Sunteți pe pagina 1din 1

Tudor Arghezi

Toamna
Strbatem iar parcul, la pas, ca mai nainte. Crrile-nvelite-s cu palide-oseminte. Aceea banc-n frunze ne-ateapt la fntni. Doi ngeri duc beteala fntnilor pe mini. Ne-am aezat alturi i brau-i m-a cuprins. Un lumini n mine prea c s-ar fi stins. M-ndrept ncet spre mine i sufletul mi-l caut Ca orbul, ca s cnte, sparturile pe flaut. Vreau s-mi ridic privirea i vreau s-i mngi ochii... Privirea ntrzie pe panglicile rochii. Vreau degetui uure i-l iau s i-l dezmierd... Orice vroiesc rmne indeplinit pe sfert. Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plnge? Apusul ii ntoarce cirezile prin snge. O! m ridic, pe suflet s-o strng i s-o srut -Dar braele, din umeri, le simt c mi-au czut. i de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o dat S-aplec la srutare o frunte vinovat S-nvingem iar vremea dintr-o-ntrire nou i s-nviem adncul izvoarelor de rou. i cum scoboar noaptea, al'dat ateptat, mi pare veche luna -- i steaua ce se-arat, Ca un parete de-arme, cu care-a fi vnat. i fr glas, cu luna, i noi ne-am ridicat.

S-ar putea să vă placă și