHERNET - topologie Bus (maxim 150 statii de lucru) produsa de firma Xerox in colaborare cu firmele Intel si Digital; RX-Net (maxim 255 statii de lucru) ; IBM Token Ring - topologie Ring (maxim 96 statii de lucru); IBM-PC - topologie Bus; ARCNET, MICOM, GATEWAY, G/NET. 2

Clasificarea retelelor
De-a lungul timpului, acestea s-au diferentiat in functie de scopul pentru care au fost proiectate si destinatia acestora, astfel retelele de calculatoare pot fi impartite in mai multe categorii, clasificare fiind facuta dupa urmatoarele criterii: Dupa topologie:

retele tip magistrala (bus); retele tip stea (star); retele tip inel (ring); retele combinate;

Dupa aria pe care o acopera reteaua:

retele locale LAN; retele metropolitane MAN; retele de arie intinsa WAN;

Dupa modul de operare:

retele peer-to-peer; retele bazate pe server;

Dupa modul de interactionare a nodurilor de retea (a tehnicii de comutare folosite):

retele cu comutare de circuite (circuite-switched); retele cu comutare de pachete (packet-circuite);

Dupa tehnologia de transmisie utilizata:

retele cu difuzare (broadcast); retele punct-la-punct;

Operarea retelelor
In afara de componenta hardware, retelele nu pot functiona fara asistenta unor componente software ce asigura fluiditate informatiei si impartirea pachetelor in functie de anumiti factori predefiniti, din cadrul retelei. Software-ul pe care se bazeaza comunicarea intr-o retea poarta numele de netware, sistemul de operare prin care se gestioneaza toate informatiile care intra, ies sau raman in cadrul retelei. Retelele de calculatoare se mpart, functie de tehnologia de transmisie, n: retelele cu difuzare, care au un singur canal de comunicatie care este accesibil tuturor calculatoarelor din retea. La nevoie, fiecare calculator transmite mesaje scurte numite pachete, primite de toate celelalte calculatoare; o parte a mesajului (numita cmp de adresa) specifica destinatarul mesajului. Calculatoarele din retea asteapta mesaje, iar cnd un pachet apare n retea, el este prelucrat de calculatorul care si-a recunoscut adresa, dar este ignorat de celelalte calculatoare din retea. Aceasta operatie poarta numele de transmitere de mesaje. O varianta a trimiterii de pachete este aceea n care toate calculatoarele din retea sunt destinatari ai pachetului, operatiunea numindu-se n acest caz difuzare de pachete. Pentru unele retele se poate defini si operatiunea de trimitere multipla, care consta n trimiterea pachetelor catre o submultime a calculatoarelor din retea; 3

 retele punct la punct, care dispun de mai multe conexiuni ntre calculatoarele retelei, ideal fiind cazul cnd fiecare calculator este legat de toate celelalte. Cum fizic (si nu numai) acest lucru este de obicei greu de realizat, reteaua dispune de conexiuni ntre anumite calculatoare. Transmiterea mesajului se face prin parcurgerea unui traseu ce contine unul sau mai multe calculatoare; uneori exista mai multe trasee posibile si atunci intervin algoritmii de dirijare care cauta traseele cele mai scurte (sau cele mai ieftine, etc.). Prin topologia unei retele se ntelege modul de interconectare a calculatoarelor n retea. Folosirea unei anumite topologii are influenta asupra vitezei de transmitere a datelor, a costului de interconectare si a fiabilitatii retelei.

Modelul OSI
Modelul de Referin OSI (OSI este un acronim pentru interconectarea sistemelor deschise, englez Open Systems Interconnection), pe scurt: OSI, este o structur de comunicare ierarhic foarte des folosit pentru a realiza o reea de calculatoare. OSI este un standard al Organizaiei internaionale de standardizare, emis n 1984. Modelul de Referin OSI ofer metode generale pentru realizarea comunicaiei sistemelor de calcul pentru ca acestea s poat schimba informaii, indiferent de particularitile constructive ale sistemelor (fabricant, sistem de operare, ar, etc). Modelul de Referin are aplicaii n toate domeniile comunicaiilor de date, nu doar n cazul reelelor de calculatoare. Modelul OSI divizeaz problema complex a comunicrii ntre dou sau mai multe sisteme n 7 straturi numite i niveluri (layers) distincte, ntr-o arhitectur ierarhic. Fiecare strat (nivel) are funcii bine determinate i comunic doar cu straturile adiacente. Cele 7 niveluri ale Modelului de Referin se numesc: Aplicaie (nivelul 7, superior) , Prezentare, Sesiune, Transport, Reea, Legtur de date, Fizic (nivelul 1, inferior). Termenii corespunztori din englez sunt Application, Presentation, Session, Transport, Network, Data link, Physical. Dei astzi exist i alte sisteme, cei mai muli distribuitori de echipamente de comunicaie folosesc OSI pentru a instrui utilizatorii n folosirea echipamentelor. Se consider c OSI este cel mai bun mijloc prin care se poate face neles modul n care informaia este trimis i primit.

Avantajele OSI
Cteva din avantajele folosirii OSI: 1. Descompune fenomenul de comunicare n reea n pri mai mici i implicit mai simple. 2. Standardizeaz componentele unei reele permind dezvoltarea independent de un anumit productor. 3. Permite comunicarea ntre diferite tipuri de hardware i software. 4. Permite o nelegere mai uoar a fenomenelor de comunicaie.

Mod de funcionare
Modul de comunicare pe baza modelului OSI ntre elementele unei reele de calculatoare i alte aparate "inteligente" poate fi neles mai cu uurin dac se consider pentru exemplificare numai 2 participani la conversaie. Pentru a profita de toate posibilitile de comunicaie, modelul OSI trebuie s fie implementat n ntregime (cu toate cele 7 niveluri sau straturi) n ambele elemente participante.

Not. Pentru o mai bun nelegere a imaginii de mai sus, comunicaia pe vertical de la un element la cel imediat superior sau inferior (sgeile albastre) respect regulile interfeei respective, n timp ce comunicaia (indirect) pe orizontal ntre un element verde i unul albastru respect protocolul nivelului respectiv. Cnd participantul 1 (o persoan sau un calculator sau dispozitiv "inteligent") vrea s "converseze" cu participantul 2 (de asemenea o persoan sau un dispozitiv), aceasta se face de fapt prin aceea c Aplicaia 1 trimite Aplicaiei 2 mai nti un prim mesaj, de exemplu "Eti liber i stpneti protocolul FTP?". Pentru "conversaia" lor aplicaiile trebuie s foloseasc un protocol de aplicaie predefinit. Protocoalele de pe fiecare nivel prescriu pn la ultimul amnunt cum anume se "vorbete", ce se spune i mai ales n ce ordine, astfel nct participantul cellalt s "neleag" despre ce este vorba. n acest exemplu ns, Aplicaia 1 nu are legtur direct/fizic cu Aplicaia 2. O legtura fizic exist, dar se afl departe - la fundul "stivei" de protocoale. Metoda Modelului OSI prevede ca mesajul Aplicaiei 1 destinat Aplicaiei 2 s fie mai nti predat nivelului de mai jos = Prezentare 1, printr-o interfa special. Acest nivel "vorbete" la rndul su cu nivelul su omolog din stiva 2, anume Prezentare 2, pentru care se folosete de protocolul necesar. Dar nici cele 2 niveluri de Prezentare nu sunt legate direct ntre ele. Nivelul Prezentare 1 pred atunci cele dorite n jos, nivelului Sesiune 1 (iari printr-o interfa specializat). Aceast procedur se continu n jos pn se atinge Nivelul fizic 1. Abia acesta posed o legtur fizic cu omologul su, Nivelul fizic 2, de exemplu printr-un cablu. De aici informaia se propag spre participantul 2 de jos n sus, printr-o serie de interfee, pn ntr-un bun sfrit se atinge nivelul Aplicaie 2, respectiv Participant 2, cu care Aplicaia 1 voia iniial s "vorbeasc". Din punct de vedere al Aplicaiei 1, ea doar pare c duce o conversaie direct cu Aplicaia 2, conform prescripiilor din protocolul de aplicaie ales. n realitate ea schimb informaii doar cu nivelul Prezentare 1, imediat vecin, prin interfaa respectiv. Avantajul acestei metode stratificate este c nici Aplicaia 1, i nici mcar programatorul ei (!!!) nu trebuie s cunoasc deloc sarcinile i soluiile de la nivelurile inferioare, ci doar una sau 2 interfee, n sus i n jos. n plus, ea nu trebuie modificat reactiv la orice schimbare de pe straturile inferioare. De exemplu, dac se schimb cablul de legtur (de la nivelul Nivelului fizic) printr -un canal radio. Specific pentru canale radio poate fi rata mare de greeli de transmisie, care desigur trebuiesc corectate automat, n funcie de s zicem condiiile atmosferice, caz care ns nu se ntmpl niciodat la cablul de cupru. i cu toate astea, Aplicaia 1 nu trebuie modificat.

Funciile nivelurilor
La baza stabilirii nivelelor arhitecturale ale modelului ISO OSI au stat o serie de principii generale, cum ar fi: crearea unui numr redus de nivele cu puine interactiuni ntre ele; colectarea funciilor nrudite n acelai nivel; crearea posibilitaii de modificare a funciilor unui nivel, fr afectarea celorlalte; crearea pentru fiecare nivel de linii de demarcaie (interfee) spre nivelul adiacent inferior i superior.

1.Nivelul fizic are rolul de a transmite datele de la un calculator la altul prin intermediul unui mediu de comunicatie. Datele sunt vazute la acest nivel ca un sir de biti. Problemele tipice sunt de natura electrica: nivelele de tensiune corespunzatoare unui bit 1 sau 0, durata impulsurilor de tensiune, cum se initiaza si cum se opreste transmiterea semnalelor electrice, asigurarea pastrarii formei semnalului propagat. Mediul de comunicatie nu face parte din nivelul fizic. 2. Nivelul legaturii de date corecteaza erorile de transmitere aparute la nivelul fizic, realizand o comunicare corecta intre doua noduri adiacente ale retelei. Mecanismul utilizat in acest scop este impartirea bitilor in cadre ( frame), carora le sunt adaugate informatii de control. Cadrele sunt transmise individual, putand fi verificate si confirmate de catre receptor. Alte functii ale nivelului se refera la fluxul de date (astfel incat transmitatorul sa nu furnizeze date mai rapid decat le poate accepta receptorul) si la gestiunea legaturii (stabilirea conexiunii, controlul schimbului de date si desfiintarea conexiunii). 3. Nivelul retea asigura dirijarea unitatilor de date intre nodurile sursa si destinatie, trecand eventual prin noduri intermediare (routing ). Este foarte important ca fluxul de date sa fie astfel dirijat incat sa se evite aglomerarea anumitor zone ale retelei (congestionare ). Interconectarea retelelor cu arhitecturi diferite este o functie a nivelului retea. 4. Nivelul transport realizeaza o conexiune intre doua calculatoare gazda (host) detectand si corectand erorile pe care nivelul retea nu le trateaza. Este nivelul aflat in mijlocul ierarhiei, asigurand nivelelor superioare o interfata independanta de tipul retelei utilizate. Functiile principale sunt: stabilirea unei conexiuni sigure intre doua masini gazda, initierea transferului, controlul fluxului de date si inchiderea conexiunii. 5. Nivelul sesiune stabileste si intretine conexiuni (sesiuni) intre procesele aplicatie, rolul sau fiind acela de a permite proceselor sa stabileasca "de comun acord" caracteristicile dialogului si sa sincronizeze acest dialog. 6. Nivelul prezentare realizeaza operatii de transformare a datelor in formate intelese de entitatile ce intervin intr-o conexiune. Transferul de date intre masini de tipuri diferite (Unix-DOS, de exemplu) necesita si codificarea datelor in functie de caracteristicile acestora. Nivelul prezentare ar trebui sa ofere si servicii de criptare/decriptare a datelor, in vederea asigurarii securitatii comunicatiei in retea. 7. Nivelul aplicatie are rolul de "fereastra" de comunicatie intre utilizatori, acestia fiind reprezentati de entitatile aplicatie (programele). Nivelul aplicatie nu comunica cu aplicatiile ci controleaza mediul in care se executa aplicatiile, punandu-le la dispozitie servicii de comunicatie. Printre functiile nivelului aplicatie se afla: o identificarea partenerilor de comunicatie, determinarea disponibilitatii acestora si autentificarea lor o sincronizarea aplicatiilor cooperante si selectarea modului de dialog o stabilirea responsabilitatilor pentru tratarea erorilor o identificarea constrangerilor asupra reprezentarii datelor o transferul informatiei

Exemple de protocoale din stiva OSI

7 Aplicaie 6 Prezentare 5 Sesiune 4 Transport 3 Reea 2 Legtura de date ex.: HTTP, SMTP, SNMP, FTP, Telnet, SIP, SSH, NFS, RTSP, XMPP, Whois, ENRP ex.: XDR, ASN.1, SMB, AFP, NCP ex.: ASAP, TLS, SSH, ISO 8327 / CCITT X.225, RPC, NetBIOS, ASP, Winsock, BSD sockets, NCP (Network Core Protocol), NFS (Network File System) ex.: TCP, UDP, RTP, SCTP, SPX, ATP, IL ex.: IP, ICMP, IGMP, IPX, BGP, OSPF, RIP, IGRP, EIGRP, ARP, RARP, X.25 (Packet Switching) ex.: Ethernet, Token ring, HDLC, Frame relay, ISDN, ATM, 802.11 Wi-Fi, FDDI, PPP ex.: cablu coaxial, radio, fibr optic, cablu bifilar torsadat, fire cupru

1 Fizic

MODELUL TCP/IP
Modelul TCP/IP (Protocol de control al transmisiei/Protocol Internet, n englezTransmission Control Protocol/Internet Protocol) a fost creat de US DoD (US Department of Defence Ministerul Aprrii Naionale al Statelor Unite) din necesitatea unei reele care ar putea supravieui n orice condiii. DoD dorea ca, atta timp ct funcionau maina surs i maina destinaie, conexiunile s rmn intacte, chiar dac o parte din maini sau din liniile de transmisie erau brusc scoase din funciune. Era nevoie de o arhitectur flexibil, deoarece se aveau n vedere aplicaii cu cerine divergente, mergnd de la transferul de fiiere pn la transmiterea vorbirii n timp real. Aceste cerine au condus la alegerea a patru niveluri pentru modelul TCP/IP: Aplicaie, Transport, Reea (sau Internet) i Acces la Reea.

Nivelul Aplicaie
Nivelul aplicaie se refer la protocoalele de nivel nalt folosite de majoritatea aplicaiilor, precum terminalul virtual (TELNET), transfer de fiiere (FTP) i pot electronic (SMTP). Alte protocoale de nivel aplicaie sunt DNS (sistem de nume de domeniu), NNTP sau HTTP. n majoritatea implementrilor, nivelul aplicaie trateaz nivelurile inferioare ca o "cutie neagr" care ofer o infrastructur sigur de comunicaii, dei majoritatea aplicaiilor cunosc adresa IP sau portul folosit. Majoritatea protocoalelor de la nivelul aplicaie sunt asociate cu modelul clientserver. Serverele au de obicei asociate porturi fixe, atribuite de IANA: HTTP are portul 80, FTP portul 21, etc. n schimb, clienii folosesc porturi temporare.

Nivelul Transport
Este identic cu cel din modelul OSI, ocupndu-se cu probleme legate de siguran, control al fluxului i corecie de erori. El este proiectat astfel nct s permit conversaii ntre entitile pereche din gazdele surs, respectiv, destinaie. n acest sens au fost definite dou protocoale captla-capt.

Primul din ele, TCP (Trasmission Control Protocol). El este un protocol sigur orientat pe conexiune care permite ca un flux de octei trimii de pe o main s ajung fr erori pe orice alt main din inter-reea. Acest protocol fragmenteaz fluxul de octei n mesaje discrete i paseaz fiecare mesaj nivelului internet. TCP trateaz totodat controlul fluxului pentru a se asigura c un emitor rapid nu inund un receptor lent cu mai multe mesaje dect poate acesta s prelucreze. Al doilea protocol din acest nivel, UDP (User Datagram Protocol), este un protocol nesigur, fr conexiuni, destinat aplicaiilor care doresc s utilizeze propria lor secveniere i control al fluxului. Protocolul UDP este de asemenea mult folosit pentru interogri rapide ntrebare-rspuns, clientserver i pentru aplicaii n care comunicarea prompt este mai importatnt dect comunicarea cu acuratee, aa cum sunt aplicaiile de transmisie a vorbirii i a imaginilor video.

Nivelul Reea (Internet)

Scopul iniial al nivelului reea ("Internet Protocol") era s asigure rutarea pachetelor n interiorul unei singure reele. Odat cu apariia interconexiunii ntre reele, acestui nivel i-au fost adugate funcionaliti de comunicare ntre o reea surs i o reea destinaie. n stiva TCP/IP, protocolul IP asigur rutarea pachetelor de la o adres surs la o adres destina ie, folosind i unele protocoale adiionale, precum ICMP sau IGMP. Determinarea drumului optim ntre cele dou reele se face la acest nivel. Comunicarea la nivelul IP este nesigur, sarcina de corecie a erorilor fiind plasat la nivelurile superioare (de exemplu prin protocolul TCP). n IPv4 (nu i IPv6), integritatea pachetelor este asigurat de sume de control.

Nivelul Acces la reea

Se ocup cu toate problemele legate de transmiterea efectiv a unui pachet IP pe o legtur fizic, incluznd i aspectele legate de tehnologii i de medii de transmisie, adic nivelurile OSI Legtur de date i Fizic. Modelul de referin TCP/IP nu spune mare lucru despre ce se ntmpl acolo, ns menioneaz c gazda trebuie s se lege la reea, pentru a putea trimite pachete IP, folosind un anumit protocol. Acest protocol nu este definit i variaz de la gazd la gazd i de la reea la reea.

O simpl comparaie ntre modelul OSI i modelul TCP/IP

Asemnri:

Ambele au niveluri Ambele au niveluri de aplicare, chiar dac acestea includ servicii diferite

Deosebiri: TCP/IP combin din modelul OSI nivelurile aplicaie, prezentare i de sesiune n propriul nivel numit Aplicaie. TCP/IP combin din modelul OSI nivelurile Legatur Date i Fizic n propriul su nivel numit Acces la reea. TCP/IP pare simplu pentru c are mai puine niveluri. n cazul n care TCP/IP nivelul Transport utilizeaz UDP, acesta nu ofer ncredere livrare de pachete. Nivelul transport din modelul OSI ofera ncredere.

O diferenta principala intre protocoalele TCP/IP si protocoalele OSI (implementate intr-o serie de retele, dintre care cea mai raspandita este reteaua publica de date X.25) consta in modul de abordare a problemei furnizarii unor servicii fiabile de transfer de date.

Adres IP
Adresele IPv4 au o lungime de 32 de bii (4 octei). Fiecare adres identific o reea (network) i o staie de lucru (work station) din cadrul reelei. Notaia obinuit este obinut prin scrierea fiecrui octet n form zecimal, separai ntre ei prin puncte. De exemplu, 192.168.0.1(10) este notaia folosit pentru adresa 11000000.10101000.00000000.00000001(2).

Formatul unei adrese IP n format zecimal i binar Adresele IPv4 au o lungime de 32 de bii (4 octei). Fiecare adres identific o reea

Clase de adrese
La nceputurile Internetului, adresele IPv4 se mpreau n 5 clase de adrese, notate de la A la E. mprirea se fcea n funcie de configuraia binar a primului octet al adresei, astfel: Clasa A B C D E Primul octet n binar 0xxxxxxx 10xxxxxx 110xxxxx 1110xxxx 11110xxx Prima adres 0.0.0.1 128.0.0.0 192.0.0.0 224.0.0.0 240.0.0.0 Ultima adres 127.255.255.255 Observaii

folosete 8 bii pentru reea i 24 pentru staia de lucru folosete 16 bii pentru reea i 16 191.255.255.255 pentru staie folosete 24 bii pentru reea i 8 pentru 223.255.255.255 staie 239.255.255.255 folosit pentru adresarea de tip multicast 255.255.255.255 utilizat n scopuri experimentale

Adresele reelelor au toi biii de staie 0 i nu pot fi folosite pentru o staie. n plus, mai exist i adrese de difuzare, care au toi biii de staie 1. IP in Iternet se construieste din IP-ul serverului + IP-ul calculatorului din reteaua locala. Adresarea IP poate reprezenta 2 lucruri: 1. adresa telei IP, in cazul data adresa are intotdeauna bitii indentificatori ai nodului egali cu 0, cu exceptia cind o retea e impartita in subretele ; 2. adresa de transmisie BRUTCAST, are ca valoare bitii identificatorului nodului egali cu 1. 9

Pentru identificarea staiilor se folosesc numai adresele de clas A pn la C. n plus, exist dou intervale de adrese de clas A nefolosite n Internet: Intervalul 0.0.0.0 - 0.255.255.255 nu se folosete, pentru a nu fi confundat cu ruta implicit; Intervalul 127.0.0.0 - 127.255.255.255 este folosit numai pentru diagnosticarea nodului local (ntotdeauna acesta va fi cel care va rspunde la apelul unei adrese din aceasta clas).

Adrese private
Dispozitivele neconectate la Internet nu au nevoie de o adres IP unic. Pentru aceste dispozitive au fost standardizate adresele private. Aceste adrese nu sunt unice la nivelul Internetului i de aceea nu sunt rutate de dispozitivele de nivel 3. n RFC 1918 au fost definite trei intervale rezervate pentru adresare privat:

Adrese rezervate pentru clasa A: 10.0.0.0 - 10.255.255.255 Adrese rezervate pentru clasa B: 172.16.0.0 - 172.31.255.255 Adrese rezervate pentru clasa C: 192.168.0.0 - 192.168.255.255

Nu este obligatoriu ca fiecare bloc de adrese s fie alocat unei singure re ele. De obicei, administratorul de reea va mpri un bloc n subreele; de exemplu, multe rutere pentru uz personal folosesc subreeaua 192.168.0.0 - 192.168.0.255 (192.168.0.0/24).

Masca subretelei determina cum local vor fi interpretate adresele IP in segmentul de retea, adica
defineste procesul de impartire in subretele.Masca standarta de retea are toti bitii bytilor indentificatorului de retea egal cu 1, si toti bitii bytilor indentificatorului nodului egal cu 0 . A :255.0.0.0 B :255.255.0.0 C :255.255.255.0 Masca subretelei este destinata doar pentru interpretarea locala a IP adreselor locale, adica in acelasi segment.Masca subretelei nu este IP adresa, ea se utilizeaza pentru interpretarea Ip adresa. Subretea este o metoda care consta in impartirea lacala a unui IP adrese din retea incit o IP adresa de retea sa fie utilazata in mai multe retele locale interconectate.De remarcat faptul ca o IP adresa poate fi utilizata doar pentru o singura retea,cuvintul cheie aici e local, adica reteaua globala alcatuita din calculatoare si retele fizice consta din IP ul retelelor impartite in subretele astfel incit din exterior aceasta retea se interpreteaza ca una singura. Etapele care trebuie parcursepentru a imparti retelele in subretele : 1. 2. 3. 4. 5. 6. instalarea conexiunilor fizice ; determinarea marimii subretelei ; calcularea mastilor si sdresei subretelei oferirea fiecarui nod in retea determinarea traseukui pentru fiecare router din retea verificarea sistemului si corectarea erorilor. ---- masca standart

Ce sunt IP-urile? IP este acronimul pentru Internet Protocol. El definete un numr scris pe 32 de bii, care identific un calculator ntr-o reea. Dei muli dintre noi tim c forma IP-ului este ceva de genul 192.168.0.1, forma cu care calculatorul, switchurile i routerele lucreaz este 11000000101010000000000000000001 (acelai lucru ca IP-ul de mai sus). Oamenii folosesc totui 10

prima form zecimal n defavoarea celei de-a doua binar pentru c este mult mai uor de reinut. Cum se calculeaz IP-ul? Algoritmul este destul de simplu. Primul pas este mprirea IP-ului n form binar n 4 buci de cte 8 bii fiecare. Apoi fiecare bit al octetului indica coeficientul lui 2 la puterea x, unde x este prioritatea bitului. x=7 daca vorbim de primul bit din octet, x=6 pentru al doilea bit x=0 pentru ultimul bit.

Bineneles n aceeai manier se trec n zecimal i ceilali octei. Pentru a obine codul binar al unui numr scris pe 8 bii (numrul maxim fiind 255), trebuie s gndim ca un bancomat. i dai clientului banii cerui n ct mai puine bancnote cerute. Spre exemplu dac cineva mi cere 168 i am la dispoziie bancnote de 128, 64, 32, 16, 8, 4, 2 i 1, cel mai uor, mi va fi s-i dau o bancnot de 128, una de 32 i nc una de 8.

Dac v ntrebai la ce sunt bune operaiile astea, rspunsul este urmtorul. nelegerea IP -ului este baz pentru identificarea lui la o clas, n subnetizri i n verificarea dac dou sau mai multe hosturi/interfee fac parte din aceeai subreea. Clase de IP-uri Clasa A IP-urile din clasa A, au forma primului octet 0xxxxxxx. Asta nseamn c bitul cu cea mai mare prioritate este fixat la 0, iar celelate pot varia ntre 0 i 1. Primul IP din clasa A este 0.0.0.0 iar ultimul este 0111 1111.1111 1111.1111 1111.1111 1111 adic 127.255.255.255. Clasa A concentraz 50% din spaiul de adresare IPv4. Clasa B Forma primului octet este 10xxxxxx. Primul IP din clasa B este 128.0.0.0 iar ultimul este 191.255.255.255. Acesta deine 50% din ceea ce a rmas dup ce am ex tras clasa A, adica 25% din totalul IPv4. 11

Clasa C Primul octet este 110xxxxx. Primul IP este 192.0.0.0 iar ultimul este 223.255.255.255 i ncadreaz 17.5% din totalul de adresa IPv4 Clasa D IP-urile din aceast clas nu vor aparea pe hosturi ntruct sunt adrese de multicast. Nu am s intru acum n detalii, important este c aceast clas este un mai special i nu se vor aloca IP-uri din aceasta. Primul octet este 1110 xxxx, primul IP este 224.0.0.0 iar ultimul este 239.255.255.255. Aici se ncadreaza 8,75% din IP-uri. Clasa E IP-urile din clasa E, sunt experimentale. Ca i n cazul celor de clasa D, nu se vor aloca pe hosturi. Primul octet este 1111 xxxx, adic cu primul IP 240.0.0.0 pn la finalul spaiului de adresare 255.255.255.255. Aici sunt tot 8.75% adrese. Masca de reea Pentru a nelege mai departe, este nevoie s lmurim ce este masc (subnet mask). Masca de reea definete ci bii fac parte din ID-ul de reea i ci bii sunt de bii de host. Spre exemplu, IP-ul de mai devreme 192.168.0.1 are n mod normal masca 255.255.255.0 pentru c este un IP de clasa C. Clasa A are masc 255.0.0.0 i clasa B 255.255.0.0, iar clasele D i E nu au mti. n form scurt 255.255.255.0 se poate scrie i ca /24 pentru c sunt 24 de bii de reea iar restul de 8 bii (pn la 32) vor fi bii de host. Regula de baz mtii de reea este c nu poate exista un bit prioritar de 0. Este una dintre cele mai frecvente greeli i n subreele complexe utiliznd VLSM poate fi ceva mai greu de indentificat. Ce nseamn asta? Scris n form binar masca /24 este de forma 1111 1111.1111 1111.1111 1111.0000 0000 adic 24 de bii de 1. Desigur pot avea masc /2 adica doi 1, urmai de 30 de bii de 0, adic 192.0.0.0 sau masc /10, care are primul octet 255 i din al doilea primii doi bii 1, adic 255.192.0.0 O masc greit, este una n care apare un 0, n faa unui 1. Exemple greite: - 255.1101 1111.0.0, - 255.255.0000 0001.0 Adresa unei reele nu are sens fr masc de reea. Asta nsemn c fr masc nu se poat e identifica reeaua din care face parte un IP. O condiie esenial a unui IP de reea, este s aib toi biii de host egali cu 0. Dac doar unul difer, acela nu este un IP de reea.

Figura de mai sus, m ajut s neleg datorit mtii, care sunt biii care mi denumesc reeaua i care sunt cei de host. Operaia se numete ANDing, pentru are loc operaia AND ntre biii cu aceeai poziie ai IP-ului i ai mtii. Primii 24 de bii din IP sunt biii de reea, urmtorii, vor fi FORAI 0, datorit regulii de mai sus. Deci, n final, adresa de reea din care face parte 12

192.168.0.1 este 192.168.0.0/24. Care este ultimul IP din aceast plaj. Pi conform teoriei, eu nu am voie s mai umblu la biii de reea, doar la cei de host, care sunt n numr de 8. Numrul maxim se atinge atunci cnd toi dintre ei, iau valoarea 1, ceea ce face ca n ultimul octet s se obin valoarea 255. Asta nseamn c ultimul IP este 192.168.0.255. S ncercm un exemplu puin mai greu. Se d IP-ul 172.16.96.25 /19. 1) Care este IP-ul dat, 2) Care este este masca 3) Care este IP-ul 4) Care este ultimul IP 5) Care primul i ultimul IP valid din aceast reea? n n de din aceast form format binar? binar? reea? plaj?

Rezolvare: 1) Aplicnd regulile de mai sus, IP-ul se va scrie n format binar 1010 1100.0001 0000. 0110 0000.0001 1001 2) 1111 1111.1111 1111.1110 0000.0000 0000 3), 4)

5) ntr-o reea primul i ultimul IP fizic nu sunt considerate IP-uri valide pentru c: primul IP, n care toi biii de host sunt 0, este un IP de reea, i nu se poate aloca niciunui host, iar ultimul IP n care toi biii sunt 1, este un IP de broadcast. Pe scurt un IP de broadcast este un IP care cuprinde ca i destinaie toate calculatoarele din reea. Este mai convenabil s trimii un singur p achet la broadcast ntr-o reea cu 1000 de calculatoare, dect s trimii 1000 de pachete cu destinatar specific. Cu alte cuvinte, primul i ultimul IP-uri valide sunt de fapt al doilea i penultimul IP din reea. 172.16.96.1 i 172.16.127.254 Numr de reele/numr de hosturi. Presupunnd c am la dispoziie IP-ul 172.16.0.0 /16 i am nevoie de 10 reele a cte 60 de calculatoare fiecare, voi aplica urmtoarele reguli. 13

2 la ce putere va fi cel mai mic numr, mai mare dect 10? Rspunsul este 4. 2^4 = 16. nseamn c voi mprumuta din biii de host, 4 bii pe care i voi transforma n bii de reea. Efectul acestei operaii este mrirea numrului de adrese de reea i micorarea numrului de IP-uri de host. M voi folosi de 10 adrese cu masc 16+4 = 20. Cte adrese IP valide i alocabile am? Simplu: 2^(numrul de bii de host rmai) 2. Scad 2 adrese pentru c, aa cum spuneam mai sus, primul i ultimul IP nu sunt IP -uri valide. Cu alte cuvinte, am 20 bii de reea, adic 12 bii de host. 2^12 2 = 4094 de adrese IP valide n fiecare din cele 16 reele obinute, ceea ce mi este evident suficient necesitilor iniiale. Acest proces se numeste subnetizare sau subnetting fiind de tip SLSM (single length subnet masking). Vom aborda i subnetizarea de tip VLSM (variable length subnet masking) ntr-un articol viitor. Pn una alta, sper c ceea ai gsit aici, a fost de folos, iar dac avei ntrebri legate de acest subiect, nu ezitai s ni le adresai.

14