Sunteți pe pagina 1din 36

GHIDUL SOLICITANTULUI

MSURA 2.1

Crearea infrastructurii pentru ncurajarea activitilor turistice i sprijinirea aciunilor pentru conservarea mediului

PARTENERIAT DURABIL, DEZVOLTARE DURABIL

INFORMAII GENERALE Ghidul solicitantului reprezint un document informativ pentru sprijinirea potenialilor beneficiari; Ghidul solicitantului se completeaz cu prevederile legislaiei naionale si comunitare n vigoare. n scopul realizrii unei aplicaii conforme si complete se recomand coroborarea prevederilor legislaiei naionale si comunitare n vigoare; n situaia n care solicitantul nu este proprietarul imobilelor (cldiri, terenuri, terenuri sub luciu de ap) asupra crora se face investiia, dreptul de folosin se va demonstra printrun contract civil (contract de comodat, contract de nchiriere, contract de concesiune) care va fi nscris n partea a III-a a extrasului de carte funciar. n contractele de mai sus se va meniona faptul c pe durata acestora, cel care are calitatea de Solicitant n Cererea de finanare, nu va fi restricionat de ctre proprietar n realizarea proiectului pe durata implementrii si monitorizrii acestuia. Responsabilul legal de proiect trebuie s fie administratorul cu puteri depline sau o persoan desemnat de AGA n scopul angajrii sub aspect patrimonial al solicitantului n ceea ce priveste realizarea investiiei. n situaia n care organizaia solicitant este reprezentat de alt persoan, persoana responsabil trebuie desemnat prin procur care trebuie s prevad urmtoarele: - persoana desemnat ca reprezentant legal al proiectului angajeaz su b aspect patrimonial organizaia, respectiv declar pe propria rspundere asigurarea cofinanrii, precum si completeaz si semneaz declaraiile si formularele aferente Cererii de Finanare; - semneaz contractul de finanare pentru si n numele organizaiei; - toate documentele semnate de ctre acesta sunt nsusite de ctre organizaie si produc efecte fa de aceasta. Pentru a mri sansele ca Cererea de Finanare s fie selectat, v recomandm ca nainte de a ncepe completarea acesteia s v asigurai c ai citit toate informaiile prezentate n acest Ghid si c ai neles toate aspectele legate de specificul apelului pentru depunerea Cererilor de Finanare. Pentru ntrebri si informaii suplimentare putei folosi adresa de email aglppo@yahoo.com. Ghidul solicitantului se publica pe site-ul www.aglppo.ro, pentru a se asigura o publicitate pe scar ct mai larg n rndul beneficiarilor.

CUPRINS CAPITOLUL 1 PREVEDERI GENERALE .................................................................................... 4 1.1. CONTEXT ................................................................................................................................ 4 1.2. CADRUL LEGAL DE FUNCIONARE ......................................................................................5 1.3. OBIECTIVELE MSURII .......................................................................................................... 5 1.4. OPERAIUNI ELIGIBILE ...........................................................................................................6 1.5. VALOAREA MAXIM A FINANRII NERAMBURSABILE SI CONTRIBUIA PROPRIE A SOLICITANTULUI .............................................................................................................................7 1.6. ARIA ELIGIBIL A PROGRAMULUI ..........................................................................................8 CAPITOLUL 2 ELIGIBILITATEA .....................................................................................................8 2.1. ELIGIBILITATEA SOLICITANTULUI ..........................................................................................8 2.2. ELIGIBILITATEA PROIECTULUI ..............................................................................................12 2.3. CHELTUIELI ELIGIBILE .......................................................................................................... 15 CAPITOLUL 3 COMPLETAREA SI DEPUNEREA CERERII DE FINANARE .......................... .20 3.1. COMPLETAREA CERERII DE FINANARE ........................................................................... 20 3.2. DEPUNEREA DOSARULUI CERERII DE FINANARE ...........................................................25 CAPITOLUL 4 - VERIFICAREA DOSARULUI CERERII DE FINANARE ......................................25 4.1. VERIFICAREA CONFORMITII ADMINISTRATIVE ..............................................................26 4.2. VERIFICAREA ELIGIBILITII CERERII DE FINANARE ......................................................26 4.3. VERIFICAREA TEHNIC SI FINANCIAR ........................................................................... ...27 4.4. SELECIA PROIECTELOR ......................................................................................................28 4.5 CONTESTAII ...........................................................................................................................29 CAPITOLUL 5 - CONTRACTAREA SI IMPLEMENTAREA .............................................................30 5.1. INCHEIEREA CONTRACTULUI DE FINANARE ....................................................................30 5.2. MODIFICAREA CONTRACTULUI DE FINANARE .................................................................31 5.3. ACHIZIII ...................................................................................................................................31 5.4. PLATA .......................................................................................................................................31 5.5. IMPLEMENTAREA SI MANAGEMENTUL FINANCIAR .......................................................... 32 5.6. INFORMARE SI PUBLICITATE ............................................................................................... 34 LISTA FORMULARELOR DISPONIBILE PE SITE - UL AGLPPO ..................................................34 DICTIONAR......................................................................................................................................35

CAPITOLUL 1 PREVEDERI GENERALE 1.1. CONTEXT


Fondul European pentru Pescuit reprezint un instrument de programare pentru pescuit, n cadrul perspectivei financiare a Uniunii Europene 2007 2013, reglementat prin Regulamentul Consiliului CE nr. 1198/2006. Fondul European pentru Pescuit contribuie sub mai multe aspecte la implementarea Politicii Comune de Pescuit n Romnia si a unei strategii specifice care a fost dezvoltat avnd ca punct de plecare strategia propus de Planul Naional Strategic. Planul Naional Strategic, pentru perioada 2007-2013, este elaborat n conformitate cu Politica Comun de Pescuit si politica de guvernare a Romniei pentru dezvoltarea sectorului. Fondul European pentru Pescuit 2007 2013 va contribui la implementarea prevederilor Programului Operaional pentru Pescuit 2007 2013 (POP), in conformitate cu Politica Comun Pentru Pescuit pentru efectuarea unui pescuit durabil si diversificarea activitilor economice n zonele de pescuit. Programul Operaional pentru Pescuit al Romniei a fost elaborat de ctre Agen ia Naional pentru Pescuit si Acvacultur, n conformitate cu articolul 17(3) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1198/2006 din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, n urma unui proces de consultare a agenilor socio-economici, autoritilor publice centrale si locale, sindicatelor, ONG-urilor si organizaiilor profesionale. Promovarea Axei prioritare 4 a Programului Operaional pentru Pescuit privind dezvoltarea durabil a zonelor pescresti prin Fondul European de Pescuit (FEP) a fost determinat de schimbrile complexe care afecteaz sectorul pescresc si de provocrile cu care se confrunt comunitile pescresti la nivelul Uniunii Europene (UE). Principalul obiectiv al Axei prioritare 4 este dezvoltarea durabil a zonelor pescresti pentru a minimiza declinul sectorului pescresc si pentru a sprijini reconversia zonelor afectate de schimbrile din acest sector. Implementarea Axei 4 se face prin implicarea Grupurilor de Aciune Locala pentru Pescuit (FLAG-uri). Flag-urile reprezint parteneriate public-private legal constituite, alcatuite din reprezentani ai sectoarelor public, privat si ai societii civile, reprezentative pentru sectorul pescresc, responsabile pentru implementarea strategiei de dezvoltare local integrat. Asociaia Grupul Local Prietenii Pescarilor Olteni Corabia reprezint Grupul de Aciune Local pentru Pescuit (FLAG) aferent Zonei Pescresti intitulat Sudul Judeului Olt. Asociaia este constituit respectnd baza legal n vigoare (OG 26/2000) si n temeiul prevederilor Axei 4 a Programului Operaional pentru Pescuit, n conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului Europei din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit. Zona Pescreasc Sudul Judeului Olteste situat n partea de sud a judeului Olt si cuprinde 6 comune si o parte a oraului Corabia. Zona Pescreasc este omogen si coerent din punct de vedere geografic, economic si social fiind acoperite teritoriile (localitile) situate pe malul stng al Dunrii. Suprafaa total pe care se ntinde Zona Pescreasc Sudul Judeului Olt este de 465,55 km2, iar populaia total a zonei este de 19.901 locuitori (Direcia Judeean de Eviden a Populaiei Olt-1 iulie 2010). Densitatea populaiei este de 42,75 locuitori pe km2 la nivelul ntregului teritoriu al Zonei Pescresti.

1.2. CADRUL LEGAL DE FUNCIONARE


Ministerul Agriculturii si Dezvoltrii Rurale Autoritatea de Management pentru POP, Direcia General pentru Pescuit Autoritate de Management pentru POP (DGP AMPOP) este structura organizatoric din cadrul MADR, responsabil cu gestionarea si implementarea tehnic si financiar a Programului Operaional pentru Pescuit 2007 2013, finanat prin Fondul European pentru Pescuit, n conformitate cu cerin ele articolului 59 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006. Grupul de Aciune Local pentru Pescuit (FLAG) Asociaia Grupul Local Prietenii Pescarilor Olteni Corabia este responsabil pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare a zonei pescresti Sudul Judeului Olt (Asociaia este constituit respectnd baza legal n vigoare (OG 26/2000) si n temeiul prevederilor Axei 4 a Programului Operaional pentru Pescuit, n conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului Europei din 27 iulie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit). Agenia de Plat autoritatea central responsabil pentru implementarea financiar a msurii, avnd urmtoarele atribuii: deschiderea si gestionarea contului necesar primirii pltilor aferente de la Comisia European si transferarea ctre beneficiari a sumelor din asistena financiar nerambursabil, a sumelor de cofinanare alocate de la bugetul de stat si a sumelor pentru acoperirea plii taxei pe valoarea adaugat aferent cheltuielilor eligibile efectuate in cadrul Axei 4 POP, precum si ctre contractori a sumelor aferente finanrii proiectelor.

1.3. OBIECTIVELE MSURII


MSURA 2.1. Crearea infrastructurii pentru ncurajarea activitilor turistice i sprijinirea aciunilor pentru conservarea mediului Protecia resurselor naturale depinde n foarte mare msur de informaiile detaliate cu privire la starea actual a acestora i a strii generale a mediului n care sunt amplasate. . Msura propune activiti de protecie, conservare i mbunire a condiiilor de mediu, dar si activitati de educare i contientizare a publicului fa de importana proteciei mediului. Interveniile vor fi puse n aplicare n conformitate cu standardele de calitate n ceea ce privete patrimoniul cutural naional i local, a arhitecturii locale i mediului natural, precum i n conformitate cu legislaia naional n vigoare Obiectivul specific l constituie crearea de infrastructur care promoveaz peisajele naturale i patrimoniul cultural, turistic i natural n zonele de pescuit, interveniile pentru crearea centrelor locale de informare turistic i creterea vizibilitii zonei pescreti, promovarea produselor turistice si a activitatilor de marketing specifice menite s dezvolte si s consolideze turismul n zona pescreasc. Masura contribuie la atingerea obiectivelor strategice: - Valorificarea turistic a resurselor legate de pescuit, 5

- Revitalizarea sectorului economic local, - Conservarea si gestionarea durabila a patrimoniului de mediu. Prin implementarea acestei msuri se urmreste obinerea urmtoarelor rezultate: Rezultate cantitative - Nr proiecte cu investiii in valorificarea patrimoniului natural cu potential turistic: 18 - Nr. Centre de informare si promovare a patrimoniului cultu ral i natural din zona pescreasc: 1 Rezultate calitative - Nr. de vizitatori ai centrelor de informare si promovare turistica - Nr. de accesari site centre de informare si promovare turistica

1.4. OPERAIUNI ELIGIBILE


Tipuri de operaiuni : Crearea i dotarea centrelor locale de informare turistic i a punctelor de promovare a 1 patrimoniului cultural, natural i a tradiiilor pescreti locale Proiecte de mic infrastructur care promoveaz peisajele naturale i patrimoniul cultural, turistic i natural din zona pescreasc i care faciliteaz desfurarea de activiti n aer liber Crearea de observatoare i facilitarea activitilor de monitorizare a mediului natural n zonele de pescuit Investiii n tehnologie / echipamente de monitorizare a indicatorilor de poluare Aciuni de monitorizare a calitii apei, de meninere i conservarea a habitatelor Aciuni de prevenire i stopare a factorilor distructivi (poluare), Organizarea i desfurarea campaniilor de contientizare privind conservarea resurselor naturale i a mediului n sectorul pescresc

3 4 5 6 7

Complementaritate si delimitare
Complementaritate: Prin aciunile derulate msura este complementar cu Strategia de Dezvoltare Regional Sud-Vest Oltenia 2007-2013, msurile 3.1 i 3.2, precum i cu POS-Cresterea Competitivitatii Economice, Axa prioritara 5: Romania, destinatie atractiva pentru turism si afaceri, i POR Axa prioritara 4: Dezvoltarea turismului regional si local. Delimitare: Msura va finana doar proiectele care prin aciunea pe care o propun dovedesc impactul pozitiv asupra zonei/sectorului pescresc, care utilizeaz tehnici si materiale prietenoase mediului i demonstreaz caracterul pescresc si tradiional al serviciilor turistice si de agrement care vor fi dezvoltate ca urmare a investiiilor vizate de proiect. 6

1.5. VALOAREA MAXIM A FINANRII NERAMBURSABILE SI CONTRIBUIA PROPRIE A SOLICITANTULUI


Valoarea total nerambursabil, fr TVA, alocat apelului pentru depunerea Cererilor de Finanare n cadrul msurii 2.1. Crearea infrastructurii pentru ncurajarea activitilor turistice i sprijinirea aciunilor pentru conservarea mediului este de 2.663.100 lei (600.000 euro, calculat la cursul INFOeuro de 1 euro = 4,4385 lei) i reprezint n totalitate contribuia public POP. Valoarea maxim a finanrii nerambursabile POP, acordat din valoarea total a costurilor eligibile, pentru un proiect din cadrul acestei operaiuni, este alocat astfel:
OPERATIU NEA Beneficiari eligibili ; Contribuie publica nerambursabila (pentru proiectele potenialilor beneficiari ai FLAG)
Unitile administrativ-teritoriale (UAT) Instituii publice locale, definite conform reglementarilor legale in vigoare. Organizatii ale producatorilor Organizatii profesionale DACA sunt indeplinite simultan urmtoarele condiii: - Este vizat interesul colectiv fa de cel individual - Beneficiarul este unul colectiv nu un beneficiar individual - Accesul public la rezultatele operaiunii fa de prorietatea i controlul privat Contributia PUBLICA = 100 % Contributia PRIVATA = 0 %

1, 2, 3 4 , 5,6,7

IMM Start-up agent economic nou nfiinat n anul depunerii cererii de finanare, sau, dac nu a nregistrat activitate pn n momentul depunerii acesteia, dar nu mai mult de 3 ani fiscali
ONG-uri-recunoscute n conformitate cu legislaia n vigoare n Romnia. Asociaii de pescari i de productori din domeniul piscicol, definite ca persoane juridice, conduse pe baza unui statut propriu aprobat de Adunarea General. Pescari autorizai persoane fizice autorizate implicate n pescuitul profesional (dein autorizaii conforme legislaiei din Romnia) sau care au legtur direct cu pescuitul profesional.

DACA 1-Este vizat interesul individual fa de cel colectiv si valoarea maxim eligibil nerambursabil a aplicaiei nu depete 100.000 Euro, atunci, Contributia PUBLICA = 75% Contributia PRIVATA = 25% DACA 2-Este vizat interesul individual fa de cel colectiv si valoarea maxim eligibil nerambursabil a aplicaiei depete 100.000 Euro, atunci, Contributia PUBLICA= 60 % Contributia PRIVATA = 40 %

Pentru completarea bugetului din cererea de finanare v rugm s avei n vedere procentul contribuiei proprii pe care trebuie s o asigurai precum si condiiile de eligibilitate ale cheltuielilor. Contribuia proprie reprezint procentul din suma cheltuielilor eligibile ale proiectului 7

care va fi suportat de ctre solicitant/partener. Orice cheltuial neeligibil, precum si orice cheltuial conex ce va aprea n timpul implementrii proiectului va fi suportat de ctre solicitant/ partener, dar nu va fi luat n calcul la determinarea contribuiei proprii a solicitantului/ partenerului. ATENTIE! Contribuia n natur nu este considerat contribuie proprie a solicitantului si nu este eligibil.

1.6. ARIA ELIGIBIL A PROGRAMULUI


Pentru a fi eligibile, sediul/punctul de lucru al solicitantului/partenerilor, activitile propuse spre implementare, grupul int eligibil, beneficiarii direci ai proiectului, precum si rezultatele proiectului s fie din aria eligibil a programului. Aria eligibil a programului este cuprins n cadrul Zonei Pescreti Sudul Judeului Olt i se ncadreaz n limita a 7 uniti administrativ teritoriale situate n sudul judeului Olt, incluznd din punct de vedere al organizrii administrative 6 comune: Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea, Viina, Grcov i 4 subuniti administrative ale oraului Corabia : Celei, Vrtop, Silitoara i Tudor Vladimirescu. Aria eligibil exclude cartierul principal al oraului Corabia delimitat la est de strada Elena Doamna, la vest de strada Bibescu Vod, n partea de nord de bulevardul Mihail Koglniceanu iar n partea de sud de bulevardul Carpai, care realizeaz legtura oraului cu drumul naional Dn 54A (acces spre Turnu Mgurele i Bechet). Zona Pescreasc este omogen si coerent din punct de vedere geografic, economic si social fiind acoperite teritoriile (localitile) situate pe malul stng al Dunrii. Suprafaa total pe care se ntinde Zona Pescreasc Sudul Judeului Olt este de 465,55 km2, iar populaia total a zonei este de 19.901 locuitori.

CAPITOLUL 2 ELIGIBILITATEA 2.1. ELIGIBILITATEA SOLICITANTULUI Atenie!


Proiectele propuse pot fi elaborate si implementate si n parteneriat. Partenerii solicitanilor particip la elaborarea si implementarea proiectului, iar costurile suportate de acestia sunt eligibile in aceeasi masur ca si cele suportate de solicitantul finanrii nerambursabile. De aceea, ei trebuie sa indeplineasc aceleasi criterii de eligibilitate ca si solicitanii. O organizaie poate fi partener n mai multe proiecte, dac nu exist suprapuneri ale activitilor si dac are capacitatea s furnizeze toate resur sele necesare n cadrul fiecrui proiect. Din acest punct de vedere, toi partenerii (inclusiv liderul de proiect) trebuie s

semneze un Acord de Parteneriat, cu respectarea condiiilor minime precizate in prezentul ghid la cap. 3.1. Solicitantul care aplic pentru Msura 2.1. Crearea infrastructurii pentru ncurajarea activitilor turistice i sprijinirea aciunilor pentru conservarea mediului este eligibil, n sensul prezentului ghid, dac entitatea ndeplineste cumulativ criteriile enumerate si prezentate n cadrul prezentului capitol: 1. Tipul solicitantului/partenerilor: ORGANISME PUBLICE Instituii publice locale, definite conform reglementarilor legale in vigoare. Unitile administrativ-teritoriale (UAT) sunt definite ca autoriti ale administraiei publice locale conform Legii administraiei publice locale nr. 215/2001, cu modificrile si completrile ulterioare. Unitatea administrativ teritorial este persoan juridic de drept public cu capacitate juridic deplin si patrimoniu propriu. Consiliile locale, orsenesti si municipale sunt autoriti deliberative, iar primarii autoriti executive, n timp ce consiliile judeene sunt autoriti ale administraiei publice locale pentru coordonarea activitii consiliilor comunale, orsenesti si municipale, n vederea realizrii serviciilor publice de interes judeean. In acest sens, vor fi considerai solicitani eligibili unitile administrativ teritoriale (judee, municipii, orase), avnd ca reprezentant legal presedintele consiliului judeean, in cazul judeelor, respectiv primarul, n cazul municipiilor si oraselor. STRUCTURI RECUNOSCUTE DE CATRE AUTORITATILE ROMANE ca reprezentanti ai producatorilor cum ar fi (Organizatii, Grupuri, Asociatii): Asociaii de pescari i de productori din domeniul piscicol, definite ca persoane juridice, conduse pe baza unui statut propriu aprobat de Adunarea General. Calitatea de membru al asociaiilor de productori poate fi dobandit de productorii din domeniul piscicol. ORGANIZATII NON-GUVERNAMENTALE (ONG), respectiv asociaii si fundaii constituite n conformitate cu prevederile Ordonanei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaii si fundaii cu modificrile si completrile ulterioare, inclusiv filiale ale asociaiilor si fundaiilor internaionale recunoscute n conformitate cu legislaia n vigoare n Romnia, infiintate cu cel putin 6 luni inainte de data depunerii CF AGENTI ECONOMICI nfiinati conform prevederilor Legii 31/1990 (inclusiv microntreprindere nou nfiinat n anul depunerii cerer ii de finanare, sau, dac nu a nregistrat activitate pn n momentul depunerii acesteia, dar nu mai mult de 3 ani fiscali: Pescari autorizai persoane fizice autorizate implicate n pescuitul profesional (dein autorizaii conforme legislaiei din Romnia) sau care au legtur direct cu pescuitul profesional.
PARTENERIATE intre : UAT si UAT UAT si ONG Doua sau mai multe ONG

Companii private si UAT Companii private si ONG

2. Solicitantul - sa fie nregistrat si/sau s funcioneze n aria eligibil. Daca solicitantul este o filiala a unui organism naional/judeean iar sediul social al organizaiei nu este situat n regiunea eligibil, iar filiala regional este o persoan juridic, filiala regional va solicita finanare si, n cazul contractarii, va avea calitatea de beneficiar. Acest criteriu de eligibilitate nu este aplicabil si partenerilor. 3. Solicitantul si fiecare dintre parteneri n cazul parteneriatelor ndeplineste condiiile de eligibilitate stabilite prin art. 93 si art. 94 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1605/2002, cu modificrile si completrile ulterioare si nu se ncadreaz ntr -una din situaiile de mai jos: se afl n stare de faliment/ insolven sau face obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciar, a ncheiat acorduri cu creditorii, si-a suspendat activitatea economic sau face obiectul unei proceduri n urma aces tor situaii sau se afl n situaii similare n urma unei proceduri de aceeasi natur prevzute de legislaia sau de reglementrile naionale; este n dificultate conform prevederilor Liniilor Directoare Comunitare cu Privire la Ajutoarele de Stat pentru Salvarea si Restructurarea Firmelor in Dificultate (Community Guidelines On State Aid For Rescuing and Restructuring Firms in Difficulty) publicate in OJ C244, 1.10.2004, p.2 (rezultatul situaiilor financiare anuale ale solicitantului si ale fiecrui partener pentru anul financiar precedent, conform documentelor solicitate din capitolul 3.1, pct 5 din prezentul ghid, este pozitiv); nu si-a ndeplinit obligaiile cu privire la plata contribuiilor la asigurrile sociale sau plata taxelor n conformitate cu prevederile legale n vigoare (solicitantul si fiecare partener nu are datorii publice restante ctre bugetele locale si bugetul de stat consolidat); se regseste n Registrul debitorilor cu sume neachitate pentru POP; se afla in situatii litigioase cu DGP-AMPOP (conform art. 19 din HG 442/2009 cu modificarile si completarile ulterioare). se regseste n Registrul debitorilor cu sume neachitate pentru AGLPPO -Corabia; se afla in situatii litigioase cu AGLPPO -Corabia; reprezentantul legal a suferit condamnri definitive ca urmare a nclcrii conduitei profesionale, decizie formulat de o autoritate de judecat si avnd for de res judicata; a comis n conduita lui profesional greseli grave, demonstrate prin orice mijloace pe care autoritatea contractant le poate dovedi; reprezentantul legal a fost subiectul unei judeci de tip res judicata pentru fraud, corupie, implicarea n organizaii criminale sau n alte activiti ilegale, n detrimentul intereselor financiare ale Uniunii Europene; n urma unei proceduri de acordare a unei finanri nerambursabile, din fonduri publice comunitare si/sau naionale, a fost gsit vinovat, printr-o hotrre judectoreasc 10

definitiv si irevocabil, de nclcarea contractului din cauza nerespectrii obligaiilor contractuale; este n dificultate, n conformitate cu Liniile Directoare Comunitare cu privire la ajutorul de stat pentru salvarea si restructurarea ntreprinderilor n dificultate, publicate n Jurnalul Oficial al Comunitilor Europene nr. C 244/01.10.2004; Potenialii solicitani sunt de asemenea exclusi de la participarea la cererea de propuneri de proiecte sau de la acordarea de finanare nerambursabil dac n perioada derulrii apelului: sunt subiect al unui conflict de interese; sunt vinovai de inducerea grav n eroare a Autoritilor Contractante prin furnizarea de informaii incorecte n cursul participrii la o licitaie deschis sau omiterea furnizrii informaiilor; au ncercat s obin informaii confideniale sau s influeneze comisia de evaluare sau Autoritatea Contractant n timpul procesului de evaluare al licitaiilor prezente sau anterioare.

4. Solicitantul / oricare dintre parteneri n cazul parteneriatelor - dovedeste calitatea de proprietar / administrator al imobilului care face obiectul investiiei: Solicitantul trebuie sa dovedeasca dreptul de proprietate asupra terenului/ imobilului (pentru proiectele cu constructii montaj) pe care urmeaza sa realizeze investitia sau dreptul de folosinta gratuita /contract de chirie sau concesiune pe o perioada de minim 5 ani (dreptul de folosinta asupra cladirilor precum si asupra terenurilor in conditiile legii) prin documentul care atesta dreptul de crean privind imobilul, ce confer solicitantului dreptul de a obine, potrivit legii 50/1991, din partea autoritii competente, autorizaia de construire. In contractele de mai sus se va meniona faptul c pe durata acestora, cel care are calitatea de Solicitant n Cererea de finanare, nu va fi restricionat de ctre proprietar n realizarea proiectului pe durata implementrii si a monitorizrii acestuia. 5. Solicitantul / solicitantul mpreuna cu partenerii, n cazul parteneriatelor - are capacitatea de a implementa proiectul: S fie direct rspunztori pentru pregtirea si managementul proiectului, neacionand ca intermediari; S-si demonstreze capacitatea de a gestiona activita ile corespunztoare mrimii proiectului pentru care este solicitat finanarea nerambursabil; S aib surse de finanare stabile si suficiente pentru a putea asigura continuitatea organizaiei pe toat durata proiectului si, dac este cazul, s participe la finanarea acestuia; n situaia n care solicitantul va contracta servicii de management al proiectului, s prezinte cerinele minime (experiena similar, expertiza etc) pe care solicitantul le va cere prin caietul de sarcini de achiziionare a serviciilor de management al proiectului, activitile de management al proiectului ce vor face obiectul contractului de servicii de management al proiectului, modul n care solicitantul si persoanele angajate ale acestuia vor verifica/monitoriza activitatea contractorului care va furniza servicii de management al proiectului (fisele de post corespunztoare, rol n organizaie, atribuii etc) 11

6. Solicitantul / solicitantul mpreuna cu partenerii, n cazul parteneriatelor - are/ au capacitatefinanciar de a asigura contribuia proprie la valoarea cheltuielilor eligibile, acoperirea cheltuielilor neeligibile ale proiectului (inclusiv a cheltuielilor conexe) si resursele financiare necesare implementrii optime a proiectului n condiiile rambursrii/decontrii ulterioare a cheltuielilor din Fondul European pentru Pescuit. Solicitantul trebuie s declare pe proprie rspundere c va asigura cofinanarea proiectului. 7.Solicitantul /solicitantul mpreuna cu partenerii, n cazul parteneriatelor - are/ au in domeniul de activitatecodul CAEN care sa reflecte activitatea specifica din proiect .

2.2. ELIGIBILITATEA PROIECTULUI


1. Proiectul se ncadreaz n categoriile de operaiuni ale Msurii 2.1. Crearea infrastructurii pentru ncurajarea activitilor turistice i sprijinirea aciunilor pentru conservarea mediului, respectiv: 2. Proiectul respect legislaia n domeniul egalitii de sanse, dezvoltrii durabile, eficienei energetice si achiziiilor publice: Egalitatea de sanse Egalitatea de sanse reprezint un drept fundamental, o valoare comun si u n obiectiv cheie al Uniunii Europene, fiind n acelasi timp o pies central a strategiei nediscriminatorii si o condiie absolut necesar pentru ndeplinirea obiectivelor de crestere, ocupare a forei de munc si coeziune social la nivelul Uniunii Europene. DGP-AMPOP finaneaz proiecte care promoveaz egalitatea de sanse, nediscriminarea si incluziunea social. n acest sens, DGP-AMPOP se va asigura c implementarea proiectelor finanate prin POP contribuie la promovarea principiului egalitii de sanse. Abordarea integratoare a egalitii de gen trebuie s fie combinat cu aciuni specifice pentru cresterea participrii durabile si progresului femeilor n activitatea profesional. Principiul egalitii de sanse trebuie luat n considerare att n elaborarea si implementarea proiectului finanat din POP, ct si n desfsurarea activitilor proiectului. Astfel, trebuie s respectai prevederile legislaiei n vigoare cu privire la egalitatea de sanse si de tratament ntre femei si brbai n domeniul muncii, egalitii de sanse si nediscriminare si s luai n considerare n implementarea proiectului toate politicile si practicile prin care s nu se realizeze nici o deosebire, excludere, restricie sau preferin, indiferent de: ras, naionalitate, etnie, limb, religie, categorie social, convingeri, gen, orientare sexual, vrst, handicap, boal cronic necontagioas, infectare HIV, apartenen la o categorie defavorizat, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrngerea, nlturarea recunoasterii, folosinei sau exercitrii, n condiii de egalitate, a drepturilor omului si a libertilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, n domeniul politic, economic, social si cultural sau n orice alte domenii ale vieii publice. n calitate de solicitant vei semna si vei transmite mpreun cu Cererea de finanare o declaraie privind respectarea principiului egalitii de sanse. Dezvoltare durabil Proiectele finanate prin POP vor fi elaborate si implementate avnd n vedere strategia UE privind dezvoltarea durabil. Activitile proiectelor vor urmri principiile dezvoltrii durabile pe 12

parcursul diverselor etape de implementare, astfel nct s se asigure protecia mediului, a resurselor si a bio-diversitii. Dezvoltarea durabil poate fi definit simplu ca o calitate mai bun a vieii pentru toat lumea, att pentru prezent ct si pentru generaiile viitoare. Dezvoltarea durabil nseamn: dezvoltare economic echilibrat si echitabil; nivele nalte de ocupare, coeziune social si inluziune; un nalt nivel de protecie a mediului si o utilizare responsabil a resurselor naturale; o politic coerent care genereaz un sistem politic deschis, transparent si justificabil; cooperare internaional efectiv n vederea promovrii dezvoltrii durabile globale (Strategia Gteborg, 2001); ameliorarea mediului n sectorul pescresc; reducerea impactului activitilor asupra mediului si promovarea metodelor de producie ecologice. n etapa de verificare a eligibilitii se va verifica respectarea de ctre proiect a prevederilor legislaiei privind protecia mediului. Protecia mediului reprezint o obligaie a tuturor persoanelor juridice, principalele aciuni care trebuie ntreprinse fiind enumerate la Art. 94 si Art. 96 din OUG nr. 195/2005 privind protecia mediului cu completrile si modificrile ulterioare. Pe lng informaiile incluse la capitolul Dezvoltarea durabil si eficiena energetic din Formularul cererii de finanare, solicitantul va anexa la formularul Cererii de finanare fisa tehnic de mediu daca aceasta a fost solicitata prin certificatul de urbanism, pe care s-a aplicat stampila de tip A sau B si studiul de impact asupra mediului, daca proiectul trebuie sa urmeze procedura corespunzatoare pentru obtinerea acordului de mediu. In ceea ce priveste achizitia de bunuri, servicii, lucrari in vederea implementarii proiectului se vor respecta INSTRUCTIUNE privind procedura de achizitii aplicabile beneficiarilor privati disponibile pe www.aglppo.ro Cheltuielile n legtur cu contracte de furnizare/servicii/lucrri, derulate n vederea implementrii proiectului, nu pot fi recunoscute ca eligibile si nu pot fi, n consecin, cofinanate, dac procedura de atribuire a acestor contracte nu a respectat cerintele finanatorului si nu are avizul de conformitate emis de DG AM POP. 3. Activitile propuse prin proiect nu au fost finanate din fonduri comunitare n ultimii 5 ani si nu beneficiaz de fonduri publice din alte surse de finanare Pentru a fi considerate eligibile pentru finan are din fonduri nerambursabile, cheltuielile propuse prin proiect pentru acelasi tip de activiti realizate asupra aceleiasi infrastructuri/aceluiasi segment de infrastructur nu trebuie s mai fi beneficiat de finanare comunitar n ultimii 5 ani nainte de data depunerii Cererii de finan are si nu beneficiaz de fonduri publice din alte surse de finanare (solicitantul va completa, pe proprie rspundere, Declaraie vezi Anexa A la Cererea de finantare la acest ghid). n caz contrar ele vor fi considera teneeligibile si cheltuielile aferente trebuie suportate de ctre beneficiar. 4. Durata de executie a proiectului Durata de execuie a proiectului (perioada cuprins ntre data semnrii contractului de finanare si data depunerii cererii finale de rambursare n cadrul proiectului) este de maxim 24 de luni, dar data de finalizare a execuiei proiectului nu trebuie s depseasc 30.09.2015. 5. Proiectul este implementat in zona eligibila a AGLPPO 6. Proiectul respecta gradul de interventie publica 13

7. Proiectul respecta limita maxima de 15% din valoarea totala eligibila a proiectului pentru cheltuielile generale ale proiectului cu constructii-montaj sau 7% din valoarea totala eligibila a proiectului pentru Cheltuielile generale ale proiectului fara constructii-montaj 8. Proiectul respecta limita de maxim 1% din valoarea totala eligibila a proiectului pentru cheltuieli privind plata salariilor, remuneratiilor si primelor pentru personalul din cadrul echipei de implementare a proiectului, respectiv un manager de proiect, un contabil si un expert de specialitate 9. Criterii specifice de eligibilitate o Solicitantul trebuie s prezinte avizele/acordurile /autorizaiile de mediu necesare investiiei sau s prezinte dovada c a fcut demersurile pentru a obine documentele conform legislaiei n vigoare n domeniul mediului; o Valoarea eligibila a proiectului nu poate depasi 2.219.000 lei o In proiect se pot aloca cheltuieli pentru energia verde utilizata numai in cadrul proiectului, dar nu mai mult de 10% din valoarea eligibila a acestuia. Activitile eligibile n cadrul msurii 2.1. Crearea infrastructurii pentru ncurajarea activitilor turistice i sprijinirea aciunilor pentru conservarea mediului, sunt: investitii pentru constructia sau instalarea de facilitati fixe sau mobile pentru protejarea sau dezvoltarea faunei si florei acvatice; investitii pentru reabilitarea apelor interioare, inclusiv a zonelor de reproducere si a rutelor de migrare folosite de speciile migratoare; lucrri de amenajare/construire si dotare a infrastructurii specifice destinate agrementului si activitilor turistice cu profil pescresc din cadrul bazelor pentru ecoturism si/sau agrement, inclusiv utilitile; construirea/amplasarea de foisoare de observaie/filmare/ fotografiere n cadrul bazelor amenajate; amenajarea/reabilitarea infrastructurii de acces din incintele bazelor; aceste activiti sunt eligibile numai in cazul n care se poate argumenta c valorificarea bazelor pentru ecoturism si/sau agrement este afectat de infrastructura de acces deficitar. montarea de marcaje turistice; amenajare/reabilitare drum de acces; amplasarea elemente de infrastructura podee si scri din lemn; amplasarea de panouri informative si de promovare; amenajarea si dotare puncte de informare turistic; realizarea materiale de promovare; delimitarea si amenajarea zonelor pentru activitate turistic; amenajri pentru gestionarea peisajului si a elementelor tradiionale legate de activitatea de pescuit din interiorul unitilor; campanii de educare i contientizare privind protecia mediului acvatic programe de schimb educaional incluznd seminarii de interes comun; activiti sportive si artistice, evenimente de promovare a specificului pescresc local si a srbtorilor pescresti locale; 14

planificarea de evenimente comune organizate de comunitile locale cu specific pescresc; elaborarea de materiale didactice privind resursele piscicole locale, activitile legate de pescuit si promovarea pestelui ca hran sntoas; crearea si sporirea aptitudinilor societii organizaionale (autoriti locale, instituii publice si de interes privat ce deruleaz programe educaionale, asociaii profesionale, scoli, colegii) schimbul de know-how si experien n educaie la diferite nivele n domeniu; programe educaionale, planuri de activiti, soft-uri educaionale, platforme on-line educaionale, resurse didactice; campanii de promovare a produselor cu specific pescresc obinute prin metode cu impact sczut asupra mediului; organizare de evenimente, conferine, seminarii, schimburi de cunostine pentru profesioniti (instituii locale, asociaii profesionale, pescari, universiti, institute de cercetare, etc); studii de monitorizare a speciilor; refacerea habitatelor incluzand planificarea si managementul riscului - sisteme de prevenire timpurie; pregatirea informatiilor si materiale publicitare; crearea de infrastructuri specifice si asigurarea de echipamente pentru rezervatii; consultarea factorilor implicati in pregatirea planurilor de management, a strategiilor si schemelor; Lista activitilor eligibile de mai sus este orientativ. Alte activiti dect cele de mai sus pot fi considerate eligibile dac solicitantul justific necesitatea derulrii lor n scopul implementrii n condiii optime a proiectului. Eligibilitatea unei activiti nu este echivalent cu eligibilitatea cheltuielilor efectuate pentru realizarea acelei activiti. n acest sens, recomandm consultarea Listei cheltuielilor eligibile din prezentului ghid.

2.3. CHELTUIELI ELIGIBILE


Cheltuielile sunt eligibile pentru o contribuie FEP n cazul in care au fost pltite efectiv de ctre solicitani dupa 1 ianuarie 2007. Operaiunile cofinanate nu trebuie s fi fost finalizate nainte de data nceperii verificarii pe teren. Tipurile de cheltuieli eligibile sunt reglementate de Hotararea Guvernului 442/2009 privind stabilirea cadrului general de implementare a msurilor cofinanate din Fondul European pentru Pescuit prin Programul Operaional pentru Pescuit 2007 2013, cu modificrile si completrile ulterioare si Ordinul Ministrului Agriculturii, Pdurilor si dezvoltrii Rurale nr. 392/2009 privind aprobarea listei cu cheltuieli eligibile pentru proiectele finantate n cadrul Programului Operaional pentru Pescuit 2007-2013, cu modificrile si completrile ulterioare. Cheltuielile generale ale proiectului sunt eligibile pentru o contribuie FEP numai n cazul n care nu depsesc 15% din valoarea totala eligibil a proiectului (daca proiectul prevede construcii montaj) sau 7% din valoarea total eligibil a proiectului (dac proiectul nu prevede construcii-montaj sau care nu necesit certificate de urbanism) 15

. Cheltuielile privind plata salariilor, remuneraiilor si stimulentelor pentru personalul avand atribuii in implementarea proiectului efectuate de solicitant/partener n cadrul si exclusiv pe durata implementrii proiectului /operaiunii sunt eligibile si reprezint o cheltuial general a proiectului n limita a 1% din valoarea total eligibil a proiectului Valoarea costurilor generale ale proiectului reprezint acele costuri necesare pentru pregtirea si implementarea proiectului, pentru consultan si management, servicii proiectare, studii de teren, servicii de asisten tehnic (diriginie de santier si asistent tehnic din partea proiectantului), taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor necesare implementrii proiectelor, conform legislaiei naionale n vigoare. Numai costurile eligibile pot fi luate n considerare pentru finanare nerambursabil. Acestea sunt detaliate mai jos. Ca urmare, bugetul constituie att o estimare a costului ct si un plafon al costurilor eligibile. Trebuie avut n vedere c aceste costuri eligibile trebuie s se bazeze pe costuri reale, si nu pot lua forma unor sume forfetare (exceptnd costurile cu deplasrile, costurile cu diurnele si costurile indirecte). . Verificrile pot s conduc la cereri de clarificri si apoi la impunerea de modificari de buget , dar nu vor afecta cuantumul contribuiei solicitantului. De aceea este n interesul solicitantului s furnizeze un buget realist si o alocare judicioas a resurselor. Costuri directe eligibile Pentru a fi eligibile, costurile trebuie: - s fie necesare pentru realizarea activitilor din cadrul proiectului s fie prevzute n contractul anexat prezentului Ghid si s fie n conformitate cu principiile unui management financiar sntos, avnd n vedere utilizarea eficient a fondurilor si un raport optim costrezultate; - s fie suportate de solicitani sau partenerii acestora pe toat durata de implementare a proiectului oricare ar fi perioada de decontare realizat de ctre solicitani sau partenerii acestora; aceasta nu va afecta eligibilitatea costurilor pentru pregtirea raportului final si dup caz a verificrii si evalurii finale a cheltuielilor; - sunt considerate a fi costuri efectuate n timpul perioadei de implementare a proiectului costurile cu bunurile/serviciile/lucrrile utilizate/furnizate/predate n timpul perioadei de implementare a proiectului. Aceste costuri trebuie s fie efectuate nainte de finalizarea raportului final; - s se realizeze n fapt si s fie nregistrate n contabilitatea solicitantului si a partenerilor acestuia, s fie identificabile si verificabile si s fie dovedite prin documente originale; - toate echipamentele cofinanate prin fonduri nerambursabile achiziionate prin proiect trebuie s fie noi. - pentru achiziiile fcute dup 1 ianuarie 2007, dar nainte de semnarea Contractului de finanare, beneficiarul va depune dosarul achiziiei publice n termen de 30 de zile de la semnarea Contractului de finanare. - pentru cheltuielile de investiii realizate dup 1 ianuarie 2007 dar nainte de verificarea pe teren beneficiarul trebuie s depun la prima cerere de rambursare i un raport al unui evaluator tehnic autorizat, care s certifice realitatea lucrrilor care fac obiectul investiiei i pentru care se solicit rambursare. 16

Corespunztor acestor condiii si acolo unde sunt relevante pentru procedurile de acordare a finanrii, costurile directe eligibile ale solicitantului si partenerilor si pot include: Cheltuieli legate de achizitionarea terenurilor daca valoarea acestuia nu depaseste 10% din cheltuielile eligibile totale si respecta conditiile stabilite prin HG442/2009 cu modificarile si completarile ulterioare Cheltuieli legate de proiectare si asisten tehnic, cuprinznd : - elaborarea tuturor fazelor de proiectare (studiu de fezabilitate/documenta ie de avizare a lucrrilor de intervenii/proiect tehnic, expertiz tehnic si, dup caz, audit energetic), - detalii de execuie; - plata verificrii tehnice a proiectrii si pentru plata elaborrii certificatului de performan energetic a cldirii; - elaborarea documentaiilor necesare obinerii acordurilor, avizelor si autorizaiilor aferente obiectivului de investiie, documentaii ce stau la baza emiterii avizelor si acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentaii urbanistice, studii de impact, studii/expertize de amplasament. Cheltuielile privind serviciile de consultan includ cheltuielile efectuate, dup caz, pentru: - plata serviciilor de consultan la elaborarea studiilor de pia si de evaluare; - plata serviciilor de consultan n domeniul managementului proiectului finanat; - plata asistenei/ consultanei juridice, n scopul elaborrii documentaiei de atribuire si/sau aplicrii procedurii de atribuire a contractelor de achiziie public. Cheltuieli privind asistena tehnic efectuate, dup caz, pentru: - asisten tehnic din partea proiectantului, n cazul cnd aceasta nu intr n tarifarea proiectrii; - asigurarea supravegherii execuiei prin inspectori de santier desemnai de autoritatea contractant. Cheltuieli pentru efectuarea studiilor de teren care cuprind cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice si de stabilitate a terenului pe care se amplaseaz obiectivul de investiie. Cheltuieli pentru obinerea de avize, acorduri si autorizaii cheltuielile considerate eligibile sunt cheltuielile efectuate pentru: - obinerea/ prelungirea valabilitii certificatului de urbanism, obinerea/ prelungirea valabilitii autorizaiei de construire conform legii; - obinerea avizelor si acordurilor pentru racorduri si bransamente la reele publice de ap, canalizare, gaze, termoficare, energie electric, telefonie; - ntocmirea documentaiei, obinerea numrului Cadastral provizoriu si nregistrarea terenului n Cartea funciar; - obinerea acordului de mediu; - obinerea avizului PSI

17

Cheltuieli pentru amenajarea terenului efectuate la nceputul lucrrilor pentru pregtirea amplasamentului si care constau n demontri, defrisri, evacuri materiale rezultate, devieri reele de utiliti din amplasament, drenaje. Cheltuieli efectuate pentru lucrri si aciuni de protecia mediului, inclusiv pentru refacerea cadrului natural dup terminarea lucrrilor, n cazul amenajrilor pentru protecia mediului Cheltuielile eligibile pentru asigurarea utilitilor necesare funcionrii obiectivului de investiie includ cheltuielile precum: alimentare cu ap, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electric, telecomunicaii, care se execut pe amplasamentul obiectivului de investiie delimitat din punct de vedere juridic, precum si cheltuielile aferente racordrii la reelele de utiliti.

Cheltuieli pentru investiia de baz sunt considerate cele efectuate pentru construcii si instalaii, precum si pentru dotri de specialitate, utilaje, echipamente specifice si funcionale i: - Cheltuielile se desfsoar pe obiecte, iar delimitarea obiectelor se face de ctre proiectant; - Cheltuielile aferente fiecrui obiect sunt determinate prin devizul pe obiect; - Sunt eligibile cheltuielile efectuate pentru dotri de specialitate si echipamente specifice pentru lucrrile efectuate.

Cheltuielile eligibile efectuate pentru organizarea de santier cuprind cheltuielile estimate ca fiind necesare contractantului n vederea crerii condiiilor de desfsurare a activitii de construcii-montaj.

Cheltuielile eligibile aferente activitilor conexe organizrii de santier includ cheltuielile pentru: obinerea autorizaiei de execuie a lucrrilor de organizare de santier; taxe de amplasament; contractele temporare cu furnizorii de utiliti si cu unitile de salubrizare. Cheltuielile considerate eligibile pentru comisioane, taxe si cote legale cuprind, dup caz. cota aferent inspeciei pentru controlul calitii lucrrilor de construcii, cota pentru controlul statului n amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrrilor de construcii cota aferent Casei Sociale a Constructorilor. Cheltuieli diverse si neprevzute dac sunt detaliate prin documente justificative corespunztor si doar n limita a maxim 10% din valoarea uneia sau, cumulat, a mai multor cheltuieli pentru investiia de baz, n funcie de natura si complexitatea lucrrilor. n limita procentului stabilit se acoper, dup caz, cheltuielile rezultate n urma modificrilor de soluii tehnice, cantiti suplimentare pentru realizarea lucrrilor, utilaje sau dotri ce se impun pe parcursul derulrii investiiei, precum si cheltuielile de conservare pe parcursul ntreruperii execuiei din cauze independente de autoritatea contractant.

18

Cheltuieli aferente dotarilor minim necesare autorizarii de funcionare in conformitate cu reglementarile in vigoare; Cheltuielile privind plata salariilor, remuneraiilor si stimulentelor pentru personalul avand atribuii in implementarea proiectului efectuate de solicitant/partener n cadrul si exclusiv pe durata implementrii proiectului /operaiunii sunt eligibile si reprezint o cheltuial general a proiectului n limita a 1% din valoarea total eligibil a proiectului. Transportul si costurile de diurn aferente personalului care ia parte la proiect, dac acestea nu depsesc nivelul normal practicat de solicitant sau partenerii si, dup caz; Costurile de achiziie pentru echipamente si servicii, dac acestea corespund preurilor pieei si dac sunt necesare pentru realizarea activitilor propuse; Costuri consumabile si materiale; Costuri de subcontractare; Costuri de promovare (materiale si/sau servicii) Costuri derivnd direct din cerinele contractului (diseminarea informaiilor, evaluarea specific a proiectului, audit, traduceri, copiere, asigurri, etc.), inclusiv costurile serviciilor financiare (n particular costul transferurilor si al garaniilor financiare). Lista costurilor direct eligibile este indicativ si n condiiile n care se regsesc n Ordinul 392/2009 privind aprobarea listei cu cheltuieli eligibile pentru proiectele finan ate n cadrul Programului Operaional pentru Pescuit 2007-2013, cu modificrile si completrile ulterioare si conduc la realizarea obiectivelor si rezultatelor declarate pot fi identificate si alte categorii de costuri eligibile. La valoarea eligibil astfel calculat se vor aplica procentele de contribuie proprie a solicitantului, dupa cum urmeaza: Urmatoarele cheltuieli sunt neeligibile: Taxa pe valoare adaugat; Dobnda la datorie; Contravaloarea aferenta bunurilor furate, pierdute, confiscate sau disparate, care fac obiectul proiectului; Impozitele, taxele vamale si taxele cu efect echivalent cu al celor vamale de pltit la importul de marfuri; Costurile de schimb valutar, taxele si pierderile ocazionate de schimburile valutare asociate contului euro; In cazul contractelor de leasing nu sunt eligibile costurile aferente cu taxa de management si dobanzile; Amenzile, penalitile si cheltuielile de judecat; Achizitionarea de terenuri pentru o suma care depaseste 10% din valoarea totala eligibila a proiectului ; 19

Achiziionarea de locuine; Achiziia de vehicule pentru transportul rutier de mrfuri pentru a presta servicii de transport n numele terilor si de mijloace de transport pentru persoane, ca si activitate principal; Achiziia de mijloace de transport pentru uz personal; Alte cheltuieli care nu respect prevederile altele dect cele stabilite in Hotrrea Guvernului nr. 442/2009 privind stabilirea cadrului general de implementare a msurilor cofinanate din Fondul European pentru Pescuit prin Programul Operaional pentru Pescuit 2007 -2013, cu modificrile si completrile ulterioare si Ordinul Ministrului Agriculturii, Pdurilor si Dezvoltrii Rurale nr. 392/2009 privind aprobarea listei cu cheltuieli eligibile pentru proiectele finantate in cadrul Programului Operaional pentru Pescuit 2007 -2013, cu modificrile si completrile ulterioare.

CAPITOLUL 3 COMPLETAREA SI DEPUNEREA CERERII DE FINANARE 3.1. COMPLETAREA CERERII DE FINANARE


Formularul standard al cererii de finanare nsoit de anexele sale si documentele justificative sunt disponibile, n format electronic, la adresa http://www.aglppo.ro. Dosarul Cererii de finanare trebuie insoit de anexele menionate mai jos: - Anexa 1A Cererea de finantare (cu investitii) sau Anexa 1B Cererea de finantare (fara investitii) nsoit de anexele: - Anexa A Declaraie pe proprie rspundere - Anexa B Declaraie de angajament - Anexa C Declaraie de eligibilitate - Anexa D - Declaraie privind respectarea principiului egalitii de sanse - Anexa E Declaraie pe proprie raspundere privind grupul int - Anexa 2 Bugetul proiectului - Anexa 3 Rezultatele anticipate - Anexa 4A Model Cadru Studiu de fezabilitate pentru beneficiari priva i, iar in cazul beneficiarilor publici anexa este Studiul de Fezabilitate/ Documentatie de avizare lucrari de interventie (conform HG 28/2009 privind aprobarea continutului-cadru al documentatiei tehnicoeconomice aferente investitiilor publice, precum si a structurii si metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investitii si lucrri de interventii, daca este cazul) sau -Anexa 4B Cererea de finantare are atasat Memoriul justificativ pentru proiectele fara constructii-montaj - Anexa 5 Plan de afaceri model cadru (doar in cazul proiectelor generatoare de profit) insoit de: - Anexa 5A - Ipoteze pentru proieciilor financiare - Anexa 5B Proieciile financiare Aceste anexe fac parte integrant din dosarul Cererii de finanare. Atenie! 20

Pe parcursul procesului de evaluare, selecie si contractare a cererilor de finanare, AGLPPO/DG AMPOP poate solicita documente suplimentare celor enumerate mai jos. Completarea Cererii de Finantare, inclusiv a anexelor acesteia, se va face conform formatului tip anexat prezentului ghid. Modificarea formatului tip (eliminarea, renumerotarea seciunilor, anexarea documentelor n suport n alt ordine dect cea specificat, etc.) va conduce la respingerea Dosarului Cererii de Finantare n etapa de verificare a conformitii administrative. Daca dosarul Cererii de finantare contine documente ale caror termene de valabilitate sunt expirate, documentele nu sunt destinate Solicitantului sau Solicitantul nu depune in termen documentele solicitate de responsabilul AGLPPO, Cererea de finantare este declarata neconforma La cererea de finanare pot fi anexate si alte documente dect cele solicitate prin prezentul Ghid dac solicitantul le consider utile pentru justificarea si argumentarea proiectului propus spre finanare. Cererile de finanare trebuie s fie tehnoredactate in limba romana. Nu sunt acceptate cereri de finanare completate de mn. Avei obligaia de a completa toate cmpurile din Cerere a de Finanare si de a prezenta toate anexele, precum si documentele justificative. V recomandm utilizarea unui font Arial de 12, n completarea cererii de finanare. n ceea ce priveste pachetul financiar al cererii de finanare, toate sumele se vor exprima n lei folosind dou zecimale. Cererea de Finanare trebuie completata intr-un mod clar si coerent pentru a inlesni procesul de evaluare a acesteia. In acest sens, se vor furniza numai informatiile necesare si relevante pentru fiecare din sectiunile Cererii de finanare si din anexele acesteia. Dosarul Cererii de finanare va cuprinde, n mod obligatoriu, un opis. Pagina opis va fi pagina cu numrul 0 a Cererii de finanare. Modelul standard al opisului este urmtorul: Nr crt Titlul documentului Nr Pagina De la ...... Pana la ......

Dup completare, cererea de finanare si anexele: - se semneaz de ctre reprezentantul legal al solicitantului (sau persoana mputernicit) si se stampileaz pe fiecare pagin; - se numeroteaz toate paginile, n ordine de la 0 la n, unde pagina 0 este pagina ce conine opisul iar n este numrul total al paginilor din dosarul complet al proiectului. Numerotai manual, pe fat, centru, jos, in ordine cresctoare, de la 0 la .. n, unde n este numrul total al filelor din dosarul complet al Cererii de finantare, inclusiv toate anexele si documentele justificative, specificnd numrul total de file pe ultima pagin a Dosarului Cererii de finanare. Pe ultima pagin a Dosarului Cererii de finanare se specific numrul to tal de pagini al proiectului si reprezentantul legal (sau persoana mputernicit) semneaz si stampileaz; - se multiplic n patru exemplare. Exemplarele copie ale dosarului cererii de finanare vor fi fotocopii simple ale exemplarului original. Solicitantul trebuie s depun n Dosarul ORIGINAL al Cererii de finanare documente originale sau copii ale unor documente originale. Pentru toate copiile documentelor existente n Dosarul Cererii de finanare, Solicitantul are obligaia ca la depunerea Cererii de finanare s prezinte responsabilului AGLPPO toate documentele n original pentru a fi verificate. Expertul AGLPPO verific valabilitatea i conformitatea documentului original cu cel ataat n copie la dosarul Cererii de finanare, aplic tampila CONFORM CU ORIGINALUL/AGLPPO.. i semneaz de conformitate. n cazul n care Solicitantul nu prezint documentele originale pentru documentele 21

copii, Cererea de finanare va fi restituit reprezentantului legal/ mputernicitului. Coperta dosarului Cererii de finanare nu va avea nimic scris pe ea. Pe coperta dosarului se va aplica eticheta de nregistrare a Cererii de finanare la AGLPPO la care Cererea de finanare este depus. n partea dreapt, sus a coperii se va aplica eticheta cu meniunea ORIGINAL, COPIE 1, COPIE 2, COPIE 3 si COPIE 4 pentru exemplarul care rmne n posesia Solicitantului, exemplar ce trebuie pstrat pe toat perioada de implementare si monitorizare a proiectului. Exemplarul original va avea atasat doua CD-uri. Acestea vor avea scanat ntregul exemplar original al proiectului si forma electronic a urmtoarelor documente: Anexa 1 - Cerere de finanare , Anexa 2 - Buget, Anexa 3 Rezultate anticipate si Anexa 5 - Plan afaceri. Documentele care constituie dosarul Cererii de finanare se vor lega astfel nct s nu permit detasarea si/sau nlocuirea documentelor. Dac proiectul va conine documente al cror termen de valabilitate este expirat sau documente care nu sunt destinate Solicitantului, AGLPPO va respinge Dosarul Cererii de Finantare n etapa de verificare a conformitii administrative. Pe lnga anexele menionate mai sus, dosarul Cererii de finanare trebuie s fie nsoit de urmtoarele documente justificative, n ordinea precizat mai jos: 1. Copie dup actul de identitate al reprezentantului legal. 2. Actul de mputernicire autentificat, n original n cazul n care Cererea de finanare nu este semnat de reprezentantul legal al solicitantului, ci de o persoan mputernicit n acest sens. Actul de mputernicire pentru responsabilul legal de proiect trebuie s fie clar si explicit n ceea ce priveste angajarea sub aspect patrimonial al organizatiei, de ctre cel care este mandatat s reprezinte si s angajeze organizatia n proiectul n cauz, precum si asupra declaraiilor de angajament pe care le semneaz n numele organizatiei si care fac parte din Cererea de finanare. 3. Documentele statutare ale solicitantului n copie: - Pentru agenti economici: Certificatul de nmatriculare eliberat de Oficiul Registrului Comerului, Certificatul constatator complet emis de Oficiul Registrului Comer ului, original (se verific coninutul si valabilitatea documentului, maxim 30 de zile de la eliberare). - Pentru ONG-uri: Dovada dobndirii personalitii juridice a organizaiei Actul constitutiv, Statutul asociaiei si certificatul de nscriere n Registrul asociaiilor si fundaiilor, hotrrea judectoreasc privind constituirea organizaiei, definit conform Ordonanei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaii si fundaii cu modificrile si completrile ulterioare, Certificatul de inregistrare fiscala. .- Pentru UAT: hotrrea Consiliului Judeean/Consiliului Local de constituire, sentina de validare a reprezentantului legal a autoritii administraiei publice locale - Pentru instituii publice: actele juridice de constituire si statutul/regulamentul de organizare si funcionare. - Pentru organizaiile de productori din domeniu piscicol: Actul constitutiv, Statutul asociaiei si Dovada dobndirii personalitii juridice a organizaiei - certificatul de nscriere n Registrul asociaiilor si fundaiilor respectiv hotrrea judectoreasc privind constituirea organizaiei, definit conform Ordonanei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaii si fundaii cu modificrile si completrile ulterioare. 4. Acord de parteneriat, dup caz, n original ce trebuie s conin obligatoriu urmtoarele elemente: Denumirea si adresa exact a fiecrui partener; Desemnarea liderului de proiect din cadrul partenerilor; Numele si funcia reprezentanilor/ mputerniciilor legali ai fiecrui partener, inclusiv a 22

liderului de proiect, semnatari ai acordului de parteneriat; Obiectivul Acordului de parteneriat; Perioada de valabilitate a acordului de parteneriat; Drepturile si obligaiile liderului si ale partenerilor Prezentarea detaliat a rolului fiecrui partener n implementarea proiectului, inclusiv rolul si responsabilitile liderului de proiect. Prezentarea modului n care liderul de proiect si fiecare partener asigur ntreinerea investitiei realizate pentru care s-a acordat finanare, pe o perioad de cel puin 3 ani dup finalizare / dare n exploatare si modul in care asigur exploatarea n aceast perioad. achiziionate prin proiect. Atentie! Lipsa Acordului de parteneriat ca anexa la Cererea de finanare conduce automat la respingerea cererii de finanare. 5. Bilan contabil (insotit de anexele sale pentru anul financiar precedent) vizate de reprezentantul legal al organizaiei solicitante si dovada depunerii la autoritile competente. Sau Declaraia special privind veniturile realizate din anul anterior depunerii proiectului nregistrate la Administraia financiar conform legislaiei naionale. Sau Situaii financiare prin care se dovedeste c nu au nregistrat venituri din exploa tare. Sau Declaraie de inactivitate nregistrat la Administraia financiar n cazul solicitanilor care nu au desfsurat activitate anterior depunerii proiectului. Sau Situaii financiare prin care se dovedeste c nu au nregistrat venituri din exploata re pentru agenti economici nfiinati cu cel mult 3 ani n urm Sau Procese verbale de calamitate(eliberate de oraganismele abilitate, ex.Comitetul local pentru Situatii de Urgenta) in cazul in care solicitantul a suferit din cauza calamitatilor in anul precedent depunerii cererii de finantare si are rezultatul negativ. Acestea sunt insotite de Bilant si contul de profit si pierderi ale anului anterior celui in care s-a produs calamitatea din care sa reiasa ca rezultatul de exploatare este pozitiv. Excepie fac solicitanii care s-au constituit ca persoan juridic n anul depunerii proiectului. 6. Certificatul de nregistrare fiscala, n copie. 7. Certificatele de atestare fiscal care reflect obligaiile de plat la bugetul statului, bugetul asigurarilor sociale si cel local valabile la data depunerii proiectului. Documentele solicitate trebuie furnizate in original sau in copie certificata de ctre un organism independent autorizat. 8. Cazierul fiscal eliberat de Direcia General a Finanelor Pu blice, valabil la data depunerii proiectului, original. Solicitantul nu trebuie s aib nscrise sanciuni economice. 9. Documentele care atest faptul c imobilul/terenul asupra cruia se realizeaz investiia se afl n proprietatea/administrarea/concesiune/n folosin gratuit solicitantului, in funcie de forma de constituire a acestuia. copie conform cu originalul Pentru unitile administrativ-teritoriale ce au n proprietate/administrare imobile Hotrrea Guvernului/Consiliului judetean/local privind proprietatea public asupra imobilului si Protocolul de 23

predare preluare a imobilului mpreun cu schia cadastral vizat de Oficiul Judeean de Cadastru si Publicitate imobiliar si cu procesul verbal de punere n posesie. sau Alte documente legale , pentru cazuri particulare sau Act de proprietate asupra imobilelor pe care se fac investi iile, nsoit de Fisa de cadastru si intabularea mpreun cu Extrasele de carte funciar valabile la data depunerii proiectului, din care s rezulte c sunt libere de orice sarcini sau Contract de nchiriere/concesiune/comodat/folosin gratuit din care s rezulte dreptul de folosin asupra imobilelor pentru minim 5 ani de la data semnrii contractului de finanare mpreun cu Extrasele de carte funciar de dat recent care s cuprind n Partea a III-a nscrierile privind dezmembrmintele dreptului de proprietate si sarcini (din care s rezulte c sunt libere de orice sarcini), (n contractele de mai sus se va meniona faptul c pe durata acestora, cel care are calitatea de Solicitant n Cererea de finan are, nu va fi restricionat de ctre proprietar n realizarea proiectului pe durata implementrii si a monitorizrii acestuia). 9. Adres emis de DG- AMPOP referitoare la Registrul debitorilor POP pentru solicitant si pentru fiecare partener, original. 10. Certificatul de urbanism pentru proiectele care prevad lucrari de constructii - montaj, n copie conform cu originalul 11. Expertiza tehnic de specialitate asupra construciilor existente pentru proiectele care prevd modernizarea/finalizarea construciilor existente/achiziii de utilaje cu montaj, care schimb regimul de exploatare al construciilor existente semnat, datat si stampilat de expertul tehnic autorizat, in original 12. Licenta sau Autorizatia de functionare pentru unitatile care se extind sau se modernizeaza-copie 13. Diploma de studii a specialistului in domeniul specific proiectului si contractul individual de munca inregistrat la ITM (REVISAL) daca este angajat al solicitantului/copie dupa contract de prestari servicii (in cazul persoanelor juridice) incheiat cu solicitantul. 14.CV-urile echipei manageriale pentru implementarea proiectului (in format european ) 15.Notificare emis de DSVSA, n original 16. Pentru unitile supuse avizrii sanitare, conform legislaiei n vigoare: - Avizul sanitar, copie conform cu originalul sau - Adresa emis de Autoritatea de sntate public judeean care s menioneze c proiectul propus pentru finanare nu face obiectul avizrii/ autorizrii sau ntocmirii un ui proces verbal de conformitate, original. 17. 17. La depunerea Cererii de finanare, Solicitantul are obligaia de a depune Adeverina (Anexa 1 la Protocolul nr. 260/212372/24.03.2010, ncheiat ntre MADR si ANPM postat pe www.madr.ro, seciunea FEP) original si copie dup solicitarea Acordului de mediu cu numr de nregistrare la ARPM. Acordul de mediu se va depune la prima cerere de rambursare aferent proiectului respectiv. n cazul proiectelor care necesit autorizaie de mediu, aceasta se va depune la ultima cerere de rambursare aferent proiectului respectiv.

3.2. DEPUNEREA DOSARULUI CERERII DE FINANARE


24

Dosarul Cererii de finanare (n original si 4 copii), va fi depus personal, la sediul Asociaiei GRUPUL LOCAL PRIETENII PESCARILOR OLTE NI din localitatea Corabia, strada Trecerea Dunarii nr.46bis, judeul Olt, conform programului afisat pe site-ul www.aglppo.ro. Cererile de finanare trimise prin orice alte mijloace (ex: posta sau e-mail) vor fi respinse. La depunere, fiecare Cerere de finanare va primi un numr de nregistrare ce va fi comunicat solicitantului (persoanei de contact a solicitantului). Cererile de finanare vor primi un numr unic de nregistrare al proiectului care va fi adus la cunostina solicitantului. Este obligatoriu s se menioneze numrul unic de nregistrare al Cererii de finanare n orice coresponden purtat ntre solicitant si AGLPPO, referitor la Cererea de finanare respectiv. Persoana de contact din partea AGLPPO va informa solicitantul cu privire la rezultatul obinut de Cererea de finanare n urma fiecrei etape din procesul de verificare, evaluare si selecie. n cazul respingerii unei Cereri de finanare pe motiv neeligibilitate/ , solicitantul va fi notificat asupra rezultatului obtinut pe baza listelor de verificare aferente etapei de . Solicitantul poate solicita restituirea dosarului original al cererii de finantare aflat in orice etapa de verificare/evaluare,printr-o cerere aprobata de managerul AGLPPO. In acest caz se considera ca solicitantul a renuntat la cererea de finantare. Informatii suplimentare pot fi solicitate la datele de contact ale AGLPPO Corabia precum si pe website-ul www.aglppo.ro. Intrebarile si raspunsurile care pot fi relevante si pentru alti potentiali solicitanti, vor fi publicate pe pagina web. In cadrul AGLPPO functioneaza un help-desk (birou de informare), unde solicitantii pot fi asistati, in mod gratuit, in clarificarea unor aspecte legate de completarea si pregatirea Cererii de finanatare. Solicitarile de clarificare vor putea fi transmise cu cel putin 15 zile lucratoare inainte de data limita de depunere a proiectelor, iar raspunsurile la aceste clarificari vor fi postate pe pagina website-ul www.aglppo.ro . Orice solicitare venita dupa acest termen, nu va primi raspuns.

CAPITOLUL 4 - VERIFICAREA DOSARULUI CERERII DE FINANARE


Mecanismul de verificare, evaluare si selectie se bazeaz pe parcurgerea a 5 etape. 1) verificarea conformittii administrative; 2) verificarea pe teren 3) verificarea eligibilitatii; 4)evaluarea tehnica economico financiara; 5) selectia.

4.1. VERIFICAREA CONFORMITII ADMINISTRATIVE


Verificarea conformitatii cererii de finantare. Verificarea conformitii administrative va urmri existena si forma Cererii de finanare, a anexelor, precum si valabilitatea documentelor. 25

Se verific urmtoarele: Respectarea formatului standard al cererii de finantare si includerea tuturor anexelor obligatorii; Modalitatea de completare a cererii de finanare; Data limit de depunere a cererii de finanare. Grila de verificare a conformitii administrative este prezentat in Anexa 7. n cazul n care documentele prezentate nu respect termenul de valabilitate si/sau nu se adreseaz Solicitantului se consider c aceste documente lipsesc. n caz de nerespectare a formatului standard al cererii de finanare si al tuturor anexelor obligatorii/ neconformitatea documentelor justificative atas ate la dosarul Cererii de finanare / modalitate neconform de completare a cererii de finanare si a tuturor anexelor / modalitate neconform de transmitere a cererii de finanare / nerespectarea termenului limit de depunere a proiectului, Cererea de finanare este declarat neconform din punct de vedere administrativ. n cazul proiectelor care nu sunt considerate conforme, AGLPPO informeaz solicitanii n scris asupra motivelor respingerii. Solicitantul are dreptul de a contesta in teremen de 30 de zile calendaristice de la primirea Notificarii , rezultatul eligibilitatii la sediul AGLPPO Corabia, str. Trecerea Dunarii , nr.46 bis

VERIFICAREA ELIGIBILITII CERERII DE FINANARE


1) Verificarea pe teren a Cererii de finantare Responsabilul desemnat din partea AGLPPO va transmite solicitantului Propunerea de verificare pe teren cu privire la programarea vizitei la locul de implementare al proiectului pentru efectuarea conformitatii administrative. Propunerea de verificare pe teren va fi transmisa prin fax, posta electronica sau prin posta cu confirmare de primire. Responsabilul legal al proiectului are obligatia ca in termen de 2 zile lucratoare de la primirea propunerii de verificare in teren sa transmita prin fax, posta electronica sau posta confirmarea verificarii in teren. Verificarea pe teren se face in prezenta reprezentantului legal al proiectului sau al unui imputernicit al acestuia. Verificarea eligibilitii se realizeaz de ctre un responsabil desemnat si coordonatorul proiecte de la nivelul AGLPPO, numai pentru Cererile de finantare conforme din punct de vedere administrativ, dupa realizarea verificarii pe teren, urmrindu-se ndeplinirea conditiilor de eligibilitate, conform grilei de verificare a eligibilitatii Anexa 8. Dac proiectul nu ndeplineste toate criteriile de eligibiltate stabilite este respins. Verificarea eligibilitii presupune respectarea urmtoarelor reguli: Eligibilitatea solicitanilor si a proiectelor este verificat conform criteriilor definite; AGLPPO poate solicita clarificri (prin post sau fax) atunci cnd informaiile oferite sunt neclare sau incomplete. n cazul n care, pentru clarificri, se solicit informaii suplimentare, AGLPPO notific solicitantul pentru a prezenta informaiile suplimentare n termen de 5 zile lucrtoare de la primirea notificrii. Netransmiterea raspunsului la clarificari de catre solicitant in termenul stabilit va conduce automat la respingerea proiectului. Pentru Cererile de finantare a caror valoare depaseste echivalentul in lei a 300 000 euro AGLPPO va solicita acordul DGP AMPOP pentru continuarea procedurii de evaluare si selectie n cazul in care Cererea de finantare este neeligibila sau acordul DGP AMPOP este negativ (pentru proiecte de peste 300 000 euro) solicitantul va fi notificat in acest sens. Solicitantul are 26

dreptul ca in termen de 30 de zile calendaristice sa conteste rezultatul acordului DGP AMPOP la sediul AGLPPO din Corabia, str.Trecerea Dunarii nr.46bis, jud.Olt. Dupa finalizarea verificarilor, Beneficiarii eligibili vor fi notificati de catre AGLPPO ca au trecut in etapa de evaluare si selectie. ATENIE! Solicitantul va fi exclus din procesul de verificare a eligibilitatii n cazul n care se dovedeste c acesta: - Se face vinovat de inducerea grav n eroare a reprezentantilor AGLPPO prin furnizarea de informaii incorecte cu privire la condiiile de eligibilitate, sau dac a omis furnizarea acestor informaii; - A ncercat s obin informaii confideniale sau s influeneze reprezentantii AGLPPO n timpul procesului de verificare a eligibilitatii.

4.3. EVALUAREA TEHNIC SI ECONOMICO-FINANCIAR


Evaluarea proiectelor este realizat de Comisia de Evaluare constituit din experi externi contractai/servicii de evaluare externalizate la nivelul AGLPPO. Evaluarea proiectelor se va face innd seama de urmatoarele criterii majore: relevana, calitatea si maturitatea proiectului, capacitatea beneficiarului de implementare a proiectului, precum si sustenabilitatea tehnica si economico-financiara a proiectului, acestea avnd pondere egal. Fiecare criteriu va conine o serie de subcriterii.(Anexele 9 si 10) n cazul n care: - un subcriteriu primeste 0 puncte sau mai puin dect punctajul minim necesar stabilit in lista de evaluare, proiectul este propus pentru respingere - daca lista de evaluare tehnica intruneste un punctaj mai mic de 25 de puncte Cererea de finantare va fi propusa pentru respingere. - daca lista de evaluare economico-financiara intruneste un punctaj mai mic de 22 de puncte Cererea de finantare va fi propusa pentru respingere. - n situaia n care dup evaluarea proiectul depus nu obine punctajul minim necesar de 50 de puncte Cererea de finantare va fi propusa pentru respingere. Evaluarea proiectului va permite aprecierea contribu iei proiectului la ndeplinirea obiectivelor Strategia de dezvoltare local a zonei pescresti Sudul Judetului Olt, la implementarea legislaiei relevante cu privire la FEP. Se va urmri ca propunerea de proiect s fie clar, coerent, realist si fezabil cu privire la operaiunile propuse, termenele de realizare, eficiena investiiilor. Se va evalua coerena ntre problemele identificate, obiectivele proiectului, activitile propuse, rezultatele estimate. Toate activitile propuse n proiect trebuie s fie clar descrise si cuantificate. Se va evalua dac resursele folosite pentru implementarea proiectului sunt suficiente. Planificarea activitilor trebuie s fie realist. Bugetul proiectului, defalcat pe categorii de cheltuieli trebuie s fie transparent si coerent. Grila de evaluare tehnic si financiar si subcriteriile aferente sunt prezentate n Anexa 9A. Pe parcursul procesului de evaluare tehnic si financiar, AGLPPO poate cere solicitanilor clarificri de 2 ori. Termenul stabilit de AGLPPO n acest scop pentru transmiterea rspunsului la clarificri este de cel mult 5 zile lucrtoare de la data primirii notificrii.

27

n situaia n care solicitantul nu rspunde n termenul stabilit, proiectul va fi evaluat n funcie de informaiile existente n Dosarul Cererii de Finanare depus. Solicitarea de clarificare nu presupune aprobarea automat a finanrii. Motive frecvente de respingere n etapa de eligibilitate Grupul int nu este eligibil Activitile propuse nu sunt eligibile Bugetul nu respect limitele prevzute n Ghidul Solicitantului Proiectul nu respect perioada maxim de implementare de 2 ani. Declaraiile depuse nu sunt completate corect, nu sunt semnate sau tampilate Contribuia solicitantului nu respect procentele stabilite de Ghidul Solicitantul ui (calculul se face cu 2 zecimale) Aplicantul sau unul dintre partenerii nu respect criteriile de eligibilitate stabilite n Ghidul Solicitantului Motive frecvente de respingere n etapa de evaluare a Cererii de finantare Egalitatea de anse i tratamentul nediscriminatoriu sunt enunate doar ca principii fr s fie susinute de aciuni precise Competenele echipei de implementare nu sunt detaliate suficient Proiectul nu abordeaz teme orizontale i nici nu argumenteaz elemente inovatoare. Atenie special trebuie acordat i modernizrii structurii organizaionale ,sntii i securitii la locul de munc, proteciei mediului i controlului polurii. Solicitantul nu prezint ncadrarea proiectului propus la nivel local i nu subliniaz suficient legtura dintre activitile propuse n proiect i cele din Masura (Operatiune) Nevoile grupului int nu sunt detaliate suficient. Nu se face legtura coerent ntre nevoile grupului int i activitile propuse. Nu exist concordant ntre grup int din textul cererii de finanare si cel din strategie. Rezultatul evaluarii se concretizeaza intr-o lista de proiecte in ordinea punctajului obtinut. Pentru toate operaiunile, proiectele care au fost evaluate indiferent de punctajul obtinut vor fi inaintate Comisiei de selectie.Listele vor fi transmise de ctre aparatul tehnic al AGLPPO pentru a fi supuse analizei Comisiei de Selecie constituit la nivelul parteneriatului FLAG pentru emiterea deciziei de finanare sau de respingere.

4.4. SELECIA PROIECTELOR


n baza raportului de evaluare, Comisia de Selecie poate decide aprobarea finanrii sau respingerea proiectului de la finanare. De asemenea, Comisia de Selecie poate solicita clarificri sau ajustri ale proiectelor depuse n vederea conformrii cu cerinele de finanare. Comisia de selectie poate solicita REVALUAREA unor Cereri de finantare de catre 2 experti, altii decat cei care au realizat prima evaluare Notificarea solicitantului cu privire la rezultatul seleciei proiectelor se va face n scris de ctre secretariatul Comisiei de Selecie, ntr-un termen estimat de 30 de zile de la data limit de depunere a proiectelor n cazul proiectelor respinse, AGLPPO va comunica solicitantului motivele respingerii cererii de finanare si data estimativ de lansare a unei noi sesiuni de proiecte dac va fi cazul.

28

Solicitantul are dreptul de a contesta in teremen de 30 de zile calendaristice de la primirea Notificarii , rezultatul eligibilitatii la sediul AGLPPO Corabia, str. Trecerea Dunarii , nr.46 bis ATENIE! Solicitantul va fi exclus din procesul de evaluare si selecie n cazul n care se dovedeste c acesta: - Se face vinovat de inducerea grav n eroare a reprezentantilor AGLPPO sau a Comisiilor de evaluare tehnic si financiar sau a Comisiilor de selecie prin furnizarea de informaii incorecte cu privire la proiectul depus, sau dac a omis furnizarea acestor informaii; - A ncercat s obin informaii confideniale sau s influeneze comisiile de evaluare si selecie sau a reprezentantii AGLPPO n timpul procesului de evaluare si selecie. Criteriile de selecie ale proiectelor vizeaz: - Contribuia proiectului la realizarea strategiei de dezvoltare a zonei pescreti/ planurilor de dezvoltare a (ale) regiunii; - Capacitatea proiectului de a genera valoare adugat prin complementaritatea si corelarea acestuia cu alte investiii. Organismul cu atribuii n realizarea seleciei proiectelor este parteneriatul FLAG AGLPPO constituit n cadrul zonei pescresti, conform Regulamentului cadru de organizare si funcionare al AGLPPO. n cadrul sesiunilor de seleciei proiectelor se va stabili msura n care proiectul rspunde prioritilor strategice ale zonei pescresti, plasndu-se proiectul pe o anumit poziie n lista de proiecte din sesiunea respectiv selectate si propuse DG AM POP pentru finanare.

4.5 CONTESTAII
Solicitanii proiectelor finanate prin POP pot contesta: Rezultatul procesului de evaluare a conformitii si eligibilitii, Rezultatul procesului de evaluare si selecie privind proiectul propus pentru finanare, Sumele validate de ctre DGP-AMPOP rezultate n urma cererilor de rambursare primite de la solicitant Redactarea concluziilor raportului verificarii pe teren de ctre membrii echipei de control n urma verificrilor la faa locului ntocmirea procesului-verbal de constatare n cazul existenei unor nereguli sau fraude. Orice alt situaie care nu poate fi soluionat pe cale amiabil sau care v ndrepteste la posibilitatea de a contesta una din activitile AGLPPO sau DGP -AMPOP, aferente proiectului depus. Contestaiile vor fi trimise n scris, n termen de maxim 5 zile lucrtoare de la data comunicrii/informrii asupra unei decizii luate de AGLPPO sau DGP-AMPOP, dup cum urmeaz: Pentru AGLPPO Corabia pe adresa: . Localitatea Corabia, strada Trecerea Dunarii nr.46bis, judeul Olt Pentru DGP-AMPOP, pe adresa: Ministerul Agriculturii si Dezvoltrii Rurale, B-dul Carol nr. 24, sector 3, municipiul Bucuresti,Romnia Contestaiile se depun n form scris, pe suport de hrtie, orice alt modalitate de transmitere a acestora (ex. Prin e-mail, fax, telefon) nefiind luat n considerare. Orice contestaie trimis la o alt adres dect cea menionat mai sus nu va fi luat n considerare. 29

ntreaga procedur de evaluare a proiectelor este confidenial. Documentele rezultate pe parcursul acestei proceduri sunt numai pentru consultare oficial si nu pot fi divulgate nici solicitanilor, nici unei alte entiti, n afara serviciilor autorizate ale Autoritii de Management, Comisiei Europene, OLAF,DLAF, Curtea European a Auditorilor, Autoritatea de Audit-Curtea de Conturi din Romnia. Contestantul este notificat asupra Deciziei adoptat de comisia de soluionare a contestaiei, printr-o scrisoare oficial din partea AGLPPO sau DGP-AMPOP, dup caz.

CAPITOLUL 5 - CONTRACTAREA SI IMPLEMENTAREA 5.1. INCHEIEREA CONTRACTULUI DE FINANTARE


Contractul de finantare reprezinta actul juridic incheiat intre DGP AMPOP si solicitantul in calitate de beneficiar, prin care se aproba finantarea unui proiect in cadrul POP. Solicitantul este notificat prin fax sau prin posta cu confirmare de primire n vederea prezentrii pentru semnarea Contractului de finanare. In termen de 5 zile lucrtoare de la primirea notificrii, Solicitantul trebuie s se prezinte la sediul central DGP AMPOP pentru semnarea Contractului de finan are(ANEXA 6). In cazul in care solicitantul nu se prezinta in termenul specificat in notificare si nici nu anunta DGP AMPOP in scris, atunci se considera ca a renuntat la ajutorul financiar. Avei obligaia de a citi cu atenie Contractul de finanare (anexa 6) intruct, odat cu semnarea acestuia, v asumai termenii si conditiile n care vei primi finanarea nerambursabil, angajandu-v s implementai pe proprie rspundere proiectul pentru care primii finanare, respectnd legislaia naional si comunitar si realiznd obiectivele stabilite. Durata maxim de execuie a Contractului de finanare este de 24 luni ncepnd cu data semnrii contractului, dar nu mai mult de 30.09.2015. Investiiile realizate trebuie sa fie folosite n scopul propus pe o perioad de 5 ani de la semnarea Contractului de finanare. Este interzis instrinarea lor sau schimbarea activitii pe parcursul celor 5 ani de monitorizare. Beneficiarul este obligat s-si asigure toate bunurile dobandite prin implementarea proiectului. Contractul de finanare pentru investiiile cofinanate din FEP, n integralitatea sa, precum si toate drepturile si obligaiile ce decurg din acesta nu pot face obiectul cesiunii. Beneficiarul are dreptul sa constituie garanii sau ipoteci asupra investiiei c e face obiectul contractului de finanare Beneficiarul cofinantarii din FEP prin POP 2007/2013 poate constitui garantii in favoarea unei institutii de credit , sub forma gajarii sau ipotecarii asupra investitiei care care face obectul Contractului de finantare . In situatia in care se va proceda la executarea garantiilor de catre institutia de credit , in termen de 5 ani de la semnarea Contractului de finantare , investitia nu va suferi nicio modificare substantiala , in sensul prevazut la art.56, alin (!) din Regulamentul (CE) nr. 1198 /2006 . Orice inclcare a acestor prevederi poate duce la rezilierea Contractului de finanare, cu retragerea finanrii pentru proiect si restituirea sumelor deja pltite.

30

5.2. MODIFICAREA CONTRACTULUI DE FINANTARE


Modificarea Contractului de finanare se poate face cu acordul prilor prin Act Adiional sau Notificare, dup caz. Modificarea Contractului prin Act Adiional isi produce efectele de la data la care Autoritatea de Management aprob Actul Adiional. Rectificarea bugetului prin realocri ale valorilor intre liniile bugetare ale unui capitol fr a modifica valoarea eligibil angajat prin contractul de finanare poate fi realizat pn la maxim 10% din capitolul cu valoarea cea mai mic. Beneficiarul va transmite Autoritii contractante bugetul modificat, prin intermediul unei notificri n care justific modificarea, nsoit de devizul general si devizul pe obiecte refcut, in termen de 20 zile lucratoare de la data modificrii acestuia, fr a fi necesar ncheierea unui act adiional la prezentul contract de finantare nerambursabil. Notificarea isi produce efectul n 20 zile lucrtoare de la primire. Pentru rectificari bugetare care nu se incadreaza in aceasta categorie este necesara solicitarea de modificare a contractului prin act aditional. ATENIE! Contractul de Finanare trebuie sa se finalizeze cel mai tarziu la data 30.09.2015 (acesta fiind termenul limita pentru depunerea ultimei cereri de rambursare in cadrul proiectului). In conditiile nerespectarii termenului limita mai sus mentionat beneficiarul este obligat sa returneze ajutorul nerambursabil primit in cadrul proiectului.

5.3. ACHIZITII
Beneficiarul are posibilitatea s demareze procedura de achiziii ncepnd cu data primirii Notificrii de selecie a proiectului din partea DGP AMPOP (inclusiv semnarea contractelor de achiziii) pe proprie rspundere, avnd n vedere condiionarea semnrii Contractului de Finanare de documentele obligatorii pe care trebuie s le depun la Autoritatea Contractant. Beneficiarul este obligat s depun la CR POP Dolj, dosarele de achiziii, n maximum 30 zile de la data semnarii contractului de achizitii. Procedurile de achizitii ce vor fi aplicate de beneficiar sunt cele mentionate in contractul de finantare.

5.4. PLATA
Dosarul Cererii de Plat se depune de beneficiar la CR POP, n dou exemplare pe suport de hrtie, la care ataseaz pe suport magnetic, documentele ntocmite de beneficiar. Dosarul Cererii de Plat trebuie s cuprind documentele justificative prevzute n INSTRUCIUNILE DE PLAT pe site-ul AGLPPO, www.aglppo.ro. (1) Beneficiarul va ntocmi rapoarte de progres (ANEXA11) privind implementarea proiectului pentru a fundamenta cererile de rambursare n conformitate cu Instruciunile de rambursare (2)Rambursarea se va efectua pe baza cererilor de rambursare depuse la Compartimentul regional POP unde are loc implementarea proiectului, nsoite de documente justificative. (3) Beneficiarul poate opta pentru rambursarea finanrii nerambursabile n maxim 5 (cinci) trane de rambursare.

31

(4) Toate documentele suport justificative aferente activitilor derulate n cadrul Proiectului vor avea aplicat tampila cu meniunea POP 2007-2013. (5) Rambursarea fiecrei cereri de rambursare se realizeaz n maxim 45 (patruzeciicinci) de zile lucrtoare de la data nregistrrii cererii de rambursare. ATENIE! Beneficiarul este obligat s nu nstrineze si/ sau s nu modifice proiectul pe o perioad de cel putin 5 ani de la semnarea contractului de finantare

5.5. IMPLEMENTAREA SI MANAGEMENTUL FINANCIAR


Cum primesc banii n cazul acestei msuri nu se acord pli n avans, doar se ramburseaz cheltuielile eligibile deja fcute. Pentru a putea fi transferai banii, Solicitantul trebuie s-si deschid un cont la Trezorerie/banc. Rambursarea se va efectua pe baza cererilor de rambursare depuse la CR POP Craiova unde a fost depus Cererea de finanare, n 3 exemplare si un CD cu documentele originale scanate. Cererile de rambursare vor fi nsoite de rapoartele privind implementarea proiectului si de documente justificative, n conformitate cu instruciunile de rambursare, Anexa V la Contractul de finanare. Toate cererile de rambursare vor fi verificate att din punct de vedere administrativ ct si pe teren. Beneficiarul poate opta pentru rambursarea finanrii nerambursabile n maxim 5 transe de rambursare. Beneficiarul are obligaia de a aplica pe toate documentele suport justificative aferente activitilor derulate n cadrul Proiectului, stampila cu meniunea POP 2007/2013. Rambursarea fiecrei cereri de rambursare se realizeaz n maxim 45 de zile calendaristice de la data nregistrrii cererii de rambursare, dac dosarul cererii de rambursare este complet si conform. Detalii privind modul de rambursare a cheltuielilor sunt cuprinse n Anexa V a Contractului de finanare, disponibil pe site-ul www.madr.ro sectiunea FEP. Beneficiarii POP trebuie s furnizeze toate datele solicitate de instituiile implicate, att n perioada de implementare a proiectelor (maxim 24 de luni), ct si ulterior finalizrii acestora, n perioada de monitorizare (3 ani de la finalizarea investiiei). Pstrarea documentelor justificative Beneficiarul finanrii are responsabilitatea de a arhiva toate documentele referitoare la implementarea proiectelor aprobate spre finanare n cadrul POP n spaii special amenajate si destinate acestuii scop, asigurnd pstrarea unei piste de audit corespunztoare operaiunilor efectuate. Beneficiarul are obligaia s aloce un spaiu destinat arhivrii, amenajat astfel nct s fie asigurat pstrarea n bune condiii a documentelor, s evite distrugerea intenionat/accidental sau sustragerea neautorizat a acestora. Beneficiarul trebuie s asigure arhivarea urmtoarelor documente:

32

Documente referitoare la solicitarea finanrii proiectului si la aprobarea acestuia de ctre AM (Cererea de finanare si anexele sale, Contractul de finanare si anexele sale), Documentele referitoare la procedurile de achiziie public derulate n cadrul proiectelor aprobate, ca baz legal pentru efectuarea unor cheltuieli, Documente referitoare la imlementarea proiectului, la verificrile fizice efectuate, la fiecare dintre rezultatele obinute, la verificare si aprobarea acestora de ctre Beneficiar Facturi si documente justificative aferente acestora, liste de verificare, documente de plat, Rapoarte de audit si de control ntocmite n urma misiunilor de control (interne sau externe) Documentele contabile conform prevederilor legale. In conformitate cu articolul 87, pct.3 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 si articolul 45 pct.4 din Regulamentul (CE) nr. (CE) nr.498/2007, documentele trebuie arhivate ntr-una din urmtoarele forme: Originale, Fotocopii ale documentelor originale certificate conform cu originalul, Microfise ale documentelor originale, Versiuni electronice ale documentelor originale Documente care exist doar n format electronic, caz n care trebuie s se asigure securitatea sistemului informatic Beneficiarul este obligat s arhiveze toate documentele si fisierele informatice privind gestiunea tehnic si financiar a Proiectului finanat prin POP pe o perioad de 3 ani de la finalizarea Contractului de finanare. Documentele trebuie s fie usor accesibile si arhivate, astfel nct s permit verificarea lor . Beneficiarul este obligat s informeze DGP-AMPOP de locul unde sunt arhivate documentele si s permit accesul tuturor organismelor abilitate s efectueze controale si verificri. Control si audit Proiectele finanate prin POP vor fi verificate la faa locului de o echip de control desemnat de DGP-AMPOP. Acest control poate interveni n orice moment al implementrii proiectului, ct si dup plata final (e-post), pe o perioad de cel putin trei ani de la finalizarea investiiei si va cuprinde verificri de natur tehnic si economico-financiar. DGP- AMPOP este nsrcinat cu gestionarea si implementarea Programului Operaional pentru Pescuit 2007-2013 n conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare, dup cum urmeaz: S verifice furnizarea de produse si de servicii cofinanate si s controleze dac toate cheltuielile declarate de beneficiari pentru opera iuni au fost suportate efectiv si c sunt n conformitate cu normele comunitare si naionale, S se asigure c exist un sistem de nregistrare si de arhivare sub form electronic a documentelor contabile pentru fiecare operaiune n cadrul programului operaional si este asigurat disponibilitatea acestora, S se asigure c beneficiarii si alte organisme care particip la realizarea oparaiunilor aplic fie un sistem de contabilitate separat, fie o codificare contabil adecvat pentru toate tranzaciile privind operaiunea, fr a aduce atingere standardelor contabile naionale, S se asigure c sunt respectate toate obligaiile cu privire la informare si de publicitate. Verificrile trebuie s asigure faptul c declararea cheltuielilor este real, c achiziia de produse sau servicii a fost fcut n concordan cu Contractul de finanare, c cererile de rambursare sunt corecte si c operaiile si cheltuielile sunt concordan cu regulile Comunitare si naionale. 33

Pentru a asigura buna desfsurare a verificrilor la faa locului, beneficiarul va fi nstiinat n prealabil despre data la care vor avea loc acestea. Obliga ia beneficiarului este de a pune la dispoziia echipei de control toate documentele administrative si contabile solicitate, n original, de a asigura accesul la sistemele informatice si la toate documentele stocate n format electronic privind gestiunea tehnic si financiar a proiectului. Totodat beneficiarul are obligaia de a garanta prezena, n timpul controlului, a persoanelor mputernicite s dea toate informaiile utile la nivel administrativ, contabil si tehnic. Echipa de control verific urmtoarele aspecte: Legalitatea, regularitatea si realitatea operaiunilor financiare desfsurate pn la acel moment, nregistrarea corect n contabilitate a tuturor operaiunilor aferente proiectului, Modalitatea de atribuire a contractelor de achiziii n sensul respectrii prevederilor legale n materie de achiziii publice, Indeplinirea obligaiilor privind asigurarea vizibilitii si publicitii proiectului, Stadiul tehnic de realizare a activitilor proiectului n conformitate cu obligaiile asumate prin Contractul de finanare. Beneficiarul are obligaia de a asigura accesul autoritilor naionale cu atribuii de control si audit, precum si al serviciilor Comisiei Europene si al Curii Europene de Conturi, Departamentului pentru Lupt Antifraud n limitele competenelor care le revin, la locul de implementare a investiiilor, de a nsoi echipele de control si de a pune la dispoziia acestora, n timp util, toate informatiile si toate documentele aferente proiectului finanat. Activitatea de control si audit se desfsoar att n perioada de implementare a proiectului ct si n perioada de monitorizare (maxim 5 ani de la semnarea Contractului de finan are).

5.6. INFORMARE SI PUBLICITATE


Beneficiarii sunt responsabili pentru implementarea activitilor de informare si publicitate n legtur cu asistena financiar nerambursabil obinut prin Programul Operaional pentru Pescuit 2007-2013, n conformitate cu cele declarate n Cererea de finanare. Orice document (raport, articol de cercetare, website, prezentri, etc) obinut cu asisten financiar nerambursabil prin POP 2007-2013 trebuie s indice sprijinul financiar acordat de Uniunea European. Detalii privind modalitatea de realizare a publicitii sunt cuprinse n anexa IV la Contractul de finanare, disponibil pe site-ul www.madr.ro/ sectiunea FEP sau/si pe site-ul www.aglppo.ro.

LISTA FORMULARELOR DISPONIBILE PE SITE - UL AGLPPO


Dosarul CERERII DE FINANARE: Anexa 1A - Cererea de Finanare (document care reprezint solicitarea completat electronic, pe care potenialul beneficiar o nainteaz AGLPPO n vederea obinerii finanrii); link www.aglppo.ro Anexa 2 Bugetul proietului investitii mari link www.aglppo.ro Anexa 3 Rezultate anticipate ale proiectului link www.aglppo.ro 34

Anexa 4A Model cadru studiu de fezabilitate solicitanti privati/studiu de fezabilitate conform HG nr 28/2008, Sau se va depune Anexa 4B Memoriu justificativ Anexa 5 Plan de afaceri link www.aglppo.ro in cazul proiectelor generatoare de profit. Anexa 5A Precizarea ipotezelor care au stat la baza proiectiilor financiare link www.aglppo.ro Anexa 5B Proiectiile financiare ale Planului de afaceri link www.aglppo.ro Anexa 6 - Contractul de Finanare (document cadru care reglementeaz acordarea fondurilor nerambursabile ntre AGLPPO si beneficiarul fondurilor nerambursabile); link www.aglppo.ro Anexa 7 - Lista verificarii conformitatii administrative link www.aglppo.ro Anexa 8 - Lista verificarii eligibilitatii link www.aglppo.ro Anexa 9 - Grila evaluarii tehnice link www.aglppo.ro Anexa 10 - Grila evaluarii economice si financiare link www.aglppo.ro Anexa 11 Raportul de progres DICTIONAR Beneficiar persoan juridic/ APL/ONG care este destinatarul final al aj utorului public Cererea de finanare formular completatat de solicitant nvederea ob inerii finanrii prin POP 2007-2013 Contribuia privat o sum de bani care reprezint implicarea financiar obligatorie a persoanei care solicit fonduri nerambursabile si pe care trebuie s o utilizeze n vederea realizrii propriului proiect de investiii. Contribuia privat reprezint un anumit procent din valoarea eligibil a proiectului de investiii, variabil n funcie de categoria de beneficiari eligibili si de tipul investiiei propuse spre finanare. Contribuia privat trebuie s acopere diferena dintre cofinanarea public (fondurile europene nerambursabile) si valoarea eligibil a proiectului. Contribuia privat poate fi asigurat fie din surse proprii, valabil n cazul potenialilor beneficiari care dein deja fondurile necesare pentru contribuia financiar, fie din venituri provenite din sponsorizri, donaii si legate, etc. dovedite n condiiile legii. Un alt mod de asigurare a cofinanrii private este prin credit bancar, valabil n cazul n care potenialii beneficiari nu dein fondurile necesare pentru contribuia financiar proprie, dar ndeplinesc condiiile contractrii unui credit bancar. Cofinanarea public reprezint fondurile nerambursabile alocate proiectelor de investiie prin FEP; aceasta este asigurat prin contribuia Uniunii Europene si a Guvernului Romniei. Ecoturism - o form de turism cu impact sczut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia si unde se depune un efort const ient n vederea reinvestirii unei prti adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazeaz. Este o form de turism durabil si care asigur beneficii populatiei locale Eligibil care ndeplineste criteriile si condiiile precizate n Ghidul Solicitantului, Cererea de Finanare si Contractul de Finanare pentru FEP. Evaluare aciune procedural prin care documentaia pentru care se solicit finanare este analizat pentru verificarea ndeplinirii criteriilor de eligibilitate si pentru s electarea proiectului n vederea contractrii. Fisa msurii descrie motivaia sprijinului financiar nerambursabil oferit, obiectivele msurii, aria de aplicare si aciunile prevzute, tipul de investiie, menioneaz categoriile de beneficiar si tipul sprijinului; 35

Fonduri nerambursabile fonduri acordate unei persoane juridice/APL/ONG n baza unor criterii de eligibilitate pentru realizarea unei investiii ncadrate in STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ZONEI PESCARESTI si care nu trebuie returnate singurele excepii sunt nerespectarea condiiilor contractuale si nerealizarea investiiei conform proiectului aprobat de DGP AMPOP. Investiie nou cuprinde lucrrile de construcii - montaj, utilaje, instalaii, care se realizeaz pe amplasamente noi sau pentru construciile existente crora li se schimb destinaia. Micro-ntreprindere nou nfiinat (start-up) o micro-ntreprindere este considerat nou nfiinat (start-up) dac este nfiinat n anul depunerii cererii de finanare sau dac nu a nregistrat activitate pn n momentul depunerii acesteia, dar nu mai mult de 3 ani fiscali. Intreprindere n dificultate - n sensul prevederilor Orientrilor comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea si restructurarea ntreprinderilor n dificultate, firma n dificultate este: a) societatea cu rspundere limitat, cnd se constat pierderea a mai mult de jumtate din capitalul social n ultimii 2 ani si a mai mult de un sfert din capital n ultimele 12 luni; b) orice ntreprindere, indiferent de forma juridic, care ntruneste condiiile pentru a fi supus unei proceduri de insolven. Chiar n cazul n care niciuna din condiiile a) sau b) nu este ndeplinit, o firm este considerat n dificultate cnd prezint simultan urmtoarele simptome: cifra de afa ceri este n scdere, nregistreaz pierderi, acumuleaz datorii, scade fluxul de numerar. Modernizarea cuprinde lucrrile de construcii si instalaii privind retehnologizarea, reutilarea si refacerea sau extinderea construciilor aferente unitilor n funciune si cu autorizaii de funcionare valabile, care se realizeaz pe amplasamente existente, fr modificarea destinaiei iniiale. Potenial beneficiar persoan juridic/ APL/ONG care este eligibil (care ndeplineste toate condiiile impuse prin FEP POP 2007-2013) pentru accesarea fondurilor europene, dar care nu a ncheiat nc un contract de finanare cu DGP AMPOP. Proiect o serie de activitati economice indivizibile cu obiective stabilite, concepute pentru a produce un rezultat specific intr-o perioada de timp data. Reprezentantul legal reprezentant al proiectului care depune si, n cazul n care cererea va fi selectat, semneaz contractul de finanare si care trebuie s aib si responsabiliti si putere decizional din punct de vedere financiar n cadrul societii. Valoarea eligibil a proiectului reprezint suma cheltuielilor pentru bunuri, servicii, lucrri care se ncadreaz n Lista cheltuielilor eligibile precizat n prezentul manual si care pot fi decontate prin FEADR; procentul de confinanare public si privat se calculeaz prin raportare la valoarea eligibil a proiectului. Valoarea neeligibil a proiectului reprezint suma cheltuielilor pentru bunuri, servicii si/sau lucrri care sunt ncadrate n Lista cheltuielilor neeligibile precizat n prezentul manual si, ca atare, nu pot fi decontate prin FEADR; cheltuielile neeligibile nu vor fi luate n calcul pentru stabilirea procentului de cofinanare public; cheltuielile neeligibile vor fi suportate financiar integral de ctre beneficiarul proiectului. Valoarea total a proiectului suma cheltuielilor eligibile si neeligibile pentru bunuri, servicii, lucrri. Zona omogen caracteristici comune ale unei zone din punct de vedere fizico geographic (poziionare limitrof)/ socio-economic/ al specificitii activitilor desfsurate n zona respectiv (activitate viticol, mestesugreasc, floricol etc). MADR Ministerul Agriculturii si Dezvoltrii Rurale.

36

S-ar putea să vă placă și