Sunteți pe pagina 1din 1

Romanta ploilor de vara

Ce voluptoase-s ploile de vara !... Sunt vesnic calde si catifelate Ca bratele femeilor ce ne-nfioara Cu-aceleasi biblice senzatii repetate La infinit Ca ploile fara sfirsit Din clipa primului pacat De Eva si Adam sanctificat !... Ce voluptoase-s ploile de vara Cind se-mpreuna sexele, spre seara !... Ce voluptoase-s picaturile de ploaie Cind le lasam sa intre in odaie, Sa ne topeasca buzele timide In buzele lor calde si umide !... Ce voluptoase-s picaturile de ploaie Cind ne repeta-n fiecare seara Romanta ploilor de vara Pe care noi, Doi cite doi N-o mai cintam nici pe ghitara, De cite ori Nerabdatori Ne-nchidem tainic in odaie... Ce voluptoase-s ploile de vara Cind ne-ntregesc cu stropii calzi de ploaie Si ne saruta, seara dupa seara, Cu-aceleasi buze pline de vapaie, Eternizind acel "Da capo-al fine", Pe care noi il repetam fara rusine Pe-aceeasi sofa din odaie Armonizindu-l cu-ale ploii soapte Pina se schimba seara-n miez de noapte... Ce voluptoase-s ploile de vara Cind ne saruta pina ne omoara...