Sunteți pe pagina 1din 1

Se spune ca intotdeauna intr-un cuplu unul iubeste mai mult si altul mai putin.

Si ca numai in rarele, profundele povesti de mare dragoste sentimentele se asaza, egale, sub zodia eternitatii. Mie mi s-a parut mereu ca eu sunt aceea care a iubit mai mult. Am fost intotdeauna nemultumita de cat de putin mi s-a dat in schimbul nemarginirii de iubire pe care am pus-o in joc. Si m-am plans de meschinaria lumii in care traiesc, pentru ca am fost convinsa ca eu ofer totul, dar mi se raspunde conditionat, pe bucati, pe apucate. Abia dupa ce am vazut ca scenariul se repeta si ca eu rumeg, de fiecare data la capatul iubirii aceleasi dezamagiri, mi-am dat seama ca lucrurile sunt la fel de simple in iubire ca si in orice alta bucata de viata. Suntem dotati diferit pentru dragoste, asa cum suntem diferiti in ceea ce priveste capacitatea noastra de a canta, de a dansa, de a picta, de a crede sau de a face sport. Pana la urma, si puterea de a iubi e tot o aptitudine si inzestrarile sunt diferite de la om la om. Am inteles candva si ca suntem mai inclinati sa credem ca noi insine am iubit mai mult si ca celalalt a facut o oferta mai modesta, asa cum, in general, ni se pare ca noi facem mai mult si mai bine decat ceilalti, dintr-un subiectivism care ne tine in viata sau macar ne tine in viata stima de sine. Si, intr-un final, am priceput ca, de fapt, nu conteaza niciodata cine a iubit mai mult. Dincolo de moarte, toate obstacolele iubirii se sterg, ramane doar dragostea pura, enorma, de nemasurat, de neindurat. Dincolo de divort, nu mai conteaza nicio masuratoare, pentru ca intr-o iubire irosita pierd totul amandoi investitorii de suflet. Iar inainte de moarte si fara teama de divort, oricum nu are nicio insemnatate daca unul ofera mai mult si celalalt mai putin, atata timp cat amandoi sunt fericiti si impacati cu rolurile lor. Pentru ca, pana la urma, nimic nu este masurabil in iubire.