Vaporul i calul de Alecu Donici Locomotivul ca fiara muge, Din snu-i scoate de tartar fum, i ca balaur uiernd fuge

Pe ferecatul cu ine drum. O coad lung n urm-i poart: ir de vagoane cu cltori; Astfel vaporul fu de la soart Menit s poarte pe muritori. - Ce naiba duce oare atta greutate, i cu o repegiune ct nu e de crezut? Zicea, n spaim, calul l-al su de hamuri frate, Cnd trenul a vzut. - Eu! - i-a rspuns vaporul, c-un uier de mndrie. - Tu, tu? ntreab calul; dar spune-ne ce eti? i-a noastr datorie, Cum poi s i-o nsueti? Noi, caii, de cnd lumea, pe om l-am tot purtat. Primblri de gust, vnaturi, cltorii, rzbeluri, Amoruri, fapte grele i alte multe feluri De ale lui capricii, noi i-am ngemnat... - Domnule cal, ascult, Vaporul ntrerupse, - s-i spun ct stau pe loc,

Cci, fr vorb mult, Tu eti n toat vremea un vrednic dobitoc, i eu sunt o putere ce cnd m gsesc strns Atunci m ntresc; mprtiat ns ndat'm nimicesc. Cunoate dar secretul ce am de predomnire: Puterea prin unice.