Sunteți pe pagina 1din 16

Pr. prof. dr.

Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 1

Duminica Tomei
Fericirea credinþei în Hristos cel înviat 1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin.

Dreptmãritori ºi iubiþi fraþi ºi surori în Sfânta Bisericã a Domnului nostru


Iisus Hristos! Hristos a înviat!
Adevãrat a înviat!
Hristos a înviat!
Adevãrat a înviat!
Hristos a înviat !
Adevãrat a înviat!
Preaiubiþilor! Aceeaºi rugãciune a Bisericii spune : “...ºi nouã viaþã veºnicã

ne-a dãruit!” . Ne-a dãruit - a rãsãdit în noi viaþa veºnicã (rãsadul acesta al

Învierii! Rãsad. ªtim ce-i rãsad) prin Hristos Domnul, prin Cel ce a biruit moartea

cu moartea pe moarte cãlcând; adicã pãtrunzând El, Dumnezeu-Omul, în

împãrãþia morþii, din lãuntrul ei a biruit-o. A omorât ceea ce omoarã; cãci pãcatul

omoarã. ªi - omorând pãcatul prin rãstignire (cruce) ºi înmormântarea Lui, ºi

pãtrunzând in iad, ultimul hotar al rãului - a ieºit ca un biruitor.

Aºa cum va spune dumnezeiescul Pavel, a luat El însuºi trupul muritor, dar

ce e muritor a fost înghiþit de Viaþã, prin Înviere!

O, iubiþilor! Pentru noi a sãvârºit acest act Dumnezeu. Pentru noi oamenii,

pentru a noastrã mântuire. Cãci în El, în Iisus Hristos ca Dumnezeu, nu era

moarte; în Dumnezeu e nemurire, este veºnicie. ªi în trupul Lui, cel fãrã de pãcat,

iarãºi nu era moarte pentru cã moartea e plata pãcatului. Atunci, încã o datã sã

ºtim, sã credem ºi sã mãrturisim cã: pentru noi oamenii ºi pentru a noastrã

mântuire S-a pogorât din cer, S-a întrupat de la Duhul Sfânt ºi din Fecioara Maria ºi

S-a fãcut Om; ºi S-a rãstignit pentru noi în zilele lui Ponþiu Pilat, a pãtimit ºi S-a

îngropat (A fost îngropat). ªi a înviat a treia zi, dupã Scripturi - adicã aºa precum

profeþiserã Scripturile.

126 aprilie 1998


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 2

Tot Vechiului Testament vestise, pregãtise. ªi noi, în Vinerea Mare, cãtre

miezul nopþii, am citit vedenia proorocului Iezechiel, care ne descoperã - în viziune

ºi profetic - învierea morþilor, când vorbeºte de oasele vãzute de prooroc. ªi,

întrebând, proorocul: Învia-vor oasele acestea?, a primit rãspuns dumnezeiesc, ºi a

vãzut cum oasele au prins legãturã între ele ºi carne ºi s-au arãtat, s-au ridicat la

înviere. ªi vedenia lui Iezechiel era o profeþie a învierii lui Hristos ºi a învierii

noastre, a tuturor.

Zice una din rugãciunile pe care preotul le citeºte la începutul Utreniei stând

în faþa Sfintelor Uºi, când la stranã se citesc cei doisprezece psalmi: La Tine

scãpãm Dumnezeule Cel milostiv ºi atotputernic. Strãluceºte în inimile noastre

Soarele cel adevãrat al dreptãþii Tale! Lumineazã mintea noastrã ºi simþurile

toate ni le pãzeºte, ca umblând în lumina zilei (nu a nopþii) cu bunã ºtiinþã pe

calea poruncilor Tale care duc la viaþa de veci (deci la Tine, Izvorul vieþii), sã ne

învrednicim a primi binecuvântarea luminii Tale celei neapropiate!

Umblând în lumina poruncilor Tale - sã simþim deci lumina Învierii, rãsadul

ei; învierea, începutã - fapt unic, nou - odatã cu Învierea lui Hristos. O spunem ºi o

mãrturisim - ºi dreptcredincioºii creºtini sã o simtã, s-o trãiascã ºi s-o

mãrturiseascã: Sunt douã mari sãrbãtori al lumii: Crãciunul ºi Paºtele; Naºterea

Domnului ºi Învierea Domnului. Dacã se tânguia Înþeleptul (Solomon): Nu-i nimic

nou sub soare, Ioan Damaschin tâlcuieºte ºi zice: Iatã noutate absolut nouã în

lume: Dumnezeu Se face Om, cerul coboarã pe pãmânt…

ªi a doua noutate, iarãºi unicã: Învierea; Paºtele. În care moartea e

înmormântatã; biruitã. Aºa cum noi am mãrturisit, în noaptea aceea plinã de

luminã, noaptea Învierii - noaptea Luminii, din adâncul inimilor noastre am intonat

mãrturia aceasta unicã în toatã istoria: Prãznuim omorârea morþii, sfãrâmarea

iadului (a rãului) ºi începutul unei alte vieþi, veºnice. Aceste cuvinte snt inspirate

tot din Ioan Damaschin, acest om al lui Dumnezeu, negrãit de preþuit - cel care vã
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 3

vorbeºte a stat ca o jumãtate de orã în peºtera în care se ruga el, pe malul

Iordanului, la Mânãstirea Sfântul Sava.

Noi prãznuim orice naºtere a unui prunc ºi propria noastrã naºtere o

sãrbãtorim din an în an; dar naºterea noastrã, din pricina pãcatului, nu s-a fãcut

spre veºnicie, cã a fost cuceritã de moarte. Despãrþindu-se Adam de Dumnezeu ºi

- prin fractura pãcatului sãvârºind o întrerupere a circulaþiei harului dumnezeiesc -

a auzit de la Dumnezeu: Pãmânt eºti ºi în pãmânt te vei întoarce. Cãci fãrã harul

dumnezeiesc ºi îndumnezeitor nu este viaþã veºnicã. De aceea imnul Bisericii,

cuvântul vestitor, dumnezeiesc, al Bisericii: Prãznuim începutul unei alte vieþi,

veºnice! Deosebit - acest început - de începutul fiecãruia dintre noi: venirea pe

lume. De aceea Botezul pe care l-am primit noi toþi, în el e pus rãsadul învierii lui

Hristos. De aceea pãrinþii noºtri prãznuiau mai curând ziua naºterii din Botez, din

harul dumnezeiesc ºi îndumnezeitor al Preasfintei Treimi, de la Tatãl venit în lume

prin Hristos în Duhul Sfânt, din învierea Sa. Acest început al învierii noastre, al

vieþii de veci, îl prãznuim noi toþi în învierea lui Hristos.

ªi în ziua aceea, iubiþilor… nu cum spun unele traduceri mai puþin corecte:

ziua întâia, cea dintâi a sãptãmânii; corect este, cum era în vechile traduceri:

...Cea Una a sâmbetelor, împãrãteasã ºi Doamnã, praznic al praznicelor ºi

sãrbãtoare a sãrbãtorilor. “Cea una” - cea unicã; amintind pe Cea Una a creãrii

lumii însãºi, care a fost primul Paºte - din Mielul contemplat de Sfântul Ioan:

junghiat de la întemeierea lumii. ªi Mielul junghiat de la întemeierea lumii, pentru

întemeierea lumii, a rostit: Sã fie luminã! ªi a fost luminã. ªi din jertfa Mielului

fãcându-se lumina, cel dintâi act al creaþiei ºi cel dintâi Paºte.

Observaþi unirea între jertfa Mielului junghiat, cum scrie la Apocalips 13,8 ºi

cel dintâi fapt: Sã fie luminã?! Lumina s-a fãcut din jertfa Mielului. Deci unirea

dintre Jertfã ºi Înviere. Înþelegem noi taina? De aceea e numitã Ziua Cea Una. ªi

Paºtele tot aºa este numit: Una a sâmbetelor, împãrãteasã ºi Doamnã.


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 4

ªi în acea zi Una, Hristos Domnul Cel înviat, îi cutremurã întâi pe oºtenii care

pãzeau mormântul. Da, pe oºteni; ei au fost martori ai Învierii. Unul din ei, ºeful

lor - Longin sutaºul - a fost cel care a mãrturisit printre oºteni, când a vãzut:

cutremurul pãmântului, soarele s-a întunecat, catapeteasma templului s-a

spintecat de sus pânã jos - sã se deschidã ochii spre Sfânta Sfintelor, acolo unde

Arhiereul Cel veºnic S-a adus ca jertfã. ªi atunci a zic Longin: Cu adevãrat Fiul lui

Dumnezeu a fost Acesta. ªi de aceea a binevoit Dumnezeu, ºi ca mãrturie a lor, a

acestor soldaþi, smeriþi, care, sãrmanii, împlineau un ordin.

Dar i-a zguduit pe toþi. ªi ei au fost martori ºi vestitori ai învierii; cãci au

mers - precum ºtim - la farisei, ºi au vestit. ªi - ascultãtori, cum sunt soldaþii,

supuºi la ordin -, le-au poruncit într-un fel fariseii (sinedriºtii): Sã nu spuneþi cã a

înviat. Ci cã voi aþi adormit. Bietul soldat: sã doarmã! Ce ostaº mai e? ªi pe

când dormeaþi voi, a fost furat. Nu vã tulburaþi: noi, cu bani mulþi îl vom potoli

pe dregãtor ºi pe voi vã vom face fãrã de grijã. Dar ei n-au tãcut: de unde ºtim noi

acest fapt al fariseilor?! Pãi de la ei, de la ostaºi. ªi atunci, iatã cã ei n-au tãcut,

nu s-au supus orbeºte. E un tâlc extraordinar. Pentru cã ei au spus: Iatã ce am

fost învãþaþi. Dar noi mãrturisim ceea ce am vãzut ºi am trãit noi. ªi noi am

simþit Învierea. De aceea, aceºti ostaºi, smeriþi, supuºi, sunt între cei dintâi

martori ai Învierii. Maica Sfântã e întâi, cãci Domnul pe ea a încredinþat-o - cum

ne încredinþeazã ºi pe noi dumnezeieºtii Pãrinþi; iar ei au primit de la Sfinþii

Apostoli mãrturia de la Maica Domnului însãºi. Iar lor le-au urmat femeile

mironosiþe. Ele, iubiþilor, care veniserã la mormânt cu miruri; purtãtoarele de

miruri ºi purtãtoare ale vieþii.

O, femeilor! Neîncetat sã gândiþi ºi sfãtuiþi pe surorile ºi fiicele voastre. Cã

Hristos S-a arãtat femeilor mironosiþe. Hristos Cel înviat, purtãtorul vieþii veºnice.

Voi care sunteþi menite sã purtaþi viaþa, purtaþi-o cu credinþa în Hristos ºi

îndemnaþi pe surorile voastre care ar gândi sã ucidã viaþa, sã n-o facã! Ci


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 5

dimpotrivã, sã le spunem: Fiþi purtãtoare ale vieþii ºi nu morminte. Sã nu faceþi

din trupul vostru mormânt ci leagãn sfânt al vieþii! Cãci strãmoaºelor voastre - ºi

prin ele vouã - le-a rostit Mântuitorul cuvânt: Bucuraþi-vã! - Bucuria unicã; zic

dumnezeieºtii Pãrinþi: Bucuria ne vine din adevãr; ºi încã mai adânc, din Adevãrul,

Cel Care a rãsãrit din pãmânt, în Hristos Cel înviat ºi S-a arãtat apoi întâi Mariei

Magdalena, lui Petru ºi celor doi ucenici care mergeau în acea zi a Învierii la un sat

departe de Ierusalim ca la 60 de stadii (11km.) - Luca ºi Cleopa; ºi care - pe cale -

erau triºti; nemângâiaþi. Cãci Hristos înviase dar pãtrundea cãtre inimile - unele

deschise, altele, sãrmanele, închise în durerea crucii ºi a mormântului.

ªi se întrebau cei doi, cãutând lãmuriri, nedumeriþi pentru crucea ºi moartea

lui Hristos. ªi Iisus a apãrut între ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le

schimbaþi voi pe cale? Iar ei L-au primit triºti. Unul din ei, Cleopa, Îl înfruntã:

Oare tu singur eºti strãin în Ierusalim de nu ºtii ce s-a petrecut în zilele acestea?

Ce anume? întreabã Mântuitorul intrând în dialog. Observaþi? Taina aceasta a

dialogului: se fãcea când cunoscut, când necunoscut. Taina Învierii. ªi aici se

descoperã ceva nou:… ªi cele despre Iisus Nazarineanul care era bãrbat prooroc în

faptã ºi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu ºi a tot poporul. Cum L-au judecat

cãpeteniile ºi arhiereii noºtri. L-au dat la osândã de moarte. Dar noi nãdãjduiam

cã El este Acela care avea sã izbãveascã pe Israel (Luca 24, 13-33); aºa a spus

Cleopa.

ªi atunci Iisus - ne aducem aminte ce le spune: O, nepricepuþilor ºi

zãbavnici cu inima când este sã credeþi toate câte au grãit proorocii! Au nu

trebuia sã pãtimeascã acestea Hristos ºi aºa, prin pãtimire sã intre în slava Sa?!

De ce a spus prin pãtimire? Prin pãtimire, deci ºi prin rãstignire ºi cruce:

crucificare a unei lumi vechi. Pãtimirea ºi moartea ce înseamnã? Fãrã a rãstigni o

lume veche în noi ºi toatã cunoºtinþa acestei lumi, nu vom înþelege Taina Învierii.

Numai aºa, închizând o uºã spre o lume trecutã, a morþii, a pãcatului… Noi suntem
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 6

obiºnuiþi cu cunoºtinþa acestei lumi ºi primim aceastã lume. Dar rogu-vã gândiþi,

e o logicã de neclintit: lumea aceasta e supusã facerii ºi desfacerii, naºterii ºi

morþii, ºi tu, trãind în ea, încercând sã o cunoºti, cunoºti ºi petreci în lumea celor

muritoare, în lumea morþii. E atât de limpede! Vã rog mult sã reflectãm ºi sã

gândim la acest fapt. De aceea a zis Iisus: Au nu trebuia sã pãtimeascã acestea

Hristos? ºi cu El întreaga omenire, cãci întreaga omenire e cuprinsã, e recapitulatã

în El. Deci rãstignirea unei lumi vechi, pentru cã în Înviere te deschizi unui nou

mod, unei alte lumi, a vieþii de veci. ªi cãtre partea a doua a cuvântului vom

înþelege ce înseamnã ºi de unde vine aceasta.

O, iubiþilor! Dupã ce a grãit acest cuvânt, Iisus a început sã le grãiascã lor

de la Moisi la toþi proorocii, toate acele locuri din Vechiul Testament care

profeþiserã despre Mântuitorul. Gândiþi-vã: acele momente din Vechiul

Testament, bunãoarã Isaia care spusese: Iatã, Fecioara va lua în pântece ºi va

naºte Fiu (Isaia 7,14). Sau tot la Isaia, la capitolul 53, în care descrie toate

pãtimirile Robului lui Dumnezeu, ale Mântuitorului, Care ca un Miel spre junghiere

S-a adus. Ca o oaie înaintea celor ce o tund nu ªi-a deschis gura Sa ºi a fost

zdrobit pentru pãcatele noastre.

Toate acestea fuseserã profeþite ºi Mântuitorul acum le explica celor doi

pelerini spre Emaus. ªi s-au apropiat de satul la care mergeau, iar Iisus Se fãcea a

merge mai departe. O, Doamne! Ce pogorâre dumnezeiascã, iubiþilor! Gândiþi-

vã: Întâi cã Se face cã nu ºtie ce s-a petrecut în Ierusalim cu pãtimirea ºi moartea

Lui. Iar acum, ajungând la Emaus, El se fãcea a merge mai departe. Repet:

pogorâre a lui Dumnezeu, la noi, smeriþii, pentru dialogul cu noi, înþelegeþi? Cã

pare uneori nedesluºit pentru ochii sufletului nostru: Cum Doamne, Te faci a merge

mai departe?! Dar sã-i punã pe ei la încercare, ca sã scoatã din ei cuvânt. ªi ei,

ºtiþi ce spun: Cum mergi mai departe? Rãmâi cu noi cãci cãtre searã este. ªi ziua

s-a petrecut. Rãmâi cu noi!


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 7

Parcã aºa cum ar spune orice suflet, neîncetat: Doamne, nu pleca! Rãmâi cu

noi! Fãrã de Tine, despãrþiþi de Tine, nu putem face nimic, Doamne! Lumina,

Bucuria noastrã! Iubirea noastrã!

ªi atunci Iisus îi ascultã ºi intrã în casa lor din Emaus; intrã, ºi - cum e

rânduialã neîncetatã în Rãsãrit - ei Îi oferã cinã. Iar El, luând pâinea, o

binecuvinteazã, o frânge ºi o împarte: îi împãrtãºeºte; ºi în clipa în care i-a

împãrtãºit, spune Scriptura: S-a fãcut nevãzut de la ochii lor. Iar în clipa în care Se

face nevãzut, lor li se deschid ochii. Pe de o parte El Se face nevãzut, pe de altã

parte ei Îl vãd. Dar Îl vãd cum? - Mãrturisind: Au nu ardea inima noastrã întru noi

când ne grãia pe cale, ne tâlcuia Scripturile?! Parcã un fel de cuvânt adresat

nouã: Arde inima noastrã în noi pentru El? Numai aºa vom deschide: dacã vom

simþi arzând inima ºi vom simþi Învierea Lui ca înviere a noastrã, totodatã. ªi

simþind noi învierea noastrã, înþelegem noi ce dar mare? Înseamnã cã a murit

moartea. Nu mai ai teamã de moarte.Ai biruit moartea dacã simþi pe Hristos Cel

Înviat în tine. Cãci Învierea pentru noi a fãcut-o ºi în noi a rãsãdit-o, odatã cu

Învierea Lui. A înviat trupul Lui, cel luat din plãmada trupului nostru. Iar trupul

era fãrã pãcat. Deci pentru noi S-a fãcut pãcat. El, Hristos.

Atunci s-au deschis ochii lor ºi L-au cunoscut cã este El, Hristos. ªi, precum

ºtim, în clipa aceea, în arderea aceea a inimii, s-au întors înapoi în Ierusalim ºi au

aflat pe ceilalþi ucenici ºi pe cei ce erau cu dânºii. ªi intrând în mijlocul lor,

iubiþilor, istoriseau cum i-a însoþit pe drum, mergând spre Emaus, ºi cum li S-a

arãtat, li S-a descoperit atunci când le-a frânt ºi le-a împãrtãºit pâinea, deci când

le-a dat Sfânta Împãrtãºanie. Aºa cum o primim noi. Cãci aºa cum S-a fãcut El

atunci, nevãzut, aºa este cu noi.

Iar toþi ceilalþi ucenici spuneau : A înviat Domnul, cu adevãrat. ªi S-a arãtat

lui Simon; deci odatã cu Maica Domnului ºi mironosiþele, iatã, celor doi ºi lui

Simon.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 8

ªi erau toþi acolo, în acelaºi loc unde Mântuitorul le dãruise Cina cea de

Tainã, acolo unde întemeiase dumnezeiasca Euharistie, dumnezeiasca Liturghie, în

acel foiºor (cenaclu se mai numeºte; cei care am fost învredniciþi l-am vãzut ºi am

petrecut acolo).

ªi erau toþi într-o stare, iubiþilor… Gândiþi-vã. Acum veniserã atâtea

mãrturii cã Hristos Cel rãstignit ºi îngropat, e viu.

ªi, deodatã - pe când ei stau în acea înmãrmuritã stare de suflet, încuiaþi

acolo de frica celor care Îl prinseserã ºi Îl rãstigniserã pe Hristos - prin uºile

încuiate, intrã Iisus, stã în mijlocul lor ºi le zice: Pace vouã! ªi s-au bucurat ucenicii

vãzând pe Domnul. Le-a arãtat lor mâinile ºi coasta Sa. De ce?! - Ca o identificare

a Celui Rãstignit cu Cel Înviat, ca o mãrturie sfântã.

...Pace vouã!… Deodatã: faptul unic al Învierii ºi Cel care întrupeazã acest

act. A fost pe cruce ºi înmormântat ºi acum e viu, în mijlocul lor. În uimirea

aceasta le zice: Pace vouã! Uimirea! - cum numesc Pãrinþii lucrarea harului, a

Dumnezeirii. ...Pace vouã! ªi acestea zicând, le-a arãtat lor mâinile ºi coasta Sa ºi

s-au bucurat ucenicii vãzând cã este Domnul viu.

Ne-am gândit noi: Cum a intrat Iisus prin uºile încuiate? ªi de ce e descris

acest fapt? Se mai pomeneºte undeva, în istorie, un asemenea act? Nu. Cu

adevãrat, Hristos cel Înviat, trecut prin cruce ºi moarte, deschide o stare nouã în

existenþã. Aceasta nu este o invenþie a lumii. Nu avea cum sã fie. Ca dovadã: n-

a mai pomenit-o nimeni. Era realmente un fapt nou, al învierii.

Nu ºtiu dacã mã fac îndeajuns de înþeles. ªi asupra acestui fapt trebuie sã

stãruim: cã niciodatã în istoria lumii, nici în mitologie, nicãieri, ca cineva, trup ºi

suflet sã pãtrundã prin uºile încuiate; deci transfigurat, înviat, înduhovnicit

propriu-zis, cãci transfigurat a fost pe Muntele Taborului, pregãtind Învierea.

Acum e înfãptuitã Învierea, în care firea umanã a lui Hristos - ºi prin El,

fãptura noastrã umanã - se schimbã, capãtã alte însuºiri. Elementul esenþial - au


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 9

zis teologii: se elibereazã de dependenþa stihiilor (cele patru stihii, dupã cei vechi:

pãmântul, aerul, apa ºi focul; adicã cele patru elemente ale naturii). Starea de

înviere aceasta înseamnã: ridicarea deasupra, eliberarea de dependenþa stihiilor.

ªi al doilea element: stihiile sunt create ºi ca orice este creat, se fac ºi se desfac,

se nasc, cresc, mor. Cum spunea Sfântul Grigorie Teologul - ºi reproducea

pãrintele ªtefan - acest cuvânt minunat: În fiecare clipã mã nasc, cresc ºi mor.

Adicã simt ce e muritor în mine. Prin înviere, Iisus… O, Doamne! Cât de adânc sã

credem ºi prin credinþã vom vedea, vom simþi Învierea în noi!

ªi a intrat prin uºile încuiate… Trupul Lui acum era înduhovnicit, cum va

spune Sfântul Apostol Petru în scrisoarea lui: Mort fiind fãcut cu trupul dar viu

fãcut cu duhul. ªi iarãºi le-a zis: Pace vouã! Precum M-a trimis pe Mine Tatãl, ºi Eu

vã trimit pe voi. El, trimisul Pãrintelui Ceresc în lume, îi trimite pe apostoli apoi, sã

dea mãrturia aceasta nouã, a biruirii morþii, a Învierii. Cãci aceasta este marea

veste adresatã lumii: a biruirii morþii, ºi, odatã cu moartea, a rãului din lume, a

pãcatului ºi a stricãciunii. ...aºa vã trimit ºi Eu pe voi, sã fiþi martori. ªi, acestea

zicând, a suflat asupra lor ºi le-a zis: Luaþi Duh Sfânt!… El Se întrupase de la

Duhul Sfânt ºi din Fecioarã. Pe Adam cel dintâi aºa îl zidise Dumnezeu: din þãrâna

pãmântului, suflând, precum ºtim, suflare de viaþã (Facerea 2,7); acea suflare de

viaþã dumnezeiascã, cãreia Adam nu i-a rãmas fidel ºi a întrerupt, prin pãcat,

circulaþia harului Dumnezeirii.

Acum, Hristos Cel Înviat, întrupat de la Duhul Sfânt ºi din Fecioarã, suflã

Duhul Sfânt în ucenici: Luaþi Duh Sfânt. Oricãror veþi ierta pãcatele, se vor ierta.

Cãrora le veþi þine, vor fi þinute. De ce leagã primirea Duhului Sfânt de iertarea

pãcatelor? Ce a întrerupt lucrarea, circulaþia harului în noi? Nu pãcatul?! De

aceea spune: Cãrora le veþi ierta, vor fi iertate - vor fi vindecaþi, pentru ca harul

din nou sã pãtrundã. ...Luaþi Duh Sfânt. Harul Duhului Sfânt, ce fel de har? -

Harul dumnezeiesc ºi îndumnezeitor. Aceasta am primit, cum mãrturisim noi în


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 10

sfânta ortodoxie, nu o graþie creatã, ceva care þine de cele create, de cele

muritoare. Dumnezeu dã numai ceea ce e dumnezeiesc, din El însuºi, din suflarea

Lui. Sã fim cu toþii atenþi ºi sã repetãm de zeci ºi sute de ori acest gând ºi cuvânt:

aceasta primim de la Dumnezeu. Aºa a primit Adam întâi, aºa Mântuitorul S-a

întrupat, de la Duhul Sfânt ºi acest har a îndumnezeit trupul Lui. Aºa a dat în ziua

Învierii ucenicilor, acest har dumnezeiesc pe care în noaptea Învierii îl preamãrim

ºi zicem: Lumina cea fãrã de ani; lumina cea veºnicã; lumina cea pururea fiitoare;

lumina cea neînseratã. ªi a primi harul dumnezeiesc înseamnã a primi ceva care

nu moare, a primi în tine veºnicia.

Înþeleptul Solomon spune la Ecclesiast 3,11 aceste cuvinte revelatoare,

unice (totul e unic în Revelaþie; unele mai adânci decât altele, unele mai potrivite

unor situaþii, altele pentru altele): Doamne, ai semãnat în inima noastrã veºnicia!

Ai pus veºnicia în inimã.

Ei bine, atunci, în apostoli - Mântuitorul, zicând: Luaþi Duh Sfânt - a pus

harul veºniciei în inima lor. ªi Învierea, aceasta înseamnã: a primi harul veºniciei,

al vieþii de veci, al începutului vieþii veºnice, cum am spus în rugãciunea aceea. ªi

au simþit apostolii, iubiþilor, din clipa aceea, lucrând în ei acest rãsad. Zice

Mântuitorul: Orice rãsad care nu-i pus de Tatãl meu, îl va smulge. Orice rãsad : al

ereziei, al rãtãcirii, sunt fel de fel de rãsaduri omeneºti, de curente. Deci rãsadul

care nu-i pus de Tatãl, va fi smuls. Or, care-i rãsadul pus de Tatãl? Hristos. ªi din

El, sãmânþa veºniciei în noi.

ªi, cu acesta, Hristos S-a fãcut nevãzut. Era pedagogia divinã prin care

lucra. ªi, pânã la patruzeci de zile Se face când vãzut, când nevãzut, ca sã-i ridice

pe ei, de la vederea cu ochii trupeºti la vederea cu ochii duhovniceºti, ai Duhului

Sfânt. Cãci, cum a spus Pãrintele scump Grigorie de Nyssa: Slava ochilor tãi

aceasta este: ca ochii tãi sã fie ochii porumbelului (adicã ochii Duhului Sfânt). ªi

purtând în ei lumina aceasta, îl întâlnesc pe Toma (Toma lipsea): Tomo, am vãzut


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 11

pe Domnul înviat. ªi Toma, uluit ºi el, stã în cumpãnã. Toma, care purta încã

Vechiul Testament în el, care purta credinþa în Mesia, în Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Care va veni în lume. Dar nu înþelegea încã deplin taina lui Mesia, dacã El e

Dumnezeu ºi om, Fiul lui Dumnezeu fãcut om. Deºi profetul Miheia vorbea: Tu

Betleeme, cetate micã, din tine va rãsãri Mesia, Cel din zilele veºniciei (Miheia

5,1). Deci profetul vãzuse în Mesia pe Fiul Celui veºnic. Dar Toma sta la cumpãnã.

El Îl vãzuse pe Hristos rãstignit ºi aºezat în mormânt aºa încât era zguduit, ca ºi

ceilalþi apostoli. ªi le rãspunde: De nu voi vedea eu semnul cuielor… Dar nu se

opreºte aici; ci spune mai departe: ...de nu voi pune degetul meu în semnul

cuielor, de nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!

De ce nuanþele acestea? El nu se opreºte numai la vedere; cãci poate sã

aparã o vedenie ºi în vedenie poþi fi înºelat. Cum va spune Sfântul Apostol Pavel:

Demonul ia chiar chip de înger al luminii. Or, mai mult, va spune Toma: sã pipãi

eu! Care-i altceva decât vederea ochilor. Deci cu toate simþurile mele fireºti eu

trebuie sã particip la lumea vãzutã, ºi cu simþurile duhovniceºti sã particip la

lumea cea nevãzutã.

Toate cu înþeles. Vedeþi, deci, fiecare cuvânt al Scripturii: cine le-ar fi scris

dacã n-ar fi fost reale ºi adevãrate, iubiþilor?! Cum sã le trãim? Pânã nu voi pune

mâna mea în coasta Lui (pe care o ºtiu strãpunsã ºi din care a curs sânge ºi apã),

nu voi crede.

ªi aºa, sãptãmâna aceasta petrec în încordare, ucenicii care Îl vãzuserã pe

Domnul, ºi Toma, care acum aºtepta - Doamne! - în dorul lui aprins, aºa cum

spusese unul din cei vechi, când era tânãr mulþi dintre dumneavoastrã: O, Tu, Cel

ce Tu însuþi Te arãþi, aratã-Te ºi mie! Cu certitudine: orice suflet suspinã dupã

aceastã descoperire.

ªi aºa, ne aflãm în a opta zi. Spune Evanghelia: Dupã opt zile erau ucenicii

iarãºi acum, ºi Toma cu dânºii. Ne-am întrebat: De ce tocmai dupã opt zile, nici
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 12

mai mult, nici mai puþin? O, creºtinilor ortodocºi! Ucenicii erau adunaþi dupã opt

zile pentru cã din clipa Învierii însãºi se instituise Duminica, Învierea, ca sãrbãtoare

a Bisericii ºi a lumii. Fiecare cuvânt are înþelesul lui. Toate sã le pãtrundem, sã-L

rugãm pe bunul Dumnezeu sã ne lumineze, sã le înþelegem. Pentru cã ºtiþi cã

sunt unii care au rãmas la sâmbãtã ºi îi judecã pe creºtini, pe ortodocºi: Pãi de ce

nu þineþi ºi voi sâmbãta? N-a zis Dumnezeu: N-am venit sã stric Legea ºi

Proorocii, ci sã împlinesc?! Nu-i bine. Cã dacã zicem sã împlinesc, vin acei fraþi ºi

zic: Pãi uite, Mântuitorul a împlinit. Sã împliniþi ºi voi, deci sã þineþi Vechiul

Testament! Or, în Scripturã, în original, aºa este: N-am venit sã stric, ci sã

plinesc. Sã duc la plinãtate. Iar plinãtatea este Învierea. De aceea, din ziua

Învierii se instituise Duminica.

ªi de atunci, în fiecare zi a învierii, ucenicii erau împreunã ºi sãvârºeau

frângerea pâinii, cum citim la Faptele apostolilor 20, 7: Ucenicii erau adunaþi

pentru frângerea pâinii, în Ziua Cea Una a sãptãmânii. Acum era ºi Toma cu

dânºii. Mântuitorul din nou vine, o datã mai mult, sã inaugureze - ca în Ziua Una a

sãptãmânii, ºi în ziua a opta, acum - Ziua Învierii. Vine din nou la ucenici, la fel,

prin uºile încuiate. Repet: pedagogie divinã: Se face când vãzut, când nevãzut în

faþa ucenicilor. Stã în mijlocul lor: Pace vouã! ªi, aceasta zicând, Se adreseazã

direct lui Toma: Toma, adu-þi degetul tãu încoace ºi vezi mâinile Mele! Mântuitorul

a apelat la amândouã simþurile deodatã. ...Adu-þi mâna ta ºi pune-o în coasta

Mea, ºi nu fi necredincios (nu te îndoi!), ci credincios. În pogorãmântul Lui, κi

aratã ranele, semnele crucii, ca semn pentru veºnicie, a Jertfei care duce la

Înviere. ªi îl provoacã pe Toma: Pune mâna ta! Pipãie ranele! Ranele lui

Dumnezeu fãcut om. Iubirea Lui. Atinge-te de iubirea dumnezeiascã, de focul ei,

ca sã ardã în tine, sã simþi arderea cum au simþit-o cei doi, la Emaus!

Nu ºtim dacã Toma s-a mai atins de mâna ºi de coasta Lui, dar ºtim strigãtul

lui: Domnul meu ºi Dumnezeul meu! ...Domnul meu - L-a mãrturisit ca Mesia,
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 13

Domnul vãzut de profeþi; ...ºi Dumnezeul meu - ca Fiu al lui Dumnezeu.

Amândouã mãrturiile privind pe Dumnezeu-Omul; Dumnezeu ºi Omul. Iar la acest

cuvânt, Mântuitorul rãspunde: Toma, pentru cã M-ai vãzut pe Mine ai crezut. M-ai

vãzut cu ochii aceºtia ai trupului ºi ai contemplat trupul Meu rãstignit ºi înviat.

Fericiþi cei ce n-au vãzut ºi au crezut!

O, iubiþilor! Se dezvãluie în acest cuvânt al Mântuitorului marea tainã ºi

marea fericire a credinþei, de care se învrednicesc cei care fac marele pas, pasul

hotãrâtor, de la firea veche, la darul cel nou al Învierii; de la ºtiinþa celor vãzute, la

cunoºtinþa celor nevãzute; de la ºtiinþa celor trecãtoare, la aceea a celor

netrecãtoare, aºa cum va spune dumnezeiescul Pavel.

[Întreruperea înregistrãrii]

ªi ne va cuceri pe noi toþi. Ne învãþa ºi ne învaþã cum sã ajungem la

vederea celor nevãzute trupeºte: “Fericiþi cei ce n-au vãzut (cu aceºti ochi) ºi au

crezut”. Credinþa, prin urmare, e taina, e puterea prin care noi trecem de la o

lume la alta, de la cea vãzutã la cea nevãzutã, fãrã sã o tãgãduim pe cea vãzutã ºi

cu conºtiinþa cã ea, care e muritoare, trecãtoare, urmeazã a fi înghiþitã de Viaþã.

Transfiguratã. Dar cum? Prin ce dobândeºte omul puterea de a se împãrtãºi cu

cele nevãzute? Prin acel har care i-a fost dat lui Adam, iar Adam n-a rãmas

credincios. Acel har al Duhului Sfânt prin care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu ºi a

îndumnezeit firea Lui umanã. Acel har pe care l-a insuflat apostolilor în ziua

învierii. Care har nu se vede pentru cã e Dumnezeu în el. “Pe Dumnezeu nu L-a

vãzut nimeni, niciodatã, spune Mântuitorul; Fiul Lui, Cel Unul-Nãscut, Acela L-a

fãcut cunoscut”.

Harul nu e supus vederii, asemeni celor trecãtoare, pentru cã nu e trecãtor;

pentru aceasta ne-a dãruit Dumnezeu acest dar unic, al credinþei, numitã ºi
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 14

virtute teologicã, pentru cã reface legãtura cu Dumnezeu. Va spune Sfântul Pavel:

“Prin har sunteþi mântuiþi, prin credinþã; ºi aceasta nu e de la voi ci e darul lui

Dumnezeu” (Efeseni 2,8 ). E harul lui Dumnezeu într-însa. Iar evreilor le scrie:

“Credinþa e încredinþarea celor nãdãjduite (toþi nãdãjduim la nemurire) ºi

dovedirea lucrurilor celor nevãzute” (Evrei 11,1). Aceasta e ºi chemarea credinþei:

spre lumea nevãzutã; ºi în ea, în credinþã stã taina omului, viitorul lui, fericirea lui,

iubiþilor!

Gândiþi-vã o clipã: ce limitatã ar fi existenþa noastrã dacã s-ar opri numai la

cele ce se vãd! Pãi cine se limiteazã numai la cele ce se vãd? - Animalul; el la

atâta se limiteazã. Or, în noi, repet, sunt trei lumini: e lumina fizicã, a ochilor, prin

care ne miºcãm; e lumina minþii, a raþinii; cãci toate prin raþiunea Fiului lui

Dumnezeu s-au fãcut (ºi cunoaºtem, facem ºtiinþã, nu-i aºa?! Înþelegem rosturile,

sensurile, raþiunile lucrurilor); ºi cealaltã luminã, lumina cereascã, cea fãrã de ani,

lumina dumnezeiascã, care izvorãºte din sânul Dumnezeirii ºi s-a dãruit, cum

spuneam, ºi lui Adam ºi pe care a dat-o Mântuitorul ucenicilor. (“Harul ºi adevãrul

prin El au venit”). Prin acea luminã - credinþa, virtutea aceasta unicã, a omului -

trecem de la cele ce se vãd la cele ce nu se vãd; iar cele ce nu se vãd sunt

veºnice.

Zice o rugãciune a preotului - tainicã, dar o spunem sã o auziþi ºi

dumneavoastrã - înainte de Sfânta Euharistie, de prefacerea Darurilor: “Îþi

mulþumim Þie Doamne, pentru toate cele arãtate ºi pentru cele încã nearãtate.

Pentru cele pe care le ºtim ºi pentru cele pe care încã nu le ºtim”. Nu vedem noi

aici viitorul?! O, Doamne, de tragicã ar fi existenþa lumii fãrã un viitor! Or, în

Hristos, cum am spus mai sus, ºi Naºterea Domnului ºi Paºtele, sunt sãrbãtori

unice, pentru întreg viitorul. ªi care nu se pot învechi ºi în ele ne înnoim cu

adevãrat, cãci ne înnoim firea.


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 15

Îþi mulþumim, Doamne prin care noi trecem de la cele ce se vãd la cele ce

încã nu se vãd. ªi aºa Îl vedeau atunci ucenicii pe Hristos cel înviat, când Se arãta:

cu ochii duhului. Apoi S-a înãlþat la cer ca sã creascã aripi în noi; ºi apoi a trimis

Duhul Sfânt, ca Duhul Sfânt sã creascã în noi vederea aceasta duhovniceascã,

care e taina omului, viitorul omului, viitorul creaþiei întregi. Cãci toate vor fi

chemate la înviere.

Iar cãlãuza, carul de foc ce l-a înãlþat pe Ilie la cer, care ºi pe noi ne ia în el

ºi ne duce, este credinþa, dovada celor nevãzute, care ne înalþã pe noi de la cele

ce se vãd la cele ce încã nu se vãd; de la cele arãtate la cele nearãtate ºi de la

cele ce ºtim la cele ce încã nu ºtim; de la ceea ce suntem acum la ceea ce încã nu

suntem. Adicã sã simþim în noi taina Învierii.

Credinþa aceasta pe care Sfântul Isaac Sirul o descrie atât de frumos

spunând: “Roagã-te pentru acest lucru fãrã preget ºi cerºeºte-l cu toatã cãldura. ªi

cere-l cu multã sârguinþã pânã vei primi sã ajungi la mãsura credinþei! ªi când vei

vedea voia ta cã se încrede cu toatã curãþia cugetului mai mult în Dumnezeu

decât în tine ºi cã te sileºti sã nãdãjduieºti în El mai mult decât în sufletul tãu,

atunci se va sãlãºlui în tine puterea aceea pe care mulþi, simþind-o, intrã în foc ºi

nu se tem, cãlcând pe apã nu se îndoiesc în cugetul lor socotind cã se vor

scufunda. Cãci ea aduce în tine dumnezeirea… Credinþa - zice el iarãºi - întãreºte

simþurile sufletului ºi acesta - auziþi, un cuvânt uimitor - simte pe Cineva nevãzut,

Care-l convinge sã nu mai ia în seamã vederea lucrurilor înfricoºãtoare, nici sã

priveascã la vreo vedere ce întrece simþurile”.

ªi omul acesta care a scris, el a simþit; nu e teorie la el. La sfinþi nu e teorie

ci e mãrturie a vieþii.

Îl simþi pe El, pe Cel înviat. ªi, iubiþilor, simþirea Celui înviat ni s-a dat sã o

avem aici ºi acum; ºi odatã cu El a început învierea în lume.


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu DUMINICA TOMEI 16

ªi fiecare sã fie atent în el. Dacã se hrãneºte cu Învierea - deci cu Viaþa -

sau dacã se hrãneºte cu cele moarte. Dacã te hrãneºti cu cele pãcãtoase - cu

lãcomie, îmbuibare, cu desfrâu º.a.m.d. - te hrãneºti cu ce e muritor ºi trãieºti sub

imperiul morþii. Te hrãneºti cu mortãciune. Limpede. Nu-i nevoie de altã

filosofie: sunt muritoare. Cum a spus acel doctor credincios: Omule! Devii ce

iubeºti. Iubeºti pãmântul - cele pãmânteºti - devii pãmânt; Iubind pe Dumnezeu ºi

crezând în El, devii dumnezeu (dupã har).

ªi începutul este aici ºi acum. Aici ºi acum sã ne hrãnim cu Învierea, cu

Hristos cel înviat, cu Evanghelia Lui. Cãci El a spus: “Cerul ºi pãmântul vor trece;

cuvintele Mele nu vor trece”. Deci te împãrtãºeºti cu ceva netrecãtor - cu

Evanghelia, cu Împãrtãºania (Trupul ºi Sângele Lui), cu rugãciunea - toate acestea.

În ele ne împãrtãºim cu Dumnezeirea. Lucreazã în noi învierea ºi simþim pe Cel

înviat în noi.

ªi mãrturisim atunci cuvântul rostit cãtre Toma: “Fericiþi cei ce n-au vãzut ºi

a crezut”. Simþim fericirea aceasta, cãci nu cu ochii aceºtia vedem ci cu ochii

duhului. ªi Te simþim pe Tine Hristoase cel rãstignit ºi înviat, petrecând cu noi, dar

curãþindu-ne simþurile ºi rãstignind pãcatul din noi ºi tot ceea ce e muritor ºi

mortãciune. Tu ne împãrtãºeºti ºi ne dãruieºti viaþa Ta, aºa cum ne-am rugat ºi ne

vom ruga neîncetat în aceste patruzeci de zile: Hristos a înviat din morþi cu

moartea pe moarte cãlcând ºi celor din morminte - nouã tuturor - viaþã dãruindu-

ne.

Hristos a înviat! Amin.