Sunteți pe pagina 1din 41

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE SI COMISIA EUROPEANA

Lectia 1. Consiliul Uniunii Europene Pasul 1-Componenta si modul de activitate al Consiliului UE Prin Tratatul de fuziune din 1965 se instituia, odata cu o Comisie unica, un Consiliu al Comunitatilor Europene, numit Consiliu. El lua locul Consiliului special de ministri al CECO, Consiliului CEE si Consiliului CEEA. Consiliul era chemat sa exercite competentele atribuite prin fiecare dintre cele trei tratate institutive. De unde rezulta ca fuziunea viza aspectul institutional, nu si functional; Comunitatile ramaneau distincte, fiecare Tratat fixand in domeniul propriu competentele ce reveneau Consiliului, ca si Comisiei, de altfel. Tratatul de la Maastricht, consemnand evolutia comunitara produsa intre timp, a consacrat pentru Consiliu denumirea de Consiliul Uniunii Europene, extinzandu -i totodata competentele in afara domeniului comunitar, pentru pilonii doi si trei. Impreuna cu Parlamentul si Comi sia, Consiliul alcatuieste "triunghiul institutional al Uniunii Europene". Aceasta structura tripartita reprezinta centrul deciziilor majore in domeniul raporturilor omunitare si al raporturilor UE cu statele membre 156 . In ordinea rolului jucat si anaturii sale, Consiliul este purtatorul direct al intereselor nationale ale statelor membre in Comunitati si Uniune . Componenta si constituire Tratatele instituind Comunitatile au atribuit Consiliului importante competente, indeplinite in conformitate cu procedu ri riguroase, care sa asigure definirea si fundamentarea optima a actiunilor comunitare. Consiliul cuprinde cate un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru, imputernicit sa angajeze guvernul acelui stat in decizii luate in plan politic si juridic. Intrucat este purtator al interesului

national, intr-un domeniu dat, reprezentantul statului in Consiliu nu actioneaza cu titlu independent, precum membrii Comisiei. Guvernele pot insa imputernici si alti demnitari de rang superior in reprezentar ea intereselor sau chiar si exponenti, daca sunt competenti in domeniu, ai unor entitati regionale. Fiecare stat membru asigura pe rand presedintia Consiliului pentru sase luni, dupa o ordine stabilita prin Tratatul de la Maastricht si, pentru cicluri ulterioare, prin decizii ale Consiliului. La cererea unui stat membru, Consiliul poate accepta sa acorde presedintia pentru un alt interval decat acela fixat initial. O data pe luna, de regula, Consiliul se intruneste prin convocarea presedintelui ori din initiativa unui membru sau a Comisiei. Este necesara prezenta majoritatii membrilor cu drept de vot, in scopul asigurarii procedurii de vot. In exercitiul procedurii, un membru al Consiliului poate vota prin procura doar pentru un alt membru al consiliului . Delegarea de vot nu poate opera, in consecinta, decat intre membrii Consiliului . In raport cu subiectele abordate, Consiliul se intruneste fie intr -o configuratie pentru probleme generale si relatii externe (cu ministrii de externe ai statelor membre), fie in opt configuratii profilate p 838j99i entru aspecte economico-financiare, justitie si afaceri interne, folosirea fortei de munca, politica sociala si sanatate, transport, telecomunicatii si energie, educatie, tineret si cultura etc.159. Dar Consiliul poate intruni si sefii de stat si guvern in probleme privind uniunea economica si monetara. Cand se intruneste pentru probleme generale si relatii externe,

Consiliul acopera doua domenii prioritare de activitate, cu agende separate pentru fiecare dintre ele. Mai int ai, el asigura coordonarea actiunilor pregatitoare ale intrunirilor Consiliului European, precum si coordonarea generala a politicilor, a dosarelor transmise de Consiliul European in materia uniunii economice si monetare. In al doilea rand, Consiliul UE ar e in vedere PESC-ul (politica europeana de securitate si aparare), comertul exterior, cooperarea pentru dezvoltare si ajutorul umanitar 160. Ministrii de resort, membri in Consiliul UE, isi desfasoara activitatea in buna masura in tara fiecaruia. Neactivand p ermanent, Consiliul, in scopul asigurarii continuitatii efortului de integrare, mizeaza pe sprijinul Comitetului Reprezentantilor Permanenti (COREPER), organ auxiliar permanent. El urmareste pregatirea sesiunilor Consiliului UE si asigurarea activitatii intre sesiunile sale. De asemenea, pentru a nu se reduce rolul Consiliului la o intalnire periodica interguvernamentala, COREPER imprima permanenta de facto a Consiliului161. Fiind acelasi la nivelul Comunitatilor, acest organ cuprinde functionari sau tehnicie ni ai statelor membre. Desi sunt numiti si remunerati de ele, membrii COREPER alcatuiesc totusi un organ comunitar, cu functii specifice, normate de dreptul comunitar. Fiecare stat dispune de un Reprezentant permanent si de unul adjunct in fata Comunitatil or. Consiliul coopereaza cu Comisia in COREPER; normarea acestei relatii s -a facut inca in Tratatul de Fuziune. Presedintele COREPER elaboreaza ordinea de zi a sesiunilor Consiliului. Daca o propunere a organului auxiliar al Consliului UE nu e votata sau n u ajunge sa fie votata in Consiliu, este remisa COREPER pentru reanalizare. Prin rolul incredintat, COREPER a devenit garantul continuitatii si al permanentei Consiliului .

Consiliul UE dispune, potrivit TUE, de un secretariat general, condus de un secretar general, ca inalt reprezentant pentru politica externa si de securitate comuna. El este asistat de un secretar general adjunct, responsabil cu administrarea secretariatului general. Cei doi sunt numiti de Consiliu, chemat sa decida cu majoritate califica ta. Pe langa Consiliul UE functioneaza si grupurile de experti, desemnati unii de Comisie, altii - de statele membre. Ei au rolul de a fundamenta tehnic actele normative. In acelasi scop tehnico -legislativ functioneaza si Comitetul pentru agricultura. Pen tru coordonarea politicii monetare, TUE a infiintat Comitetul monetar. TM a creat Comitetul politic, angajat in definirea politicilor pilonului doi - PESC-ul; la cerere sau din oficiu el inainteaza avize Consiliului. Exista insa si alte organe auxiliare p e langa Consiliu, cum ar fi Comitetul permanent pentru forta de munca,Comitetul pentru cercetare stiintifica si tehnica, Comitetul pentru educatie etc. Pasul 2. Competenta decizionala a Consiliului Raportat la celelalte institutii, Consiliul Uniunii (CU) , ca organ de natura interguvernamentala, este centrul de greutate decizional al Comunitatilor, adevarata institutie cu forta deliberativa 163, ale carei acte adoptate, angajand reprezentantii statelor, raman aplicabile fara conditia ratificarii ulterioare. Trebuie totusi sa distingem intre ceea ce inseamna Consiliul ca voce a statelor membre si ceea ce constituie, in Consiliu, corpul operational al reprezentantilor guvernelor reuniti in cadrul acestei institutii . Reprezentantii desemnati de guvernele statelor membre actioneaza doar ca o conferinta ministeriala, materializandu -si insa hotararile, specifice

dreptului internaional public, in conventii internationale. Caracterul fundamental al atributiilor CU 165 se regaseste in competentele sale. In primul rand, CU adopta legislatia UE. El colegifereaza, in diferite domenii, cu Parlamentul European. Comisia inainteaza propunerile normative, dupa cum tot ea este chemata sa le aplice, odata adoptate. In legatura cu actele pe care le adopta, CU are dreptul de a atribu i Comisiei competente de executie. Delegarea de competente - numita comitologie deoarece Comisia consulta comitetele pentru obtinerea avizelor necesare, comitete ale Comisiei la care participa functionari nationali in vederea materializarii anumitor politici comunitare 166 - reprezinta o practica institutionala proprie dreptului comunitar, menita a regla relatiile dintre Consiliu si Comisie, astfel incat aceasta din urma sa nu -si depaseasca atributiile incredintate de Consiliu. Altfel, CU isi pate rezerva siesi competente de executie in situatii date. De asemenea, CU coordoneaza directiile majore ale politicilor economice ale statelor membre prin Consiliul afacerilor economice si financiare. Politica economica globala asigurata la nivel comunitar este de fapt politica economica comuna statelor membre; cea dintai rezulta din aceea din urma, este firul imanent care leaga politicile nationale in acest plan, exprimandu-le convergenta. Pentru ca nu se manifesta ca o reductie a lor, ea nu opereaza spontan, necesitand , o obiectivare constructiva, asigurata, sub semnul autoritatii CU, de catre amintitul Consiliu al afacerilor. Trebuie precizat ca sporirea atributiilor Consiliului in coordonarea politicilor economice nu afecteaza, ci tocmai exprima faptul ca decizia in elaborarea si aplicarea politicilor respective tine de competenta statelor membre, ai caror reprezentanti alcatuiesc Consiliul. Revine Consiliului importanta atributie a numirii membrilor

Comisiei, ai Comitetului Economic si Social, ai Curtii de Conturi si ai Comitetului Regiunilor, fapt care evidentiaza, la randu -i, adevaratul sens de ordonare a relatiilor de autoritate intre aceste institutii: asezarea lor sub semnul interguvernamental si legitimarea lor prin vocea statelor membre in Consiliu. In acelasi timp, Consiliul, potrivit competentelor in domeniul personalului, adopta Statutul Functionarilor Comunitari si fixeazaremuneratiile membrilor Comisiei si CJCE. Totodata, CU este imputernicit sa incheie acorduri internationale intre UE si organizatii inter nationale ori terte state pe probleme ale cooperarii si dezvoltarii, ale comertului etc. Dar CU incheie intelegeri si intre statele CE in materii precum fiscalitatea, dreptul societatilor comerciale, protectia consulara ori justitia si afacerile interne . De competenta Consiliului tine si aprobarea, impreuna cu Parlamentul European, a abugetului UE. Daca aceste institutii nu convin asupra aceleiasi solutii, CU este in masura sa hotarasca, in final, asupra cheltuielilor obligatorii, indeosebi in domeniul agr icol sau al acelora legatede acordurile cu state din afara UE. La randu -i, Parlamentul, ca reprezentant al vointei electoratului UE, dispune asupra cheltuielilor neobligatorii, dar si asupra aprobarii finale a ansamblului bugetului. Nu in ultimul rand, CU configureaza politica externa si de securitate comuna. Dupa cum se stie, din motive obiective, derivand din vointa statelor membre de a decide suveran in domeniul PESC, acesta nu revine, spre gestionare, metodei comunitare 168 . Pentru a realiza cooperarea in domeniu, statele membre se folosesc de Consiliu (in sensul tare al cuvantului, motiv pentru care nu avem de ce sa -l punem intre ghilimele, care aici marcheaza, din partea acelora care le intrebuinteaza, nu doar un semn grafic, ci si o mentalitate federali sta, tinzand sa plaseze institutiile comunitare deasupra statelor nationale). Intre altele, CU poate interveni in gestionarea crizelor internationale, scop in care, in 1999 la Helsinki, s -a

decis crearea unei forte de reactie rapida, alcatuita - semnificativ - din forte armate nationale, supuse ordinelor nationale, nu dintr -un corp al unei "armate europene", deci supranationale. CU de la Nisa (decembrie 2000) s a pronuntat pentru infiintarea unor structuri politico -militare cu regim permanent, aflate sub raspunderea sa, intre care Comitetul politic si de securitate, Comitetul militar al UE. Consiliul are in vedere si asigurarea cooperarii intre instantele de judecata si fortele de politie nationale in materie penala, reclamata de implicatiile transfrontaliere ale criminalitatii. Pe de alta parte, cooperarea interguvernamentala in cadrul Consiliului urmareste accesul egal la justitia civila a cetatenilor din UE in orice stat membru. Pasul 3. Procedura adoptarii deciziilor La sedintele Consiliului participa re prezentantii Parlamentului European si ai Bancii Centrale Europene, unde pot lua cuvantul, dar nu au drept de vot, iar reprezentantii Consiliului pot fi prezenti la intrunrile Parlamentului si ale comisiei de resort, luand cuvantul si raspunzand la intrebarile adresate. Consiliul UE ia decizii prin vot. Deciziile de procedura si regulamentul de ordine interioara se adopta, conform TCE, cu majoritate simpla (50% + 1), deci cu majoritatea statelor membre, intrucat aici fiecarui stat ii revine un vot. Sunt insa domenii unde, potrivit TA, se aplica votul cu unanimitate. Dar Consiliul voteaza si prin vot majoritar calificat, unde nu mai opereaza regula clasica "un om, un vot", ci aceea a votului ponderat 169, potrivit distributiei pe state membre. Numarul voturilor reprezentantilor statelor membre in CU este in raport proportional cu populatia fiecarui stat. Dar proportionalitatea nu este strict matematica; ea opereaza ca tendinta, intrucat se are in vedere o reponderare 170, apta sa previna "minorizarea statelor mici"171 si sa permita exprimarea vointei lor decizionale. Uniunea

celor 27 (incluzand si Romania si Bulgaria) dispune de 345 de voturi in Consiliu. In timp ce Franta, Germania, Italia si Marea Britanie au cate 29 voturi, la cealalta "extrema" sunt Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg, Slovenia - cate 4 voturi si Malta - cu 3; Romania are 14 voturi, iar Bulgaria 10. In situatia votului bazat pe unanimitate, abtinerea unora dintre membrii prezenti nu blocheaza adoptarea actului normativ . De unde rezulta ca, in realitate, e necesara doar o majoritate de fapt care sa asigure aplicarea dispozitiilor . Unanimitatea se impune in situatii absolut delimitate, privind mai ales hotarari capitale pe probleme de uniune economica si monetara, industrie si cultura (conform TCE), d e fiscalitate, libera circulatie a persoanelor, drepturile angajatilor resortisanti (Actul unic european), de constatare a incalcarii de catre un stat membru a principiilor TUE si suspendarea dreptului de vot, de politica externa si de securitate comuna. Pe langa majoritatea calificata, rezultand din votul ponderat, exista, cum s-a spus, si majoritatea dublu calificata, pentru care voturile de la majoritatea calificata se obtin de la cel putin doua treimi dintre statele membre. Majoritatea calificata, considerata in genere, refera la luarea deciziilor in domeniile precizate expres de tratatele comunitare. In acest sens, AUE cere majoritate calificata pentru reglementari asupra tarifelor vamale comune, libera prestare a serviciilor, libera circulatie a capi talului, piata interna (cu unele exceptii) etc. La randul sau, TUE avea in vedere politica vizelor, educatia, sanatatea publica, cooperarea in domeniul dezvoltarii, sanctiuni economice etc. Iar TA trimitea, intre altele, la

autorizarea cooperarii consolida te, cooperarea vamala, refugiati, lupta antifrauda, regiunile ultraperiferice 176 . Finalitatea votului cu majoritate calificata este de a aseza capacitatea decizionala pe criterii economico demografice si de a extinde aria aplicarii sale. Astfel, Tratatul de la Nisa stipuleaza ca pentru incheierea unui acord trebuie ca cel putin 14 dintre cele 27 state sa-l accepte si sa reprezinte, totodata, 62% din totalul populatiei UE177. Este vorba aici de o majoritate triplu calificata, cum s-a admis 178 , numita si demografica, deoarece adauga aceasta conditie procentuala la cele doua conditii ale majoritatii dublu calificate. In cazul adoptarii unei decizii care reclama majoritate calificata, un membru al Consiliului poate solicita verificarea reprezentarii procentuale statut are. Credem ca problema esentiala a votului in Consiliu, exprimata formal in conditia ei tehnica, este de fapt aceea a felului in care se asigura prin modalitatea votului realizarea functiei institutionale specifice Consiliului, de institutie interguvernam entala, in sistemul comunitar. Raspunsul la aceasta problema, dincolo de dimensiunea tehnica a abordarii ei, nu poate sa nu fie in ultima analiza unul de factura ideologica. Cei mai multi teoreticieni si analisti, exponenti ai optiunii supraetatiste, indeo sebi federaliste in constructia europeana, prezinta votul bazat pe principiul unanimitatii179 ca o modalitate tot mai depasita de obiectivare a vointei Mai mult, unii isi exprima aproape frustrarea ca se mentine acest tip de vot, cand nu predictioneaza cu satisfactie neretinuta asupra restrangerii sale accentuate in perspectiva sau chiar a renuntarii cu totul la folosirea lui. Or, tine de viziunea cardinala si de spiritul tratatelor instituti ve si al celor ce le-au

urmat de a respecta vointa statelor, prin votul reprezentantilor lor ministeriali in Consiliu, in luarea deciziilor majore privind viata comunitara si evolutia ei. In acest sens, unanimitatea se exprima ea insasi ca un principiu constitutiv al Comunitatilor si o garantie a pastrarii sensului unitar al constructiei europene, in care sistemul institutional nefiind un scop in sine, un sistem de autoritate originara si, prin aceasta, supraetatica - este chemat sa slujeasca instrumental, asa cum am afirmat si in alta ordine, cooperarea in sistem integrativ a statelor Uniunii. Din aceasta perspectiva, ni se pare ca, atat teoretic, cat si practic politic, contrapunerea principiului unanimitatii aceluia al majoritatii calificate, cu formele sale, in exprimarea votului in Consiliu, nu este de natura a explica lucrurile si, in consecinta, de a asigura evolutia functionala a Comunitatilor si Uniunii 180 . Nu dorim sa fortam logica fenomenului discutat, dar sustinem ca intre tipurile de vot exista a cele diferente si opozitii care exprima de fapt corelarea lor necesara intr -un mecanism sistemic, avand drept principiu director vocea statelor in Consiliu. Incat, votul majoritar si acela majoritar calificat sunt complementare , nu mecanic si absolut opozabile, celui bazat pe unanimitate. Mai mult, cele dintai sunt chemate sa asigure functionalitatea celui din urma in imprejurari si in probleme unde aplicarea lui liniara nu este posibila sau adecvata, dar ramane valabila; chiar si acolo unde votul majoritar sau majoritar calificat sunt statuate ca modalitati functionale potrivite armonizarii vointei statelor membre reprezentate prin trimisii lor directi in Consiliu, ele urmaresc acelasi scop: sa exprime cat mai adecvat, in raport

cu problemele dezbatute, voi nta stelor, exprimata institutionalizat prin forma votului in Consiliu. Votul majoritar, oricare ar fi el, are aceeasi finalitate ca si votul unanim: sa exprime vointa delegata etatic reprezentantilor. Numai ca o face in ultima instanta si intr-o forma opozabila, care numai asa da curs tendintei, directiei vectoriale si intalnirii statistice a vointelor etatice. Acestea raman ca atare in individualitatea lor autojustificativa si purtatoare de interese, dar se conjuga, prin votul majoritar, intr-o rezultanta care, astfel, le exprima nu printr -o lege dinamica, capabila sa mentina neatins elementul individual - vointa unui anume stat, ci printr-una statistica, zicand asa, capabila sa exprime fiecare vointa tendential, la nivelul ansamblului in care se regasest e prin idealurile si interesele colective la care subscrie. Fie direct, in liniile strategice ale deciziilor unanime, fie indirect, in liniile conjuncturale ale deciziilor luate cu vot majoritar. Acesta din urma este un alt mod de a vehicula in Consiliu aceeasi vointa etatica delegata reprezentantilor. Votul majoritar este pana la urma forma elastica, adaptativa si negocianta a principiului unanimitatii, este "negatia lui dialectica", adica un alt mod de a-l regasi in imprejurari diferite (situatii si domen ii de reglementare determinate). Din acest unghi, credem ca problema reala cu care ne intalnim nu sta in contrapunerea tipurilor de vot si in optiunile politizate pentru unul dintre ele. Consiliul, fiind autoritate interguvernamentala, are a beneficia de sporirea functionalitatii sistemului de vot in acord cu trendul integrarii si achizitiile de solidaritate comunitara inregistrate, ele insele urmand insa principiul-forta al vointei institutive a statelor membre, intemeietoare si

pastratoare a ratiunii de a fi a Comunitatilor si Uniunii Europene. Statele si popoarele nu intra in Comunitati si in Uniune ca sa renunte la ele insele, la identitatea lor; prin integrare, ele cauta sa -si sporeasca modul lor propriu. Vointa lor armonizata prin institutionalizare comunitara nu poate face obiectul contestarii ori al unui troc politic. Votul majoritar, eliminand dreptul de veto din motive functionale, nu anuleaza insa fundamentul pozitiei proprii: interesul national. Cum insa interesul national poate fi deosebit de la o natiune la alta si de la un stat la altul, pentru ca de aceea e interes national, raman idealurile si valorile comune, in numele carora, abia, un interes particular poate fi trecut in plan secund prin votul majoritar, pentru a se regasi, complinitoriu, i n strategii combinatorii ulterioare. Trecut in surdina, el nu poate fi anulat juridic de vointe extranee, fie si unite institutionalizat in Consiliu, daca nu contrazice principiile unanim admise. Motiv pentru care filosofia tratatelor a lasat deschisa calea unor solutii practice, a unor compromisuri revelatorii in ce priveste sistemul de votare. Iata, in urma Compromisului de la Luxemburg, din 1966, dupa ce Franta parasise pentru mai multe luni Consiliul, dar fara a iesi din Comunitatile Europene (criza "fotoliului gol"), s-a admis ca, intro problema unde un stat membru arata ca prin votul majoritar simplu sau calificat i se ating interesele vitale, negocierile vor continua pana cand statul respectiv va vota impreuna cu celelalte actul normativ. Totodata, Comisiei i se cerea sa nu mai trimita spre aprobare Consiliului proiecte de acte normative care sa afecteze interesele vitale ale statelor membre, Consiliul urmand sa nu aprobe astfel de proiecte prin vot cu majoritate

calificata, in situatiile in care, to tusi, tratatele ar fi permis-o. S-a afirmat ca aceasta regula exista mai mult "in fapt" decat "in drept" 181. Dar, cu aceasta, ea nu e mai putin regula, din moment ce viata o impune si practica relatiilor intracomunitare si interguvernamentale o accepta. Cu a tat mai mult cu cat ea este in spiritul tratatelor institutive, intemeiate pe principiul vointei constitutive a statelor membre. Realitatea, implicit aceea a relatiilor comunitare si de integrare, se lasa modelata de normele de drept, de dreptul comunitar in speta, numai daca dreptul in cauza se revendica imperativelor reale ale integrarii si nu este un prefabricat aventurist, de sorginte federalista, in orice caz supranationala. Acest adevar elementar, confirmat si reconfirmat de viata, infirma pretinsa ve racitate a supozitiei dupa care regula amintita a practicii comunitare ar genera arbitrariul, pe motiv ca orice stat ar putea oricand invoca interesul vital (expresie pusa de obicei, in literatura problemei, intre ghilimele, pentru a se obtine efectul ironic, daca nu acela de falsa ilegitimitate) in scopul egoist al blocarii votului majoritar. Dar practica relatiilor si a institutiilor comunitare nu a evidentiat pana acum ca arbitrariul ar veni din aceasta directie. Aici, singurul arbitrariu tangibil poate veni din ignorarea vointei etatice delegate reprezentantului sau in Consiliu prin folosirea mecanica, daca nu si abuziva a votului majoritar. Dealtfel, in contrasens cu prezicerile despre inerenta restrangere a materiilor supuse votului prin unanimitate, s -a dovedit ca, pe alocuri, au fost introduse noi cazuri de vot cu unanimitate, desi altele au fost reduse. De pilda, Tratatul de la Amsterdam a extins unanimitatea la constatarea incalcarii de catre un stat a principiilor din art.

6, TUE, la deciziile luate in cadrul noului Titlu IV CE (cu unele exceptii aici), la aplicarea acordurilor incheiate la nivel comunitar de parteneri sociali, la suspendarea dreptului de vot, in Trattul CE, pentru un stat care a incalcat principiile din art. 6, TUE si la adaptarea de catre Consiliu a actiunilor si pozitiilor comune in cadrul PESC 182. Desi Tratatul de la Nisa a extins votul cu majoritate calificata la noi domenii, lucrul nu dovedeste pretinsa tendinta de fond a evanescentei votului bazat pe unanimitate. Miscarea pulsatorie inregistrata de cele doua tipuri de vot, nu neaparat invers proportionala in dinamica noilor domenii supuse unui tip de vot sau altul nu valideaza o reconsiderare valorica a interesului vital si a vointei etatice care il sustine institutional, ci o pe rmamenta peocupare pentru afirmarea acestuia in regim functional, nu blocant , in relatiile cu institutiile comunitare si, pana la urma, cu interesele celorlalte state membre. Compromisul de la Luxemburg si-a dovedit utilitatea constructiva si in alte situatii decat aceea, ades invocata, a Frantei, a carei delegatie in Consiliu ceruse continuarea discutiilor cand in joc erau interese foarte importante (legate, in speta, de dosarul agricol), pana la stabilirea unui acord reciproc acceptabil. Atat Marea Bitani e, cat si Germania s-au prevalat ulterior de aceasta practica, ceea ce a dovedit oportunitatea ei politica, desi compromisul nu avea valoare juridica. Compromisul de la Ioanina a avut acelasi scop . S-a admis ca atunci cand se inregistreaza 23 pana la 25 de voturi contra, se poate constitui o minoritate calificata sau "minoritate de veto" 183 , ceea ce impune continuarea negocierilor pana la obtinerea consensului. (Desigur, dupa aderarile ulterioare, estimarea "minoritatii de veto" are o alta cuantificare.) Competentele majore care revin Consiliului UE in cadrul celor cinci

institutii comunitare se explica tocmai prin calitatea cu care este investit, de a fi locul unde rasuna, prin reprezentantii trimisi, vocea statelor nationale. Aceasta calitate defineste si relatia sa cu celelalte institutii comunitare. De aceea, nu intelegem de ce o buna parte a comentatorilor si chiar a doctrinarilor deplang pozitia institutionala centrala a Consiliului. Mai mult, lamentarea merge pana acolo incat locul important detinut de Consiliu este pus pe seama "slabiciunii si imaturitatii procesului de integrare" 184 . Se deplange, de asemenea, faptul ca "cele mai mari competente le are Consiliul si nu Comisia sau Parlamentul European, singurele despre care putem afirma, fara teama de a gr esi, ca sunt tipic comunitare si in afara influentelor nationale". Comentand nu atat litera, cat orizontul de gandire al acestei afirmatii (era sa spunem "spiritul" ei, dar ), vom constata prezenta de subtext, iesita aici la suprafata, a unei mentalitat i reductive pornita sa contrapuna autoritatea (totusi, am vazut, delegata!) a institutiilor comunitare la autoritatea originara a statelor membre, creatoare a Comunitatilor. Oare maturarea procesului de integrare are ca sens de evolutie si criteriu de eval uare diminuarea rolului Consiliului sau, dimpotriva, functionalizarea relatiilor institutionale, astfel incat ele sa -si indeplineasca si mai bine rolul instrumental in evolutia ascendenta a integrarii in folosul statelor membre si al popoarelor lor? E adev arat, rolul Parlamentului European tinde sa sporeasca, exprimand necesara democratizare institutionala a comunitarizarii, dar de ce ar trebui ca sa revina unui organ executiv - Comisia - cele mai importante atributii in sistemul institutional? Aceasta sa fie proba democratizarii? Si apoi, in

legatura cu problema cea mai importanta, poate, in context: oare caracterul tipic al unei institutii comunitare sta in faptul ca ea este dincolo de influentele nationale? Da, poate si trebuie sa fie dincolo de presiuni le inacceptabile ale unui stat membru sau altul, afectand atat Comunitatea cat si celelalte state, dar nu poate sa fie in afara ideii de influenta nationala, ceea ce ar fi, logic, absurd si inacceptabil politic. E nevoie oare sa mai afirmam inca o data motivatia crearii institutiilor si desfasurarii actiunilor comunitare? Or, admitand ca acestea s -ar situa "in afara influentelor nationale" din principiu, inseamna a contesta insusi principiul national, al vointelor nationale corelate si armonizate prin trata te, care legitimeaza institutiile comunitare. Aici, a fi in afara influentelor nationale ca vointa nationala intemeietoare, inseamna a fi deasupra statelor, intr -o supranationalitate ce deturneaza ilicit o autoritate de natura eminamente delegata intr-una pretins autarhica. Iata "curatul" internationalism care bantuie in subteranele constructiei europene si din cand in cand iese "nevinovat" la suprafata! Or, cu internatiolismul, oricare ar fi varianta lui, nu se poate construi nimic. Acolo unde s -a ivit, el nu a adus decat aventurism si distrugeri: de destine colective si de ritm istoric. Si pentru ca prezenta lui imersiva si corodanta nu este constientizata pe masura raului indus, ne impune un patetism al demitizarii si refuzului sau, ton altfel inconfortabil intr-un demers stiintific. Autoritatea incredintata institutiilor de catre statele membre, desi este una delegata, confera insa acestora, inclusiv Consiliului UE, care este si institutie comunitara, atributii cu adevarat complexe, in masura sa le

permita asumarea raspunderii in constructia comunitara si in mersul integrarii. Fapt ce permite Comunitatilor si Uniunii Europene sa fie mult mai mult decat o organizatie internationala clasica. Lectia 2. Comisia Europeana-Pasul 1. Natura Comisiei Alaturi de Consiliu si Parlamentul European, Comisia face parte din amintitul "triunghi institutional", actionand ca institutie executiva in realizarea deciziilor comunitare. Constituita in baza tratatelor institutive, ea se regasea originar cu fiecare dintre cele t rei Comunitati: Inalta Autoritate in CECO si Comisie in CEE si CEEA. Fuziunea executivelor prin Tratatul din aprilie 1965 a condus, asadar, la formarea unei Comisii unice: Comisia Comuntatilor Europene, dar cu competente specifice fiecareia dintre ele. Comisia, rezultat al fuzionarii executivelor, materializa, in ordinea sa, atat exigenta unificarii institutionale a Comunitatilor, cat si aceea, strans legata de prima, a unicitatii institutiilor comunitare185. AUE si TM au reconfirmat statutul Comisiei in sist emul institutional comunitar, acordandu-i puteri sporite, indeosebi in aplicarea deciziilor. Ca urmare a crearii UE, institutia executiva comunitara a primit denumirea de Comisie Europeana, fiind consacrata ca institutie a UE. TA a venit, intre altele, cu precizari necesare pentru desemnarea comisarilor si asigurarea independentei lor. Atributiile si responsabilitatile Comisiei, ca organ executiv al Comunitatilor si UE, o fac sa fie privita, potrivit reglementarilor TCE, drept motorul ce sustine activitati le comunitare. Dar cresterea atributiilor executivului antreneaza, intr-un spatiu democratic, preocupari si rezerve.

Si aceasta, nu doar intr-un sistem politic etatic si in dreptul sau intern, ci si in planul relatiilor comunitare de autoritate. E adevarat ca - dincolo de expresia uzitata prin care Comisiei i se spune "guvern comunitar", expresie inadecvata daca este luata ad litteram - natura ei de institutie executiva a provocat, in istoria evolutiei sale, diverse puneri in garda, menite a preveni tentatiile supraetatiste potentiale ale activitatii sale. In acest sens, pentru Charles de Gaulle si, apoi, pentru Margaret Thatcher Comisia nu era decat "Secretariatul in Europa Patriilor", iar pentru Jean Monnet - "un organ de tehnocrati" intr-o Europa a statelor dezvoltate. Dar, de pe pozitii opuse, un Walter Hallstein sau un Jacques Delors o priveau ca "un guvern federal intr-un stat federal european". Prin competente, structura si functii, Comisia nu este insa nici una, nici alta. Chemata sa indeplineasca o biectivele comunitare, Comisia, in primul rand, aduce cu sine acea diferenta specifica a Comunitatilor fata de o organizatie internationala clasica. Daca dreptul international consemneaza si organizatii dispunand de Conferinte ale statelor membre, asa cum ar fi Consiliul UE privit din perspectiva internationala, totusi nicio organizatie internationala nu dispune de o institutie cu rolul particular al Comisiei Europene187. Raportata la Consiliul UE, ea nu poate fi redusa la un "Secretariat" sau la o "Comisie P ermanenta" a acestuia; Comisia este o institutie comunitara si a UE, cu functii si statut propriu, nu organul excutiv al Consiliului. Nu Comisia UE, ci Secretariatul General al Consiliului si COREPER-ul reprezinta Consiliul cand acesta nu e intrunit. Totodata, Comisia are capacitate normativa, actele sale normative creand

drepturi si obligatii directe pentru statele membre si cetatenii lor 188. Inainte insa de a prezenta rolul efectiv al Comisiei, se impun alte cateva precizari. Numerosi autori, nu numai din literatura romaneasca a problemei, apreciaza Comisia ca fiind o institutie "supranationala". Ar fi redundant sa dam exemple, numarul lor fiind coplesitor si vadind o mentalitate deformatoare. Dar de ce sa confundam, si in acest caz, atributele de comunitar si supranational? Am desprins cu alt prilej ca Uniunea si Comunitatile nu sunt o constructie etatica in sine si, prin aceasta, deasupra statelor componente; ele sunt structuri institutionale cu regim interetatic, dar si cu actiune intraetatica, la baza lo r stand tehnicile de drept intern. In acelasi timp, legitimitatea lor tine de autoritatea delegata pe care o exercita prin vointa institutiva a statelor constituante de viata comunitara . Originalitatea Comunitatilor si a UE nu sta - o afirmam iarasi si iarasi - intro ontologie neconditionata politic si juridic, capabila sa confere acestora calitatea de entitati supraetatice, supranationale si izvoare de putere originara si autoritate suprema. Ontologia lor este de autoritate derivata si de natura functionala. In ordinea ei, Comisia Europeana este si ea, ca si celelalte institutii, expresia institutionalizata a functiei de armonizare a politicilor etatic-nationale, cu care este inzestrata de statele insesi. De aceea, ne intrebam si aici: de ce a fi comunitar ar insemna neaparat a fi supranational? Confundarea lor este o eroare teoretica, cand nu o strategie federalista ce deturneaza esenta Ideii europene. Aceasta din urma nu face din intreg ceva deasupra si opus partilor prin supraordonare ierarhica; intregul (aici Comunitatile) este imanent partilor institutive (aici statele membre), rezulta din ele si le serveste. Se sustine, de asemenea, aproape la unison, ca fiecare institutie

comunitara ar personaliza, potrivit principiului reprezentarii intereselor, un anume interes. Care anume ar fi acesta, am aratat in alta ordine, cand am precizat, ca nu acreditarea si reprezentarea intereselor diferite este menirea autentica a institutiilor comunitare, cat conjunctia functiilor diferite personificate de institutii in scopul armonizarii vointelor etatic nationale, in beneficiul reciproc al statelor si natiunilor lor. Or, punctul de vedere de larga circulatie, de care suntem obligati sa ne detasam critic prin logica lucrurilor, se regaseste intr -un enunt care il acopera tipic in urmatoarea formulare: "Comisia este o institutie foarte importanta a sistemului institutional comunitar, din moment ce reprezinta interesul comunitar comparat cu interesul national al fiecarui stat membru. Ea este raspunzatoare de modul in care in teresul comunitar prevaleaza atunci cand un stat membru sau Consiliul UE ia(u) o decizie referitoare la realizarea obiectivelor comunitare" 189. Daca cercetam nu atat textul citat, cat punctul de vedere ce-l dezvaluie si care se regaseste, spuneam, in multe alte lucrari, observam mai intai ca importanta Comisiei este dedusa din opozitia interesului comunitar fata de acela national. Nu mai facem aici fenomenologia interesului comunitar si a celui national; am admis altundeva ca cel dintai are o valoare instrume ntala in raport cu al doilea, pe care in fond trebuie sa-l sustina si sa-l consolideze prin actiunile sale ca interes general al statelor membre, interes modelat si promovat practic si prin eforturile Comisiei. In calitatea ei de institutie executiva, Comi sia ridica, pe cat este posibil la un moment dat, interesul general de la starea de aspiratie colectiva la aceea de realitate practica generalizata comunitar.

Sub acest aspect asadar, legitimitatea interesului comunitar nu se intemeiaza in opozitia sa la a cela national, iar Comisia nu-l confisca pe cel dintai ca sa fie doar ea purtatoarea lui. In al doilea rand, de ce scopul Comisiei ar fi sa asigure prevalarea, cum rezulta - a propri, a interesului comunitar in realizarea obiectivelor Comunitatilor? Nu ar trebui sa se preocupe in aceeasi masura de mentinerea atributiilor ei in limitele de autoritate incredintata? Iata de ce, in raport cu datele reale ale problemei, urmatorul enunt, din acelasi tip de enunturi precum acela comentat deja, ni se pare cel putin superficial, daca nu eronat: "Comisia are drept scop principal pe acela de a asigura fiecarei Comunitati - parte a Uniunii Europene - identitatea sa proprie, punand in valoare interesele comunitare, mai presus de interesele statelor membre (s.n. - I.H.), exprimand, astfel, interesele fiecarei Comunitati in parte" . Pretinsa supranationalitate a Comisiei nu -si poate gasi sustinerea nici in afirmatia, cu rol de argument, dupa care cea mai mare parte a personalului comunitar este afectata institutiei executiv e pentru a-si indeplini importantele-i atributiuni 191 . E adevarat, exista in prezent 27 comisari, iar in serviciul Comisiei lucreaza multe mii de angajati, organizati intr-un aparat costisitor, cu 24 de Directorate Generale, structurate piramidal, cu un numar de servicii echivalente. Dar toate acestea pot evidentia complexitatea gestiuni executive, implicit pericolul birocratiei, tinzand sa se autogenereze Kafkian, dar nu fac proba autonomizarii politice a aparatului tehnic, nici a transformarii tehnocratiei in supraetatism, intr-o autoritate supranationala care nu poate fi la rigoare

decat o alta structura etatica, indiferent de forma ei. Iar criteriile ferme in desemnarea membrilor Comisiei, in primul rand competenta lor recunoscuta si garantiile de independ enta fata de guvernele nationale, sunt criterii de profesionalism si obiectivitate politica si administrativa, nu de amplasare in si apartenenta la o autoritate supranationala; ele vizeaza capacitatea tehnica a aparatului comunitar al Comisiei, nu natura ei pretins supranationala. In concluzie, rolul executiv al Comisiei in cadrul actiunilor comunitare presupune, de buna seama, autonomia ei in raport cu statele membre, autonomie inteleasa insa de autori ca "independenta". Asa -zisa independenta - car, in sens strict, este un atribut al suveranitatii - este, am vazut, o autonomie generatoare de autoritate incredintata de tratatele institutive prin vointa statelor ; ea nu conduce, deci, la supranationalitatea si suprastatalitatea prezumate de cei mai multi doct rinari, comentatori si oameni politici. Pasul 2. Componenta, statut, proceduri decizionale Membrii Comisiei sunt resortisanti ai statelor Uniunii, alesi dupa criterii de competenta si garantii de independenta. Desi sunt nationali ai statelor componente, comisarii 192 , adica membrii Comisiei, nu sunt reprezentanti ai acestora in executivul comunitar. Ei nu solicita si nici nu accepta - acesta este principiul - instructiuni ale guvernului national ori ale oricarui alt guvern sau organism, abtinandu -se totodata de la acele actiuni incompatibile cu natura functiilor ce le indeplinesc. In acelasi timp, statele membre sunt tinute sa asigure bunul si nepartinitorul exercitiu al functiilor executivului comunitar193. Afirmand acestea, cautam echilibrul intelegerii l ucrurilor.

Promovarea interesului comunitar, adica, in ultima instanta, al interesului general al statelor si popoarelor constituante ale Comunitatilor, nu trebuie sa se sustina pe un mit: acela al neutralismului total, al obiectivismului desnudat de orice suport optional si sentiment al apartenentei, la care, in fapt, cineva nu poate renunta decat formal si declarativ. In locul acestei reprezentari necritice, idiliste asupra obiectivitatii pretinse membrilor Comisiei, verificabila in forma, nu in fondul ei , pledam pentru acea obiectivitate reala si realista, nutrita nu in neutralismul ipotetic al membrilor Comisiei (care poate fi unul de fatada, propice duplicitatilor suverane), ci in implicarea lor deschisa pentru viabilizarea continuturilor de universalitate ale tuturor aspiratiilor si intereselor, inclusiv acelea ale natiunii sau ale altei forme etnice de apartenenta. Subiectivismul si partinirea se ascund acolo unde de obicei nu se autodeclara; or implicarea militanta rupe duplicitatea si ofera criteriil e prompte si generoase de evaluare a intentiilor si faptelor care, astfel, se cern direct si vorbesc direct. Desigur, aceasta nu este in sine o solutie, ci un mod de a vedea lucrurile si de a renunta la falsa problema a obiectivitatii declarate. In mod justificat insa, membrii comisiei nu au dreptul sa desfasoare, pe timpul mandatului, nicio alta activitate profesionala, lucrativa sau nu. Ei sunt obligati, si dupa incetarea acestei calitati, sa nu primeasca functii si avantaje care le-ar pune in discutie, prin specularea pozitiei avute, corectitudinea si loialitatea deontologica. In caz contrar, Consiliul poate sesiza Curtea. Aceasta se pronunta, in functie de prima ori a doua situatie, pentru demisia din oficiu si, respectiv, pentru decaderea din dreptul la

pensie sau anularea altor beneficii. Durata mandatului este de cinci ani, putand fi reinnoit. Consiliul, reunit cu participarea sefilor de stat sau de guvern, voteaza cu majoritate calificata persoana desemnata ca presedinte al Comisiei, urmand ca Parlamentul sa aprobe. Tot cu majoritate calificata este adoptata lista viitorilor membri ai Comisiei, dar prin acordul candidatului la presedintia institutiei executive si in baza propunerilor facute de fiecare dintre statele membre 194 . Presedintele si membrii desemnati sunt propusi, colectiv, aprobarii Parlamentului. Acesta poate bloca lista ca intreg, dar nu si desemnarea unui membru al Comisiei, fapt care evidentiaza greutatea propunerilor facute de statele membre pentru lista de comisari. Odata acceptata lista de catre Parlament, Consiliul numeste efectiv pe presedintele si membrii Comisiei prin majoritate calificata. Alinierea duratei mandatului Comisiei la durata legislaturii Parlamentului European, facuta prin TM, a intarit legatura politica directa cu Parlamentul ales democratic; statutul Comisiei a fost revalorizat prin sporirea legitimitatii ei democratice 195, odata ce la legitimitatea rezultata din vointa statelor se adauga si aceea a vointei popoarelor reprezentate de PE. Protoculul privind extinderea U E, anexat TUE si TCE, prevedea ca atunci cand Uniunea va numara 27 state membre, numarul comisarilor va deveni inferior numarului statelor membre, ei fiind alesi printr -un sistem de rotatie fondat pe principiul egalitatii, cu reglementari fixate de Consili u prin votul cu unanimitate. Totusi, s -a admis ca, atunci cand un stat adera la Uniune, din acel moment un cetatean al sau sa devina membru al Comisiei.

Membrii Comisiei sunt selectionati din randul inaltilor functionari, al altor tehnicini, dintre reputat i cercetatori si experti, precum si, tot mai mult, dintre oamenii politici. Dar cresterea, pe aceasta cale, a profesionalismului Comisiei nu conduce, cum totusi se sustine 196 , la intarirea autoritatii ei fata de Parlament si Consiliu. In acest plan de raporturi, autoritatea este de ordin politic, nu tehnic -profesional, nu se reduce la competenta, altfel atat de pretioasa. Cu atat mai putin cresterea profesionalismului membrilor Comisiei ar putea slabi autonomia lor ("independenta") fata de guvernul tarii nati ve. Intre cei doi factori nu este vreo legatura cauzala; poate ca lucrul s -a intampla cand, dmpotriva, un stat desemneaza un slab profesionist, ramas indatorat politic pentru propunerea care il propulseaza nemeritat. Calitatea de membru al Comisiei incetea za fie cand se incheie mandatul, fie cand are lor demisia voluntara sau aceea din oficiu ori, bineinteles, prin deces. Incetarea mandatului se produce nu numai prin expirarea sa; reusita unei motiuni de cenzura duce la demisia in bloc a Comisiei, explicata prin responsabilitatea ei politica 197 . Un membru al Comisiei poate fi pus in situatia de demisionar si de catre Curtea de Justitie, cum am vazut, la cererea Consiliului sau a Comisiei, daca a comis o fapta care pune sever in discutie statutul sau. Tratatul de la Nisa a specificat si o alta modalitate a demisiei: atunci cand presedintele o solicita, cu conditia insa a aprobarii colectivului colegial al Comisiei. Dupa aprobarea Comisiei de catre Parlament, presedintele ei numeste vicepresedintii din randul me mbrilor (in numar de doi, acum).

Institutia executiva dispune de o competenta de autoorganizare, fixandu-si regulamentul interior de functionare proprie, precum si al aparatului sau administrativ (cu directii generale, secretariat general, diferite servicii comune pentru Comunitati si chiar structuri specifice constituite ad hoc pe anumite probleme. Toate functioneaza prin coordonare si conlucrare pentru aplicarea deciziilor Comisiei). Comisia are un caracter colegial, apreciat drept garantie a eficientei sale. Toate actele incredintate Comisiei prin tratate - regulamente, decizii, propuneri - angajeaza prin deliberare in comun raspunderea colegiala: raspunderea colectiva de ordin politic a membrilor ei. In practica insa, din motive de eficienta, fiecarui me mbru ii revine o responsabilitate determinata asupra cel putin unuia dintre principalele sectoare de activitate ale executivului comunitar. Cu toate acestea, colegialitatea ramane efectiva, oricare dintre comisari putandu -se implica si in alte probleme decat acelea ce-i revin nemijlocit. Colegialitatea impune luarea deciziilor in sedinta, unde intrunirea este valabila in raport cu numarul membrilor prezenti, cerut de Regulamentul interior. Acesta prevede si procedura adoptarii deciziilor. Luarea deciziilor comporta patru modalitati198. Prima dintre ele consta in luarea deciziilor in sedinte, convocate de presedinte saptamanal. Deciziile, dezbatute in baza propunerilor unuia sau mai multor membri sunt adoptate cu majoritate, oricare ar fi natura lor. Un membru al Comisiei poate fi inlocuit de seful cabinetului sau, prezentandu -i, la initiativa presedintelui, opiniile. Sedintele nu au caracter public. Discutiile fiind

confidentiale, secretarul general participa la sedinte numai daca Comisia nu decide contrariul. A doua modalitate dcizionala - procedura scrisa, permite acordul Comisiei asupra unei propuneri a unui membru sau mai multor membri, daca este sustinuta de Directoratul general pe domeniu si daca primeste aviz favorabil din partea serviciului ei juridic. Membrii Comisiei primesc textul propunerii, urmand ca intr -un rastimp precizat sasi formuleze eventualele rezerve si sa propuna amendamente. Daca o propunere nu intampina nicio rezerva in termenul dat, se considera adaptata. A treia modalitate de luare a deciziilor este abilitarea, prin care Comisia imputerniceste pe unul ori mai multi membri ai sai sa intreprinda, in limitele incredintate, actiuni administrative, inclusiv masuri pregatitoare pentru o decizie ulterioara a Comisiei. De asemenea, unul sau un ii membri ai Comisiei pot primi misiunea sa formuleze textul definitiv al unui document convenit in dezbateri, pentru a fi inaintat celorlalte institutii comunitare. Cat priveste a patra modalitate, delegarea, ea permite Comisiei sa incredinteze, cu respec tarea exigentei raspunderii colective, unele masuri de management ori de ordin administrativ directorilor generali ori sefilor de serviciu, in conditii si limite precizate. Abilitarea si delegarea nu afecteaza autoritatea si puterea Comisiei, chemata sa raspunda pentru ele. La randul ei, aplicarea deciziilor Comisiei este si ea normata in regulile de procedura. Pasul 3. Atributiile Comisiei Tratatul CE enumera in art. 155 atributiile Comisiei, reluate in TM si in TA. Acel articol avea in vedere misiunile Comisiei pentru asigurarea

functionarii si dezvoltarii pietei comune. Acestora li se adauga insa si alte dispozitii din tratat. Abia ansamblul documentului este in masura sa ofere o imagine sintetica asupra competentelor Comisiei si regruparii lor, evidentiind multifunctionalitatea executivului comunitar si, prin aceasta, originalitatea sa in comparatie cu structuri quasiasemanatoare ale dreptului intern sau international 199. Inainte de a trece in revista functiile Comisiei (prezentate cu munutie in literatura problemei), se impune, credem, o remarca de principiu. Potrivit amintitului articol al TCE, Comisia vegheaza la respectarea intocmai a tratatelor. De aici, formularea uzitata dupa care Comisia este, "gardianul tratatelor". Autoritatea cu care este imput ernicita in acest sens institutia in cauza a fost si este nu o data interpretata ca avand o sursa si fiind de natura supraetatica. Dar lucrurile au, si aici, o rigoare elementara, apta a fi exprimata si logistic: daca incheierea Tratatelor este opera vointei Inaltelor Parti Contractante si daca formarea institutiilor comunitare implicit a Comisiei, este rezultatul lor, atunci Comisia apara Tratatele prin imputernicirea statelor nationale si se justifica functional si instrumental prin acordul de vointa al s tatelor nationale. Atunci de unde pretinsa fundamentare supraetatica, de extractie federalista si natura supranationala a Comisiei? Fiind organismul "cel mai comunitar", desi are prin TM si atributii ce angajeaza nu numai primul pilon, Comisia nu poate fi, nici ea, contrapusa statelor membre. Chiar si in situatia in care propune sau ia masuri sanctionatorii la adresa statelor si particularilor, o face prin
199 Roxana

Munteanu, lucr. cit., p. 219.

acordul de imputernicire institutiva dat de catre state insele prin tratate. Legat de aceasta, admitem ca, repetand insistent un enunt, il transformam intr-un truism. Dar aici poate obosi enuntul care comunica un adevar, nu adevarul insusi, sustinut de continutul lucrurilor. Cu deschiderea propusa, sa amintim functiile Comisiei, devenite,din motivele de mai sus, misiunile ei.Comisiei ii revine in primul rand o misiune generala de initiativa . Ea are astfel si monopolul initiativei legislative in UE 200. Acesta nu este insa absolut; TM a statuat ca in materia politicii monetare, Consiliul nu se pronunta asupra propunerilor facute de Comisie decat dupa ce Parlamentul si Banca Centrala Europeana si -au dat avizul. Se constata, in cadrul procedurii legislative, tendinta dialogului direct intre Parlament si Consiliu201. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, Comisia e chemata sa faca propunerile in baza carora Consiliul delibereaza. Iar daca acesta nu statueaza, Comisia isi poate retrage propunerea, susceptibila de modificare pe intreg traseul procedurii de adoptare a unui act comunitar. Retragerea trebuie insa motivata, iar Parlamentul informat cand opereaza procedura consultarii sale. In urma TCE, Comisia face propuneri Consiliului, in vederea elaborarii unui act comunitar, nu numai la solicitarea statelor membre, ca pana atunci, ci si a Parlamentului, cu majoritate a membrilor sai. In acest fel, sporirea rolului Comisiei nu este rezultatul concentrarii "puterilor" ei; dimpotriva, ea exprima interrelationarea functionala a institutiilor pe fondul democratizarii lor.Propunerile sunt fundamentate in cadrul departamentelor Comisiei, unde se apeleaza si la experti independenti. Sunt consultati si reprezentanti ai mediilor socio profesionale din arealul comunitar. S -a afirmat ca aplicarea principiului

subsidiaritatii limiteaza libertatea de actiune a Comisiei, aceasta fiind obligata sa argumenteze temeinicia propunerilor facute 202. Credem ca nu aceasta e problema reala; justificarea rationala a propunerilor e necesara in toate cazurile. Dar de ce Comisia sa dispuna a priori de o "libertate de actiune"? Desigur, formal ea trebu ie atribuita; dar exercitiul ei efectiv are a fi de fiecare data conditionat. Altfel, autoritatea ei decizionala, sustragandu-se determinarilor, se poate justifica in sine si pentru sine. Subsidiaritatea in ordinea ei, pe fondul relatiilor Comisiei cu stat ele membre, provoaca si angajeaza multiplu activitatea si raspunderile institutiei executive. In acest sens, al aplicarii conditionate in gestiunea executionala a sistemului comunitar si al UE, autoritatea, de infaptuire pragmatica, a Comisiei are a spori in beneficiul tuturor factorilor sistemului. E o autoritate care sporeste prin rolul implicat, e indusa, nu revendicata si confiscata a priori din premise de sorginte federalista. Autoritatea de statut se redefineste continuu prin autoritatea de rol; altfel se abstrage conditiei sale reale, careia ii poate contrapune una juridic -formala, cu tentatii insular autarhice. Comisia Europeana are si o functie203 de executare si respectare a ansamblului legislatiei comunitare. Pana la Actul Unic European, ea lua masuri de executare a normelor numai ca urmare a imputernicirii primite de la Consiliu, detinator atat al puterii legislative cat si executive. Comisia a ramas executiv comunitar,in afara cazurilor in care Consiliul isi rezerva expres acest drept. Activitatil e executive ale Comisiei sunt si diferite, si numeroase; insasi calitatea de organ executiv opereaza, in cazul Comisiei, in sens larg 204 . Dar Consiliul supravegheaza demersurile executorii ale

Comisiei prin comitete de reprezentanti ai guvernelor statelor me mbre. Ceea ce evidentiaza si in acest cadru puternica implinire volitionala a statelor in functionarea institutiei comunitare in cauza si in definirea (conform supra) a tipului de autoritate de care dispune Comisia, inapta sa genereze, in conditiile conven ite, o putere supranationala, de natura federala sau de orice alta natura teoretic admisa. Reprezentantii guvernelor alcatuiesc Comitetele consultative, Comitetele de gestiune si Comitetele de reglementare. Comisia solicita si examineaza avizul Comitetului consultativ cat priveste deciziile asupra pietei interne. Daca se produce un eventual dezacord, in scopul evitarii blocajelor ramane valabila optiunea Comisiei, asupra careia are a se pronunta si Consiliul. Comitetele de gestiune pot interveni in administrarea organizatiilor pietei comune in cadrul Politicii agricole comune. Aici, un aviz negativ din partea Comitetului atrage sesizarea Consiliului care, cu majoritate calificata, poate hotari solutii de executie diferite in raport cu cele ale Comisiei 205 . Comitetele de reglementare sunt preocupate indeosebi de reglementarile in domeniul produselor alimentare. Daca avizul unuia sau altuia dintre ele este negativ, trebuie sesizat Consiliul. Acesta, fie ca adopta propunerea Comisiei (cu vot majoritar calificat), fie ca o modifica (prin vot bazat pe unanimitate). Daca nu se obtine in Consiliu majoritatea statuata pentru una dintre cele doua situatii, atunci, in scopul prevenirii vidului normativ, se aplica propunerea Comisiei. Sunt insa cazuri in care Consiliul poa te bloca o masura propusa de Comisiei doar prin votul cu majoritate simpla. Comisiei ii revine si functia de asigurare a repectarii tratatelor de

catre statele membre si agentii economici, fie persoane fizice sau juridice. Ea supravegheaza totodata si resp ectarea de catre celelalte institutii comunitare a dreptului comunitar originar si a celui derivat. In acest scop, ea poate, la limita, sa declanseze si o actiune in justitie impotriva acelui stat care nu ar aplica tratatale. Comisia are o putere autonoma extinsa in ce priveste regulile de concurenta si a ajutoarelor acordate de stat. Functia de control a Comisiei, mentinuta in TM si in TA, o indreptateste la masuri eficiente de informare si prevenire, dispunand de o larga capacitate de recomandare si avizare. Comisia Europeana dispune si de functia de decizie. Ea elaboreaza regulamente, emite directive si adopta decizii atat prin efectul direct al Tratatelor, cat si prin delegare de competenta din partea Consiliului. Comisia beneficiaza si in acest cadru de o larga autonomie, indeosebi in cadrul politicii concurentiale si al controlului modului de realizare a politicilor comune (precum in transporturi, agricultura). De asemenea, ea are atributii in ce priveste administrarea fondurilor Uniunii, a colectarii fondurilor proprii si gestionarii politicii protectioniste. Sistemul resurselor proprii a inlocuit contributiile statelor membre si are ca resurse taxe vamale, impozite agricole si o cota -parte din produsul national brut al statelor membre. In fine, Comisia are si functia de reprezentare a Comunitatii in unele negocieri externe. Inca Tratatul de la Roma investea Comisia cu atributii speciale in tratativele cu terte state ori cu organizatii internationale, purtate in numele Comunitatii. TM a circumscris limi tele generale ale competentei de reprezentare. Statele membre sunt interesate direct de o

calificata reprezentare, capabila astfel sa le promoveze mai bine interesele in comparatie cu negocierile purtate izolat. Diversitatea atributiilor Comisiei Europene exprima in fond complementaritatea misiunilor ei, intalnita in punctul de convergenta a ceea ce a fost numit interesul comunitar. S-a spus, plecand de aici, ca aceasta institutie de natura comunitara, dar si cu rol pentru pilonii doi si trei, ar promova in gradul cel mai inalt spiritul comunitar207. Dar, afara de faptul ca interesul comunitar nu este, am vazut, scop in sine, fiind si trebuind sa fie forma comunitar -institutionalizata a interesului general al statelor si popoarelor Uniunii; mai exact, asa cum am incercat sa acreditam, a idealurilor si tablei de valori europene, spiritul comunitar se justifica, si el,numai ca spirit obiectivat al tuturor factorilor angajati in constructia civilizatiei Europei unite. REZUMAT In raport cu rolul jucat si natura sa, Consiliul UE este purtatorul intereselor nationale ale Statelor Membre in Comunitati si Uniune. Cand se intruneste pentru probleme generale si relatii externe, el asigura coordonarea actiunilor pregatitoare ale intrunirilor Consiliului European, precum si coordonarea generala a politicilor, a dosarelor transmise de Consiliul European in materia uniunii economice si monetare. De asemenea, Consiliul UE are in vedere PESC -ul, comertul exterior, cooperarea pentru dezvoltare si ajutorul umanitar. Intrucat nu activeaza permanent, Consiliul UE se foloseste de sprijinul COREPER pentru asigurarea continuitatii efortului de integrare. Consiliul UE dispune si de un secretariat general si de grupuri de experti. In functie de importanta

deciziilor, votul in Consiliul UE se exprima prin unanimitate sau ca vot majoritar ori majoritar calificat. Votul majoritar este pa na la urma forma elastica si negocianta a principiului unanimitatii. Comisia Europeana dispune, ca organ executiv al UE, de o autoritate derivata si de natura functionala. Comisia are un caracter colegial, angajand prin deliberare in comun raspunderea colectiva a membrilor ei. Comisiei ii revine in primul rand o misiune generala de initiativa, inclusiv de initiativa legislativa in UE. Ea are si o functie de executare si respectare a ansamblului legislatiei comunitare. Comisiei ii revine si functia de asigurare a respectarii tratatelor institutive. Avand si functia de decizie, Comisia elaboreaza regulamente, emite directive si adopta decizii atat prin efectul direct al tratatelor, cat si prin delegare de competenta din partea Consiliului UE. Totodata Comisia are si functia de reprezentare a Comunitatii in unele negocieri externe. CONCLUZII Impreuna cu Parlamentul si Comisia Europeana, Consiliul UE face parte din triunghiul institutional al UE. Consiliul UE este purtatorul direct al intereselor nationale ale Statelor Membre in Comunitati si Uniune, iar Comisia, organ colegial al UE, vegheaza la respectarea tratatelor institutive si ia decizii de aplicare a legis latiei comunitare.

COMISIA EUROPEANA
UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 ALBA IULIA FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE SOCIALE INSTITUTII DE DREPT PRIVAT MASTERAT ANUL I COMISIA EUROPEANA PLANUL TEMEI A. Istoric, caracterizare generala B. Componenta Comisiei C. Organizarea Comisiei D. Functionarea Comisiei E. Competenta Comisiei Pozitia romaniei privind indeplinirea obiectivelor strategiei fiscale propuse de comisia europeana 1) Vegheaza asupra felului in care statele si institutiile comunitare pun in aplicare dispozitiile tratatelor si a restului de documente emise in executarea lor 2) Participa la derularea procesului decizional care are loc la nivelul altor institutii comunitare, sens in care emite avize si recomandari 3) Dispune de o putere de decizie proprie 4) Poate propune proiecte legislative 5) Competente de reprezentare 6) Noile responsabilitati ale Comisiei Europene 7) Limitele puterii Comisiei Europene. Coordonator stiintific: Masteranzi: Prof. univ. dr. Mircea Criste Popa Ioan Seffer Laurentiu A. Istoric, caracterizare generala Institutie originala, Comisia isi incepe istoria odata cu aparitia Inaltei Autoritati -; executivulprimei comunitati europene, cea a carbunelui si otelului in 1951. Termenul de comisie este folosit in tratatele de la Roma din motive strategice, in incercarea de a diminua sensul supranational, considerat prea extins in primul tratat. Pana, la intrarea in vigoare a tratatului de fuzionare a executivelor din 1965, cele trei comunitati europene au avut trei executive, doua comisii ( Euratom, CEE ) si Inalta Autoritate (CECO ). Crearea Uniunii Europene si implicit a Comisiei n-ar fi fost posibila fara decizia Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a decis reunirea intr-un singur text a amendamentelor asupra tratatului de la Roma, privind crearea CEE, si a dispozitiilor privind cooperarea politica de unde si den umirea de "Act Unic European. Institutie administrativa si politica, Comisia Comunitatii Europene se personifica cel mai mult prin faptul ca, spre deosebire de secretariatul general al unei organizatii internationale, ea nu este doar gestionarul actiunilor comune, ci prin misiunile si competentele pe care le are, ea este pistonul procesului de integrare europeana. Principalul rol a Comisei este aparatoarea tratatelor fiind dotata cu putere de initiativa legislativa si de executie, rol de punere in executare a politicilor comunitare. Prezinta urmatoarele trasaturi definitori: - in cadrul triunghiului institutional Consiliu (reprezentand statele membre la nivelul ministrilor sau pentru Consiliul European, la nivelul sefilor de stat sau de guvern), Parlament European (democratic ales, cu rol legislativ, Comisia reprezinta interesul general al Comunitatilor, fara ignorarea intereselor statelor membre, in cadrul procesului decizional Directoratele sale solicitand opiniile unor experti ai statelor comunitare, grupati in comitete nationale de experti, in acest fel armonizanduse interesul comunitar cu cel national. - este o institutie supranationala, fiind compusa din reprezentanti ai statelor membre, candidaturile fiind propuse de catre guvernele acestora. - desi este o institutie supranationala, membrii Comisiei isi exercita atributiile in interesul Comunitatilor, beneficiind de o deplina independenta, neputand primi dispozitii din partea statelor ai caror reprezentanti sunt activitatea Comisiei are un caracter permanent detine monopolul de initiativa legislativa - asigura punerea in executare si supravegheaza respectarea dispozitiilor tratatelor comunitare si a restului actelor normative emise in vederea punerii in executare, de catre statele membre si celelalte institutii comunitare raspunderea membrilor Comisiei pentru actele emise de catre institutie este colegiala Modul de organizare si functionare al Comisiei este stabilit in cadrul oferit de dispozitiile art.155 -; 163 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, astfel cum au fost ele modificate prin Tratatul privind Uniunea Europeana (art.G pct.48) si Tratatul de la Amsterdam (art. 2 pct.40 si 41). Ca organizare ea cuprinde 26 directorate si 50 servicii speciale. Sediul Comisiei este la Bruxelles, Rue de la Loi 200, B1049, telefon (32-2) 2991111, iar o parte din serviciile sale auxiliare functioneaza la Luxemburg. Pe internet http://www.europa.eu.int. Delegatia Comisiei Europene in Romania isi are sediul in Bucuresti, str. Grigore Mora nr.11, iar Centrul de Informare al Comisiei Europene in Romania, Calea Victoriei nr.88, Piata Revolutiei telefon/fax 01/3153470; Email: contact@infoeuropa.ro, Internet: http://www.infoeuropa.ro. B.Componenta Comisiei

La inceputirile Uniuni Europene, formata din 6 state, Comisia detinea 9 membri, numarul lor crescand la 13 odata cu aderarea la UE in 1973 a Danemarcei, Irlandei, Mari Britani, iar la 17 dupa aderarea Greciei, Portugaliei si Spaniei. In 1995 avea 20 de comisari nationali ca in prezent sa fie format din 25 comisari desemnati de guvernele statelor membre, a caror independenta este in afara oricarui dubiu, pe baza competentei lor generale si profesionale. Tratatul de la Nisa, ultimul tratat cominitar ce amendeaza tratatele institutive din anii '50, au fost luate in considerare doua optiuni: - Fie de a reduce numarul de membri ai Comisiei la unul pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene - Fie reorganizarea Comisiei pe un numar inferior de membri numarului statelor membre componente (prin sistemul de rotatie bazat pe principiul egalitatii) Votul a fost de 10:5, fiind ales prima varianta cu un reprezentant al fiecarui stat membru cu aplicabilitate din 2005, iar din 2010 cand Uniunea Europeana va avea 27 membri, Comisia isi va reduce numarul cu instituirea celei de a doua varianta, cu implementarea sistemului rotatiei statelor membre bazat pe principiul egalitatii reprezentarii statelor. Summit-ul de la Nisa a decis ca, in cazul unei Uniuni de 27/28 sau mai multi membri sa se schimbe si structura Comisiei Europene, tarile mari acceptand sa renunte la cel de al doilea comisar pana in 2005, pentru a permite tarilor mici de a fi reprezentate. S-a decis ca viitoarea Comisie Europeana sa aiba in principiu un plafon mai mic de 27 in momentul in care UE va cuprinde 27 state membre, numarul final urmand sa fie decis ulterior in unanimitate de statele membre. Pana in 1983 fiecare stat isi numea comisarul sau comisarii sai, ceea ce nu favoriza nicidecum independenta Comisiei. Prin tratatul de la Maastricht, s-a stabilit ca presedintele Comisiei sa fie desemnat in urma consultarii Parlamentului, el fiind la randul sau, consultat pentru desemnarea celorlalti membri ai Comisiei. Apoi, intreaga Comisie este investita printr-un vot de aprobare in Parlament. Tot prin vor, Parlamentul European poate cere printr-o motiune de cenzura demisia in bloc a Comisiei, caz in care ea continua sa gestioneze problemele coerente pana in momentul inlocuirii sale efective. Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare in 1999, a adus o noua modificare in privinta numirii Comisiei: Parlamentul European trebuie sa aprobe oficial numirea presedintelui Comisiei, in locul simplei confruntari, ceea ce-i confera o mai mare autoritate in desemnarea colegilor sai. Comisia este formata din 25 comisari, numiti de guvernele statelor comunitare pentru o perioada de 5 ani. Mandatul lor putand fi reannoit de Parlamentul European, la sfarsitul fiecarei interval, printr-un vot de investitura. Membrii Comisiei sunt recrutati din randul celor mai buni profesionisti in diverse sectoare de activitate, fiind persoane cu o bogata experienta politica si manageriala, cu o conduita ireprosabila. Dispozitiile comunitare nu stabilesc cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca un candidat pentru a fi numit intr-o astfel de functie, singura conditie impusa fiind aceea ca in componenta Comisiei sa intre cel putin cate un reprezentant al fiecarui stat membru. Procedura de numire a membrilor Comisiei este urmatoarea: - guvenele statelor membre desemneaza, de comun acord, persoana pe care intentioneaza sa o numeasca in functia de Presedinte al Comisiei - in continuare, acelasi guverne, de comun acord cu presedintele deja stabilit, desemneaza celelalte persoane pe care intentioneaza sa le numeasca ca membrii al Comisiei - presedintele si membrii Comisiei, desemnati conform procedurii de mai sus, sunt supusi spre aprobare Parlamentului European, ca organ colegial - dupa aprobarea in Parlament, presedintele si membrii Comisiei sunt numiti de guvernele statelor membre, de comun acord Independenta Comisiei decurge si din principiul colegialitatii in adoptarea deciziilor si raspunderea pentru indeplinirea lor. Acestea sunt imputabile colegiului si nu fiecarui comisar luat individual. Colegialitatea presupune ca responsabilitatea politica a Comisiei in fata Parlamentului sa fie colectiva. Atunci cand un comisar european de origine franceza ( dna Edith Cresson, fost prim-ministru al Frantei) a fost acuzat de coruptie, in urma cu cativa ani, intreaga Comisie si-a prezentat demisia in fata Parlamentului -; decizie care a fost acceptata. Competenta Comisiei sunt enumerate in art. 155 din Tratatul de la Roma, reluate in Tratatele de la Maastricht si Amsterdam. Ele sunt: Gardian al Tratatelor UE - Functie de initiativa, formuleaza propuneri, recomandari si avize. Pe baza avizului, Comisia recomanda Consiliului European inceperea negocierilor de aderare la UE - Functie de executie si de gestiune. Exercita competente de executie pe care i le confera Consiliul Functie de decizie. Participa la adoptarea actelor de catre Consiliu si Parlament - Functie de control. Dispune de prerogative pentru a face respectate obligatiile impuse de actele comunitare: vegheaza la respectarea regulilor concurentei de catre agentii economici; face verificari si pronunta sanctiuni in cauze care privesc intereselr financiare ale comunitatii; statueaza asupra ajutorului de stat in tarile membre; asigura aplicarea clauzelor de salvgardare Indeplineste functia de reprezentare interna si externa a Uniunii Comisia a detinut, mult timp, un cvasi-monopol asupra functiei de initiativa in cadrul Uniunii Europene, intrucat Consiliul nu putea statua in chestiuni ce tin de competenta comunitara decat in baza unei propuneri a Comisiei. Monopol ce a fost contestat de Parlamentul European, care vrea sa dispuna de acest drept asemenea parlamentelor nationale. Tratatul de la Maastricht clarifica aceasta problema prin introducerea proceduri de co-decizie care permite Parlamentului sa respinga textul Comisiei dupa o a treia lectura. In ideea asigurarii unui cadru de independenta si siguranta membrii Comisiei se bucura de privilegiile si imunitatile inscrise in Protocolul cu privire la privilegiile si imunitatile Comunitatilor europene din anul 1965 si anume: - imunitate de jurisdictie pentru activitatea desfasurata in exercitiul mandatului, de care continua sa beneficieze chiar si dupa incetarea acestuia scutirea de impozite pe salariile si alte drepturi banesti de care beneficieaza Mandatul membrilor Comisiei inceteaza:

- la expirarea perioadei de cinci ani pentru care au fost numiti (mandat ce poate fi reanoit) prin deces demisie individuala sau in bloc in cazurile in care Parlamentul adopta motiuni de cenzura prin demitere In cazul decesului, demisiei sau demiterii unui membru, Consiliul, cu votul unanim, fie va hotara inlocuirea celui in cauza cu o alta persoana pentru durata de mandat care a mai ramas de executat, fie, in situatiile in care mandatul se apropie de final, va decide ca nu mai este cazul sa faca o astfel de inlocuire. Daca Presedintele Comisiei a decedat ori si-a dat demisia, inlocuirea lui pentru restul de mandat este obligatorie. Demiterea unui membru al Comisiei se hotaraste de catre Curtea de Justitie, la cererea Consiliului sau a Comisiei in ansamblul ei, in situatiile in care se constata ca persoana in cauza si-a incalcat obligatiile asumate la preluarea functiei, nu mai indeplineste conditiile necesare pentru exercitiul mandatului sau a comis o fapta de o culpabilitate grava. C. ORGANIZAREA COMISIEI Ca urmare a ariei de cuprindere a responsabilitatilor sale, Comisia este cea mai mare institutie a UE. Are aproximativ 15.000 de functionar permanenti, cca. 3500 angajati temporar, ceea ce reprezinta dublul personalului ansamblului celorlalte institutii. Recrutarea functionarilor si functionarea administratiei comunitare prevad proceduri care sa evite formarea unor celule nationale. Numar considerat destul de scazut fata de responsabilitatile sale in cadrul UE. Personalul angajat in administratia marilor orase este adesea mult mai numeros. Costurile de functionare ale Comisiei reprezinta circa 3,3% din bugetul annual al UE. Aproximativ o cincime din personalul Comisiei se ocupa cu lucrari de traducere si interpretare. Deorece legile adoptate la Bruxelles sunt adesea direct aplicabile in Statele membre, cetatenii trebuie sa fie in masura sa ia la cunostinta aceste texte in propria lor limba. Comisia este compusa din 26 de directii generale (DG) si din 15 servicii specializate. Are o structura piramidalierarhizata, un mare dozaj intre nationalitati si zone geografice. Fiecare directie este condusa de un director general, al carui rang este echivalent cu cel de inalt functionar in cadrul unui minister. Directorii generali raspund de actiunile lor in fata comisarilor, fiecare dintre ei asumandu-si responsabilitatile politice si operationale pentru una sau mai multe directii generale. Atunci cand vorbim de Comisie ca organ politic, ne referim la cei 25 comisari (membri ai Comisiei) care o compun. Conducerea Comisiei este formata din: 1) Presedintele Comisiei. Desemnat cu 6 luni inainte ca mandatul sau sa inceapa, aceasta este consultat in legatura cu desemnarea celorlalti comisari. Numirea sa se face pentru un mandat egal cu cel al Comisiei. Presedintele Comisiei Europene este figura cea mai proeminenta a Uniunii Europene, cea mai mediatizata persoana din angrenajul institutional comunitar, fapt ce a determinat ca toate comisiile ce au functionat au purtat numele presedintilor lor -; de exemplu Comisia Jenkins, Comisia Thorn, Comisia Delors, Comisia Santer, Comisia Prodi, Comisia Baroso. Presedintele Comisiei are, teoretic, rol administrativ si protocolar, el reprezentand Comisia in fata celorlalte institutii comunitare, precum si in relatiile cu tertii. Influenta presedintelui poate fi insa, in practica, destul de mare, fapt demonstrat de perioada Delors, si confirmat prin modificarea Regulamentului intern al Comisiei, prin care sunt recunoscute largi puteri discretionare presedintelui in atribuirea sarcinilor in interiorul institutiei (comisarilor), si in revizuirea acestora. Continuand pe linia acestei orientari, Tratatul de la Nisa a intarit rolul presedintelui Comisiei europene in raport cu ceilalti comisari: el defineste orientarile politice si organizarea interna a Comisiei, asigurand coerenta, eficacitatea si colegialitatea actiunilor acesteia, numeste vicepresedintii Comisiei, si poate cere demisia unui comisar. Pezideaza sedintele, prezinta programul annual si raportul general annual de activitate in fata Parlamentului European. 2) Vicepresedintii, in numar de doi, sunt desemnati de catre presedinte, dintre comisari. Suplinesc presedintele cand situatiile o cer, coordoneaza relatiile Comisiei cu statele terte, grupate pe zone geografice. Comisia in exercitiul art.162 din Tratatul instiuind Comunitatea Europeana, modificat prin Tratatul privind Uniunea Europeana (art.G pct.48), isi organizeaza prin Regulamentul intern propriul aparat de lucru, care este compus dintr-un Secretariat General, un numar de 26 Directorate Generale si 15 servicii auxiliare ( Serviciul juridic, Serviciul de presa si informare, Serviciul de traduceri, Oficiul de statistica, etc. ) Fiecare membru al Comisiei este asistat in activitatea sa de un cabinet, care este compus din consilieri. Secretariatul general are rol de a asista pe Presedinte in indeplinirea atributiilor care privesc coordonarea activitatii organismelor institutiei. Directoratele generale sunt organizate pe domenii de activitate, dupa cum urmeaza: - relatii externe I-IB (trei directorate care raspund de anumite zone geografice); afaceri economice si financiare II; industrie III; concurenta IV; mijloace, relatii industriale si afaceri sociale V; agricultura VI; transporturi VII; dezvoltare VIII; personal si administratie IX; informatie, comunicare, cultura si audiovizual X; mediu inconjurator, securitate nucleara si protectie civila XI, stiinta, cercetare, dezvoltare XII, telecomunicatii, transmiterea informatiei si valorificarea cercetarii XIII; pescuit XIV; piata interna si servicii financiare XV; politici regionale si coeziune XVI; energie XVII; credit si investitii XVIII; bugete XIX; control financiar XX; vama si fiscalitate indirecta XXI; educatie, formare si tineret XXII; politica intreprinderii, comert, turism si economie sociala XXIII; politica consumatorilor XXIV In ce priveste conduita comisarilor trebuie sa mentionam faptul ca in preajma scandalului din martie 1999, care a zguduit Comisia Europeana -; determinat de o serie de acuzatii de iregularitati in gestiunea financiara a Comisiei, inclusiv acuzatii de frauda in actiuni de ordin umanitar din spatiul ex-iugoslav, activitatea Biroului insarcinat cu programul de formare profesionala Leonardo da Vinci s.a. -; fostul presedinte al Comisiei, Jacques Santer lanseaza un document intitulat Pentru o cultura politica si administrativa Europeana, care contine 3 coduri de conduita: primul stabileste regulile de conduita pentru comisari si cabinetele acestora; al doilea, reglementeaza relatiile dintre comisari si serviciile subordonate, si al treilea, codifica regulile de conduita pentru functionarii de cariera.

D. FUNCTIONAREA COMISIEI

Comisia este o institutie cu caracter permanent ai carei membri se reunesc, de principiu, in sedinte saptamanale de lucru, in zilele de miercuri sau ori de cate ori este nevoie in formula colegiala. Fiecare comisar este asistat in activitatea sa de un Cabinet, format din functionari administrativi. Sefii de cabinet se intalnesc saptamanal pentru discutarea problemelor ce necesita intrunirea Comisiei si pentru a pregati lucrarile Comisiei. Analizeaza problemele de discutat si le include in doua categorii A (aspecte carora comisarii cad de acord prin intermediul sefilor de cabinet si nu mai trebuie discutate in plen, adoptarea lor in Comisie fiind asadar o simpla formalitate de vot ) si B ( aspecte ce necesita discutii in Comisie si realizarea unui acord intre comisari pentru a fi transpuse in acte comunitare. Asupra acestora se vor concentra lucrarile Comisiei.) Intrucat sedintele nu sunt publice, in fiecare zi de joi au loc intalniri cu reprezentantii presei, in care sunt prezentate rezumate ale discutiilor ce au avut loc. Exista si reuniuni ale unor grupuri de membri, cu care ocazie se adopta documente care nu necesita prezenta tuturor. Pe langa procedura orala in sedinta plenara, mai exista inca doua modalitati de luare a deciziei: procedura de abilitare a unui comisar si procedura scrisa. Presedintele Comisiei stabileste ordinea de zi, conduce sedintele si convoaca sedinte extraordinare ori de cate ori este nevoie. Hotararile se iau in prezenta majoritatii membrilor, cu majoritate simpla si implica raspunderea colectiva a comisarilor europeni. Caracterul tehnic al Comisiei necesita emiterea a nu mai putin de 6000 de acte comunitare pe an, dintre care aproximativ 4000 sunt emise de un comisar sau altul, pe baza de abilitare. La luarea deciziilor un rol important il joaca asociatiile de lobby, reprezentand diferite categorii socio-profesionale sau economice, ce incearca sa-si impuna propria versiune in textul viitorului act comunitar. Mecanismul decizional la nivelul Comisiei este deosebit de complicat, in emiterea deciziilor sunt folosite doua proceduri, una scrisa si una orala care presupune dezbateri in plen. In cadrul procedurii scrise, mecanismul poate fi declansat de fiecare membru al Comisiei, care face propuneri decizionale pentru sectorul de activitate coordonat, pe care le comunica in scris celorlalti membrii, astfel ca acestia sa poata formula amendamente sau observatii pe marginea lor. Daca sunt aduse amendamente sau sunt facute observatii, propunerile trebuie supuse dezbaterilor si votului membrilor Comisiei in sedinte, aceasta facand parte din procedura orala. Procedura scrisa, de abilitare, este folosita in cazurile in care trebuie luate decizii in probleme de mica importanta ce nu ridica dificultati de adoptare, cazuri in care Comisia hotaraste sa-si abiliteze membrii pentru a lua decizii in numele ei. In situatiile in care propunerile parcurg procedura orala pentru a deveni acte decizionale, ele trebuie discutate si supuse la vot in sedinte, adoptarea facandu-se cu votul majoritatii simple a membrilor Comisiei. Din acest punct de vedere Comisiei ii este specific principiul colegialitatii, in sensul ca deciziile se iau colectiv, iar raspunderea pentru acestea este tot una colectiva, intrucat antreneaza institutia in ansamblul ei. In privinta modalitatilor de lucru, proiectele care urmeaza a fi supuse dezbaterii Comisiei sunt eliberate de catre directorate sau de cabinerele comisarilor, in functie de natura lor, tehnica sau politica, se vor aviza de Serviciul juridic, care le certifica din punct de vedere al conformitatii cu dreptul comunitar, iar in functie de procedura adoptata, propunerile, vor fi trimise prin grija Secretariatului General membrilor Comisiei, pentru formularea eventualelor amendamente sau observatii -; procedura scrisa, fie vor fi discutate in intalnirile pregatitoare ale cabinetelor. Activitatea de decizie la nivelul Comisiei, cea de pregatire a proiectelor de acte normative, presupune nu numai satisfacerea intereselor comunitare, dar si celei nationale, fapt ce determina cunoasterea oportunitatilor fiecarei tari. Procesul decizional trebuie sa prezinte un consens, o armonizare a intereselor comunitare cu cele nationale. E. COMPETENTA COMISIEI Comisia este organismul care reuneste ansamblul functiilor executive in cadrul Comunitatilor si a Uniunii, iar urmare acestui loc pe care il ocupa in cadrul triunghiului institutional principalele sale competente sunt legate de punerea in executare a dispozitiilor tratatelor si a actelor normative comunitare si de supravegherea modului in care sunt realizate obiectivele Uniunii. Cadrul general al functiilor pe care le are aceasta institutie este fixat in cuprinsul art.155 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, iar competenta sa este indicata intr-o multitudine de articole din cuprinsul Tratatelor comunitare. 1. Principala competententa a Comisiei este aceea de a veghea asupra felului in care statele si institutiile comunitare pun in aplicare dispozitiile tratatelor si a actelor emise in executarea lor. Ea trebuie sa se asigure ca legislatia Europeana este corect aplicata de catre Statele membre si ca ansamblul cetatenilor si operatorilor pietei unice profita de echilibrul care a fost creat. In acest sens: - vegheaza asupra modului in care sunt puse in aplicare programele de dezvoltare a politicilor agricole comune si face propuneri pentru cresterea eficientei de implementare a acestor politici; - examineaza preturile in domeniul transporturilor internationale si stabileste conditiile in care se deruleaza activitatile in acest sector - supravegheaza modul in care sunt respectate regulile de libera concurenta si ancheteaza cazurile in care se presupune ca aceste reguli au fost incalcate - verifica compatibilitatea ajutoarelor acordate de catre un stat unor intreprinderi, pentru a preintampina distorsionarea concurentei - inventarieaza impreuna cu fiecare stat membru dispozitiile legislative nationale, in vederea armonizarii acestor legislatii la exigentele comunitare - supravegheaza evolutia economica a fiecarui stat membru, sens in care ii poate transmite recomandari si prezinta in Parlamentul European rapoarte cu privire la rezultatele acestor supravegheri - dezvolta dialogul cu partenerii sociali europeni - administreza Fondul social european - verifica stadiul in care se gaseste procesul de reducere a diferentelor dintre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor defavorizate si prezinta o data la trei ani un raport asupra acestor chestiuni in fata Parlamentului European

- intocmeste anteproiectul de buget Pentru punerea in practica si finalizarea competentelor, Comisia dispune de mecanismele oferite de art. 169 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, de dreptul de a emite avize, prin care invita statul in cauza de a se conforma intrun anumit timp dat, iar in masura in care aceasta nu se conformeaza, poate sesiza Curtea de Justitie pentru aplicare de sanctiuni. In caz , ea intreprinde masuri impotriva celor care nu se achita de obligatiile ce le revin prin tratate, fie ca ei apartin sectorului public sau celui privat. Ea poate, de exemplu, sa initieze urmariri contra Statelor membre care nu aplica directivele europene, sesizand Curtea de Justitie atunci cand acestea nu se conformeaza in mod deliberat. Printre, altele, Comisia controleaza modul de acordare a subventiilor de catre guvernele nationale propriilor industrii si autorizeaza alocarea de ajutoare de catre Stat, in limitele prescrise prin dreptul comunitar. In cazuri grave de incalcare a legislatiei in domeniul concurentei, Comisia poate aplica amenzi intreprinderilor recunoscute ca fiind culpabile de violarea regulilor stricte impuse de UE. 2. Atunci cand Tratatele comunitare dispun, Comisia participa la derularea procesului decizional care are loc la nivelul altor institutii comunitare, sens in care emite avize si recomandari, la solicitarea Parlamentului European, a Consiliului sau din propria initiativa, atunci cand considera acest lucru ca fiind necesar. Rolul acestor acte (avize si recomandari) este acela de a ajuta institutiile comunitare in derularea procesului decizional care are loc la nivelul lor, avand in vedere interesul general, in vederea finalizarii obiectivelor propuse de constructie europeana. 3. Are putere de decizie proprie, pe care art. 155 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana o confera Comisiei, decezii elaborate dupa parcurgerea unui proces legeslativ specific. O situatie deosebita este reglementata in cuprinsul art. 228 par.4 din tratatul instituind Comunitatea Europeana, modificat prin art.G pct.80 din Tratatul privind Uniunea Europeana, potrivit caruia Comisia poate aproba in numele Comunitatii, modificari ale unor acorduri incheiate cu terte state sau organizatii internationale, atunci cand acestea dispun ca astfel de modificari se pot face dupa o procedura simplificata. Daca in tratatele instituind Comunitatea Europeana si cel instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, Comisia, Comisia cu cateva exceptii, exercita un rol preponderent executional, in Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului ea este principalul for decizional, emitand decizii si recomandari, dupa consultarea ori obtinerea acordului Consiliului (art.14) 4. Principal rol in ansamblul institutiilor comunitare, de a propune proiecte legislative. Initiativa legislativa consta in proiecte de acte normative adresate Consiliului, pe care acesta le ia in discutie si le supune adoptarii, precum si in recomandari pe care Comisia le trimite primei institutii, acestea servind ca suport pentru adoptarea unui act normativ. Desi dreptul la initiativa legislativa al Comisiei, pare a fi de o importanta subsidiara fata de cea legislativa, constituie totusi o arma destul de puternica in mana ei, intrucat ea poate bloca procesul decizional, prin retragerea proiectelor de acte normative de pe masa de lucru a Consiliului, atunci cand aprecieaza ca imprejurarile care au determinat promovarea proiectelor s-au schimbat radical, ori cand constata o lipsa de interes legislativ din partea Consiliului, manifestata in amanarea dezbaterii proiectelor vreme indelungata. O astfel de initiativa poate fi luata si atunci cand Comisia considera ca intr-o anumita conjunctura, fiindu-i prezentat Consiliului un proiect, acesta l-ar adopta dar cu numeroase si substantiale modificari, ceea ce ar implica aparitia riscului denaturari continutului proiectului. Comisia indeplineste acest rol de pregatire a noilor politici europene, nu pentru a apara interesele sectoriale sau pe cele ale diferitelor tari, ci in functie de propria sa apreciere a intereselor Uniunii si a cetatenilor sai. In domeniul cooperarii interguvernamentale, ea poate emite propuneri, ca si Statele membre. Toate aceste atributii au facut ca aceasta institutie sa fie considerata motorul Uniunii Europene. 5. Comisiei ia fost conferita si competenta de reprezentare, ea fiind cea care deruleaza negocierile pentru incheierea unor acorduri intre Comunitate si tertele state sau organizatii internationale (art.228 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, astfel cum a fost el modificat prin art.G pct. 80 din Tratatul privind Uniunea Europeana). Comisia este responsabila de negocierea acordurilor comerciale si de cooperare cu terte tari sau grupuri de tari din intreaga lume. Conventia de la Lom, care apropie UE de tarile in curs de dezvoltare ale Africii, Caraibilor si Pacificului (ACP), este considerata ca un model de cooperare Nord-Sud. Mai recent, Comisia a negociat acordul de liberalizare a schimburilor in cadrul Rundei Uruguay, cat si crearea noii Organizatii Mondiale a Comertului (OMC) in numele UE. 6. Noile responsabilitati ale Comisiei Europene. Comisia s-a dezvoltat in ritmul evolutiei Uniunii Europene, de la Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului in anii '50 pana la Comunitatea Europeana a anilor '70 si '80, si apoi la Comunitatea Europeana de astazi. Actul unic European din 1986, care a constituit prima punere la punct a tratatelor, si Tratatul asupra Uniunii Europene din anul 1992 au confirmat si extins campul de actiune al UE si responsabilitatea Comsiei in noi domenii, precum: mediul, educatia, sanatatea, protectia consumatorilor, dezvoltarea retelelor de transport, cultura, fara a omite Uniunea Economica si Monetara. Comisia are responsabilitati importante in ce priveste programele de ajutorare si de dezvoltare in terte tari. Spre exemplu, ea este insarcinata cu gestionarea programelor PHARE si TACIS, care vizeaza acordul unei asistente tehnice in Europa Centrala, de Est si republicile din fosta Uniune Sovietica. Finantarea procesului de pregatire pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, acesta este asistata prin trei programe: PHARE, ISPA si SAPARD, ultimele doua fiind promovate de UE in sprijinul tarilor candidate incepand cu anul 2000. Programul PHARE (Poland and Hungary Assistance for the Restructure of the Economy) acorda asistenta concentrata pe: - Dezvoltare institutionala - Consolidarea infrastructurii de reglementare legislativa necesara compatibilitatii cu acquis-ul comunitar - Investitii pentru asigurarea coeziunii economice si sociale Romania, beneficieaza de asistenta Uniunii Europene prin programul PHARE inca din 1991, primind in perioada 19912000 cca. 1,4 miliarde EURO ca asistenta financiara nerambursabila.

Incepand cu anul 1998, sprijinul PHARE pentru Romania este alocat in proportie de 70% pentru investitii si infrastructura si de 30% pentru consolidarea institutionala. Un important program PHARE, demarat in 1999 se numeste Programul RICOP si prevede acordarea de asistenta financiara in valoare de 100 milioane EURO pentru atenuarea efectelor sociale ale restructurarii, fiind in stransa conexiune cu implementarea acordurilor negociate cu FMI si Banca mondiala. Acest program finanteaza masuri privind: - plasarea si ocuparea fortei de munca - plati compensatorii pentru disponibilizari de personal - diminuarea impactului social asupra restructurarii industriale - finantarea institutiilor in IMM-uri - asistenta intreprinderilor in procesul de restructurare In radul societatii civile, a tinerilor si studentilor in special, se bucura programele comunitare, schimburile profesionale, educative si culturale intre europeni finantate prin bugetul national PHARE. In vederea participarii la aceste programe, fiecare stat candidat trebuie sa plateasca anual din buget sub forma unui tichet de participare, o contributie financiara care poate merge pana la 50% din costul programului. Restul de 50% este asigurat de programul PHARE. Romania a participat la programele comunitare din 1998 in domenii ca: educatia si pregatirea profesionala a tineretului, cultura, sanatate, politici sociale, protectia mediului, cercetare si dezvoltare tehnologica. Aceasta participare intensificandu-se dupa anul 2000. In prezent tara noastra participa la 16 programe comunitare cum ar fi: Socrates II (2000-2006); Leonardo da Vinci II (2000-2006); Tineret (2000-2006); Combaterea discriminarii (2001-2006). Programul ISPA( Instrument pentru politici Structurale de Pre-aderare) reprezinta un sprijin financiar financiar in vederea reabilitarii si modernizarii infrastructurilor de mediu si transport. In cadrul acestui program, Romania beneficieaza in perioada 2000-2006 de o asistenta financiara nerambursabila din partea UE de cca. 1,5 miliarde EURO. In gestionarea acestui program un rol important revine autoritatilor responsabile cu implementarea masurilor ISPA care organizeaza licitatii, contracteaza si efectueaza platile, asigura realizarea tehnica a proiectelor. Programul SAPARD (Programul Special de Pre-aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala). Este instrumentul financiar pentru agricultura si dezvoltare rurala, care are ca obiectiv esential implementarea acquis -ului comunitar in domeniile respective si consolidarea cadrului necesar dezvoltarii durabile a sectorului agricol si zonelor rurale. Agentia SAPARD a fost acreditata de Comisia Europeana, pentru Romania la 30 iulie 2002, institutie juridica, aflata in subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei, Padurilor si Mediului. Are in subordine 8 birouri regionale de implementare a programului SAPARD, printre care un birou si la Alba Iulia. Contributia financiara anuala a UE alocata Romaniei, in cadrul acestui program, se ridica la 155 milioane EURO. Programul se deruleaza pe baza de proiecte, in sectoarele public si privat, fiind stabilite pentru inceput doua domenii prioritare: - Dezvoltarea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole - Dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale Comisia este in integralitatea sa antrenata in activitatile interguvernamentale definite prin tratatul de la Maastricht in domeniul politicii externe si de securitate comuna (PESC), cat si in cel al cooperari judiciare si al politiei. 7. Limitele puterii Comisiei Europene. Chiar daca beneficieaza de drept de initiativa, Comisia nu este cea care ia principalele decizii privind politicile si prioritatile UE. Aceasta responsabilitate revine uneori Consiliului Uniunii Europene, ai carei membri sunt ministrii guvernelor Statelor membre si in numeroase cazuri Parlamentului European. Ea participa la reuniunile acestora, cat si la discutiile referitoare la propriile proiecte de propuneri legislative. In plus, presedintele Comisiei participa, alaturi de sefii de stat si de guvern ale Statelor membre, la reuniunile semestriale ale Consiliului European. El ia parte, in egala masura, ca reprezentant al ansamblului Uniunii Europene, la Adunarea economica anuala a Grupului celor sapte tari cele mai industrializate (G7). Comisia este responsabila in fata Parlamentului European, care are puterea de a o scoate din functiile sale, prin depunerea de motiuni de cenzura sau de incredere. Comisia participa la toate sesiunile Parlamentului European, in cadrul carora trebuie sa explice si sa justifice politicile sale. Ea trebuie sa raspunda si intrebarilor scrise sau orale puse de catre membrii Parlamentului. Functiile Comisiei antreneaza, in mod regulat, interventia Curtii de Justitie, care se pronunta in ultimul termen asupra problemelor de drept European. Pe de o parte, Comisia sesizeaza Curtea de Justitie, atunci cand directivele sau reglementarile sale nu sunt respectate de catre guverne sau intreprinderi si, pe de alta parte, ele insele se adreseaza Curtii atunci cand nu sunt de acord cu amenzile impuse de Comisie. Gestiunea bugetului comunitar de catre Comisie este supusa controlului Curtii de Conturi, al caror rol consta in garantarea bunei utilizari de catre Comisie a banilor contribuabililor europeni. Scopul comun urmarit de cele doua institutii consta in eliminarea fraudei si risipei. Pe baza raportului Curtii de Conturi, Parlamentul European elibereaza Comisia de responsabilitatea pentru executia fiecarui buget anual. Comisia lucreaza in stransa colaborare cu cele doua organe consultative ale Uniunii, Comitetul economic si social si Comitetul regiunilor pe care le consulta asupra celei mai mari parti a proiectelor sale de acte legislative. BIBLIOGRAFIE 1. Felician Cotea, Drept comunitar institutional, Editura Aeternitas Alba Iulia 2004 2. Dacian Cosmin Dragos, Uniunea Europeana -; institutii mecanisme, Editura All Beck Bucuresti, Editia a 2 -a 2005 3. O. Bibere, Uniunea Europeana intre virtual si real, Editura All, 1999 4. I. Jinga, Uniunea Europeana -; realitati si perspective, Editura Lumina Lex, 1999 5. C. Lefter, Drept comunitar institutional, Editura Economica , Bucuresti 2001 6. O. Manolache, Drept comunitar, Editia a III-a revazuta, Editura All Beck, 2001 7. V. Marcu, Drept institutional comunitar, Editia a II-a, Editura Lumina Lex, 2001

8. N. Paun, A.C. Paun, Istoria constructiei europene, Editura Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj Napoca, 2000 9. A. Profiroiu, M. Profiroiu, Introducere in realitati europene, Editura Economica, 1999 10. O. Tinca, Drept comunitar general, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999