Mihai Eminescu Clin Gazel Toamna frunzele colind, Sun-un grier sub o grind, Vntul jalnic bate-n geamuri

Cu o mn tremurnd, Iar tu la gura sobei Stai ca somnul s te prind. Ce tresari din vis deodat? Tu auzi pind n tind E iubitul care vine De mijloc s te cuprind i n faa ta frumoas O s ie o oglind, S te vezi pe tine nsi Vistoare, surznd. I Pe un deal rsare luna, ca o vatr de jratic, Rumenind strvechii codri i castelul singuratic -ale rurilor ape, ce sclipesc fugind n ropot De departe-n vi coboar tnguiosul glas de clopot; Pe deasupra de prpstii sunt zidiri de cetuie, Acat de pietre sure un voinic cu greu le suie; Aeznd genunchi i mn cnd pe-un col, cnd pe alt col, Au ajuns s rup gratii ruginite-a unei boli i pe-a degetelor vrfuri n ietacul tinuit Intr - unde zidul negru ntr-un arc a-ncremenit. Ci prin flori ntreesute, printre gratii luna moale Sfiicioas i smerit i-au vrsat razele sale; Unde-ajung par vruite zid, podele, ca de crid, Pe-unde nu - prea c umbra cu crbune-i zugrvit. Iar de sus pn-n podele un painjen prins de vraj A esut subire pnz strvezie ca o mreaj; Tremurnd ea licurete i se pare a se rumpe, ncrcat de o bur, de un colb de pietre scumpe. Dup pnza de painjen doarme fata de-mprat; necat de lumin e ntins n crivat. Al ei chip se zugrvete plin i alb: cu ochiu-l msuri Prin uoar-nvineire a subirilor mtsuri; Ici i colo a ei hain s-a desprins din sponci -arat Trupul alb n goliciunea-i, curia ei de fat. Rsfiratul pr de aur peste perini se-mprtie, Tmpla bate linitit ca o umbr viorie, i sprncenele arcate fruntea alb i-o ncheie, Cu o singur trsur miestrit le ncondeie; Sub pleoapele nchise globii ochilor se bat, Braul ei atrn lene peste marginea de pat; De a vrstei ei cldur fragii snului se coc, A ei gur-i descletat de-a suflrii sale foc, Ea zmbind i mic dulce a ei buze mici, subiri; Iar pe patu-i i la capu-i presurai-s trandafiri. Iar voinicul s-apropie i cu mna sa el rumpe Pnza cea acoperit de un colb de pietre scumpe: A frumseii haruri goale ce simirile-i adap,

ncperile gndirii mai nu pot s le ncap. El n brae prinde fata, peste fa i se-nclin, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspin, i inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic -apoi pleac iar n lume nzdrvanul cel voinic.