6 Intru n casa si ma ntind pe salteaua goala din camera mea. Evenimentele diminetii m-au obosit si mi las ochii sa se nchida.

Cnd i redeschid, soarele s-a ridicat deasupra vrfurilor copa cilor. Ies din dormitor. Henri e asezat la masa din bucatarie, cu laptopul pornit, si stiu ca trece n revi sta stirile, asa cum o face ntotdeauna, cautnd informatii sau articole care ne-ar putea indica unde se afla ce ilalti. Ai dormit? l ntreb. Nu prea mult. Acum avem internet si nu mai citisem stirile de la plecarea din Fl orida. Asta ma rodea. Ceva demn de retinut? El ridica din umeri. Un copil de paisprezece ani din Africa a cazut de la o fereastra aflata la etaju l trei si a plecat fara nicio zgrietura. Iar unul din Bangladesh, de cincisprezece ani, pretinde ca e Mes ia. Izbucnesc n rs. Stiu ca baiatul de cincisprezece ani nu e de-al nostru. Vreo sansa n privinta cel uilalt? Nu. Supravietuirea dupa o cadere de la etajul trei nu e cine stie ce isprava si, n afara de asta, daca era unul dintre ai nostri, n-ar fi fost att de imprudent, asta n primul rnd, raspun de el, si mi face cu ochiul. Zmbesc si ma asez n fata lui. nchide computerul si si pune minile pe masa. Ceasul lui arata 11.36. Nu s-a scurs nici macar o jumatate de zi de cnd suntem n Ohio si s-au ntmplat deja a tt de multe. mi ridic palmele. Lumina a palit de cnd m-am uitat ultima oara. Stii ce ai? ma ntreaba el. Lumini n palme. Henri chicoteste. Se numeste Lumen. Cu timpul, o sa poti controla lumina. Sper, fiindca, daca nu se sting n curnd, s-a zis cu acoperirea noastra. Totusi numi dau nca seama care e spilul. Lumenul nseamna mai mult dect aceste simple lumini, ti promit. n ce consta restul? Henri se duce n dormitorul lui si se ntoarce cu o bricheta. Ct de multe ti aduci aminte despre bunicii tai? ma ntreaba. Suntem crescuti de buni cii nostri. Nu ne vedem prea des parintii nainte de a mplini douazeci si cinci de ani, cnd avem, l a rndul nostru, copii. Speranta de viata a loricilor e de doua sute de ani, mult mai ndelungata dect a oa menilor, si, cnd se nasc copiii, n perioada cuprinsa ntre douazeci si cinci si treizeci si cinci de ani, ce i care i cresc sunt bunicii, n vreme ce parintii si cizeleaza Mostenirile. Destul de putine. De ce? Pentru ca bunicul tau avea acelasi har. Nu-mi amintesc sa-i fi stralucit vreodata minile, spun eu. Henri ridica din umeri. Poate n-a avut niciodata motive sa-l foloseasca. Minunat, comentez eu. Pare un har excelent, unul pe care nu-l utilizezi niciodat a. El clatina din cap.

Da-mi mna. i ntind mna dreapta si el aprinde bricheta, apoi o apropie, astfel nct sa-mi atinga vr ful unui deget cu flacara. mi retrag mna cu o smucitura. Ce faci? Ai ncredere n mine, zice el. i ntind din nou mna. El mi-o ia, apoi aprinde iarasi bricheta. Se uita n ochii mei. Pe urma zmbeste. mi cobor privirea si vad ca tine flacara peste vrful degetului meu drept. Nu simt nimic. Instinctul ma face sa-mi smucesc din nou mna, elibernd-o. mi frec degetul. Nu mi se pare diferit fata de cum era nainte. Ai simtit ceva? ma ntreaba. Nu.