Sunteți pe pagina 1din 1

Introducere

la

dor

Meditatiile depre cuvantul dor imbraca, la Constantin Noica, forme eseistice remarcabile. Potrivit filozofului, cultura romana se traduce prin existenta unei spiritualitati extraordinare, cizelate in forme deosebite "prin cuvintele noastre", invocarea cuvantului "dor" fiind una dintre aceste dovezi. Dar cuvantul odata invocat, omul este cuprins de o sfiala de dincolo de lume, ca in fata unui act hierofanic. Pentru ca acest cuvant cuprinde esenta fara de seaman a unei grandori sfinte:

"Si trebuie sa ceri iertare zeilor bunului-gust, ca sa mai poti spune un cuvant in aceasta materie, sau gandirii exacte, pentru tot ce e vag, insesizabil si de neiertat sentimental, in continutul cuvintelor dor". Dorul reprezinta un summum a ceea ce nu se poate exprima, a inefabilului, a lucrurilor de dincolo de lume, o adevarata Fata MorgAna a vremurilor noi. Iluzia cuvantului creeaza adevarate punti de legatura intre transcendent si concret. in fond, cuvantul dor reprezinta arhetipul Logosului, in care sa "contopit... durerea, de unde si vine cuvantul, cu placerea, crescuta din durere nu pricepi bine cum." Alte limbi au capacitati de a compune cuvintele mult mai avansate, cum se intampla cu greaca moderna sau cu limba germana : "iei doua cuvinte, le alipesti unul de altul, si scoti un al treilea." Astfel, in greaca, din prietenie si dusmanie se obtine "philoneikia", "prietenie de dusmanie", iar din Schnen, "nazuire" si "Sucht", se obtine "Sehnsucht", cuvinte care nu au aceeasi putere ca "dorul" romanesc. Cuvantul "Sehnsucht" ar insemna "cautare. de negasire". in limba romana nu exista expresii ca aceste "cautare de negasire" sau "placere de durere", asa cum nu exista nici "in de-lege-datatoriu" sau "maregraitoriu". Cuvintele romanesti sunt esentializate, au o spatialitate sonora redusa, concentrand o experienta de veacuri, fiind formate nu prin uniune, ci fara o "cununie exterioara", "din cea neispitita nunta" a logosului initial. Cuvantul dor exprima aceeasi stare primordiala a logosului, intraductibil in limbajul obisnuit, pentru ca el contine urma inefabilului, a lucrului situat dincolo de limite. in toate cuvintele se simte aceasta radacina indepartata, atat in cuvintele de creatie, cat si in cele care exprima categorii ale uratului, la fel cum facerea se combina cu nefacerea: "faptura sau intruchipare, ispitire, alcatuire, intocmire, a zidi, a fauri, a dura, a savarsi, a sfarsi, desavarsi, chip sau inchipuire, si cine stie cate altele vor mai veni sa ne cheme catre ele". Acest inimitabil cuvant cuprinde in el o frecventa primordiala, imperceptibila la prima vedere, care incearca sa sensibilizeze pana si creierele cele mai nedotate. Zona de manifestare a cuvantului se extinde asupra unor adevarate campuri logice, fiecare din ele cu domeniul sau de manifestare specific. Dincolo de faptul de a deschide un univers semantic, cuvantul dor deschide o cale spre primordialitate, spre incercarea de a reface toposul originar al realitatii transfigurate prin gand sau prin sunet fara piedici.

S-ar putea să vă placă și