Sunteți pe pagina 1din 2

Liviu Rebreanu (fisa bibliografica)

Liviu Rebreanu s-a nascut la 27 noiembrie 1885, in satul Tirlisiua, judetul Bistrita-Nasaud. Debutul literar al scriitorului este nuvelistic. Il consemneaza revista Luceafarul, din Sibiu, condusa de O.Goga si O.Taslauanu, catre sfarsitul anului 1908, apoi, in anul urmator, revista Convorbiri critice, la Bucuresti, unde tanarul prozator se stabilise, incercand sa se afirme in viata literara romaneasca. In anul 1910 este secretar de redactie la Falanga literara si artistica, condusa de M.Dragomirescu, functie ce o va detine si la Convorbiri critice. In 1911 este numit secretar al Teatrului National din Craiova, mai apoi devenind colaborator de baza al lui Emil Garleanu, la acea data director al institutiei. Pana la aparitia primului sau roman, Ion(1920), a publicat cateva volume de nuvele (Framintari, 1912; Golanii, 1916; Marturisire, 1916; Rafuiala, 1919). In decembrie 1928 este numit director al Teatrului National din Bucuresti, functie pe care o va detine vreme de un an. In anul 1932 tipareste, la Bucuresti, revista Romania literara, care apare pana la 6 ianuarie 1934. Moare la 1 septembrie 1944 la Valea Mare, in varsta de 59 de ani. Peste citeva luni va fi deshumat si reinhumat la cimitirul Bellu din Bucuresti. De dimensiuni restranse, cu oameni blajini, timizi, dar cu explozii de manie sau de brutalitate, in conflictele dramatice preponderent-taranesti, specifice satului transilvanean, primele nuvele au fost remarcate cu destula reticenta de opinia critica a vremii. Perseverent, cu proiecte literare mari, prozatorul face gazetarie, colaboreaza la Flacara, Rampa si Universul literar, scoate, pentru cateva luni, impreuna cu Mihail Sorbul, la Craiova, revista Scena si, un timp, semneaza cro nica teatrala la Sburatorul lui E.Lovinescu. Predilectia analitica a scriitorului incepe sa se contureze, pe spatii epice mai intinse, in nuvele care vorbesc despre efectele umane tragice, pricinuite de primul razboi mondial (Catastrofa, Itic Strul Dezertor, Calvarul). In cadrul evolutiei romanului romanesc, se poate vorbi de momentul Rebreanu. Prozatorul continua si adanceste cercetarea societatii romanesti, in traditia lui N.Filimon, D.Zamfirescu si I.Slavici, printr-o vasta documentare si compozitie, printr-un studiu atent de analiza psihologica.

Nuvele Catastrofa (1921) Norocul (1921) Cuibul visurilor (1927) Cntecul lebedei (1927) Iic trul, dezertor (1932) Golanii Romane sociale Ion (1920) Criorul (1929) Rscoala (1932) Gorila (1938) Romane psihologice Pdurea spnzurailor (1922) Adam i Eva (1925) Ciuleandra (1927) Jar (1934) Romane poliiste Amndoi (1940) Teatru

Cadrilul (1919) Plicul (1923) Apostolii (1926)