Autori:

DOLTU Daniela Livia, absolventă a Facultăţii de Psihologie (2001), masterat Intervenţie

psihosocială şi psihoterapie (2004), ofiţer psiholog la I.P.J. Iaşi în cadrul Compartimentului de
Prevenire şi Analiză a Criminalităţii avănd competenţe în asistarea psihologică a victimelor,
martorilor infracţiunilor, al agresorilor, precum şi realizarea de studii psihosociologice pe
diferite problematici ( nr. tel. 0723.298.296)
GHERGHEL Ani-Maria, absolventă a Facultăţii de Psihologie (1996), masterat Relaţii umane
şi comunicare (2002), ofiţer psiholog la I.P.J. Iaşi în cadrul Serviciului Criminalistic, avand
competenţe în poligraf şi profiling ( nr. tel. 0742.966.296).

A FI MAI ONEST, DAR NU NEAPĂRAT MAI INTELIGENT DECÂT CEILALŢI

EFECTUL MUHAMMAD ALI LA POLIŢIŞTI

Acest studiu isi doreste să pună în evidenţă generalitatea efectului Muhammad Ali
demonstrănd că şi poliţiştii prezintă tendinţa de a se percepe pe ei inşişi ca fiind superiori
celorlalţi atunci cănd se referă la moralitate ( onestitate), dar nu şi atunci cănd au în vedere
inteligenţa. De asemenea, ne aşteptăm ca participanţii să considere onestitatea/ cinstea mai
dezirabilă, mai controlabilă şi, in acelaşi timp, mai puţin verificabilă in comparaţie cu
inteligenţa. Ceea ce aduce nou studiul nostru este şi introducerea dihotomiei nivel redus de
onestitate/ nivel redus de inteligenţă faţă de cele două trăsături prezentate anterior. Cu
ajutorul acestor două dimensiuni vom verifica prezenţa efectului studiat, dar prin plasarea
puncului de referinta în planul negativ, unde ne aşteptăm să obţinem încă o confirmare a
existenţei acestuia. Specificul instituţional va influenţa rezultatele studiului nostru,
particularizănd rezultatele oţinute.

De ce un „Efect Muhammad Ali”?

Muhammad Ali (alias Cassius Clay) a fost unul dintre cei mai renumiţi sportivi
americani. Întrucât nu a fost înrolat în armata, întrebat dacă în mod real nu a reuşit la testul de
inteligenţă sau pentru că intenţionat a completat greşit testul pentru a scăpa de serviciul militar,
sportivul a răspuns: „Eu am afirmat doar că sunt cel mai bun, nu cel mai inteligent” ( Ali,
1975).
Cercetătorii au interpretat acest răspuns ca pe o caracteristică a self-ului şi nu ca pe
particularitate a modului în care se vedea boxerul Muhammad Ali.
Allison, Messick şi Goethals (1989) au descoperit tendinţa de a ne percepe ca fiind
superiori celorlalţi când ne referim la moralitate (onestitate), dar nu şi atunci când avem în
vedere inteligenţa. Ei au dat numele celebrului campion acestei tendinţe.
S-a demonstrat că oamenii au tendinţa de a se percepe pe sine ca având mai multe
comportamente dezirabile decât ceilalţi şi mai puţine comportamente indezirabile decât
aceştia. Aceasta se datorează faptului că încercăm să ne facem o imagine de sine pozitivă prin
compararea cu ceilalţi, atât pentru a ne menţine o stimă de sine înaltă, cât şi pentru felul în care
ne văd ceilalţi.
Prezenţa acestui efect a fost verificată pe diferite populaţii americane şi vest-europene.
Sub îndrumarea lui S. Chelcea (1999) a fost realizat un studiu similar şi pe o populaţie
românească de studenţi. Aceste studii au demonstrat că subiecţii chestionaţi consideră că
trăsătura de personalitate „onestitate” este mai pregnantă la propria lor persoană decât la
ceilalţi, în timp ce inteligenţa este considerată a fi o trăsătură de personalitate ce caracterizează
populaţia în general. Totuşi, studiul efectuat pe populaţie românească a relevat o serie de
caracteristici proprii.
Allison ş.a. (1989) au explicat efectul Muhammad Ali prin diferenţele care există între
dimensiunile onestităţii şi inteligenţei: dezirabilitate, controlabilitate şi verificabilitate. Prin
studiile lor au ajuns la următoarea concluzie: ne percepem mai morali comparativ cu ceilalţi
pentru că onestitatea este considerată mai dezirabilă, mai controlabilă şi mai puţin verificabilă
decât inteligenţa. (Chelcea, 1999)
O multitudine de studii din domeniul psihologiei sociale s-au axat pe studiul imaginii de
sine în diferite contexte de cercetare: compararea socială, atribuirea, teorii ale dezvoltării
sociale, identitate socială etc. Întrucât noi am folosit ca punct de plecare Efectul Muhammad
Ali pentru studiul de faţă, ne vom opri doar la acele cercetări care au abordat problematica
onestităţii şi a inteligenţei.
Efectul Muhammad Ali este un proces de comparare socială, de raportare a individului
la ceilalţi. Festinger (1980), unul dintre cercetătorii de referinţă ai acestei noţiuni de psihologie
socială, este de părere că fiecare individ are tendinţa de a-şi evalua opiniile şi aptitudinile, iar
când mijloacele obiective non-sociale lipsesc, evaluarea se face prin compararea cu opiniile şi
aptitudinile celorlalţi. Mai mult, tendinţa de comparare cu celălalt scade pe măsură ce creşte
diferenţa între individ şi celălalt de referinţă (Doise, 1996). Pornind de la aceste cercetări,
Codol (1984) pune în evidenţă legătura care există între efectele de conformis şi presiunea
uniformizatoare şi tendinţa de diferenţiere a indivizilor. Este vorba despre conformismul
superior de sine sau efectul P.I.P. (Primum Inter Pares). Codol consideră că indivizii nu se
compară în funcţie de incertitudine, ci în funcţie de normele sociale în vigoare într-o situaţie în
care Eul şi celălalt sunt implicaţi simultan. Autorul consideră că „pentru un ansamblu definit de
indivizi, există în general o tendinţă a fiecăruia de a afirma că el personal este mai conform cu
normele în vigoare în acest ansamblu decât ceilalţi participanţi în general.” (Neculau, 1996) Cu
cât gradul de normativitate al acestor norme este mai ridicat, cu atât această tendinţă este mai
ridicată.
Tot Festinger (1953) demonstrează si importanţa conformismului public care conduce,
in cele din urmă, la acceptarea privată. Conform teoriei sale, atracţia pe care o resimte individul
faţă de grup hotaraşte cuantumul influenţei la nivel privat. Cu cat individul este mai atras de
grupul de apartenenţă ( şi atracţia depinde de recompensele oferite de grup membrilor pentru
acceptatrea normelor), cu atăt schimbarea privată a atitudinii va fi mai semnificativă. (Boncu,
2002)
În paralel cu conformismul superior de sine există un fenomen analog şi la nivelul
comparării între grupuri, respectiv „conformism superior al propriului grup”: indivizii
consideră grupul căruia îi aparţin drept mai conform cu normele sociale decât celelalte grupuri.
Intr-un studiu realizat Goodnow (1984) ce a vizat reprezentările sociale ale inteligenţei
a ajuns la concluzia că „inteligenţa constituie o valoare socială esenţială a culturii occidentale”
(Neculau, 1996). Tot pentru a reliefa importanţa pe care o are inteligenţa la nivelul societăţii
menţionăm şi studiul lui Deschamps ş. a. în care adolescenţii trebuiau să ierarhizeze, în funcţie
de importanţă, 14 valori personale. Rezultatele obţinute plasează pe primul loc inteligenţa, iar
pe locul al doilea onestitatea.
Într-un studiu realizat de Van Lange în 1997 asupra dezvoltării sociale formulează
ipoteza dezvoltării prosociale conform căreia oamenii devin mai prosociali pe măsură ce
îmbătrânesc deoarece ei învaţă rolul cooperării în cadrul interacţiunilor sociale. Acest studiu a
demonstrat că aparitia valorilor prosociale nu este dependentă de evenimentele sociale, ci de
experientele personale ale indivizilor.

Verificarea efectului Muhammad Ali pe o populaţie de poliţişti

În contextul actual, în care poliţistului i se cere să facă faţă unei multitudini de solicitări,
atât de natură morală, cât şi intelectuală şi fizică şi date fiind caracteristicile acestei grupe
profesionale (sistem închis, evaluarea activităţii după indicatori cantitativi, volum mare de
cunoştinţe ce trebuiesc acumulate într-un timp foarte scurt, sistemul de avansări etc.), ne
întrebăm dacă acest efect apare şi la această categorie profesională şi dacă se va constata
prezenţa lui atunci ne aşteptăm să apară unele elemente particulare.
Obiectivul acestui studiu este verificarea prezenţei generalităţii efectului Muhammad
Ali în răndul poliţiştilor.
Pentru a verifica prezenţa efectului în evaluarea self-ului şi a altora, vom înţelege self-ul
ca fiind „suma totală a judecăţilor şi sentimentelor persoanei despre ea însăşi ca obiect al
cunoaşterii”, definiţie formulată de Rosenberg.
În primul rând vom verifica generalitatea efectului utilizând termenii de onestitate şi
inteligenţă, introducându-se şi termenii „nivel redus de onestitate” şi „nivel redus de
inteligenţă” pe o populaţie de poliţişti ieşeni. Totodată suntem interesaţi să identificăm şi modul
în care se realizează auto-atribuirea intensităţii gradului în care cele două trăsături (onestitate şi
inteligenţă) sunt considerate ca definitorii pentru personalitate atunci când se face compararea
cu un altul semnificativ.
În ciuda diferenţelor care ţin atât de nivelul cultural românesc, cât şi a celor legate de
sistemul poliţienesc ne aşteptăm ca efectul Muhammad Ali să se manifeste la poliţişti în
general. De asemenea trăsăturile ce ţin de moralitate vor fi considerate ca fiind mai dezirabile,
mai controlabile şi mai puţin verificabile în comparaţie cu cele care ţin de aptitudinea
intelectuală incriminată în studiul nostru.
Dezirabilitatea a fost definită ca ceva ce este bine să posezi. Prin controlabilitate s-a
inţeles proprietatea trăsăturilor de personalitate de a fi create, dezvoltate sau eliminate prin
voinţă sau eforturi proprii.
Designul nostru experimental este de tipul 2 (trăsătură de personalitate) x 2 (valenţa
trăsăturii).

Ipotezele:
1. Efectul Muhammad Ali se fi preyent şi în cazul poliţiştilor.Ipoteza se va valida dacă
vom obţine diferenţe semnificative între mediile obţinute la scorurile auto şi
heteroatribuite la cele dimeniunile onestitate şi inteligenţă.
2. Poliţiştii consideră onestitatea ca fiind mai dezirabilă decăt inteligenţa. Ipoteza se va
valida dacă vom obţine diferenţe semnificative intre mediile obţinute la cele două
dimensiuni.
3. Poliţistii consideră onestitatea ca fiind mai controlabilă decăt inteligenţa. Ipoteza se
va valida dacă vom obţine diferenţe semnificative intre mediile obţinute la cele două
dimensiuni.
4. Poliţiştii consideră onestitatea ca fiind mai puţin verificabilă decăt inteligenţa.
Ipoteza se va valida dacă vom obţine diferenţe semnificative intre mediile obţinute
la cele două dimensiuni.
 Metodologia utilizată: Instrumentul pe care l-am utilizat este un chestionar cu
aplicabilitate colectivă. Chestionarul conţine două seturi de întrebări: unul dintre ele vizeză
aprecierea gradelor de dezirabilitate, controlabilitate şi verificabilitate a celor două trăsături de
personalitate, iar un al doilea set vizează compararea subiecţilor care răspund cu alţii
semnificativi .
Cele două seturi de întrebări au fost operaţionalizate astfel: s-au luat în considerare
termenii de onestitate şi inteligenţă, aceştia fiind consideraţi ca reprezentativi pentru punerea în
evidenţă a efectului Muhammad Ali. Aceste două trăsături de personalitate vor fi considerate ca
fiind variante ale variabilei independente trăsătura de personalitate, variabilă de tip within
subjects. Formularea întrebărilor a urmat modelul studiului lui Lange şi Sedikides (1998), iar
răspunsurile sunt scalate de la 1 (în foarte mică măsură) la 11 (în foarte mare măsură), dar noi
am mai adăugat şi trăsăturile de personalitate „nivel redus al onestităţii/cinstei” şi „nivel redus
al inteligenţei”, asa cum a reiesit din pretestarea realizată. Această variabilă o vom denumi
valenţa trăsăturilor de personalitate, cu două variante: pozitiv şi negativ şi va fi considerată o
variabilă between subjects.
Pentru compararea judecăţilor referitoare la sine cu cele ale unor persoane considerate a
fi semnificative am procedat în felul următor: pe lângă cele două concepte de onestitate şi
inteligenţă am selectat încă o serie de 7 caracteristici de personalitate, caracteristici ce sunt
familiare poliţiştilor întrucât ele reprezintă criterii de evaluare folosite în mod uzual în
sondajele realizate la nivelul Poliţiei. Pe lângă importanţa ce se acordă acestor criterii, ele mai
prezintă avantajul de a fi cunoscute de către cei mai mulţi poliţişti. Pentru alegerea grupului
persoanelor de referinţă care să întrunească criteriul semnificaţiei crescute am ales poliţiştii în
general, intrucăt colegii de serviciu fac parte din categoria persoanelor semnificative, fapt
demonstrat de studiile anterioare.
Chestionarul a fost pretestat pe un numar de 30 de poliţişti ajungăndu-se la forma finală
ce cuprinde o scala de evaluare in 11 trepte in care sunt prezentate 7 trăsături de personalitate
( flexibilitate, competenţă profesională, corectitudine, comunicativitate, atitudine deschisă faţă
de colegi, fermitate, prestanţă) în care subiectul se plasează în centrul comparaţiei cu politiştii
în general şi încă o scală cu 11 trepte in care politiştii îşi exprimă opiniile faţă de conceptele de
cinste, inteligenţă, nivel redus al cinstei, nivel redus al inteligenţei.
Lotul: Pentru a verifica prezenţa acestui efect am chestionat un număr de 42 de poliţişti,
bărbaţi, cu vărste cuprinse intre 30-45 de ani, cu o vechime în cadrul poliţiei cuprinsă între 5 si
10 ani, din cadrul I.P.J.Iaşi.
Desfăşurarea: studiul a fost realizat în cursul perioadei 15 – 20.08 2006, la IPJ Iaşi.
Poliţiştilor li s-a făcut precizarea că ancheta psihosociologică la care i-au parte are o finalitate
ştiinţifică, că selecţia lor a fost aleatorie şi că răspunsurile sunt anonime şi confidenţiale.
Completarea chestionarului a durat 10-15 minute.
Interpretarea rezultatelor:
Datele au fost prelucrate cu ajutorul programului SPSS, calculandu-se mediile (M),
abaterile standard (S.D), diferenţele dintre medii (testul t), coeficienţi de corelaţie (coeficientul
r).
Noi am studiat intercorelaţiile dintre cei trei posibili mediatori ai efectului Muhammad
Ali ( dezirabilitate, controlabilitate si verificabilitate). Corelaţiile analizate au demonstrat că
aceste asociaţii nu sunt semnificative. Doar două din şase corelaţii sunt semnificative.
Rezultatele studiului au pus în evidenţă faptul că subiecţii şi-au atribuit lor trăsături
dezirabile într-o măsură mai mare decăt colegilor lor. Cu căt o trăsătură de personalitate are un
nivel mai ridicat de controlabilitate cu atăt ea este mai dezirabilă.
 Pentru onestitate, s-au obţinut corelaţii semnificative între dezirabiltate şi
controlabilitate ( r=0.38, p<0.001), şi între controlabilitate şi verificabilitate ( r=0.32, p<0.001).
Pentru inteligenţă nu s-au obţinut corelaţii semnificative.
Subiecţii investigaţi consideră că este mai dezirabil să fi onest (M=9.42, S.D.=1.32)
decăt inteligent (M=9.95, S.D.=1.41) si mai puţin onest (M=9.97, S.D.=1.01) ca fiind mai
indezirabil decăt mai puţin inteligent ( M=8.32, S.D.=1.43).
Sub aspectul controlabilităţii, participanţii la studiu consideră ca onestitatea (M=8.22,
S.D=1.02) este mai controlabilă decăt inteligenţa (M=5.31, S.D=2.21).
Explicaţia din perspectiva controlabilităţii se bazează pe faptul că onestitatea reprezintă
o caracteristică a personalităţii de care individul se face responsabil, în timp ce inteligenţa
constituie în bună măsură ceva dat, înnăscut.
Alicke (1985) consideră că, în condiţiile unei dezirabilităţi înalte, evaluarea self-ului în
comparaţie cu alţii va fi mai ridicată la trăsăturile puternic controlabile decăt la cele slab
controlabile.
Din punctul de vedere al verificabilităţii, poliţiştii consideră ca onestitatea(M=5.88,
S.D=2.16) este mai puţin verificabilă decăt inteligenţa (M=6.68, S.D.=2.19). În comparaţie cu
inteligenţa a fi bun sau rău este mai dificil de observat, atribuirea onestităţii este mai ambiguă
decăt judecata evaluativă asupra inteligenţei. În aceasta situaţie apare tendinţa subiectivă de a
ne crede pe noi mai oneşti, nu mai inteligenţi decat alţii.
Prin efort de voinţă, prin educaţie putem deveni mai oneşti, dar nu mai inteligenţi, cel
puţin după o anumită vărstă. Oamenii înclină sa se perceapă superiori în ceea ce priveşte
caracteristicile ce stau sub controlul lor, sunt influenţate de deciziile şi comportamentele lor.
Concluzii:
Efectul Muhammad Ali este prezent şi în reprezentările mintale ale self-ului şi ale altora
la politişti. Ei se percep pe ei inşişi mai oneşti, nu mai inteligenţi decăt colegii lor. Rezultatele
investigaţiei noastre susţin teza generalităţii efectului Muhammad Ali.
Efectul Muhammad Ali la poliţişti ar trebui verificat şi în condiţiile comparării cu alţii
semnificativi ( alte categorii socio-profesionale), pe grupe de vărste sau de sex.

Referinţe bibliografice:

Bekkers R. (2002), Development of Social Value Orientations: Socialization and Life-Cycle

Effects. Research note
Boncu S. (2002), Psihologia influentei sociale, Polirom, Iasi
Chelcea S., Lungu O., Lucian R., Vlădut M. (1999), „Reprezentarea mintală a self-ului şi a
altora: efectul Muhammad Ali în România. Particularităţi ale tranziţiei”, Sociologie
Romanească, nr. 4, pp.24-32
Doise W., Deschamp J-C., Mugny G. (1996), Psihologie socială experimentală, Polirom, Iasi
Neculau, A. (coord.) (1996), Psihologie socială. Aspecte contemporane, Polirom, Iasi
Van Lange P., Sedikides C. (1998), „Being more honest but not necessarily more intelligent
than others: generality and explanation for the Muhammad Ali effect”, European Journal of
Social Psychology, nr. 28, pp. 675-680