Sunteți pe pagina 1din 2

"Inceputurile mele stau sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului.

() Poate ca starea mea embrionara se prelungea dincolo de orice termen normal, (), sau poate o nefireasca luciditate s-a varat, cu efecte de anulare, intre mine si cuvant." Astfel se deschide Hronicul. Blaga alege cu grija termenul ,fabulos", parca indemnat de aceeasi vointa mitolo-gizanta, pentru a se referi la aceasta tulburatoare poveste plina de penumbre a cuvantului^. Nascut la 9 mai 1895, in satul Lancram, langa Sebes-Alba, poetul, ce se portretizeaza metaforic mut ca o lebada", a inceput sa vorbeasca abia la varsta de patru ani. Cum s-ar putea explica, prin ce nestiuta, nici macar banuita nostalgie a originilor, aceasta teama de vorba rostita? Nu cumva ea ascundea un refuz al lumii - creatie a cuvantului zamislitor, o neacceptare a nasterii, neconstientizata? Oricum ar fi, este stiut faptul ca Lucian Blaga a ramas toata viata cu o recunoscuta rezerva, aproape sfiala, fata de cuvant. Din perspectiva operei sale literare insa, spectaculosul eveniment biografic intregeste mitul poetic blagian: tacerea initiala ar putea semnifica noaptea originara, matema, indistinctia dintre eu si unitatea primordiala", este ca o incrancenata nevoie de a ramane in tara fara nume", in vechea patrie a Mumelor", pentru viitorul poet permanent obsedat de intoarcerea in ciclul elementelor", la obarsie, la izvor". Refuzul cuvantului este, cum sugereaza aici chiar autorul, o prelungire a starn edenice a omului, de dinaintea nasterii, caci cuvantul este interpretat de Blaga drept semn al rupturii si instrainarii de paradis, al distantei si exilului. De aceea viitorul poet refuza, simbolic, rostirea, pastrand parca in memoria afectiva imaginea copilului ce se incrancenase nefiresc sa nu vorbeasca: Amare foarte sunt toate cuvintele".

Satul era pentru mine o zona de minunate interferene : aci realitatea, cu temeiurile ei palpabile, se intilnea cu povestea i cu mitologia biblic, ce-i aveau i ele certitudinile lor. ingerii i Tartarul! dracilor, cu puii si negri, erau pentru mine fiine, ce populau insi lumea satului. Triam palpitind, i cu rsuflarea oprit cind de mirare, cind de spaim, in mijlocul acestei lumi. Cartea nu-mi punea piedici i norocul imi cinta in strun. Totui coala imi rminea pe dinafar, neindrgit. De_ altmintrelea niciodat coala i inima n^aveau s se-ntilneasc. Nu, niciodat ! Starea de colar o simeam inlnuitoare i apstoare,
39

de multe ori ca un urit s-i chemi moartea. Se deteptase, ce-i drept, in mine un sim al datoriei, care nu ceda i cu care rzbeam. Nu m speriau greutile colii, trebuia ins s infring necurmat un urit

fr nume, fr capt i fr fund al sptminilor. Dup ce am prins pe virful limbii puin spum de limb german, strdaniile de a m menine deasupra nu se cereau prea mari. in clas m afirmam in punctul meu imobil, fr a fi prea serios imbulzit de ceilali. Purtam ins in mine ca o ran, ca un foc pe care trebuia neaprat s-l sting din cind in cind, dar care izbucnea din nou. Aveam dou umbre, o umbr de zi, i-o umbr de noapte. Umbra de zi era a soarelui, umbra de noapte era a dorului. M chinuia dorul de cas

Nu m-am regsit, pin cind, intr-un ceas de singurtate, prinsei a cuta prin biblioteca Tatii. Aflai printre altele, nite colecii vechi de-ale Convorbirilor literare", de prin anii cind Tata era june. Am scos din raft un volum, m-am dus in grdin, m-am intins sub un mr patul. Rsfoind, descoperii un fragment din Faust", in traducere. L-am citit. Era marea scen, in care Faust incearc s se otrveasc, dup ce-i trece inc o dat prin vile sumbre ale cugetului toate decepiile. Singele imi suna in urechi,' ridicat de simire. imi sufla in pinze un vint nou. Aceasta a fost lectura decisiv ce a deteptat in mine, la virsta de 13 ani, cea mai nesioas patim a cititului. Mama, care de altfel nu vorbea decit prea puin, inea gata pentru toate imprejurrile cite-un cuvint plastic i plin de sev. Nu cuta aceste cuvinte, cci ele ii veneau de la sine, i apoi le lsa s cad fr team de a le stinge puterea i culoarea printr-o prea deas intrebuinare.