Transplantul de organe este una din cele mai interesante parti ale medicinei.

El reprezinta de fapt inlocuirea unui organ care nu isi mai poate indeplini corect functiile (datorita unor procese patologice sau traumatisme) sau care devine chiar periculos pentru organism, cu altul sanatos, care poate prelua rolul celui bolnav. In vederea realizarii transplantului este necesara existenta a doua persoane cheie: primitorul (receptorul) si donatorul. Donatorul poate fi o persoana in viata sau o persoana recent decedata. Trebuie precizat insa ca nu toate organele organismului uman pot fi transplantate. Cele pentru care deja exista o experienta in domeniu sunt: - Rinichii: daca sunt afectati de lupus, boala polichistica renala, sau sufera de nefropatie diabetica in stadiu avansat. Rinichii sunt cei mai des transplantati. Transplantul poate fi realizat de la un donator mort sau viu, rinichii fiind organe pereche, unul putand prelua si functia celuilalt (in anumite limite, desigur); - Inima: in cazurile avansate si grave de insuficienta renala, boala coronariana ischemica, cardiomiopatii. Se poate transplanta doar de la un donator decedat; - Plamanii: in cazul pacientilor cu fibroza chistica, boala pulmonara cronica obstructiva sau alte probleme de acest tip. Transplantul se poate realiza de la un decedat sau de la un donator viu; - Pancreasul: poate fi transplantat in cazul pacientilor cu diabet, insa doar de la un donator decedat; - Ficatul: este unul din cele mai transplantate organe, una din cauzele frecvente care au indicatie fiind ciroza hepatica. Fragmente hepatice pot fi transplantate atat de la donatori decedati, cat si de la cei in viata; - Pielea: este considerat a fi cel mai mare organ al omului si trebuie transplantat de cel mai multe ori post-traumatic sau dupa indepartarea unor tumori impresionante care lasa o lipsa tegumentara semnificativa; - Intestin: mai ales cand exista tumori sau traumatisme ce devitalizeaza zone extinse din intestin; - Celulele stem: se pot transplanta si ele, insa aceasta este mai degraba apanajul medicinii regenerative, care isi propune ca prin implantarea lor sa stimuleze dezvoltarea de novo a organului sau segmentului care lipseste. In prezent se poate realiza si transplant de tesut, nu doar de organ intreg. Cele mai frecvent transplantate sunt: corneea, oase, tendoane, valve cardiace, vene. Se pot realiza si mai multe transplanturi in acelasi timp, in functie de necesitatile pacientului, disponibilul de organe si stadiul bolii care impune o astfel de masura terapeutica. De exemplu, specialistii pot efectua simultan un transplant de cord si de plamani (patologia cardiaca si pulmonara fiind adesea intricata). In ciuda faptului ca transplantul poate salva atat de multe vieti si poate corecta malformatii, anomalii, redand pacientului frumusetea vietii insasi, transplantul de organe nu poate fi facut oricui sau in orice conditii. Medicina de transplant, ramura speciala a medicinei moderne care se ocupa cu astfel de probleme, nu trebuie sa gasesasca doar o metoda prin care se va rezolva transplantul in sine, dar trebuie sa previna si rejectele, sa demonstreze compatibilitati, sa realizeze prognosticuri pentru fiecare pacient in parte. Transplantul de organe ramane insa un subiect controversat, el ridicand numeroase probleme de natura bioetica, religioasa si umana. Printre cele mai arzatoare subiecte referitoare la o astfel de situatie sunt momentul in care se acorda consimtamantul pentru donarea organelor dupa moarte, cand un pacient in coma si stare vegetativa totala poate fi declarat ca fara sanse de supravetuire in absenta aparatelor de intretinere artificiala a vietii si in final mort, sau cum se pot plati organele transplantate.

Pacientii care se confrunta cu afectiuni cronice, atat de avansate incat tratamentul medicamentos nu mai poate face fata, pot avea indicatie de transplant de organ. Medicul curant este cel care poate aprecia cel mai corect o astfel de necesitate si poate decide daca respectivul pacient este sau nu un bun candidat pentru transplant. Pacientii care nu pot fi inscrisi pe lista de transplant (in ciuda faptului ca ar fi nevoie de unul) sunt cei are au infectii (virale, bacteriene sau parazitare) active, cei cu afectiuni cardiace decompensate, cu probleme legate de consumul de droguri, alcool si tutun, sau cei care au diversi alti factori de risc sau alte boli sistemice. Daca insa pacientul este un bun candidat, el va fi trecut pe lista de asteptare. Pot trece zile, luni sau chiar ani pana cand se va gasi un donator compatibil si pana cand transplantul va putea fi realizat. Primul transplant de organ solid, reusit din punct de vedere clinic, a fost realizat in Romania in anul 1980. A fost vorba de un transplant renal, realizat la Spitalul Fundeni din Bucuresti. In alte tari, transplantul are o istorie mai lunga, in Statele Unite, de exemplu, el fiind recunoscut ca o alternativa terapeutica esentiala inca din anii 1950. De-a lungul timpului, procedurile si tehnicile s-au imbuntatit considerabil, dovada fiind rata din ce in ce mai mare a reusitelor. Succesul unui transplant depinde in principal de: - Tipul organului transplantat; - Numarul organelor transplantate; - Boala care a impus transplantul, gradul ei de extindere in organism (daca sunt si alte organe implicate); - Statusul imun al pacientului; - Starea generala de sanatate. Rata de succes a transplantului semnifica de fapt procentul pacientilor care supravietuiesc dupa 5 ani de la realizarea acestuia. Pentru cele mai frecvente organe transplantate, rata de succes este urmatoarea: - Rinichi: 80-90% - Ficat: 73-78% - Plamani: 45-52% - Pancreas: 80-90% - Inima: 68-70%.

Tipuri de transplanturi
Sus Exista mai multe tipuri de transplanturi, prezentate in cele ce urmeaza: Transplantul autograft consta in recoltarea de tesut sanatos de la aceeasi persoana. Adesea un astfel de transplant se realizeaza folosind un exces din tesutul respectiv (cel mai frecvent astfel se face transplantul autograft de piele). Are cele mai putine reactii nedorite, iar riscurile de respingere a tesutului transplantat sunt minime. Allograftul este transplantul clasic, cel care se face de cele mai multe ori. El presupune recoltarea unui organ sau tesut de la indivizi non-identici din punct de vedere genetic, dar care apartin aceleiasi specii. Datorita faptului ca nu exista compatibilitate genetica intre organul primit si

restul organismului, acesta va fi recunoscut imediat de catre sistemul imun al gazdei ca fiind non-self. Consecinta imediata poate fi respingerea transplantului, insa in prezent se realizeaza tratamente imunosupresoare care reduc aceste riscuri. Din pacate un astfel de tratament are repercursiuni sistemice, si este redusa capacitatea globala a sistemului imun de a anihila organismele straine. Astfel, riscul de infectii este foarte crescut. Tratamentul imunosupresor nu poate actiona atat de tintit incat sa reduca atacul imun doar asupra organului nou transplantat si nu asupra intregului spectru de substante ce provin din mediul extern. Transplantul isograft este o varianta a transplantului alograft, insa donatorul si receptorul au o relatie foarte stransa, sunt gemeni identici. Aceasta varianta este insa considerata ca diferita de alograftul clasic deoarece chiar daca din punct de vedere anatomic cele doua sunt similare, in acest caz nu apare un raspuns imun directionat impotriva transplantului. Xenograftul este varianta de transplant in care donorul si receptorul sunt din specii diferite. Un astfel de transplant este cel al valvelor cardiace, care se transplanteaza de la porc. Din cauza numeroaselor complicatii ce pot sa apara ca urmare a unui astfel de transplant, el se foloseste doar in situatii extreme. Transplantul divizat consta in impartirea unui organ (recoltat in intregime de la un donator decedat) la mai multi receptori. Un astfel de transplant se poate realiza cu ficatul. O astfel de varianta de transplant este mai putin practicata, deoarece succesul este cu atat mai mare cu cat se transplanteaza organul in intregime, si nu doar fragmente.

Pregatirea pacientilor pentru transplant

Sus Inca de la inceput, pacientului ii vor fi realizate analize sangvine si ii vor fi recoltate probe tisulare care sa ajute la realizarea unui profil dupa care sa se poata cauta un donor. Astfel, se incearca reducerea pe cat posibil a reactiilor de respingere a transplantului, care reprezinta una din cele mai importante complicatii asociate acestei proceduri terapeutice. Cu cat pacientul are mai multe puncte comune cu donorul, cu atat sansele ca acesta sa primeasca organul respectiv, de care are nevoie, sunt mai mari, iar organismul lui va accepta si el cu mai multa usurinta organul primit. Chiar si dupa ce s-a descoperit compatibilitate receptor-donor, pacientul trebuie sa isi ia in continuare medicamentele pentru boala lui, trebuie sa respecte aceleasi recomandari ca si pana in momentul in care a aflat ca va primi un organ nou. Sau chiar mai bine de atat. Orice decompensare a starii de sanatate, orice infectie, oricat de banala, pot amana sau chiar anula transplantul. Pana in momentul in care va intra in operatie, pacientului ii vor fi recoltate periodic analize de sange, probe de urina si ii vor fi facute multe alte teste care vor stabili daca transplantul va fi un succes sau nu. Dieta este si ea foarte importanta, la fel si exercitiul fizic. Unii pacienti, coplesiti de importanta unui astfel de pas pot dori chiar sa consulte un psihiatru sau un psiholog care sa ii ajute sa treaca mai usor peste un asemenea moment. Stresul, atat fizic cat si psihic poate influenta foarte mult modul in care poate suporta organismul interventia. Pacientii pot chiar sa invete din experienta altora care au trecut deja printr-un transplant si care pot impartasi mult mai exact sentimente decat o poate face o persoana care nu a avut parte de un astfel de eveniment.

De retinut! Chiar daca ati fost trecut pe lista pentru un transplant, pot trece luni sau chiar ani pana cand un donator compatibil va fi gasit. Specialistii recomanda pacientilor sa nu isi piarda speranta, sa continue ca in tot acest timp sa se ingrijeasca de starea lor de sanatate si sa discute cu medicul periodic in vederea eliminarii, sau cel putin reducerii anxietatii corelate cu aceasta asteptare.