DIN OMILII SI CUVANTARI, SF VASILE CEL MARE

Editura Institutului Biblic , 2004

OMILIA A XV-A
Despre credinta
I

Evlavios lucru si fara de satiu este petru un suflet iubitor de Dumnezeu sa-si aduci Iminte
necontenit de Dumnezeu; dar indrazil lucru este a vorbi de cele despre Dumnezeu, petru ca
mintea nu se poate urca pana la masuiaredni-ciei Lui, iar cuvantul, la randul sau, expriiia slab
cele pe care mintea le concepe. Daca, dedftintea noastra este mai prejos de intelegerea
maretiei lui Dumnezeu, iar cuvantul este mai prejossi decat mintea, nu este, oare, neaparata
trebuinta de tacere, ca nu cumva prin slabiciunea cuvintelor sa punem in primejdie minunea
vorbirii despre Dumnezeu?

Dorinta de a slavi pe Dumnezeu este insamantata in chip firesc in toti cei inzestrati cu darul
vorbirii; dar toti sunt la fel de neputinciosi a vorbi dupa vrednicie despre Dumnezeu cu ravna
pentru evlavie ne deosebim unul de altul; Iar nimeni nu-i asa de orbit ca sa se insele pe el
insusi atat de mult, incat sa considere ca s-a urcat pe cel mai inalt pisc al intelegerii lui
Dumnezeu, ci, cu cat va parea ca propaseste in cunoasterea lui Dumnezeu, cu atat mai mult va
simti neputinta lui. Aceasta a simtit-o Avraam; aceasta a simtit-o Moise. Cand au putut sa
vada pe Dumnezei, atat cat e cu putinta unui om sa-L vada, mai ales atunci s-au socotit pe ei
insisi o nimica Avraam s-a numit pamant si cenusa1, iar Moise a spus ca este slab la glas si
zabavnic la limba2, ca vedea slabiciunea limbii lui, care nu putea sluji maretiei celor gandite
de mintea sa.

Totusi, pentru ca urechile voastre s-au deschis acum pentru auzirea vorbirii despre Dumnezeu,
iar Biserica nu-i satula niciodata de astfel de auziri, adeverind cuvantul Ecclesiastului, ca "nu
se satura urechea de a auzi"3, este de neaparata trebuinta sa graiasca dupa putere. Voi vorbi,
dar, despre Dumnezeu nu atat cat este si ce este Dumnezeu, ci cat ne este cu putinta. Nu
renuntam sa ne uitam la cer si sa-1 privim atat cat putem, desi nu putem strabate cu ochiul
locul cuprins intre pamant si cer! Tot asa si acum, prin slabe cuvinte, sa implinim credinta, iar
in tot cuvantul nostru sa lasam sa biruiasca maretia firii dumnezeiesti. Ca nici limbile
ingerilor, oricum ar fi ele, nici ale arhanghelilor, unite cu toata firea cea cuvantatoare, nu o vor
ajunge decat in mica parte, necum s-o egaleze intru totul.

Iar tu, daca vrei sa vorbesti sau sa auzi ceva despre Dumnezeu, paraseste trupul, paraseste
simturile trupesti, lasa pamantul, lasa marea, lasa in urma ta vazduhul, nu mai tine seama de
anotimpuri si de buna intocmire a vremurilor si nici de podoabele pamantului, inalta-te mai
presus de regiunile vazduhului, treci dincolo de stele, de minunatia lor, dincolo de frumoasa
lor podoaba, dincolo de maretia lor, de folosul oferit de ele intregului univers, dincolo de buna
lor randuiala, dincolo de stralucirea lor, dincolo de pozitia, de miscarea lor, de raportul in care
se gasesc unele cu altele si de departarea unora de altele. Dupa ce ai strabatut cu mintea intreg
universul, dupa ce ai depasit cerul si ai ajuns mai presus de el, priveste cu mintea numai
frumusetile cele de acolo, ostirile ceresti, corurile ingerilor, dregatoriile arhanghelilor, slava
domniilor, locurile intaistatatoare ale tronurilor, priveste puterile, incepatoriile, stapaniile4.
Dupa ce ai strabatut intreg universul, dupa ce te-ai urcat cu gandul mai presus de toata zidirea
si ti-ai inaltat mintea dincolo de toate acestea, contempla firea dumnezeiasca, identica cu sine
insasi, nestramutata, neschimbata, impasibila, simpla, necompusa, neimpartita, lumina
neapropiata5, putere nespusa, maretie fara de hotar, slava cu orbitoare stralucire, bunatate
dorita, frumusete nemestesugita, care copleseste sufletul inundat de ea, dar cu neputinta de
aratat dupa vrednicie prin cuvant.

II
Acolo este Tatal, si Fiul, si Sfantul Duh, firea necreata, vrednicia de stapan, bunatatea
fireasca. Tatal, principiul tuturor, cauza, existentei existentelor, radacina a tot ce este viu. Din
El a iesit Izvorul vietii, intelepciunea, puterea, chipul intru totul asemenea nevazutului
Dumnezeu6, Fiul nascut din Tatal, Cuvantul cel viu, Care este Dumnezeu Si este la
Dumnezeu7, si nu adus la existenta; existand mai inainte de toti vecii, si nu dobandit in urma;
Fiu, nu posesiune; Facator, nu faptura. Ziditor, nu zidire; este tot ceea ce este Tatal. Ani spus:
Fiu si Tata. Pastreaza-mi aceste insusiri» Ramanand deci Fiu prin modul existentei,
este totusi tot ce este Tatal, potrivit cuvintelor Domnului, Care spune: "Toate cate are Tatal ale
JVfe7e sunt"8. Un portret, intr-adevar, trebuie sa aiba toate cate se gasesc in originalul sau.
"Am vazut, spune evanghelistul, slava Lui, slava ca a Unuis Nascut din Tatal"9, adica
minunile facute de El nu I-au fost date prin dar si prin har, ci Fiul are vrednicia dumnezeirii
parintesti pe temeiul comuniunii de fire. A primi este caracteristic celui creat; a avea prin fire
este propriu Celui nascut. Ca Fiu are, in chip firesc, cele pe care le are Tatal; ca Unic-Nascut,
le are pe toate adunate in El insusi, fara sa le imparta cu altul. Din aceasta nu-jnire de Fiu am
fost invatati ca El participa la firea Tatalui. N-a fost creat la porunca Tatalui, ci straluceste
nedespartit din fiinta Tatalui, unit din vesnicie cu Tatal, egal in bunatate, egal in putere, partas
slavei. Ce este El altceva decat pecete si chip, care arata in El insusi in intregime pe Tatal? Iar
toate textele care-ti vorbesc de firea Lui topeasca, cu care a lucrat mantuirea oamenilor,. pe
care ne-a aratat-o prin venirea Lui in trup, in care El spune ca a fost trimis10, ca nu poate sa
faca de la El nimic, ca a primit porunca12, si altele asemenea, sa nu-ti dea pricini sa micsorezi
dumnezeirea Unuia Nascut. Pogoramantul Fiului la slabiciunea firii tale omenesti nu-ti da
dreptul sa micsorezi vrednicia Celui puternic, ci intelege firea Lui asa cum se cuvine unui
Dumnezeu, iar cuvintele pline de smerenie, spuse despre El, interpreteaza-le avand in vedere
intruparea Sa pentru mantuirea oamenilor. Daca as vrea sa vorbesc acum cu de-amantintul de
lucrul acesta, as putea aduce, uitand de mine insumi, o multime nesfarsita de dovezi.
III
Dar sa ne intoarcem la subiectul nostru!
Mintea care a reusit sa se curateasca de patimile cele materiale, care a putut sa paraseasca
toata zidirea intelegatoare si, ca un peste, sa iasa din adanc si sa inoate la suprafata apei,
ajunge in regiunea curata a creatiei si vede pe Duhul cel Sfant acolo unde este Fiul si unde
este Tatal, in unire cu Ei, intr-o singura fiinta si intr-o singura fire, avandu-le pe toate:
bunatatea, dreptatea, sfintenia, viata. Scriptura spune: "Duhul tau cel bun" si iarasi: "Duh
drept"14; si iarasi: "Duhul cel Sfant"15; iar apostolul spune: "Legea Duhului vietii"16. Nici
una dintre aceste insusiri nu este dobandita in urma si nici adaugata mai tarziu, ci, dupa cum
caldura este nedespartita de foc si stralucirea de lumina, tot asa sunt nedespartite si de Duhul:
sfintenia, viata, bunatatea si dreptatea. Asadar, Duhul este acolo- acolo in fericita Fire -nu
numarat ca o multiplicitate, ci contemplat in Treime; propovaduit ca o unitate, nu inteles ca o
ceata. Ca dupa cum Tatal este unul si Fiul este unul, tot asa unul este si Sfantul Duh. Duhurile
slujitoare, insa, sunt multimi nenumarate in fiecare ceata ingereasca. Nu cauta deci in creatie
pe Duhul Sfant, Care este mai presus de creatie! Nu pogori pe Cel care sfinteste in randul
celor sfintiti! Duhul Sfant umple pe ingeri, umple pe arhangheli, sfinteste puterile, insufleteste
totul. Duhul Sfant se imparte in toata creatia, este impartasit in chip diferit de fiecare din cele
create, dar cu toate acestea Duhul nu este micsorat de cei care participa la El. Da tuturor harul
Lui; nu se termina, desi este impartit celor care participa la El, iar cei care il primesc sunt plini
de Duhul, dar Duhul Sfant ramane neimputinat. Dupa cum soarele nu este micsorat intru
nimica de cei care se bucura de lumina si caldura sa, desi lumineaza corpurile si este impartit
in felurite chipuri de corpuri, tot asa si Duhul ramane nemicsorat si neimpartit, cu toate ca da
tuturor harul Sau. Lumineaza pe toti pentru a intelege pe Dumnezeu, insufla pe profeti,
intelepteste pe legiuitori, sfinteste pe preoti, intareste pe imparati, desavarseste pe drepti,
umple de cinste pe cei curati sufleteste si trupeste, da harurile tamaduirilor, invie pe morti,
dezleaga pe cei legati, infiaza pe cei straini. Acestea le lucreaza prin nasterea de Sus17. Daca
ia un vames care crede, il face evanghelist18; daca Se pogoara peste un pescar, face din el un
teolog19; daca gaseste un prigonitor, care se pocaieste, il face apostol al neamurilor,
predicator al credintei, vas al alegerii20.
Prin Duhul Sfant cei slabi ajung puternici, cei saraci se imbogatesc, oamenii simpli la cuvant
sunt mai intelepti decat inteleptii .
Pavel era slab, dar, prin venirea Duhului stergarele trupului lui vindecau pe cei care le
primeau21.
Si Petru avea un trup plin de slabiciune, dar, prin harul Duhului care salasluia in el, umbra
facuta de trupul lui alunga bolile celor suferinzi22.
Saraci erau Petru si loan, ca nu aveau nici argint, nici aur23, dar daruiau sanatate, mai de pret
decat mult aur; ologul primise aur de la multi, dar continua sa cerseasca; de la Petru a primit
harul si a incetat cu cersitul, a sarit ca o caprioara, laudand pe Dumnezeu24.
Ioan nu cunostea intelepciunea lumii, dar rostea, cu puterea Duhului, cuvinte cu care nu se
poate compara nici o intelepciune.
Sfantul Duh este in cer, si umple pamantul; este de fata pretutindeni, si nu-i marginit de nimic,
in flecare locuieste in intregime, si este in intregime cu Dumnezeu. Nu administreaza darurile
ca un slujitor, ci imparte harurile ca un stapan. "Imparteste, spune apostolul, indeosebi
fiecaruia, dupa cum voieste"25. Este trimis ca administrator al harurilor, dar lucreaza cu
propria Lui putere.
Sa ne rugam ca Duhul sa locuiasca in sufletele noastre si sa nu ne paraseasca nici o clipa, cu
harul Domnului nostru lisus Hristos, Caruia slava si puterea in vecii vecilor. Amin.

„Dar noi savarsim cu osardie pacatul si privim pocainta cu dispret si trandavie.

Care dintre noi, rugandu-se, varsa lacrimi pentru a primi ploaie la vreme potrivita?
Care dintre noi, ca sa-si stearga pacatele, si-a udat patul cu lacrimi, dupa pilda fericitului
David?
Care dintre noi a spalat picioarele strainilor si a sters praful calatorilor, ca sa imblanzeasca la
vreme pe Dumnezeu, cerandu-I sa curme seceta?
Care dintre noi a hranit pe copilul lipsit de tata, ca Dumnezeu sa ne hraneasca acum holdele
ramase ca niste orfani, biciuite de asprimea vanturilor?
Care dintre noi a purtat de grija vaduvei chinuite de necazurile vietii, ca Dumnezeu sa-i dea
acum, cu aceeasi masura, hrana de care are nevoie?
Rupe zapisele nedrepte, ca sa ti se dezlege pacatul!
Distruge invoielile care odraslesc grele dobanzi, ca pamantul sa odrasleasca roadele sale
obisnuite!
Aurul si arama, ce-s sterpe, rodesc impotriva firii lor, iar pamantul, care odrasleste in chip
firesc, ajunge sterp, osandit sa nu rodeasca, pentru a pedepsi pe cei ce-1 locuiesc."