Primul si al Doilea Razboi Mondial

Primul Razboi Mondial a fost un conflict militar ce a durat intre anii 1914-1918, a inceput ca un razboi local intre Austro-Ungaria si Serbia, apoi s-a transformat intr-un conflict european prin declaratia de razboi impotriva Rusiei. In cele din urma el a devenit un razboi global ce a implicat 32 de state, 28 dintre acestea erau cunoscute ca Aliatii sau ca Puterile Asociate. Prima cauza a razboiului dintre Austro-Ungaria si Serbia a fost asasinarea pe 28 iunie 1914 in Bosnia a arhieducelui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Austro-Ungariei, de Gavrilo Princip, un nationalist sarb. Insa cauza fundamentala a conflictului isi are radacina in istoria Europei secolului anterior, in special in politica si economia continentului dupa anul 1871, an ce a marcat dezvoltarea Germaniei ca o importanta putere mondiala. Cauzele principale ale inceperi Primului Razboi Mondial le reprezinta spiritul nationalist ce a insotit existenta Europei de-a lungul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, rivalitatea politica si economica dintre state, crearea si mentinerea dupa 1871 a unei inarmari excesive si a doua aliante militare. Revolutia franceza si era lui Napoleon au raspandit in majoritatea Europei ideea unei democratii politice, avand la baza principiul ca oameni cu aceiasi origine etnica, limba si idealuri politice au dreptul la state independente. Cu toate acestea principiul statelor autodeterminante a fost total ignorat de dinastiile si fortele ce au dominat Congresul de la Viena din 1815. La sfarsitul secolului problema nationalismului era nerezolvata in multe parti ale Europei, ducand la relatii tensionate intre regiunile implicate si diverse state Europene. Spiritul nationalist a fost, de asemenea, manifestat in conflictele economice. Revolutia Industriala, care a avut loc la sfarsitul secolului XVIII in Anglia, si urmata in Franta la inceputul secolului XIX, si mai apoi in Germania dupa 1870, a cauzat o imensa crestere a productiei in fiecare tara, aceasta ducand la nevoia de o piata de desfacere straina. Principalul camp al dezvoltari economice era Africa, si in acest teritoriu interesele coloniale s-au ciocnit de multe ori, intre Germania, pe deoparte, si Anglia si Franta, pe cealalta parte. Ca rezultat a acestor tensiuni, intre 1871 si 1914 statele din Europa au adoptat masuri interne si externe care au marit pericolul de razboi. Convinsi ca interesele le sunt amenintate, statele au mentinut armate imense, pe care le-au reinoit si crescut constant. In acelasi timp, au crescut numarul navelor din flota. Expansiunea navala se afla intr-o intensa competitie intre statele cele mai puternice. Razboiul dintre Rusia si

Japonia(1904-1905) a creat arme navale eficiente de mare distanta. Dezvoltarea si in alte arii ale tehnologiei militare a dus la crearea unui stat major cu planuri precise de mobilizare si de atac, folosite in situatii fara cale de intoarcere. Lideri statelor au inteles ca inarmarea excesiva va duce in timp fie la un faliment national fie la razboi, fapte notate in conferintele de la Haga din 1899 si 1907. Cu toate acestea, rivalitatea internationala era mult prea avansata pentru a permite elaborarea unor tratate de dezarmare. Statele Europene nu numai ca s-au armat pentru scopul de "autoaparare", dar au vrut sa nu se gaseasca in situatie de a fi singuri in cazul izbucniri unui razboi, asa ca au semnat tratate cu alte mari puteri. Rezultatul a fost un fenomen care el insusi a creat sporirea probabilitatii inceperii unui razboi general: gruparea celor mai mari puteri Europene in doua aliante militare ostile, Tripla Alianta formata din Germania, Austro-Ungaria si Italia si Antanta formata din Anglia, Franta si Rusia. Imperialismul german urmarea sa cotropeasca mare parte din Europa si din Orientul Apropiat, sa reimparta coloniile in folosul sau si sa-si deschida calea pentru dominatia mondiala. Austro-Ungaria tindea sa-si extinda stapanirea asupra intregii Peninsule Balcanice. Imperialismul englez urmarea sa inlature concurenta si pretentiile imperialismului german de reimpartire a lumii, a coloniilor si a sferelor de influenta. Franta cauta sa redobandeasca Alsacia si Lorena, care fusesera rapite de Germania in anul 1871 si sa cotropeasca regiunea industriala Saar. Imperialismul rus tindea sa inlature influenta si concurenta Germaniei si Austro-Ungariei din Balcani si sa puna mana pe Constantinopol si stramtori. Imperialistii au urmarit totodata sa abata proletariatul de la lupta sa revolutionara, sa dezbine clasa muncitoare, sa slabeasca miscarea muncitoreasca din propriile lor tari, pentru a impiedica astfel izbucnirea revolutiei. Pe scurt cauzele izbucnirii primului razboi mondial au fost: dezvoltarea industriei de armament; nationalism exacerbate; dorinta de reimpartire a zonelor de influenta si lipsa de comunicare intre mediile diplomatice datorata mijloacelor precare (telegraf, scrisori, etc.). Primul Razboi Mondial s-a caracterizat prin folosirea strategica pe scara larga a transeelor, ca linie de aparare pe Frontul de Vest, acestea intinzandu-se de la Marea Nordului pana la granita cu Elvetia. In acest razboi au murit pe campul de lupta mai multe de 9 milioane de persoane, iar in afara fronturilor de lupta au murit mai multi oameni din cauza lipsei resurselor de baza si a genocidului comis sub acoperirea numeroaselor razboaie civile si a conflitelor interne. In acest razboi s-au folosit pentru prima data bombardamentele aeriene, iar in jur de 5% din totalul victemelor de razboi au fost civili, in cel de al doilea razboi mondial procentul acestora va fi de 50%. Primul razboi mondial s-a dovedit a fi o ruptura decisiva cu vechea ordine mondiala, marcand incetarea finala a absolutismului monarhic in Europa. Patru

imperii au fost doborate, cum ar fi cel German, Austro-Ungar, Otoman si Rus. Cele patru dinastii ale lor Hohenzollern, Habsburg, Otoman si Romanov au cazut dupa razboi, desi aveau radacini ale puterii din timpul cruciadelor. Guvernul austriac, sprijinit de Germania, care voia sa declanseze razboiul, trimise Serbiei un ultimatum cu astfel de conditii, pe care nici un stat independent, nu le-ar fi putut primi. Serbia primi aproape toate cererile Austro-Ungariei, dar aceasta a considerat raspunsul nesatisfacator. La 28 iulie 1914, Austro-Ungaria declara razboi Serbiei. La 1 august, Germania declara razboi Rusiei. Apoi, la 3 august, ea declara razboi Frantei, iar armatele germane invadara Belgia, calcand neutralitatea acestei tari. La 4 august, Anglia declara razboi Germaniei. Pe frontul de vest armatele germane actionau impotriva trupelor franceze, engleze si belgiene ; pe frontul de est armata germana impreuna cu cea austro-ungara, lupta contra armatei ruse iar pe frontul secundar, in Balcani, unde o parte din armata austroungara lupta impotriva sarbilor Unele din primele actiuni ale razboiului au avut loc departe de Europa, in Africa si in Oceanul Pacific. In 8 august 1914, un contingent mixt, compus din unitati franceze si britanice, a atacat protectoratul Togo. La 10 august, forte germane din Namibia au atacat Africa de Sud. Noua Zeelanda a ocupat Samoa germana la 30 august 1914, iar o forta australiana (Australian Naval and Military Expeditionary Force), la 11 septembrie a debarcat pe insula New Britain, care era o parte a Noii Guinei. Pe parcursul unor cateva luni, fortele Antantei au acceptat capitularea mai multor unitati germane in zona Oceanului Pacific. Lupte crancene au continuat pe teritoriul Africii, pe parcursul intregului razboi. In Europa, Germania si Austro-Ungaria au avut dificultati de comunicare privind intentiile exacte ale celor doua armate aliate. Initial, Germania garantase ca o sa sustina invazia austro-ungara in Serbia, dar interpretarile acestei decizii variau. Liderii Austro-Ungariei credeau ca Germania va apara flancul lor nordic contra Rusiei, insa Germania planificase ca Austro-Ungaria sa-si concentreze fortele contra Rusiei, astfel incat Germania sa poata lupta contra Frantei pe Frontul de Vest. Aceasta stare instabila a fortat armata austro-ungara sa-si diminueze rezervele in sud, pentru a intalni fortele ruse la nord. Armata sarba, venind dinspre sudul tarii, sa confruntat cu armata austriaca in Batalia de la Cer pe 12 august, 1914. Sarbii au ocupat pozitii defensive contra austriecilor. Primul atac a avut loc la 16 august, intre elemente ale Diviziei XXI austro-ungara si elemente ale Diviziei Combinate a Serbiei. Lupta a avut loc noaptea si nici un oponent nu s-a evidentiat pana ce Stepa Stepanovic nu a regrupat fortele sarbe. Trei zile mai tarziu, fortele austriece s-au retras peste Dunare, dupa ce au suferit pierderi de 21.000 de morti si raniti, in timp ce Serbia de doar 16.000. Acest punct a marcat prima victorie a Aliatilor in razboi. Austria nu a putut sa-si atinga imediat scopul (eliminarea Serbiei) si, astfel, Germania a fost nevoita sa pastreze soldati pe doua fronturi. Planul Germaniei pentru razboi (numit Planul Schlieffen) consta dintr-un atac rapid

si distructiv contra Frantei, astfel incat Germania sa-si poata transfera fortele pe Frontul de Est, contra Rusiei (care se mobiliza mai lent). In loc de o invazie directa a Frantei dinspre est, strategii germani considerau ca era mai prudent sa atace Franta dinspre nord. Pentru a proceda astfel, armata germana trebuia sa treaca prin Belgia. Germania a cerut dreptul de trecere de la guvernul Belgiei neutre, cu promisiunea ca, daca acesta va consimti, vor trata Belgia ca pe un aliat al Germaniei. Cand Belgia a refuzat propunerea, Germania i-a declarat razboi, si armata germana, dupa invadarea Luxemburgului, a inceput sa treaca prin teritoriul belgian spre Franta. Armata germana a intalnit rezistenta la forturile de langa orasul belgian Lige, cu toate ca elementele principale ale armatei continuau sa se miste rapid inspre Franta. Marea Britanie a trimis un contingent numit British Expeditionary Force in ajutorul Frantei, care a mers direct inspre Belgia. Primul soldat al Imperiului Britanic, care a fost ucis in razboi, a fost John Parr, la 21 august 1914, langa Mons. Initial, germanii s-au bucurat de un mare succes in Batalia Frontierelor (14-24 august 1914). Totusi, din pricina intarzierilor cauzate de rezistenta fortelor belgiene, franceze, si britanice, mobilizarea neasteptat de rapida a Rusiei si obiectivele lor prea ambitioase, planurile germane au fost dejucate. Rusia a atacat Prusia Orientala, atragand forte germane destinate Frontului de Vest. Germania a invins Rusia intr-o serie de lupte, care sunt cunoscute sub denumirea de Batalia de la Tannenberg (17 august-2 septembrie). Aceasta diversiune a intensificat problemele miscarii lente ale fortelor germane, care nu erau anticipate de generalii germani, si a permis fortelor franceze si britanice sa opreasca avansarea fortelor germane inspre Paris, in Prima Batalie de la Marne (septembrie 1914). Astfel, Antanta a fortat Puterile Centrale sa lupte pe doua fronturi. Armata germana s-a luptat pana ce a obtinut o pozitie defensiva favorabila in Franta si a eliminat din razboi cu 230.000 mai multi soldati francezi si britanici decat a pierdut ea insasi, in lunile august si septembrie. Totusi, incompetenta sau timiditatea unor ofiteri ca Ludendorff, care a procedat incorect transferand forte din dreapta, pentru a le dirija spre Sedan, au anihilat sansa Germaniei de a obtine o victorie rapida. Entuziasmul aparent pentru razboi capteaza imaginatia multor natiuni. Motivati de propaganda si de fervoarea nationalista, multi tineri se inroleaza repede in fortele militare, cautand aventura. Nimeni nu este pregatit pentru adevarul de pe front. In imaginatia colectiva a vremii, razboiul avea sa fie un conflict de scurta durata, cu putine batalii crancene si cu victorii zdrobitoare, ce vor "pedepsi dusmanul arogant". Armatele se vad marsaluind victorioase in capitalele inamice, iar soldatii se viseaza primiti cu bucurie, la intoarcere, de catre mandrii cetateni ai patriilor lor. Plecati pe front in august, soldatii au credinta ca razboiul se va termina inainte de Craciunul aceluiasi an. Multe figuri militare, ca Horatio Kitchener si Erich Ludendorff, au prezis ca razboiul avea sa dureze multi ani. Alti lideri politici, ca Bethmann Hollweg in Germania, se temeau de posibilele consecinte economice ale unui razboi de lunga durata.

Progresele in tehnologia militara au inclinat balanta pe campul de lupta in favoarea apararii, cauzand un numar enorm de pagube, deoarece tacticile contemporane devenisera arhaice in noile circumstante. Sarma ghimpata a fost utilizata intr-un mod eficient, pentru a incetini atacurile infanteriei; artileria, care devenise mai eficienta decat in deceniul 8 al secolului al XIX-lea 18701880, impreuna cu mitralierele si armele chimice, aveau un efect extrem de distructiv impotriva infanteriei, pe un teren neted. Multi din ofiterii tarilor europene ignorasera invataturile razboiului civil american si erau de acord sa accepte pierderi mari. Dupa succesul lor initial in prima batalie de la Marne, Antanta si fortele Puterilor Centrale au inceput o serie de manevre de incercuire, pentru a forta inamicul sa se retraga, in asa numita "Intrecerea la mare". Fortele franceze si britanice au descoperit rapid pozitiile defensive germane, care se intindeau de la Lorraine pana in Flandra. Marea Britanie si Franta au incercat sa treaca la ofensiva, pe cand Germania apara teritoriile ocupate. Transeele germane erau construite mai bine decat cele ale dusmanilor sai: transeele anglo-franceze erau concepute doar ca bariere "temporare" pana cand fortele lor o sa treaca prin liniile germane. Unii sperau ca situatia incerta va lua sfarsit cu ajutorul tehnologiei. In aprilie 1915, germanii au realizat, pentru prima oara, o bresa de 6 km in liniile Aliatilor, cand soldatii francezi s-au retras. Aceasta bresa a fost acoperita de soldati canadieni, la Ypres. Nici unul din oponenti nu a fost capabil sa initieze un atac hotarator, cu toate ca actiunea germana in batalia de la Verdun, in 1916, si esecul Antantei in batalia de pe raul Somme, din vara anului 1916, aproape au distrus armata franceza. Incercarile zadarnice ale francezilor de a lansa atacuri puternice si directe contra liniilor germane s-au terminat cu pierderi enorme pentru infanteria franceza si au cauzat acte de insubordonare, care au pus in pericol integritatea frontului francez dupa Ofensiva Nivelle, in primavara anului 1917. Noutatea revolutiei ruse, Revolutia Rusa din 1917, a intensificat sentimentele socialiste. Steaguri rosii au fost ridicate si, cu mai multe ocazii, a fost cantata "Internationala". Pana la sfarsitul rebeliunii, au participat la aceasta intre 30.000 si 40.000 de soldati francezi. Pe parcursul perioadei 1915-1917, Imperiul Britanic si Franta au suferit cu mult mai multe pierderi decat Germania, insa ambele parti au pierdut milioane de soldati din cauza ranilor si a bolilor. Imperiul Otoman s-a alipit Puterilor Centrale in octombrie-noiembrie 1914, datorit aliantei secrete turco-germana semnata pe 2 august 1914, amenintand

teritoriile ruse din Caucaz si mijloacele de comunicare britanice cu India si cu estul Oceanului Indian, prin Canalul Suez. Actiunile Imperiului Britanic au deschis un alt front la sud, la Gallipoli in 1915 si Mesopotamia, cu toate ca Turcia a reusit initial sa respinga eforturile inamicilor. Prin contrast, in Mesopotamia, dupa campania dezastruoasa din Kut (1915-1916), fortele Imperiul Britanic s-au reorganizat si au capturat Bagdadul in martie 1917. Mai departe, inspre vest, in Campania Palestiniana, in ciuda esecurilor initiale, fortele Britanice au capturat Ierusalimul in decembrie 1917 si forta (Egyptian Expeditionary Force), comandandata de generalul Edmund Allenby, a invins fortele otomane la Megido in septembrie 1918. Armatele ruse, in general, au triumfat in Caucaz. Enver Pasha, comandantul suprem al fortelor armate turce, era un om foarte ambitios, cu visul de a cuceri Asia Centrala, insa nu a fost un soldat practic. El a initiat o ofensiva cu 100.000 de soldati contra Rusiei, in Caucaz in decembrie 1914. Insistand asupra unui atac direct contra pozitiilor defensive ruse in munti, in mijlocul iernii, Enver a pierdut 86% din forta sa la batalia de la Sarikamis. Comandantul rus, in perioada 1915-1916, generalul Nikolai Iudenici, dupa unele victorii asupra turcilor, a fortat turcii sa paraseasca Armenia moderna si, intr-un mod tragic, a creat contextul pentru deportarea si genocidul contra armenilor din Armenia de Est. In 1917 Nicolai Nicolaevici a acaparat controlul operational de la Iudenici. Detinand controlul unei parti a coastei Marii Negre, Nicolai a continuat construirea caii ferate pentru a facilita aprovizionarea soldatilor sai. El a fost pregatit pentru o ofensiva in primavara anului 1917. Totusi, din cauza revolutiei ruse, nici o ofensiva nu a fost initiata si fortele ruse s-au destramat. Italia a fost aliatul Imperiului German si Austro-Ungar, incepand cu 1882, dar avea si planurile sale proprii privind recuperarea regiunilor Trentino, Istria si Dalmatia, aflate in teritoriul austriac. In 1902, Italia a incheiat un pact secret cu Franta care a anulat datoriile tarii fata de alianta anterioara. Italia a refuzat sa se alipeasca fortelor germane si austriece la inceputul razboiului, deoarece alianta lor originara avea un scop doar defensiv, insa Austria a declarat razboi Serbiei. Guvernul Austriei incepuse negocieri pentru a obtine neutralitatea Italiei, cu promisiunea ca Italia va obtine Tunisia, insa ea a intrat in Antanta, semnand Pactul de la Londra in aprilie, si declarand razboi Austro-Ungariei, in mai 1915; peste 15 luni, Italia a declarat razboi si Germaniei. In general, fortele italiene au avut o superioritate numerica, insa erau slab aprovizionate. Fortele Austro-Ungariei au beneficiat de pozitiile lor la altitudini

inalte in teritoriul muntos, care nu favoriza ofensive militare. Pe parcursul razboiului, situatia pe acest front s-a schimbat putin, in ciuda luptelor crancene dintre fortele austriece Kaiserschtzen si Standschtzen si fortele italiene Alpini. Incepand cu 1915, Italia a initiat 17 ofensive importante pe frontul Isonzo (partea frontierei de langa Trieste), insa toate au fost respinse de catre fortele austriece, care aveau avantajul terenului mai inalt. Fortele Austro-Ungariei au lansat contraatacuri din Asiago inspre Verona si Padua, in primavara anului 1916 (Strafexpedition), dar au facut doar putine progrese. Vara, italienii au reluat ofensiva, capturand orasul Gorizia. Dupa aceasta victorie minora, frontul a ramas practic nemiscat mai mult de un an, in ciuda a mai multor ofensive italiene pe frontul Isonzo. In toamna anului 1917, datorita situatiei favorabile de pe Frontul de Rasarit, austro-ungarii au primit intariri apreciabile, incluzand si forte de asalt germane. La 26 octombrie, ei au lansat o ofensiva cruciala, care s-a soldat cu o victorie majora in batalia de la Caporetto: armata italiana a fost invinsa, dar ea a reusit sa se reorganizeze si sa stopeze fortele inamice pe raul Piave. In 1918 austro-ungarii nu au reusit sa rupa linia italiana, in pofida a numeroase incercari, iar, dup ce a suferit o infrangere decisiva in batalia de laVittorio Veneto, ea a capitulat in fata fortelor Antantei in noiembrie 1918. Pe parcursul razboiului, comandantul armatei austro-ungare, Conrad von Htzendorf, a avut o aversiune acuta pentru italieni, deoarece considera ca Italia reprezenta cel mai mare pericol pentru tara sa. Tradarea lor in 1915 l-a infuriat si mai mult iar ura sa pentru Italia i-a limitat ratiunea si l-a condus sa aleaga o strategie defectuoasa in lupta contra acestui adversar. Situatia militara a Romaniei la sfarsitul anului 1917, in care aprovizionarea cu materiale de razboi si cooperarea cu armata rusa au reprezentat factori esentiali, a dus la angajarea negocierilor cu Comandamentul Puterilor Centrale in vederea incheierii unui armistitiu. Pacea se incheia dupa negocieri indelungate cu Puterile Centrale. C. Argetoianu, care a discutat la Buftea, opineaza ca acolo "singurul lucru care ne-a preocupat a fost salvarea armatei sau a cat mai mult din armata". Mai departe, cunoscutul om politic apreciaza ca la Buftea s-a semnat "o prelungire de armistitiu pentru inceperea tratativelor de pace si in actul semnat la Buftea se prevede numai principiul unor rectificari ale granitelor Carpatilor fara nici o specificare si fara nici o harta anexata." Argetoianu nu a acceptat rectificarile propuse. Aspectul cel mai important al pacii era subjugarea totala, din punct de vedere economic, a Romaniei de catre Germania si Austro-Ungaria. "Pacea" de la Bucuresti s-a dovedit a fi un act politico-militar fara precedent in istoria raporturilor internationale ale Romaniei. Caracterul de dictat imperialist

al acestei paci reiese si din faptul ca ea nu a reprezentat rezultatul unor negocieri. Cei patru ministri aliati de la Iasi, intre care si Fasciotti, l-au scutit pe Bratianu de orice raspundere pentru pacea separata, pe care au cotat-o drept un exemplu de "lacomie si ipocrizie a imperialismului german" si au cerut guvernelor lor sa afirme ca victoria Antantei va anula prevederile ei teritoriale. Regele Ferdinand a refuzat sa semneze ratificarea Tratatului de la Bucuresti. Dupa respingerea a trei invazii austriece in august-decembrie 1914, Serbia a cazut in urma unei ofensive puternice compusa din forte austro-ungare, germane si bulgare in octombrie 1915. Armata sarba s-a retras in Albania si Grecia. La sfarsitul anului 1915, o forta britanico-franceza a sosit la Salonic, in Grecia, pentru a oferi asistenta fortelor grecesti contra Puterilor Centrale. Din pacate pentru Aliati, guvernul pro-aliat Eleftherios Venizelos a cazut inaintea sosirii fortei aliate si regele pro-german, Constantin, a tergiversat intrarea Greciei in razboi de partea Aliatilor pana in 1917. In aceasta perioada, frontul din Salonic a ramas intr-o situatie inerta. Doar la sfarsitul razboiului, dupa ce majoritatea fortelor germane si austro-ungare parasisera frontul, lasandu-l in mainile bulgarilor, a reusit Antanta sa obtina o ruptura critica in liniile inamicilor, fortand Bulgaria sa semneze armistitiul de la 29 septembrie 1918. Cu toate ca razboiul devenise imobil in transeele Frontului de Vest, conflictul era mai dinamic in Est. Planurile ruse initiale pentru razboi cereau doua invazii simultane: una in Galitia, vizand Austria, si alta in Prusia Rasariteana. Cu toate ca atacul rus initial in Galitia a avut succes, in Prusia fortele ruse au fost respinse de catre Hindenburg si Ludendorff, in batalia de la Tannenberg in august 1914 si batalia de la Lacurile Mazuriene in septembrie 1914, infrastructura economica si militara inferioara a Rusiei neputand rezista fortelor unite ale Germaniei si Austro-Ungariei. In primavara anului 1915, fortele ruse au fost respinse pana in Galitia iar in mai Puterile Centrale au reusit sa avanseze in sudul Poloniei, capturand Varsovia la 5 august, si fortandu-i pe rusi sa abandoneze complet Polonia, in asa numita "Mare Retragere". Insatisfactia pentru modul in care guvernul rus conducea razboiul a crescut, in ciuda succeselor obtinute de generalul Brusilov in cadrul Ofensivei Brusilov in iunie 1916, in Galitia de Est contra austriecilor. Situaia Aliatilor s-a imbunatatit putin doar in momentul cand Romania a intrat in razboi la 27 august, i ns foarte repede contingente germane au intarit fortele austro-ungare in Ardeal, si Bucurestiul a fost capturat de catre Puterile Centrale la 6 decembrie 1916. In aceasta perioada, situatia interna in Imperiul Rus devenise instabil, deoarece

arul era plecat pe front si conducerea incompetenta a Imparatesei Alexandra cauza proteste din toate colturile Rusiei, care au provocat asasinarea de catre un grup de aristocrai conservatori a lui Rasputin, un preferat al imparatesei, in decembrie 1916. n martie 1917, demonstraiile din Sankt Peterburg au culminat cu abdicarea arului Nicolae al II-lea al Rusiei i constituirea unui guverncentrist provizoriu, condus de Kerenski, care mprea puterea cu Sovietul din Petrograd. Aceast diviziune a puterilor a condus la o stare de confuzie i haos, pe front i n ar, iar armata a devenit din ce n ce mai puin eficient. Rzboiul i guvernul pierdeau continuu susinerea poporului, un fapt care a permis ascensiunea Partidului Bolevic, condus de Vladimir Ilici Lenin. Revoluia Bolvic din Octombrie (7 noiembrie st.n.) a fost urmat, n decembrie, de un armistiiu i negocieri cu Germania. La nceput, bolevicii au refuzat termenii duri de capitulare propui de germani, ns cnd Germania a renceput rzboiul i a naintat rapid prinUcraina, noul guvern a fost nevoit s accepte Tratatul de la Brest-Litovsk (3 martie 1918), care a nsemnat terminarea participrii Rusiei la rzboi i cedarea ctre Puterile Centrale a unor teritorii ntinse, care au inclus Finlanda, Statele Baltice, Polonia i Ucraina. Dup ieirea Rusiei din rzboi, puterile Antantei au organizat o invazie limitat a Rusiei. Scopul micrii nu a fost s pedepseasc Rusia pentru ieirea ei din rzboi, ci s susin forele ariste n Revoluia Rus. Soldai aliai au sosit n Arhangelsk i n Vladivostok. Forele Antantei aveau ordine s apere provi ziile i armamentul contra soldailor germani; n realitate, acestea le aprau contra comunitilor rui. Evenimentele anului 1917 au fost decisive pentru hotrrea soartei rzboiului, cu toate c efectele lor nu au fost simite pe deplin dect n1918. Blocada maritim a Germaniei organizat de forele Antantei a nceput s aib un efect puternic asupra moralului i productivitii germane. Ca rezultat, n februarie 1917, liderii militari germani au reuit s-l conving pe Cancelarul Theobald von Bethmann-Hollweg s declare rzboiul submarin total, cu scopul de stopa alimentarea forelor britanice. Submarinele germane au reuit s scufunde 500.000 de tone pe lun, din februarie pn n iulie. Totui, dup iulie, noul sistem britanic de convoaie s-a dovedit extrem de eficient n a neutraliza pericolul prezentat de submarine. Marea Britanie nu mai era n pericol de nfometare. Victoria german decisiv n Btlia de la Caporetto a determinat Antanta s decid la reuniunea de la Versailles, 1 decembrie 1917, formarea unui Consiliu

Suprem Aliat pentru a coordona planurile i aciunile comune. Anterior, armatele Franei i ale Imperiului Britanic operau sub conduceri diferite. n decembrie, Puterile Centrale au semnat un armistiiu cu Rusia, permind, astfel, mutarea forelor de pe Frontul de Est pe cel de Vest. n mod ironic, transferurile de fore germane ar fi putut s fie mai mari dac achiziiile lor teritoriale ar fi fost mai mici. Cu sosirea ntririlor germane i a soldailoramericani pe Frontul de Vest, rezultatul final al rzboiului urma s fie hotrt pe acest front. Puterile Centrale tiau c nu puteau s ctige un rzboi ndelungat, deoarece numrul soldailor americani cretea continuu, ns ele contau pe o ofensiv rapid i decisiv, utiliznd ntririle lor i tactici noi pentru infanterie. Aciunile Aliailor i ale Puterilor Centrale au fost accelerate i de pericolul identificat de ctre Ivan Bloch n 1899, care afirmase c un rzboi industrial ndelungat amenina integritatea sistemului social i putea s provoace revoluii prin toat Europa. Ambele pri doreau o victorie hotrtoare i rapid pe Frontul de Vest, deoarece se temeau de consecinele prelungirii conflictului. Din cauza politicii tradiionale americane de izolare, muli americani considerau c SUA nu trebuie s se implice n Primul Rzboi Mondial, care era considerat un rzboi european. La nceputul anului 1917, Germania a declanat rzboiul submarin total. Acest fapt, combinat cu indignarea publicului american care aflase de Telegrama Zimmermann,a dus la ruperea complet a relaiilor SUA cu Puterile Centrale (3 februarie 1917). Datorit continurii atacurilor asupra navelor comerciale americane, Preedintele, Woodrow Wilson, a cerut Congresului, la 6 aprilie 1917, s declare rzboi Germaniei. Ambele camere ale Congresului au votat legea cu o larg majoritate. Wilson a sperat c va putea negocia o pace separat cu AustroUngaria, dar descoperind c acest lucru nu era posibil, SUA a declarat rzboi i Austro-Ungariei, n 7 decembrie 1917. nainte de intrarea lor oficial n rzboi, Statele Unite au reuit s dezvolte o producie militar suficient i complet i, totodat, au acordat Antantei mprumuturi substaniale. Primii soldai americani au sosit n Europa, n 1917, ns contingente majore nu au sosit pn n vara anului 1918. Germania conta pe faptul c ofensiva submarin va ncetini flota american i transferul soldailor, spernd c va reui s ctige rzboiul nainte ca forele americane s ajung pe front. Marea Britanie i Frana au cerut Statelor Unite s trimit infanterie pe linia

frontului, pentru a ntri poziiile existente. Pe ntregul parcurs al rzboiului forele americane nu au avut destule uniti proprii de artilerie, aviaie i geniu. Generalul John J. Pershing, comandantul forei americane American Expeditionary Force, a refuzat s fragmenteze unitile americane pentru a ntri forele britanice sau franceze, aa cum doreau Aliaii. Pershing a utilizat atacuri directe, o strategie care deja fusese ntrerupt de ctre comandanii francezi i britanici. Ca rezultat, American Expeditionary Force a suferit un numr foarte ridicat de pierderi n toamna anului 1918. Generalul german Ludendorff a dezvoltat planurile pentru operaiunea numit Michael ca o ofensiv general de-a lungul Frontului de Vest. Aceast Ofensiv de primvar (Kaiserschlacht) avea scopul s despart forele britanice i franceze printr-o serie de avansri. Comandamentul german spera s lanseze un atac hotrtor nainte ca forele americane s fie gata pentru lupt n Europa. nainte de nceputul ofensivei, Ludendorff a fcut o greeal crucial, lsnd partea principal a Armatei a VIII-a germane n Rusia i mutnd doar o parte mic a forelor germane pe Frontul de Vest. Operaiunea Michael (Michel, Mihiel) a nceput pe data de 21 martie 1918, cu un atac contra forelor Marii Britanii, pe direcia Amiens. Intenia lui Ludendorff a fost s separe armatele britanice i franceze n acest punct. Forele germane au reuit s avanseze 60 de km. Pentru prima dat, dup 1914, manevrele militare au fost ntrebuinate iari pe Frontul de Vest. Traneele britanice i franceze au fost cucerite prin intermediul noilor tactici ale infanteriei germane. Anterior, atacurile de infanterie fuseser marcate de un bombardament intens de artilerie, urmate de o serie de atacuri directe. n contrast, n Ofensiva de Primvar, armata german a utilizat artileria sa doar pe o perioad scurt i a infiltrat grupe mici de soldai n unele puncte vulnerabile ale inamicului, atacnd punctele de comandament i ncercuind punctele cele mai puternice. Aceste poziii izolate au fost, apoi, distruse de ctre infanteria grea. Succesul forelor germane s-a datorat, n mare msur, acestor tactici. Linia frontului era acum la o distan de 120 de kilometri de Paris. Trei tunuri Krupp gigant, supranumite "Dicke Bertha", au fost folosite pentru lansarea a 183 de obuze grele asupra oraului, cauznd prsirea oraului de ctre muli locuitori. Etapele iniiale a ofensivei au avut un asemenea succes nct Kaiserul Wilhelm II a declarat data de 24 martie srbtoare naional. Muli germani considerau c victoria era aproape; ns, dup cteva lupte acerbe, ofensiva german a fost stopat. Pierderile germane ntre 21 martie i 5 aprilie 1918 au fost de 270.000 de oameni.

Diviziile americane, cu care Pershing inteniona s formeze o for independent, au fost alocate armatelor franceze i engleze (28 martie). La conferina Doullens a fost creat un comandament suprem al Antantei, iar marealul Douglas Haig a cedat controlul forelor sale lui Ferdinand Foch, numit comandant-ef al forelor Aliailor. Dup Operaiunea Michael, Germania a lansat Operaiunea Georgette n nord, contra porturilor Canalului Mnecii. Aceast operaiune a fost oprit de ctre Aliai dup pierderi teritoriale mici. Operaiunele Blcher i Yorck au fost, apoi, iniiate de ctre armata german la sud, nspre Paris. Apoi, Operaiunea Marne (A doua btlie de la Marne) a fost lansat la 15 iulie, cu scopul de a nconjura oraul Reims. Contraatacul Antantei a marcat prima ofensiv a Aliailor, terminat cu succes. La 20 iulie 1918, forele germane s-au retras pn la poziiile deinute naintea Kaiserschlacht-ului. Dup ultima etap a acestei serii de btlii, armata german nu a mai luat niciodat iniiativa . Contraofensiva Aliailor, cunoscut ca Ofensiva de o sut de zile a nceput la 8 august, 1918. Btlia de la Amiens a inclus: Armata a IV-a britanic - pe flancul stng, Armat I francez - pe flancul drept, i fore canadiene i australiene - n centru. Aliaii au utilizat tancuri de clasa Mark IV i Mark V i 120.000 de soldai. Forele Antantei au reuit s ptrund 12 km n doar apte ore. Erich Ludendorff a numit aceast zi "ziua neagr a armatei germane". Totui, dup cteva zile, ofensiva a ncetinit; unitile Imperiului Britanic au ntlnit multe probleme cu majoritatea tancurilor lor (cu excepia a doar apte din ele). Pe data de 15 August 1918, Generalul Haig a stopat aciunea i a nceput s dezvolte planurile pentru o ofensiv nou n Albert. A doua btlie de pe Somme (1918) a nceput pe 21 august. Aproximativ 130.000 de soldai americani au luptat, mpreun cu soldai ai Armatei a III-a i IV-a britanice . Btlia a fost un succes enorm pentru Aliai. Armata a II-a german a fost forat s se retrag de-a lungul frontului de 55 km. Oraul Bapaume a fost capturat n 29 august i, la 2 septembrie, forele germane se aflau dup Linia Hindenburg, unde se aflau la nceputul rzboiului. La 26 septembrie, Aliaii au iniiat Ofensiva Meuse-Argonne pentru a trece linia Hindenburg. 260.000 de soldai americani au atacat direct i toate diviziile au reuit s captureze intele lor iniiale, cu excepia Diviziei 79 de infanterie americane, care a ntlnit o rezisten puternic la Montfaucon i nu a reuit s avanseze n prima zi. Acest eec a permis germanilor s se regrupeze. Montfaucon a fost capturat n 27 septembrie; totui, incapacitatea Aliailor s cucereasc oraul n ziua anterioar a fost una din cele mai costisitoare greeli

ale campaniei. La nceputul lunii octombrie, deja era evident c planurile Aliailor nu funcionau ntr-un mod ideal. Multe tancuri se stricaser i cele care nc funcionau nu puteau fi ntrebuinate din cauza naturii terenului. Cu toate c Aliaii aveau aceste probleme, Ludendorff nu-i fcea, nc de la nceputul lunii septembrie, iluzii despre sfritul rzboiului, afirmnd c Germania are dou opiuni: distrugere total sau un armistiiu. El recomandase aceast a doua cale i la ntlnirea de comandament a Puterilor Centrale desfurat la Spa Spa, Belgia, n 14 august 1918. Pe parcursul lunii octombrie, artileria lui Pershing a continuat s bombardeze forele germane care deja erau epuizate i derutate pe ntregul front Meuse-Argonne. Presiunea din partea Aliailor nu s-a oprit pn la sfritul rzboiului. Din cauza numeroaselor pierderi, muli comandani ai armatei germane considerau c o nfrngere total era inevitabil. Pericolul unei rscoale generale era puternic. Amiralul Scheer i Ludendorff au decis s iniieze o ultim ofensiv pentru a demonstra "curajul" flotei germane. tiind c o astfel de aciune ar fi refuzat de ctre guvernul Prinului Max von Baden, Ludendorff a decis s nu-l informeze despre planurile sale. Totui, informaia despre atacul anticipat a ajuns n Kiel. Muli marinari au participat la o rebeliune i au fost arestai, pentru refuzul de a participa la o ofensiv maritim pe care ei o considerau sinucidere fr sens. Ludendorff i-a asumat rspunderea pentru acest incident i Kaiserul l-a demis din funcie (26 octombrie). Dup sfritul lunii septembrie 1918, Ludendorff a nceput s dezvolte un plan pentru viitorul politic al Germaniei. Cu toate c el era un conservator tradiional, a hotrt s iniieze o revoluie politic limitat, prin introducerea unor noi reforme care aveau menirea de a "democratiza" Germania, ns satisfcnd monarhitii, prin faptul c a meninut domnia Kaiserului. El credea c democratizarea o s demonstreze poporului german c guvernul era pregtit s se schimbe, astfel micornd probabilitatea unei insurecii socialiste, cum avusese loc n Rusia, n 1917. Totui, unii istoriografi consider c Ludendorff avea un motiv ulterior pentru planul su. Reformele sale ar fi transferat puterea politic membrilor Reichstag-ului, n special partidelor de centru, n aceast perioad: partidul centrist, liberalii i social-democraii. Astfel, cum Ludendorff ar fi acordat acestor partide mai mult putere, ei ar fi avut autoritatea s cear un armistiiu. Cu 5.989.758 de victime germane (1.773.700 mori, 4.216.058 rnii), ei au procedat exact astfel. ns curnd, Ludendorff a trecut printr-o schimbare radical i a nceput s declare c aceleai partide care au cptat putere de la

dnsul au cauzat nfrngerea Germaniei n rzboi. Aceti politiceni au "njunghiat Germania n spate"--un sentiment care i beneficia lui Ludendorff i care a fost ulterior utilizat de ctre mai multe grupri naionaliste germane, ca NSDAP. Prinul Maximilian von Baden a devenit capul noului guvern german. Negocierile pentru pace au nceput imediat dup instalarea sa. n problema monarhiei germane nu se putea hotr ntre o monarhie constituional sau abolireaa ei complet. Totui, decizia a fost luat din minile sale de ctre Philipp Scheidemann, care, la 9 noiembrie 1918, a declarat, de pe un balcon al Reichstag-ului, c Germania trebuie s fie o republic. Ulterior, Max von Baden a anunat c mpratul (kaiserul) trebuia s prseasc tronul. Germania imperial a murit i o nou Germanie s-a nscut: Republica de la Weimar. Bulgaria a fost prima din Puterile Centrale care a semnat un armistiiu separat la data de (29 septembrie 1918). La 30 octombrie a capitulat i Imperiul Otoman. n 3 noiembrie Austro-Ungaria a trimis un steag alb comandantului italian pentru a-i cere un armistiiu i termenii pcii. Termenii au fost aranjai, prin telegraf, cu autoritile Antantei de la Paris i au fost comunicai AustroUngariei, iar aceasta i-a acceptat. Armistiiul cu Austria a intrat n vigoare ncepnd cu ora 3, n dup amiaza zilei de 4 noiembrie. Austria i Ungaria au semnat armistiii separate, n urma prbuirii monarhiei habsburgice. Dup izbucnirea Revoluiei germane, a fost proclamat o republic, la 9 noiembrie, marcnd sfritul Imperiului German. Kaiserul s-a refugiat a doua zi n Olanda, care i-a acordat azil politic (a se vedea Republica de la Weimar). O zi mai trziu (11 noiembrie), la Compigne, n Frana, la ora 05.00, ntr-un vagon de tren a fost semnat armistiiul. La ora 11, n aceeai zi, a ncetat focul i armatele au nceput s se retrag. Datorit ordinelor confuze i a ncercrilor criminale ale unor ofieri de a se evidenia n ultimul moment, peste cadavrele bieilor soldai, n aceste ase teribile ore, dup ce totul fusese ncheiat i semnat la masa tratativelor, au murit inutil aproape 3 000 de soldai i au fost rnii alte peste 6 000. George Lawrence Price este considerat, ca fiind ultimul soldat ucis, cu un glonte german n frunte, la ora 10.59. Starea de rzboi ntre cele dou tabere a persistat pentru nc apte luni pn la ncetarea final, consacrat prin semnarea Tratatului de la Versailles cu Germania (28 iunie 1919) i a urmtoarelor tratate cu Austria (la St. Germain), Ungaria (Trianon), Bulgaria (Neuilly) i Imperiul Otoman (Svres).

Dupa ce au invins Germania in Primul Razboi Mondial, statele victorioase le-a fost greu sa cada la o intelegere in ceea ce priveste daunele de razboi ce trebuie platite de Germania. Lideri ai Statelor Unite, Angliei, Frantei si Italiei s-au intalnit la Conferinta de Pace de la Paris din 1919 si au elaborat Tratatul de la Versailles. Tratatul impunea o serie de restrictii si masuri compensatorii pentru Germania, inclusiv demilitarizarea masiva si reparatii financiare. Reprezentantii de la conferinta au inclus oameni politici de aripa dreapta si stanga precum primul ministru englez Llovd George, ministrul de externe italian Giorgio Sonnino, premierul francez Georges Clemenceau si presedintele S.U.A. Woodrow Wilson. Principalele hotarari ale tratatului de pace, au fost urmatoarele: Germania a recunoscut independenta Austriei, Cehoslovaciei, Poloniei; ea a cedat Poloniei, Bosnia si o parte din Prusia Orientala; Frantei i-au fost cedate Alsacia si Lorena ; Germania ceda coloniile sale din Africa si din Pacific, Frantei, Angliei, Belgiei si Japoniei; Germania nu mai avea dreptul sa mai aiba aviatie militara, iar constructia de submarine era interzisa. Ca urmare a Pacii de la Versailles, s-a constituit Liga Natiunilor. Numit pe vremea sa Marele razboi, Primul Razboi Mondial a produs distrugeri imense si a cerut un sacrificiu uman de neinchipuit. La incheierea sa, imperii intregi se aflau in ruine, iar conditiile de pace impuse au dus la conflicte istorice viitoare.