Sunteți pe pagina 1din 4

Drama istorica "apus de soare" face parte din trilogia Moldovei (care mai include " Viforul si "Luceafarul").

Caracterizata drept "veritabilpoem al dragostei de patrie" (al. Sandulescu), drama confera personajului Stefan Voda dimensiunile supraomului aflat fata in fata cu eternitatea. Din lunga si zbuciumata lui domnie sunt alese cateva momente esentiale: o lupta, un complot boieresc, inscaunarea lui Bogdan si moartea celui comparat, inca din titlul metaforic, cu soarele Moldovei. Fiecare moment este arhetipal, impreuna alcatuind ultimul an de viata si de domnie al voievodului si al omului vazut in ipostaza de Creator. Stefan-domnul este cel care timp de 47 de ani a realizat Fapta-Creatie intru apararea hotarelor tarii. Batran si bolnav, se hotaraste sa recucereasca Pocutia - vechi teritoriu moldovenesc ocupat de Iesi, pentru ca dragostea de patrie a domnului este mai puternica decat subreda alcatuire a omului: "Si Stefan n-a murit inca". In impresionanta retrospectiva din scena inscaunarii lui Bogdan, tara este ridicata la rangul de Vointa suprema careia i se supune voievodul: ". .. si cum vru Moldova, asa vrusei si eu. Ca vru ea un domn drept si n-am daspuiat pe unii ca imbogatesc pe altii ... ca vru ea un domn treaz, si-am vegheat, ca sa-si odihneasca sufletul ei ostenit ...ca vru ea ca numele ei sa-l stie si sa-l cinsteasca cu totii, si numele ei trecu granita de la Caffa pana la Roma, ca o minune a domnului nostru Iisus Hristos" (act. III, scena VIII). adresandu-li-se tinerilor numiti metaforic "padure tanara", Stefan ofera imaginea jertfei perpetue a "mosilor" si"parintilor" carora le confera dimensiunile lui atlas, pentru ca "pe oasele lor s-a asezat si sta tot pamantul Moldovei, ca pe umerii unor uriasi" (act. 3, scena 8). autorul priveste astfel istoria ca revelatie a jertfei creatoare la nivelul colectivitatii: prin Fapta-Creatie, Stefan realizeaza mai mult decat o tara: - el creeaza o imagine micsorata a cosmosului rascumparat prin jertfa, pe care o proiecteaza la dimensiunile eternitatii "... ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri si-a urmasilor urmasilor vostri, in veacul vecilor". Din scena bataliei relatata de clucerul Moghila in actul al II-lea se contureaza si alte trasaturi ale voievodului: vitejia ("Strasnic racnea leul Moldovei..." ), cultul mortilor, omenia, demnitatea. Prin Fapta-Creatie, Stefan se incadreaza in ipostaza arhetipala a Zamislitorului si ii devine vecin Fiintei; de aici, numele de Maritul, Slavitul, si chiar Sfantul pe care i le dau supusii. PAna si dusmanii sunt coplesiti de personalitatea lui, Ulea murind inainte de a fi lovit. Stefan-domnul mai este caracterizat prin Fapta-Justitie din scena premergatoare mortii. instiintat de OAna despre complotul pus la cale de catre paharnicul Ulea, jitnicerul Stavar si stolnicul Dragan, Stefan ia hotararea sa-l inscauneze pe Bogdan pentru a perpetua binele tarii; cu pretul vietii, voievodul anihileaza uneltirile celor trei tradatori, ucigandu-l pe Ulea. Filosofic, complotul este o ipostaza a Raului etern pentru ca ar fi condus la iesirea din ordinea si armonia sociala si la negarea creatiei istorice ca parte a Creatiei universale. Ridicandu-se impotriva propriului neam, Ulea devine, mitic vorbind, "Strainul" si se impune a fi ucis. Moartea voievodului care rosteste numele Moldovei este apoteotica. Stefan-omul nu este decat un moment al eternei deveniri; pentru el timpul-finititudine constituie o drama existentiala pentru ca pune capat dorintei de a-si desavarsi opera istorica; de aici, cele doua conflicte ale dramei: unul exterior intre domn si boierii complotisti, si unul interior - determinat de constiinta sfarsitului. Momentul arderii ranii ii confera lui Stefan-Voda dimensiunile supraomului: el le cere doctorilor sa puna foc"pretutindeni" "pana veti preface-n scrum trecuta marire de-o clipa care a fost odinioara nebiruitul Stefan"; aceste cuvinte atesta convingerea ca gloria si marirea nu sunt decat scurte rataciri de-o clipa in marea vesnicie. Drept in infaptuirea judecatilor, bun cu supusii, iubitor fata de doamna Maria, intelept ca tata, Stefan Voda este un personaj coplesitor a carui forta izvoraste din credinta profunda in Dumnezeu. Stefan cel Mare, personajul central al dramei "Apus de soare", este un personaj atestat istoric, un personaj real si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster), construit cu o psihologie complexa, compusa din doua ipostaze: conductor de tara si om batran si bolnav, intrucat piesa ilustreaza ultimul an de domnie si de viata al maretului voievod (1504). Personajul este macinat de doua conflicte puternice: un conflict interior intre datoria de domn si slabiciunile omenesti si un conflict exterior, intre statutul de conducator al Moldovei si dusmanii care vor sa destabilizeze oranduielile tarii.: Initial, Stefan cel Mare se contureaza din replicile celorlalte personaje, ce se constituie intr-un personaj colectiv, care-si exprima, in mod direct, profundul atasament si admiratia pentru bravul domnitor : "ca mult e bun si viteaz si nepartinitor", "preaslavitul nostru stapan", "siavitul nostru voievod", chiar si dusmanii lui il numesc "soiman" si "vultur". Caracterul romantic si legendar al personajului se contureaza prin epitete hiperbolice, ca "zmeul", "soarele", "sfantul", "inzaoat", "scaidat in sange de serpoaica", "va trai cat Matusalem", evidentiind astfel dimensiunea mitica a personajului. Trasatura dominanta a lui Stefan cel Mare este patriotismul flerbinte si inaltator care i-au determinat faptele si atitudinile in intreaga perioada cat a condus Moldova si chiar si acum, in ultimul an de viata si de domnie. Realismul si legendarul se imbina armonios, conturand un personaj exceptional, romantic, care se va creiona si indirect, prin propriile fapte si vorbe. Autocaracterizarile sunt numeroase: "ca sunt batran, ca sunt bolnav", dar "sufletul nu vrea si trupul nu mai poate". Conflictul interior se manifesta permanent intre puternicul, viteazul, nemuritorul voievod si omul care este batnin si bolnav, ce are constiinta limitelor sale: "batran, bolnav si neputincios ... mantia asta e prea grea". Intrebat ce-l doare, voievodul da un raspuns sugestiv pentru cele doua ipostaze: "Nimic pe domnul Moldovei... [...] si toate pe Stefan Musatin, fiul lui Bogdan si nepotul lui Alexandru cel Bun". In acest conflict, domnitorul invinge totdeauna omul, deoarece puternica dragoste pentru Moldova este mai presus de slabiciunile omenesti si-i da voievodului vointa si forta de actiune. Stefan isi identifica destinul cu acela al Moldovei, idealul conducatorului de tara se contopeste cu istoria neamului: "Maria si Moldova e totuna... Sunt patruzeci si sapte de ani... de cand Moldova imi iesi inainte cu mitropolit, episcopi, egumeni, boieri, razasi si tarani, in Campul de la Direptate. Si cum vru Moldova, asa vrusei si eu. Ca vru ea un domn drept, si n-am despuiat pe unii ca sa imbogatesc pe altii.. ca vru ea un domn treaz si-am vegheat ca sa-si odihneasca sufletul ei ostenit... ca vru ea ca numele ei sa-l stie si ss-l cinsteasca cu totii si numele ei trecu granita de la Calfa pana la Roma...". Ca procedeu artistic, dramaturgul utilizeaza tehnica basoreliefului pentru reliefarea personalitatii marelui voievod. Faptele sunt putine, dar evidentiaza indirect acelasi profund sentiment patriotic al domnitorului care este pus in antiteza romantica

fata de meschinaria boierilor potrivnici, iar vigoarea si fermitatea sa sunt accentuate in contrast cu blandetea doamnei Maria. Natura contribuie si ea la completarea figurii monumentale a domnitorului, privirile lui atintite sfredelitor asupra boierilor tradatori sunt amplificate de fulgerele de afara, vorbele se contopesc cu tunetul ce insoteste ploaia, dand astfel personajului dimensiuni hiperbolice si naturaliste. Furtuna dezlantuita in sufletul sau este preluata de furtuna de afara amplificand astfel zbuciumul si framantarea din inima sa. Puterea de sacrificiu, vitejia-si curajul domnitorului, care este totdeauna exemplu in lupta pentru ostasii sai, sunt evidentiate indirect, prin intruziune narativa, de catre clucerul Moghila, care relateaza impresionat si exaltat expeditia din Pocutia: "Matura tot inaintea lui. Si toti ii jurara credinta, si moldoveni, si rusneci, si lesi. [...] Strasnic racnea leul Moldovei, ca vuia valea si codrii". Cunoasterea si evocarea tuturor vitejilor cazuti pe campul de batalie, rememorarea locurilor, a luptelor, a jertfelor este o inspire care-l particularizeaza intre toti domnitorii Moldovei si argumenteaza legatura stransa dintre maretul voievod si eroii neamului, precum si dragostea lui imensa pentru neam si tara: "si pe oasele lor s-a asezat si sta tot pamantul Moldovei ca pe umerii unor uriasi". Inima domnitorului bate la unison cu marea si iubitoarea inima a poporului moldovean, a luptatorilor care vin fara sovaire la chemarea Mariei-Sale. Voda ii vede si ii aude sosind, comparatia amplificand imaginea vizuala a ostasilor: "cum se varsa apele in Siret asa vin suvoaiele in Suceava la chemarea voievodului lor!... Oh! saracii!... Saracii mei s-ai vostri... Saraci si voi si eu... Ce bogata e Moldova!...". Identificarea lui Stefan cu Moldova este elocventa pe parcursul intregii piese, monologul dramatic evidentiind alte insusiri ale patriotului domnitor, care se autocaracterizeaza: "si cum vru Moldova, asa vrusei si eu. Ca vru ea un domn drept si n-am despuiat pe unii ca sa-mbogatesc pe altii ... ca vru ea un domn treaz si-am vegheat ca sa-si odihneasca sufletul ei ostenit... ca vru ea numele ei sa-l stie si sa-l cinsteasca cu totii si numele ei trecu granita". Vitejia, curajul, spiritul de sacrificiu reies, indirect, si din evocarea clucerului Moghila a expeditiei din Pocutia: "Strasnic racnea Leul Moldovei de vuia valea si codrii... Matura tot inaintea lui si toti ii jurara credinta si moldoveni si rusneci si lesi". Puterea exemplului personal si spiritul justiciar sunt recunoscute nu numai de cei loiali domnitorului, ci si de dusmanii sai: "boier, razas, taran supus, era tot una in fata lui". Metafora "soarelui" este adesea folosita de celelalte personaje pentru a ilustra personalitatea marelui voievod: "Rasare soarele, si incalzeste si pe boieri si pe oase goale, fara deosebire, ca nimeni nu s-a plans de judecatile lui in vreme de pace, ori ca-n razboaie n-a sarit unde a fost mai greu, insufletind pe cei cu inima scazuta...". Figura legendara a domnitorului este construita si prin opiniile celorlalte personaje despre el. Oana il venereaza si-l numeste: "Slavitul domn al Mare", Domnul cel Sfant", "preasiavitul nostru stapan", "Slavitul nostru voievod". Doamna Maria are pentru Stefan o dragoste profunda: "Viteazul meu, Sfantul meu stapan". Clucerul Moghila il divinizeaza, aidoma nu numai supusilor mariei sale "Leul Moldovei", "Soarele nostru"-, ci chiar dusmanilor: "Mare a fost", "Soimanul", "vulturul". Stolnicul Dragan si jitnicerul Stavar, desi ostili domnitorului, recunosc bunatatea acestuia fata de supusii loiali, spiritul justitiar, precum si maiestria conducatorului de tara in ceea ce priveste politica interna: "A fost bun [...] si drept...", "Boier, razas, taran supus, era tot una in fata lui...", "Mosiile le imparteanumai la ostasi"...", "Din supusi ii facea razasi, din razasi boieri sadea...". Un adevarat testament istoric pentru viitorime rosteste Stefan cel Mare atunci cand il inscauneaza ca domn pe fiul sau, Bogdan "Jineti minte cuvintele lui Stefan, care v-a fost baci pana la adanci batranete ... ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri, si a urmasilor urmasilor vostri, tn veacul vecilor". Piesa "Apus de soare" este o drama romantica atat prin tema inspirata din istoria nationals, cat si prin crearea unui personaj exceptional, de dimensiuni legendare si mitice, care creeaza o atmosfera fabuloasa, pastrand tnsa si o anumita solemnitate George Calinescu definea drama lui Barbu Stefanescu Delavrancea "o capodopera a dramaturgiei poetice si oratorice si nu mai putin o drama de observare a tipicului, singura din literatura noastra in care toate aceste aspecte se unesc armonic CARACTERIZARE LUI STEFAN CEL MARE

Stefan cel Mare face parte din familia musatinilor.Este urmasul lui Alexandru cel Bun.A fost domn al Moldovei intre anii 14571504.Stefan cel Mare precum si alti domnitori au fost temele literare ai unor scriitori romani de seama. Drama Apus de soare , a lui Barbu Stefanescu Devarncea este o opera in care autorul ne prezinta un moment cand romani sunt preocupati de ideea nationala, de intregirea neamului . In acesta drama personajul principal este Stefan cel Mare. Personajul Stefan din drama Apus de soareeste o realizare aristica remarcabila:Personaj complex,cu trasaturi bogate si variate,realizat prin p rocedee diverse,de la detaliul psihologic realist la protectia hiperbolica in mit, specifica romantismului,Stefan reprezinta o creatie unitara si viabila, una din figurile memorabile ale dramaturgiei romanesti. Insusirile sale rezulta din situatiile in care este pus de autor sa vorbeasca ori sa faptuiasca, ori din atitudinea pe care diverse personaje o adopta fat de el. Barbu Stefanescu Delavrancea, proiecteaza in Stefan imaginea unei personalitati electrizante, definite indeosebi prin patriotism. Stefan fiind foarte preocupat de tara si-a neglijat propia persoana. Delavrancea s-il imagineaza pe Stefan ca fiind batran, bolnav si aflat la sfarsitul domniei dar slujindu-si patria ca in tinerete. Stefan devine un mit romanesc. Stefan in toata domnia sa de 47 de ani a avut doar doua batalii fara izbanda si treizeci si una de biruinti. Din actul I scena IV reiese ca toti locuitorii Moldovei se rugau pentru Stefan, pentru prea slavitul nostru, pentru osul lui Actul I scena V :Iarna e aici, si nicioadata primavara nu va mai sosi, din aceste cu vinte rezulta regretul lui Stefan ca nu mai este tanar si ca este batran si bolnav.Tot din acest act rezulta si patriotismul lui stefan:Acesta bucata de pamant e mai mult m oldoveneasca decat leseasca. Apus de soare de B. St. Delavrancea Aparitia trilogiei istorice: Apus de soare (1909), Viforul (1910) si Luceafarul (1911) a constituit o veritabila revelatie in lite-ratura noastra. Primele drame istorice fusesera: Razvan si Vidra a lui B.P. Hasdeu (1867); Despot-Voda de V. Alecsasndri (1879); Vlaicu-Voda de Al. Davila (1902). In trilogia sa, Delavrancea evoca artistic momente din timpul voievozilor Stefan cel Mare, Stefanita si Petre Rares, titlurile pieselor fiind metaforice. Elementul unificator al trilogiei este ideea dragostei de patrie, intruchipata in figura lui Stefan, prezent, intr-un fel sau altul, in toate cele trei piese ale trilogiei. Actiunea dramei este plasata la inceputul secolului al XVI-lea, in ultimul an al domniei lui Stefan cel Mare cand, batran si bolnav, doreste sa asigure viitorul tarii prin inscaunarea, inainte de a muri, a fiului sau Bogdan. Apus de soare traieste mai ales prin realitatea tipologica a eroului principal, observa G. Calinescu. Nici una din dramele anterioare nu aducea pe scena un erou cu o personalitate atat de grandioasa ca Stefan cel Mare. Delavrancea deplaseaza accentul dramei de la conflictul exterior, al fortelor opuse, pe planul interior, psihologic, al eroului. Stefan Voievodul, marea personalitate ce uimise prin dimensiunea politicii sale, se afla la varsta senectutii, bolnav si neputincios in fata sfarsitului inexorabil. Conturat in doua ipostaze, perfect verosimile, Stefan omul si domnul, realizarea artistica a personajului confirma talentul lui Delavrancea. Scriitorul a preluat imaginea lui Stefan, asa cum s-a pastrat ea in traditia populara. Meritul scriitorului consta in relevarea framantarilor acestui om de exceptie, dandu-i o maretie sublima prin invingerea slabiciunilor omenesti. Metaforele, abundente in textul lui Delavrancea, evidentiaza capacitatea de conducator ramasa nealterata (nu doare nimic pe domnul Modovei) si slabirea puterilor fizice odata cu apasarea anilor. Personalitatea voievodului se individualizeaza in

drama atat din actiune, cat din relatarile altor eroi, care vin si povestesc fapte ale trecutului. Astfel, el apare invaluit in legeda, toti vorbesc admirativ, numindu-l metaforic: slavitul domn al Mare, preaslavitul nostru stapan (Oana); Sfantul (Irina, fiica parcalabului Dajbog); Zmeul batran (Rares); Leul Moldovei, Soarele (Moghila); Soimanul Vulturul (boierii adversari). Scriitorul a conturat cu egala forta artistica pe omul Stefan, batran si bolnav, ca si pe voievod. Ca domn, Stefan atinsese culmea gloriei, a superioritatii si autoritatii sale recunoscute. Identificandu-se cu interesele Moldovei, Stefan a dus o politica inteleapta, sprijinindu-se pe mica boierime si pe razesi, cinstindu-i pentru credinta fata de domn si tara, facand ordine si legi drepte, centralizand puterea si autoritatea deplina in scopul apararii tarii. De aceea, putinii boieri uneltitori, ca paharnicul Ulea, stolnicul Dragan si jitnicerul Stavar tremura la gandul sabiei scurtatoare de capete, punandu-si nadejdea in boala, batranetea si sfarsitul omului Stefan. Stefan este coplesitor prin personalitatea sa, el isi domina evident adversarii, care ii recunosc meritele. Ca domn, el isi pastreaza nestirbit entuziasmul viteazului dintotdeauna. Va intreprinde expeditia din Pocutia, de unde se intoarce cu ranile sangerande (actul II, scena IV), asa cum relateaza clucerul Moghila: Strasnic racnea leul Moldovei, ca auia valea si codrii... Conflictul psihologic se nuanteaza si devine puternic din momentul in care Stefan afla de uneltirile lui Ulea de la Oana, fiica sa naturala. Convinsi ca rana de la picior va grabi sfarsitul voievodului, boierii uneltitori vorbesc despre domn ca apartinand trecutului. Ei nu pot ierta voievodului reducerea privilegiilor, sprijinirea acestuia pe razasime, pe cei pe care-i ridicase in ranguri pentru meritele lor. Postelnicul Toader, parcalabul Dragos, Stibor, Jurj, Arbore vorbesc de calitatile voievodului iubit si respectat: bun, viteaz, nepartinitor, darnic, in slujba tarii... Ce eal tarii, e-al lui Dumnezeu! (scena VI, actul III). Sabia domnitorului devine simbol, semn al puterii, al tronului de care Stefan-domnul e constient. Vorbele adresate de voievod paharncului Ulea, precum si gesturile simbolice, exprima constiinta de sine a domnului; mintea sa lucida are, inainte de toate, grija tarii, dovedind o vointa de neclintit: (Incearca sabia) Nu vrea sa iasa... Nu vreau sa vrea iasa... sa spui feciorului tau (catre Ulea), sa nu stea cu capul in jos vorbe aluzive ce semnifica tradarea acestuia. Cu o superba modestie, Stefan alcatuieste un mesaj patriotic de o maretie sublima, rememorandu-si faptele nemuritoare ce l-au incununat cu o glorie eterna; ...Eu am fost biruit la Razboieni si la Chilia, Moldova a biruit pretutindenea! Am fost norocul, a fost taria... (scena 8, actul III). Cuvintele patetice ale lui Stefan exprima intr-o viziune apoteotica ideea de patriotism, un veritabil testament pe care-l lasa pentru totdeauna urmasilor. Vorbirea personajului are rezonante profetice. Metaforele grandioase il contureaza monumental, cu adanci ecouri, intr-o linie ascendenta a dozarii efectelor, atingand sublimul. Domnul invinge slabiciunile omului si, pedepsindu-i exemplar pe uneltitori, face astfel ultimul act de dreptate in vederea indeplinirii vointei si misiunii sale politice. Figura voievodului dobandeste complexitate prin acumulare de trasaturi: gingasie, delicatete, iubire fata de doamna Maria si Oana, blandete fata de slujitorii devotati, asprime necrutatoare fata de tradatori. Scena incoronarii lui Bogdan, fiul voievodului, il proiecteaza maret si simbolic. Interogatiile si repetitiile, pauzele se succed intr-o gradatie ascendenta, gesturile de o maretie grava adancesc dramatismul momentului, scriitorul dovedind o intuitie psihologica remarcabila: Io, Stefan voievod, am suit pe Bogdan pe tron... Io, Stefan voievod, i-am asezat cu mana mea coroana stramosilor mei... Vorbirea metaforica din monologul sau interior iradiaza lirismul... si cu acest sfant otel oprii cutremurul si umplui prapastia.... Intr-o atmosfera romantica, natura dezlantuita marcheaza tumultul din sufletul voievodului. Vointa domnului e adanc legata de traditie: S-a implinit legea. Gestul aruncarii sabiei este si el simbolic, sustinand ideea indeplinirii vointei autoritatii supreme in stat: Ti-ai implinit menirea ca si mine! Voievodul apare astfel, construit vizionar, exprimand idealul de libertate si independenta nationala al poporului sau, identificandu-se cu acesta si devenind un simbol. Ca om, Stefan are slabiciuni omenesti, de fiinta trecatoare, pe care si le asuma: copii nelegitimi, pe care, cu abilitate, ii face sa cunoasca adevarul despre propria lor identitate. Scena arderii ranii de la picior este o dovada elocventa a tariei sale morale si a demnitatii sale, refuzand sa fie legat si indurand suferinta. Proiectat in traditie si evocat prin prisma poporului, eroul principal al dramei, invaluit in legenda, este un personaj exceptio-nal, de esenta romantica, construit cu o structura antitetica (omul-domnul), cu procedee ale stilului romantic. Stilul retoric, imbinat cu un inflacarat lirism, pune in lumina talentul oratoric al lui Delavrancea. Cadentele ritmice ale replicilor, structura si cadenta frazei, repetitiile simetrice, exclamatiile si interogatiile, stilul eliptic si aluziv fac din apus de soare un excelent poem simbolic al dragostei de patrie remarca Al. Sandulescu. Sinceritatea si caldura sentimentului dragostei de patrie comunicate, intensitatea trairii lui asigura dramei o tonalitate lirica de mare vibratie. I.L. Caragiale vede in drama lui Delavrancea o inrudire cu genul de pictura numit fresca. Stefan este dupa Ion Rotaru o proiectie lirico-retorica a autorului insusi si mai putin un personaj cu o existenta de sine statatoare obiectva. Stefan cel mare, Soarele Moldovei, este prezentat ca un simbol al vitejiei si dragostei de tara. Omul-Stefan este invins de Stefan-domnul, pentru ca dragostea de patrie, grija pentru destinele ei inteleasa ca suprema datorie , confera acestuia aureola morala. Drama Apus de soare spune G. Calinescu este o capodopera a dramaturgiei oratorice si nu mai putin o drama de observatie a tipicului, singura din literatura noastra in care acestea se unesc reciproc. (M.P.)

tefan cel Mare este personajul principal din opera lui Barbu tefnescu Delavrancea, Apus de soare. Apus de soare ilustreaz ideologia naional, spiritul patriotic al epocii. Ca tipologie, drama aparine romantismului, prin structur, viziune i prin imboldul mitizat. Personajul este un erou al istoriei naionale i modelul unui mare om politic. El nsui un politician carismatic, Delavrancea proiecteaz n tefan cel Mare imaginea ideal a unei personaliti electrizante, definite prin patriotism, neles ntr-un mod aproape religios.Dragostea de ar presupune un devotament total, neglijarea propriei persoane, jertfa n numele unei idei. Autorul imagineaz un tefan aflat la sfritul domniei, un tefan btrn i bolnav, dar care -i domin slbiciunile, mnat de nltoarea dorin de a-i sluji ara. La rndu-i, domnul tefan este venerat asemenea unui sfnt, e o legend vie, un mit. Cuvntul su este lege pentru moldoveni. Doar trei boieri, paharnicul Ulea, stolnicul Drgan i jitnicerul Stavr, ndrznesc, pe ascuns, s se opun testamentului politic al lui tefan, acela ca fiul su Bogdan s i urmeze la tron. Geniul oratoric al lui Delavrancea se recunoate n cadena i strlucirea replicilor, culminnd cu faimosul monolog al lui tefan din actul III, scena VIII. De aici se desprinde portretul moral al protagonistului, ce era hotrt, pentru c i -a dus pn la capt planul de a-l ncorona pe fiul su. El a fost recunosctor fa de eroii mori n btliile de la Orbic, Chilia, Baia, Lipnic, Soci, Teleajen, Racova, Rzboieni, CetateaAlb, Ctlbugi, Scheia, Cosmin, spunnd despre acetia c pe oasele lor s -a aezat tot pmntul Moldovei, ca pe umerii unor uriai! tefan recunoate c e la captul puterilor, spunnd despre ceilali domnitori: Le trebuia un om?... A fost... Acum e bolnav... i indirect observm c domnul Moldovei era slbit; atunci cnd el nu mai poate cobor treptele pe care era tronul se rostogolete. Totui el are grij n continuare de ar, chiar dac este slbit, lsnd un domnitor viteaz i competent, la fel cum a fost i el n tinereea sa. Atunci cnd se roag lui Dumnezeu sau cnd i face cruce nainte de a muri tefan dovedete c e un om credincios, motiv pentru care a i luptat mpotriva pgnilor. Voievodul i ndeamn pe cei prezeni la aceast adunare s in minte cuvintele sale, ce le -a fost baci pn la adnci btrnei, n special i d sfaturi lui Bogdan n minile cruia las tronul Moldovei. tefan se supune noului domn, chiar ngenuncheaz i-i srut mna, fiind un exemplu i pentru celelalte personaje, care vor trebui s se supun ntocmai ca el acum lui Bogdan. Acest capitol culmineaz spre final, unde, la ntrebarea dumanului su cu privire la moarte, clucerul Moghil rspunde apare nt cu simplitate, dar n spatele acestei fraze se ascund vorbe mree: Soarele nostru n -a apus nc!, adic tefan chiar dac va muri fizic, el va rmne viu n amintirea oamenilor care nu l-au uitat.

Apus de soare, fiind o oper dramatic, prezint i portretul fizic al lui tefan cel Mare. Acest portret e realizat cu ajutorul personajelor i al naraiunii din indicaiile scenice: tefan vine de la dreapte, din ograd. Mustile i prul, aproape albe. C -o mn ine pe doamna Maria... Personajul este caracterizat att direct, ct i indirect. De exemplu faptele sale l caracterizeaz pe tefan n mod indirect; atunci cnd toi l ndeamn s se odihneasc, iar el refuz spunnd c se va odihni destul dup ce va muri d dovad de curaj i spirit de sacri ficiu. Caracterizarea direct este atunci cnd protagonistul spune despre sine: Btrn, bolnav, neputincios... Mantia asta e pre a grea... S-o poarte altcineva mai tnr... Prin toate aceste mijloace prin care e realizat portretul lui tefan cel Mare, Delavrancea ne uimete cu talentul su de a de scrie un personaj dintr-o oper ficional foarte ingenios realizat, Apus de soare. Stefan cel Mare este personajul central al dramei, construit cu o psihologie complexa, compusa din trei ipostaze: conducator, parinte si om batran si bolnav. Initial, personajul se contureaza din replicile celorlalte personaje, ce se constituie intr-unui colectiv ce-si exprima profundul atasament si admiratia pentru domnitor: "ca mult e bun si viteaz si nepartinitor", chiar si dusmanii lui il numesc "soiman" si "vultur". Celelalte personaje ii spun "zmeul", "soarele", "sfantul", evidentiind dimensiunea mitica a personajului. Trasatura dominanta a lui Stefan cel Mare este patriotismul fierbinte si inaltator care-i conduc faptele si atitudinile in intreaga perioada cat a condus Moldova si chiar si acum, in ultimul an de viata si de domnie. Realismul si legendarul se impletesc conturand un personaj exceptional, romantic, care se va creiona si prin propriile fapte si vorbe. Autocaracterizarile sunt numeroase: "ca sunt batran, ca sunt bolnav", dar "sufletul nu vrea si trupul nu mai poate". Conflictul interior se manifesta permanent intre puternicul, viteazul, nemuritorul voievod si omul care este batran si bolnav, ce are constiinta limitelor sale "batran, bolnav si neputincios mantia asta e prea grea". Faptele sunt putine, dar evidentiaza acelasi profund sentiment patriotic al domnitorului care este pus in antiteza cu meschinaria boierilor potrivnici, iar vigoarea si fermitatea sa sunt accentuate in contrast cu blandetea doamnei Maria. Natura contribuie si ea la completarea figurii monumentale a domnitorului, privirile lui catre boierii tradatori sunt amplificate de fulgerele de afara, vorbele se contopesc cu tunetul ce insoteste ploaia, dand astfel personajului dimensiuni hiperbolice. Furtuna dezlantuita in sufletul sau este preluata de furtuna de afara amplificand astfel zbuciumul si framantarea din inima sa. Cunoasterea si evocarea tuturor eroilor cazuti pe campul de batalie, rememorarea locurilor, a luptelor, a jertfelor argumenteaza legatura stransa dintre domnitor si eroii neamului, precum si dragostea lui imensa pentru neam si tara: "si pe oasele lor s-a asezat si sta tot pamantul Moldovei ca pe umerii unor uriasi". Inima domnitorului bate la unison cu marea si iubitoarea inima a poporului moldovean, a luptatorilor care vin fara sovaire la chemarea Mariei-Sale, care ii vede si ii aude sosind "cum se varsa apele in Siret asa vin suvoaiele la chemarea voievodului lor! Ce bogata e Moldova!" Identificarea lui Stefan cu Moldova este elocventa pe parcursul intregii piese, "si cum vru Moldova, asa vrusei si eu. Ca vru ea un domn drept si n-am despuiat pe unii ca sa-mbogatesc pe altii ca vru ea un domn treaz si-am vegheat ca sa-si odihneasca sufletul ei ostenit ca vru ea numele ei sa-1 stie si sa-l cinsteasca cu totii si numele ei trecu granita". Vitejia, curajul, spiritul de sacrificiu reies si din evocarea clucerului Moghila care relateaza expeditia din Pocutia: "Strasnic racnea Leul Moldovei de vuia valea si codrii Matura tot inaintea lui si toti ii jurara credinta si moldoveni si rusneci si Iesi". Spiritul justitiar al domnitorului este recunoscut nu numai de cei loiali domnitorului, ci si de dusmanii sai: "boier, razas, taran supus, era tot una in fata lui". Un adevarat testament istoric pentru viitorime rosteste Stefan cel Mare atunci cand il inscauneaza ca domn pe fiul sau, Bogdan: "Tineti minte cuvintele Iui Stefan, care v-a fost baci pana la adanci batranete ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri, si a urmasilor urmasilor vostri, in veacul vecilor". Piesa "Apus de soare" este o drama romantica atat prin tema inspirata din istoria nationala, cat si prin crearea unui personaj exceptional, de dimensiuni legendare si mitice, care creeaza o atmosfera fabuloasa, pastrand insa si o anumita solemnitate. George Calinescu definea drama lui Barbu Stefanescu Delavrancea "o capodopera a dramaturgiei poetice si oratorice si nu mai putin o drama de observare a tipicului, singura din literatura noastra in care toate aceste se unesc armonic".