Sunteți pe pagina 1din 21

CAPITOLUL II. ÎNFIINŢAREA PLANTAŢIILOR

1.

Alegerea şi pregătirea terenului

1.1.

Alegerea terenului

Amplasrea plantaţiilor se face în zonele destinate pomiculturii. Pentru o alegere corectă a locului de plantare a unei specii trebuie respectate cu stricteţe, condiţiile de microzonare. Noile plantaţii se vor realiza numai în acele zone, bazine şi centre de cultură unde specia sau soiul vor întâlni maximum de condiţii naturale pentru creştere şi rodire:

- se vor alege terenurile cu soluri fertile, de preferat cu textura mijloci, lutoasă, luto- nisipoasă şi chiar nisipoasă, permeabile, mijlocii până la profunde, cu pH cuprins între 4,7 şi 9,3;

- din punct de vedere al pantei sunt foarte bune terenurile cu panta uşoară 3-6% ce permit o bună întreţinere a solului cât şi un transport uşor al fructelor ;

- livezile de pomi pot fi amplasate în condiţii bune şi pe terenul cu panta de 6-12%, cu orientarea rândurilor pe direcţia curbelor de nivel şi chiar pante până la 18-20%, cu condiţia ca acestea să fie uniforme;

- condiţia prioritară la înfiinţarea unei livezi o constituie sursa de apă necesară la stropiri şi la udatul pomilor, mai ales în zonele cu precipitaţii reduse în timpul anului;

- se va căuta ca zona respectivă să fie ferită pe cât posibil de brumele târzii de primăvară şi îngheţurile timpurii de iarnă;

- trebuie de avut în vedere, ca în pomicultură greşelile mari se manifestă după 4-5 ani de plantare, atunci când pe remedieri este prea târziu;

- sunt excluse de la plantare, terenurile excesiv de umede şi fără drenaj, ca şi cele cu nivel freatic sub 1,5 m.

- plantaţiile de pomi pot fi de interes industrial (ferme de peste 2-5 ha –la 100-200 ha) şi de interes familial (0,1-1,0 ha). Pentru livezile de măr şi prun care se pretează în sisteme de cultură moderne se vor prefera în primul rând terenurile cu soluri fertile, mecanizabile sau cu posibilităţi certe de îmbunătăţire a proprietăţilor agro-productive. Asigurarea apei necesare pentru stropiri, cât şi pentru irigaţii, sunt condiţii indispensabile plantaţiilor, îndeosebi pentru cele de dimensiunea unei ferme sau microferme pomicole. Terenul destinat plantării pomilor la micii producători poate fi în incinta gospodăriilor sau în afara acestora. În incinta gospodăriei pe spaţii reduse ca suprafaţă se pot planta, de preferinţă, pomi de talie mică, altoiţi pe portaltoi de vigoare slabă. În afara perimetrului construibil se pot organiza plantaţii pomicole în masiv înfiinţate după tehnica modernă, cu posibilitatea mecanizării lucrărilor specifice pomiculturii. În cazul în care nu toate terenurile dispun de condiţii corespunzătoare şi posibilităţi de mecanizare, pentru mărirea capacităţii de producţie sunt necesare măsuri care constau din:

- executarea de drenaje, când nivelul apei freatice este la mică adâncime sau există porţiuni de băltiri sau infiltraţii de apă;

- crearea unor canale colectoare în zone cu precipitaţii abundente şi cu pericol de inundare;

- executarea de lucrări antierozionale, pe terenurile în pantă, dar supuse erodării;

- pe terenurile în pantă pot fi executate terase individuale cu diametru de 2-3 cm. Solurile uşoare, nisipo-lutoase şi luto-nisipoase sunt favorabile pentru cultura căpşunului, solurile lutoase şi luto-argiloase nu sunt favorabile pentru cultura pomilor, cele mai bune soluri

10

sunt cernoziomurile, bogate în humus, solurile brun-roşcate de pădure. Pe solurile mai puţin

fertile, se recomandă utilizarea unei culturi premergătoare (lucerna) care fertilizează natural terenul. Solurile trebuie să fie permeabile pentru a se evita băltirea apei, pânza de apă freatică trebuie să fie la peste 2-3 m adâncime. Reacţia solului este de preferat să fie neutră, slab acidă sau slab alcalină, cu pH-ul cuprins între 5-8, terenurile vor fi expuse la soare, orientarea preferată a rândurilor fiind N-S, se vor evita expoziţiile nordice. Nu se recomandă plantarea în văile înguste, cu curenţi de aer, precum şi zonele cu frecvente îngheţuri târzii de primăvară. În zonele cu frecvenţă mare a vânturilor sunt obligatorii perdelele de protecţie cu arbori înalţi (stejar, frasin, arţar, salcâm), de nuci în combinaţie cu specii de talie mai redusă (alun sau alţi arbuşti).

1.2. Zonarea speciilor pomicole

Zonarea se va face în funcţie de pretenţiile fiecărei specii şi chiar a soiurilor faţă de lumină şi căldură, precum şi de rezistenţa la geruri, oscilaţii de temperatură şi alte accidente climatice. Speciile: măr, păr, gutui, prun, cireş, vişin, se pot cultiva în zona dealurilor subcarpatice, în zonele calde de câmpie se vor planta mai ales: cais, piersic, nectarin, migdal,

fără a exclude celelalte specii, în zonele înalte şi reci se pot cultiva doar arbuştii fructiferi, cu

completarea deficitului de apă. Deşi în cadrul tuturor speciilor s-au creat soiuri

autocompatibile, se recomandă folosirea a cel puţin 2-3 soiuri, pentru o mai bună polenizare.

Este recomandat ca soiurile să fie amplasate în funcţie de epoca de coacere, astfel încât să

fie uşurate tratamentele fitosanitare, irigarea şi recoltarea. Având la bază lucrările de zonare şi microzonare, dezvoltarea pomiculturii în ultimii 20-25 de ani a fost concentrată în cele mai favorabile zone, astfel sub aspectul suprafeţelor şi a numărului total de pomi cultivati, cele mai mari concentrări s-au realizat în judeţele din zona subcarpatică a Olteniei şi Munteniei, mai ales în judeţele Argeş, Vâlcea, Prahova, Buzău, Dâmboviţa, Olt şi Dolj. Mai nou au apărut noi amplasamente pomicole în Câmpia Română. De asemenea trebuie pusă în evidenţă şi concentrarea realizată în partea de nord-est a Transilvaniei (judeţele Bistriţa Năsăud, Sălaj, Satu - Mare, Maramureş şi Bihor).

Pe specii, zonarea culturii se prezintă astfel:

- Mărul - în zona subcarpatică meridională ( Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova), în nord-

vestul ţării (Bistriţa, Maramureş, Sălaj, Cluj, Satu-Mare, Bihor) şi în nordul Moldovei : conditţi bune pentru cultură gaseşte şi în judeţele: Mureş, Sibiu, Bacău, Iaşi, Buzău, Dolj, Caraş

Severin, Timişoara şi Arad, precum şi Hunedoara, Alba, Gorj, Mehedinţi, Olt, Braşov, Harghita, Botoşani, Vaslui şi Vrancea; în celalalte judeţe cultura mărului este slab

reprezentată, dar întâlneşte condiţii dintre cele mai favorabile (Ilfov, Giurgiu, Călăraşi). Se consideră că cele mai favorabile pentru cultura mărului zonele cu temperatura medie anuală de 8-9°C şi cu 700-800 mm precipitaţii anuale.

- Părul - deşi este mult mai slab reprezentat în cultura, cele mai favorabile zone sunt

acelea în care temperatura maximă în lunile iulie şi august este de 24-26°C, iar media

temperaturii minime din luna iulie este de 10-12 °C, cultura este cantonată în judeţele Argeş, Prahova, Buzău, Dâmboviţa, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timişoara, Arad, Bihor, precum şi în judeţele din nord-est Neamţ, Bacău, Suceava, Botoşani, Iaşi şi în centrul ţării, judeţul Mureş.

- Prunul - desi este bine reprezentat în majoritatea zonelor ţării, el dă cele mai bune

rezultate în zonele cu temperatura medie anuala 9-10 °C şi cu precipitaţii de peste 650-700

mm anual, zonele de cultură sunt : Argeş, Vâlcea, Olt, Prahova, Buzău, Caraş Severin,

Hunedoara, Dâmboviţa, Mehedinţi, Arad, Bihor, Cluj s.a.

11

- Cireşul si vişinul se întâlnesc pe toate formele de relief, cea mai mare pondere o deţin

judeţele : Iaşi, Vaslui, Botoşani, Bacău, Neamţ, Vrancea, precum şi Argeş, Giurgiu şi Dolj.

- Caisul este specia cea mai pretenţioasă faţă de factorii climatici şi mai ales faţă de

temperatură. Zonele cele mai favorabile sunt în sudul ţării ( Dolj, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea, Olt, Teleorman) şi partea de vest (Bihor, Arad).

- Piersicul – se cultivă în zonele de sud şi vest ale ţării, în judeţele Dolj, Constanta,

Giurgiu, Olt, Mehedinţi, zona Bucureştiului, precum şi judeţele Bihor, Satu Mare, Arad, Timişoara.

- Celalalte specii pomicole cum sunt: nucul, alunul, castanul, arbuştii fructiferi şi căpşunul

sunt reprezentate pe întreg cuprinsul ţării, cu anumite concentrări în unele microzone ( exp. nucul în zona Tg.Jiu şi Geoagiu, Vâlcea, Bacău, castanul în zona Gorj şi Baia Mare, Vâlcea, alunul ( zona Olteniei, Muntenia, Banat, Maramureş, Dobrogea) căpşunul în Satu Mare, Olt, Vâlcea etc.)

1.3. Pregătirea terenului Pentru plantarea pomilor, pregătirea terenului constă din defrişare, modelare, timp de pauză (dacă este cazul), fertilizare şi desfundare.

Defrişarea se face în cazul când se înfiinţează plantaţii pe locul ocupat de vechile plantaţii pomicole sau de vegetaţie forestieră. La plantarea imediată după defrişarea unei livezi vechi este recomandat să nu se planteze aceeaşi specie. Lucrarea de defrişare se execută cu ajutorul tractoarelor grele dotate cu instalaţii speciale pentru extirparea totală a rădăcinilor groase şi adunatul lor, sau după posibilităţi, cu alte mijloace.

Modelarea terenului este obligatorie şi se execută în aşa fel încât să nu existe băltiri de apă care influienţează negativ asupra vegetaţiei pomilor.Un teren bine modelat uşurează mult şi asigură efectuarea celorlalte lucrări tehnologice: deplasarea pompelor de stropit, aşezarea şi manipularea lăzilor şi a containerelor, cositul sau tocatul ierburilor etc. Lucrarea se execută imediat după defrişare şi se evită mişcarea unui volum prea mare de sol, care ar ajunge pe unele porţiuni de teren nivelat la roca-mamă.În situaţia când prin nivelare a rămas la suprafaţă un sol mai sărac în elemente nutritive, se recomandă cultivarea cu leguminoase furajere în amestec cu ierburi perene şi apoi fie plantarea pomilor după 2-3 ani, fie o fertilizare puternică.

Efectele oboselii solului Efectele cele mai păgubitoare sunt semnalate în special în cazul replantării pe acelaşi teren a speciilor: măr, cireş, piersic; simptome mai puţin evidente sunt semnalate în cazul replantării pe acelaşi teren a speciilor: prun, păr, căpşuni. În urma defrişării vechilor plantaţii şi a desfundării terenului, se recomandă scoaterea şi strângerea rădăcinilor care pot să constituie sursă de infecţie pentru noile plante. Practicarea timp 2-3 ani a unor culturi agricole, pentru refacerea structurii şi a fertilităţii solului, cât şi pentru a stinge focarele unor boli virotice, bacteriene, fungice, etc, este de preferat când este posibil.

Desfundarea asigură afânarea structurilor inferioare mai compacte şi cele gleice impermeabile şi totodată cu această lucrare se încorporează îngrăşămintele organice în adâncime. Adâncimea optimă de desfundare este de 60-70 cm. Cu cât solul este mai greu cu atât este nevoie de o mobilizare mai adâncă. Desfundatul se execută mecanizat cu ajutorul plugurilor şi tractoarelor speciale pentru livezile intensive şi superintensive, pe suprafeţe mai mari. Perioada optimă de executare a lucrărilor de desfundare este: în cazul terenurilor libere,

12

iunie – august; în cazul celor ocupate de culturi premergătoare, iulie – septembrie. Perioada de desfundare trebuie să asigure aşezarea solului şi acumularea unei umidităţi corespunzătoare din ploi, precum şi executarea în condiţii optime a celorlalte lucrări premergătoare plantării ( nivelarea, pichetarea, executarea gropilor). Înainte de pichetare şi plantarea propriu-zisă, se impune executarea lucrării de nivelare de suprafaţă , prin care se urmăreşte eliminarea denivelărilor rezultate în urma desfundării, inclusiv a şanţului rezultat de la ultima brazdă a plugului. Lucrarea se execută de regulă cu discul şi cu cât este mai bine executată, cu atât mai uşor se vor executa pichetarea, alinierea pomilor pe rând şi lucrările ulterioare de exploatare a plantaţiei.

Îmbunătăţirea proprietăţilor chimice are ca scop modificarea reacţiei solurilor puternic acide cu pH sub 5,0 prin administrarea de amendamente calcaroase în doze de cel puţin 5 t/ha (pe bază de analiză). Excepţie face terenul destinat culturii afinului. Îmbunătăţirea stării de aprovizionare cu fosfor şi potasiu pe toată adâncimea de răspândire a sistemului radicular se realizează prin administrarea unor cantităţi corespunzătoare de îngrăşăminte, odată cu desfundatul (de preferat pe baza unui studiu agro-chimic realizat de o instituţie de specialitate). Fertilizarea de fond cu îngrăşăminte organice şi minerale se aplică pe întreaga suprafaţă la înfiinţarea plantaţiilor intensive şi superintensive şi la groapă pentru pomii plantaţi la distanţe mai mari. Orientativ, la înfiinţarea plantaţiilor, pentru un ha se administrează pe soluri cu fertilitate mijlocie 50-60 tone gunoi de grajd, 600-800 kg superfosfat şi sare potasică. Cantitatea de îngrăşăminte chimice, organice şi amendamente se împrăştie în mod uniform pe terenul nivelat pe toată suprafaţa şi se încorporează în sol prin lucrarea de desfundare. Dacă terenul nu se desfundă peste tot, gropile de plantare se fac cât mai mari (1,0/1,0/0,6 m) în aceeaşi perioadă recomandată pentru desfundat. Cantitatea de îngrăşăminte organice este de 15-20 kg pentru fiecare groapă, şi câte 150-200 g superfosfat şi sare potasică, care se amestecă cu pământul de plantare la fiecare pom. Va urma mărunţirea solului prin discuire, nivelarea terenului apoi mărunţirea şi tasarea solului cu combinatorul, după plantare. Ca dimensionare, exploataţia pomicolă devine rentabilă începând de la 1 ha şi până la 20 -30 ha, chiar şi mai mult.

1.4. Parcelarea terenului În vederea uşurării lucrărilor de întreţinere din livadă, a recoltării şi transportului fructelor, terenul se împarte în parcele. Parcelele sunt necesare la suprafeţele de peste 5 ha sau când sunt cultivate mai multe specii. Trebuie reţinut faptul că, la plantare, atât cât este posibil, lungimea rândurilor de pomi să fie orientată pe direcţia nord-sud pentru a asigura o cantitate mare de lumină pe tot timpul zilei, întregii plantaţii şi a evita fenomenul de umbrire. În cazul terenurilor în pantă, orientarea rândurilor se va face de-a lungul curbelor de nivel, pentru a evita degradarea solului. Forma unei parcele este de regulă dreptunghiulară iar lăţimea reprezintă aproximativ jumătate din lungimea acesteia. În vederea transportului fructelor şi nu numai, trebuie avută în vedere amenajarea de drumuri, de preferat perpendiculare pe lungimea parcelelor. La parcelarea terenului trebuie avut în vedere şi stabilirea locurilor unde se va depozita producţia în aşa numitele construcţii de producţie. Odată cu parcelarea terenului, trebuie avut în vedere şi împrejmuirea viitoarei livezi.

13

Stabilirea distanţelor de plantare şi pichetatul terenului

Distanţele dintre rândurile de pomi şi pe rând se stabilesc în funcţie de combinaţia soi-portaltoi, fertilitatea solului, sistemul de cultură şi se materializează în teren conform unei scheme de pichetaj.

Distanţele de plantare la pomi şi arbuşti fructiferi pentru plantaţiile intensive în funcţie de portaltoii utilizaţi

Specia

 

Portaltoiul

Soiul

Distanţa de plantare

Densitatea /ha

 

Intre

Pe rând

Min

Max

rânduri

1

 

2

3

4

5

6

7

Măr

MM 106, M4

Standard

4,0-4,5

2,5-3,0

740

1000

Spur

3,5-4,0

2,0-2,5

1000

1428

Franc

Standard

4,5-5,0

3,0-4,0

500

740

Spur

4,0-5,0

2,5-3,0

740

1000

Păr

Gutui A, BN 70

Standard

4,0-4,5

2,0-3,5

634

1250

Franc

Standard

4,0-4,5

3,0-4,0

500

833

Gutui

Gutui A, BN 70

Standard

4,5-5,0

3,0-4,0

500

740

Prun

Mirobolan,

Standard

5,0-5,5

4,0-,4,5

404

500

Miroval

Oteşani 8, Pixy

Standard

4,0-4,5

2,5-3,0

740

1000

Cais

Mirobolan, zarzăr

Standard

5,0-5,5

4,0-5,0

364

500

Oteşani 8

Standard

4,5-5,0

4,0-4,5

444

555

Piersic

Mirobolan

Standard

4,5-5,0

3,0-3,5

571

740

Franc

Standard

4,0-4,5

2,5-3,0

740

1000

Cireş

Franc sau

Standard

5,5-6,5

4,0-5,0

307

454

vegetativ

Vişin

Franc sau

Standard

4,0-5,5

2,5-4,0

454

1000

vegetativ

Nuc

J.

regia

Standard

8,0-10,0

8,0-10,0

100

156

(altoit)

J.

nigra

Standard

8,0-9,0

8,0-9,0

110

156

Alun

Rădăcini proprii

Standard

5,0-6,0

3,0-4,0

416

666

Castan

C. sativa

Standard

10,0-12,0

8,0-10,0

83

125

Soc negru

Rădăcini proprii

Standard

4,0-5,0

3,0-4,0

500

800

Zmeur

Rădăcini proprii

Standard

2,0-2,5

0,5

8000

10000

Mur

Rădăcini proprii

Standard

2,5-3,0

1,0-1,2

2777

4000

Afin

Rădăcini proprii

Standard

2,5-3,0

1,0-1,2

2777

4000

Cătină

Rădăcini proprii

Standard

3,0-3,5

2,0-2,5

1142

1666

Coacăz

Rădăcini proprii

Standard

2,5-3,0

1,0

3333

4000

14

Distan ţ ele de plantare ş i densit ăţ i folosite în planta ţ iile

Distanţele de plantare şi densităţi folosite în plantaţiile superintensive

Specia

Portaltoiul

Soiul

Distanţa (m)

Densitatea/ha

Între

Pe rând

Minimă

Maximă

rânduri

Măr

M9,M27,M26,

Standard

3,0-3,5

1,25

2283

2666

P22

Spur

2,5-3,0

0,8-1,0

3333

5000

Piersic

Franc

Dwarf,semi-

3,0-3,5

1,0-1,5

1904

3333

dwarf

Nuc

J.regia

Spur

6,0-7,0

5,0-6,0

238

333

15

Pichetarea terenului const ă în marcarea pe teren a locului unde se va planta fiecare

Pichetarea terenului constă în marcarea pe teren a locului unde se va planta fiecare pom iar direcţia rândurilor va fi paralelă cu latura lungă a parcelei şi pe cât posibil pe direcţia N-S. După marcarea primului rând, pe toată lungimea lui, considerat linie de bază, se marchează cu ţăruşi capetele rândurilor următoare la distanţa stabilită. Pentru alinierea picheţilor se folosesc jaloane înalte de 1,5-2,0 m, vizibile de la distanţă pentru a trasa liniile care încadrează terenul într-o figură geometrică (dreptunghi, pătrat etc). Locul fiecărui pom se determină prin întinderea unei sârme marcate între picheţii din capătul rândului, şi se fixează cu un ţăruş, la distanţa stabilită. La plantarea pomilor se întinde din nou aceeaşi sârmă gradată, pentru a determina locul fiecărui pom. Pe suprafeţe mai mici se folosesc obligatoriu scândura de plantare, care are lungimea de 1,50 m, cu crestături la cele două capete şi una la mijloc. Scândura de plantare se aşează cu crestătura de la mijloc pe pichetul care marchează locul pomului şi se mai bat doi picheţi la ambele capete ale scândurii, când se sapă groapa, cei doi picheţi de la capetele scândurii rămân şi la plantarea pomului .

Sistemul de pichetat ales este dat de figura geometrica, ce se realizeaza pe teren cu ajutorul a 3-4 picheti şi care poate fi: un pătrat, un dreptunghi sau un triunghi. Denumirea acestor forme este atribuită şi sistemelor de pichetat:

16

- Pichetatul în pătrat, la care distanţele dintre rânduri sunt egale cu cele dintre pomi pe rând. Acest tip de pichetat se foloseste în general, pentru înfiinţarea plantaţiilor clasice şi pe terenuri plane;

ţ area planta ţ iilor clasice ş i pe terenuri plane; - Pichetatul în dreptunghi, cu

- Pichetatul în dreptunghi, cu distanţele mai mari între rânduri şi mai mici între pomi pe rând, se utilizează mai mult pe terenurile plane şi cu pantă uşoara pentru toate tipurile de livezi;

ş i cu pant ă u ş oara pentru toate tipurile de livezi; - Pichetatul în

- Pichetatul în triunghi, oferă pomilor condiţii mai bune de captare a luminii directe şi de

distributţe a rădăcinilor în spaţiul de nutriţie. Pe terenurile în pantă, pomii constituie obstacole

pentru apa care se scurge la vale şi erodează solul.

pentru apa care se scurge la vale ş i erodeaz ă solul. Pentru executarea unui pichetat

Pentru executarea unui pichetat sunt necesare:

jaloane de 2 m vopsite cu roşu şi alb, pentru a fi vizibile;

17

ruleta sau panglica de oţel de circa 50 m lungime;

sârmă cu noduri marcată din metru în metru de circa 50 m lungime;

picheţi, ţăruşi şi maiuri din lemn (0,5 lungime);

triunghi compas cu deschidere reglabilă (2 - 2,5)

Pe terenurile plane pichetatul începe cu jalonarea laturii lungi, luându-se ca aliniament fix un drum, un gard, o perdea de copaci etc, care există şi nu poate fi mutat usor.

In zonele colinare, unde majoritatea terenurilor sunt framântate şi au diferite expoziţii şi pante, orientarea şi pichetarea rândurilor solicită o atenţie şi o pricepere deosebită.

Pe versanţii scurţi, cu pante mici şi uniforme, pichetatul rândurilor de pomi se face paralel cu curbele de nivel, plecându-se de la un aliniament jalonat la baza pantei sau de-a lungul potecilor făcute de animale în timpul păşunatului.

Pe versanţii lungi ai dealurilor înalte, pichetatul constituie o lucrare mai complexă, care se execută de către cadre calificate cu ajutorul aparatelor de măsurat.

18

Stabilirea polenizatorilor Intâlnim deseori în livada de lang ă cas ă sau în plantat ţ

Stabilirea polenizatorilor

Intâlnim deseori în livada de langă casă sau în plantatţile cu scop comercial, pomi care deşi au beneficiat de cele mai bune condiţii climatice, agrotehnice, îngrijiţi cu multă migală şi măiestrie de bunul gospodar, au înflorit dar nu au legat fructe. Aceşti pomi care sunt din anumite specii şi soiuri au nevoie să se polenizeze cu polen străin (fiind autosterile), de la alte soiuri pentru ca fructele lor să lege.

Un factor deosebit de important pentru asigurarea unor recolte mari şi de calitate, care trebuie avut în vedere chiar de la înfiinţarea livezii, este distribuirea soiurilor în livadă, pentru a asigura polenizarea reciprocă. Toate soiurile de măr sunt autosterile, adică nu leagă fructe prin polenizare cu polenul propriu. Ele au nevoie de polen de la un alt soi. Prin cercetări s-a stabilit care este cel mai bun polenizator pentru fiecare soi şi care este efectul polenizării cu unul sau altul dintre polenizatori. Lista cu principalii polenizatori va fi prezentata la fiecare specie pomicolă în următoarele capitole.

Pentru asigurarea unui efect maxim al polenizării dintre soiuri, trebuie respectate câteva reguli şi anume:

- soiurile să prezinte compatibilitate la polenizare ;

- soiurile să aibă aceeasi perioadă de înflorire;

- distanţa dintre soiul de bază şi soiul polenizator să nu fie prea mare;

- polenizarea se face cu ajutorul albinelor şi al vântului

(nuc, alun, castan);

- pentru o bună polenizare sunt necesare minimum două familii de albine la hectar;

- pentru protejarea albinelor în perioada înfloritului, se recomandă să nu se efectueze stropiri cu insecticide, iar dacă acestea se execută, se vor folosi insecticidele care nu omoară albinele;

- aşezarea stupilor în livada pentru polenizare, se va face în imediata apropiere a livezii sau chiar in mijlocul acesteia şi neapărat la începutul înfloritului;

2. Plantarea pomilor 2.1. Epoca de plantare Cele mai bune rezultate dau plantările de toamnă, începând cu 15 octombrie şi până la venirea primului îngheţ, deoarece până în primăvară rădăcinile pomilor realizează un contact strâns cu pământul, rănile se calusează, uneori emit chiar rădăcini noi, iar în groapă se acumulează umiditate care se păstrează şi în perioadele mai secetoase din timpul primăverii. Pomii pornesc în vegetaţie cu 10-15 zile mai devreme decât cei plantaţi primăvara şi realizează creşteri mai mari cu 20-30%. În situaţia în care plantarea nu s-a făcut în toamnă, aceasta se realizează primăvara cât mai devreme posibil, imediat după dezgheţarea şi zvântarea solului, înainte de pornirea pomilor în vegetaţie, când solul are umiditate ridicată.

19

Plantările de primăvară executate cu întârziere pot să compromită plantaţia şi să întârzie intrarea pe rod a pomilor. Se mai pot planta pomi şi în „ferestrele iernii”, cu condiţia ca temperaturile din timpul plantării să nu scadă sub 0 °C.

2.2. Executarea gropilor Săpatul gropilor. In teren desfundat gropile se fac cu putţn timp înainte de plantare, sau în

ziua plantării, pentru a nu se pierde umezeala acumulată în sol, cu dimensiunile de 50 / 50 /

60

cm, în cazul plantaţiilor intensive şi superintensive, iar la cele clasice de 80/80/60cm. Pe terenurile nedesfundate dimensiunile gropilor trebuie să fie de 80 / 80 cm şi adânci de

70

cm şi se efectuează cu 2-3 luni înainte de plantare. După săparea gropilor se trage 2/3 din

pământ în groapa de plantare după ce în prealabil s-a adăugat gunoiul de grajd bine fermentat. În teren desfundat, gropile se fac înainte de plantare sau chiar în ziua plantării, pentru a nu se pierde umezeala acumulată în sol, cu dimensiunile reduse în aşa fel încât să încapă cât mai bine sistemul radicular. În cazul arbuştilor fructiferi gropile cu dimensiuni de 40/40/30 cm. Gropile se execută manual cu hârleţul, sau mecanic cu burghiul. Pământul rezultat la săparea manuală a gropilor în teren nedesfundat se separă, urmând ca umplerea gropilor, la plantare, în zona rădăcinilor pomilor, să se facă cu pământul cel mai fertil.

2.3. Pregătirea materialului săditor Materialul săditor se procură de la pepinierele pomicole şi până la plantarea acestora se stratifică în şanţuri adânci de 50-60 cm. Scoaterea de la stratificare, repartizarea în teren şi plantarea trebuie să se realizeze cât mai operativ pe măsura plantării pentru a evita deshidratarea. Trebuie multă atenţie la transportul, manipularea şi plantarea pomilor, pentru a nu vătăma mugurii, în special din zona de proiecţie a coroanei (50 – 80 cm). Materialul săditor admis la plantare este cel certificat (eticheta albastră) sau cel C.A.C. (eticheta galbenă). Orice altfel de material săditor folosit la plantare rămâne în responsabilitatea celui care îl foloseşte. Un astfel de material săditor este bine să fie evitat la plantare. La plantare rădăcinile pomilor se fasonează prin scurtare, eliminarea celor rupte, rănite şi mucegăite. Rădăcinile principale se lasă cât mai lungi, rădăcinile secundare se scurtează cu cca 1/3 din lungime iar cele subţiri la 1-2 cm sau rămân intacte. Tăierile se execută perpendicular pe axul rădăcinilor pentru a provoca răni cât mai mici. După fasonare, pomii se mocirlesc cu un amestec de apă, pământ galben şi balegă proaspătă de vită (3 părţi pământ, 2 părţi balegă de vită şi apă până se obţine o pastă de consistenţa smântânii). Mocirlirea asigură o mai bună aderenţă a particulelor de pământ în jurul rădăcinilor pentru a menţine o umiditate mai ridicată în zona rădăcinilor. Până la plantare materialul saditor se stratifica in santuri cu adancimea de 50-60 cm, unde se asigură condiţii pentru menţinerea în stare normală fiziologică (fără deshidratare).

2.4 Tehnica de plantare

Pomii trebuie plantaţi cu punctul de altoire la nivelul solului, asezându-se pe un muşuroi de pământ, făcut în mijlocul gropii de plantare. Plantatul pomilor se face de către o echipă formată de obicei, din două persoane. Una fixează şi ţine pomul în poziţie verticală în mijlocul gropii de plantare şi la adâncimea corespunzătoare iar cealaltă trage pământ provenit din stratul fertil al solului, bine marunţit şi reavăn în jurul rădăcinilor. Se scutură uşor pomul, ca pământul să patrundă printre rădăcini, astfel încât să nu existe spaţii goale. După ce s-au

20

acoperit rădăcinile cu un strat de 5-10 cm de pământ, se tasează uniform pământul în jurul pomului, începând de la marginea gropii spre interior.

Tasarea se face prin călcarea cu piciorul (cu cizma), de 2-3 ori până când se termină plantarea. Pe fundul gropii şi în amestec cu solul din groapă se administrează 20-30 kg, gunoi de grajd fermentat.

Pe timp secetos, în special primăvara, pomii plantaţi se udă cu 15-20 litri de apă. In final, se face un muşuroi pe suprafaţa gropii de plantare, cu restul pământului râmas, fără a se mai tasa. Proiectarea coroanei pomilor. Pomii sub forma de vargă se scurtează la 60-70 cm de la nivelul solului în cazul plantaţiilor intensive, respectiv la 80 cm în cazul coroanelor globuloase, utilizate în sistemul semiintensiv. Scurtarea pomilor este bine să se execute primavara, inclusiv la pomii plantaţi toamna.

se execute primavara, inclusiv la pomii planta ţ i toamna. ÎNFIIN Ţ AREA PLANTA Ţ IILOR

ÎNFIINŢAREA PLANTAŢIILOR

Lucrarea

Perioada de

Parametrii lucrării

Speciile la care se aplică

executare

0

1

 

2

3

A. PREGĂTIREA TERENULUI ÎN VEDEREA PLANTĂRII

a)Amendarea solului pe terenurile cu aciditate pronunţată ( cu pH sub 5,5 şi cu saturare în baze sub

60%)

Inainte de

4-8

t/ha (doza care să

La toate speciile, cu excepţia plantaţiilor de castan şi afin care reuşesc bine pe solurile acide. La

desfundare

ridice pH la 6, încât

saturarea în baze să fie de 80% pe orizontul până la 4°

 

cm

adâncime)

afin, pentru acidifierea solului se recomandă folosirea turbei ca îngrăşamânt organic.

b) Fertilizarea în funcţie de

Inainte de

 

gunoi

40-50 t/ha

Pomi si arbuşti fructiferi

starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive:

desfundare

fosfor 150-200 kg/ha s.a. potasiu 150-200 kg/ha s.a. 20-30 kg gunoi 5-10 kg gunoi 40-50 kg gunoi 250-300 g fosfor

pe terenuri care se desfundă,

-

In groapă,

la plantare

 

Pomi Arbuşti fructiferi

 

In groapă,

la plantare

 

pe terenuri care nu se desfundă.

-

Pomi

21

       

s.a. 150-200 g potasiu s.a.

 

c) Dezinfecţia solului

Inainte de

 

25-75 kg/ ha Lindatox-3, în funcţie de vârsta larvelor

 

Pomi şi arbuşti fructiferi

desfundare

d) Desfundarea terenului :

Cu 2-3 luni

 

60/60/60 cm

 

Pomi Arbuşti fructiferi Pomi

-

pe terenuri profunde de

înainte de plantare

40/40/30 cm

minimum 70 cm;

80/80/60 cm

-

gropi individuale pe

Cu 2-3 luni înainte de plantare

 

terenuri cu sol superficial şi cu alunecări stabilizate

e)

Nivelarea terenului

Cu 10-15 zile înainte de plantare

 

Uniformizarea

 

Pomi si arbuşti fructiferi

desfundat

terenului

f)

Săpat gropi în teren

Inainte de

 

60x60x60

 

Nuc, castan, măr, etc Arbuşti fructiferi

desfundat

plantare

40x40x30

 
 

Lucrarea

Perioada de

Parametrii lucrării

Speciile la care se aplică

 

executare

 

0

1

2

3

 

B. PLANTAREA POMILOR ŞI ARBUŞTILOR FRUCTIFERI

a)

Asigurarea materialului

Cu 5-10 zile înainte de

 

Soiurile prevăzute a se planta

 

Pomi şi arbuşti fructiferi

săditor

plantare,

- certificat şi C.A.C.

 

toamna

b)

Stratificarea materialului

Imediat

In şanturi fără stagnări de apă

 

Pomi si arbuşti fructiferi

săditor şi udarea lui

c)

Plantarea propiu-zisă (

Toamna 1 XI-1

Conform tehnologiilor

Pomi si arbuşti fructiferi

fasonarea, mocirlirea,

XII

plantarea )

Primavara 1 III- 5 IV

   

d)

Udarea pomilor după

Imediat după

20l/groapa

Pomi Arbuşti fruciferi Pomi si arbuşti fructiferi

plantare la locul definitiv

plantare,

10 l/tufă de 2 -3 ori la nevoie

 

primavara.

e)

Protejarea pomilor

Toamna

Cu diferite materiale

Pomi

împotriva rozătoarelor

f)

Arătura terenului bătătorit

După plantare,

La 15-20 cm, cu răsturnarea brazdei

 

Pomi si arbuşti fructiferi

cu ocazia plantării

toamna sau

primavara

spre rândul de pomi

 

g)

Proiectarea coroanei

Primavara la

Conform specificului formei de coroană

 

Pomi si arbuşti fructiferi

 

pornirea în

vegetaţie

proiectată

 

22

CAPITOLUL III. LUCRĂRI DE ÎNTREŢINERE A POMILOR ŞI ARBUŞTILOR FRUCTIFERI

1. Lucrări de întreţinere

1.1 Lucrări de întreţinere a solului în livezi Înierbarea constă din menţinerea terenului din plantaţie cultivat cu ierburi perene şi se recomandă doar pentru zonele deluroase, cu multe ploi. În zonele cu mai puţine ploi, înierbarea mai mult dăunează decât ajută, deoarece ierburile prin numeroasele lor rădăcini, formează aproape de suprafaţa solului, un strat pâslos, care împiedică pătrunderea apei din ploi, la rădăcinile pomilor. O parte din apă, care pătrunde totuşi în pământ, este absorbită de rădăcinile ierburilor, înainte de a ajunge la rădăcinile pomilor. Mai mult, ierburile crescând primăvara devreme, consumă cantităţi mari de apă tocmai în acea vreme când şi pomii au mare nevoie de ea. Înierbarea are loc începând cu al doilea, al treilea an de plantare şi poate să fie totală sau parţială. În cazul înierbării parţiale, o parte din suprafaţa de teren din jurul trunchiului se menţine sub formă de ogor negru prin lucrări manuale şi prin erbicidare. Înierbarea poate fi permanentă sau periodică, când după un număr oarecare de ani se ară şi se menţine câţiva ani ca ogor negru, după care se înierbează din nou. În condiţii de irigare este bine să se execute înierbarea terenului în benzi, între rândurile de pomi.

Menţinerea permanentă a ogorului negru este un alt mod de întreţinere a solului în livezi. În acest caz solul se menţine curat de buruieni şi afânat în cursul întregii perioade, prin discuire sau praşile repetate. Pământul fiind lucrat şi afânat, apa din ploi pătrunde cu uşurinţă şi ajunge repede la rădăcini. În acelaşi timp, solul fiind afânat la suprafaţă, împiedică evaporarea apei, ea rămânând aproape în întregime la dispoziţia pomilor. Ca urmare, pomii din livezile unde pământul este menţinut ogor negru, fără concurenţa buruienilor pentru apă şi hrană cresc mai bine, formează mai mulţi muguri de rod şi dau recolte bogate. Totuşi, prin lucrarea permanentă a solului, în cazul ogorului negru, se distruge, într-o anumită măsură structura lui. Asemenea soluri se bătătoresc repede, nu permit pătrunderea apei şi a aerului către rădăcini. Pentru a reduce aceste efecte nedorite, toamna, în perioada îngălbenirii frunzelor, terenul se ară la adâncimea de 20 – 22 cm, în livezile de măr şi păr, la 15 – 18 cm, la 15 – 18 cm, în cele de prun, cais, piersic, cireş, vişin şi de arbuşti fructiferi. Adâncimea arăturii va fi mult mai redusă în apropierea trunchiului pomilor, pentru a nu distruge rădăcinile. Arătura de toamnă nu se grăpează, brazdele şi bulgării opresc zăpada pe loc, sporind la creşterea cantităţii de apă din sol în primăvară. Arătura se va executa la 1,0- 1,2 m de rândul de pomi. Primăvara se face o lucrare de afânare a solului la 10 – 12 cm cu cultivatorul sau cu sapa pe toată suprafaţa, inclusiv sub coroana pomilor, după efectuarea tăierilor şi tratamentelor contra bolilor. În cursul verii, solul din livadă se mai lucrează de 4- 6 ori, la 10 – 12 cm, mai ales după ploi, în aşa fel încât să nu fie buruieni şi pământul să fie afânat.

Culturi de acoperire folosite pentru îngrăşământ verde constau în întreţinerea terenului din livadă prin cultura unor plante folosite ca îngăţământ verde. Cultura ocupă terenul doar câteva luni, în restul timpului solul se menţine ca ogor negru. Specia cultivată trebuie să crească repede, să producă o masă cât mai bogată de materie organică, să nu concureze pomii pentru apă şi substanţe nutritive.

23

Cele mai bune culturi de acoperire pentru îngrăşământ verde în livezi sunt cele de toamnă-primăvară sau de vară, deoarece ele cresc şi se dezvoltă în perioadele în care pomii au cerinţe mai mici pentru apă şi substanţe nutritive. Pentru culturile de primăvară se recomandă: seradela, sulfina şi rapiţa; pentru culturile de vară: lupinul alb, lupinul galben, facelia, seradela, soia, fasoliţa, floarea soarelui; pentru culturile de toamnă: secara, măzărichea păroasă, trifoiul şi rapiţa. Încorporarea plantelor în sol se realizează cu ajutorul grapei cu discuri şi cu plugul. Se practică pe solurile lipsite de materie organică (solurile nisipoase, în special). Ogorul negru combinat cu plante acoperitoare sau ogorul negru ocupat este un alt mod de menţinere a solului în livezi care elimină unele neajunsuri ale celor două moduri de lucrare a solului. În prima jumătate a verii solul din livadă se menţine ogor negru. După încetarea creşterii lăstarilor, în a doua jumătate a verii (luna august) se însămânţează anumite plante agricole, de obicei furajere ( mazăre furajeră, lupin galben, secară, timoftică). Aceste plante cresc până în toamnă, dau o masă verde importantă care în perioada înfloritului se tăvălugesc şi se îngroapă în sol prin arătura de toamnă, ca îngrăşământ verde.

Culturile intercalate cu plante agroalimentare constau în cultivarea cu plante cu perioadă scurtă de vegetaţie în zonele secetoase pentru menţinerea umidităţii în sol. Din păcate, acest mod de întreţinere a solului nu este posibil decât în zonele cu multe ploi, cel puţin 600-700

mm de precipitaţii anual sau cu posibilităţi de irigare. În regiunile secetoase, unde se resimte

o mare lipsă de ploaie, în a doua parte a verii, nu este posibilă o cultură anuală, nu răsare

nimic sau ceea ce răsare nu creşte. În aceste regiuni este mai bine de menţinut ogorul negru

în cursul verii.

Mulcirea solului constă în menţinerea solului acoperit cu diferite materiale. Mulciul poate fi natural, obţinut pe terenul din plantaţii sau pe alte terenuri, cât şi artificial. Ca mulci natural se folosesc resturile vegetale din gospodărie (paie, coceni, frunze, rumeguş, fânul de proaspătă calitate) care, fie întregi, fie tocate, acoperă terenul într-un strat uniform de 10-15 cm, strat ce permite pătrunderea în sol a apei, aerului şi cădurii dar împiedică pierderea apei, pătrunderea luminii şi creşterea buruienilor. Ca mulci artificial se foloseşte folia neagră de polietilenă sau cea transparentă. Practica mulcirii s-a generalizat pe rândurile de pomi pe o lăţime de 1,5 -.2 m, în special la plantaţiile intensive şi superintensive amplasate pe terenurile nisipoase şi în zonele secetoase precum şi în culturile de căpşuni.

1.2. Combaterea brumelor şi îngheţurilor târzii Brumele şi îngheţurile târzii pot surprinde pomii în fenofaza de umflare a mugurilor floriferi şi chiar în plină floare. Cele mai des afectate sunt speciile cais, migdal, piersic şi cireş, care înfloresc timpuriu. Pentru protejarea livezilor, cea mai accesibilă şi mai ieftină metodă, rămâne fumigaţia, respectiv arderea unor materiale uşor de aprins şi care produc fum mult. Condiţia esenţială este ca arderea să fie înceată, să nu producă flacără. În aceste scopuri se caută din timp bălegar păios, semiuscat, turbă, gunoaie, buruieni uscate, vreascuri, resturi de cauciuc şi alte materiale care amestecate pot servi la pregătirea grămezilor fumigene. Pentru fiecare hectar de livadă sunt necesare 150-200 asemenea grămezi de material fumigen care se distribuie la 8 -10 m una de alta, printre rândurile de pomi, nu numai pe alei şi, pe cât posibil, să fie perpendiculare pe direcţia vântului dominat. Grămezile cu materiale fumigene trebuie să ardă (să producă fum) până la răsărirea soarelui şi au un efect bun numai la o scădere a temperaturii la -2…-3ºC.

24

1.3. Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor Distrugerea buruienilor se poate face prin mijloace mecanice şi prin mijloace chimice înainte de formarea seminţelor. Această lucrare se face obligatoriu cu consultarea

specialiştilor. Folosirea exclusivă a erbicidelor duce la înmulţirea speciilor perene de buruieni mai rezistente la erbicide (pir, talpa gâştii şi volbură). De asemenea, erbicidele selective contribuie în mare măsură la schimbarea compoziţiei floristice a buruienilor. Cele sensibile sunt distruse foarte repede, lăsând loc liber celor rezistente. Perioada optimă de aplicare a erbicidelor se stabileşte în funcţie de stadiul de dezvoltare a principalelor specii de buruieni din plantaţii. Erbicidele se pot aplica preemergent toamna sau primăvara devreme, pentru a împiedica germinaţia seminţelor şi postemergent în stadiul de vegetaţie, acestea fiind absorbite de plante prin frunze. Buruienile perene se combat în tot timpul anului pe vetre, cele mai bune rezultate obţinându-se înainte de înflorire sau când au 10-15 cm înălţime. La aplicarea erbicidelor în plantaţiile pomicole se vor respecta următoarele reguli:

- prepararea (soluţiei) suspensiei de erbicide se face numai cu apă perfect limpede şi lipsită de orice impurităţi, pentru a nu se înfunda duzele instalaţiei;

- la prepararea erbicidelor nu se vor folosi vase din lemn, prepararea soluţiilor se va face cât mai departe de sursele de apă (fântâni, canale, ape curgătoare);

- după terminarea lucrării vasele cât şi toată aparatura folosită se spală cu apă curată, în amestec cu sodă şi se clătesc repetat cu apă curată. Ambalajele goale rămase se distrug. Soluţiile rămase cât şi apa provenită de la spălarea vaselor şi pompelor se varsă în gropi anumite, adânci, departe de fântâni, ape curgătoare, canale;

- erbicidarea se va efectua numai pe timp liniştit, fără vânt. Cercetările efectuate în domeniu cât şi practica de producţie au arătat că dintre speciile pomicole cultivate, seminţoasele, şi în special mărul, suportă cel mai bine erbicidarea. În aceste plantaţii pot fi folosite cu succes atât erbicidele sistemice, cât şi cele de contact sau totale.

Erbicidele recomandate şi autorizate pentru a fi folosite în plantaţiile de pomi

Denumirea erbicidelor sau amestecurilor de erbicide

Substanţa activă

Doza

recomandată

 

%

kg/ha efectiv

Gramoxone

Paraquat 20%

4

Roundup

Glyphosate 36%

6-10

Devrinol

Napromid 50%

6-8

 

Simazin ( simadon)

4-5

 

Caragard (caradon)

4-5

2. Lucrări de întreţinere a pomilor şi arbuştilor fructiferi

2.1. Combaterea bolilor şi dăunătorilor Numărul organismelor dăunătoare care afectează într-un fel sau altul, sănătatea şi productivitatea pomilor este foarte mare. Diferiţi viruşi, bacterii, ciuperci parazite, insecte, păianjeni, viermi, rozătoare, păsări, etc. se hrănesc şi cresc pe anumite organe ale pomilor. Lupta cu bolile şi dăunătorii pomilor trebuie dusă permanent pe parcursul întregului an şi cu

25

toate că vara se văd mai bine dăunătorii şi efectele lor, iarna este un prilej foarte bun de a acţiona asupra lor. Primele măsuri care pot fi aplicate în perioada de iarnă, pentru protejarea pomilor contra agenţilor patogeni şi a dăunătorilor sunt cele mecanice, de igienă culturală, cum ar fi:

Omizitul pomilor constă în adunarea şi arderea cuiburilor de omizi din frunzele uscate, fixate sau atârnarea de ramuri, reducând substanţial atacul omizilor, primăvara;

Adunarea şi distrugerea fructelor mumificate contribuie foarte mult la reducerea atacului unor ciuperci şi bacterii, care provoacă putrezirea fructelor, ciuruirea frunzelor şi altor boli;

Tăierea şi arderea ramurilor uscate este o lucarare de igienă, prin care se distrug numeroşi dăunători care se găsesc pe scoarţă (păduchi ţeştoşi, ouă de acarieni şi insecte etc.), unii dăunători din interiorul lemnului (carii, sfrederitorul ramurilor etc.), precum şi o serie de ciuperci şi bacterii;

Răuirea scoarţei, trunchiului şi ramurilor groase are ca efect îndepărtarea unei întregi serii de dăunători aflaţi pe scoarţă sau în crăpăturile acesteia ca ouă, larve, pupe sau adulţi. Răzuirea se face cu perii de sârmă, iar resturile se distrug imediat prin ardere;

Văruitul trunchiului, în afară de efectul frumos pe care-l au pomii văruiţi şi de protecţia scoarţei de „arsurile de iarnă”, are un rol deosebit în distrugerea unor specii de ciuperci parazite, ouă de insecte şi alţi dăunători. Deşi oamenii văruiesc pomii primăvara, lucrarea respectivă, făcută toamna, are un efect mai mare, mai complet; Aceste lucrări pot fi aplicate cu uşurinţă în plantaţiile pomicole de mici dimensiuni (sub 1,0

ha)

Săpatul solului în jurul tulpinilor şi aratul întregii suprafeţe ocupată de pomi, la începutul toamnei, este o lucrare hotărâtoare pentru creşterea şi rodirea pomilor. O serie de insecte, ouăle sau pupele lor, care şi-au găsit adăpost în sol, sunt scoase la suprafaţă şi degeră în cursul iernii. De asemenea, aerul şi apa pătrund uşor la rădăcini, contribuind la procesele de extragere şi prelucare a substanţelor nutritive, de care au nevoie pomii. Măsurile menţionete mai sus nu sunt suficiente şi trebuie completate cu măsuri de combatere chimică.care trebuie însoţite de măsuri agrotehnice, cea mai importantă fiind lucrarea solului din livadă, săpatul manual sau arătura adâncă de toamnă, prin care se încorporează şi se distrug pupăriile insectei, reducându-se, astfel, rezerva biologică pentru următorul an de vegetaţie.

2.2. Complexe de tratamente fitosanitare la pomi şi arbuşti fructiferi

a) Tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor la măr Pentru realizarea unor tratamente fitosanitare eficiente şi cu protejarea mediului înconjurător este bine să se apeleze la specialiştii horticultori sau agronomi

Nr.

Bolile şi dăunătorii

Perioada

Pesticide folosite

Conc.

26

trat.

combătuţi

( luna,

 

%

decada )

1