Sunteți pe pagina 1din 6

Felix si Otilia apar in roman, dupa marturisirea lui G. Calinescu, "in calitate de victime si de termeni angelici de comparatie".

Orfani, ei au nevoie de afectiune paterna, pe care, negasind-o in integritatea ei morala si fara sa le jeneze individualitatea, si-o acorda reciproc. Dragostea lor are si aceasta nuanta de sprijin mutual pentru a iesi demni de sub tutela venita din afara, fie de la mos Costache, fie de la Pascalopol. Dar in puritatea dragostei lor adolescentine s-au infiltrat umbriri ale mediului social - luat ca termen general precum si particularitati ale propriilor temperamente: Otilia nu spunea lui Felix ca nu -l iubeste, ci numai se apara de invinuirea ca nu-1 iubeste. Nu da nici un curs sentimentului, nu in forma brutala pe care, demult, Felix o gonise din mintea lui, ca absolut incompatibila cu draaostea adnca, dar sub cilipul proiectelor, al visarii impreuna. Felix ar fi voit ca Otilia sa spuna: "Mai tirziu, cnd vom fi impreuna", insa ea nu facea nici un proiect de viitor. Odata, ea daduse a intelege ca Felix are, mai inti de toate, de indeplinit o misiune in viata, sa-si promoveze cariera, insa nu era acesta un motiv de a goni pna si visurile. Evident, sufletul Otiliei era impenetrabil, si, daca ea juca constient o comedie, o juca cu multa finete si gratie. Dimpotriva, Felix e un "suflet limpede, incapabil de disimulatie, profund in sentimente", care nu-si poate inchipui dragostea "decit sfirsnd cu casatoria"... Pentru implinirea dragostei in acest sens, vointa lui se concentreaza in realizarea maxima a profesiunii. "Voi cauta -isi noteaza el in caiet, ca sa nu uite sa fiu bun cu toata lumea si modest, si sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios". Si s-a tinut de cuvint. Stapn pe sine, Felix pune fru instinctelor biologice si in lumina eticii sale pastreaza casta si pura dragostea pentru Otilia. De aceea, pentru el Otilia ramne o "enigma si fuga ei cu Pascalopol nu-i produce dect o criza trecatoare de adolescenta fara sa se transforme intr-o drama. Felix este un spirit rational, care nu se pierde in nebuloasa tineretii, desi e stapnit de o dragoste mare si curata. Otilia poarta in ea enigma eterna a feminitatii: "Otilia traia cum cnta la pian, zguduitor si delicat, intr-un tumult de pasiuni, notate precis pe hrtie, stapinite si justificate". De aceea, socotea ca adevarata viata nu tine dect ctiva ani. Si a preferat sa traiasca intens, dramatic, acesti ani, dect sa astepte implinirea profesionala a lui Felix. Pentru ea "fericirea" trebuia sa fie imediata, ca o alunecare intr-o vltoare pe care nu poti s-o eviti. Ia visa viitorul ca un sir de explozii neprevazute. Acest neprevazut al aventurii pe care-1 cauta cu aviditate a azvrlit-o si din bratele lui Pascalopol, devenind "nevasta unui conte, cam asa ceva", cum il informeaza Stanica pe Felix. Fiinta tulburatoare, cu.miscari gratioase si pline de lirism, esueaza, in vrtejul social al placerilor nepotolite, intr-o casnicie exotica si o platitudine feminina, care a stins. totul. Daca a fost o enigma pentru Felix si pentru Pascalopol, pentru noi dezlegarea enigmei sta in conditiile moralitatii burgheze care a absorbit-o. Fondul social al romanului e prezentat in optica unei perspicacitati critice de ordin balzacian. Personajele lui Calinescu sunt admirabile studii de caracterologie. Romanicirul il continua in acest plan al operei sale pe Caragiale, scriitorul de cea mai severa tinuta clasica din literatura romna. El creeaza personaje caragealesti ca Aglae, Stanica Ratiu, Aurica, Weissman.

otilia este exemplificarea feminitatii, evolund, in conditiile procesului complex al societatii burgheze, spre platitudine, iar Felix exemplifica pe intelectualul in devenire, in aceleasi conditii.

FELIX SIMA - personaj de roman modern, obiectiv, realist-balzacian - personaj realist-modern - personaj-martor si actor - personaj reflector - intelectualul in formare "Enigma Otiliei", de George Calinescu - roman modern, obiectiv, realist-balzacian In 1932, George CSlinescu. (1899 - 1965) sustinea necesitatea aparitiei - in literatura romana - a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a literaturii cu filozofia si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu "sufletul uman". Prin romanele lui, Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o trasatura definitorie, realizand tipologii -avarul, arivistul, tipul feminitatii, tipul retardatului, tipul fetei batrane-, modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriinduse astfel in realismulsecolului al XX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac prin tema mostenirii, in jurul careia romancierul construieste imaginea societatii burgheze din Bucuresti. Felix Sima, definit chiar de Calinescu "martor si actor", deschide romanul prindescrierea casei lui Costache Giurgiuveanu, privita in detaliu si il incheie cu aceeasi imagine a cladirii vazute din perspectiva eroziunii timpului. Romanul pune in central narativ al actiunii formarea personalitatii lui Felix, de aceea poate fi considerat, din acest unghi, un bildungsroman. Ca participant direct la actiune, Felix este personaj in roman, actiunile, faptele, situatiile in cafe este pus argumenteaza statutul de "actor". Tot Felix este cel care introduce cititorul intr-o lume necunoscuta - strada Antim, casa lui Giurgiuveanu, majoritatea personajelor adunate la jocul de carti etc. - de care acesta ia act prin imaginile reflectate in constiinta acestui personaj-martor. Toate aceste ipostaze narative constituie tehnici de caracterizare argumentative pentru care Felix este un personaj realist modern. Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima, de la Iasi, care murise si-l lasase pe baiat in grija tutorelui Costache Giurgiuveanu. Acesta din urma, caruia Felix obisnuia din familie sa-i spuna "unchiul", era cumnatul tatalui sau, deoarece fusese casatorit cu singura lui sora, care murise cu multi ani in urma. Dupa moartea mamei, cu mai bine de zece ani in urma, dupa o lunga si grea suferinta si dupa moartea tatalui in anul trecut, Felix mostenise "o casa cam veche, dar solida si rentabila" si "un oarecare depozit in bani", pe care le administra mos, Costache de un an, de cand baiatul ramasese orfan. Dupa terminarea liceului, timp in care locuise la internat, tanarul venise la Bucuresti, ca sa urmeze cursurile facultatii de medicina, ca si tatal sau.

Portretul fizic sugereaza, prin detaliile descrierii directe, trasaturi morale, intre care vointa si ambitia, precum si o distinctie nativa a personajului: "fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina", cu "suvite mari de par ce-i cadeau de sub sapca", obrazul de "culoare maslinie", iar nasul "de o taietura elenica" ii dadea o "nota voluntara": "un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, [...] stransa bine pe talie ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte inalt si sapca umtlata ii dadeau un aer barbatesc i elegant. Fata insa ii era juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub sapca, dar coloarea maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau printr-o nota voluntara intaia impresie". Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele contureaza indirect, inca de la primele pagini ale romanului, o fire rationala,lucida, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitica si un spirit de observatie foarte dezvoltat. De la inceput, Felix simte pentru Otilia o simpatie spontana, care se transforma in iubire, fiind chinuit de lupta ce se da in sufletul sau intre a crede barfele clanului Tulea si a pastra o dragoste pura pentru fata. Il descumpaneste comportamentul derutant al Otiliei, nu-si poate explica schimbarile bruste de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol il deznadajduieste, insa nu renunta la cariera, ba dimpotriva, esecul in dragoste il maturizeaza, Felix pastrand in amintire o iubire romantica, inaltatoare, care-i da putere, fiind un corolar al muncii sale. Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a unui personaj realist, Felix inscriindu-se in tipologia societatii burgheze de la inceputul secolului al XX-lea. Lucid si rational, el intelege ca intr-o societate degradata in esentcle ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, casatoria devenind o afacere pentru supravietuire si nu o implinire a iubirii. Devine un medic vestit si bogat, patrunzand in lumea buna a Bucurestiului, deoarece s-a casatorit "intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cere de persoane influente". In relatiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situandu-se deasupra superficialitatii si meschinariei lumii burgheze, conducandu-se dupa un cod superior de norme etice: "sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios". Ambitios si inteligent, Felix invata si face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Ferm si tenace, munceste cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut in medicina, publica un studiu de specialitate intr-o revista franceza si, cu indarjire si prcocupare pentru cariera sa, devine profesor universitar, o autoritate medicala, casatorindu-se, potrivit ambitiei sale, cu fata unei personalitati politice a vremii, care-i asigura si un statut social superior. Felix Sima evolueaza de la adolescenta la maturitate, traind experienta iubirii entuziaste si ambitia realizarii in plan profesional. Uneori, tanarul se imagina "un medic mare, savant, autor celebru, om politic", iar alteori, dimpotriva, era cuprins de un total dezinteres profesional, dcvcnca romantic si incarcat de generozitate sentimentala, si-o imagina pe Otilia amenintata de banditi, de care o salva, iar ea "tremurand, il strangea cu bratele ei subtiri de gat". Dezamagirea si suferintele iubirii nu-l deprima, ci il otelesc, luciditatea il directioneaza catre intelegerea faptului ca societatea este degradata din cauza puterii pe care o are banul si ca nu exista alta sansa de supravietuire decat adaptarea totala la regulile ei. Din acest punct de vedere, opera "Enigma Otiliei" poate fi considerata un bildungsroman. Ipostaza de personaj-martor este definita printr-o serie de observatii pe care Felix le face prin descrierea detaliata a exterioarelor (strazi, cladiri), a interioarelor (case, incaperi) ori a infatisarii personajelor. Imaginile reflectate in constiinta lui Felix sunt comunicate cititorului, care ia astfel cunostinta de trasaturile fizice, imbracamintea sau coafura personajelor, precum si de gesturile si atitudinile lor, prin tehnica detaliului. Tot Felix descrie in amanunt strada Antim sau interiorul casei lui Costache Giurgiuveanu ori a familiei Tulea, aspecte care sugereaza, indirect, trasaturi caracteriale comune locuitorilor strazii ori locatarilor respectivelor imobile.

In "Enigma Otiliei" Calinescu ilustreaza o conceptie de moralist clasic, o observatie atenta a eticii umane, pe care o clasifica pe tipuri: "Romanul nu apare decat cand ne dam seama ca incepe sa se organizeze o lume de tipuri si de caractere." (George Calinescu).

Otilia Marculescu - personaj principal de roman modern, obiectiv, realist-balzacian - personaj realist si modern - tipul feminitatii "Enigma Otiliei", de George Calinescu - roman modern, obiectiv, realist-balzacian In 1932, George Calinescu (1899 - 1965) sustinea necesitatea aparitiei - in literatura romana - a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria sincronizarii obligatorii a literaturii cu filozofia si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu "sufletul uman". Prin romaneie lui, Calinescu depaseste realismul clasic prin atribuirea unor dimensiuni sociale si psihologice caracterelor dominate de o trasatura definitorie, construind astfel personaje realiste tipice. Scriitorul modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriiadu-se astfel in realismul modern al secolului al XX-lea, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac prin istoria unei mosteniri, in jurul careia construieste imaginea societatii burgheze din Bucuresti. Otilia Marculescu este "eroina mea lirica", proiectia autorului in afara, "tipizarea mea in ipostaza feminina", isi marturisea George Calinescu afinitatile cu acest personaj. Otilia este personajul principal si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster), reprezentativ pentru modernitatea romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand enigmatica drama a feminitatii, din care cauza este si un personaj eponim (care da numele operei - n.n.). Otilia, o tanara de optsprezece ani, este fiica celei de a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, o femeie frumoasa si bogata, care murise "de suparare" si-i lasase lui toata averea, laolalta cu indatorirea cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama. Costache o iubeste ca pe fiica lui, dar avaritia il impiedica s-o infieze oficial sau sa-i asigure, in mod concret, un viitor. Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de alte personaje feminine din literatura romana, de Sasa Comanesteanu din "Viata la tara", de Duiliu Zamfirescu sau de Olguta din "La Medeleni", de Ionel Teodoreanu, prin aceea ca ea se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire. Portretul fizic, relatat direct prin ochii lui Felix, ca personaj-martor, si construit prin tehnica detaliului, sugereaza trasaturile morale proprii feminitafii: delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, ingenuitate: "... un cap prelung si tanar de fata, mcarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat...". Ca eroina realista moderna, Otilia este tipica pentru categoria tinerelor inteligente, cu sensibilitate artistica si atractie catre lux si calatorii in strainatate, ceea ce ar constitui o componenta importanta a femeii enigmatice dintotdeauna. Firea captivanta a tinerei este sugerata indirect si de titlul romanului (personaj eponim), care scoate in evidenta un personaj tipic de feminitate tnigmatica si controversata pentru toate personajele romanului. Relatia Otiliei cu personajele romanului, ca formula estetica moderna de

caracterizare, scoate in evidenta ambiguitatea personajului in perceptia celorlalti. Relativismul (subiectivismul) cu care este privita din mai multe unghiuri de vedere, foarte diferite, asociaza in mod fericit puritatea sj farmecul natural al varstei cu o maturitate surprinzatoare, Otilia fiind de o tulburatoare seriozitate ori zvapaiata ca o fetita, ceea ce da o fascinatie cuceritoare personaj ului. Tanara enigmatica este cel mai controversat personaj al romanului, aparand in opinia personajelor in mod diferit, starnind contradictii surprinzatoare. Mos Costache o iubeste pe "Otilica", "pe fe-fetita mea", el fiind "papa" care primeste de la ea un strop de tinerete, lumina si vioiciune. Rationalul Felix vede in Otilia "o fata admirabila, superioara, pe care n-o inteleg". Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire, are rabdare cu ea, dar nu distinge "ce e patern si ce e viril" in dragostea lui pentru tanara, pe care o considera "o artista" si care il incanta si il emotioneaza, "e ca o randunica". Pentru Stanica Ratiu. Otilia este o femeie cu "spirit practic", care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata: "desteapta fata!". Aglae o considera "o zanatica", "o dezmatata", "o stricata", care suceste capul baietilor de familie, deoarece chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar Aurica o uraste si o invidiaza pentru ca are succes la barbati. Alternanta dintre teribilele copilarii, exuberanta de a alerga desculta prin iarba cu profunzimea si ratiunea rece prin care judeca si explica imposibilitatea mariajului dintre ea si Felix nedumereste si bulverseaza. Imprastiata si dezordonata, accepta cu luciditate protectia lui Pascalopol si respinge cu delicatete manifestarile sentimentale ale lui Felix. Intelegatoare si plina de tact in comportamentul ei fata de mos Costache, dar aparent imuna la rautatile celor din clanul Tulea, ea ramane enigmatica prin amestecui unui farmec juvenil cu o maturitate profunda. Incitanta "enigma a Otiliei" se naste mai ales in mintea lui Felix, care "isi dadea prea bine seama ca iubeste pe Otilia, fara sa poata determina continutul acestui sentiment", fiind derutat de reactiile fetei. Biletul de amor pe care i-l scrie starneste in tanarul indragostit chinuitoare stari contradictorii, de la speranta, la deprimare, de la frenezie la amaraciune, ca, in cele din urma, purtarea Otiliei sa-l arunce intr-o stare chiar mai confuza decat cea initiala: "fii cuminte, mai vorbim noi, alta data". Tanarul nu-si poate da explicatii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce ramane pana la sfarsitul romanului o tulburatoare intruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. Fata de Felix, Otilia are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija materna pentru el. Indragostit total de Otilia, Pascalopol o admira si o intelege, dar nici el nu poate descifra in profunzime reactiile si gandurile fetei, confirmandu-i lui Felix in finalul romanului: "A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma". Definita, indirect, prin felul de a fi, prin fapte, actiuni, gesiuri, vorbe si ganduri, Otilia este un personaj complex si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster) cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, se urea pe stogurile de fan in Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund rationala si matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoastere desavarsita a propriei firi: "Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata". Un procedeu modern de caracterizare a personajelor realiste est e mediul ambiant, camera Otiliei definind-o intru totul prin detaliile cu semnificatii comportamentale: "o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, [...] un scaun rotativ pentru pian", ceea ce ar putea fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibila, manifestandu-se aici motivul oglinzilor. Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste tot - rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi -, sugereaza exuberanta juvenila, un univers spiritual al "ascunzisului feminin", cum afirma in mod direct

naratorul omniscient. Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei, Pascalopol insusi conchizand ca, dupa atatia ani, pentru el, Otilia ramasese "o enigma". Fotografia pe care o priveste Felix dezvaluie o "femeie frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica", ci avea un aer de platitudine feminina, care nu mai semana cu imaginea din constiinta lui. De aici reiese ca Otilia este un personaj modern, plin de contradictii. Limbajul eroinei este elevat, fraza cultivate, in care se simte o sensibilitatea si forta launtrica, tradeaza, indirect, firea delicata si educatia solida. Personaj bovaric, Otilia traieste drama singuratatii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata fericire, deoarece - se destainuie ea lui Felix - o femeie se bucura de viata adevarata doar cativa ani: "Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului? Cinci, sase ani!". Ea se defineste prin autocaracterizare, dovedind o profunda cunoastere de sine, atunci cand ii dezvaluie lui Felix: "eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazati, care au nevoie de rasetele tineretii, ca Pascalopol". Otilia este, asadar, un personaj realist modern, prin complexitate si relativism, ilustrand eternul feminin plin de mister, imprevizibil si cuceritor, care fascineaza prin amestecul de sensibilitate Candida si profunda maturitate. In "Enigma Otiliei" Calinescu ilustreaza o conceptie de moralist clasic, o observatie atenta a eticii umane, pe care o clasifica pe tipuri: "Romanul nu apare decat cand ne dam seama ca incepe sa se organizeze o lume de tipuri si de caractere." (George Calinescu).

S-ar putea să vă placă și