Opera "Amintiri din copilarie"de Ion Creanga (1839-1889) ilustreaza evocarea vietii satului romanesc din a doua jumatate

a secolului al XlX-lea si anume a satului Humulesti, cu oamenii lui, "gospodari tot unul si unul". Intamplarile si evenimentele nu sunt relatate intr-o ordine cronologica, ci sunt selectate acele fapte ce devin momente de referinta in conturarea eroului, a "copilariei copilului universal" (G.Calinescu). Romanul compune universul taranesc al moldovemlor, in centrul caruia se afla Nica, personajul care parcurge un proces de formare a personaltiatii sub actiunea educatiei si a expenentei dobandite, evoluand de la baiatul "prizarit" si "rusinos" la adolescentul nevoit sa paraseasca lumea copilariei si sa porneasca spre alte meleaguri si alti oameni, ceea ce da operei caracter de bildungsroman. Nica a lui Stefan a Petrii este personajul principal si autobiografic al romanului si totodata personajul-narator care povestete evenimentele si intamplarile cu caracter autobiografic intr-o cronologie selectiva, ramase pentru totdeauna in memona afectiva a scriitorului. Protagonistul este un personaj realist, tipic pentru, categoria copiilor ce au trait fericiti perioada de inceput a vietii, de aceea Nica este considerat simbolul copilului universal, din orice epoca sau din orice loc al lumii: "Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti copiii, de cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice". Trasaturile morale reies, indirect, din faptele, gesturile si atitudinea personajului, care parcurge evolutiv etapele de la copilarie la adolescenta. "Amintirile" eroului incep prin impresia puternica pe care o are asupra copilului scoala din Humulesti, infiintata "prin osardia" preotului Ioan Humulescu. Vrednicul parinte adunase o multime de baieti si fete, printre care se afla si Nica, "un baiat prizarit, rusinos si fricos si de umbra mea" (autocaracterizare). Copiii nu inteleg rostul invataturii, sunt indaratnici si de aceea, pentru a-i sili spre invatatura, parintele Ioan, "om vrednic si cu bunatate", le aduce ca "dar de scoala noua pe "Sf. Nicolai" si "calul balan". Nica, asemenea celorlalti scolari, este atras de tot felul de nazbatii si de nazdravanii si nu se arata interesat de invatatura. Filele ceaslovuiui fiind "cam unse, trageau mustele si bondarii la ele [...] cate zece-douazeci de suflete prapadeam deodata", asa ca, vazand parintele foile insangerate, "ne pofti pe fiecare la Balan si ne mangaia cu sfantul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muste si a cuviosilor bondari". Lui Nica incepuse sa-i fie

draga Smarandita popii si, ca sa fie admirat de ea, baiatul devine silitor si progreseaza vizibil la invatatura. Din nefericire, perioada frumoasa si plina de bucurii se termina brusc pentru Nica, intrucat badita Vasile, invatatorul, a fost "prins la oaste" si in zadar umblase parintele Ioan sa gaseasca alt dascal, ca unul ca "badita Vasile, cuminte, harnic si rusinos ca o fata mare" n-a mai aflat. Pentru a urma scoala mai departe, Nica este impins de mama sa, Smaranda, care "era in stare sa toarca in furca si sa invat mai departe", spre deosebire de Stefan a Petrii care era de parere ca "dac-ar fi sa iasa toti invatati [...], n-ar mai ave cine sa ne traga ciubotele". Nica trece prin momente de nefericire, deoarece este silit sa paraseasca meleagurile natale pentru a continua scoala. Bunicul dinspre mama, David Creanga, ii duce pe Nica si pe varul lui, Dumitru, la scoala lui Alecu Balos din Brosteni; acum sufera copilul prima ruptura de vatra satului si traieste acut sentimentul instrainarii. Calatoria a avut loc intr-o dimineata de iarna, in care "era un pui de ger de crapau lemnele" si-l transporta pe Nica intr-o lume complet noua, necunoscuta, careia copilul nu i se adapteaza deloc, mai ales ca au loc o serie de ghinioane si intamplari inedite: caderea in Ozana; taierea pletelor; locuirea in gazda la Irinuca, unde se umple de raie capreasca; daramarea bordeiului Irinucai; fuga inapoi acasa cu pluta pe Bistrita. Fericit ca se intorsese acasa, Nica a cantat in ziua de Pasti, la biserica, "Ingerul a strigat!", rugaciune invatata la scoala din Brosteni, spre uimirea tuturor celor din Humulesti. Dar bucuria lui nu poate fi deplina pentru ca la Brosteni fusese tuns chilug si se simtea rusinat ca nu mai avea plete, iar acest fapt este un prilej de distractie pentru fetele "mai dracoase", care strigau dupa el "Tunsul felegunsul,/ Cainii dupa dansul!". "Varsta de aur" a vietii este lipsita de griji si plina de bucurii, iar Nica stie sa profite cu toata flinta de farmecul copilariei: "Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura e vesela si nevinovata". Edificatoare pentru starea de fericire a lui Nica pus pe sotii si nazdravanii, este partea a doua care incepe sentimental, cu un lirism nostalgic: "Nu stiu altii.curn sunt, dar eu cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat de crapau matele jucandu-se cu ei, [...] parca-mi salta si acum inima de bucurie. [...] si eu eram vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in turbarea sa". Prin autocaracterizare, personajul evidentiaza starea de fericire a varstei fara griji si fara necazuri, cand interesul copilului

se indrepta numai catre petrecerea cat mai placuta a timpului. Aducerile aminte reinvie chipul mamei sale, Smaranda, care "stia a face multe si mari minunatii", femeie harnica si priceputa, care-si crestea cu dragoste si devotament copiii, avand o puternica dorinta, aceea de a-l vedea pe Nica ajuns popa. Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului realist, ca tip reprczentativ pentru copilul fericit, atras de nazbatii si pus pe sotii, trasatura general-valabila pentru "copilul universal". In partea a doua a "Amintirilor", naratorul povesteste intamplari devenite celebre si de referinta pentru copilaria lui Nica a lui Stefan a Petrii, episoade care se pot desprinde ca texte independente si cunoscute sub numele de "la cirese", "pupaza din tei", "la scaldat". Din aceste episoade narative reies, in mod indirect, firea neastamparata a lui Nica, vioiciunea si istetimea sa, aceste intamplari devenind adevarate repere ale unei copilarii minunate. Intr-o zi de vara, lui Nica i se face pofta de cirese si, pentru ca obisnuia sa-si faca toate