Sunteți pe pagina 1din 22

1

Sa gindim pozitiv
Scris de Razvan Bibire in sectiunea opinii, personale - 332 Views

Un englez aflat in vacanta in Portugalia a aflat de la stiri ca locuinta sa a fost distrusa dupa ce au
avion usor s-a prabusit peste ea. In loc sa se duca val-virtej sa vada ce i-a mai ramas din casa,
omul, relaxat, a spus ca nu-si strica vacanta doar pentru atita lucru.

Iata, deci, o atitudine pozitiva. Pentru ca avem atit de putin timp sa ne bucuram de viata noastra.
In rest ne zbatem zi de zi sa rezolvam problemele noastre, ale sefilor, ale colegilor, ale societatii
incit uitam de faptul ca mai trebuie sa si respiram.

Iar cind prindem un moment de respiro ar fi pacat sa ne ne stresam iar pentru ceva ce, oricum, s-
a intimplat si nu mai putem face nimic decit, cel mult, o nota de constatare.

Casa se va reconstrui, mai mult ca sigur ca a fost asigurata din moment ce omul in cauza a lucrat
in asigurari o viata intreaga. Singurul sau regret a fost ca in incident au fost distruse fotografiile
de familie.

La noi si daca da porcul peste cotet si-l darima tot e motiv de intristare pentru cel putin trei zile.

Sa gindim pozitiv; avem o singura viata si nu ar trebui sa ne-o petrecem tristi.

One Response to “Sa gindim pozitiv”

1. Cica imbinarea asta de cuvinte se poate egala cu: ELEXIRUL VIETZII! Adica modul de
gindire pozitiv practic e factorul decisiv in longetivitatea vietzii (daca sa nu includem
starea fizica si sanatatea)
Amu cel mai interesant:
CUM DESCIFRAM SI INTERPRETAM IMBINAREA ASTA "MAGICA" de cuvinte?
Sau ce intelegem prin ea?
Intr-un ziar p/u copkii(florile dalbe) am gasit ceva, gen: A gindi pozitiv te pot ajuta
urmatoarele lucruri: 1.Scrie pe o foaie 10 lucruri pe care le faci cel mai bine si citestele in
situatziile grele... 2.Punetsi pe peretzi postere cu lucrurile care iti plac si reprezinta
scopurile tale(masini...) 3.Incepe diminetile cu dispozitie buna,asculta muzica
preferata...s.a.m.d.
Mie imi par cam copilaresti sfaturile...dar cam asta era si scopul...
Daca e sa abordam tema mai "grav" as mai zice ca p/u o gindire pozitiva "po jizni" ar mai
trebui ceva:
1.O imunitate puternica la stresurile si loviturile vietzii.....
2.O tactica buna in situatsiile conflictuale...sau un comportament ce nu te-ar aduce in nici
un caz in conflicte cu altzii....( 3.O posesiune de sine perfecta (selfposesion).Adica
controlarea cit a starii interne generale atit si a emotsiilor negative indeosebi...(poate e
ceva asemanator cu 2)
4.O incredere buna in sine si propriile fortse,si o autocunoastere avansata....(poate se
intersecteaza undeva cu 1.)
5.Capacitatea de a ierta ushor,sau apsenta urei si sentimentului de razbunare.....(caci astea
nu aduc gindire pozitiva)
6.Prelucrarea si practicarea sistematica a unei scheme de eliminare sau redirectionare a
tensiunilor si energiilor interioare...(ex:turbarea la disco, sex, muzica, creatia...s.a.)
7.Ocuparea cu lucrurile ca aduc satisfactie, autoapreciere si incredere in sine....(indiferent
de genul acestor ocupatzii)1

Radu Says:
April 2nd, 2008 at 6:50 am

Pe lângă atitudinea pozitivă e şi proverbialul calm britanic. Şi doar nu era să piardă o


parte din banii investiţi în vacanţă (sejur pre-plătit probabil).

Fiecare din noi este o individualitate. De nenumarate ori aflindu-ne intr-o situatie
mult nedorita cautam afirmari in ceea ce facem si justificari in ceea ce
simtim,cautam la raspunsuri la intrebari prin diferite modalitati dar niciodata nu
incercam sa ne calmam sa gindim pozitiv,sa facem o calatorie in interiorul nostru
pentru a incerca sa ne cunoastem mai bine. Odata ce ai facu asa ceva sunt sigura ca
iti va fi mai usor,iti vei da seama de multe lucruri,iar daca doresti sa te eliberezi total
de senzatia unei presiuni interioare atunci scrie pe o foaie tot ce nu poti sa spui la
nimeni. Ceea ce te raneste cind iti amintesti,ceea ce crezi ca nu poate fi realizat,
ceea ce crezi ca nu va aprecia cineva,ceea ce inseamna mult pentru tine,doar la noi
in suflet se afla cea mai mare comoara,iar reflectarea ei este ceea ce simtim cu
adevarat.
Acum nu mai credem in povesti insa eu cred ca daca speri din suflet si crezi cu
adevarat orice va deveni real, orice, insa vei fi nevoit sa ai puterea si rabdarea de a
astepta.Dar fii sigur odata ce crezi cu adevarat speranta nu moare iar tu ai un sens in
viata pentru care merita sa incerci sa-l obtii si sa-i savurezi clipa victoriei .SUCCES
Conform teoriilor psihologice actuale singurul lucru pe care trebuie sa-l inveti in viata e sa
gandesti pozitiv. Gandirea pozitiva nu este un lucru rau, daca nu consideri ca este un panaceu
universal. O atitudine optimista, "pozitiva", nu o sa reduca inaltimea muntilor dar o sa ne ajute in
efortul de a urca pe creasta lor.
pesimista in teorie si optimista in practica.

cat despre gandirea pozitiva, cred ca atitudinea cu care abordezi viata influenteaza mult felul in
care ea va decurge...daca afisezi o atitudine negativa si energii neconstructive, vei atrage exact
ace;asi gen de lucruri pe care te concentrezi, pentru ca astea sunt canalele pe care le ai deschise.

e un fel de efect bumerang.

cand trimiti in "necunoscut" un gand puternic pozitiv si incerci sa aplici asta si la nivel de
constient, vei primi inapoi un altul ( sau acelasi imbogatiti) de o mie de ori mai puternic.

e simplu: unui gand de Razboi sa i te opui cu unul mai puternic de Pace!!!

asa incepe transformarea interioara. pentru ca intai trebuie sa fii tu insuti in armonie si apoi vei
reflecta si in jurul tau ceea ce manifesti in interior si curand vei putea chiar influenta atat itele
existentei proprii cat si viata altora.

de la exemplul personal porneste totul. fiecare din noi are capacitatea si puterea de a schimba
intreaga lume.incepand de la sine, familia, prietenii, cei din jur...daca in fiecare zi am incerca sa
nu proiectam ganduri negative despre noi insine sau, la fel de rau, despre cei din jurul nostru si
ne-am concentra (TOTI) asupra aspectelor pozitive si constructive ale existentei...si am
manifesta dragoste (de sine pt inceput) si am fi impaciuitori in loc sa sarim repede la ciondaneala
si ne-am controla egourile exacerbate si orgoliile nascute din inhibitii si indoieli de sine...si am
incerca in fiecare zi sa descoperim o calitate divina in interiorul fiintei noastra pe care sa o
dezvoltam...ce bine ar fi.

oare de ce nu vor oamenii sa fie fericiti? de ce aleg mizeria sufleteasca si confuzia?eu una nu
inteleg:(:(

"To merit the madness of love, man must abound in sanity"


-The Seven Valleys-

Cineva mi-a spus odata (o persoana foarte religioasa) ca tot ceea ce dam, bun sau rau, se intoarce
inapoi la noi inzecit. Daca incerci sa extinzi ideea asta la ceea ce asteptam, la ceea ce speram, o
atitudine optimista ar trebui cel putin sa-ti mareasca sansele de succes, pentru ca de garantat nu
poate nimeni sa-ti garanteze ca optimismul si increderea in sine sunt suficiente. Eu cred ca
optimismul genereaza entuziasm - probabil ca unii "vad" acest entuziasm ca fiind naivitate - si ca
acest entuziasm te pune in miscare, te duce in intampinarea lucrurilor, te face activ si "scoate" tot
ceea ce e bun in tine. Nu mai spun ca entuziasmul e contagios si, chiar daca ne e greu sa
recunoastem uneori, preferam sa vedem in jurul noastru oameni optimisti, energici, vesnic cu
zambetul pe buze. Daca asociezi acest entuziasm cu increderea in sine combinatia devine o forta
si deceptia sau pericolul sunt mult mai usor de infruntat. Intotdeauna exista optiuni, trebuie doar
sa alegem. Eu am incredere in mine de cand ma stiu - cand am ales sa fiu si optimista viata mea
s-a schimbat. Totul e o chestiunde de viziune: daca vrei sa vezi partea plina sau partea goala a
paharului e alegerea ta. Realitatea e aceeasi, diferenta insa in a o percepe e enorma.

Optimismul nu se refera doar la o atitudine


mentala ,( a fi increzator in viitor) ci se
traduce si prin atitudini mai active si prin
comportamente concrete in fata
dificultatilor.Mai pe scurt cred ca optimismul
inseamna gindire si actiune si convingerea ca
luciditatea si starea de bine sint perfect
compatibile.
Ma gindeam ca de fapt putem fi predispusi la
optimism sau pesimism
din nastere asa cum sintem predispusi la
diferite boli si atunci ar interveni educatia,si
mai gindeam ca modelele parentale optimiste
sau pesimiste si maniera de a incuraja sau
critica eforturile copiilor conteaza la
formarea optimismului unei
persoaneOptimismul
Irinel Bercea

Rezultatele de ultimă oră ale cercetărilor în domeniul psihologiei, arată că omul îşi poate
transforma destul de repede "înfăţişarea" mentală în bine, într-un interval de timp ce este cuprins
între 6 şi 12 săptămîni. Gîndul perseverent şi stabil formează în minte obiceiul iar acest obicei se
va manifesta drept calitate. Gîndind în mod nobil, fiinţa în cauză dobîndeşte treptat un caracter
nobil, un aspect fizic mai armonios şi chiar un destin mai bun.

Dr. Steven Greer, director al Royal Masden Hospital, este de părere că optimiştii care nu acceptă
fatalitatea şi continuă să-şi păstreze un spirit benefic orientat, combativ, au mai multe şanse de
ameliorare sau chiar de vindecare pînă şi în lupta cu cancerul.

Cercetători ai Universităţii din Pennsylvania - S.U.A., au analizat cu atenţie un grup de 120


bărbaţi care suferiseră un prim infarct. Opt ani mai tîrziu, un procent de 80 % din cei pesimişti
decedaseră în urma unui al doilea infarct, faţă de numai 13% din cei optimişti.

Vera Pfeiffer, psiholog, autoarea faimoasei lucrari "Strategies of Optimism", afirmă că, deşi este
aproape evident pentru oricine că optimismul este benefic pentru sănătate, fericire, putere de
muncă, succes şi încredere în sine, datorită închistării, egoismului şi inerţiei, oamenii "se tem ",
în mod absurd, să fie optimişti. În multe cazuri, unii oameni au tendinţa să-şi dezvolte o
"filosofie" pesimistă chiar şi atunci cînd lucrurile le ies bine. Alţii au oricum tendinţa de a fi
impresionaţi considerabil mai mult de evenimentele neplăcute, creîndu-şi astfel singuri tipare
mentale negative care le vor produce, prin rezonanţă, şi mai mult rău.

Înţelepţii afirmă că, mai devreme sau mai tîrziu, ceea ce gîndim, aceea devenim. Gîndurile sînt
cele care ne formează viaţa. Astăzi sîntem expresia gîndurilor noastre trecute, iar mîine vom fi
expresia gîndurilor pe care le manifestăm astăzi.

Adoptînd o atitudine profund pozitivă a minţii şi o credinţă fermă, de nezdruncinat, că lucrurile


evoluează în bine, destinul nostru se transformă radical, deoarece gîndirea optimistă determină în
noi rezonanţe cu energii subtile benefice din macrocosmos, cu principiul Binelui universal.

Optimismul reprezintă o concepţie conform căreia realitatea este capabila sa ne orienteze către o
continua perfecţionare şi fericire, lumea şi omul progresînd continuu din punct de vedere
spiritual şi îndreptîndu-se astfel spre un viitor mereu mai bun.

Teoriile optimismului au fost promovate, de obicei, de fiinţele umane pozitiv orientate care se
aflau în ascensiune spirituală. Strîns legate de teoriile progresului moral şi spiritual, concepţiile
optimismului afirmă că omul are posibilitatea de a se apropia de idealul binelui şi dreptăţii, care,
în cele din urmă, vor învinge răul şi nedreptatea.

Unele teorii idealiste recunosc, de asemenea, existenţa binelui şi dreptăţii absolute, dar le
consideră numai de domeniul "lumii de apoi."
Filosofii creştini din Evul Mediu, deşi aveau convingerea că în cele din urma răul este înlăturat,
considerau triumful binelui ca fiind posibil numai în "paradis", în viaţa pămîntească omul fiind
destinat suferinţelor pentru păcatele pe care le-a săvîrşit. Un asemenea optimism este însă fals şi
echivalent pesimismului, întrucît se sprijină pe recunoaşterea imposibilităţii dezrădăcinării
răului, a fatalităţii nefericirii omului în viaţa reală.

Continuînd tradiţiile înţelepţilor Antichităţii, care au promovat idei optimiste, aceste teorii au
dobîndit o mai largă recunoaştere în concepţiile gînditorilor Renaşterii, precum şi la unii dintre
reprezentanţii idealismului clasic german.

În mod deosebit, optimismul a fost dezvoltat ca teorie filosofică în opera lui Leibniz, care
considera lumea existentă drept "cea mai bună dintre toate lumile posibile." Ipostaziind o stare
de spirit, un postulat filosofic, optimismul ontologic concepe întregul Univers ca pe o alcătuire
desăvîrşită, sau ca o realitate ce tinde în mod natural spre desăvîrşirea morală şi spirituală.

Optimismul reprezintă o concepţie despre viaţă, bine, fericire, armonie, Dumnezeu care afirmă
posibilitatea desăvîrşirii spirituale a omului, atingerea fericirii, îmbunătăţirea continuă a
condiţiilor sale de viaţă, progresul lăuntric psihic, mental şi spiritual.

Optimismul este şi o trăsătura de caracter individual constînd în rezonanţa predominantă cu


energiile subtile, binefăcătoare, sublime din Macrocosmos şi din predispoziţia de a înţelege
lumea pe latura ei bună, de a prevedea şi aştepta numai binele, fericirea, iubirea, sănătatea,
armonia.

Deşi mulţi oameni posedă un fel de "optimism pasiv", care îi ajută să creadă într-un happy-end
pentru fiecare problemă, adevăraţii optimişti sînt destul de rari. Aceştia sînt, în general, oameni
foarte puternici şi de acţiune, care privesc viaţa ca pe o întrecere ce trebuie cîştigată. Deosebit de
încrezători în ei înşişi cît şi în ceilalţi, ei privesc cel mai adesea fără frică viitorul şi consideră că
merită întotdeauna să facă toate eforturile care se impun pentru a-şi atinge scopurile lor nobile.

Omul cu adevărat optimist nu este un visător pasiv, ci o fiinta angrenată activ atît pentru idealul
fericirii personale cît şi a celor care aspira la aceasta. Consideraţia pe care optimistul o are faţă
de fiinţa iubită şi faţă de realizările acesteia este întregită la el de atitudinea pozitivă faţă de
schimbări, care sînt percepute empatic, cu o mare bucurie, ca nişte minunate oportunităţi pentru
propria sa realizare.

Principalul suport al oamenilor optimişti îl reprezintă "aspiraţiile sau mentalizarile pozitive" pe


care le au permanent faţă de ei înşişi: aceştia au tot timpul foarte clare în minte succesele
repurtate anterior şi toate punctele lor bune, în timp ce eşecurile şi gafele sînt considerabil
minimalizate şi trecute cu vederea; în acest mod ei nu generează absolut deloc fenomene de
rezonanţă cu energii subtile negative, care le-ar putea eventual genera insuccesul.

Mai important este faptul ca ei sînt dispusi să se lase influenţaţi în bine de laudele meritate ce vin
de la ceilalţi şi pot recepta cu luciditate şi detaşare criticile îndreptăţite sau răutacioase ce li se
aduc, deoarece buna părere ce o au despre propria persoană se dovedeşte destul de robustă pentru
a rezista la opiniile adverse ale altora.

A trăi alături de un optimist, care este mai mereu plin de umor şi voie bună, este deosebit de
plăcut din cel puţin două motive: optimistul nu este suspicios, bîrfitor, răutăcios, sentenţios sau
gelos; pe de altă parte, optimistul este pentru majoritatea fiinţelor umane "contagios", astfel încît
putem prelua prin empatie o parte din energia sa benefică, pentru a traversa cu mai multă
uşurinţă momentele dificile ale existenţei noastre.
Gîndirea pozitivă, simţul umorului, ţin de asemenea de o atitudine preponderent optimistă

Străduindu-ne să gîndim pozitiv vom elimina tot ce este nefast în mintea noastră.

O gîndire optimistă este aceea care se bazează foarte mult pe speranţă, încredere sau credinţă. A
avea permanent încredere în reuşita unei acţiuni sau a alteia fără a pierde bunul simţ, a găsi
soluţii acolo unde alţii s-au resemnat, a avea curajul să străbaţi neprevăzutul şi să provoci la luptă
misterul, înseamnă că manifeşti o gîndire pozitivă. A vedea binele din orice lucru, a te opune
răului din om, dar nu omului, a şti să transformi o înfrîngere în victorie, a şti să pierzi atunci cînd
eşti înfrînt, toate acestea provin dintr-o gîndire pozitivă.

A nu te lamenta atunci cînd problemele devin mai dificile, a nu te resemna nicicînd, a căuta
continuu să fii în slujba binelui universal, înseamnă a folosi corect forţa gîndului tău. Atitudinea
prin care omul evaluează cam tot ceea ce există în jurul său ca fiind pozitiv, avînd întotdeauna o
perspectivă de rezolvare eficientă a oricărei situaţii, exprimă optimismul.

Aceasta este una din preţioasele chei ce ne deschid porţile spre o viaţă mai senină, mai fericită,
iar experienţa celor înţelepţi confirmă faptul că optimismul poate fi " învăţat".

Iată în continuare şapte modalităţi simple de a deveni optimişti , de a ne transforma benefic


atitudinea în faţa vieţii:

1. Să urmărim permanent să nu ne facem griji inutile şi să ne găsim preocupări cît mai plăcute şi
deconectante.

Pesimiştii irosesc o mare cantitate de energie emoţională concentrîndu-se aproape obsesiv doar
asupra problemelor şi procedînd astfel, ignoră soluţiile. Aceştia au o predilecţie surprinzătoare
către asumarea grijilor abstracte, sursa principală a depresiilor nervoase care se instalează încetul
cu încetul.

2. Să încetăm să ne autoînvinuim atunci cînd, în realitate, o analiză realizată cu luciditate şi bun


simţ arată că nu sîntem deloc vinovaţi.

Cu toţii putem avea, în anumite situaţii obiective, eşecuri în viaţă. Important este cum le
interpretăm, căci, dacă o vom face în mod negativ sau prostesc, aceasta va declanşa ulterior în
noi efecte nocive care se vor perpetua.

Dacă pesimiştii sînt cei care îşi asumă în mod eronat întreaga vină, optimiştii caută să împartă în
mod lucid şi just responsabilitatea.

3. Nu trebuie să minimalizăm niciodată succesele, oricît de mici ar fi acestea.

Conştientizarea lucidă şi obiectivă a propriilor calităţi şi merite cît şi cîştigarea abilităţii de a le


manifesta plenar, sau de a le comunica eficient altora, ajută în mod hotărîtor la dobîndirea şi
consolidarea unei autoevaluari pozitive, binefăcătoare, creatoare.

4. Nicicînd să nu spunem: "niciodată", "imposibil".

Tiparele profund negative de "gîndire catastrofică" (mai ales în cazul unor acţiuni în mod evident
benefice) de genul: "niciodată nu voi fi capabil", "îmi este imposibil", "aşa ceva nu se poate",
"niciodată nu reuşesc", "eu nu am niciodată noroc", "încă nu sînt pregătit", (toate acestea evident,
în situaţii banale, fireşti ), sînt un atribut al pesimismului. Să le înlocuim deci, începînd prin a le
diminua: "este periculos, dar sînt pregătit", "există totuşi şanse", "pe cei curajoşi îi ajuta
norocul", "ce va fi o să văd eu după aceea", "încercarea moarte n-are", "nu am nimic de pierdut
dacă încerc acum", etc.

5. Să fim consecvenţi şi să nu renunţăm niciodată înainte de a fi atins obiectivul final

Principala deosebire între pesimişti şi optimişti este atitudinea cu totul diferită în calea
dezamăgirilor. Viaţa nu oferă aproape niciodată garanţii, ci doar posibilităţi. Cel înzestrat cu
înţelepciune sau intuiţie ştie cum să folosească din plin, la momentul potrivit, posibilităţile care
apar. Mulţi se împiedică de obstacole şi renunţă la eforturile de a le depăşi pentru a-şi atinge
scopul.

Un optimist va reuşi întodeauna să ajungă la mal, în timp ce pesimistul este tentat să nu mai
acţioneze deloc şi să renunţe în mijlocul lacului.

6. Să folosim autosugestia

Pentru a ieşi dintr-un circuit mental pesimist, se dovedeşte întotdeauna extrem de utilă metoda
Autosugestiei, care implică să mentalizăm intens şi să evocăm adeseori anumite idei,

aspiraţii, gînduri, imagini creatore perfect adecvate, sau să repetăm mental unele maxime sau
comenzi dătătoare de forţă, fraze ce au un sens benefic, pozitiv, de tipul : "Cu fiecare zi care
trece devin tot mai bun în toate privinţele". Să urmărim să realizăm aceasta cu perseverenţă şi
rezultatele nu vor înceta să apară.

7. Să întreţinem şi să amplificăm manifestările imaginative creatore sănătoase şi profund


binefăcătoare.

Nu este recomandabil să ajungem a visa permanent cu ochii deschişi, dar este util să ştim că
imaginaţia creatoare perfect controlată, poate fi utilizată în mod pozitiv. Este foarte bine să
concepem scenarii cît mai amănunţite şi precise ce vor fi reluate de mai multe ori şi proiecte
vizualizate mental ca fiind îndeplinite, în vederea realizării unui proiect sau pentru înfăptuirea
unei aspiraţii benefice. Chiar dacă aceasta nu va deveni imediat realitate, demersul în sine este un
tonifiant psihic, care ne permite să intrăm cu anticipaţie în rezonanţă cu o anumită realitate, chiar

atunci cînd fizic, încă nu am trăit-o. De exemplu, putem să ne imaginăm drept campioni la înot,
chiar dacă încă nu ştim să înotăm, dar ne dorim aceasta. Dacă vom medita asupra curajului, vom
deveni plini de curaj . Dacă ne vom imagina că sîntem puternici şi sănătoşi, vom deveni puternici
şi sănătoşi. În mod similar vom proceda cu toate dorinţele noastre nobile: voinţa, răbdarea,
puritatea, bunătatea, frumuseţea, dragostea, fericirea.

Iată deci şapte metode simple cu ajutorul cărora putem depăşi cu uşurinţă blocajele
pesimismului, pentru a ne construi mental o imagine benefică , ce ne va ajuta considerabil în
îmbunătăţirea stării noastre psihice şi implicit, a vieţii de zi cu zi.

A fi optimist este şi poate să fie o opţiune pozitivă: imaginile pozitive, gîndurile pozitive,
gîndurile şi aspiratiile divine, sublime, favorizează trăiri pozitive cel puţin în aceeaşi măsură în
care imaginile negative, gîndurile, orientările şi mentalizările malefice induc trăiri negative.
DEPINDE DOAR DE NOI CEEA CE VOM ALEGE

Gindirea pozitiva si optimismul ne apara de boli


AUTOR: TERAPEUT MEDICINA ORIENTALA DAN MICU, CANADA
DATA PUBLICARII: 28/02/2009
Rata supravietuirii bolnavilor de inima este cu 30-50% mai mare pentru cei cu
gindire pozitiva. Mai mult, cum optimismul poate preveni aparitia cancerului de
san, cum gindirea pozitiva apara impotriva stresului, racelilor sau cum ajuta la
pastrarea sarcinii.
Un amic, fost ofiter in politia canadiana vreme de vreo 20 de ani imi spunea ca in
timpul urmaririlor pe autostrada li se repeta aproape necontenit de la centru,
"concentrati-va la spatii, nu la obstacole". Pentru reusita actiunii trebuia sa te
concentrezi la spatiile libere dintre masinile din fata, cum sa treci mai usor prin acele
spatii, si nu atat la a evita eventualele obstacole.
Mi-am amintit atunci, cum majoritatea accidentelor de circulatie a caror rezultate le-am
vazut, s-au petrecut prin "oprirea" autovehicului intr-un pom de la marginea drumului.
Intotdeuna m-am mirat, cum Dumnezeu, din tot campul, soferul cu pricina a ales tocmai
pomul acela buclucas?. Am inteles acum "cum devine chestia", vorba lui nenea Iancu,
si cum proverbul nostru romanesc "De ce ne este teama nu scapam!" se aplica in viata
de zi cu zi. Mai mult ca sigur, acei soferi ghinionisti s-au gandit in acea fractiune de
secunda, la cum sa evite pomul, si nu la cum sa treaca prin spatiul de langa el.
Deosebirea dintre cele doua solutii nu este mare, insa dupa cum vedeti, este
determinanta.
Pentru mine cel putin, intamplarea, o gaselnita nemaipomenita as zice, este o invitatie
imperativa de a privi mai degraba oportunitatile care ne apar in cale in fiecare zi, decat
la obstacolele, uneori inerente, pe care ni le pune in fata viata. Altfel spus "sa cautam
solutii, nu probleme". E usor, e greu? Poate daca ar fi usor, asa ar face toata lumea, dar
cred sincer ca merita deranjul.
Specialistii in domeniu spun ca trebuie sa incepem prin a schimba putin cate putin
mentalitatea de carcotas cu ganduri pozitive. Iata cateva exemple (negativ/pozitiv):
- Dar n-am mai facut asta inainte. / Este o oportunitate de a invata ceva nou. - Este prea
complicat. / Hai sa abordez din alt punct de vedere.
- Nu dispun de resursele necesare. / Necesitatea este mama inventiei.
- Nu e suficient de mult timp. / Sa reevaluam unele prioritati.
- E imposibil sa functioneze. / Sa incerc sa-l fac si mearga.
- Schimbarea este prea radicala. / Sa-i dam totusi o sansa.
- Nimeni nu se deranjeaza sa comunice cu mine. / Sa vad daca pot deschide canale de
comunicare cu ei.
- Nu cred ca pot sa mai scot ceva bun din asta. / Sa mai incerc o data.
Chiar daca cele de mai sus suna putin a lozinci, au un efect puternic. Cine vrea sa
ramina pesimist ("nu se poate") sau chiar realist ("s-ar putea"), nu are decit, dar a fi
pozitiv ("se poate") este ca un 10plus luat la ultima teza, care te transforma de cele mai
multe ori din corijent/restantier in absolvent/integralist, uneori chiar premiant.
Ideal ar fi sa practicam gindirea pozitiva in fiecare zi. Daca aveti tendinta de a fi
pesimist/-a, nu va asteptati sa deveniti optimist/-a peste noapte. Dar cu practica si cu un
sustinut dialog interior care, in primul rind, sa fie mai putin critic fata de propria
persoana, vom deveni mai putin critici fata de lumea din jurul nostru.
Daca sintem optimisti, sintem in stare sa luptam mai bine si in mod constructiv cu
stresul zilnic (si cu criza, nu-i asa?!). De asemenea, cu siguranta, gindirea pozitiva ne
va ajuta sa ne pastram si sa ne imbunatatim starea de sanatate.

Obişnuieşte-ţi mintea să gîndească zi de zi la bine!


"“Crede şi nu cerceta” este — poate — una dintre cele mai profunde taine pe care ni le-a
dezvăluit Iisus. Departe de a fi o invitaţie la ignoranţă, aşa cum a fost — adesea — intepretată
celebra afirmaţie, ea ascunde o informaţie extraordinară despre creaţie şi despre puterea ascunsă
în noi, capabilă să creeze “ceea ce crede”. “Observatorul modifică obiectul observat”, spune una
dintre cele mai măreţe descoperiri ale ştiinţei moderne, aşa încît “a cerceta” înseamnă a observa,
iar a observa înseamnă a crea. A crea ceea ce crezi că este real. A atrage în realitatea fizică ceea
ce observi. Lumea subtilă se mişcă spontan şi misterios după intenţiile observatorilor. Premisele
se confirma atita vreme cit cercetatorul crede in ele. Ca urmare, daca cercetam un subiect cu
intentia de a dovedi ca el este "rau", vom ajunge la concluzia aceasta, caci Universul ne va aduce
argumente, va atrage catre noi tot ce este nevoie pentru ca "credinta" sa ni se autoimplineasca.
Ne vor iesi in cale argumentele, vor veni de la sine, vor pasi linistite in fata noastra, parca pentru
a ne spune. "Tu esti un creator puternic, iti dai seama de asta? Lumea care te inconjoara este ceea
ce vezi, crezi si observi ca este"! Si, daca avem puterea si rabdarea de a ne autoinvestiga
credintele, vom gasii in noi fara dubii gindurile si trairile prin care descriem lumea, asa cum ea
ne apare in experienta de azi. Ne vom regasi in viata confuziile mentale pe care le-am gindit,
intrupate in mintile confuze care cred in ele. Ne vom regasi gindurile prin care ne-am spus ca
dragostea si frumusetea le lipseste oamenilor, prin oamenii care intrupeaza sentimentul lor
propriu de a nu iubi si a nu cunoaste frumusetea. Toata experienta noastra devine un soi de
autoprofetie. Avem intodeauna dreptate, chiar si atunci cind ne gindim insistent ca nu avem
dreptate. Universul fizic ne prezinta intr-o zi un Om "care ne demonstreaza intr-un mod uluitor
ca nu avem dreptate" Si, daca ne cuprinde febra cercetarilor, a cautarilor, a nevoii exprese de a ne
explica un lucru anume, chiar in clipa in care cercetam, noi cream. Cercetarile complica
Universul. Mintea creeaza ceea ce observa si, cum observa atit de multe erori, probleme, atita
suferinta, atita prabusire, dizgratie si oroare, doar observindu-le pe acestea le creeaza. Iata de ce
atentia noastra trebuie continuu indreptata catre "pozitiv". Dr Escudero in cartea sa "Vindecarea
prin gindire", spunea : "la rau nu trebuie sa te gindesti nici macar pentru a-l nega"! Si a spus-o
pentru ca doar gindindu-ne la rau, credem in existenta lui si el nu are incotro: trebuie sa ne
confirme ca avem dreptate. Astfel spus, avem nevoie sa le dam atentie tuturor lucrurilor bune si
placute care ne apar in cale. Mintea noastra este ca un cal naravas, ce poate fi imblinzit si educat
in fiecare zi. Nu-i indeajuns sa gindim pozitiv o zi sau de trei ori pe zi: observatia pozitiva,
iubirea, dorinta de bine, intentiile creeatoare de bine trebuie sa devina un fel de a fi, un mod de
viata. Pina ce dragostea si binele nu devin obisnuinte, la fel cum este mincarea sau spalatul
corpului, vom calatori perpetuu, ca un personaj a lui Borges (Borges a fost (si este) un scriitor
fascinant, care a cunoscut celebritatea tarziu, pe cand trecuse de 60 de ani, dar curand dupa aceea
a ajuns cel mai influent autor de limba spaniola din timpurile moderne. „Borges, spune
profesorul britanic, a exercitat o influenta deciziva asupra literaturii latino-americane a secolului
al XX-lea, a carei bogatie si vitalitate erau celebrate in toata lumea la vremea cand numele lui
incepea sa se impuna. Borges a avut un impact extraordinar si asupra unei noi generatii de
scriitori din Marea Britanie, Statele Unite, Italia si Franta, dat fiind ca opera lui depasea limitele
literaturii serioase in modalitati surprinzatoare, incurajandu-i pe scriitori sa se desparta de
realismul social sau psihologic, centrat pe personaj, al romanului postbelic si sa imbratiseze
fictiunea ca pe un artefact retoric, constient de sine, fantasticul nedisimulat si chiar problemele
de ordin intelectual si filosofic care-i preocupa." „Inutil sa mai spunem ca nenumaratele inventii
si subtilitati ale literaturii nu pot fi reduse la o simpla biografie, dar viata unui scriitor constituie
izvorul operei lui si din acest studiu biografic as afirma ca apare un Borges mai complet, mai
uman, mai complex decat sugereaza anemicul bibliofil al legendelor. Borges a fost un om sfasiat
de conflicte interioare, un om care nu s-a tinut departe de marile controverse ale timpului sau, ci,
dimpotriva, a trait istoria din plin." ) pentru a descoperi - daca sintem norocosi - ca ceea ce
cautam (comoara) se afla in curtea casei noastre. Nu avem nevoie sa asimilam informatii, CIT
SA IUBIM. Nu avem nevoie pentru viata sa ne transformam in bibloteci, al caror continut
vibrational poate deveni indoelnic si ratacitor, cit sa asimilam PUTEREA de a vedea calitatile,
frumusetea, dragostea, armonia si perfectiunea existentei, caci asa le facem mai puternice si le
aducem in manifestare."..

LEGEA DOBОNDIRII SUCCESULUI

Ce оnseamnг aceastг lege? Mai оntоi, sг aveюi un юel, nu un юel vag, confuz, ci un obiectiv clar conturat. Trebuie
sг єtiюi ce vreюi єi unde vreюi sг ajungeюi, ce vreюi sг fiюi sau ce vreюi sг aveюi. Єi nu sг nu mai aveюi nici o
оndoialг оn aceastг privinюг. Urmгtorul pas - єi este unul realmente practic - sг analizaюi acest scop, astfel оncоt sг
fiюi sigur cг este un obiectiv corect, pentru cг dacг nu este corect este greєit, єi niciodatг ceva greєit nu s-a dovedit
a fi corect (mare harababurг de cuvinte, dar una adevгratг, оn esenюг).
Pгstraюi apoi acest юel cu tenacitate оn conєtient pоnг cоnd, printr-un proces de osmozг intelectualг va pгtrunde оn
subconєtient, iar cоnd devine fixat ferm оn subconєtient оl aveюi pentru cг єi el vг are, cu totul - toate speranюele,
toate gоndurile, toate eforturile dvs.
Sprijiniюi-vг apoi юelul cu gоnduri, dar Atenюie: nu negative, ci pozitive. Gоnditorul negativist emanг forюe
distructive, care pot avea un efect direct asupra lui. Emiюоnd gоnduri negative, activeazг universul оnconjurгtor
оntr-un mod negativ. Existг o lege a atracюiei, care funcюioneazг єi aici. Simpatia atrage simpatie. Pгsгrile de
acelaєi fel se strоng оn cоrduri. Gоndurile de acelaєi fel au o afinitate naturalг. Gоnditorul negativist tinde sг-єi
atragг rezultate negative.
Cel care gоndeєte pozitiv, оn schimb, prin emanarea gоndurilor optimiste єi pozitive, оєi activeazг оntr-un mod
pozitiv universul оnconjurгtor. Pe baza aceleiaєi legi a atracюiei, atrage cгtre sine rezultate pozitive. Lucreazг єi tot
lucreazг. Gоndeєte єi tot gоndeєte. Nu se lasг, nu cedeazг niciodatг. Оєi trateazг оn оntregime eforul cu оncredere
pozitivг єi acюiune. Rezultatul? El poate pentru cг оєi spune cг poate. Visurile lui devin realitate...оєi atinge
юelurile...i se оntоmplг miracole.
Fireєte, cоnd este folositг o asemenea ilustrare a principiului miracolelor, unii vor obiecta, inevitabil: „Sigur, e
grozav. Unora li se оntоmplг, dar eu nu sоnt unul dintre ei. Nu sоnt vreun geniu, sоnt un tip obiєnuit. Doar n-o sг
crezi cг am sг aєtept minuni єi chiar o sг mi se оntоmple miracole, nu-i aєa?” Rгspunsul este: „Ba da”. Fiindcг,
vedeюi, dacг spuneюi „POT”, veюi putea!
Miracolele pot fi de dimensiune diferitг: existг miracole mari, medii єi mici. Єi dacг оncepeюi sг credeюi оn
miracole mici, puteюi оnainta оn timp spre cele mari. Gоndiюi єi credeюi, munciюi єi trataюi oamenii cum se
cuvine, daюi din dvs. tot ce aveюi mai bun. Veюi vedea cг оnfгptuiюi lucruri incredibil de constructive.
Dar cel ce se minimalizeazг, nu va face niciodatг minuni, nu va оnfгptui miracole. Cum ar putea? Odatг ce оєi
evalueazг posibilitгюile єi pe el оnsuєi la un nivel scгzut, se condamnг, jalnic, la acest nivel. Dar dacг o astfel de
persoanг оєi schimbг modul de gоndire - referitor la muncг, posibilitгюile, aptitudinile sale, la oameni єi la sine, va
dobоndi psihologia miracolului, iar miracolele vor оncepe sг se producг.
Cei ce au gоnduri оncrezгtoare, pline de speranюe, vor obюine, inevitabil, de la viaюг tot ce-i mai bun. Odatг ce
gоndurile tind sг se reproducг оn realitate, cel ce gоndeєte mohorоt va avea rezultate mohorоte, оn timp ce acela
care are gоnduri оncrezгtoare va avea toate єansele sг atragг rezultate constructive.
O remarcabilг femeie de afaceri demonstreazг puterea uimitoare a gоndirii optimiste. Ea dovedeєte cг acest gen de
gоndire pгstreazг mintea clarг, fгcоnd-o sг funcюioneze cu eficienюг maximг. La o єedinюг a companiei, pe care o
conduce оmpreunг cu alюi cinci bгrbaюi apгruse o situaюie dificilг, o problemг realmente gravг. Directorii au
cercetat chestiunea din toate punctele de vedere. Cei cinci bгrbaюi prezenюi au ajuns оn final la concluzia sumbrг cг
nu existг nici o soluюie. „Putem sг ne luгm gоndul de la asta”, au fost cu toюii de acord.
Dar femeia a spus: „Ce este o problemг? Doar un set de circumstanюe pentru care se pare cг nu existг soluюie. Nu
trebuie, de fapt, decоt s-o gгsim. Atunci nu va mai fi nici o problemг”. Bгrbaюii au zоmbit strоmb la ceea ce
considerau, evident, o remarcг destul de naivг.
„Acum”, a continuat ea, „primul pas este sг оncepem sг gоndim оncrezгtor. Haideюi sг alungгm gоndurile negre
pentru cг acestea produc rezultate negative. Haideюi sг afirmгm cг existг o soluюie єi cг sоntem destul de deєtepюi
sг o gгsim”. Acest raюionament pozitiv a limpezit atmosfera єi toюi cei din jurul mesei de єedinюe au оnceput cu
adevгrat sг gоndeascг, de astг datг, fгrг оncruntare єi negativism. Au revizuit chestiunea pas cu pas, au gгsit eroarea
care le scгpase pоnг atunci єi au corectat-o. Єi asta datoritг faptului cг o persoanг pozitivг a gоndit cu speranюг. I-a
оnvгюat de asociaюii ei cг poюi reuєi dacг eєti convins de acest lucru.
Nu calificaюi niciodatг nimic drept imposibil sau drept eєec. Nu uitaюi cг aveюi capacitatea mentalг de a rezolva
orice problemг dacг vг concentraюi оntreaga atenюie asupra ei. Gоndiюi cu оncredere, puneюi-vг puterile mentale
la treabг єi lucrurile se pot dovedi mai bune decоt par. Cel оncrezгtor proiecteazг speranюa єi credinюa - cele douг
elemente ale miracolului - asupra celei mai оntunecate situaюii єi o lumineazг.
Atоt timp cоt юineюi la distanюг ideea de оnfrоngere, оnfrоngerea nu vг poate оnvinge.
Starea de spirit si gindirea pozitiva
DATA PUBLICARII: 29/02/2008
Gindirea pozitiva este o atitudine mentala cu ajutorul careia reusesti sa depasesti obstacolele si sa iti indeplinesti visele. Este o atitudine mentala datorita careia obtii
rezultate bune si excelente. O gindire pozitiva anticipeaza fericirea, bucuria, sanatatea si rezultate satisfacatoare pentru fiecare situatie si actiune. Tot ce iti pui in minte reusesti
sa duci la bun sfirsit.

Gindurile, cuvintele si atitudinile negative cauzeaza stari si actiuni negative. Cind gindim negativ, in singe sint eliberate o serie de substante daunatoare, care provoaca si mai
multa nefericire si negativitate. Sentimentele negative si fricile sint exacerbate consumindu-ne toata energia, starile de rau genereaza in lant reactii si decizii de o calitate
indoielnica, persoana emana labilitate, si asta e calea cea mai sigura catre frustrare, dezamagire, esec, boala.
Pentru a avea o gindire pozitiva este necesar un antrenament intern sustinut. Atitudinea si gindurile nu se modifica peste noapte. Puterea gindului este imensa si ea ne
conduce practic viata. Acest lucru se intimpla adesea la nivel subconstient, dar noi putem transforma acest proces intr-unul constient. Ignorati ce ar putea spune sau gindi altii
despre dumneavoastra cind isi vor da seama ca v-ati schimbat modul de gindire.

Vizualizati intotdeauna doar situatii favorabile si benefice. Folositi cuvinte pozitive in dialogurile dumneavoastra interioare sau atunci cind vorbiti cu altii. Zimbiti mai mult,
pentru ca acest lucru va va ajuta sa ginditi pozitiv. Alungati lenea sau dorinta de a va da batuti. Daca refuzati sa va transformati intr-o victima si sinteti optimisti si increzatori, veti
reusi sa va modificati treptat modul de gindire si mai departe intregul univers interior si exterior, reusind sa gasiti solutiile cele mai bune si sa obtineti rezultate cu adevarat
remarcabile.

Incearcati sa vedeti paharul pe jumatate plin si, in curind, el se va umple pina la refuz. Faceti acest lucru in mod constient si, odata ce ati reusit, incercati sa va concentrati in
permanenta doar pe gindurile benefice, frumoase si vesele. Circumstantele nu au nici o importanta. Ginditi pozitiv in mod autentic, asteptati-va doar la rezultate pozitive, iar
circumstantele se vor modifica in consecinta. Va fi nevoie de o perioada de timp pentru ca modificarile sa se produca, dar, in cele din urma, vor aparea cu prisosinta.

In prezent exista multe persoane care se pot considera implinite pe foarte multe planuri, care stapinesc arta gindirii pozitive si, drept rezultat, traiesc o viata de calitate in
adevaratul sens. Si tu poti. Ai incredere in tine, in mintea si inima ta. Nu exista nici un fel de limite in afara celor in care alegem noi sa credem.

Macar sa te prefaci ca razi!

Daca iti doresti sa ai mai mult succes in viata ta – fie intr-o relatie cu sexul opus, fie in
familie, fie in activitatea de zi cu zi sau in cistigarea banilor – dar te gindesti ca nu ai
succes, ca nu esti apreciat de sexul opus, ca nu poti castiga mai mult, or ca imprejurarile
sint nefavorabile, atragi ceea ce gindesti constant. Gindurile constante sint si acelea
asupra carora te concentrezi. Iar concentrarea inseamna energie. Investesti energie in
gindul: ”Nu am, nu pot, nu fac, nu este posibil, lumea nu-mi da voie, altii sint vinovati
etc”, asa incit energia neputiintei creaza o realitate in care te simti neputiincios. Fii
atent; concentrarea inseamna sa simti si sa stii ca ceea ce vrei exista si vine la tine,
indiferent de felul in care se prezinta realitatea acum, in acest moment. Stiind ca acest
lucru va veni, ca are nevoie de un timp pentru a aparea in viata ta, practica gindurile
care-ti sprijina concentrarea pozitiva si nu pe acelea care-ti confirma ca nu ai , nu poti,
nu este posibil. Implica-te in orice lucru iti este la indemina chiar acum, in acela pe care
stii si il poti face, in orice te ajuta sa te simti mai bine. Cind traiesti intr-un cimp in care
te simti bine, mai mult bine va fi atras in experienta ta de viata. Cind stii ca ceea ce
doresti, va veni negresit, vei avea asteptari pozitive si ginduri care-ti sprijina aceste
asteptari. Daca nu esti convins ca ceea ce-ti doresti este posibil, vei simti indoiala,
teama, vei avea ginduri prin care vei spune:”nu-i bine, nu-i posibil, nu mi se da, nu ma
simt bine, lucrurile merg anapoda etc”. Acestea sint semne ca te indrepti fix catre ceea
ce nu-ti doresti sa ti se intimple. Sunt semnele care-ti spun din interior ca esti pe
drumul de care ti-e frica; spre esec. Desprinde-te de obiceiul de a trai in esec si
concentreaza-te asupra felului in care astepti sa fie viata ta. Gindeste-te ca esti deja asa
cum vrei sa fii, prefa-te ca esti bogat sau fericit sI, incetul cu incetul, vei fi. Important
este sa iesi din cimpul esecului. Prefa-te in fiecare dimineata ca te bucuri si bucuria
chiar va veni. Razi – macar sa-ti misti muschii fetei si apoi va veni si risul. Chiar daca ti
se pare ca toate sint la pamint, prefa-te ca te simti bine, repeta mental ca te simti bine,
exerseaza continuu capacitatea de a te muta rapid de la gindurile de tip: "nu am , nu se
poate, este greu, este imposibil” la inversul lor. Asa cum este organizat universul, totul
este posibil. Dar va sti, va cunoaste, va trai si va intelege aceasta realitate acela care va
putea sa faca un real sI constient exercitiu de credinta. Daca nu-l facem constient, il vom
face inconstient si vom crede la nimereala ca nu se poate sa ne simtim mai bine, ca nu
meritam mai mult de la viata, ca nu putem strabate drumul de la lipsuri la abundenta.
Dar, cum se face oare ca, in aceleasi conditii sociale, unii ajung bogati, iar altii saraci, o
afacere prosera, iar alta se duce in jos, un om straluceste, iar altul se intuneca? Daca ne
vom gindi la noroc sau la destin, trebuie sa stim ca norocul ii urmeaza pe cei cred in el.
Pe ce ce se gindesc la el. Pe cei ce ii afirma existenta. Prefa-te ca esti un norocos, daca n-
ai fost astfel pana acum si, gindeste-te “mi-e bine, eu sint norocos”, pina cind vei
constata ca realitatea incepe sa devina ceea ce spui..Aceasta-i magia si jocul vietii.
Trebuie doar sa ai curajul de a alege macar sa te prefaci, pana ce devine totul adevarat.
Cand oamenii incep sa se concentreze asupra a ceea ce isi doresc,reusita este doar la un pas numai ca trebuie sa o observe.

Pe masura ce o parte castiga teren, cealalta parte care mai are inca suspiciuni dispare.

Vrem ca tu sa ajungi in locul in care sa-ti deschizi mintea si unde sa-ti ghidezi gandurile catre un scop,unde sa fii creatorul
propriei tale experiente,deoarece tu esti managerul propriilor tale ganduri.

Partea frumoasa a legii atractiei este ca poti incepe sa o aplici oricand pentru ca mintea ta gindeste continu

Iar atunci cind incepe sa gandesti cu adevarat poti incepe sa generezi in propria ta fiinta atractia care te va duce la un sentiment de armonie si fericire si
la realizari nesperate.
INCEARCA www.elenaoprescu.ws sau www.website.ws/44axa
daca ai nevoie de ajutor contacteaza-ma

Vindecarea gandirii

Vindecarea gandirii

Oricare dintre noi stie: pentru a fi fericit, trebuie sa gindeasca pozitiv. Stie, dar continua sa sufere,
sa cada in depresie, sa se concentreze exclusiv asupra problemelor si dificultatilor. O cauza este
si faptul ca multe dintre ele s-au constituit inca din copilarie si nu este defel simplu sa fie
eliminate instantaneu.

Totusi, ar trebui, caci orice medic poate confirma astazi ca, prin emotiile negative, ne stricam
dispozitia, atit noua, cit si celorlalti si, totodata, ne subminam serios sanatatea. Apoi apelam la
pastile, injectii, ceaiuri si multe altele. Si, nu se stie de ce, uitam ca trebuie sa tratam nu doar
rinichii, stomacul, splina etc., ci in primul rind gindurile, opiniile, convingerile.

Dar cum putem inlocui formularile negative prin altele pozitive? Cum sa ne vindecam gindirea?

Metoda cea mai eficienta este vizualizarea creatoare - priceperea de a crea mental o imagine si de
a o mentine in constiinta noastra.

Sa invatam sa vizualizam. Vizualizarea se invata usor. Ne imaginam o portocala si incercam sa-i


vedem cu claritate marimea, forma, culoarea. Ne amintim senzatia pe care o simtim cind apasam
portocala cu degetele, apoi cind incepem sa o curatam de coaja. Ne gindim intens si-i simtim
gustul si aroma: mincam in gind o feliuta, apoi inca una... Daca am reusit, tocmai am vizualizat!
Am vrut si am reusit sa vedem si sa simtim portocala, cu aroma, gustul si culoarea ei.

Etapa urmatoare: ne imaginam o floare oarecare, ii simtim parfumul, ii atingem petalele catifelate.
Acum inlocuim floarea cu un splendid trandafir rosu, il admiram si il mirosim. Acum inlocuim
trandafirul rosu cu unul alb. Acesta are un parfum mai putin amarui, mai slab, mai subtil. Simtim
diferenta? Putem sa ne felicitam, caci am reusit din nou sa vizualizam.

Etapa a treia: inchidem ochii si ne imaginam incaperea in care ne aflam. O examinam cu ochii
mintii in cele mai mici detalii: mobila, covorul, tapetul de pe pereti, tablourile. Acum privim camera
de sus, de pe tavan, iar apoi incercam sa schimbam interiorul, sa asezam alta mobila, sa o rotim,
schimbind aranjamentul camerei.

La fel vom proceda si cu problemele reale. Spre exemplu, daca ne supara anumite afectiuni, nu
trebuie sa ne imaginam altele.

Dimpotriva, ne vom imagina ca sintem perfect sanatosi, iar in timp ce ne insanatosim, facem in
imaginatie tot soiul de activitati pe care nu ni le-am putut permite pe timpul bolii.
Cind copilul intirzie, noi ne imaginam, de cele mai multe ori, ca se petrec tot soiul de accidente
sau cel putin lucruri neplacute; de ce sa nu ne imaginam ca, in compania prietenilor, copilul se
simte foarte bine si nu-si mai da seama de trecerea timpului? Sa fim constienti ca prin gindurile si
spaimele noastre nu facem decit sa atragem evenimentele nedorite, de care ne temem.
Vizualizarea este un proces constructiv. Vizualizarea este un proces constructiv, pozitiv, de mare
atractie. De fapt, este o forma mai reala si mai concreta de a visa. Cine poate visa ceva rau pentru
sine si ai sai? Iata de ce procesul vizualizarii ne ajuta sa realizam tot ceea ce ne dorim.

O femeie care locuia intr-o garsoniera dorea sa se mute intr-o locuinta mai mare. A inceput sa
viseze, imaginind cum va arata noul ei apartament, cum va aseza mobila in el, cum va decora
noua locuinta si va folosi spatiul, acum suficient... Rezultatul s-a dovedit uimitor: femeia a reusit
un schimb si, in locul garsonierei, s-a mutat intr-un apartament cu trei camere! Iar diferenta de
pret a fost aproape simbolica!

Este in puterea noastra sa cream imaginile dorite, extrem de placute. Chiar daca ele nu sint inca o
realitate, aceasta se va realiza, cu siguranta, caci imaginind, realizam ceea ce ne dorim in planul
subtil. Continuind acest procedeu, daruim imaginilor create energie, consolidindu-le astfel.
Treptat, nu le ramine decit sa se materializeze, devenind perfect reale.

Cum de are efect metoda.

Tot ce ne inconjoara, ca si noi insine, este energia. Chiar si materia este energie, doar ca este mai
densa decit energia gindurilor. Toate formele de energie formeaza un cimp energetic, in care
aceste forme sint interconectate si se influenteaza reciproc.

Energia are proprietati magnetice. Formele asemanatoare se atrag intre ele, spune o lege a
Universului. Ceea ce emana din noi sufera atractia spre noi insine. Prin urmare, un om care emana
calm si armonie si traieste inconjurat de acestea isi atrage iubire, sanatate si noroc. Reusita este
atrasa spre astfel de oameni, devine apanajul lor. Dimpotriva, cei ce nutresc neliniste, teama,
panica vor avea parte doar de ele.

De ce nu se implinesc visele uneori.

Nu putem crede ca orice ne dorim se va implini. Dar exista o alta lege universala: dorintele ne sint
date doar impreuna cu fortele de a le transpune in realitate. De aceea se implinesc doar dorintele
cele mai adevarate, izvorite din adincul sufletului.

Iar forma urmeaza ideea, spune o alta lege universala! Inainte de a realiza ceva, noi gindim,
proiectam, apoi realizam.
Nefericirea, saracia si boala sint create de gindirea noastra negativa si sentimentele ostile, ce
formeaza un program negativ. Cu totii visam, avem aspiratii si dorinte. De ce nu se implinesc
toate?

O cauza este neincrederea: totul se realizeaza prin credinta in lume. Pentru inceput, trebuie sa
credem ca Dumnezeu, Universul intreg, sint gata sa raspunda rugamintilor noastre, sa ne
indeplineasca aceste rugi.

Nu trebuie sa avem in minte ginduri negative, cum ca nu am merita ceea ce ne dorim sau altele de
acest fel. Trebuie sa adresam rugaciunea catre Dumnezeu, iar Ratiunea Suprema stie cind si cum
sa ne-o indeplineasca! Nu noi sintem cei ce fixeaza conditiile, ci Dumnezeu hotaraste, El decide
ce anume, cind si in ce conditii vom primi, ca raspuns la rugaciunile prin care ne formulam
dorintele.

Ordinea este necesara pretutindeni. Pina si cind visam, cind ne dorim ceva, trebuie sa respectam
niste reguli simple: nu putem sa dorim astazi o vila, miine un Opel, poimiine un apartament, iar
apoi - o Dacie sau niste bani in banca! Daca nu punem ordine in gindurile si visele noastre,
acestea nu se pot implini.

Daca ne gindim la ceva, iar apoi, in citeva minute, ne schimbam dorinta, nu facem decit sa
distrugem imaginea pozitiva, pe care de abia o creasem in minte. Sa nu uitam: dorinta trebuie sa
fie una singura: ori sanatate, ori bani, ori persoana iubita. Daca ne dorim, spre exemplu, o masina,
trebuie sa ne gindim la ea cu ardoare, sa ne-o imaginam pina in cele mai mici detalii - culoare,
marca, ornamente, sa o aratam in imaginatie prietenilor, sa ne imaginam cum ne plimbam cu ea.

Daca ne-am formulat acea unica dorinta a momentului, la final trebuie sa repetam de trei ori o
formulare pozitiva, de pilda: Acum ma insanatosesc, sau Sint perfect sanatos, sau Am locuinta
etc.

Imaginea dorintei implinite trebuie mentinuta in minte si insotita de credinta nestramutata ca asa
va fi, ca asa este.

Mai mult, trebuie sa lasm EU-lui nostru superior (Ingerului pazitor) posibilitatea de a oferi tot ce
este mai bun, de aceea vom formula rugamintea astfel: Imi doresc lucrul acesta sau chiar ceva
mai bun; iar apoi, la formula de incheiere, vom spune: Acesta este modul cel mai bun, mai
armonios in care se manifesta Binele Suprem, pentru bine tuturor. Trebuie sa stim ca vizualizarea
nu ne va reusi, nu va avea efectul dorit, daca noi nu ne vom gindi la binele tuturor, iar apoi la
binele nostru.
Cei ce vor sa-si asigure succesul calcind peste cadavre nu vor face decit sa-si atraga tot raul
comis asupra propriei lor persoane.

Spre exemplu, daca cineva vrea sa devina seful unui departament, el nu are voie sa-si imagineze
ca cel ce conduce departamentul in prezent este dat afara, s-a imbolnavit sau a murit.

Candidatul la functie trebuie sa-si imagineze ca si actualul sef va avansa pe scara ierarhica, iar
functia pe care o viseaza va deveni astfel vacanta.

Totodata, nu trebuie sa facem fel de fel de calcule, cum sa ne atingem scopul, ci trebuie sa lasam
in grija Ratiunii Supreme toate amanuntele.

Vizualizarea trebuie repetata zilnic, de cel putin doua-trei ori pe zi. Totodata, cind ne gindim la cele
ce ne intereseaza, vom avea grija ca toate gindurile noastre sa fie pozitive.

Cind putem inregistra un esec. Vizualizarea poate sa nu ne reuseasca daca dorinta nu este
sincera sau ceea ce ne dorim nu ne este necesar, fie nu ni se potriveste. De exemplu, un barbat
vrea sa aiba o masina, dar nu reuseste sa-si ia nici la a treia mina. De ce? Pentru ca nu se pricepe
deloc la tehnica si nu face diferenta nici intre un surub si o piulita, iar la volan este crispat si
foarte speriat.

Scepticii vor spune ca doar cu vise si convingeri nu putem realiza ceea ce ne dorim.

Vizualizarea constructiva ii poate ajuta doar pe cei ce aspira cu convingere catre ceea ce-si
doresc si, pe linga vise, fac tot ce le sta in puteri pentru a le realiza cit mai curind.
PSIHOLOGII SPUN CA FELUL IN CARE GANDIM NE DETERMINA VIATA...

SA FIE OARE ADEVARATA AFIRMATIA: ,,ESTI CEEA CE GANDESTI?"

Gândul - arhitect al destinului

Dacă mintea se opreşte continuu asupra unui anumit lanţ de gânduri, ea formează treptat un culoar prin care forţa -gând va trece automat, creând o anumită obişnuinţă mentală

ce va supravieţui morţii şi, întrucât aparţine egoului, va fi purtată cu sine în următoarea încarnare, ca tendinţă mentală sau capacitate.

Să ne amintim că fiecare gând îşi are propria imagine mentală. Esenţa diferitelor imagini mentale formate într-o anumită viaţă fizică se structurează în planul mental şi va

constitui baza (chintesenţa) următoarei încarnări. La naştere, sufletul este înzestrat nu numai cu un nou corp fizic, dar şi cu o nouă minte şi un nou intelect (BUDDHI).

Este dificil să explici detaliat activitatea gândului şi modul în care determină el destinul omului. Orice KARMA (acţiune) produce două categorii de efecte, una asupra minţii

individuale, iar cealaltă asupra lumii. Omul îşi structurează coordonatele vieţii sale viitoare prin efectele acţiunilor sale asupra celorlalţi.

Orice acţiune are un trecut (o cauză) ce conduce la ea, şi un viitor ce derivă din ea. Acţiunea presupune o dorinţă care a generat -o şi un gând care a modelat-o. Fiecare gând

este o verigă într-un lanţ nesfârşit de cauze şi efecte, fiecare efect devenind la rândul său o cauză şi fiecare cauză fiind efectul unei cauze anterioare; iar fiecare verigă a acestui

lanţ neîntrerupt este structurată din trei componente - dorinţă, gând şi acţiune. Dorinţa stimulează gândul; gândul se manifestă printr-o acţiune. Acţiunea constituie chiar urzeala

destinului.

Spre exemplu, cel ce priveşte cu invidie egoistă posesiunea altora, chiar dacă nu se transformă într -un hoţ activ în prezent, are toate şansele să devină unul într-o viaţă viitoare,

în timp ce ura şi răzbunarea mentalizate prea mult sunt seminţele din care se va naşte un viitor ucigaş.

Dimpotrivă, iubirea altruistă va transforma fiinţa mai întâi într-un filantrop, apoi într-un sfânt; şi fiecare gând de compasiune va modela caracterul tandru şi milostiv al unui

adevărat prieten al universului.

Nu trebuie sa cădeţi în greşeala fatalismului, căci aceasta nu produce decât lene şi inerţie. Trebuie doar să recunoaşteţi şi să înţelegeţi marile puteri ale gândului şi, prin trudă,

să ajungeţi la o gândire corectă, ce vă va făuri apoi un mare destin.

Cel care cultivă o acţiune, culege un obicei; cel care cultivă un obicei, culege un caracter; iar cel care cultivă un caracter, culege un destin. Omul este stăpânul propriului destin.

El îşi poate controla destinul prin puterea gândului. La fel, destinul actual poate fi schimbat. Nu depinde decât de om, căci toate faculăţile, energiile şi puterile zac latent în el; ele

trebuie doar manifestate plenar, şi omul va deveni liber şi mare.

Dezechilibrele psiho-fizice

Gandul îşi exercită influenţa asupra întregului corp. Durerea mentală slăbeşte organismul fizic, dar nu mai puţin adevărat că şi corpul influenţează mintea; un corp sănătos este

barometrul unei minţi sănătoase. Când corpul e bolnav, mintea se îmbolnăveşte şi ea.

Pornirile violente ale unui caracter prea aprins produc serioase daune celulelor creierului, generând produşi chimici otrăvitori în sânge, dau naştere unui şoc general şi

depresiunii, şi suprimă secreţia sucurilor gastrice, a bilei şi celorlalte sucuri digesive din tubul alimentar, secătuiesc energia, vitalitatea, induc îmbătrânirea prematură şi

scurtează viaţa. Când suntem furioşi, mintea devine perturbată, fapt care creează apoi disfuncţionalităţi la nivelul corpului, datorită intrării în agitaţie a întregului sistem nervos.
Aceasta este explicaţia “nervilor” pe care îi avem, sau a stării de enervare. De aceea este preferabil să ne controlăm mânia prin iubire. Mânia este o energie atât de puternică,

încât ea nu poate fi controlată prin intelectul obişnuit (VYAVAHARA BUDDHI), ci numai prin intelectul pur (SATTVA BUDDHI) sau discernământ (VIVEKA -VICHARA).

Puterile creatoare ale gândului

Gândul creează lumea. El determină devenirea lucrurilor întru existenţă. Gândurile dezvoltă dorinţele şi excită pasiunile. În mod analog, gândurile contrare ce urmăresc

anihilarea dorinţelor şi pasiunilor vor contrabalansa efectele primelor gânduri. Acesta este un lucru foarte important: când sunteţi asaltat de o anumită dorinţă sau pasiune,

gândul contrar vă va ajuta să o distrugeţi. Dacă gândiţi despre cineva că el este prietenul vostru, acest lucru se va transforma în realitate. Dacă în schimb îl vizualizaţi ca

duşman, mintea va actualiza deopotrivă şi acest gând. De aceea, cel care ştie cum să lucreze cu mintea, controlând -o printr-o practică constantă, poate atinge fericirea.

Gândurile atrag gânduri similare

În lumea gândurilor, ca şi pretutindeni în univers, funcţionează “legea atracţiei prin rezonanţă”. Oamenii care au gânduri similare se simt atraşi în mod natural unul către celălalt.

Sau cum spune înţelepciunea populară: “Cine se aseamănă, se-adună”, ori “Spune-mi cu cine te întovărăşeşti ca să-ţi spun cine eşti”.

Doctorul va fi atras de alţi doctori, sau de cercurile medicale; poetul de alt poet (sau de un suflet poetic); cântareţul de alţi cântareţi; filosoful de filosofi; vagabondul de

vagabonzi, etc. Mintea are putere de atracţie. Omul îşi atrage continuu spre sine din universul vizibil şi din cel invizibil (ce conţine forţele vieţii) gândurile, influenţele şi condiţiile

cel mai apropiate de cele ale propriilor idei. Ducând cu voi anumite gânduri şi reţinându-le o durată mai lungă de timp, veţi atrage fără încetare, conştient sau inconştient, tot

ceea ce corespunde calitaţii voastre dominante de gândire. Gândurile sunt proprietatea voastră privată şi le puteţi folosi într-un mod creator, împlindu-vă dorinţele, prin

cunoaşterea puterii lor şi utilizarea lor conştientă, prin focalizare şi concentrare.

Secretul este “Legea Atracţiei” care spune cam aşa: lucrurile, persoanele, întîmplările din viaţa ta există

pentru că tu le-ai “atras” prin gîndirea ta. Cum ar veni, gîndul tău are putere creatoare. Hmm, unde am

mai auzit asta ? (este un concept New Age pe care însuşi Buda l-a afirmat: “tot ce sîntem este rezultatul

gîndirii noastre.”)

Altfel spus, “gîndurile sunt lucruri.“ “Secretul” ne “învaţă” că gîndurile pe care le nutrim se materializează

într-un chip înspăimîntător de real. Aşa că atenţie la ce gîndiţi, ar fi o primă sugestie a “secretului” !

Teorie promovată după toate legile economiei de piaţă şi împachetată atrăgător în forme scrise şi video,

“Secretul” în primul şi-n primul rînd aduce un ban celor ce-l dezvăluie în mod generos, poate din defectul

că nu pot ţine un secret… Adică este în primul şi-n primul rînd un produs de marketing. Dar teoria

gîndirii pozitive nu este deloc un secret, şi mai puţin unul necunoscut. Despre ea s-a mai auzit şi s-a tot

vorbit.

“The Secret” este un film/documentar care nu aduce nimic nou. Puterea (magică a) gîndului, gîndirea

pozitivă şi vizualizarea nu sunt lucruri noi. Ele se regăsesc în cărţile, seminariile şi trainingurile experţilor
în “dezvoltare personală” de zeci de ani. Iar “Legea atracţiei” supranumită aici şi “secretul”, nu este

nicidecum o lege propriu-zisă potrivit unor standarde legale sau ştiinţifice. Este doar o idee care

susţine că gîndurile noastre ne determină destinul, idee căreia i-a fost aplicată o etichetă pseudo-

ştiinţifică.

Aproape că periodic trebuie să apară pe standuri un bestseller care să promită de la iluminare şi puteri

supranaturale, la prosperitate personală şi pace mondială. Secretul este să ajungă să fie promovat cu

zelul şi apetitul unui revoluţionar regim dietar. Aşa s-a întîmplat secretului cu acelaşi nume. Dacă ajungi

să cunoşti şi să înţelegi “secretul”, poţi deveni sau poţi avea tot ce-ţi doreşti în viaţă. “Legea atracţiei”

spune că în funcţie de gîndurile noastre şi de reprezentările pe care acestea le generează în mintea

noastră, “atragem” lucruri bune sau rele în viaţa noastră.

Filmul este alcătuit dintr-o serie de interviuri şi scurte secvenţe dramatice. Se găseşte şi sub formă de

video descărcabil pe Internet (uite aici) pentru un cost minim (cît costă să-l vezi?). În primul rînd, el

reuşeşte să captiveze prin nonşalanţă. Însă mai reuşeşte şi să discrediteze munca serioasă şi

realizările excepţionale ale unor indivizi ca Einstein (elocvent este şi citatul de pe blogul cuiva,

“imaginaţia este mai importantă decît cunoaşterea”, cui îi este atribuit? Lui Einstein!!!), Shakespeare, sau

Da Vinci (de ce auzim din nou de el?) pe care-i înfăţişează la introducerea dvd-ului, chipurile succesul lor

datorîndu-se descoperirii “secretului” !? Dacă sîntem şi mai atenţi, observăm că avem de-a face cu o

feroce filozofie a narcisismului gata să-şi blameze victimele pentru circumstanţele dezavantajoase ale

vieţilor lor.

Dar, hai să nu fim negativi, aşa cum ne îndeamnă filmul ! Să nu ne concentrăm asupra aspectelor

negative fiindcă acesta-i marele “secret”: gîndeşte pozitiv ! Astfel dacă-ţi însuşeşti “secretul” poţi să te

îmbogăţeşti, să te însănătoşeşti, să ai succes, să devii popular şi celebru, şi… ce-am uitat, aa, bogat ! (pe

site-ul filmului trebuie plătiţi 3,95 de dolari vizionarea! Cineva sigur face un ban grămadă dezvăluind

“secretul”, nu ?). Sigur, vor găsi o justificare onorabilă şi pentru asta. Dar, aici e vorba de un secret ! Aşa-i

de ieftin ?

Ce este “secretul” ? Se ia noţiunea gîndirii pozitive, se înveştmîntează iscusit în terminologie filozofică, i

se găsesc nişte “prezentatori” pasionaţi şi apoi se aplică insistent dorinţelor personale şi ego-ului

personal. La urmă i se dă denumirea de “lege”, mai exact aceea a “atracţiei” ca să miroasă atrăgător a

ştiinţă. Mai mult, se va pretinde că “reţeta” e străveche, mii de ani de înţelepciune fiind în spatele ei şi

desigur, foarte mulţi au beneficiat de pe urma ei !

Pentru ca “secretul” să funcţioneze este însă nevoie de multă credulitate, factor fără de care s-ar vedea

de la poştă cît de eronat este din punct de vedere istoric, filozofic, ştiinţific, religios şi mai ales practic.
Dar, ce contează ! Important este că secretul ţi se împărtăşeşte şi că devii unul dintre binecuvîntaţii iniţiaţi

Dar există o tonă de literatură cunoscută bazată pe ideea că gîndurile noastre pot influenţa, chiar

modifica realitatea înconjurătoare a vieţilor noastre. Că ele pot aduce în existenţă, sau realmente pot crea

lucruri. Fie că ne place sau nu, conceptul respectiv are rădăcini oculte şi orientale, aşa cum indică

următorul articol al binecunoscutei enciclopedii gratis (ce păcat că-i doar în engleză!).

Deci, “secretul” este gîndire pozitivă promovată prin metodele agresive ale marketingului modern.

Prezentată în culori şi imagini derivate din altă recentă născocire populară aducătoare de mari dividende,

Codul lui Da Vinci. În aceeaşi manieră ca a înaintaşului Brown, autorul ficţiunii presupusului cod al lui Da

Vinci, şi pentru “secret” se invocă misterioase societăţi secrete. Astfel, menţiunea lor este menită să

stîrnească un mare interes din partea publicului larg şi să urce în topuri cărţile şi filmele unde apare.

Dar, iată în ce constă secretul, versiunea gratuită (ca orice produs de succes, el este oferit şi-n ţară, dar

contra cost: uite aici) (cel mai mult îmi place denumirea societăţii care-l comercializează la noi: “adevăr

divin s.r.l.” unde s.r.l. înseamnă societate cu răspundere limitată, parcă?!). Pentru a obţine ceea ce

doreşti în viaţă, ne “învaţă” filmul, tot ce trebuie să faci este să te gîndeşti la ce vrei şi să eviţi să te

gîndeşti la ce nu vrei. Fără a depune însă un mare efort de monitorizare a propriilor tale gînduri. Potrivit

unui videoclip de pe Youtube, asta se petrece automat odată ce ai prins “secretul” care apropo, nici nu

mai este secret odată ce l-ai crezut (mă repet!), însă ei tot aşa ţi-l vor prezenta. Ca şi exemplu de produs

instant, unul din gama “trebuie doar să adăugaţi apă”, “Secretul” este remarcabil. De fapt, nici nu sînt

sigur că necesită apă, fiindcă sigur nu are nevoie de muncă ! Şi aici e şmecheria !

Cred că “secretul” este că… încă-i destul de uşor să-i laşi pe fraieri fără bani dacă-i poţi convinge

că pot face bani fără muncă !

În cazul nostru, al românilor care am urmărit versiunea piratată a “Secretului”, şmecheria constă nu atît

de mult din a ne lăsa fără bani, oricum nu avem mulţi, ci a rămîne fără gîndirea critică. Şi aici e buba !

N-avem bani, dar nici minte prea multă !

Reuşita, succesul în orice, necesită multă muncă. Parcă aşa percepeam lumea pînă la apariţia secretului,

nu ? Gîndirea pozitivă poate reprezenta o mică parte din acel efort, dar nici măcar nu este un ingredient

obligatoriu. În plus, ce mai ştim este că nici chiar munca multă, indiferent cît de pozitivi sîntem, nu rezultă

neapărat într-un mare succes. Acesta necesită ca o mulţime de factori să se combine la momentul

potrivit, mulţi dintre ei aflaţi în afara controlului nostru de vreun fel. Printre aceştia, Dumnezeu. Dar,
Dumnezeu nu intră în discuţie în “Secret”, acesta devenind util doar atunci cînd omul se ajută singur

printr-o gîndire pozitivă.

Dar, lucrurile bune nu se întîmplă doar fiindcă noi ne concentrăm asupra lor, iar lucrurile rele nu se petrec

doar fiindcă cineva s-a temut de ele, sau vai! s-a gîndit la ele. Dacă aţi observat, acestea adeseori se

întîmplă indiferent de ce anume noi am gîndit deoarece lumea gîndurilor noastre este doar o mică, cam

prea mică parte am fi tentaţi să zicem, a ceea ce noi numim drept universul nostru personal.

În filmuleţ sînt văzuţi mai mulţi indivizi care mărturisesc că “secretul” este totuşi valabil, că el dă

rezultatele scontate. Într-adevăr cei care trăiesc în societăţi afluente beneficiază de condiţiile în care atît

succesul cît şi eşecul să se manifeste mai frecvent. Adică, în astfel de condiţii (în bogăţie), omul are mai

multe şanse să-şi “schimbe” viaţa decît cetăţenii unor ţări lovite de soartă, să zicem de pildă cei din

Myanmar, zilele astea. Ştiţi ce li s-a întîmplat, nu ? E vorba de ciclonul devastator care le-a măturat

(literalmente!) ţara. Numărătoarea victimelor din Myanmar (fostă Burma, Birmania) continuă şi la această

oră iar cifrele urcă la rîndul sutelor de mii. Ei bine, efectul pe care poate să-l aibă atitudinea pozitivă a

unui om asupra unor astfel de împrejurări din viaţa lui este extrem de limitat. Dacă nu cumva, cu totul

inexistent. Poate cel mult să-i ofere o mîngîiere interioară (însă cît de reală, sau durabilă?) în mijlocul

dezastrului, dar improbabil să-i “schimbe viaţa” foarte curînd. Poate deloc, sună prea negativ ? Oare le-ar

folosi ca în loc de cargouri de alimente, haine şi alte ajutoare materiale, să li se paraşuteze video-uri cu

“Secretul” care le poate “schimba” vieţile ? Voi ce ziceţi ?

Este narcisism (potrivit DEX-ului înseamnă dragoste exagerată, patologică, pentru propria persoană)

dus în extremis să credem că gîndurile noastre personale reprezintă unicul factor important al existenţei

noastre, idee care însă este reluată şi repetată făţiş în “Secret”. Mai mult, cineva observa următoarea

afirmaţie: “nu este treaba noastră să facem lumea mai bună.”

Vai ! acest concept este moralmente eronat, dar cui în pasă într-o societate de consum unde tot ce-ţi

cumperi este “al tău” şi “secretul” acesta (că-ţi vezi de ale tale şi nu-i treaba ta să faci lumea un loc mai

bun, sic) rămîne doar al tău.

Dar dacă ar exista o fărîmă măcar de adevăr în ideea că ceea ce gîndim se concretizează în realitate,

atunci ar fi de datoria şi obligaţia noastră să urmărim binele, da, al nostru, dar şi al altora. Puterea uriaşă

pe care “Secretul” ne-o sugerează că mintea noastră ar deţine-o, implică o gigantică responsabilitate faţă

de alţii. Însă responsabilitatea faţă de binele altora nu este un produs foarte vandabil într-o societate

egoistă, obsedată de confort personal.


Închei cu aceste maxime găsite printre paginile de Internet unde “Secretul” este discutat, adulat, criticat,

sau promovat:

“Aveţi mintea deschisă, dar nici chiar într-atît încît să vă ieşiţi din minţi.”

“Open your mind, but not so far that your brains fall out.”

“Nu vei ara niciodată ogorul brăzdîndu-l în mintea ta.”

“You’ll never plough a field by turning it over in your mind.”

Linkuri de unde m-am informat pentru ce-am compilat mai sus şi un scurt comentariu pentru caracterul

fiecărei pagini de acolo:

http://liastelea.wordpress.com/2008/01/16/secretul-eu-ce-pot-face-sa-ajut/

(proprietara pare impresionată de el şi-şi propune să-l pună în practică în protejarea mediului?!)

http://summeronmymind.blogspot.com/

(persoană indecisă asupra “secretului”, doar îi noteză apariţia şi că ar fi controversat)

http://www.ionut-ciurea.com/blog/2007/04/04/the-secret-legea-atractiei-si-ceea-ce-nu-se-spune/

(autorul paginii este implicat în “dezvoltarea personală… “ dar, zice el, şi profesională)

http://www.skeptic.com/eskeptic/07-03-07.html

(ideea “secretului” este spulberată aici în cel mai pur stil sceptic şi cinic cu putinţă; a se avea în vedere că

nu se respinge din start ci se judecă şi analizează atent ce el propune)

http://www.mindtweaks.com/wordpress/?p=167

(de aici, m-am “inspirat” cel mai mult în ce-am scris)

http://www.beliefnet.com/story/213/story_21359_1.html

(o femeie bolnavă de cancer descrie contradicţiile pe care “Secretul” le cauzează)

http://www.gsm1888.ro/articole/observator/secretul.htm

(articol critic de provenienţă adventistă, unul care deplînge acceptarea ideii “Secretului”, unul dintre

puţinele articole critice scrise în l. română prezente pe Internet!)

Altă persoană de naţionalitate română, entuziasmată de “secret”:


Donald Trump: “Gindeste in stil mare”… dar numai pe orizontala…
Brandul Tramp, perfectiunea calitatii, atrage astazi pe glob milioane de clienti. Tinerii la inceput
de drum sunt fascinati de numele Trump. El ne duce cu gindul la o lume perfecta realizata
exculsiv prin vointa omului.

In spatele acestui brand se afla un om, o pesonalitate puternica, care impune lumii intregi un
anumit stil de viata. Donald Trump a devenit cunoscut in Romania, in special prin serialul de
televiziune “Ucenicul” si cartile lui se vand in milioane de exemplare. Invataturile lui sunt
considerate garantia sucesului in viata si afaceri.

Doland Trump ca scriitor se incadreaza in randul autorilor motivationali si de dezvoltare


personala, iar stiul de viata propus de acestia se observa imediat din titlul cartilor lor:

Gindeste bine si in stil mare – Donald Trump


Descopera forta din tine – Anthony Robbins
Spune pot si vei putea-Norman – V. Peale
Puterea de convingere – Napoleon Hill
Spiritualitatea succesului – Vincent M. Roazzi
Succesul si atitudinea – Napolein Hill
Secretele succesului – Dale Carnegie
De la idee la bani – Napoleon Hill
Calea magului – Deepak Chopra
Forta gindirii pozitive in afaceri – W Ventrell
Realizeaza-te pe deplin – J.C. Maxwell
Dincolo de varf – Zig Ziglar, etc.

In arta motivationala exista mai multe directii de dezvoltare personala in functie de gandirea
autorului. Aceasta gandire este reflexul unei anumita conceptii, despre viata si fericire.

Aceste conceptii sunt de trei feluri: filosofice (materialiste si idealiste), panteiste (influente
orientale) si religioase (de sorginte neoprotestante). Autorii se incadreaza in una din aceste
directii si de aici porneste si manifestarea lor in viata.

De exemplu:
Donald Trump – materialist
Anthony Robbins – materialist
Napoleon Hill – materialist
Zig Ziglar – religios protestant
J.C. Maxwell – religios protestant
Dale Carnegie – religios protestant
Deppak Copra – panteist, etc.

Curentul de motivatie si dezvoltare personala isi are originea in America,de acolo provine,
ramnificatiile lui facandu-se simtite si in Europa. Cursurile de afaceri, MBA, cursurile de
psihologie aplicata, vanzari, promoveaza aceste idei…, iar tinerii care lucreaza in diferite
societati comerciale sau institutii de stat sunt influentati direct de aceste conceptii prin cursuri de
perfectionare.

Oare gindurile unui crestin ortodox sunt compatibile cu gindurile propuse de autorii
motivationali ?

In literature motivationala fara o imagine buna de sine, omul nu este nici motivat in bine si nici
nu are o atitudine corespunzatoare in viata. Se merge pe intarirea increderii in sine, in judecata
proprie,omul avand in sine toate capacitatile de a reusi in viata… Noi ne programam viitorul,
suntem profetii propriei noastre vieti. Ceea ce am semanat aceea si culegem, totul fiind
matematic in viata. Trebuie sa ne stapanim emotiile si sa adoptam o atitudine de entuziasm in
viata. Important este sa avem o imaginatie creatoare, autonomie in alegerile noastre, sa gindim
pozitiv. Omul isi stabileste singur directia in viata, avand in sine toate calitatile de a reusi.
Acest stil de viata este propus si de Donald Trump in scrierile sale. Aceasta conceptie de viata ne
arata supraomul zilelor noastre. Daca omul se poate descurca si singur, atunci Dumnezeu nu isi
mai are rostul. Aceasta gindire, cauza-efect, este specifica antichitatii lui Platon si Aristotel si din
ea rezulta ca noi ne putem dezvolta personal independent de Divinitate sau chiar o putem ignora.

Cum ramane atunci cu cuvantul “Fara de Mine nu puteti face nimic”, sau “Cine nu aduna cu
Mine risipeste”? Noua, romanilor, ne trebuie o aprofundare a vietii Bisericii, pentru a avea un
filtru de discernere in aceasta privinta. Ce alegem? O dezvoltare personala alaturi de Hristos si
sfintii lui sau o dezvoltare personala fara Dumnezeu. Vrei sa stai alaturi de Trump intr-o lume
fara Dumnezeu (In cartea “Gindeste bine si in stil mare” nu este scris nici macar un singur
cuvant despre Dumnezeu, deci El lipseste din gindurile lui Trump) sau alaturi de Hristos cu
promisiunea unei vieti fericite acum si in vesnicie?
Ucenicul cui vrei sa fii?

La sfarsit va pun in atentie urmatoarea problema:


Cum influenteaza religia fiecaruia, dezvoltarea si motivatia lui personala? Putem acorda practica
ortodoxa cu stilul american de viata?

Radu Rotaru

Destinul- ţap ispăşitor al slăbiciunilor omeneşti.


Postat de Animator, Marti 10 Februarie, 14:58 in Prima categorie

“Destinul nu este o chestiune de şansă, este o chestiune


de alegere, nu este un lucru care trebuie aşteptat, este un lucru
care trebuie realizat.” William Jennings Bryan

Ce este destinul? Alegere sau Continuitate?..Iar daca intr-adevar


traim ce ne-a fost scris in destin atunci ce vina avem pentru pacatele comise,
sau destinul e doar o scuza a comiterii acestora [a pacatelor] ?

Abraham Lincoln spunea:


"Majoritatea oamenilor sunt fericiţi dacă îşi propun ei înşişi să fie fericiţi"