Socializarea 1.

1 Procesul socializarii Socializarea reprezinta procesul prin care membrii unei colectivitati (sau aspirantii la conditia demembru) invata modele de actiune, normele, simbolurile si valorile specifice societatii lor,transformandu-le in reguli ale vietii personale (Bocancea, 1999, p.28). In cadrul acestui proces un individdobandeste limbajul, comportamentele rutiniere, chiar si stilul de gandire. Pentru fiecare individ, acest proces al socializarii are ca durata propria lui viata.Insa, valorile sociale si normele comportamentale nu sunt asimilate de catre indivizi in virtutearationalitatii lor (Bocancea, 1999). Potrivit lui Durkheim o mare parte din normele comportamentaleacceptate social tin de existenta unor sanctiuni. Acceptarea convingerilor societatii inseamna atasament alindividului fata de elementele societatii. Cu cat credinta in validitatea morala a regulilor sociale este maimare, cu atat atasamentul este mai puternic.Stanciulescu (1996), defineste socializarea ca fiind procesul de creere a eului social, a identitatiisociale a unui individ, evolutia personalitatii individuale pe o traiectorie dependenta de traiectoria sasociala. 1.2Socializarea ca umanizare Potrivit lui Ilut (1996), socializarea este procesul prin care individul, interactionand cu semeniisai, acumuleaza deprinderi, cunostinte, valori, norme, atitudini si comportamente. Pornind de la aceastadefinitie, comportamentele sociale complexe se realizeaza printr-un proces de invatare, nu in modautomat.Printre agentii de socializare ce transmit membrilor unei comunitati o anumita cultura si anumitevalori morale, politice, culturale se numara familia, scoala, grupul de similaritate, biserica, mass-media,asociatiile culturale, partidele politice, etc . In procesul de formare a personalitatii si a identitatii de sine,socializarea joaca un rol extrem de important.Conceptul de socializare este unul mai cuprinzator, tinand cont de faptul ca, in primul randinglobeaza invatarea de catre membrii unui grup sau a unei culturi a unor comportamente pe carerespectivul grup sau respectiva cultura nu doresc sa le transmita. In al doilea rand , dar legat de primulaspect, este faptul ca in socializare, insusirea de cunostinte, valori, conduite, se realizeaza chiar fara cacei de la care se invata sa stie ca sunt sursa de educatie. Deci, conceptul de educatie se aproprie mult decel de socializare insa, desi educatia este principala modalitate de realizare a socializarii, aceasta dinurma implica si procese de invatare mai difuze cum ar fi imitatia si contagiunea.Desi, procesul de socializare se intinde pe tot parcursul vietii, socializarea se refera cu precaderela copilarie si adolescenta la insusirea unor deprinderi, valori si norme de baza (Rotariu si Ilut, 1999).Drumul prin viata al unui individ inseamna schimbarea de statusuri si roluri, deci nevoia de a restructuracunostintele si conduitele. Intrarea intr-un nou rol social, poarta numele de resocializare, proces precedatsau acompaniat de desocializare, adica de iesirea dintr-un anumit status si rol.Socializarea inseamna de fapt umanizare. Copilul va achizitiona chiar si cele mai elementarecomportamente umane doar traind alaturi de semenii sai si prin invatare. In invatarea comportamentelor umane, exista anumite perioade critice din punct de vedere biologic. Daca aceste perioade sunt depasite,recuperarile prin socializare dau rezultate slabe.In cadrul procesului de socializare indivizii pot avea un rol activ, acest lucru presupunandinteractiune. Socializarea nu are exact aceleasi efecte asupra indivizilor asupra carora ea s-a exercitat. Ea poate avea un efect de insusire mecanica prin inductie

sau un efect de profunzime, respectiv deinteriorizare. In al doilea caz, valorile, normele, rolurile, actiunile transmise prin socializare sunt atat de puternic adoptate, incat individul crede cu toata convingerea sa, ca sunt ale lui, el nu stie sau nu dorestesa stie ca de fapt iau fost transmise. Atunci cand procesul de socializare ajunge la un nivel maxim,respectiv este internalizat , individul se implica activ, este receptiv, participa pozitiv si neconditionat pentru a fi membru deplin a societatii si a culturii in care s-a nascut si unde traieste (Mihu, 2002) . 7 8 1.3Mecanisme ale socializarii Invatarea sociala reprezinta mecanismul fundamental al socializarii. In sens larg, acest concept sesuprapune pana aproape de identificare cu procesul de socializare. Invatarea sociala reprezinta procesele psihologice prin care indivizii acumuleaza cunostinte, reguli, norme, valori, deprinderi comportamentalece privesc viata sociala in desfasurarea ei concreta (Rotariu si Ilut, 1996, p.112). Acest tip de invatare aredoua caracteristici de baza, fata de procesul de invatare, in mod general si anume, invatarea sociala serefera la un continut social (un anumit comportament fata de celalalt si intr-un grup si de asemenea insituatii sociale specifice), iar in al doilea rand este un proces de invatare pe cont propriu,neinstitutionalizata.Rotariu si Ilut (1996), preiau clarificarea facuta de catre Miller si Dollard (1941), in ceea ce priveste procesul invatarii sociale, referindu-se la faptul ca, acest proces este creat pornind de laexplicarea fenomenului imitatiei, avand la baza principiile stimulului, recompenselor si intaririlor.Exista trei tipuri de invatare sociala si anume: directa, indirecta si complex-cognitiva. Invatarea directa are la baza legea incercarii si erorii , a recompensei si pedepsei imediate, iar casi element central are mecanismul reantaririi. Invatarea indirecta , se refera la faptul ca individul nu va acumula experienta si insui cunostinte,atitudini si comportamente sociale prin experienta nemijlocita, ci prin observarea celorlalti. Individulobserva nu doar ce face semenul sau, dar si ce i se intampla acestuia in urma actelor sale. Acest tip deinvatare, numita si observationala are importanta tot mai mare, odata cu depasirea varstei de 3-5 ani , iar la varsta adulta, invatarea observationala, alaturi de invatarea complex-cognitiva reprezinta sursa principala de control asupra comportamentului.Teoria invatarii sociale a lui Albert Bandura sugereaza faptul ca, o mare parte din invatarea umanarezulta din observarea altor oameni. Oamenii invata sa se comporte, sa simta si sa perceapa lumea inacelasi mod cum o fac si ceilalti semeni ai lor angajati, ocupand roluri active si pozitii sociale similare, incazul actiunilor productive, spre exemplu (Mihu, 2002). Invatarea complex-cognitiva , reprezinta un ansamblu de procese prin care se anticipeaza actiunea,consecintele si implicatiile ei (Rotariu si Ilut, 1996). Acest tip de invatare cuprinde intr-un anume fel primele doua categori ale invatarii sociale, dar in acest caz sunt antrenate mecanisme psiho-cognitive maicomplexe, ce nu presupun neaparat prezenta empirica a unor modele sau comportamente, ea evaluandu-se pe plan mental, prin limbaj si prin interactiune cu ceilalti.Fiecare din cele trei tipuri de invatare are o anumita pondere intr-o anumita etapa

a vietii. Daca in primii ani din viata este dominanta invatarea directa, castiga apoi teren invatarea prin imitatia modelelor,iar la maturitate invatarea complex-cognitiva domina. 8 9 Procesul de invatare si cel de socializare se realizeaza prin interactiune sociala. Un rol esential inacest proces de interactiune sociala il are si socializarea reciproca. Doua exemple sunt elocvente in acestcaz si anume reciprocitatea in formarea si consolidarea cuplului conjugal, dar si reciprocitatea in relatia parinti-copii. In cea de-a doua situatie, datorita transformarilor ce au loc in societate, exista o influenta acopiilor asupra parintilor.Un caz particular al invatarii sociale il reprezinta invatarea de roluri sociale, caz in careinteractiunea si reciprocitatea sunt prezente. Rolul social este definit de multe ori ca fiind aspectuldinamic si operational al statusului (a pozitiei sociale). Procesul invatarii de roluri presupune insusireaasteptarilor de rol, acest lucru insemnand pretentiile pe care cei din jur le au fata de o persoana care ocupao anumita pozitie, o functie sau un rol in societate. Asteptarile de rol au caracter de reciprocitate. Insa,datorita dinamicii societatii moderne, continutul asteptarilor de rol s-a schimbat mult. Perioada detranzitie prin care trece tara noastra incepand cu decembrie 1989, a condus la dificultati suplimentare ininsusirea de roluri. 1.4 Socializarea in copilarie si tinerete; persoane semnificative In paragraful 1.3 am amintit faptul ca, in societatea moderna relatia parinti-copii nu este studiatadoar in sens unilateral asa cum se facea in mod traditional. Foarte mult se vorbeste in zilele noastredespre socializarea parintilor de catre copii, despre efectele reciproce in relatia parinti-copii. Relatiiledintre parinti si copii presupun un mecanism deosebit, filtrat social, bazat pe comunicare, in care setransmit modele de conduita.Procesul de socializare al unui individ nu este unul liniar si nici uniform. Potrivit lui Rotariu siIlut (1996), exista doua faze ale procesului de socializare si anume: socializarea primara si socializareasecundara. Socializarea primara este de baza, ea desfasurandu-se in perioada copilariei timpurii, periada incare parintiicontribuie la structurarea personalitatii copilului, in care au loc acumulari cognitive si deelaborare a schemelor afective. Copilul dobandeste informatiile si abilitatile esentiale pentru a putea participa la viata sociala cotidiana si isi formeaza eul. Responsabili de acest proces sunt persoaneleapropiate si relevante pentru copil, cunoscute si sub denumirea de persoane semnificative. Avand invedere faptul ca,fiecare ne nastem intr-o structura sociala data, persoanele semnificative (parintii ocupandlocul central) sunt oarecum impuse. Atitudinea persoanelor semnificative este reflectata intr-o masuradestul de mare in eul (sinele) copilului. In aceasta prima faza a socializarii, copilul invata roluri, atitudinisi comportamente generale, aceasta fiind echivalenta cu umanizarea individului in cadrul familiei. 9 10 Socializarea secundara

coincide cu trecerea de la etapa copilariei la pubertate si adolescenta,aparand noi faze ale dezvoltarii intelectuale. Acest tip de socializare este legat de diviziunea sociala amuncii si de distribuirea sociala a cunostintelor (Rotariu si Ilut, 1996). Normele si valorile promovate dediferite institutii specializate, sunt interiorizate. La fel ca in prima faza a socializarii si in aceasta a douasituatie exista persoane semnificative, dar individul are un oarecare control asupra lor in sensul ca, invederea mentinerii identitatii proprii, el poate renunta la unele in favoarea altora. De asemenea, estefoarte important ca individul sa tina cont de faptul ca rolurile sociale pe care le exercita nu se desfasoaraintotdeauna in contexte afective sau protective similare, cu cele din cadrul familiei. Dezvoltarea morala a personalitatii prin socializare Unul dintre rezultatele esentiale ale relatiilor dintre copil si parinti, dintre copil si alti copii estenasterea sentimentelor morale. In opinia lui Jean Piaget, sentimentele morale apar in stadiul patru alevolutiei afectivitatii. Piaget realizeaza primele teorizari referitoare la socializarea copiilor de diferitevarste, plecand de la observarea acestora in cadrul unor jocuri. Potrivit lui Piaget, dezvoltarea morala acopilului cunoaste o progresie graduala si stadiala asemanatoare celei cognitive. Pornind de la cele prezentate, Piaget a descris trei etape ale formarii judecatilor morale la copil, si anume: Etapa moralei heteronome , este etapa caracterizata de prezenta unui respect unilateral,specific copiilor mai mici de 7-8 ani, atunci cand forta consemnelor este legata de prezentamateriala a celui care le-a dat, iar in abesenta lui, legea pierzandu-si actiunea. Etapa realismului moral , este etapa caracterizata de faptul ca obligatiile si valorile suntdeterminate de lege in sine, independent de contextul intentiilor sau relatiilor. Apare aiciconceptul de responsabilitate obiectiva, actul fiind evaluat in functie de gradul deconformitate materiala cu legea, sau de intentia buna, ce se gaseste, fara voia subiectului inconflict cu regula. Dupa 7 ani, regula respectarii adevarului ramane exterioara copilului, binele si raul sunt vazute in termeni alb si negru iar actul este judecat in functie dedimensiunea consecintelor mai degraba decat intentiile celui ce-l comite. Etapa autonomiei morale , este etapa cooperarii sociale, determinata de procesele operatoriiale gandirii, care fac loc unor reguli morale noi intemeiate pe respect reciproc, ce conduc la oanumita autonomie. Comportamentul este orientat din interior si din convingere. Dupa Piagetrespectul mutual implica si reciprocitatea punctelor de vedere (Bonchis, 2006). Agenti si instante de socializare La nivel social exista mai multe instante cu rol educativ important in socializarea copilului. Celemai importante instante de socializare sunt: familia, grupurile-pereche, scoala si mijloacele decomunicare de masa (Mihailescu, 2003). 10 11 Principalul agent al socializarii il reprezinta familia

, ce asigura un prim climat afectiv. Familiaeste intermediarul intre societate si copil, ea fiind un loc unde se modeleaza principalele componente ale personalitatii. Ambianta umana in care se naste si creste copilul exercita o influenta hotaratoare asupradezvoltarii sale. Spre exemplu, ridicarea si strangerea in brate, sau zambetul, constituie un tip destimulare ce dezvolta in copil o relatie de atasament, relatie deosebit de importanta pentru socializarea sade mai tarziu (studiile au aratat ca nu trebuie neaparat ca parintele sa fie principala persoana care are grijade copil, ci o persoana stabila pentru copil), (Mihailescu, 2003).Prin structura sa, familia ofera cadrul cel mai potrivit pentru formarea deprinderilor, pentrutransmiterea principalelor cunostinte asupra realitatii si formarea primelor principii de viata, a primelor forme de identificare si socializare. Modul in care fiecare familie isi socializeaza copiii, cunoastenumeroase diferente, chiar daca familiile realizeaza functii socializatoare comune. Sunt deosebiri intrecategoriile socioprofesionale sau intre cele rezidentiale in ceea ce priveste socializarea copiilor.In socializarea realizata la nivelul familiei, un rol important il are imitatia. Copiii traiesc mai alescu mama in primii lor ani de viata, iar aceasta reprezinta afectiunea si autoritatea. La o anumita varsta, baiatul se detaseaza de mama si se aproprie de tata, printr-un mecanism de identificare. Fetele realizeazaidentificarea fara a se detasa de mama lor. Acesta este si motivul pentru care, pentru fete, adolescenta estemai putin dramatica decat pentru baieti (Mihailescu, 2003) .Un alt agent al socializarii il reprezinta grupurile-pereche , numite si grupuri de similaritate sau grupuri de egali. Aceste grupuri sunt formate din persoane care au aproximativ aceeasi varsta si semanifesta ca agenti de socializare puternici in special in perioada copilariei si in adolescenta. Copiii deaceeasi generatie interactioneaza mai usor chiar de la varste foarte mici. Copiii comunica mult mai usor decat adultii.In adolescenta, grupul de similaritate este foarte important in socializare in special datoritafaptului ca el constituie un grup de suport in tendinta de afirmare a eului si a manifestarii independente inafara controlului parintilor.La varste mai mici, copiii se afla intr-o pozitie sociala inferioara in interactiune cu sursele desocializare. Aceasta pozitie este pentru copii o pozitie acceptata si fireasca, insa pe masura ce copilul sematurizeaza, el nu mai accepta asa de usor autoritatea familiei, a scolii si a altor instante de socializare(Rotariu si Ilut, 1996).In completarea instantelor de socializare, scoala reprezinta un factor educativ valoros carefaciliteaza invatarea si interiorizarea de catre tineri a normelor si conduitelor sociale. Scoala ofera atatinformatii, calificari cat si un intreg climat valoric si normativ, formal si informal, aceasta apeland la 11 12 modalitati de socializare sistematica prin dezvoltarea unor convingeri morale durabile, facilitandintegrarea sociala a tinerilor.In scoala, isi desfasoara activitatea un numar de agenti (invatatorul, profesorul sau corpul de profesori si elevul sau grupul de elevi). Acestia intra in raporturi active si dau nastere unor procesefundamentale, cum sunt: instructia, educatia, invatarea si dezvoltarea. La randul lor aceste procese, pun in joc numerosi factori psihologici ca: competenta psihopedagogica a cadrului didactic,

receptivitatea, pregatirea, disponibilitatea elevului de a invata si de a se dezvolta sub impactul modelelor instructiv-educative. Ca urmare, actul educational nu se reduce numai la informare, pregatire intelectuala, ci serefera la personalitatea totala a copilului, urmarind sa-i formeze orizontul cultural, sa-i optimizeze procesul de socializare.Un alt agent de socializare, foarte important in societatile dezvoltate il reprezinta mijloacele decomunicare in masa. Mass-media reprezinta ansamblul organizatiilor (radio, TV, filme, ziare, reviste,afise) care vehiculeaza informatii catre un numar mare de oameni (Mihailescu, 2003, p.98). Nenumaratedezbateri pe tema efectelor socializatoare ale mass-mediei (in special ale televiziunii) au avut loc inspecial in ultimii ani, iar concluziile la care s-a ajuns au fost de multe ori contradictorii. O concluziecomuna la care s-a ajuns in cele din urma, a fost aceea ca, mijloacele de comunicare au atat efecte pozitive, cat si negative, iar efectele lor socializatoare depind de continutul mesajului (Mihailescu, 2003, p.91).Metodele comportamentale oferite de televiziune pot deveni modele de referinta pentru copii, atatin ceea ce priveste aspectul legat de conformarea la normele si valorile sociale, dar si sub aspectulneconformarii la acestea.Pe langa cei patru agenti de socializare foarte importanti, organizatiile religioase, politice,asociatiile voluntare, ansamblul comunitatii in care traieste un individ, au la randul lor un anumit rol in procesul socializarii individului. Socializarea realizata de agenti diferiti poate fi unitara saucontradictorie. Organizatiile si institutiile sociale in care exista divergente puternice in ceea ce privestevalorile si normele socializate, conduc la procese de socializare contradictorii si la personalitaticontradictorii.Fiecare individ are o experienta socializatoare unica si o personalitate unica, unicitatea celor douaaspecte tinand cont de ereditatea fiecaruia, de mediul in care traim, dar si de actiunea unor combinatiidiverse de agenti socializatori.