Sunteți pe pagina 1din 4

POEZIA DE RITUAL SI CEREMONIAL Din punct de vedere al originii si functiei in repertoriul poetic al obiceiului traditional se evidentiaza doua clase

de creatii, si anume: 1)o poezie de stravechi caracter ritual, devenita mai tarziu preponderent ceremoniala. Aici se regaseste : poezia colindelor si a plugusorului , oratiile de nunta, cantecele ceremoniale de inmormantare, descantecele,etc. 2)o poezie de circulatie mai larga, pentru care un obicei sau ceremonial constituie, o buna ocazie de interpretere. Poezia de ritual si ceremonial este prin excelenta o poezie sincretica, cantata, uneori insotita si de dans. RITUALUL- se practica numai in anumite imprejurari sau momente din existenta unui individ sau a unei colectivitati , reprezentand nu realitati cotidiene, ci realitati ocazionale deosebite, care impun un comportament diferit de cel obisnuit. Limba noastra cunoaste doua cuvinte care sunt considerate ca fiind sinonime: obicei si datina. Exista totusi o deosebire intre cele doua si anume datina-este termenul popular, avand o nuanta arhaica, iar obicei-a devenit un termen tehnic in studiile etnologilor si folcloristilor. CEREMONIALUL- reprezinta secvente de obiceiuri constituite in acte solemne, indatinate sau cu o functie magica. Anumite obiceiuri au capatat prin insasi natura lor un caracter preponderent ceremonial si anume ceremonialul de inmormantare.Un sens apropiat de cel desemnat prin ceremonial il are si cuvantul ritual, fara sa implice insa obligatoriu marca solemnitatii, ci indicand o secventa bine organizata de obiceiuri. Prin rit intelegem un act constituit intr-o singura secventa, efectuat in virtutea une credinte magice, superstitioase sau religioase si orientat spre indeplinirea unei cerinte de ordin practic sau moral. Pentru a dezvalui originea obiceiurilor, riturilor si ceremonialurilor, dar si pentru a defini structura si semnificatiile lor, etnologii le-au raportat, uneori exclusiv, la credintele si sugetiile cu substrat magic sau religios. In procesul muncii, ca rezultat al exercitiului indelungat, oamenii si-au format anumite deprinderi, care transmise de la o generatie la alta, odata cu intreaga experienta de munca acumulata, s-au cristalizat devenind tipare de actiune si comportament. Nevoia de transmitere, implicand exercitiul in sine, a determinat separarea lor treptata de activitatea de munca propriu-zisa. De la aceste elemente primitive de deprinderi practice, printr-o evolutie indelungata determinata de evolutia organizarii sociale, a conceptiei despre lume si a mentalitatii oamenilor, se trece la ritualuri magice apoi la forme din ce in ce mai complexe de obiceiuri si la ceremonialuri. In momentul in care isi pierd substratul de credinte stravechi si devin simple forme de convietuire sociala, riturile se transforma in ceremonialuri. Poezia de ritual si ceremonial s-a dezvoltat in stransa legatura cu evolutia organica a sistemelor de obiceiuri si practici legate de acesta. Ulterior in actiunile lor magice oamenii au crezut nu numai in puterea gestului, ci si in puterea cuvantului, care a insotit frecvent, din aceasta cauza, actul magic.

In poezia rituala cuvantul are si el valoare si functie magica, de comunicare cu fortele exterioare omului. Cuvantul devine simbol intr-un sistem de credinte si rituri. Al doilea sistem are la baza un anumit cod ritual si care implica un proces de metaforizare. Desi parte integranta a ritualului, poezia depaseste si domina ritualul, ceea ce face posibila conservarea ei dupa disparitia obiceiului in care a fost integrata. Actualrea unui obicei pune in relatie trei termeni importanti: a) Performerul- este cel care transmite mesajul si functia lui magica. b) Beneficiarul- este cel care primeste mesajul si functia lui magica. c) Forta magica sau mitica- pri definitie sacra, cea care asigura eficienta rituala. Notiunea de sacru se defineste prin opozitie cu notiunea de profan, de domeniul sacrului sunt toate reprezentarile plasmuite de gandirea magica, mitica sau religioasa. Sacralitatea implica trascendentul, gandirea profana il refuza, sau il accepta numai ca functie.

POEZIA CEREMONIALURILOR DE TRECERE Obiceiurile vietii de familie, a doua mare grupare a obiceiurilor populare, sunt legate de momentele esentei ale existentei individuale: nasterea, casatoria, moartea, prin structura si logica lor se vede statutul familial al individului si prin el intregul sistem al relatiilor de inrudire si convietuire in cadrul colectivitatii mai largi. In perioada sraveche existau si ritualuri care marcau faptul ca adolescentul trece la maturitate, fiind marcat prin incercarea puterii, a cunoasterii si a inteligentei, dar aceste lucruri se mai gasesc doar in basme. Vechimea acestor obiceiuri este diferita. Cele mai vechi par a fi obiceiurile de inmormantare sau cele legate de memoria si cinstea mortilor. Probabil locul al doilea in aceasta evolutie il ocupa obiceiurile de nastere, dezvoltate mai ales in epoca matriarharului, candcunoaste o mare inflorire cultul femeii mame. Obiceiurile de nunta, cele mai noi , au aparut si s-au dezvoltat odata cu aparitia si dezvoltarea vietii de familie, constituita pe baza exogamiei de neam. Daca obiceiurile calendaristice marcau direct raportul om-natura (mai ales poezia colindelor) obiceiurile vietii de familie marcheaza in primul rand raporturi sociale, implicand bineinteles, si determinarea lor naturala. Printr-un proces indelungat de evolutie, in care fenomenul caracteristic a fost pierderea treptata a semnificatiilor stravechi, au devenit mari ceremonialuri sau spectacole populare. Exista un principiu fundamental care structureaza aceste obiceiuri si anume ca individul suporta o trecere de la o stare la alta, de la o existenta prezenta la una noua, avand un alt model de comportament. Trecerea de la o stare la alta are trei etape, si anume: Despartirea de vechea stare, Trecerea propriu-zisa, Reintegrarea in noua stare.

Cele trei mari etape, marcate ceremonial, sunt:

NASTEREA- trecerea din lumea necunoscuta in lumea alba. Obiceiurile de nastere vor fi dominate de rituri si ceremonialuri de integrare. Aceasta este integrarea cea mare a nou nascutului in destinul sau pamantesc. CASATORIA- obiceiurile de casatorie realizeaza manifestarea cea mai deplina si mai complexa a celor trei secvente implicate in sructura riturilor de trecere: despartire, trecere si integrare. MOARTEA- trecerea din lumea alba in lumea de dincolo. Ceremonialul funebru este dominat de sentimentul despartirii definitive, ca individ teluric, de lumea aceasta. Este marea despartire. POEZIA RITURILOR DE NASTERE Nasterea este di punct de vedere biologic si social, un inceput. La nivelul gandirii folclorice, nasterea reprezinta insa o trecere din lumea neagra in lumea alba. In poemul Nasterea se imagineaza o nastere ca-n basmepruncul fiind un fat frumos care formuleaza cereri categorice pana nu vede bine lumina zilei. El cere scufa alba si salbacare sunt simboluri ale trecerii propriu-zise. Obiceiurilor de nastere le lipsesc, secvente care marcheaza despartirea de vechea stare, desi o asemenea stareeste subinteleasa. Intreaga atentie este indreoptata aproape dramatic, spre primii pasi pe care noul nascut ii face in lumea alba, cu speranta ca va avea o evolutie triumfala in aceasta lume. De aceea ceremonialul de nastere este denumit ca fiind un ceremonial de integrare. Femeile care asistau nasterea pun langa pat o furca si un topor, pentru cel ce se naste : De va fi fata / Sa iasa la furca / deva fi fecior / Sa iasa la topr. Poezia ceremonialului de nastere, nu foarte bogata, va fi si ea o poezie de integrare, si anume: Fie o poezie magica de aparare: impotriva a tot ce poate fi ostil sau daunator noului nascut, cu consecintele imediate sau repercursiuni asupra destinului sau. Fie o poezie magica de urare, menita sa asigure implinirea optima a destinului sau natural, de care se leaga insusi sentimentul fericirii. Mitul despre ursita si ursitoare in Poezia nasterii nu capata in substanta ei intruchipari simbolice de anvergura, dar este implicat in stradania omului de a influenta in bine viata noului nascut. Aceste implicatii mitice sint supradimensionate in contact cu sensul inceputului, asa cum se intampla si in cazul obiceiurilor de Anul Nou. Poezia magica de aparare este reprezentata printr-un repertoriu specializat de descantecepe care moasa, in special le rosteste in fiecare nou act ritual, insotindu-le de tehnici magice corespunzatoare, ele nu au o structura diferita de cea a descantecelor. In apa primului scaldat se pun : un obiect de argint, miere, paine, ou, bujor, busuioc, lapte, etc..., pentru ca acel copil sa fie: Scumpca argintul, / Dulce ca mierea, / Bun ca painea, / Sanatos ca oul, / Rumen ca bujorul, / Atragator ca busuiocul / Si alb ca laptele. POEZIA CEREMONIALULUI DE INMORMANTARE Moartea este resimtita mai intai, pe planul realitatii cotidiene, ca o despartire definitiva a defunctului de familie si de colectivitate mai larga, structurata pe criterii de rudenie,

vecinatate si generatie. Sentimentul de pustiire, de gol, marcheaza o dereglare puternica a echilibrului psihologic si social. Aici rezulta doua atitudini fundamentale, cu implicatii pe plan ceremonial: a) Grija pentru ca despartirea, trecerea si integrarea in lumea de dincolo sa fie perfecte si definitive, pentru a se evita reintoarcerea, in afara firii, ale defunctului in lumea viilor (strigoi, moroi). b) Sentimentul ca intre defunct si cei vii pot fi restabilite legaturi firesti, ca existenta defunctului in aceasta lume, opusa celui de aici, dar nu cu totul straina de ea, nu este incompatibila cu existenta din lumea aceasta. Moartea este conceputa ,imaginar, ca o lunga calatorie, aparand acel sentiment de pustiire, fiind foarte bine plasticizat in urmatorul fragment: Moarte-acolo-ai nazuit/ Unde tu n-ai trebuit!/ Ca ti-ai pus mana pe masa/ Si ne-ai facut larg prin casa / Si ti-ai pus mana pe grinda/ Si ne-ai facut larg prin tinda/ Si ti-ai pus mana pe scara/ Si ne-ai facut larg pe-afara. Constantin Brailoiu a fost primul folclorist roman care a atras atentia asupra distinctiei ce trebuie facuta intre cantecele ceremoniale de inmormantaresi bocetele propriu-zise. Daca bocetele sunt revarsari melancolice ale durerii, cantecele ceremoniale sunt cantate dupa anumite reguli, de femei care pot fi rude apropiate mortului.

S-ar putea să vă placă și