1. Natura psihicului uman 1.1. Psihicul ca form a vieii de relaie 1.2. Psihic i neurofiziologic 1.3. Psihic i fizic 1.4.

Psihic i socio-istoric i socio-cultural

1.1. Psihicul ca form a vieii de relaie Natura contradictorie a psihicului uman care i confer un nalt grad de complexitate, ridic serioase probleme n faa demersului de definire a lui. Complexitatea psihicului este relevat de seria de perechi de polariti sub care apare: obiectiv i subiectiv, material i ideal, proces i produs, latent i manifest, determinat i determinant, cu desfurri normale i cu desfurri neobinuite, foarte dificil de delimitat ntre ele.

Pentru a stabili natura psihicului uman i a-i surprinde identitatea este necesar raportarea psihicului la un criteriu exterior lui nsui (Zlate, 2000, p.201). Astfel, raportat la conexiunea sau interaciunea universal a lucrurilor, psihicul apare ca o form sau o expresie a vieii de relaie, raportat la substratul lui material, psihicul apare ca o

funcie a materiei superior organizate, adic a creierului, raportat la realitatea nconjurtoare natural, psihicul apare ca o reproducere n plan subiectiv a realitii obiective, raportat la realitatea social a oamenilor, el relev condiionare i determinarea socio-istoric i socio-cultural.

n baza acestor raportri se poate elabora ca definiie a psihicului: psihicul este o expresie a vieii de relaie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale i cuantice, o reproducere n subiectiv a realitii naturale obiective, un produs al condiionrilor i determinrilor socio-istorice i socio-culturale (Zlate, 2000, p.202

Ca form a vieii de relaie, psihicul i relev natura prin relaiile sale cu:

Realitatea fizic, Realitatea fiziologic, Realitatea social.

Numai n relaie cu aceste realiti omul i construiete propria interioritate, n absena unor asemenea relaii cu ambiana viaa psihic poate fi serios perturbat. Acest lucru este demonstrat de experimentele de izolare i deprivare senzorial (Hebb) i de experimentele cu privire la consecinele n plan comportamental ale deficitului de contacte sociale (Harlow).

n studiile lui Hebb, dup 20 ore de deprivare senzorial subiecii manifestau tulburri emoionale, halucinaii, scderea performanelor intelectuale. Studiindu-se consecinele n plan comportamental ale privrii de grija matern a unor pui de maimu s-a observat c n absena total a grijii materne apar tulburri comportamentale ca fric, tendin la izolare, agresivitate, absena comportamentelor necesare satisfacerii trebuinelor sexuale, indiferen i ostilitate. n cazul prezenei unui surogat de mam (srm sau stof) apare un comportament de explorare oarecum normal. Faptul c relaiile cu mediul social sunt importante pentru psihic este demonstrat i de copii crescui de animale slbatice (n special lupi) la care s-a observat conservarea atributelor biologice i absena atributelor sociale Relaiile psihicului cu substratul lui material, cu obiectele lumii materiale i sociale reprezint att cadrul de formare i dezvoltare a psihicului ct i instrumentul acestei formri.

1.2. Psihic i neurofiziologic

Pentru a argumenta relaia dintre psihic i creier au fost aduse mai multe argumente, majoritatea bazate pe observaii cu privire la efectele modificrilor structurilor anatomo-fiziologice asupra strilor i funciilor psihice. Dac intervenia n structurile anatomo-fiziologice ale creierului se soldeaz cu modificarea strilor i funciilor psihice, nseamn c un anumit mod de funcionare a psihicului este legat de funcionalitatea creierului; dac nu, atunci nseamn c psihicul este independent de creier. Ablaiile, rezeciile i extirprile unor zone ale creierului, stimularea direct a creierului cu curent electric, focarele patologice ale creierului (leziuni, tumori), diferitele modificri ale chimismului cerebral, se asociaz ntotdeauna cu tulburarea activitii psihice.

Psihic i fizic Relaia psihicului cu realitatea natural, cu mediul fizic, este o alt relaie prin care psihicul i relev natura. Reflectarea psihic este: ideal (psihicul este impalpabil), activ (produce att schimbarea obiectului reflectat ct i a subiectului ce reflect), subiectiv (ine de interioritatea subiectului, filtreaz, asimileaz, selecteaz informaia n funcie de strile sale).

Reflectarea psihic se individualizeaz n funcie de: coninut, form, mecanisme i funcii.

Coninutul reflectrii subiective este obiectiv, de natur informaional. Individul asimileaz

informaiile i produce modelul intern al lumii externe. Unele procese psihice au un coninut informaional simplu, altele un coninut informaional complex (percepie-gndire). Forma reflectorie este ideal-subiectiv, ireductibil la obiectul concret i condiionat de caracteristicile organizrii structural-dinamice proprii individului, se diversific de la un proces la altul - la unele este imaginea, la altele conceptul i la altele trirea.

Mecanismele reflectrii psihice reprezint un

ansamblu de operaii, procedee i procese de extragere, prelucrare, stocare, transformare, integrare i utilizare a informaiei. Sunt de natur neuro-fiziologic (reflexe, stereotipuri dinamice, excitaia, inhibiia), de natur psihologic (deprinderi, nvarea). Funciile reflectrii psihice sunt de semnalizare (informare, orientare), de analiz, comparare, clasificare i evaluare a semnalelor (rspunsuri), de integrare (asamblare, sintez, corelare) Psihicul nu are doar capacitatea de a reproduce realitatea (de a o oglindi) ci i de a o crea adic a oferi la ieire mai mult informaie dect la intrare ceea ce exprim i mai clar natura psihicului.

Psihic i socio-istoric i socio-cultural Psihicul este o expresie a vieii de relaie, un fenomen inseparabil legat de structurile materiale i cuantice, o re-producere n subiectiv a realitii naturale obiective, un produs al condiionrilor i determinrilor socio-istorice i socio-culturale. Omul este prin excelent o fiin social (zoon politikon) influena sociocultural fiind esenial n dezvoltarea psihicului. Dezvoltarea psihic este determinata de doi factori principali: ereditate i mediul (fizic i sociocultural).

Mediul social are o pondere hotrtoare n dezvoltarea psihica a individului, n acest cadru avnd loc i influenarea activa: educaia. Psihologul francez Emile Durkheim vorbea de o dualitate a naturii umane, homo duplex. Potrivit acestei concepii n fiecare individ exist dou fiine, una individual i alta social fiina individual format din toate strile psihice care nu se raporteaz dect la noi nine i la evenimentele vieii noastre personale, iar fiina social este format dintr-un sistem de idei, sentimente, obinuine care determin n noi, nu personalitatea noastr, ci grupul sau grupurile diferite din care face parte, ca credine religioase i practicile morale, tradiiile naionale sau profesionale, opiniile colective de tot felul. (Durkheim, 1974).

RELATIA DINTRE CREIER SI VIATA PSIHICA Exista o relatie directa intre organizarea morfologica a creierului si functiile acestuia, incluzand si functiile psihice. Organizarea morfofunctionala a creierului are la baza un ansamblu de principii care explica raportul dintre creier si viata psihica. Aceste principii sunt : 1. Principiul neuronului are la baza faptul cunoscut ca unitatea morfologica si functionala a creierului este neuronul. 2. Principiul centralizarii principiul de convergenta reciproca si de grupare a neuronilor in ansambluri organizate in centrii nervosi. 3. Principiul cefalizarii este legat de planul general de organizare a organismului si de planul de organizare a sistemului nervos central. 4. Principiul corticalizarii stabileste faptul ca scoarta cerebrala, care este cea mai noua formatiune filogenetica, tinde sa devina centrul superior de comanda si control al sistemului nervos central, subordonand activitatea formatiunilor subiacente. 5. Principiul diferentierii si specializarii stabileste faptul ca encefalul este un sistem morfofunctional neomogen, fiind diferentiat atat structural cat si functional si avand o specializare functionala a elementelor din care este alcatuit.

6. Principiul ierarhizarii si integrarii sistemice stabileste legile dupa care se realizeaza diferentierea si specializarea in organizarea functionala a creierului. Din punctul de vedere al acestui principiu, se creeaza un tip de relatie cu dublu sens, cu un sens ascendent, de la nivelele inferioare catre cele superioare si un sens descendent, de la nivelul superior catre cele inferioare. 7. Principiul reflexului exprima natura de baza a activitatii creierului, unitatea functionala a acestuia fiind arcul reflex. 8. Principiul modelarii informationale se exprima, pe de o parte, prin dependenta functionarii creierului de sursele de stimulare si de informatie exterioare si pe de alta parte prin caracterul reflectoriu al vietii psihice.

10. Principiul conexiunii inverse sta la baza modelului general de functionare a creierului, considerat ca un sistem cibernetic, cu autofunctionare si autoreglare. Conform acestui principiu, creierul are capacitatea de a-si mentine un anumit echilibru si de a-si corecta eventualele erori de functionare si, de asemenea, are capacitatea de a-si dezvolta experienta prin achizitiaunor structuri informationale noi si prin crearea unor sisteme noi de lagaturi. 11. Principiul redundantei se refera la actiunea factorilor perturbatori, interni sau externi, asupra activitatii informationale a creierului. 12. Principiul verbalizarii este legat de aparitia si dezvoltarea limbajului articulat. 13. Principiul instruibilitatii evidentiaza faptul ca organizarea si functionarea creierului au o anumita plasticitate de autoelaborare in cadrul interactiunii sale cu mediul. Viata psihica nu trebuie confundata cu functiile creierului. Functiile creierului se refera la mobilitate, sensibilitate, tonus muscular, la functiile de relatie si functiile vegetative. Alaturi de acestea, creierul participa in mod direct la edificarea functiilor psihice.

In ansamblu, exista 3 categorii de functii ale creierului : 1. Functii pur neurologice : motorii, senzoriale, de echilibru, de coordonare si reflexe. 2. Functii instrumental simbolice : gnozii, praxii, limbaj, orientare spatiala, constructie spatiala, schema corporala. Toate acestea intra in sfera psihicului. 3. Functii integratoare : atentia, orientarea, dispozitia afectiva, memoria, activitatea, comportamentul, constiinta. Functiile integratoare reprezinta sfera proceselor psihice propriu-zise, la care se adauga constiinta, adica totalitatea functiilor legate de starea de vigilenta in raport cu propria persoana si cu realitatea extracorporala. Daca realizam o ierarhizare de organizare a celor 3 tipuri de functii, putem spune ca functiile neurologice fundamentale sunt functii primare, functiile instrumental simbolice sunt functii secundare, iar functiile de integrare sunt functii tertiare.

Din punct de vedere filogenetic, aceste functii apar treptat, de la cele primare catre cele tertiare, o data cu dezvoltarea morfofiziologica a creierului. Astfel, functiile primare se intalnesc la toate vertebratele. La mamifere, apare reflexul de orientare, atentia, un anumit tip de memorie elementara. La acestea se adauga o buna dezvoltare a conduitelor instinctuale : de construire a cuibului, de crestere a puilor, de procurare a hranei, de reproducere s.a.m.d. La om, prin dezvoltarea creierului, apar functiile gnozice, cele praxice si cele de limbaj, care au o valoare functionala predominanta. Functiile primare sunt functiile solide, foarte bine organizate structural. Functiile secundare si cele tertiare apar mai tarziu, in evolutia sistemului nervos. Ele sunt mai complexe, dar sunt mai putin bine organizate si, prin urmare, sunt mult mai vulnerabile. In mod experimental, s-a putut demonstra ca primele care sunt afectate intr-un proces patologic sunt functiile tertiare si in special cele legate de constiinta. In cursul traumatismelor cerebrale, datorate accidentelor sau in intoxicatii se constata o dezintegrare a functiilor secundare si ulterior a celor primare, de tip neurologic pur. Acest fapt se explica prin aceea ca functiile creierului deriva unele din altele prin diferentiere si specializare functionala. Relatia dintre creier si psihic nu poate fi redusa la o schema de tipul stimul-raspuns. Reactia de acest tip apare ca un mecanism de reflex automat, numai la nivelul functiilor primare.

Din punct de vedere al formarii proceselor mentale, ordinea dezvoltarii este, prin urmare, de la functiile primare la functiile secundare apoi la functiile tertiare, ordinea dezintegrarii acestor functii fiind inversa. Afectarea functiilor superioare, adica a celor secundare si tertiare duce la eliberarea sau dezvaluirea functionala a functiilor primare, asa cum se observa in bolile neurologice. Adica functiile superioare exercita asupra celor inferioare, primare, un anumit tip de control supresiv. Mai exista un model de intelegere a functiilor creierului, preluat din cibernetica. Conform acestui model, creierul este considerat un sistem cibernetic cu o intrare si o iesire. Dar, daca vom incerca sa intelegem creierul ca pe o masina in care introducem ceva, masina prelucreaza si noi trebuie sa obtinem ceva, riscam sa excludem aspectele evolutive, de specializare si de complexitate ale creierului. Creierul are capacitatea de a autocontrola, concomitent de a-si pune probleme si a rezolva probleme. Ceea ce inseamna ca a privi creierul ca pe o masina este un rationament simplist si insuficient. Emisferele cerebrale sunt implicate direct in construirea mecanismelor si proceselor psihice.

LOBUL FRONTAL este implicat direct in mecanismele vietii afective. Sunt cunoscute tulburarile afective in leziunile lobului frontal. De asemenea, in aceleasi leziuni poate apare iritabilitatea, torpoarea (somnolenta), lipsa de initiativa, alaturi de discrete tulburari de personalitate. Tulburarile psihice din afectarile lobului frontal se impart in 3 grupe : 1. Tulburari de dispozitie si caracter, care constau in cresterea tonusului afectiv, cu euforie si erotism, alternand cu faze de melancolie, cu reactii caracteriale, de tip psihopatic sau iritabil. 2. Tulburari de activitate se refera la activitatile fizice exterioare si la manifestarile intelectuale. Apare o ruptura intre bolnav si lumea exterioara, cu saracirea relatiilor si cu absenta reactiilor la evenimente externe. Se adauga o stare de apatie, indiferenta la durere, mutism achinetic si poate evolua catre coma si moarte. 3. Tulburari intelectuale, care privesc atentia si memoria. Pot merge de la confuzie, dezorientare temporo-spatiala la starea de perplexitate pana la dementa

LOBUL PARIETAL este in relatie cu functiile proxice si gnozice, cu schema corporala si cu limbajul. In leziunile lobului parietal apar 3 tipuri de tulburari : 1. Tulburari praxice, adica apraxie ideomotorie, apraxia imbracatului si apraxie constructiva. 2. Tulburari ale schemei corporale sunt tulburari ale perceptiei referitoare la dimensiunile si postura propriului corp. 3. Tulburari de limbaj duc la afazie senzoriala.

LOBUL TEMPORAL este in relatie cu memoria, constiinta si viata emotional-afectiva. In leziunile lobului temporal, exista 4 tipuri de tulburari : 1. Tulburarile emotionale experimental, la animale, au putut fi produse accese de furie, de agresivitate, de alerta, de frica si fuga, prin excitarea lobului temporal. La om, se pot obtine stari de tristete, teama de moarte, senzatia de singuratate. De asemenea, crize de manie si violenta, care se pot permanentiza sau croniciza, in situatii de excitare continua a lobului temporal, cum ar fi in epilepsia de lob temporal. In aceasta boala, se adauga si modificari de caracter si de personalitate. 2. Tulburari psihomotorii : mutismul, somnolenta, catalepsia (stare hipnotica). 3. Tulburari de memorie sunt constante, in leziunile de lob temporal si sunt sub forma de amnezie si de fixare. 4. Starile de vis, care constau in tulburari de constiinta, asociate cu halucinatii vizuale, auditive, gustative, olfactive, stari care survin sub forma de criza. La acestea se adauga ruperea partiala de realitate a bolnavului.

LOBUL OCCIPITAL este in relatie functionala cu perceptia timpului si a miscarilor, a spatiului vizual, a memoriei si a dispozitiei afective. Leziunile acestui lob prezinta 3 tipuri de tulburari : 1. Halucinatii vizuale 2. Tulburari de memorie si de afectivitate 3. Tulburari de perceptie temporala, de miscare si de spatiu