De curand am terminat de citit Jane Eyre de Charlotte Bronte, lucru pe care l-am facut la indemnul unui om drag mie,

e, care a simtit sincer, nu stiu de ce ca acest roman o sa-mi faca placere, o sa ma faca sa privesc ideea de iubire cu alti ochi, dar mai ales pentru ca, nu stiu conform carui considerent intre mine si protagonista cartii exista oarece similitudini. Fara sa mai luam in considerare motivul real al acestui indemn, miam zis ca o carte citita nu are cum sa-mi dauneze in vreun fel, pot doar sa nu impartasesc cine stie ce sentimente vis-a-vis de povestea si de mesajul acesteia. Insa, pentru ca dorinta expresa a fost sa citeasca o recenzie scrisa de mine insami, m-am supus Romanul Jane Eyre este pe cat de ambiguu, pe atat de simplu si de transparent in mare parte, daca este sa trec peste descrierile somptuoase si foarte amanuntite ale locurilor, ale oamenilor, ale vremurilor. Pentru timpurile in care romanul a fost scris, undeva la 1847, trebuie sa recunosc ca nu era alta alternativa in a ne familiariza cu Anglia, decat prin intermediul interminabilelor descrieri. Vazut prin ochii tinerei copile Jane Eyre totul are un iz aparte, nu doar de vechi, cat de poveste, chiar daca locurile si atitudinile celor din jur pe care ea ni le relateaza sunt departe de a apartine unor oameni cu principii, elevati sau cat de cat educati. Trairile ei de copil alungat, nedorit sunt dintre cele mai dureroase si tind sa-i marcheze existenta si cred ca si noua, intr-o oarecare masura insa conform zicalei love conquers all, destinul ei este oarecum previzibil. Zic oarecum, pentru ca cel putin finalul nu este neaparat un happy-end si toate actiunile de pana acolo nu duc neaparat in directia narata de Bronte. Pe scurt, pentru a va familiariza cu actiunea romanului pentru cei care, ca si mine, nu au facut o prioritate din lectura acestuia Jane Eyre este o copila aparent in grija si protectia unei matusi care, tocmai pentru ca gaseste in ea o fire neadaptata, impertinenta, needucata alege sa o trimita la un orfelinat si pentru a-si indeparta aceasta grija, dar si pentru a nu altera aleasa educatie pe care considera ca o au proprii copii. Viata la orfelinat este cat se poate de austera, de mizera pentru aceasta fetita, care infrange timpul, boala, foametea si lipsa de afectiune timp de opt ani, creindu-si si consolidandu-si o educatie adecvata unei fete simple, dar extrem de inteligente. E interesanta abordarea pe care ea o aduce vietii, caci puterea si vointa se invata inca din copilarie, iar toate celelalte lipsuri materiale sunt rascumparate de o educatie fina. Din acest punct de vedere Jane este un personaj antologic acum in lumea asta, caci cat de des ne este dat sa descoperim o personalitate atat de puternica, daramite daca este sa ne raportam la acele vremi, cand statutul femeii in societate nu era nici pe departe al femeii educate, careia i se putea asterne o lume la picioare? Trecerea timpului o face pe aceasta Jane de acum o tanara domnisoara sa-si infranga temerile si sa-si doreasca mai mult de la viata ei simpla, de aceea isi cauti o slujba si nu una oarecare de spalatoreasa, bucatareasa care sa-i asigure atat o oarecare bunastare materiala, dar si posibilitatea studierii, cizelarii tuturor lucrurilor invatate. Primeste un post de guvernanta la un conac, unde primeste in ingrijire si spre educare o tanara cu

accent frantuzesc. Inevitabil incepe sa se strecoare intre copertile romanului si povestea de dragoste, aceea pe care eu deja nu o mai asteptam, prin prisma comentariilor, descrierilor uneori prea ample ale conacului Thornfield, ale oamenilor care salasluiesc in el, care este mult prea rece si mult prea misterios uneori, desi straduinta romancierei este sa-l creioneze cat se poate de uman. Cumva, cum este de asteptat Jane se indragosteste de stapanul sau dl Rochester mai intai poate fara sa-si dea seama, in timp insa dezvoltand niste sentimente intense si sincere fata de acest barbat care nu ne-ar atrage in niciun fel atentia, caci asa cum ea insasi ne spune era un barbat prea putin atragator sau frumos. Povestea de dragoste care se naste intre ei din punctul meu de vedere nu impresioneaza, caci respecta cumva regulile nescrise ale naturii. Ceea ce frapeaza intradevar este faptul ca el nu mai este un tanar (caci este cu 20 de ani mai in varsta), insa un barbat cult care vede in aceasta copila-femeie toate si cele mai frumoase trasaturi ale unei femei. Pentru el, ea este intruchiparea a ce e mai frumos, mai pur, mai cast, mai rafinat intr-o femeie, si asta, impresioneaza caci e mare lucru, chiar si la acea vreme, ca rolul femeii in societate sa fie nu doar recunoscut, cat apreciat, incurajat. Pentru toate lucrurile acestea o admir pe Jane Eyre pentru ca a reusit sa se strecoare in inima unui barbat in cel mai subtil si mai inteligent mod cu putinta si sa-i castige acele sentimente care cu greu ies la iveala din inima si din mintea unui om de talia dl. Rochester. Insa destinul ei este unul de sacrificiu, e tot o Ioana dArc, insa intr-o maniera mai frumoasa. Daca e ceva ce mi-a creat un sentiment de absolut, in sensul de placere si constientizare a vietii acesteia, care uneori e mai greu de inteles decat toate volumele ce zac in toate bibliotecile tuturor timpurilor, este tot chinul, toata zbaterea pe care fiinta asta le traieste si care nu puteau fi mai bine spuse ca in paragraful ce urmeaza (pe care trebuie sa marturisesc ca l-am citit de cateva zeci de ori, caci e un adevar mult prea puternic intr-un cuvant extrem de simplu): ar fi datoria ta sa induri, caci n-ai avea incotro. E o dovada de slabiciune si prostie sa spui ca nu poti sa induri ceea ce soarta iti cere sa induri. Nu cred ca mai pot adauga altceva decat ca pentru mine in asta consta adevarata poveste a lui Jane Eyre, caci iubiri intalnim la tot pasul, fie ca sunt impartasite sau nu, fie ca au un pilon rafinat, fie ca sfideaza timpul si legile. Destinul unui om e scris in puterea sa, in felul sau de a fi, in ratiunea sa si oricat de imposibil ar parea de urmat, oricate sacrificii ar cere, e tot ce ramane peste vreme. Istoria ne urmareste, si in ea va ramane scris destinul fiecaruia dintre noi. Povestea de dragoste a protagonistei se largeste si atunci cand primeste recunoastea patronului sau, nu mai e poveste de iubire imposibila, caci are toate atuurile sa se implineasca. Inevitabilul ne apare si acum, si in fata altarului, in ziua nuntii, Rochester

recunoaste ca este insurat deja cu o alta femeie (nebuna, caci noua nu ne este prezentata de niciun fel pana aici), asadar casatoria dintre cei doi e ilegala. Jane simte o rasturnare a universului, a viselor ei, o pierdere a tot ce este palpabil si real si alege sa plece departe de barbatul iubit, ca o pedeapsa atat pentru ea, cat si pentru el, caci stie cat de mult o iubeste si o pretuieste. N-as vrea sa credeti despre mine ca sunt o alienata mintal si ca singurele lucruri pe care eu le gasesc cu adevarat importante si de retinut sunt cele care reliefeaza truda, grija, lupta unui om, insa destinul ei ca om m-a fascinat mai mult decat iubirea in sine. Si n-as vrea sa intru in detalii de ordin personal (desi cred ca ati facut-o voi deja pana acum), insa pentru mine e altceva care primeaza, care razbate. Romanul continua cu un episod greoi pentru orice fiinta care are un minim de educatie si de intelegere, ca sa nu zic nimic de intelepciune, caci Jane Eyre traverseaza o perioada abisala, in care departe de lumea ei, undeva pe un taram indepartat, incearca sa-si refaca existenta, sa caute un adapost, o bucata de paine, lucruri ce devin din ce in ce mai grele. Este supusa unor chinuri si unor mari destramari sufletesti, acceptand sa manance uscaturi si sa innopteze in padure si asta pentru ca ea crede in destinul ei si mai presus de orice crede ca acest supliciu la care este supusa nu este in zadar. In definitiv asa este scris sa fie. Cand e aproape sa se sfarseasca gaseste intelegere si adapost in casa unor tineri, fata de care se ataseaza si cu ajutorul carora isi revine. Accepta un nou post de invatatoare de data aceasta si iarasi ne face dovada talentului sau de femeie deosebita. Tanarul in casa caruia s-a adapostit insa vede in ea un fel de liana in viata si existenta lui de misionar, propunandu-i o casatorie formala, tocmai pentru ca ea ar fi femeia care i-ar sta alaturi si l-ar juta, l-ar sluji indiferent de vreme. Ceea ce este intr-adevar cotropitor in femeia asta este felul in care vede si intelege tot si de asta nu-mi pare rau ca am citit cartea: e nevoie sa pierzi cate ceva in viata ca sa castigi altceva. E nevoie sa pierzi totul ca sa o iei de la capat si rasplata ta va fi pe masura. Pentru ca a renuntat la o dragoste destul de greoaie, a primit in dar o familie despre a carei existenta nici nu stia, iar pentru ca a trecut ghinuri groaznice si umilinte infricosatoare atunci cand i-a fost dat sa cerseasca un colt de paine a primit o avere considerabila, care desavarseste tinuta ei de FEMEIE. Evident, romanul nu are cum sa se sfarseasca altfel decat printr-o casatorie intre ea si omul pe care il iubeste contrar tuturor divergentelor si care, la randul lui plateste un pret destul de mare pentru nerespectarea destinului, ajungand in final sa-si piarda in flacari mosia, sotia, o mana si vederea. Iubirea transcede timpurilor si greutatilor, iar Jane ramane alaturi de acest om pentru restul vietii. Imi pare rau ca trebuie sa amintesc inca o data ca iubirea dintre cei doi nu m-a impresionat atat cat as fi crezut, si daca n-am vazut nicio ecranizare pana acum, sincer, nu regret. Dar pentru ca am citit cartea, nici nu cred ca as vrea sa vad nici de acum

inainte. Pentru ca lectia de viata cea mai importanta eu mi-am primit-o si sincer, nu cred ca ar exista vreo ecranizare indiferent in regia cui, caci n-as vrea sa ofensez pe nimeni care sa-mi induca mai adanc aceste trairi pe care eu le-am avut. Caci pana la urma important este sa-ti respecti principiile si legile, dispretuind si infrangand indemnurile nesanatoase ale unei clipe de nebunie. Acum, mi-am mai raspuns la o intrebare atat de esentiala, care imi naucea fiecare gand in ultima vreme si da, e adevarat, ca orice lupta am avea de dus, poate ca e mai bine s-o pierdem uneori, ca sa castigam un razboi.