In 2010, peste jumatate (54,1 %) din consumul intern brut de energie al UE-27 a provenit din importuri.

Aproximativ 84% din petrolul pe care il utilizeaza mijloacele de transport este importat (circa 1 miliard de euro/zi in 2011). Majoritatea acestuia provine din regiuni instabile ale lumii, deci dintr-o sursa nesigura. Trecerea la combustibili curati este modalitatea clara prin care economia Europei poate deveni mai independenta din punct de vedere energetic. Aceasta abordare corespunde foii de parcurs referitoare la transport a Comisiei Europene. Aceasta stabilete obiective vizand cresterea mobilitatii si continuarea integrarii retelelor de transport ale UE pana in 2050, odata cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera. UE se afla in prima linie in lupta impotriva schimbarilor climatice. Printre altele, s-a angajat sa atinga trei obiective principale pana in 2020 English : reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu 20%, obtinerea a 20% din necesarul de energie din surse regenerabile si reducerea consumului de energie cu 20%. Indeplinirea obiectivelor necesita actiuni pe mai multe fronturi. De exemplu, pana in 2015, producatorii auto trebuie sa reduca emisiile de CO2 ale vehiculelor noi de pasageri cu aproape 20% fata de nivelul anului 2007 English . Autovehiculele sunt in momentul de fata raspunzatoare pentru 12% din totalul emisiilor de CO2, principalul gaz cu efect de sera. In plus, o noua masura incurajeaza producatorii de automobile sa investeasca in noi tehnologii de reducere a emisiilor, pe care sa le certifice corespunzator. Pentru a se califica, tehnologiile trebuie sa reduca semnificativ emisiile de CO2 si sa nu fi fost deja luate in considerare in stabilirea emisiilor. O serie de directive vizeaza utilizarea biocombustibililor in Uniunea Europeana. Directiva 2009/28/CE prevede utilizarea pentru obtinerea biocombustibililor a unor resurse care sa nu afecteze biodiversitatea sau sa nu fie bogate in carbon. Fabricile care produc biocombustibil trebuie sa reduca in cadrul procesului de obtinere, un total de 35% gaze cu efect de sera, iar incepand cu anul 2017, 50%; pentru instalatiile noi, incepand cu anul 2017 reducerea emisiilor cu gaze cu efect de sera trebuie sa fie de 60 de procente. Totusi, biocombustibilii produsi prin exploatarea terenurilor contaminate/degradate au un bonus de 29g CO2/MJ. Biocombustibilii obtinuti din reziduuri, deseuri, materiale celulozice nealimentare si lignocelulozice vor reprezenta dublu ca pondere in atingerea tintei cu privire la utilizarea surselor de energie regenerabila in transporturi. Directiva 2009/30/CE

amendament la DIrectiva 98/70/CE asupra standardelor de calitate ale mediului pentru carburanti (Directiva de Calitatea Combustibililor) prevede raspandirea utilizarii etanolului in combinatie cu petrolul si crearea unui mecanism pentru raportarea si reducerea ciclului de viata a gazelor cu efect de sera produse de carburanti. Totodata vizeaza introducerea unui

procent de 7% biodiesel in amestec cu dieselul.,cu optiunea adaugarii a sapte procente cu conditia informarii clientului. Biocombustibilii de prima si a doua generatie precum etanolul si biodieselul au o serie de limitari inerente care le fac mai putin ideale pentru utilizarea lor ca inlocuitor pentru petrol. Materia prima pentru etanolul de prima generatie (porumbul si trestia de zahar) si pentru biodiesel (rapita, soia si palmier) este utilizabila pentru hrana omului si animalelor, astfel intrand in competitie pentru utilizarea terenurilor destinate agriculturii si pentru apa de irigatii si fertilizatori. Acesti combustibili nu pot fi utilizati in motoare nemodificate, decat cu exceptia mixurilor cu un procent scazut de biocombustibil. Biocombustibilii de a doua generatie sunt obtinuti din biomasa (lingo)celulozica.

Biocombustibilii de prima generatie sunt produsi direct din culturi agro-alimentare prin exploatarea uleiului in vederea obtinerii biodieselului si prin fermentarea zaharurilor in vederea obtinerii de bioethanol. Culturile de grau si cele zaharifere sunt cel mai des utilizate pentru obtinerea de bioethanol, in timp ce uleiul de rapita s-a dovedit ca fiind fezabil pentru obtinerea de biodiesel. Totusi, biocombustibilii de prima generatie au o serie de problem. Exista numeroase discutii asupra capacitatii acestora de a reduce cu adevarat emisia de gaze cu efect de sera, din cauza faptului ca s-a dovedit ca anumite tehnologii sutilizate produc mai mult dioxid de carbon comparativ cu gradul de absorbtie al acestuia de catre culturile vegetale in timpul dezvoltarii acestora. Cea mai grava problema o reprezinta oscilarea intre nevoia de culturi agro-alimentare si necesitatea obtinerii biocombustibililor de prima generatie prin utilizarea acestora drept materie prima. Acest aspect a fost blamat pentru influenta pe care a avut-o asupra cresterii pretului in industria alimentara la nivel global. A doua generatie de biocombustibili a fost dezvoltata pentru a depasi limitarile primei generatii de biocombustibili. Acestia sunt produsi din culture non-alimentare precum lemnul, reziduurile organice, deseurile din industria agro-alimentara, astfel eliminand principal problema a biocombustibililor de prima generatie. A doua generatie de biocombustibili isi propune deasemenea sa fie competitive din punct de vedere al costurilor cu carburantii fosili. Studierea ciclului de viata al biocombustibililor de a doua generatie au indicat cresterea valorii energetice comparative cu cei de prima generatie. In plus, sunt intreprinse o serie de investigatii pentru eficientizarea procesului de productie, un exemplu elocvent fiind reprezentat de eficientizarea procesului datorita unei bacterii modificate genetic care ar putea creste randamentul de obtinere a bioetanolului celulozic. Cercetatorii din cadrul Mascoma, Cambridge MA, intentioneaza sa dezvolte un proces tehnologic care sa utilizeze bacteriile atat pentru convertirea celulozei in hemiceluloza, cat si pentru fermentarea acesteia in

vederea obtinerii de bioethanol. Desi in prezent bacteria nu este capabila sa efectueze prima etapa, cantitatea de enzime implicate in acest process este redus la jumatate datorita temperaturii ridicate la care bacteria este in continuare viabila, comparativ cu drojdiile. In timp ce biocombustibilii de prima si a doua generatie reprezinta mai mult de 99% din productia de biocombustibili globala, o serie de tehnologii importante sunt pe punctul de a fi comercializate in vederea obtinerii de biocombustibili cu aceleasi caracterisitici cu ale petrolului. Biocombustibilii de a treia generatie sunt cei obtinuti din alge si cei de a patra generatie sunt obtinuti fie prin hidroprocesarea inlocuitorilor de petrol, biochimie avansata sau procese revolutionare precum metoda lui Joule solar-to-fuel care sfideaza orice alta categorie de biocombustibil.Utilizarea biotehnologiilor pentru studierea si dezvoltarea cailor metabolice ale algelor reprezinta baza celei de-a patra generatie. Biocombustibilii de a treia generatie se bazeaza pe imbunatatirea productiei biomasei, in speta algele utilizate drept culture energetice. Algele sunt utilizate datorita pretului relativ scazut de cultivare comparativ cu cantitatea obtinuta si timpul de dezvoltare. Totodata acesta sursa de energie este complet regenerabila. Se presupune ca algele au potential de a produce mai multa energie per acru comparativ cu culturile conventionale. Algele pot deasemenea se pot dezvolta pe terenuri si in ape improprii pentru culturile agro-alimentare. Un alt beneficiu este reprezentat de faptul ca se pot obtine o serie de biocombustibili prin utlizarea acestei materii prime, precum biodieselul, etanolul sau kerosenul. A treia si a patra generatie de biocombustibili implica tehnologia algae-to-biofuels: a treia generatie presupune procesarea biomasei de alge pentru productia de biocombustibil, in timp ce a patra generatie presupune utilizarea ingineriei genetice pentru stimularea metabolismului algelor in vederea obtinerii biocombustibililor prin procesul de fotosinteza inversa a microorganismelor. A patra generatie de biocombustibili a introdus conceptul de celula de biocombustibil (cell factory). Exista in continuare o serie de blocaje in procesul de cercetare dezvoltare al biocombustibililor obtinuti din alge, care pot fi rezolvate prin utilizarea tehnicilor de genomica aplicate acestor microorganisme. A patra generatie de biocombustibili se axeaza nu numai pe producerea de energie sustenabila, dar si pe capturarea si depozitarea dioxidului de carbon. Biomasa care a absorbit dioxidul de carbon in timpul dezvoltarii acesteia, este convertita in biocombustibil, utilizand acelasi proces precum biocombustibilii de a doua generatie. Acest proces difera totusi de procesele utilizate in cadrul productiei de biocombustibili de a doua si a treia generatie, prin faptul ca in toate etapele de productie, dioxidul de carbon este capturat prin diferite procese

precum combustia oxy-fuel (tehnologie de ardere a biocombustibilului utilizand oxigenul pur si nu aerul). Dioxidul de carbon poate fi apoi sechestrat prin depozitarea acestuia in ulei invechit sau saline acvifere. Astfel biocombustibilii de a patra generatie sunt mai degraba negative in ceea ce priveste emisia de carbon, datorita faptului ca stocheaza mai mult carbon decat produce. Acest sistem nu doar capteaza si stocheaza dioxidul de carbon din atmosfera, dar reduce si emisiile de CO2 prin inlocuirea combustibililor fosili cu acest tip de biocombustibili.