Obiceiul de drept in cadrul traditiei canonice Introducere

Biserica asuma randuiala si buna-intelegere ca obiectiv important in manifestarea ei vremelnica si recepteaza experientele pastorale conforme cu invatatura de credinta si cu exigentele sale pastoral-misionare in ceea ce numim traditie canonica. Sfintele canoane nu acopera toate aspectele vietii bisericesti, prin ele se poate observa doar in parte modul in care Biserica a raspuns provocarilor vremii1, dar ele ofera sansa de a identifica manifestari ale contiintei canonice care, impreuna cu elementele obiceiului de drept canonic si normele Bisericilor locale, ne ajuta sa aducem rezolvari canonice pentru situatiile cu care se confrunta Biserica. stfel, avand in vedere ca nu exista criterii absolute de evaluare a constiintei canonice, pentru a intelege dimensiunea canonica a vietii si lucrarii Bisericii, trebuie sa ne raportam la intreaga traditie canonica care !exprima nu doar o dezvoltare independenta sau orizontala a unui pozitivism juridic in viata istorica a Bisericii, ci autenticitatea verticala a raportului sau istoric cu adevarul trait si detinut de Biserica in Sfantul "u#$.% &raditia canonica este si expresie a dinamismului lucrarii mantuitoare, manifestat in cursul vremii dincolo de textele retinute de colectia de canoane. 'e masura ce evolueaza conditiile concrete in care Biserica isi desfasoara lucrarea, &raditia canonica a Bisericii ne pune la dispozitie noi mijloace canonice autentice, corespunzatoare nevoilor comunit(tilor si credinciosilor si, de aceea, experientele de viata bisericeasca asumate prin consensul Bisericii ca fiind canonice, isi au un loc de frunte in tezaurul canonic. )u este *ntamplator faptul ca foarte multe aspecte ale vietii Bisericii nu sunt reglementate prin canoane, ci ele si-au gasit in timp o rezolvare conforma cu constiinta canonica a Bisericii, fiind validate ca solutionari sau practici canonice. Si din acest motiv, Biserica nu a considerat potrivit sa intervina prin canoane in cazul unor aspecte rezolvate deja corespunzator prin cutuma, dar in acelasi timp, atunci cand au fost intrunite conditiile pentru o exprimare sinodala in domeniul canonic, nu a ezitat sa o faca. Obiceiul canonic poate fi *nteles ca fiind expresia experientei ecleziale receptata tacit prin consensul unanim al Bisericii. +anonul ,- &rulan, intareste valoarea
1

.alerian /0S ), !1evizuirea canoanelor i a altor norme bisericeti, precum i codificarea lor$, *n +andela, 2341-,3, p. 125. % .lasios '6I" S, "rept canonic, o perspectiv( ortodox(, trad. de drian "inu, 0d. &rinitas, Iai, %778, p. 27.

obiceiului de drept, subliniind ca ceea ce Bisericile locale au socotit ca fiind vrednic de cinstire, sa fie aplicat in continuare.

Obiceiul de drept
0ste admis astazi, in mod unanim, ca inaintea aparitiei celor 9II &able, comunele romane au fost conduse de obiceiuri in mod exclusiv. ceste obiceiuri au fost legate in epoca antica de credintele religioase. In perioada republicii, unele institutii, ca familia i casatoria, au fost reglementate prin obiceiuri vec#i care urcau pana la originea cetatii sau provinciei. Oamenii au trait convinsi ca astfel de reguli sunt nemodificabile, asa cum sunt naturale, ca drepturile si obligatiile lor sunt determinate de aceste reguli, izvorate din traditia stramosilor. ceasta convingere a fost insa modificata odata cu sc#imbarea conditiilor de viata a societatii umane. Incetul cu incetul, legea a luat locul obiceiului, iar vointa monar#ului a luat locul vointei poporului. 1olul obiceiului a devenit neinsemnat, iar domeniul lui foarte restrans. !Odata cu dezvoltarea vietii economice, asistam la un inceput de stratificare sociala si la aparitia primelor elemente ale organizarii politice. In cadrul acestei evolutii generale fizionomia obiceiului se sc#imba, in sensul ca obiceiurile convenabile si utile minoritatii dominante incep sa fie impuse intregii societ(ti. "upa aparitia statului aceasta tendinta se cristalizeaza definitiv. laturi de unele obiceiuiri, preluate din epoca primitiva, care au devenit obligatorii prin sanctionarea lor de catre stat, au aparut si obiceiuri juridice noi, generate de noile realitati economice, sociale si politice. "in secolul al .-lea, cand a fost adoptata Legea celor XII Table, obiceiul a fost singurul izvor al dreptului roman. Obiceiurile juridice, erau tinute in secret de catre pontifi, iar acestia pretindeau ca le-au fost incredintate de catre zei, in scopul de a acredita originea divina a dreptului. :ai mult c#iar in epoca foarte vec#e nu exista o delimitare clara *ntre normele de drept (ius) si cele religioase (fas). 'ontifii, ca exponenti ai intereselor patricienilor, erau interesati sa mentina aceasta confuzie$., Originea acestui drept nescris poate fi urcata pan( la stabilirea stapanirii asupra pamantului de catre membrii aceleiaai familii sau comunitati, precum si a raporturilor determinate de aceasta stapanire intre membrii familiei. Iar in mod general, putem spune ca sub influenta nevoilor umane, colectivitatile omenesti si-au stabilit anumite obligatii, care cu timpul s-au constituit in uzuri. ceste uzuri au devenit la randul lor obiceiuri, ca fiind izvorate dintr-un comportament mai complex al popoarelor, comportament care poarta numele de !moravuri$.
,

+. St. &omulescu, +ontribu;iuni la studiul dreptului roman, Buz(u, 1-,5, p. <1

Obiceiurile vec#i izvorate din moravuri sunt pastrate ca o lege, iar legea obliga pentru ca era intarita de ratiunea poporului. =urisconsultul Iulian spune ca prescriptiile aprobate de popor fara a recurge la vreun text scris, pe buna dreptate trebuie pazite de toti, caci poporul isi manifesta vointa sa prin consimtamantul, faptele si gesturile sale. .ointa poporului, ca fundament al obiceiului, a constituit la inceput singura conditie necesara pentru validitatea obiceiului, dupa care a urmat conditia vec#imii lui, conditie care a luat locul celei dintai, spre sfarsitul perioadei clasice a dreptului roman. In sensul acesta, practica intrebuintata in mod indelungat si continuu, era considerata deja un obicei, din cauza aprobarii tacite a poporului, aprobare manifestata prin uzul lung si continuu.

Obiceiul dupa traditia canonica

'rin traditia canonica intelegem colectia de canoane si legi bisericesti care s-a format de la intemeierea Bisericii pana la anul 88, cand colectia a aparut in forma nomocanonului in 12 titluri. ceasta colectie cuprinde canoanele Sfintilor postoli, ale sinoadelor ecumenice, ale celor 11 sinoade locale si canoanele celor 1, Sfinti 'arinti. 0a este in buna parte opera Sfintilor 'arinti, fie prin #otarari luate in sinoade ecumenice sau locale, fie sub forma de raspunsuri date la unele intrebari. In aceasta colectie nu gasim expuse sistematic elementele unei invataturi despre obicei - invatatura care se afla in scrierile Sfintilor 'arinti - ci o aplicare a ei la cazuri concrete. ceasta aplicare consta, in general, in pledarea pentru adevaratele obiceiuri care au fost, fie neglijate, fie contestate, si readucerea lor la deplina putere. ceasta apologie a fost exercitata de catre Sfintii 'arinti, precum si de catre unii comentatori ai traditiei canonice. In capitolul de fata, vom cerceta in ce masura aceasta aplicare a fost facuta in lumina principiilor stabilite de Sfintii 'arinti, si in ce masura ea s-a inspirat de principiile romano-bizantine cuprinse in comentariile juristilor de mai tarziu. >?0xact ca pe cele patru carti ale Sfintei 0vang#elii, tot asa marturisesc ca primesc si venerez patru sinoade. +u aceste cuvinte isi exprima Sf. 'apa @rigorie cel :are respectul sau pentru autoritatea cel mai vec#i patru sinoade ecumeniceA )iceea ,%<, +onstantinopol ,81, 0fes 2,1, +alcedon 2<1. ceste sinoade nu doar ca au definit dogma trinitara si #ristologic( in termeni priviti ca normativi de atunci incoace, neintrerupt de catre marile confesiuni crestine din rasarit si apus. 0le au formulat si canoane si #otarari disciplinare care constituie o piatra de #otar in istoria oranduielii bisericesti semnaland o sc#imbare de la variata lege a obiceiului din primele secole, catre legea scrisa si universal aplicabila in toat( Biserica.

"ar aceste vec#i canoane prezinta mai mult decat un simplu interes istoric. Influenta lor continua poate fi inca simtita in codificarile moderne ale dreptului din Biserica 1omano +atolic( si de pretutindeni printre crestinii occidentali. In ceea ce priveste 1asaritul Ortodox, importanta lor este si mai mare. +onstituind inima pentru corpus canonum comun tuturor bisericilor ortodoxe, aceste canoane raman punctul primordial de referinta pentru viata lor instituionala$.2 &raditia canonica a Bisericii nu cuprinde o definitie a obiceiului, in care s-ar evidentia toate insusirile sale. ceasta va trebui propusa odata ce toate elementele principale vor fi adunate la un loc. +uvantul folosit in textul canoanelor pentru a reda sensul de obicei este cuvantul et#os. Sensul de obicei fiind stabil in acest cu il vom desemna ca pe un obicei inradacinat printr-un uz lung si neincetat Bconsuetudo jurisC. Dn alt cuvant, sinit#ia, are si sensul de obicei, insa in mod variabil intre obicei si uz. Ii vom desemna ca pe obiceiul care nu este inca inradacinat Bconsuetudo factiC. +a motivare a acestei distinctii invocam canonul % al Sin II 0cum. B,81C, care foloseste termenul sinit#ia, si care este totdeauna citat de marii comentatori bizantini ca paralel la con. 3 al Sin. I 0cum. B,%<C, in care este folosit cuvantul et#os. In plus, can. 1< al aceluiasi sinod cuprinde termenul sinit#ia in sensul obiceiului, insa neinradacinat Bconsuetudo factiC sau #risisadica uzul propiati de acesti termeni mentionam pe aceia de traditie de invatatura nescrisa, de taine nescrise, termeni care i-am citat la Sfantul .asile, si care exprima atat notiunea de obicei cat si cea de uz. "aca comparam termenii et#os cu sinit#ia, termeni de altfel apropiati unul de altul, ne dam seama ca al doilea n-are acelasi grad de validitate cu primul. 'oate avea aceasta validitate insa numai in doua cazuriA daca este confirmat printr-o #otarare a unui organ de legiferare bisericeasca, sau dupa o aplicare lunga si vasta. Sfantul )ic#ifor al +onstantinopolului, comentand acest fapt, spune ca traditia nescrisa devine prin durata ei lunga un obicei stabilit. 'entru a intelege mai clar importanta obiceiului, observam ca obiceiul poate fi local sau general. Dn obicei este local cand este in vigoare intr-o episcopie, mitropolie sau intr-o Biserica autocefala. 0ste, in sc#imb, general cand este in vigoare in toata Biserica Ortodoxa. Dzul insa este totdeauna local si mai recent, altfel ar deveni un obicei inradacinat, printr-o perioada lunga. 'e langa legea scrisa, obiceiul este considerat in traditia Bisericii Ortodoxe ca un izvor de drept, tot atat de important ca si legea scrisa tocmai pentru ca se intemeiaza pe autoritatea celor de la care vine. 0l impune aplicarea de pedepse cand nu este observat. Obiceiul ca izvor de drept, trebuie deosebit de lege sub mai multe aspecte, printre care cel al originiiA in constiinta indivizilor ca drept, si in urma unui uz si unei intrebuintari lungi si
2

r#.'eter E?6uillier, "reptul Bisericesc la primele patru sinoade ecumenice, ed. @nosis Bucuresti %777, pag.1,,traducere realizata de 'r.'rof "r. lexandru Stan.

permanente. Originea lui e convingerea nemijlocita a membrilor unei societati ca ceva, socotit ca absolut necesar, pentru societate, trebuie pastrat si exercitat continuu. Eegea, impotriva, isi are originea in vointa legislatorului. In ce priveste originea convingerii nemijlocite a membrilor, unii parinti, ca Sfantul .asile si Sfantul )ic#ifor, o pun in predica apostolilor, iar altii in Sfintii parinti care au urmat apostolilor. In ambele cazuri, obiceiul are aceeasi tarie ca cum ar fi provenit de la acelasi izvor. lte conditii au fost impuse pentru primirea obiceiului, mai ales cand a devenit foarte vec#e si greu de identificat. In primul rand cerea sn nu fie in contradictie cu Sfanta Scriptura si Sfanta &raditieF sa aiba un scop care sa coincida cu scopul Bisericii, sa fie in vigoare de o vec#ime mare, fiind intrebuintat in mod continuu si fara intrerupere, sa fie ratificat de un organ al autoritatii bisericesti sau tolerat in mod tacit. Dzul care a reusit sa indeplineasca aceste conditii este de fapt stabilit ca obicei. Insa, cum obiceiul nu ramane in vigoare daca nu slujeste scopului Bisericii, aceasta arata ca obiceiul are efecte controlabile. In prima perioada a Bisericii, legile scrise au fost aproape inexistente. Obiceiul, in sc#imb, a avut un caracter juridic decisiv si a jucat rolul de a certifica invatatura orala, rol pe care &ertulian ni l-a aratat clar. Insa aceasta stare n-a durat mult, deoarece necesitatea de a scrie si cataloga obiceiurile, ca si promulgarea anumitor norme de drept pozitiv, au modificat raportul intre legile scrise si obiceiurile nescrise. Obiceiul nescris, cu puterea de lege, nu s-a mai impus, in mod general, decat in lipsa unei legi, data fiind bogatia de legi la care a ajuns legislatia bisericeasca de mai tarziu. In mod general putem distinge urmatoarele raporturi intre obicei si lege. In cazul cand obiceiul este inradacinat inaintea aparitiei legii, aceasta din urma poate atunci sau sa-l confirme sau sa-l abroge. 'entru primul caz avem can. 3 al Sinodului I 0cumenic, unde printr-un canon se recunosc unor scaune vec#i, privilegiile primite prin obiceiuri. In cazul acesta obiceiul este confirmat de lege si redactat in scris cu puterea lui obligatorie de odinioara. In cazul al doilea, legea abroga obiceiul, desfiintandu-i puterea si inlocuindu-l in mod definitiv. !'entru ca un obicei care este odios in oc#ii legislatorului sa abroge totusi o lege, trebuie sa indeplineasca unele conditii de fond. Infruntea lor vine in conformitatea lui cu dogmele Bisericii pe de o parte Binafara condi;iilor amintite mai susC, iar pe de alta parte nu trebuie sa contrazica vreun articol al legislatiei din tara unde Biserica are o jurisdictie spirituala, caci, promitand sa tina seama si sa pastreze dispozitiile legii civile referitoare la ordinea publica, Biserica nu este autorizata sa tolereze ca un anumit obicei sa contrazica aceasta ordine. ceasta se bazeaza pe invatatura traditionala a Bisericii Ortodoxe care considera obiceiul ca unul dintre izvoarele

<

fundamentale ale "reptului bisericesc, venind in ordinea urmatoareA 1evelatia, Sfintele +anoane, "reptul cutumiar si legile fundamentale ale Statului$.< In cazul cand obiceiul se inradacineaza dupa aparitia legii, el o interpreteaza in modul cel mai potrivit. 0xemplul il avem ori de cate ori un tribunal bisericesc invoca un obicei pentru a arata modul aplicarii unei pedepse cuprinsa intr-o lege. Obiceiul in acest caz poate uneori sa abroge legea. brogarea unei legi de catre un obicei fiind totusi foarte rara, ea se prezinta in felul urmatorA "reptul canonic al Bisericii, avand ca scop calauzirea sufletelor spre mantuire, in cazuri exceptionale a permis totusi abrogarea legii oneroase de catre un obicei mai uman. In celelalte cazuri, cand aceasta apreciere nu putea fi facuta legea ramanea in vigoare in prezenta obiceiului contrar. In practica insa lucrurile se desfasoara altfel, dupa cum spune Sfantul )ic#ifor al +onstantinopolului, zicand !+and legile scrise sunt neglijate, aceasta se datoreste faptului ca un obicei contrar este in frunte, caci obiceiul este cel care le confirma pe toate, opera fiind mai eficace decat cuvantul$. "in comentariul acesta se poate vedea ca in principiu nu este permis unui obicei sa abroge o lege. Insa, daca un obicei, trecand prin situatiile sc#imbatoare ale vietii bisericesti, ajunge, prin necesitate, a se impune legii, obiceiul acesta devine mai presus decat legea, din cauza caracterului sau de regulator al situatiilor concrete. In felul acesta, binele Bisericii este mai bine realizat prin caracterul docil al obiceiului decat prin rigiditatea unei legi care nu mai raspunde exigentelor unei anumite situatii. +uvintele Sfantului )ic#ifor, !Opera este mai eficace decat cuvantul$, par a confirma cele afirmate mai sus. 'entru o putere mai mare, citam in continuare observatia pe care o face dintr-un domeniu exterior Bisericii spunandA ! ceasta este verificata in afara domeniului locurilor sfinte. +and gramaticii observa ca un cuvant scapa regulei stabilite, se scrie altfel decat il vrea regula, insa conform unui obicei care invinge, acesti gramatici invoca traditia prezentandu-o ca regula regulei$. 'entru ca un obicei care este odios in oc#ii legislatorului sa abroge totusi o lege, trebuie sa indeplineasca unele conditii de fond. In fruntea lor vine conformitatea lui cu dogmele Bisericii pe de o parte Bin afara conditiilor amintite mai susC, iar pe de alta parte nu trebuie sa contrazica vreun articol al legislatiei din tara unde Biserica are o jurisdictie spirituala, caci, promitand sa tina seama si sa pastreza dispozitiile legii civile referitoare la ordinea publica, Biserica nu este autorizata sa tolereze ca un anumit obicei sa contrazica aceasta ordine.

+oncluzii
<

Ioan ).Gloca- +anoanele Bisericii Ortodoxe, ed.Sop#ia %77<, pag. %5

&inand seama de toate elementele pe care le-am mentionat pana acum, credem ca e posibil sa stabilim obiceiul ca un act sau un mod de a fi cu caracter obligatoriu, stabilit de un uz lung si neintrerupt, nefiind in contrazicere cu Sfanta Scriptura, Sfanta &raditie, legea pozitiva a Bisericii si Eegea Gundamentala a Statului. In inc#eiere, dupa ce am dat o definitie a obiceiului juridic dupa traditia canonica, observam ca aplicarea invataturii despre obicei la cazurile concrete cuprinse in sfintele canoane s-a facut printr-un imprumut de cuvinte din terminologia romana, fara ca invatatura bisericeasca sa se supuna intru toate normelor doctrinei romane. In aceasta privinta. imprumutul s-a facut numai la nivelul te#nicii, fara sa atinga vreodata fondul si de la ei du#ul. 1aportul dintre obiceiul bisericesc si canoane n-a urmat intru totul raportul obiceiului cu legea din doctrina romana. In aceasta din urma, legea a luat pentru totdeuna primul loc al obiceiului din timpurile preclasice. In Biserica, in sc#imb, obiceiul pastreaza un rol propriu, fara sa fie absorbit de lege. 0l poseda o oarecare autonomie prin faptul ca nu este un simplu produs al vointei credinciosilor. In pofida imprumutului unor elemente din dreptul romano-bizantin cu privire la obicei, dreptul bisericesc pastreaza totusi un statut specific, dat fiind organismul in care functioneaza. Biserica a avut de la inceput fundamente cutumiere care n-au disparut nici cand a adoptat dreptul scris. pararea acestor fundamente s-a facut datorita mijloacelor ei speciale, mai mult decat datorita mijloacelor romano-bizantine. "impotriva, cand insusirea de vec#ime nu mai era suficienta in fata pseudo-obiceiurilor, Statul roman a imprumutat de la scriitorii crestini elementul conformitatii cu adevarul pe care l-a inlocuit cu notiunea suprema de atunci, cea a ratiunii. Biserica, la randul ei, a imprumutat terminologia romano-bizantina a obiceiului si unele directive legate de raportul lui cu legea. Insa odata cu aceste elemente au patruns in dreptul ei cutumiar, ele au suferit influenta invataturii ei care calauzeste acest drept. In acest sens, s-a simtit o deosebire fundamentala intre pozitia Bisericii si cea a Statului fata de obicei, in timpul reformei din secolele .III si I9. 'e cand Eeon .I facea elogiul legii, Biserica insista asupra egalitatii celor doua forme de drept. Iar cand Basilicalele incununau biruinta legii asupra obiceiului, Biserica in teorie subscriind basilicalelor, in fapt mentinea pe cat se poate armonia intre cela doua izvoare, lucru care i-a pastrat si vitalitatea traditiei si evitarea caderii in juridism. "e aceea pana astazi, Biserica Ortodoxa pastreaza obiceiului locul lui de cinste printre izvoarele dreptului ei.

BIBEIO@1 GI0

1. "r.Ioan +araza H Sfanta Scriptura si Sfanta &raditie in teologia patristica, ed.0p Sloboziei %775 %. Izvoarele dreptei credinte.Sfanta &raditie- ed. nastasia %77-. ,. +redinta Ortodoxa."espre Sfanta &raditie- ed. "oxologia %77-. 2. &raditia +restina.O istorie a dezvoltarii doctrinei.)asterea traditiei universale, ed. 'olirom %772 <. Ioan ).Gloca- +anoanele Bisericii Ortodoxe, ed.Sop#ia %77<. 3. +. St. &omulescu, +ontributiuni la studiul dreptului roman, Buz(u, 1-,5 5. E 'opescu-Spineni, +#estiuni de drept roman, Bucureti, 1-,% 8. Ion &. muza, Obiceiul juridic in dreptul contemporan, ed.Silvi Bucuresti %773 -. Sorin Bejan, :isiunea Bisericii intre obiceiuri si Sfanta &raditie, ed.'aidea %772 17. r#.'eter E?6uillier, "reptul Bisericesc la primele patru sinoade cumenice, ed @nosis ndreiana, Sibiu, Bucuresti %777,traducere realizata de 'r.'rof."r. lexandru Stan 11. Eiviu S& ), Biserica si "reptul, Studii de drept canonic ortodox, 0d. %71% 1%. Ioan ) Gloca, "rept canonic ortodox, .ol 1, 0ditura Institutului Biblic i de :isiune, Bucuresti, 1-81,. .lasios '6I" S, "rept canonic, o perspectiva ortodoxa, trad. de drian "inu, 0d. &rinitas, Iasi, %778