Gtele de Alecu Donici Cu o prjin mare, ranul gte de vnzare Mna la trg.

i drept s zic: n crdul gtelor, spre buna ndemnare, Grbind la zi de trg, btea ades cam tare. (Dar unde de ctig sau pagub s-atinge, Nu numai gtele, i omenirea plnge.) Eu nu vinovesc ranul nicidecum; Iar gtele altfel aceasta judeca i, ntlnindu-se c-un trector pe drum, Aa striga: - A! Ce necaz, ce osndire! Asupra gtelor ce crud prigonire! Privete, un ran cum bate joc cu noi; De ast-noapte el ne mn denapoi. Lui, ntrului, nu-i trece nici prin minte C are datorie a ne arta cinste; Cci noi ne tragem drept din neamul cel slvit Ce Capitolia din Rom' au izbvit! Romanii, mulmii, au pus i srbtoare, Pentru aa a lor prea vrednic urmare.

- i voi tot cu aceasta vrei A lumii slav s avei? Au zis acel drume. - Strmoii notri... - tiu, Dar eu la vorba mea s viu: Ce fapt vrednic voi ai fcut n lume? - Nimica, ns noi... - C numai de fripture voi Suntei i bune. Lsai dar pe strmoi n pace: Cu fapta e cinstit acel care o face. Aceast fabul a lmuri se poate, Dar gtele s nu se-ntarte.