Ariciul i crtia de Alecu Donici - Sunt liber, am dreptul, O crti zicea, Pe sub pmnt cu-ncetul, S scurm ct mi-ar plcea.

i cine poate oare de mine s se lege, Cnd eu m cred n lege? Prefac n rn neagr pmntul sntos i-l fac moinoios... - Eu! i-a rspuns ariciul, eu am de la natur, Nempcat ur Asupra tuturor ca tine vieti, Ce zac n ruti. Cci vd cmpie verde, de mini de om ne-atins, Cum tu o ai ptat-o cu mult negre culori; Vd iari o grdin de frumusei cuprins, Cum ai desfigurat-o, scurmnd chiar pe sub flori. i pentru ce tu oare nu scormoleti gunoaie, Ca s lucrezi n ele ct vrei la moinoaie, Iar nu pmnt curat: Cunoate dar, c duman i sunt nempcat... Dup aa cuvinte, ariciul iat, vede Un moinoi micnd;

Cu armele-i ntinse la dnsul se repede i crtia mi-o scoate abia, abia suflnd. - A! mi czui pe ace, Ariciul ei i zice, - socot c te-am ptruns? - Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face. Oftnd ea a rspuns. - Ei fie! ast dat te las n bun pace, Ariciul i rostete, dar iat-i hotrsc S spui la ale tale: ce-i bun s nu atace! Sunt publiciti pe lume ce purure crtesc. (i fabula aceasta chiar lor o druiesc). Ei cred c au dreptate pe orice om s-atace, nct lor nu le place: Dar totui cteodat ariciul i gsesc.