Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul 4
EFECTUAREA CALCULELOR
4.2. Operatori
Operatorii sunt simbolurile care precizează operaţia/ acţiunea pe care Excel o va
efectua asupra operanzilor. Unii operatori acţionează asupra unui singur operand (operatori
unari) alţii asupra a doi operanzi (operatori binari). Programul Excel recunoaşte următoarele 4
categorii de operatori:
! Operatorii aritmetici, care acţionează asupra valorilor numerice şi au ca rezultat
tot valori numerice sunt: + (adunare), - (scădere), * (înmulţire), / (împărţire), % (procent,
trebuie plasat după o valoare) şi ^ (ridicare la putere).
! Operatorul pentru texte &, care combină prin concatenare, două sau mai multe
valori de tip text într-o singură valoare de tip text.
! Operatori relaţionali, care compară două valori de acelaşi tip şi au ca rezultat o
valoare logică TRUE (adevărat) sau FALSE (fals), sunt următorii:
= egal cu
< mai mic decât
> mai mare ca
<= mai mic sau egal decât
>= mai mare sau egal ca
<> diferit de
! Operatorii pentru referinţe la celule sau domenii de celule, care combină două
referinţe la celule într-o singură referinţă compusă, sunt următorii:
: domeniu (produce o referinţă la toate celulele dintre cele două
referinţe - inclusiv).
spaţiu intersecţie (produce o referinţă la celulele comune celor două
referinţe sau o valoare de eroare #NULL! Atunci când cele două referinţe nu au nimic în
comun);
, uniune (produce o referinţă care include cele două referinţe).
Atunci când într-o formulă complexă, Excel întâlneşte mai multe tipuri de operatori,
el îi va evalua în următoarea ordine descrescătoare, primul operator fiind cu prioritatea
maximă:
Operator Semnificaţie Prioritate
: Domeniu Maximă
Spaţiu Intersecţie
, Uniune
- Negaţie
% Procent
^ Ridicare la putere
* şi / Înmulţire şi împărţire
+ şi - Adunare şi scădere
& Concatenare
= < > <> <= => Operatori relaţionali Minimă
În cazul când Excel întâlneşte într-o formulă mai mulţi operanţi, ei vor fi executaţi în
ordinea enumerată mai sus, şi dacă găseşte mai mulţi operanzi de acelaşi nivel ei sunt evaluaţi
de la dreapta spre stânga. De asemenea există posibilitatea acordării de priorităţi prin
intermediul folosirii parantezelor.
4.3. Operanzi
Operatorii dintr-o formulă acţionează asupra operanzilor, adică a valorilor din foaia
de lucru. Operanzii pe care Excel îi acceptă în formule pot fi valori constante, referinţe la
celule sau domenii de celule, nume şi funcţii predefinite sau definite de utilizator.
4.3.1. Referinţe
Referinţele sunt construcţii care permit identificarea celulelor individuale sau în grup.
Ele precizează locul unde va căuta Excel valorile pentru evaluarea formulelor. Referinţele
sunt asemănătoare cu adresele din memorie. Precizarea unei referinţe la o celulă a unei foi de
lucru are la bază antetul rândului şi coloanei la intersecţia cărora se găseşte celula.
Referinţele acceptate de Excel sunt de 6 tipuri: absolute, relative, mixte, 3D (care
adresează date din alte foi de lucru ale aceluiaşi registru), externe (care adresează date din alt
registru) şi la distanţă (care adresează date din alte aplicaţii).
Referinţele absolute indică poziţia exactă a unei celule în foaia de lucru. Notaţia
folosită pentru a specifica o referinţă absolută include caracterul $ şi eticheta coloanei sau/şi a
rândului (de exemplu $F$11 indică celula aflată la intersecţia coloanei F cu rândul 11).
Referinţele relative precizează felul în care poate fi găsită celula adresată plecând de
la celula care conţine formula. Se foloseşte notaţia D6 (literă coloană, număr rând). Este
recomandată când dorim să păstrăm distanţa faţă de celula referinţă.
Referinţe mixte sunt compuse din referinţe absolute pentru o componentă şi referinţe
relative pentru cealaltă. De exemplu: $B1 este o referinţă mixtă, în care referinţa coloanei este
absolută şi cea a rândului este relativă.
Pentru schimbarea tipului referinţelor:
1. Selectaţi referinţa sau plasaţi indicatorul de introducere în interiorul referinţei.
2. Apăsaţi tasta F4.
Acest stil de scriere al referinţei se numeşte A1. Mai există însă un alt stil numit stil
de referinţe R1C1, care numerotează atât rândurile cât şi coloanele, el este util la punerea în
evidenţă a referinţelor relative. Formele în care se aplică stilul de referinţă R1C1 sunt
următoarele: RmCn pentru referinţe absolute şi R[i]C[j] pentru referinţe relative, unde m este
numărul rândului , n numărul coloanei, iar i şi j reprezintă diferenţa dintre numărul rândului,
respectiv a coloanei în care se află celula sursă şi numărul rândului, respectiv a coloanei în
care se regăseşte celula ce conţine referinţa. În consecinţa i şi j pot fi atât pozitive, cât şi
negative.
Pentru transformarea referinţelor din stilul A1 în stilul R1C1, se procedează astfel:
1. Executăm comanda Options, din meniul Tools.
2. În caseta pentru dialog Options (figura 4.1), în fila cu eticheta General, alegem
stilul de referinţă dorit, prin intermediul selectării sau deselectării butonului de
opţiune R1C1, din caseta de grup Reference Style.
3. Acţionăm butonul OK.
Pentru accesarea datelor din alte foi de lucru ale aceluiaşi registru, Excel introduce
conceptul de referinţa tridimensională sau pe scurt referinţă 3D. Forma în care precizăm o
astfel de referinţă este următoarea:
nume_document ! referinţă
unde: nume_document este numele foii sursă, referinţă reprezintă sau numele domeniului
de interes.
Atunci când avem nevoie de date dintr-o mapă de lucru, putem să specificăm acest
lucru prin folosirea referinţelor externe. O referinţă externă poate fi specificată în două feluri,
în funcţie de repertoriu în care se găseşte registrul sursă:
'cale_director [nume_registru] nume_foaie' ! referinţă
unde: cale_repertoriu este specificatorul de unitate de disc şi de cale de director pentru
accesarea fişierului cu documentul sursă; nume_registru reprezintă numele registrului;
nume_foaie reprezintă numele foii de lucru iar referinţă reprezintă referinţa sau numele
domeniului de celule sursă.
Dacă registrul se găseşte în acelaşi director cu registrul de destinaţie, folosim
următoarea formă pentru referinţa externă:
'[nume_registru] nume_foaie' ! referinţă.
În cazul în care dorim să accesăm date din alte aplicaţii, folosim referinţele la
distanţă. Sintaxa acestora este următoarea:
nume_aplicaţie | nume_document ! referinţa
Pe de altă parte, putem să lăsăm în seama Excel să creeze nume pentru zonele de
interes. Pentru crearea automată a numelor:
1. Selectaţi domeniul dorit.
2. Executaţi subcomanda Create a comenzii Name, din meniul Insert.
3. În caseta pentru dialog Create Names, precizăm felul în care dorim să fie
generate numele, prin selectarea casetelor de control din caseta de grup Create
Names In.
După definirea unui nume, putem să-l aplicăm în întreaga foaie de lucru sau numai
într-o anumită porţiune a ei. Aplicarea numelui înseamnă înlocuirea tuturor referinţelor care
corespund numelui definit sau numai a referinţelor din celulele selectate.
Pentru aplicarea unui nume:
1. Executaţi subcomanda Apply a comenzii Name, din meniul Insert.
2. În caseta pentru dialog Apply Names (figura 4.3), alegeţi numele pe care dorim
să-l aplicaţi.
3. Specificaţi opţiunile de aplicare, prin acţionarea butonului Options>> şi
selectarea casetelor de control corespunzătoare.
4. Acţionaţi butonul OK.
La un anumit moment, un nume poate să nu mai fi necesar. În acest caz putem să-l
eliminăm din lista de nume a mapei. Pentru eliminare, procedaţi astfel:
1. Executaţi subcomanda Define a comenzii Name, din meniul Insert.
2. În caseta pentru dialog Define Name, selectaţi numele pe care-l doriţi să-l
eliminaţi.
3. Acţionaţi butonul Delete.
4. Acţionaţi butonul OK.
valori. Funcţiile simplifică munca în foile de lucru. În loc să introducem formule lungi şi
complicate putem să introducem funcţii predefinite sau să ne definim propriile noastre funcţii,
adecvate ţelurilor şi sarcinilor de calcul particulare.
Excel conţine numeroase funcţii predefinite, grupate pe categorii, care ilustrează
domeniul lor de aplicabilitate astfel: funcţii pentru baze de date, funcţii pentru căutare şi
referinţă, funcţii pentru dată calendaristică şi timp, funcţii financiare, funcţii pentru informaţii,
funcţii logice, funcţii matematice şi trigonometrice, funcţii statistice, funcţii pentru texte,
funcţii definite de utilizator.
O listă completă a funcţiilor Excel se poate afla în ghidul Excel on-line sau în
documentaţia de firmă.
prin folosirea următoarei formule, toate componentele celor două tablouri vor fi adunate
astfel: 3*2 + 4*7 + 8*6 + 6*7 + 1*5 + 9*3 rezultând 156.
SUMPRODUCT({3,4;8,6;1,9}, {2,7;6,7;5,3}) sau SUM(A1:B3*D1:E3).
Există anumite situaţii în care este de dorit îngheţarea valorilor anumitor formule din
foaia de lucru, pe care le facem constante. O astfel de situaţie tipică este într-o aplicaţie de
compatibilitate în care bilanţul periodic trebuie actualizat la închiderea perioadei, păstrând
totuşi valorile precedente sub formă de constantă, constituind date de intrare pentru
următoarea perioadă.
Pentru înlocuirea unei formule cu valoarea ei:
1. Selectaţi domeniul vizat.
2. Executaţi comanda Copy, din meniul Edit.
3. Executaţi comanda Paste Special, din meniul Edit. În caseta de dialog Paste
Special, selectăm butonul de opţiune Value.
4. Acţionaţi butonul OK.
O posibilitate inedită este aceea de a afişa instantaneu suma valorilor din domeniul
de celule selectat, într-o casetă din bara de stare, facilitate ce poartă numele de
AutoCalculate. În plus, avem posibilitatea să alegem o altă operaţie pentru prelucrarea
valorilor selectate (medie, valoare maximă, valoare minimă, numărare, etc.)
Pentru alegerea unei alte operaţii pentru prelucrarea valorilor selectate:
1. Activaţi meniul contextual al celulei AutoCalculate (figura 4.6.), din bara de
stare, prin acţionarea ei cu un clic-dreapta cu mouse-ul.
2. Selectaţi operaţia dorită, din meniul contextual deschis.
Fig. 4.7. Fereastra de dialog Series din comanda Fill, meniul Edit