Romantismul eului liric este demonstrat de intensitatea cu care traieste sentimentul iubirii, in favoarea caruia este gata sa renunte

la nemurire. Asa cum fiinta terestra isi constientizeaza limitele: timpul, spatiul, moartea; si geniul devine constient de povara eternitatii" greul negrei vesnicii". Alternanta pronominala "eu sau altul" sugereaza incapacitatea omului de a distinge natura comuna de cea de exceptie. In ultima strofa a poeziei se accentueaza opozitia dintre cele doua lumi prin metaforele: "cercul vostru stramt"/ "lumea mea". Din perspectiva insului de exceptie, lumea terestra este limitata prin timp, spatiu si destin, in timp ce propria lume pare lipsita de limite. Tragismul conditiei sale se naste din contradictia dintre darul eternitatii si suferinta neimplinirii afectivr. Lumea astrala are ca privilegiu nemurirea si ca limita neiubirea:" Ci eu, in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece". Sinteza a spiritului creator eminescian, poemul "Luceafarul" da expresie lirica originala romantismului romanesc si universal.