Braminul de Alecu Donici Eu v-am spus odat, c omul cnd greete Adeseori pe altul se dezvinovete; Iar dac nu-i

rmne alt chip de ndreptat, Apoi ori ntmplarea, ori dracu-i vinovat. n India bogat Un cuvios bramin, Dei era n fapt De rele patimi plin, ns prin iscusina acea de ipocrit, El da ncredinare C ar avea purtare ntocmai cum se cade unui bramin cinstit. Oare ipocrizie i-ntre bramini s fie? (Sau numai pe la noi Sunt lupi n piei de oi?) La ast ntrebare Chiar fabula mea poate s fac dezlegare. Braminii mpreun cu toii vieuiesc i se povuiesc De un pstor mai mare. Ei sunt pilduitorii de lege n popor;

Au multe slujbe grele, Au post nu prea uor i aspre rnduiele. Deci, ntr-o zi de post Braminul meu la slujb, hrnit cu totul prost, Socoate cum s-o deie Ceva la fruptior i-i vine-n gnd s ieie Un proaspt ouor i s-l cam nvrteasc la para lumnrii. Urmnd aceasta, iat pe uile cmrii Pstorul se ivete: - Ce faci, cinstite frate? De ce te-ai apucat? Vezi cum se dezvelete Orict de mic pcat. - Oh! dreptule printe, braminul au rspuns. ntru aa ispit vicleanul m-au adus! Iar dracul de sub pat, Ca ma au ipat: - Ba, ba, cucernice! m iart, Eu singur vd ntiai dat Cum oule se coc L-a lumnrii foc

i-i mulumesc pentru tiin, Dorindu-i pocin. Adio! ine minte c dracul nu cunoate Cte, un bun farnic, n cugetul su nate.