Sunteți pe pagina 1din 1

1-10 Primul tablou prezinta intalnirea dintre fata de imparat si luceafar.

Planul teluric alterneaza cu cel cosmic, iar tonul este solemn. Prima strofa reprezinta invipitul poemului, iar primele 2 versuri preiau formula initiala specifica basmului, care plaseaza evenimentele in illo tempore (timpul inceputului) in care totul este posibil, iar intamplarile sunt unice si irepetabile. Deasemenea acest incipit avertizeaza cititorul asupra structurii narative a textului, dar ne trimite in acelasi timp si la principala sursa de inspiratie, validand inca de la inceput lirismul mastilor. Remarcam in ultimul vers din prima strofa un mod specific de realizare a superlativului absolut: o prea frumoasa fata. Strofele 3-5 surprind fata de imparat insistandu-se pe unicitatea acesteia. Aflandu-se intr-un spatiu inchis, viseaza catre spatiile infinite, fata fiindu-I indreptata catre luceafar. Indentificam elemente specifice imaginarului poetic eminescian, si anume: luceafarul, castelul, marea. Luceafarul este intors cu fata catre pamant pt ca se va contamina de patima muritorilor si se va indragosti. Figurile de stil (metaforele miscatoare carari, corabii negra si epitetele precum falnice bolti) pot desemna destinul oamenilor. Pt a intretine cursivitatea narativa a discursului liric, avem ca figura de stil ingambamentul. Strofele 6-7 desvolta motivul visului care face posibila intalnirea dintre cei doi indragostiti ce apartin unor lumi diferite. In strofa a 8-a se figureaza mitul erotic, al zburatorului, o fiinta supreanaturala care intra noaptea in camerele fetelor si le seduc. In strofele 9,10,11 indentificam o serie de figuri de stil si motive prin care se contireaza spatiul oniric. Motivul oglinzii, asociat motivului dublului reprezinta o relfexie a macrocosmosului in microcosmos