Sunteți pe pagina 1din 2

Din experienta unui parinte: Prietenii imaginari Scris de Valentina Cretan (Miercuri, 04 Noiembrie 2009 11:27) In afara de faptul

ca pentru copii sunt un mod placut de a petrece timpul liber, desenele animate au si un important rol educativ. Urmarind personajele lor preferate, copiii invata comportamente sociale si modele de relationare, despre valorile morale si isi dezvolta umorul si imaginatia. Pe de alta parte, efectele negative ale urmaririi prelungite a desenelor animate nepotrivite varstei copiilor nu sunt nici ele de neglijat: agresivitatea crescuta, oboseala sau tendinta de a imita comportamente periculoase sunt numai cateva dintre acestea.

Insa, urmarite intr-un mod echilibrat, sub supravegherea parintilor, desenele animate pot fi o sursa de invatare pentru copii. In plus, uneori chiar si parintii au de invatat cate ceva din ele. Urmeaza mai departe o asemenea experienta relatata de un parinte care a folosit desenele animate ca sursa de inspiratie pentru a aborda subiectul delicat al prietenilor imaginari. Casa Foster si prietenii imaginari este un binecunoscut serial de desene animate, foarte indragit de copii. Nu il stii? Nu e bine, pentru ca ai multe de invatat. Urmaresc des desenele animate impreuna cu baiatul meu, nu din pasiune, ci pentru ca ma fac sa inteleg lucruri pe care numai copiii le pot intelege. Si cum noi adultii am uitat ca am fost copii si noi, avem nevoie de aceasta...reciclare, prin desenele animate. Multe sunt realizate pe baza unor idei ale copiilor. Par traznite si fara sens la prima vedere.

Copiii au la o anumita varsta prieteni imaginari. Noi vedem doar ca vorbesc singuri, se inchid intr-o lume a lor, fac tot felul de chestii ciudate si chiar ne ingrijoram. Mi s-a intamplat si mie sa trec prin asta cu baiatul meu, pe la 3-4 ani. Toate nazbatiile pe care le facea le punea pe seama lui Andrei. - Cine e Andrei? l-am intrebat intr-o zi. - Andrei... - Verisorul tau? - Nuuu... - E un coleg de la gradi? - Nuuu... - Atunci cine? - Prietenul meu.

- Unde e? - Pe aici... A facut un gest larg cu mana, cuprinzand toata camera. Am ramas fara cuvinte, ingrijorata, punandu-mi tot felul de intrebari. M-am lamurit insa despre toate cand, intamplator am urmarit serialul de desene mai sus amintit. E vorba de o casa unde copiii isi lasa prietenii imaginari, care mai de care mai nostimi. Casa are niste reguli stricte pentru prietenii imaginari si m-am inspirat si eu de acolo. I-am spus baiatului meu ca daca mai face nazbatii impreuna cu Andrei, ii duc prietenul la Casa Foster si-l las acolo. Asta i se intamplase unui copil din serial, deci era posibil sa pateasca si baiatul meu la fel cu Andrei. De atunci lucrurile s-au mai domolit, Andrei a devenit un prieten imaginar mai cuminte si deci plictisitor. Prin urmare, a fost inlaturat. Serialele de desene animate nu sunt numai pentru copii, sunt pentru parinti si copii. Vizionati-le impreuna, comentati-le si veti patrunde intr-o lume pe care ai uitat-o. Acolo vei gasi raspunsuri pentru multe intrebari si tot acolo te vei apropia mai mult de copilul tau. In plus, e o buna ocazie de a mai petrece ceva timp impreuna, de a te mai relaxa si de a rade cu pofta. Ce seriale de desene animate iti mai recomand: Ed, Edd si Edy, Chowder, Nevastuica si babuinul, Chop Socky Chooks, Gemenii Cram... Valentina Cretan, Scoala Nr.22 Mircea Eliade, Craiova