DISPOZITIILE DE DREPT PRIVAT (Organizarea fin, militara, adm manual) Institutiile de drept privat Institutia proprietatii- proprietatea in evul

mediu se caracteriza printr-o structura divizata, ierarhizata si complexa, constand in impletirea formei de stapanire devalmasa cu stapanirea personala si prin coexistenta mai multor forme de proprietate in functie de titularul dreptului de proprietate, fiecare dintre aceste forme avand un regim juridic distinct in raport cu pozitia sociala a titularului, prin urmare proprietatea in feudalism nu este absoluta, ci este divizata. Legea tarii consacra in acest sens un dominium eminens care apartine domnului, un dominium utile care apartine feudalilor si celorlalti proprietari, precum si un drept de folosinta al taranilor aserviti asupra loturilor pe care acestia le lucrau. Dominium eminens este dreptul de proprietate suprema a domnului asupra intregului teritoriu al tarii , drept pe care domnul il exercita in calitatea sa de sef al statului feudal si varf al ierarhiei feudale, altfel spus, dominium eminens este domeniul public al statului si nu se confunda cu domeniul privat al domnului, denumit proprietatea domneasca, adica cu bunurile pe care domnul le stapaneste ca mare proprietar feudal alaturi de ceilalti boieri. In calitatea sa de titular al lui dominium eminens, domnul exercita o serie de prerogative, si anume: - Un drept de supraveghere si control asupra intregului teritoriu al tarii, - Culegea mostenirile vacante si, ca atare pamanturile si robii ramasi fara stapani ca urmare a decesului proprietarului lipsit de mostenitori reveneau domnului, lua in stapanire res nullius=bunurile nimanui. Acestea puteau fi de doua categorii: bunuri/terenuri pustii, adica cele care nu apartinusera vreodata unui proprietar si res derelicve= terenurile pustiite, cele care au apartinut unui proprietar, dar au fost abandonate de catre acesta. - Domnul putea incuviinta feudalilor (boieri si manastiri) desprinderea unor portiuni de teren din terenurile pustii si pustiite si trecerea lor in stapanire personala prin intemeierea unor localitati, sate denumite slobozii ca urmare a scutirilor de dari acordate de catre domni cu acest prilej. Domnul lua in stapanire bunurile confiscate de la boierii vinovati de hiclenie - Acorda danii domnesti boierilor pentru dreapta si credincioasa slujba si manastirilor in scopuri pioase - Acorda imunitati feudale boierilor si manastirilor cu privire la mosiile pe care cestia le stapaneau - Incuviinta toate actele juridice avand ca obiect transferal dreptului de proprietate asupra pamantului si robilor, ocazie cu care partile contractante trebuiau sa faca ceea ce Legea tarii denumea darea calului sau darea cupei, adica sa dea domnului un cal bun, de rasa sau o cupa din metal pretios - Putea exercita dreptul de pradalica, constand in retractul sau revocarea donatiilor facute. In acelasi timp insa, domnul putea renunta la exercitarea acestui drept, sens in care in actul de danie domneasca era inserata formula: pradalica sa nu fie, in acest caz beneficiarul donatiei trebuia sa faca darea calului/cupei - Avea dreptul de a percepe dijme, bir si munci, adica cele trei forme ale rentei de tip feudal in folosul domniei

Dominium utile apartine feudalilor, dar si taranilor liberi proprietari de pamant numiti razesiMoldova, mosneni- Tara Romaneasca. Marea proprietate feudala este o proprietate complete asupra pamantului si incomplete asupra taranilor aserviti. Aceasta forma de proprietate s-a constituit inca dinainte de intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare prin acapararea pamanturilor de obsti de catre nobilii feudali si aservirea membrilor aestora. Din punct de vedere istoric, marea proprietate feudale este continuarea stapanirii exercitate de cnezi, voievoizi si juzi din epoca feudalismului timpuriu asupra domeniilor lor. Modul juridic originar de dobandire a marii proprietati feudale este mostenirea, careia I s-au adaugat dupa intemeierea statelor feudale romanesti moduri juridice derivate, cum ar fi dania domneasca pentru dreapta si credeincioasa slujba, dania particulara, vanzarea, schimbul si infratirea intre mosieri. In parallel insa, stapanii feudali si-au extins ..si pe cai violente, denumite in legea tarii cotropire, sila, adica prin acapararea cu forta a pamanuturilor taranilor cu incalcarea dreptului stravechi de proprietate al acestora. In functie de titularul sau, marea proprietate feudala imbraca trei forme: proprietatea domneasca, boiereasca si manastireasca. 1.Proprietatea domneasca cuprinde bunurile personale ale domnului pe care acesta le stapanea ca orice alt membru al clasei feudale inca inainte de a accede la domnie. La aceste bunuri se adaugau cele dobandite in timpul domniei prin diverse acte juridice, precum si anumite venituri care I sa cuveneau in calitate de domn, venituri separate de vistieria tarii si care putau numele de camara domneasca. 2.Proprietatea boiereasca isi avea temeiul juridic in mostenire, in daniile domnesti, precum si in celelalte acte juridice translative de proprietate. Mostenirile se numeau ocii si nu puteau fi instrainate, decat cu respectarea dreptului de protimis ( dr de precumparare si rascumparare) al rudelor. Dania domneasca se acorda pentru serviciile militare deosebite sau pentru indeplinirea unor slujbe sau dregatorii in cadrul aparatului de stat. aceste danii aveau la baza obligatia suzeranului de a-l rasplati pe vasal, obligatie care intra in continutul raportului juridic de vasalitate. Pana la jum sec al XV-lea, beneficiarul daniei domnesti avea un drept temporar asupra bunurilor primate cu titlul de donatie, limitat la durata vietii domnului si uneori si a fiilor acestuia care i-ar fi urmat la tron. Din a doua jumatate a sec a XV-lea insa, beneficiul donatiei dobandeste un character ereditar, astefel incat retractul sau revocarea donatiei poate fi facuta numai in caz de hiclenie. 3.Proprietatea bisericeasca s-a constituit dupa intemeierea statelor feudale romane prin donatiile facute de credinciosi, domni, boieri, tarani, oraseni in scopuri pioase si totodata cu scopul de a fi trecuti in pomelnicul bisericii si de a li se face slujbe dupa moarte. Aceste danii aveau caracterul unor donatii cu sarcina, in sensul ca manastirea donatara nu avea dreptul sa instraineze daniile primate sub sanctiunea revocarii donatiei pentru neindeplinirea sarcinii. Indiferent de titularul sau, marea proprietate feudala avea o strustura bipartita. Ea se impartea in rezerva beudala si loturile date in folosinta taranilor aserviti, insa si rezerva feudala era cultivate tot prin munca taranilor aserviti, care printre ale forme ale rentei feudale trebuiau sa presteze si renta prin munca.

Administrarea domeniilor feudale se realiza cu ajutorul aparatului propriu de slujitori ai stapanului feudal. Imunitatile feudale. O institutie juridical, care insotea adeseori dreptul de proprietate al marilor feudali asupra domeniilor lor este imunitatea feudala denumita ohaba- Tara Romaneasca si uricMoldova. Imunitatea feudala se acorda prin hrisov domnesc si conferea proprietarului sau drepturi de adimistrare politica, de judecata si de comanda militara asupra populatiei de pe domeniul respectiv, precum si dreptul de a face comert, scutire de plata oricarei dari catre domnie si dreptul de a percepe diferite venituri in folosul sau . Feudalii investiti cu imunitati se bucurau de o anumita independenta politica, in sensul ca dregatorii domnesti nu aveau competenta pe aceste mosii, functiile statului fiind administrate pe domeniile investite cu imunitati prin intermediul aparatului de slujitori al feudalilor respectivi. Imunitatile feudale au aparut imediat dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare in contextul in care puterea politica si economica a marilor feudali era superioara domniei, astfel incat acestia doreau consacrarea si pe plan juridic a privilegiilor lor de a conduce sub toate aspectele domeniile care le apartineau. Dar consacrarea si extinderea sistemului imunitatilor feudale in primele decenii dupa intemeiere a fost determinate si de imprejurarea ca aparatul de stat era slab dezvoltat, astfel incat pentru realizarea functiilor statului feudal era necesara utilizarea aparatului propriu de slujitori de care dispuneau boierii. In hrisoavele domnesti de acordare a imunitatilor feudale erau utilizate douatipuri de formule: - O formula concentrate in Tara Romaneasca- sa-i fie de ocina si de ohaba, iar in Moldova- sa-i fie uric cu tot venitul - O formula detaliata, dezvoltata in care se specifica in amanunt continutul imunitatii acordate. Formula concentrate a fost utilizata la inceput cand imunitatile feudale aveau un character general, iar formula dezvoltata a fost utilizata mai tarziu in feudalismul dezvoltat cand imunitatile nu mai aveau un character general, ci unul exceptional, astfel incat era necesara precizarea amanuntita a imunitatii pentru ca activitatile respective sa fie scoase din competenta dregatorilor domnesti. In general pentru imunitatile acordate manastirilor se utiliza o formula dezvoltata intrucat proprietatea manastireasca s-a constituit mai tarziu, intr-o perioada in care centralizarea statului feudal devenise sufficient de mare incat sa asigure exercitarea functiilor statului prin intermediul dregatorilor domnesti si aparatului de slujitori de care acestia dispuneau. Odata cu intarirea puterii domnesti si centralizarea statului, asistam treptat la restrangerea imunitatilor feudale si prelurea de catre dregatorii domnesti de la marii proprietari feudali a exercitiului drepturilor politice asupra domeniilor lor. Astfel se limiteaza dreptul de judecata a boierilor si manastirilor la pricini marunte, sunt ingradite drepturile militare ale acestora. pe fondul dezvoltarii productiei si circulatiei marfurilor se restrange pana la desfiintare drepturile boierilor de a percepe taxe pentru circulatia persoanelor, precum si alte venituri. In concluzie, imunitatile feudale reprezinta expresia confuziei dintre public si privat, specifica societatii de tip feudal la inceputurile acesteia, iar ulterior pe masura dezvoltarii statului feuda asistam la o separare din ce in ce mai evidenta intre domeniul public si cel privat, context in care iunitatile feudale se restrang si in final dispar.

Proprietatea taraneasca reprezinta caracateristici diferite , dupa cum este vorba, pe de o parte, de proprietatea taranilor grupati in obsti sau de proprietatea taranilor care nu fac parte din obsti, iar, pe de alta parte, de proprietatea taranilor liberi sau taranilor aserviti. Obstile libere aveau teritoriul impartit in vatra satului unde se aflau gospodariile taranilor obstei proprietate personala a acestora, campul de cultura unde se aflau loturile de cultura ale membrilor obstei-proprietate personala si celelalte terenuri aflate in hotarul obstei: pasuni, paduri, fanete, ape, care se aflau in proprietatea comuna devalmasa a membrilor obstei. Cu aprobarea obstei, fiecare membru al acesteia putea desprinde anumite portiuni de teren din cele aflate in devalmasie, le putea amenaja prin munca proprie, conferindu-le o noua valoare economica, iar aceste terenuri treceau astfel din stapanirea devalmasa in proprietatea personala a celui in cauza. Temeiul juridic al acestei treceri fiind tocmai munca incorporate in terenul respective. Cea mai veche desprindere din fondul devalmas a fost vatra casei de locuit si curtea, apoi lotul de cultura din taina, apoi au urmat alte categorii de terenuri din fondul devalmas. Cu toate acestea, pana la sfarsitul feudalismului, obstea a pastrat un drept superior de supraveghere si control asupra tuturor terenurilor aflate in hotarul sau, inclusive terenurile proprietate personala apartinand membrilor obstei. Expresia juridica a acestui drept superior de supraveghere si control o reprezinta dreptul de protimis sau dreptul de precumparare si rascumparare. Daca un membru al obstei dorea sa vanda un teren aflat in hotarul obstei, el trebuia sa isi faca cunoscuta intentia la trei targuri successive. Membrii obstei, rudele si vecinii in aceasta ordine de referinta aveau drept de precumparare, preemtiune la pret egal. Daca niciunul dintre membrii obstei nu-si exercita dreptul de preemtiune, terenul putea fi vandut unui strain de obste, doar ca aceasta vanzare nu era una sigura, ci era afectata de o conditie rezolutorie, in sensul ca, daca in termenul de un an de la data vanzarii vreun membru al obstei, in aceeasi ordine legala se razgandea, putea sa isi exercite dreptul de rascumparare, intorcand cumparatorului pretul platit si devenind proprietarul acelui teren. Acest termen de un an curgea de la data de la care acel membru al obstei luase cunostinta despre actul vanzarii. Obstea aservita apartinea stapanului feudal, cu toate acestea, in virtutea traditiei de pretuire a muncii personale, taranii aserviti aveau un drept de proprietate asupra gosopdariei si terenurilor de munca, la care se adauga dreptul de folosinta asupra loturilor de cultura si dreptul de a face o serie de imbunatatiri funciare cu privire la alte categorii de terenuri, platind insa zeciuiala cuvenita stapanului feudal. In ceea ce priveste taranii liberi care nu faceau parte din obsti, acestia exercitau dreptul de proprietate asupra gospodariei vitelor si uneltelor de munca, precum si asupra unei mici suprafete de teren de cultura. Alaturi de marea proprietate feudala si proprietatea taraneasca, ca forme ale lui dominium utile, Legea tarii a mai consacrat dreptul de proprietate al mestesugarilor asupra atelierelor si uneltelor lor, precum si dreptul de proprietate al robilor asupra salaselor lor si asupra uneltelor de munca pe care le confectionau.