Drept administrativ c5 4.11.

1.2013 Contractul administrativ reprezinta o creatie a jurisprudentei Consiliului de Stat francez, care a contribuit la conturarea autonomiei dreptului administrativ ca ramura distinct de drept, fiind conceput prin raportare la alte dou institutii esentiale ale acestuia, respectiv serviciul public si domeniul public. Identitatea contractului administrativ a fost evocata in evolutia sa doctrinara si jurisprudentiala prin anumite elemente si anume: a. In forma si continutul su se regsete o parte care este prestabilit de legiuitor; b. Contractul presupune intotdeauna ca una din pri s fie o autoritate administrativ, care dispune de anumite prerogative exorbitante in raport cu cealalt parte; c. Partea cu care se incheie contractul beneficiaz si ea de anumite faciliti, care sunt stabilite prin negociere ntre pri, contractul avnd i o parte convenional alturi de cea reglementar; d. Obiectul specific i determinat al contractului administrativ, care, alturi de celelalte elemente, atrage competena instanelor de contencios administrativ n soluionarea eventualelor litigii sau conflicte. Recunoscut n perioada interbelic, chiar dac cu anumite rezerve de ctre doctrin, n perioada postbelic, aceast instituie a dreptului public (contractul administrativ) , a fost supus unei marginalizri care a mers pn la infirmarea ei de sine stttoare, n ciuda eforturilor doctrinei de drept public de a-i pstra i salva identitatea. Dup revoluie, contractul administrativ a redevenit obiect de cercetare i chiar de legiferare, inclusiv la nivelul legii fundamentale, care, dei nu utilizeaz expresis verbis sintagma de contract administrativ conine reglementri care conduc la recunoaterea sa implicit (art 136 alin(4) teza a doua, care prevede modalitile n care bunurile proprietate public, declarate inalienabile prin Constituie, pot fi puse n valoare modalitile juridice enumerate expres i limitativ de textul constituional, sunt: a. Darea in administrare, care se poate face doar ctre o regie autonom sau instituie public; b. Concesionarea, care , potrivit legii poate s vizeze un subiect de drept privat, persoan fizic sau juridic; c. nchirierea, care se poate face ctre aceiai titulari ca si concesionarea d. Darea n folosin gratuit instituiilor de utiltate public. Natura juridic a actelor enumerate anterior de contracte administrative, rezult din coroborarea prevederilor constituionale cu cele ale legii contenciosului administrativ, care, asimileaz noiunii de act administrativ pe cea de contract ncheiat de autoritile publice, prin care acestea pub n valoare bunurile proprietate ublic, presteaz servicii publice, deruleaz lucrri publice sau achiziii publice, precum i orice alt tip de contract care , printr-o lege special, intr n competena instanelor de contectios administrativ n ceea ce privete soluionarea litigiilor derivate din ele. Constatm c legea cadru a contentiosului confer o acceptiune dezvoltat, generoas notiunii de contract administrativ, ingloband in sensurile ei nu doar contractele care traditional , potrivit doctrinei si jurisprudentei au acest caracter, ci si alte categorii de contracte pentru care legea special prevede reguli derogatorii n ceea ce privete regimul lor juridic. i alte reglementri conin dispoziii aplicabile contractelor administrative, cum ar fi reglementarea achizitiilor publice, concesiunea bunurilor proprietate public, etc. rezul c n sistemul de drept

actual, contractul administrativ se bucur de o recunoastere legislativ, doctrinar si jurisprudential, chiar daca similitudinile cu contractele de drept privat mentin disputele dintre specialitii n drptul public i respectiv dreptul privat cu privire la apartenenta si identitatea acestui tip de contract. Definitia contractului administrativ Reprezint un act juridic bi sau multilateral care se concretizeaz intr-o manifestare de vointa dintre o autoritate publica aflat pe o pozitie de superioritate juridica si alte subiecte de drept, persoane fizice sau juridice care urmareste satisfacerea unui interes public prin punerea in valoare a unui bun public , prestarea unui serviciu public, a unei lucrri publice, a unei achiziii sau alte modaliti prevzute de lege, care cuprinde n structura sa o parte reglementar, iar litigiile rezultate din incheierea sau executarea lui sunt de competenta instantelor de contencios administrativ. Trsturile care il caracterizeaz sunt urmtoarele: i. ii. iii. iv. Ca orice ocntract, reprezint o manifestare de voin concretizat ntr-un acord al prilor, putnd fi vorba despre dou sau mai multe astfel de prti Contractul administrativ are un suiect determinat, una din prile sale fiind intotdeauna o autoritate public, de regul, una administrativ. Are un obiect determinat, care poate s mbrace una din modalitile prevzute de lege. Cuprinde 2 categorii de clauze: clauzele conventionale (negociate de parti si specifice oricarui contract) i o parte regulamentar sau reglementar, care cuprinde clauze prestabilite de legiuitor si de la care prtile nu pot deroga prin conventia lor Subiectul determinat se afla intotdeauna pe o pozitie de superioritate juridic, fat de celalat subiect ,care i permite s recurga la anumite mijloace pentru a impune interesul public, inclusiv la modificarea sau incetarea unilateral a contractului, atunci cand interesul public o impune. El imbrac intotdeauna o form scris, impus de partea regulamentara sau reglementara a continutului su, Impune competenta instantelor de contencios administrativ n solutionarea eventualelor litigii.

v.

vi. vii.

Proprietatea public si domeniul public Notiunea de domeniu public este una traditional pentru dreptul administrativ, rdcinile ei regasindu-se inca din Antichitate , cand s-a fundamentat existenta a doua categorii de bunuri respectiv res (lucruri care erau in proprietate si lucruri care se aflau in afara proprietatii, ultma categorie cuprinzand acele bunuri(piete publice, cai de comunicatii) care prin natura si importanta lor erau destinate uzului general, , ceea ce excludea detinerea lor in propritate de catre un subiect determinat. De-a lungul evolutiei istoriece, in fiecare oranduire social s-a perpetuat recunoasterea unor bunuri care prin semnificatia lor nu puteau fi detinute de oricinie in proprietate, doar conducatorii avand asemenea vocatie (monarhii)sau nu putea fi deloc apropriate. Aceste bunuri au fost evocate traditional prin sintagma domeniu public, adoptandu-se inclusiv reglementari care sa-l protejeze prin care se interzicea nstrinarea lor, ele fiind declarate inalienabile, si se reglementau modalitatile in

care putea fi valorificate . odaat cu revolutia franceza din 1789 aceste bunuri trec de la monarh la natiune care dobandeste si dreptul de ale instraina, el reprezentand unul din cele 3 prerogative ale dreptului de proprietate (iub abutendi) Cu privire la regimul juridic s-au conturat in doctrina timpului mai multe teorii, sustinute atat de reprezentantii dreptului public, cat si de cei ai dreptului privat, pornind de la disponibilitatea lor de a fi sau nu instrainate, de a fi sau nu detinute in proprietate de cineva, si de aparteneta lor la slujirea interesului public. Si n doctrina romneasc domeniul public a fost teoretizat ca o institutie a dreptului administrativ, a fost legiferat ca atare, a fost supus in perioada postbelica acelorasi restrictii in ce priveste recunoasterea indetitatii sale, ptr ca dupa 1990 el s reintre in legislatia romaneasc, chiar inainte d adoptarea Constituiei. Una din primele reglemntri care a consacrat-o a fost legea fondului funciar nr 18/1991, o lege preconstituional, care prevede c toate terenurile, indiferent de titularul lor, perdoana fizica, juridica, stat sau unitate administrativ-teritoriala, indiferent de domeniul public sau privat caruia apartin, formeaz fondul funciar al Romaniei, care se supune unor reguli prin care se urmreste protectia sa, conturandu-se astfel, conceptia de domeniul public in acceptiunea lato sensu. Intre notiunile de proprietate publica si domeniu public nu exista sinonimie sau identitate, existand o relatie de la parte la intreg. Domeniul public cuprinde, in primul rand, bunurile proprietate publica, aceasta fiind acceptiunea stricto sensu a sa. Lato sensu, domeniul public, cuprinde insa pe langa bunurile proprietate public si anumtie bunuri private care , prin semnificatia lor, economic, istoric, cultural, stiintific, justific guvernarea lor de anumite reguli de natura sa le protejeze, conserve ptr a putea fi transmise generatiilor viitoare, dat fiind faptul c natura lor sau dispozitiile legii impun acest lucru. Constitutia nu consacra expres termenul de domeniu public, ci doar pe cel de proprietate , pe care o regasim reglementat in mod expres in doa prevederi. Prima prevedere o repreznta art 44 , denumit dreptul de proprietate privat, care este cuprins in titlul 2 consacrat drepturrilor si libertatilor fundamentale, plasarea in acest titlu, denumirea si continutul art, determina concluzia ca el reglemnteaz acceptiunea juridica a termenului de proprietate, de drept fundamental al cetateanului si ca el reprezinta sub acest aspect un sediu constitutional special in reglementarea proprietatii. Cel de-al doilea art este reprezentat de art 126 , intitulat proprietatea, situat in titlul 4 al legii fundamentale, consacrat economiei si finatelor publice. Din continutul lui, din locul unde este plasat, rezult c el consacr reguli privind acceptiunea economic a proprietatii, bunurile care o copun, titularii, el reprezentand astfel un sediu general n reglementarea constitutional a proprietatii, care contine urmatoarele categorii de dispozitii: 1. Se consacra tipurile de proprietate existente in prezent in Romania prin alin(1), respectiv proprietatea publica si privat. 2. Se consacra reguli de protectie a proprietatii publice , aceasta fiind , potrivit art 2 alin (1) teza nti, garantata si ocrotit prin lege. O dispozitie similara regasim in art 44 ali (2) in ceea ce priveste proprietatea privat, despre care se spune ca este garantata si ocrotit n mod egal de lege, indiferent de titular. Constatm din coroborarea celor 2 articole ca ataat proprietatea publc , cat si cea privata se bucura de reguli de garantare sicrotire care sunt stabilite prin lege.

3. Se stabilesc titularii dreptului de proprietate public in art 136 ali(2) teza a doua , acestia fiind: A. statul pentru bunurile proprietate public de interes national B. unitatea dministrativ-teritoriala pentur cele d einteres local sau judetean. Coroborand textul cu art 3 identificam o proprietate publica a comunei, una a orasului(municipiului) si una a judetului. In contextul reorganizarii administrativ-teritoriale si infiintarii regiunilor ca unit amdin-terit , si acestea vor deveni titulare ale prorp publice. Pe langa bunurile proprietate public, statul si unit teritoriala detin anumite bunuri si in prorietatea lor privata , care constitutie domeniul privat al statului si unit admin-etrit 4. Prin alin (3) al art 136 se determina sfera bunurilor proprietate publica, care potrivit alin 3 se identifica prin enumerarea expres a unor categorii de bunuri, prin determinarea lor generic,( apele cu potential energetic valorificabil ), prin stabilirea interesului public ca si criteriu de apartenent (bogatiile de interes public ale subsolului) , precum si prin trimiterea la o lege organic prin care sa se adauge si altebunuri decat cele stabilite de Constitutie. Constatam ca nu se epuizeaza prin legea fundamentala sfera acestor bunuri, legea organica al care trimite Constitutia fiind reprezentat, in prezent atat de legea 213/1998 privind regimul prorprietatii publice, cat si de Codul Civil, aprobat de legea 287/2009 care reglementeaz proprietatea publca in titlul 6 al su. 5. Dispozitiile din alin (4) prin care se declara inalienabile bunurile proprietate publica, aceata fiind trasatura definitorie a lor, si se consacra modalitatile prin care ea poate s fie pus in valoare. 6. Dispozitii privind proprietatea privata care este declarata prin alin(5) , inviolabil. Textul trebuie raportat la rpevederile art 44 care consacra institutia exproprierii pentru cauzele de interes public ,si a posibilitatii folosirii subsolului oricarei proprietati imobiliare pentru lucrari de interes public, cu plata unor despagubiri. 7. In continutul art 44 , mai regasim prevederi privind : Posibilitatea ptr cetatenii straini si apatrizi de a dobandi terenuri in Romania in conditiile reglementate printr-o lege organic, in conformitate cu prevederile actelor de aderare a Romanie la Uniunea European, sau cele stabilite in alte tratate in conditii de reciprocitate. Precizm c pn in 2003, cetatenii straini si apatrizii nu aveau dreptul sa dobandeasca terenuri; Consacrearea ptr titularul unui drept de proprietate a obligatiei de a respecat anumite sarcni, de protectia mediului de respectarea bunei-vecinatati precum si altele prevazute de obicei. Dispozitia prin care de instituie prezumtia dobandirii licite a averii si interdictia ca ea sa fie confiscat Dispozitii privind confiscarea unor bunuri care rezulta din infractiuni sau contraventii , care poate opera numai in conditiile legii.