Sunteți pe pagina 1din 11

Pr. prof.

Constantin Galeriu DUMINICA LÃSATULUI SEC DE BRÂNZÃ 1

Duminica lãsatului sec de brânzã

(a izgonirii lui Adam din Rai)1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin.

Preaiubiþi ºi dreptmãritori creºtini în Sfânta Bisericã a Domnului nostru Iisus

Hristos! Psalmul pe care l-am ascultat: “La râul Babilonului, acolo am plâns când

mi-am adus aminte de Sion”, este psalmul din vechime al lui Israel, însuºi plânsul

ºi suspinul dupã Ierusalimul ceresc ºi Raiul pierdut. Predica de astãzi, dedicatã

meditaþiei despre izgonirea lui Adam din Rai, precum ºi întreg cuvântul

dumnezeiesc al evanghelistului, sunt încadrate spre aceastã înþelegere ºi viziune.

Sã ne împãrtãºim din cuvântul dumnezeiesc:

“Zis-a Domnul: De veþi ierta oamenilor greºalele lor, ierta-va ºi vouã Tatãl

vostru Cel ceresc. Iar de nu veþi ierta oamenilor greºalele lor, nici Tatãl vostru nu

vã va ierta greºalele voastre.

Când postiþi, nu fiþi triºti ca fãþarnicii; cã ei îºi smolesc feþele, ca sã se

arate oamenilor cã postesc. Adevãrat grãiesc vouã, ºi-au luat plata lor. Tu însã,

când posteºti, unge capul tãu ºi faþa ta o spalã, ca sã nu te arãþi oamenilor cã

posteºti, ci Tatãlui tãu care este în ascuns, ºi Tatãl tãu, Care vede în ascuns, îþi va

rãsplãti þie.

Nu vã adunaþi comori pe pãmânt, unde molia ºi rugina le stricã ºi unde furii

le sapã ºi le furã. Ci adunaþi-vã comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le

stricã, unde furii nu le sapã ºi nu le furã. Cãci unde este comoara ta, acolo va fi ºi

inima ta”(Matei 6,14-21).

Preaiubiþilor, aceste dumnezeieºti cuvinte, dupã Evanghelia încredinþatã

nouã de Mântuitorul prin Sfântul Matei, urmeazã imediat dupã rugãciunea Tatãl

nostru, rugãciune pe care a cerut-o unul dintre ucenicii Lui, când a spus: “Doamne,

15 martie 1995. Text corectat de pãrintele Gordon.


Pr. prof. Constantin Galeriu DUMINICA LÃSATULUI SEC DE BRÂNZÃ 2

învaþã-ne sã ne rugãm, cum a învãþat ºi Ioan pe ucenicii lui!”. Atunci Mântuitorul

le-a zis: “Aºa sã vã rugaþi...”, adicã în felul acesta, dar, mai adânc: cu aceste

cuvinte, pentru a ajunge la înþelesul ºi ideea fundamentalã a cuvintelor rugãciunii.

Unii din fraþii noºtri, care au pãrãsit credinþa, uitã sã rosteascã Tatãl nostru ºi

tâlcuiesc cuvintele “aºa sã vã rugaþi” prin “aºa sã vã îndreptaþi inima la

Dumnezeu”, omiþând rugãciunea Tatãl nostru. Ori, fãrã îndoialã, ea este

rugãciunea esenþialã, învãþatã de Hristos, ºi vom vedea imediat de ce. Când Iisus

Mântuitorul a rostit “Aºa sã vã rugaþi: Tatãl nostru...”, El a indicat invocarea

supremã, adicã recunoaºterea cã avem un Pãrinte acolo în cer, cã universul, lumea

întreagã, spre acest Pãrinte ceresc se îndreaptã. Este o mare mângâiere ºi bucurie

cã un român de-al nostru, Mircea Eliade, a spus cã cea dintâi rugãciune, de la

începutul lumii, a fost Tatãl nostru, adicã invocarea acestor cuvinte: Tatãl nostru.

Nu este vorba de rugãciunea pe care a zis-o Mântuitorul în plinãtatea ei, ci doar

invocarea Pãrintelui ceresc, recunoaºterea Lui de cãtre om, relaþia prin care

Dumnezeu S-a descoperit omului drept Pãrintele ceresc.

ªtim cu toþii rugãciunea: “Tatãl nostru care eºti în ceruri… Pâinea noastrã

cea spre fiinþã (nu “cea de toate zilele”, ci “cea spre fiinþã”, adicã cea care

întreþine fiinþa; ºi Sfânta Împãrtãºanie) dã-ne-o nouã astãzi (acest astãzi este cel

din dumnezeiasca Euharistie: “Cinei Tale celei de tainã, astãzi, Fiule al lui

Dumnezeu, pãrtaº mã primeºte...”). ªi ne iartã nouã greºalele noastre precum ºi

noi iertãm greºiþilor noºtri. ªi nu ne duce pe noi în ispitã (adicã “ºi fã sã nu intrãm

în ispitã”), ci ne izbãveºte de cel rãu. Cã a Ta este împãrãþia ºi puterea ºi slava”,

iar apoi adãugãm: “a Tatãlui ºi a Fiului ºi a Sfântului Duh, acum ºi pururea ºi în

vecii vecilor. Amin”.

Reþineþi cuvintele: “ºi ne iartã nouã greºalele noastre precum ºi noi iertãm

greºiþilor noºtri”, deoarece imediat dupã ce a rostit rugãciunea Mântuitorul a zis:

“De veþi ierta oamenilor greºelile lor, ierta-va ºi vouã Tatãl vostru Cel ceresc. Iar
Pr. prof. Constantin Galeriu DUMINICA LÃSATULUI SEC DE BRÂNZÃ 3

de nu veþi ierta oamenilor greºelile lor, nici Tatãl vostru nu vã va ierta greºelile

voastre”.

Deci este o legãturã între rugãciunea Tatãl nostru ºi cuvintele imediat

urmãtoare, centrate pe Tatãl nostru. Care este ideea centralã a rugãciunii Tatãl

nostru ºi care este ideea centralã a întrupãrii Fiului lui Dumnezeu (acestea douã

trebuie puse în legãturã)? O tâlcuieºte un Pãrinte al Bisericii pe care noi l-am mai

citat, Sfântul Irineu, când zice: “Fiul lui Dumnezeu S-a fãcut ºi Fiu al Omului pentru

ca pe om sã-l facã fiu al lui Dumnezeu”, sã-l readucã la conºtiinþa de fiu al lui

Dumnezeu. Iar un alt tâlcuitor al dumnezeieºtii Evanghelii, Clement Alexandrinul,

spune: “Fiul lui Dumnezeu S-a fãcut Om pentru ca pe tine, ca om, sã te înveþe

cum sã devii fiu al lui Dumnezeu”.

De aceea, ideea centralã aceasta este, ºi de aceea trebuie sã rostim Tatãl

nostru: pentru a avea conºtiinþa cã Tatãl nostru ne-a înfiat trimiþând pe Fiul Lui,

Care, întrupându-Se ca om, ne-a învãþat sã devenim fii ai Tatãlui, asemenea Lui,

prin adopþiune. Pe cine putea sã trimitã, dacã nu tocmai pe Fiul Sãu Cel din veci,

deoarece Adam a eºuat. Adam nu mai autentificã chemarea noastrã de a deveni

fii ai lui Dumnezeu, dupã har.

ªi aici am uitat sã precizez iarãºi un fapt, ca sã nu vã lãsaþi ademeniþi de

atâtea curente (îi plângem pe cei care se lasã ademeniþi de ele, dar aceste

curente ºi rãtãciri trebuie sã le osândim), ºi anume: De multe ori auziþi despre

Mântuitorul Hristos cã este situat alãturi de alþi mari profeþi, ca o coborâre de la

Dumnezeu dintr-un principiu suprem – aºa se spune prin alte religii – asemenea lui

Adam, dacã vreþi. Care este deosebirea fundamentalã? Reþineþi vã rog ºi

pãstraþi în inimã pentru a ºti sã rãspundeþi: Adam a fost creat dupã chipul lui

Dumnezeu; Adam nu este chipul din veci al lui Dumnezeu. Chipul din veci al lui

Dumnezeu este Fiul din veci al Pãrintelui ceresc, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

El este Fiul lui Dumnezeu din veci, Fiul ºi Cuvântul cel veºnic al lui Dumnezeu , iar
Pr. prof. Constantin Galeriu DUMINICA LÃSATULUI SEC DE BRÂNZÃ 4

Adam a fost creat dupã chipul Lui. ªi încã un fapt fundamental: Ce a primit Adam

când a fost zidit de Dumnezeu ? Din lut, din þãrânã l-a plãmãdit Dumnezeu pe om,

(dar pânã atunci apãruserã pe pãmânt tot felul de vieþuitoare doar prin cuvânt),

deci þãrâna, lutul, reprezintã trupul lui, biologicul, cum s-ar zice. ªi “a suflat în el

suflare de viaþã (harul lui Dumnezeu) ºi s-a fãcut Adam cu suflet viu”. Vã rog sã

reþinem: cu suflet viu, nu cu fiinþã vie; suflet viu, persoanã. Atunci a stat Adam

faþã cãtre faþã cu Dumnezeu, aºa cum o mamã vorbeºte cu pruncul, faþã cãtre

faþã, ºi îi spune gândurile ei, dorinþele, inima ei. Aºa închipuiþi-vã pe Adam în faþa

lui Dumnezeu. ªi atunci a rãsãdit în el conºtiinþa, autoconºtiinþa, cum ar spune

biologii cei mai mari din ziua de astãzi, sufletul lui, unicitatea sufletului lui,

persoana, ipostasul, dar care persoanã, care ipostas? Ipostasul care a fost creat,

zidit. Ori în Iisus Hristos avem Persoana din veci, Ipostasul necreat, Persoana

neziditã, Fiul lui Dumnezeu din veci. Aici este deosebirea de toþi urmaºii lui Adam:

Buda, Aristotel, Pitagora ºi alþii, despre care se spune cã sunt niºte coborâri, niºte

avataruri.

Sã nu se facã confuzie! În religiile orientale provenite din budism,

Dumnezeu nu este invocat, nu este cunoscut, nu este o persoanã, ci un principiu.

Din acest principiu emanã sufletele veºnice care migreazã prin corpuri. Aceasta

este reîncarnarea, cum o socotesc ei. Este o deosebire fundamnetalã. În

dumnezeiasca Scripturã sufletul este operã divinã; este creat ºi, cum va spune

Sfântul Apostol Pavel: “Odatã zidit îþi împlineºti chemarea”; ºi nu migreazã, trãind

mai multe vieþi.

Dar sã revenim la deosebirea fundamentalã între Adam ºi persoana

Mântuitorului. Adam este opera umanã ziditã, creatã, ºi pentru cã Adam a eºuat,

ºi în neascultarea lui s-a depãrtat de la faþa lui Dumnezeu, el nu s-a mai simþit ºi

nu s-a mai vãzut în faþa lui Dumnezeu, ca chip al Lui dupã har, ºi de aceea a trimis

Pãrintele cersesc pe Fiul Lui însuºi sã Se întrupeze, ºi prin El celor care l-au primit
Pr. prof. Constantin Galeriu DUMINICA LÃSATULUI SEC DE BRÂNZÃ 5

pe El, cum spune dumnezeiescul evanghelist Ioan: “Celor care cred în El le-a dat

putere sã se facã fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nu din poftã trupeascã,

nu din poftã bãrbãteascã, ci de la Dumnezeu s-au nãscut”(Ioan; 1,12-13), prin

naºterea cea de-a doua, a sfântului botez.

Repet încã o datã, stãruind: Iisus Hristos ne-a învãþat Tatãl nostru ca noi sã

recunoaºtem cã avem un Tatã care L-a trimis pe Fiul Sãu sã ne înalþe ºi pe noi la

calitatea de fii ai lui Dumnezeu, ai Pãrintelui ceresc, prin El, prin Hristos. ªi ca sã

redobândim aceasta, auziþi ce condiþie trebuie îndeplinitã: “De veþi ierta

oamenilor greºelile lor, ºi Tatãl vostru Cel din ceruri vã va ierta greºelile voastre;

iar de nu veþi ierta, nici Tatãl vostru nu vã va ierta greºelile voastre”.

Iertarea... De multe ori acest concept este atât de controversat!... Cum, pe

un ticãlos poþi sã-l ierþi?! Dar ce este iertarea în înþelesul Scripturii? Înþelesul

autentic al Scripturii sã nu-l uitãm, iubiþilor! Iertarea înseamnã vindecare.

Gândiþi-vã la acel moment în care a fost adus slãbãnogul în faþa Mântuitorului ºi

când Iisus îi spune: “Fiule, iertate sunt pãcatele tale”. Fariseii murmurã: “Cine

poate ierta pãcatele decât numai Dumnezeu?”. Într-adevãr, numai Dumnezeu

poate ierta, numai El poate vindeca. Atunci a zis Mântuitorul în faþa fariseilor: “De

ce suie asemenea gânduri în inimile voastre? Ce e mai lesne a zice slãbãnogului:

Iartã-se pãcatele, sau: Ridicã-þi patul ºi umblã? ªi ca sã ºtiþi cã putere are Fiul

Omului, porunceºte slãbãnogului: Ridicã-þi patul ºi mergi la casa ta!”. ªi deodatã

se întãresc oasele lui, ridicã patul ºi pleacã la casa lui.

Iertarea deci, observaþi, înseamnã vindecare, ºi prin iertare ajungi cu

adevãrat fiu al Pãrintelui ceresc. Imediat trebuie pus în relaþie “de veþi ierta

pãcatele” cu “ºi Tatãl vã iartã”. Altfel spus, numai atunci când tu ajungi sã simþi,

sã te recunoºti, sã te vezi în har, sã te vezi cã eºti fiu al Pãrintelui ceresc, numai

atunci eºti în stare sã ierþi. Când nu poþi sã ierþi, când nu eºti în stare sã ierþi, nu

eºti fiu al Pãrintelui ceresc. Trebuie ºtiut acest lucru, hotãrât. Atunci când ai
Pr. prof. Constantin Galeriu DUMINICA LÃSATULUI SEC DE BRÂNZÃ 6

încput sã ierþi, ai intrat în aceastã condiþie de har pentru care a venit Mântuitorul

Hristos, atunci de-abia te-ai vindecat. Deci trebuie sã ºtii precis: când nu eºti în

stare sã ierþi, nu eºti vindecat de rãul din tine, nu eºti vindecat ºi nu ai acces, nu

eºti unit cu Hristos ca sã fii fiu al Pãrintelui ceresc. A deveni fiu al Pãrintelui ceresc

înseamnã a ajunge la nepãtimirea faþã de aceastã lume, adicã ridicarea deasupra

patimilor, deasupra rãului lumii acesteia (cãci lumea zace în acest rãu). Ori dacã

ne ridicãm la aceastã stare de nepãtimire, cum spune Sfântul Maxim

Mãrturisitorul: “Când ajunge omul sã nu mai aibã dorinþã de plãcere ºi fricã de

durere, atunci se ridicã la nepãtimire”. Nu te mai înspãimântã nici o durere din

lume. Munþii dacã ar cãdea, tu tot în picioare te þii, pentru cã eºti unit cu

Pãrintele ceresc. Nici plãcerea lumii acesteia nu te mai sminteºte: când priveºti o

frumuseþe, cu aceiaºi ochi o priveºti, cu care priveºti ºi urâþenia. Dacã tu eºti rob

al acestei lumi, atunci frumseþea te atrage, iar urâþenia te scârbeºte, pe câtã

vreme privind cu ochii de fiu al Pãrintelui ceresc, cu ochii lui Hristos în Duhul Sfânt,

nu te mai atrage plãcerea, nu te mai înspãimântã durerea. Eºti ca sfinþii, ca cei

care au trecut prin temniþe ºi au rezistat pânã la capãt.

Experienþe sunt neîncetat, nu doar în timpul Bisericii primare, ci ºi în zilele

noastre; dar numai ridicându-te deasupra lor dobândeºti nepãtimirea. Dar

nepãtimirea înseamnã indiferenþa faþã de lumea nepãtimaºã? Tot Sfântul Maxim

spune atât de bine: “nepãtimitor faþã de tot ºi compãtimitor cu toþi”. Atunci

ajungi sã nu te mai rãneascã nimic; ierþi în chipul Pãrintelui ceresc “Care rãsare

soarele peste cei drepþi ºi peste cei pãcãtoºi, plouã peste cei buni ºi peste cei rãi”.

Cu asemenea stare Mântuitorul, în Evanghelie, trece la a doua poruncã, a

doua învãþãturã. Trece de la nepãtimire la post: “Când postiþi nu fiþi triºti, ca

fãþarnicii. Ei îºi smolesc feþele lor sã arate oamenilor cã postesc. Tu când

posteºti, spalã-þi faþa ta ºi unge-þi capul, sã arãþi Tatãlui tãu cã posteºti”.


Pr. prof. Constantin Galeriu DUMINICA LÃSATULUI SEC DE BRÂNZÃ 7

Ce înseamnã postul? Mântuitorul atrage atenþia întâi pentru farisei, care

posteau lunea ºi joia, de douã ori pe sãptãmânã, ºi de multe ori urzeau vorbe, sã

le spunem pe nume, glume, cã “îºi smolesc feþele lor”; ºi care era drama lor? Sã ia

slavã de la lume, sã se arate oamenilor cã postesc. Iatã despãrþirea de

Dumnezeu.

Sã ne oprim asupra unui gând de adâncime referitor la post. Observaþi, trei

momente în Scripturã privind postul, trei momente mari: Întâi porunca datã lui

Adam: “Din toþi pomii grãdinii sã mãnânci, numai din pomul cunoºtinþei binelui ºi

rãului sã nu mãnânci. În ziua în care vei mânca, vei muri”. Adam, pentru ispita

lui, trebuia sã treacã prin post; o vom tâlcui. Al doilea moment: când Mântuitorul

începe misiunea Lui mântuitoare, de Mesia, Unsul lui Dumnezeu, trimisul ºi Fiul lui

Dumnezeu; cum o începe? Tot cu post; de adâncã însemnãtate. Iar al treilea

moment, când citim la Faptele Apostolilor, la capitolul 13, când Pavel ºi Barnaba

pleacã în misiune ºi Pavel devine Apostolul neamurilor (omul acesta care a cãlcat

40000 de kilometri cu picioarele lui ºi a vestit dupã Mântuitorul ºi Maica

Domnului), ce spune Scriptura? – “S-au rugat ºi au postit”. Au postit trei zile ºi aºa

au plecat în misiune.

Sã înþelegem dar cã postul are un înþeles atât de adânc! Sã ne gândim o

clipã la postul dintâi, rânduit lui Adam la cel dintâi cuvânt, “din toþi pomii grãdinii

poþi sã mãnânci”, sau altfel spus, cum aºa de adânc tâlcuieºte Ioan Damaschin:

“Suie-te la Mine prin toate fãpturile ºi gustã-Mã din toate pe Mine, Viaþa cea

adevãratã”. Reþineþi, pentru cã, repet, este de o adâncime revelatoare: “Suie-te

prin toate fãpturile ºi gustã (ca dintr-o împãrtãºanie), gustã-Mã pe Mine!”. Altfel

spus: din toate fãpturile, omule, sã-l guºti pe Dumnezeu.

ªtiþi care sunt cele trei trepte ale desãvârºirii, ale filocaliilor? Scrie pe

coperta fiecãrei filocalii “Cum se poate omul curãþi, lumina ºi desãvârºi”. Ce

înseamnã curãþirea de patimi? Prin curãþirea de patimi veþi vedea imediat


Pr. prof. Constantin Galeriu DUMINICA LÃSATULUI SEC DE BRÂNZÃ 8

tâlcuirea postului. Curãþirea de patimi duce la trezirea în noi a virtuþilor: a

credinþei, nãdejdei, dragostei, smereniei, curãþiei, nevinovãþiei. În treapta a

doua, când ai ajuns sã stãpâneºti patimile, îndeosebi aici este tâlcuirea postului:

pofta ta, pofta de lume, pofta de trup, dispare prin purificare, ºi se smereºte ce-i

rãu în tine ºi renasc atunci virtuþile ºi legãtura ta cu Dumnezeu.

Sã-L guºti din fiecare, zice Ioan Damaschin! Sã nu vã închipuiþi cã numai

oamenii pustiei pot face aceasta. Orice om din lume poate sã trãiascã asemenea

unui isihast. Femeia când face cu cuþitul ei semnul crucii sau când în bucãtãria ei

are acolo o candeluþã care vegheazã asupra bucãtãriei ºi toate acestea le face cu

gândul la Dumnezeu ºi toate le vede luminate... Aceasta este treapta a doua. Deci,

dacã în prima treaptã omul înceteazã cu pãcatele (nu mai desfrâneazã, nu mai

loveºte, nu mai huleºte, nu mai pleacã dupã stricãciunile lumii, cresc în el

deopotrivã curãþenia, smerenia, credinþa, nãdejdea), în treapta a doua

(iluminarea) începe prezenþa lui Dumnezeu. Este dedicatã fãpturii ºi – vã rog sã

reþineþi, pentru cã aici vom desluºi un cuvânt pe care nu l-am desluºit pânã acum

– în toate fãpturile sã-L vezi pe Dumnezeu; doar sunt lucrarea Lui. Dacã cerurile

spun slava Lui, apoi de ce sã nu spunã slava lui Dumnezeu ºi florile ºi pomii

grãdinii ºi toate fãpturile? Sã simþi cã sunt zidirea Lui ºi sã vezi în toate rosturi

dumnezeieºti, raþiuni dumnezeieºti. Atunci contempli lumea în raþiunile

dumnezeieºti. Deci oricine din lumea aceasta, nu numai monahii, care contemplã

lumea neîncetat, ci ºi omul de ºtiinþã ºi meºterul, ºi plugarul, oricine, sã simtã

pretutindeni pe Dumnezeu; ºi atunci, auziþi cum spune un pãrinte: “Sufletul tãu

devine un sfetnic al trupului”; un sfetnic, o luminã care te introduce în raþiunile

dumnezeieºti; adicã cu ochii Duhului Sfânt vezi raþiunile lucrurilor, Îl vezi pe

Dumnezeu în toate. ªi toate acestea se unificã în unica raþiune dumnezeiascã care

este Logosul, Dumnezeu-Cuvântul, cum citim în Sfânta Evanghelie: “La început cra

Cuvântul ºi Cuvântul era la Dumnezeu ºi Dumnezeu era Cuvântul. Toate printr-


Pr. prof. Constantin Galeriu DUMINICA LÃSATULUI SEC DE BRÂNZÃ 9

Însul s-au fãcut”. Sã-L vezi prezent pe El în toate ºi prin toate, pe Dumnezeu-

Cuvântul.

Aceasta era chemarea lui Adam, cu sufletul lui viu, în porunca de a fi fiu a al

lui Dumnezeu. I-a dat chipul ca pe o sãmânþã pe care trebuia sã o cultive, ºi

cultivând-o sã sporeascã astfel în el lumina divinã, ºi-n toate fãpturile sã-L vadã

pe Ziditorul. Aceasta era chemarea lui ºi astfel primind în trupul lui suflet luminat

de har dumnezeiesc, toate raþiunile sale, toate rosturile fãpturii sale, toate

organele sale, creier, inimã , ficat, rinichi, toate acestea sã le vadã în rosturile lor,

puse de Dumnezeu, ºi sã vadã trupul sãu ca pe un templu al Duhului Sfânt, ca pe

o bisericã a Dumnezeului celui viu.

Dacã Adam ar fi vãzut aºa ºi ar fi rãmas ca un sfeºnic, ce se petrecea atunci?

Atunci trupul lui s-ar fi îndumnezeit ºi nu ar mai fi fost cãderea. Avem dovadã din

Vechiul Testament cã aceasta s-ar fi petrecut, aceasta ar fi însemnat necãderea. A

mai rãmas ceva din taina aceasta a lui Adam? Gândiþi-vã: Moise când s-a suit pe

munte nu strãlucea faþa lui de luminã dumnezeiascã?! Gândiþi-vã la Ilie: nu s-a

transfigurat trupul lui Ilie ºi a fost ridicat la cer?! De multe ori m-am întrebat

asupra poruncii primite de Adam: “Stãpâniþi pãmântul!”. Cum sã-l stãpâneºti?

Zice Sfântul Vasile cel Mare: prin raþiune; adicã prin Logosul dumnezeiesc, cãci

altfel nu poate fi stãpânit. Cãci pãmântul te înghite, apa te îneacã, vântul te dã

jos; mai mult: agenþii patogeni, microbii, fiinþe nevãzute, te inundã ºi te

prãbuºesc. ªi, mai adânc, sunt microbii rãului, gândurile rele, pãcatul, care a

început în suflet, înlãuntru. De acolo s-a rãspândit rãul în trup. Deci Adam prin

Logos trebuia sã stãpâneascã, dar nu a fãcut-o. Sfântul Grigorie Palama spune cã

nu e atât de vinovat Adam cât suntem noi, cã el nu ºtia ce avea sã fie. Noi, în

schimb, ºtim cã dupã pãcat urmeazã atâta pãtimire ºi rãu ºi tot continuãm sã

greºim. El nu avea un “mai înainte început”, deci acest început l-a sãvârºit aºa

cum l-a sãvârºit, iar cãderea lui a fost aºa cum aþi vãzut. Ori, prin harul Duhului
Pr. prof. Constantin Galeriu DUMINICA LÃSATULUI SEC DE BRÂNZÃ 10

Sfânt, Adam putea sã transfigureze aceastã fãpturã, trupul, sau, ascultând de trup

(cum a îndemnat ºarpele pe Eva) sã rupã legãtura adâncã cu Dumnezeu, ducând

la contemplarea trupului, a materiei. Înþelegem acum ce a spus Dumnezeu lui

Adam: “Din toþi pomii grãdinii sã mãnânci (suie-te prin toate la Mine), dar din

pomul cunoºtinþei binelui ºi rãului sã nu mãnânci. În ziua în care veþi mânca veþi

muri”.

Pomul este lumea. Ce este gustarea din bine ºi gustarea din rãu? Aici e

problema, aici e tâlcul mai adânc. Gustarea binelui este gustarea euharisticã a

lumii, a gusta din toate pe Dumnezeu; gustarea din rãu este cãderea în cele

materiale, ºi lumea devine atunci idol, dumnezeu. Deci, în loc de treapta aceea

adâncã a sfinþilor în care se lumineazã ºi se contemplã lumea cu raþiunile divine ºi

în care sufletul se înalþã la Dumnezeu – Raþiunea supremã, prin cãdere omul

alunecã spre simþualitate, ºi aceea pervertitã; ºi atunci totul devine izvor luciferic:

mâncare, bãuturã, senzualitate care este izvor de patimi. Acesta este sensul, ºi

Adam a aflat moartea pentru cã în loc ca sufletul lui plin de har sã îndumnezeiascã

trupul, trupul a atras sufletul ºi l-a fãcut una cu moartea, cum spune Andrei

Criteanul “mintea mea þãrânã mi-am fãcut”. Ori aici a fost cheia, drama întrebãrii:

dupã despãrþirea lui de Dumnezeu, dupã cãdere, ce a urmat, ce a fost a doua zi

dupã cãdere? Auziþi “s-au deschis ochii lor ºi au vãzut cã sunt goi”. Dar ce, pânã

atunci nu deschiseserã ochii? Sunt douã perechi de ochi, iubiþilor; pânã atunci

fuseserã ochii duhovniceºti prin care ei au contemplat Dumnezeirea, iar acum se

trezesc ochii animalici, ochii trupeºti, ochii simþului, senzuali. Zice tot Sfântul

Maxim: “gând simplu ºi gând compus”; gând simplu – ochii fãcuþi sã vadã; ce este

“gând compus”? De exemplu ocheada; mai este aceasta gând simplu? Þi se mutã

fãptura în lumea morþii. De ce? Pentru cã sufletul este dus de trup, stãpânit de

simþuri. Ce este materia, iubiþilor? Materia are legile ei, se face ºi se desface, se

compune ºi se descompune. Atunci când mãnânci din pomul cunoºtinþei binelui ºi


Pr. prof. Constantin Galeriu DUMINICA LÃSATULUI SEC DE BRÂNZÃ 11

rãului, mori, pentru cã intri în lumea facerii ºi desfacerii, lumea descompunerii.

Sufletul este cel care uneºte, unificã ºi face pe trup nemuritor, dacã acesta e

subordonat sufletului, iar sufletul, la rândul sãu, subordonat harului lui Dumnezeu.

ªi acum sã spunem câteva cuvinte despre post. Zice Mântuitorul: “... aratã-

te Pãrintelui ceresc”; dacã tu eºti în stare sã posteºti, atunci se aratã în tine

voinþa, puterea sufletului. Postul este un act spiritual, nu numai material, fiindcã

ne lipsim de unele lucruri. Cineva spunea: “Este sãrbãtoare, o sã fie mâncare,

bãuturã...”. Dar praznicul este maica luminii, maica luminii dumnezeieºti, care a

frânt stãpânirea întunericului ºi a morþii. Deci, iubiþilor, în post sufletul nostru se

înalþã la Dumnezeu, stãpânind materia, ºi atunci primeºti totul ca din mâna lui

Dumnezeu, ca o împãrtãºanie.

Sã încheiem: “Nu vã adunaþi comori pe pãmânt, unde molia, rugina, le

ruineazã! Adunaþi-vã comori în cer!... Unde este comoara ta acolo este ºi inima

ta”. Care este comoara noastrã iubiþilor? Ne spune Sfântul Pavel: “Hristos este

viaþa mea. Nu mai trãiesc eu, ci Hristos trãieºte în mine”. Pe El L-a trimis

Pãrintele ceresc, pe Fiul Lui, ca ºi pe mine sã mã facã fiu al Lui. Zice un pãrinte al

Bisericii, atât de frumos: “El, Cuvântul, trup S-a fãcut, ca pe trupul meu sã-l facã

primitor de har dumnezeiesc”; pentru cã aºa cum El S-a fãcut trup ºi în El a locuit

toatã plinãtatea Dumnezeirii, tot aºa trupul meu poate fi primitor de dumnezeire

(nu numai de pofte, de patimi, de stricãciuni) ºi astfel trupul meu sã devinã templu

al Duhului Sfânt. Aºa sã ne ajute Dumnezeu. Amin.