Sunteți pe pagina 1din 11

Grupă sanguină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Vezi Portalul Medicină

Termenul de grupă sanguină (sau grup sanguin) este folosit pentru a caracteriza sângele
unui individ în funcţie de prezenţa sau absenţa unui antigen pe suprafaţa eritrocitelor
acestuia. Majoritatea antigenelor de grup sanguin sunt de natură glicoproteică, oarecum
stabile din punct de vedere genetic, unele fiind întâlnite la mai multe specii de mamifere
în forme identice. Această trăsătură a lor poate fi invocată drept argument în favoarea
unităţii lumii vii.

Deşi aceste antigene sunt prezente şi pe leucocite (nu şi pe trombocite), în mod curent se
consideră că doar eritrocitele prezintă importanţă pentru stabilirea grupelor sanguine.

Datorită faptului că reacţia antigen-anticorp la care participă antigenele de grup sanguin


şi anticorpii lor specifici este una de aglutinare (se soldează cu aglutinarea hematiilor)
antigenele se mai numesc şi aglutinogene, iar anticorpii şi aglutinine.

În practica medicală curentă prezintă importanţă sistemele AB0 şi Rh. Restul sistemelor
de antigene sunt utilizate în medicina legală, aplicaţile lor cele mai importante fiind în
stabilirea paternităţii şi în diferite anchete de filiaţie, însă în prezent aceste proceduri tind
să fie înlocuite de către analiza ADN.

Importanţa grupelor sanguine rezidă în indicarea compatibilităţii sau incompatibilităţii


dintre donator şi primitor în cazul transfuziilor. Teoretic, compatibilitatea reprezintă
situaţia în care întâlnirea antigenului de pe hematii cu anticorpi specifici este exclusă.

Cuprins
[arată]

[modifică] Istoric
Austriacul Karl Landsteiner[1] este considerat descoperitorul sistemului AB0, el primind
în 1930 Premiul Nobel pentru aceasta. Totuşi, cehul Jan Janský a descris şi el acelaşi
sistem în 1907, se pare, printr-o activitate independentă de cea a lui Landsteiner. Grupa
AB (IV) a fost descrisă tot în 1907 de către Decastrello şi Sturli.
Landsteiner şi Alexander S. Wiener au descoperit şi celălat sistem important de antigene,
Rhesus (Rh), în 1937 (rezultate publicate în 1940).[2]

[modifică] Sistemul AB0


Sistemul AB0 se bazează pe existenţa a două aglutinogene, notate A şi B, şi a două
aglutinine specifice: α (anti A) şi respectiv β (anti B). Landsteiner a observat o regulă a
excluziunii reciproce, concretizată în faptul că indivizii care prezintă pe eritrocite un
aglutinogen nu au niciodată în plasmă aglutinina omoloagă. Un individ poate dispune de
unul, ambele sau de nici unul din aglutinogene. Întotdeauna există aglutinine
corespunzătoare aglutinogenului care lipseşte, iar când sunt prezente atât A cât şi B, nu
vor exista aglutinine. Astfel, există 4 grupe principale în sistemul AB0:

Grupa
Grupa Aglutinogen Aglutinine
(Landsteiner
(Janský) (antigen) (anticorpi)
)
0 (zero) I nu are α şi β
A II A β
B III B α
AB IV A şi B nu are

[modifică] Aglutinogenele sistemului AB0

Primele eritroblaste care prezintă pe membrană aceste antigene apar în luna a III-a de
viaţă intrauterină. Antigenele A şi B au o structură de bază comună, ele formându-se
astfel:

1. Un substrat mucopolizaharidic de bază este modificat, sub acţiunea unei gene H, prin
adăugarea unei molecule de L-Fucoză, rezultând substanţa H, sau antigenul H, comun
pentru A şi B. Este important de menţionat faptul că substratul mucopolizaharidic are
structură comună cu cea a unui antigen specific pneumococului. De fapt gena H codifică
o glicoziltransferază, neapărat necesară pentru a sinteza atât A cât şi B.

2. Dacă în genotip există gena A, atunci aceasta determină şi ea sinteza unei


glicoziltransferaze, care va determina ataşarea la substanţa H a unui rest de N-acetil-
galactozamină, rezultând astfel antigenul A.

3. Dacă în genotip există gena B, ea determină sinteza unei glicoziltransferaze care


ataşează la substanţa H un rest de D-Galactoză, rezultând antigenul B.

4. Dacă genotipul cuprinde atât gena A cât şi gena B, relaţia dintre ele este de
codominanţă, fenotipul rezultant prezentând ambele aglutinogene, în cantităţi
aproximativ egale, adică grupa sanguină AB.
[modifică] Aglutininele sistemului AB0

Sunt anticorpi (gamaglobuline, imunoglobuline) cu structură şi origine obişnuite, din


clasele IgM şi IgG. Cea mai mare parte sunt IgM, netraversând bariera placentară. Mai
sunt numite şi hemaglutinine sau izohemaglutinine.

Titrul lor este aproape nul la naştere, devenind detectabili la vârsta de aproximativ 6 luni.
Cresc apoi în ritm constant până la 8-10 ani, când ajung la titrul ce se va menţine pe tot
parcursul vieţii adulte. Scad la bătrâneţe, dar nu dispar.

Este încă incertă calea prin care un organism care nu a luat niciodată contact cu
antigenele de grup AB0 ajunge să sintetizeze aceşti anticorpi.

[modifică] Genetica sistemului AB0

Trei alele sunt implicate în determinismul genetic al sistemului AB0: IA (sau A), IB (sau
B) şi i. Relaţiile funcţionale dintre ele sunt următoarele:

• IA şi IB sunt codominante, adică atunci când există amândouă caracterul rezultat


este intermediar, deoarece ambele gene funcţionează în paralel.
• IA şi IB sunt dominante faţă de i, adică atunci când i există în genotip alături de IA
sau IB va apărea caracterul corespunzător lui IA sau respectiv lui IB

Alela i mai este notată şi I0 sau 0. Ea este nefuncţională, adică nu codifică sinteza niciunei
glicoziltransferaze. Genotipul ii corespunde grupei 0 şi se caracterizează prin prezenţa pe
hematii a antigenului H, nemodificat. Locusul alelelor menţionate este situat pe
cromozomul 9, braţul lung, banda 3, subbanda 4 (9q34).
Genotipurile posibile pentru fiecare fenotip sunt:

Grupa (fenotipul) Genotipuri posibile


0 (zero) ii
A IAIA sau IAi
B IBIB sau IBi
AB IAIB

[modifică] Fenotipul Bombay

Gena H, care condiţionează sinteza antigenului H, precursorul comun al antigenelor A şi


B, are o alelă recesivă foarte rară, h, nefuncţională. În cazuri extrem de rare, în care apare
genotipul hh, antigenul H nu mai este sintetizat, şi implicit este imposibilă sinteza
antigenelor A sau B, chiar dacă genele respective există. Individul în cauză are sânge de
grup 0 fals (fenotip Bombay), notat 0h sau 0hh. Numele vine de la primul caz documentat,
al unei femei din Bombay.

Persoanele cu fenotip Bombay sintetizează anticorpi anti H şi, deşi la testările uzuale apar
ca având grupă 0, nu pot primi sânge decât de la alte persoane cu fenotip Bombay,
deoarece grupa 0 adevărată are antigen H.

[modifică] Frecvenţa alelelor şi fenotipurilor AB0

Alela cea mai frecventă la nivelul întregii populaţii umane este IA, urmată de i şi de IB. Se
consideră că IA este cea mai veche, i provenind din aceasta printr-o deleţie. Deoarece IB
este a treia ca frecvenţă, se poate spune că a apărut ultima, probabil tot din IA.

La români, frecvenţa fenotipurilor este:[3]

Grupa 0 34%
Grupa A 41%
Grupa B 19%
Grupa AB 6%
În populaţia globală, frecvenţele sunt:[4]

Grupa 0 46%
Grupa A 40%
Grupa B 10%
Grupa AB 4%

[modifică] Subgrupe AB0


S-a constatat o lipsă de omogenitate mai ales la grupa A în pivinţa afinităţii pentru
aglutininele specifice α. S-au descris astfel mai multe subgrupe A: A1, A2, A3, A5,... Am,
Aq, Ad, Ax. Subgrupa A1 este grupa A clasică.

Existenţa acestor subgrupe se datorează unor alele diferite IA. Cu cât indicele subgrupei
este mai mare, cu atât capacitatea de sinteză a antigenului A este mai mică, rămânând şi o
cantitate de antigen H neconvertit în A. Rezultă deci fenotipuri intermediare între A şi 0,
cu hematii de grupă A ce prezintă şi antigen H, specific grupei 0. Subgrupele cele mai
frecvente sunt A2 şi A3.

Existenţa alelelor modificate IA poate fi pusă şi ea pe seama vârstei acesteia.

[modifică] Sistemul Rh
Sistemul Rh (Rhesus sau CDE) clasifică sângele uman după prezenţa sau absenţa unor
proteine specifice pe suprafaţa hematiilor. Determinarea statutului Rh ţine cont de cea
mai frecventă dintre acestea: factorul D, sau antigenul D.

Indivizii ale căror hematii prezintă antigen D pe membrană sunt consideraţi Rh+
(pozitiv), ceilalţi Rh- (negativ). Spre deosebire de sistemul AB0, în sistemul Rh absenţa
antigenului nu presupune existenţa anticorpilor specifici; indivizii Rh- nu au în mod
normal în ser anticorpi anti D.

Statutul Rh se asociază obligatoriu grupei din sistemul AB0, astfel că "grupa sanguină"
este exprimată prin adăugarea semnului + sau - la grupa AB0; de exemplu: A+, B+, 0+, 0-
etc. Aceste informaţii reprezintă minimul necesar în practica medicală pentru realizarea
unei transfuzii.

[modifică] Genetica sistemului Rh

Factorul D este codificat de o genă (1p36.2-p34) D.[5] Aceasta determină direct sinteza
antigenului D, şi are o alelă recesivă d. Deci indivizii cu fenotip Rh+ pot avea genotip
DD sau Dd, pe când cei Rh- doar dd. În aceeaşi zonă a cromozomului mai există şi un
locus pentru altfel de alele: C, c, E, e (locusul CE). Ordinea pe cromozom este C-E-D, şi
din acest motiv se tinde către înlocuirea prescurtării CDE cu CED. Alelele C, c, E, e, D, d
se transmit înlănţuit. Astfel, pot exista 8 haplotipuri (haplotipul reprezintă configuraţia
genelor pe un singur cromozom dintr-o pereche): Dce, DCe, DcE, DCE, dce, dCe, dcE,
dCE. C, c, E şi e nu se exprimă decât când în genotip nu există D.

[modifică] Frecvenţa fenotipurilor Rh

La nivelul populaţiei globale, frecvenţa fenotipurilor Rh este:[4]

Rh+ 84%
Rh- 16%
La poporul român, frecvenţele sunt apropiate de media globală, cu 86% Rh+, iar ca
medie pentru populaţia europeană se consideră 85% Rh+.[6] Există abateri remarcabile de
la medie în cazul unor populaţii. Spre exemplu, la africani, asiatici şi eschimoşi, frecvenţa
fenotipului Rh+ este peste 95%.

[modifică] Frecvenţa integrată a grupelor AB0/Rh


La nivelul populaţiei globale, frecvenţele medii ale grupelor AB0 coroborate cu Rh
sunt:[4]

A- 6%
A+ 34%
B- 2%
B+ 9%
AB- 1%
AB+ 3%
0- 7%
0+ 38%

[modifică] Compatibilitate
Problema compatibilităţii se pune atunci când se doreşte realizarea unei transfuzii
sanguine. Clasic, în sistemul AB0, există noţiunile de donator universal (cu referire la
grupa 0, care nu are aglutinogene) şi de primitor universal (cu referire la grupa AB, care
nu are aglutinine). Ele nu sunt însă utile decât pentru transfuzii cu volum redus de sânge,
mai mic de 500 ml. În cazul transfuziei a peste 500 ml, se foloseşte exclusiv sânge
izogrup, adică de aceeaşi grupă cu a primitorului. Aceasta pentru că, deşi de exemplu
grupa 0 nu are aglutinogene, are totuşi aglutinine. Acestea devin deajuns de diluate în
sângele primitorului pentru a nu da reacţii sesizabile, dar la volume mari contactul lor cu
aglutinogenele unui primitor de grupă A, B sau AB poate determina aglutinarea
intravasculară a eritrocitelor.

În afară de sistemul AB0, în cazul unei transfuzii este obligatoriu să se ţină seama şi de
grupa Rh+. Sângele Rh+ poate fi primit doar de indivizi Rh+, pe când cel Rh- se poate
administra la Rh- şi Rh+ fără nici o problemă, deoarece în sistemul Rh nu există anticorpi
în absenţa factorului antigenic. Este de menţionat că totuşi, teoretic, indivizii Rh- ar putea
primi o dată în viaţă sânge Rh+, urmând ca după aceea să dezvolte anticorpi antiRh.
Această variantă este însă evitată cu mare atenţie în practică, deoarece poate duce la erori
ulterioare cu consecinţe grave.

În cazul transfuziei de sânge integral compatibilităţile sunt rezumate în următorul tabel:


Compatibilitate AB0/Rh pentru sânge integral
* = mai puţin de 500 ml
Grupa Poate dona la Poate primi de la
0- 0-, 0+, AB+*, AB-*, A+*, A-*, B+*, B-* 0-
0+ 0+, A+*, B+*, AB+* 0-, 0+
A- A-, A+, AB-*, AB+* A-, 0-*
A+ A+, AB+* A-, A+
B- B-, B+, AB-*, AB+* B-, 0-*
B+ B+, AB+* B-, B+
AB- AB-, AB+ A-*, B-*, 0-*, AB-
AB+ AB+ A-*, A+*, B-*, B+*, 0-*, 0+*, AB-, AB+

Pentru tranfuzia de plasmă (care nu poate conţine nici un fel de antigene, indiferent de
grupa donatorului, dar poate conţine anticorpi) compatibilitatea nu mai ţine cont de Rh, ci
doar de AB0. Aceasta doar dacă s-a exclus posibilitatea ca un donator Rh- să fi venit la un
moment dat în contact cu sânge Rh+. În practică, fiecare ţară are reglementări oficiale cu
privire la această problemă. În România, se evită pe cât este posibil transfuzia de plasmă
la o grupă Rh diferită.

Compatibilitate AB0 pentru plasmă


Grupa Poate dona la Poate primi de la
0 0 A, B, 0, AB
A A, 0 A, AB
B B, 0 B, AB
AB A, B, 0, AB 0

În cazul folosirii masei eritrocitare (hematii spălate în soluţie izotonă), se ţine evident
cont de Rh, precum şi de faptul că acestea nu trebuie să vină în contact cu plasma
primitorului care are aglutinine specifice:

Compatibilitate AB0/Rh pentru masă eritrocitară


Grupa Poate dona la Poate primi de la
0- 0-, 0+, AB+, AB-, A+, A-, B+, B- 0-
0+ 0+, A+, B+, AB+ 0-, 0+
A- A-, A+, AB-, AB+ A-, 0-
A+ A+, AB+ A-, A+, 0-, 0+
B- B-, B+, AB-, AB+ B-, 0-
B+ B+, AB+ B-, B+, 0-, 0+
AB- AB-, AB+ A-, B-, 0-, AB-
AB+ AB+ A-, A+, B-, B+, 0-, 0+, AB-, AB+

[modifică] Alte sisteme


Există numeroase alte sisteme antigenice pe elementele figurate ale sângelui. Singurele
lipsite de antigene membranare specifice sunt plachetele. Numărul fenotipurilor posibile,
luând în calcul toate aceste sisteme, este de ordinul miliardelor. De altfel, celulele care
ajung în organism cu ocazia unei transfuzii, sunt până la urmă distruse de sistemul
imunitar în cel mult 7-10 zile, fiind practic imposibilă obţinerea unei identităţi complete
între fenotipuile donatorului şi ale primitorului.

Sistemele mai bine cunoscute sunt prezentate în tabelul următor:

Sisteme antigenice sanguine

Notaţie Natura epitopului (determinantul Localizare


Nr. Nume clasic
(abreviere) antigenic) cromozomială

01 ABO ABO N-acetilgalactozamină, galactoză 9

02 MNS MNS GPA / GPB (glicoforine A şi B) 4

03 P P1 glicolipid 22

04 Rhesus Rh proteic 1

05 Lutheran Lu IgSF (proteic, imunogloguline) 19

06 Kell Kel glicoproteină 7

07 Lewis LE, Le fucoză 19


proteic (ECR, receptor pentru
08 Duffy Fy chimiokină şi pentru Plasmodium 1
vivax şi knowlesi)

09 Kidd JK proteic (transportor al ureei) 1

glicoproteic ("proteina benzii 3", AE


10 Diégo DI 17
1, transportor ionic)

11 Cartwright YT proteic (AChE, acetilcolinesterază) 7

12 Xg XG glicoproteic X

13 Scianna SC glicoproteic 1

glicoproteic (fixat la membrană prin


14 Dombrock DO 12
fosfatidilinozitol glicozilat - GPI)

15 Colton CO aquaporina 1 7

Landsteiner-
16 LW IgSF (proteic, imunoglobuline) 19
Wiener

C4a C4b (fracţiuni ale


17 Chido/Rodgers Ch/Rg 6
complementului)

18 Hh H fucoză 19

19 Kx XK glicoproteic X

20 Gerbich Ge GPC / GPD (glicoforinele C şi D) 2


glicoproteic (DAF sau CD55,
reglatoare a fracţinilor C3 et C5 ale
21 Cromer Cro complementului, legată de 1
membrană prin fosfatidilinozitol
glicozilat)

glicoproteic (CR1 ou CD35, fixator


22 Knops Kn 1
al complexelor Ag-Ac)

glicoproteic (CD44, posibil proteină


23 Indian In 11
de adezivitate)

24 OK OK glicoproteic (CD147) 19

25 RAPH MER2 glicoproteină transmembranară 11

John Milton proteic (fixat la membrană prin


26 JMH 6
Hagen fosfatidilinozitol glicozilat)

poliozidă ramificată (I) sau


27 Ii I 6
neramificată (i)

28 globozid P glicolipidic 3

29 GIL GIL aquaporina 3 9

[modifică] Note

1. ^ de Landsteiner K. Zur Kenntnis der


antifermentativen, lytischen und agglutinierenden
Wirkungen des Blutserums und der Lymphe.
Zentralblatt Bakteriologie 1900; 27:357-62.

2. ^ en Landsteiner K, Wiener AS. An agglutinable


factor in human blood recognized by immune sera
for rhesus blood. Proc Soc Exp Biol Med 1940;
43:223-224.

3. ^ en Bloodbook.com - Racial and ethnic


distribution of ABO blood types (Distribuţie rasială
şi etnică a grupelor sanguine AB0)

4. ^ a b c en Craigmedical.com - Blood Typing Facts


and Statistics

5. ^ en NCBI Map viewer

6. ^ ro Petru P. Groza, "Fiziologie", Ed. Medicală,


Bucureşti, 1991

[modifică] Bibliografie
• en W. F. Ganong, "Review of Medical Physiology" (ed. 18, 1997)
• en "The Merck Manual of Diagnosis and Therapy" (ed. 16, 1992)
• en J. H. Stein, "Internal Medicine" (ed. 4, 1994)
• ro V. Dinu, E. Truţia, E. P. Cristea, A. Popescu, "Biochimie medicală - mic tratat"
• ro Petru P. Groza, "Fiziologie", Ed. Medicală, Bucureşti, 1991

[modifică] Legături externe


• en International Society for Blood Transfusion: http://www.blood.co.uk
• en NCBI:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/projects/mhc/xslcgi.fcgi?cmd=bgmut/systems
• en OMIM AB0: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/entrez/dispomim.cgi?id=110300
• en OMIM Rh: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/entrez/dispomim.cgi?id=111680