Mara

de Ioan Slavici (autor canonic) roman traditional roman realist-social Proza lui Ioan Slavici contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului specifice locuitorilor din Ardeal, o lume in care triumfa binele si adevarul, cinstea si dreptatea, norme etice pe care omul trebuie sa le respecte. Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, ca adept inflacarat al lui Confuciu, aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de acesta: sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar etc., afirmand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia morala") Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de autor. Romanul "Mara" de loan Slavici (1848-1925) a fost publicat in 1894, in revista "Vatra", iar in volum a aparut abia in 1906, fiind considerat "cel mai bun roman al nostru, inainte de Ion" (serban Cioculescu) si "aproape o capodopera", (George Calinescu), deoarece destinul eroilor si mediul social sunt evocate cu o remarcabila arta a detaliului si cu o mare forta de construire a ansamblului. Structura romanului Romanul "Mara" de loan Slavici este structurat in 21 de capitole, purtand titluri semnificative pentru continutul acestora: "Saracutii mamei", "Maica Aegidia", "Furtuna cea mare", "Ispita", "Datoria", "Blestemul casei", "Norocul casei", "Pace si liniste" etc. Opera se constituie prin imbinarea dintre romanul Marei, care urmareste destinul eroinei si romanul iubirii, care ilustreaza formarea si consolidarea cuplului erotic Persida-Natl. Modalitatea narativa se remarca prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia de evenimente. Relatarea actiunii se face din perspectiva auctoriala, adica naratiunea este la persoana a III-a, naratorul fiind omniscient si omniprezent. Romanul are si o certa valoare etnografica, prin descrierea obiceiurilor ardelenesti, atat cele religioase cat si acelea referitoare la cultura si mentalitatea oamenilor de diferite etnii, ce convietuiau pe aceste meleaguri: romani, sasi, unguri. Ca in orice roman, in "Mara" exista mai multe planuri de actiune care se intrepatrund si la care participa mai multe personaje bine individualizate si construite convingator de Slavici. Semnifieatia titiului este sugestiva, deoarece aceasta creatie este, mai intai, "romanul Marei", al carei destin constituie axa fundamentala a epicii, fiind si "prima femeie-capitalist din literatura noastra" (Nicolae Manolescu). Pe ea n-o intereseaza averea, ci banii, care ii aduc respect si impacare. Mara se incadreaza in vederile etice ale autorului, care considera ca oamenii trebuie sa fie chibzuiti, harnici si virtuosi, ea intruchipand un adevarat exemplu de moralitate. Tema romanului o constituie fresca sociala a lumii ardelenesti, cu moravurile ei specifice, intrun spatiu real asezat la interferenta satului cu orasul, intr-un targ ardelenesc, Radna, situat langa Lipova si aproape de Arad. Perspectiva temporala este cronologica, actiunea fiind plasata la

www.referate.k5.ro

sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, cand relatiile capitaliste incipiente evolueaza spre structuri sociale mestesugaresti, cu randuieli stricte si cu o anumita psihologie, proprii burgheziei aflate in ascensiune. Constructia subiectului Incipitul consta in prezentarea personajului principal, Mara Barzovanu, "o precupeasa" din Radna si prin fixarea locului unde urmeaza sa se petreaca actiunea. Mara ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", dar era inca tanara, voinica, harnica si nu se plangea de noroc. Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la birt decat acasa", lasandu-le copii lor o livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe dealul Paulis. si casa, care era a Marei, primita ca zestre cand se maritase. Radna se afla pe malul drept al Muresului, iar peste rau, pe malul stang, se afla Lipova, de unde, pana la Arad se fac numai "doua ceasuri". Pe coasta dealului se afla manastirea minoritatilor, "Maria Radna", iar biserica romaneasca este numai la Lipova. Mara face negot, "vinde ce poate si cumpara ce gaseste", duce de la Radna "ceea nu gasesti la Lipova ori la Arad" si aduce de la Arad "ceea ce nu gasesti la Radna ori la Lipova.". Marti dimineata isi asaza "satra (macat, covor) si cosurile pline in targ la Radna, joi trece Muresul si-si intinde marfa la Lipova, iar vineri noaptea pleaca la Arad, "in piata cea mare", unde se aduna lume multa, din sapte tinuturi. Adesea, Mara mai castiga si dreptul de a-si pune masa si cosurile la capul podului, pe unde trecea toata lumea, cu sau fara treaba. Ea respecta, instinctiv, un principiu esential al economiei capitaliste, prefera sa dea tot ce are de vanzare pe "castig putin", decat sa-i "cloceasca" marfa si sa se intoarca acasa cu ea. Ca sa nu-i lase singuri, Mara ii poarta dupa ea pe cei doi copii, Persida si Trica, prin targuri, de aceea ei sunt "nepieptanati si nespalati si obraznici, saracutii mamei", dar ii iubeste mult si este foarte mandra de ei: "Tot n-are nimeni copii ca mine!". Mara isi tinea banii stransi pana acum repartizati in trei ciorapi: "unul pentru zilele de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica" si nu trecea nici o zi fara ca ea sa puna in fiecare macar cate un creitar. Avea ambitia ca sa-si vada fata preoteasa, iar pe Trica ajuns staroste in breasla cojocarilor. Pe fata o duce la manastirea din Radna si o da in grija maicii Aegidia pentru o educatie aleasa, iar pe Trica il angajeaza ucenic "pe patru ani" la Bocioaca, starostele cojocarilor din Lipova. Copiii s-au facut mari si, odata cu ei "au crescut si ciorapii". Frumusetea si farmecul Persidei il fascineaza pe Nati, feciorul lui Hubar, macelar la Lipova. Tanarul fusese ucenic, de doi ani ajunsese calfa, iar acum, asa cum erau randuielile breslei, trebuia sa mai faca "doi ani de calatorie" ca sa ajunga patron. Persida se indragosteste, la randul ei de Natl si refuza cu fermitate sa se marite cu teologul Codreanu, spre marea supararea a Marei, care voia s-o vada preoteasa. Pentru dragostea ei, Persida sfideaza cu hotarare si brutalitate prejudecatile vremii, intre care aceea ca Natl era neamt. Ioan Slavici consacra pagini memorabile iubirii aprinse dintre cei doi tineri. "Dragostea Persidei este de un dramatism rascolitor. Nimeni pana la Slavici n-a descris dragostea in tot ceea ce are mai dramatic, grav, cu atata adancime si vigoare realista, cu atata poezie", afirma Pompiliu Marcea. Cand implineste optsprezece ani, Persida se casatoreste, in taina, cu Natl si fug impreuna la Viena ca sa-si termine el perioada de caiatorie, care ii va da dreptul sa devina maistru macelar. Intorsi la Lipova, tanara familie deschide un birt, pe care-l va conduce mai ales Persida, deoarece Natl incepuse sa bea, sa joace carti si sa trandaveasca, ba chiar isi bate sotia, atunci cand ii reproseaza ca prietenii de bautura nu plateau si ca socotelile pe care le facuse insumau bani
www.referate.k5.ro

foarte multi. Persida pierduse mult din infatisarea aleasa si gingasa pe care o capatase la manastire, se facuse mai voinica si mai puternica din cauza ca muncea din greu toata ziua. Schimbarea se produsese si in sufletul ei, contactul permanent cu slugile si clientii din carciuma o inasprisera, "nu se mai rusina cand auzea vorbe proaste, nu se simtea jignita cand i se zicea vreo vorba aspra". Fata are mustrari de constiinta pentru cununia lor facuta fara binecuvfintarea parintilor, avand complice pe preotul Codreanu care facuse slujba pentru ca era un om slab si nu putuse rezista rugamintilor Persidei. Dupa ce Persida naste un copil, Mara si parintii lui Natl se impaca, dar, nu mult dupa aceea, batranul Hubar este ucis de fiul sau nelegitim, Bandi. Hubarmacelarul avusese o legatura amoroasa ascunsa cu Reghina, care fusese servitoare la Radna. Femeie voinica si frumoasa, ea il nascuse pe Bandi dar ramasese paralizata de o mana si de un picior, i se strambase gura si se smintise, asa ca nimeni nu putuse afla cine era tatal. Maicile ii tineau la manastire si ii hraneau pe amandoi, din mila crestina. Reghina murise cand baiatul avea opt ani, iar cand crescuse, Mara il lua de ajutor ca sa-i care cosurile si sa-i fie de folos la treburi. Bandi semana din ce in ce mai mult cu Natl si toti si-au dat seama ca iubitul misterios al Reghinei fusese Hubar-macelarul.
In alt plan narativ, Slavici relateaza viata lui Trica. Angajat ucenic la Bocioaca, starostele cojocarilor, Trica este cuminte si harnic, devine calfa, dar refuza sa devina ginerele stapanului, desi acesta si-ar fi dorit sa-l insoare cu singura lui fiica. Trica rezista cu stoicism si la avansurile pe care i le facea sotia patronului, Marta si vrea numai sa devina mester cojocar pentru a avea o viata independenta. Mara refuza sa-i plateasca lui Trica stagiul militar si baiatul pleaca pe frontui din Italia, este ranit "in sold de o tandara de bomba" si internat intr-un spital din Verona. Intors acasa, Mara vede ca flacaul se schimbase, avea obrazul ras si o mustacioara rasucita, nimic din infatisarea lui nu mai amintea de "prostaianul motolog din care putea orisicine sa faca ce vrea". In postul Pastelui, "amandoi cumnatii au fost scosi maiestri", Trica devine maistru cojocar, iar Natl maistru macelar. Finalul romanului ilustreaza intalnirea dintre Bandi si Hubar, care recunoaste, in sfarsit, ca este tatal lui. In clipa aceea, Bandi "il lovi cu pumnul in piept, apoi cuprins de un fel de turbare, se napusti asupra lui s-i musca in gatlej". Persida l-a gasit pe Hubar prabusit in mijlocul casei, cu ochii inchisi, iar pe Bandi apasand pieptul tatalui sau si razand demential. Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifica a spatiului ardelenesc, in toate laturile vietii omenesti. Cu o impresionanta forta a detaliului, autorul construieste imagini sugestive privind etnografia, obiceiurile, traditiile, mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care convietuiesc in acelasi spatiu etic ce-i cuprinde si-i supune pe toti: "Colectivitatea face legea pe care individul e tinut sa o respecte". (Nicolae Manolescu) Caracterizarea personajelor Mara Barzovanu este un personaj principal complex si reprezentativ pentru conceptia artistica a lui Slavici. Fin psiholog, observator atent al sufletului omenesc, Slavici contureaza un personaj realist, viabil, de o vigoare surprinzatoare, care-si da seama ca singura cale de a izbuti in viata este puterea banului. Inca din incipit, naratorul o caracterizeaza direct pe Mara, care, desi ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", era inca "tanara si voinica si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc". Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la birt decat

www.referate.k5.ro

acasa", lasandu-le copiilor o livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe dealul Paulis si casa, care era a Marei, data ca zestre cand se maritase. Prin caracterizare directa facuta de narator se contureaza si portretul fizic, ale carui trasaturi detaliate le sugereaza pe cele morale. "Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant", Mara sta toata ziua, neobosita si energica, la tejgheaua plina de poame, de turta dulce, de peste, in timp ce copiii se zbenguie "printre picioarele oamenilor". Trasaturile morale reies in mod indirect, din faptele, vorbele si gandurile eroinei. Mara este precupeata, "prima femeie capitalist din literatura noastra" (N.Manolescu), deoarece isi castiga existenta cu negustoria, "vinde ce poate si cumpara ce gaseste", de marti dimineata si pana sambata noaptea ea alearga cu marta de la Radna la Lipova, apoi la targul cel mare de la Arad. Ca o adevarata femeie de afaceri ("business woman" - N.Manolescu), Mara are un singur scop, acela de a strange bani, conducandu-se dupa o regula specifics economiei de piata, aceea ca "vinde mai bucuros cu castig putin decat ca sa-i cloceasca marfa". Femeie apriga, cu un acut simt al demnitatii umane, se hotaraste sa stranga bani ca sa scape de saracie si sa-si creasca cei doi copii, pe Trica si Persida, carora se straduieste sa le creeze o situatie materials si sociala cat mai buna. Mama iubitoare, Mara are modele de viata pentru copiii ei, pe fata vrea s-o vada preoteasa, ca Pecica, "o femeie minunata si dulce la fire, si bogata, si frumoasa", iar pe Trica viseaza sa-l faca maistru-cojocar. Desi copiii sunt "zdrentarosi si desculti", sunt in acelasi timp "sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, destepti si frumosi", Mara fiind extraordinar de mandra de ei, exclamand cu satisfactie: "Tot n-are nimeni copii ca mine!" Chibzuita pana la zgarcenie, in fiecare seara, Mara face socotelile, pune de o parte banii pentru ziua de maine. La capataiul patului tine trei ciorapi, "unul pentru zilele de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica", in care pune zilnic fie si numai un creitar si mai bine imprumuta banii de trebuinta pentru a doua zi, decat sa ia ceva din ciorapi. Intrepida (care nu da inapoi in fata greutatilor, brav, curajos, indraznet, cutezator) si autoritara, Mara are putere si dragoste de munca, precum si o inteligenta pragmatica, izvorate din experienta ei de viata si de aceea nu cheltuieste cu usurinta pentru copiii ei, desi ii iubeste enorm, dorind sa stranga bani suficienti care sa-i dea puterea sa invinga viata si sa-i asigure astfel echilibrul sufietesc. Desi este zgarcita, Mara nu este lacoma, setea de bani nu o dezumanizeaza ca pe Ghita, fiind mereu motivata si animata in actiunile ei de dragostea materna. Construita din lumini si umbre, eroina nu se indura totusi sa cheltuiasca bani pentru copiii ei, astfel Persida este dusa la manastire, cu bani putini, iar pentru Trica refuza sa-i rascumpere serviciul militar ca sa-l scape de armata. Fire energica si ambitioasa, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate si sufera de fiecare data cand copiii ei trec prin dificultati, fiind totdeauna de partea lor. Cand casnicia Persidei este in declin, Mara ii sta alaturi, ii da dreptate si o ajuta sa treaca peste greutati. Banii ii confera demnitate si respectul de sine si Mara nu vrea sa mai ajunga la starea de umilinta pe care i-o daduse saracia: "Nici ca se uitau oamenii ca mai-nainte la dansa. Las! ca banul te ridica si in sufletul tau, si in gandul altora, dar banul agonisit e dovada de vrednicie". Calculata si chibzuita, harnica si inteligenta, cu o mare vointa si stapanire de sine, Mara intruneste toate virtutile ce compun viziunea etica a lui Slavici, care construieste astfel o eroina demna de toata pretuirea si fata de care are simpatie si intelegere. Persida este fiica Marei, sora lui Trica, sotia lui Natl si nora macelarului Hubar. Ea este una dintre cele mai reusite, mai stralucitoare figuri feminine din literatura romana si este ilustrata de Slavici in evolutia

www.referate.k5.ro

sa de la copilarie la maturitate. Persida ilustreaza in roman ideea ca omul poate izbandi in viata numai prin vointa, luciditate si dragoste, prin stapanirea de sine, principalele arme ale eroinei care are un destin zbuciumat. In conturarea acestui personaj, Slavici se dovedeste a fi un fin psiholog si un rafinat observator al sufletului feminin. Fire sincera si voluntara, delicata si pura, Persida invinge loviturile sortii cu multa cutezanta, dar si cu o calma resemnare. Prin caracterizare directa facuta de narator se contureaza portretul fizic, ale carui caracteristici sugereaza trasaturile morale - puritate, candoare, gingasie-, avand efecte surprinzatoare asupra celor din jur: "Inalta, lata-n umeri, plina, rotunda si cu toate acestea subtirica s-o frangi din mijloc; iar fata ei ca luna plina, curata ca floarea de cires si alba, de o albeata prin care numai din cand in cand strabate, abia vazut, un fel de rumeneala". Celelalte personaje o caracterizeaza direct, Hubaroaia fiind incantata de fata "atat de frageda, atat de frumoasa", care, asupra lui Natl, revarsa "o vapaie mistuitoare". Prin caracterizare indirecta, din atitudinile, gandurile si vorbele eroinei, reies si alte trasaturi morale. Persida traieste o iubire pasionanta, o emotie puternica, scriitorul sondand sufletul omenesc cu o neobisnuita forta de sugestie a cuvantului si o deosebita maiestrie artistica, incat Pompiliu Marcea nota impresionat: "Dragostea Persidei este de un dramatism rascolitor. Nimeni pana la Slavici n-a descris dragostea in tot ceea ce are mai dramatic, grav, cu atata adancime si vigoare realista, cu atata poezie". Pasiunea statornica pentru barbatul ei este insotita de sinceritate si delicatete sufleteasca, rugandu-si mama sa nu-l blesteme pe Natl, deoarece "eu sunt de vina!". Casnicia ei parcurge mari dificultati, Nall "statea cu prietenii si toata osteneala, toata grija, ramanea in sarcina ei", dar Persida isi salveaza casatoria prin luciditate si inteligenta, prin puterea dragostei si prin stapanirea de sine, prin bunatate si blandete, facand ca sotul sa-i ceara iertare si familia sa iasa mai intarita din aceste incercari. Nu numai Natl se simte umilit de forta moraia a Persidei, dar si socrul sau se simte dator sa-i ceara iertare: "Iarta, fata noastra, toate supararile pe care ti le-am facut si fii incredintata despre iubirea noastra parinteasca". Ca si Mara, Persida are un acut simt al realului, o personalitate puternica in care domina calitatile sale iesite din comun, devotamentul, chibzuinta si vointa puternica, reusind astfel sa invinga toate piedicile vietii. Persida este unul dintre cele mai stralucitoare personaje feminine din literatura romana, inscriindu-se in aceeasi tipologie umana cu Sasa Comanesteanu si cu Tincuta, din opera lui Duiliu Zamfirescu, cu Doamna T. din "Patul lui Procust" de Camil Petrescu, ori cu Otilia din romanul lui George Caiinescu. Celelalte personaje, Natl, Hubar, Bocioaca, Trica, Bandi, preotul Codreanu sunt firav conturati. Numai Trica este un erou mai prezent in roman prin faptele sale si integritatea morala. Personajele episodice se raporteaza, intr-un fel sau altul, la destinul Persidei, evidentiind nobletea sufleteasca si forta personajului. Limbajul artistic. Ioan Slavici este un exceptional portretist, conturand prin detalii si sugestii puternice personaje complexe si solid construite. Fiind un prozator realist, Slavici nu insista atat asupra trasaturilor fizice, cat asupra celor psihologice, etice, de comportament si de gandire. Particularitatile fizionomiei transmit cu o transparenta extraordinary trasaturi morale, stari interioare ale personajelor. Astfel, portretul fizic al lui Natl contureaza firea eroului: "desi macelar, Hubarnatl era, asa la infatisare, om

www.referate.k5.ro

plapand, parca mai mult fata decat fecior. Om de vreo douazeci si unu de ani, cu mustata putina, cu obrajii rumeni, cu sortul curat, oarecum rusjnos... Asa era in adevar".

www.referate.k5.ro