Enzimele

In organismele vii se petrec cu o uimitoare usurinta, la temperatura joasa si in solutie practic neutra, un numar mare de reactii pe care chimistul nu le poate efectua in laborator decat lucrand la temperaturi si presiuni ridicate, in prezenta de acizi sau de baze tari, de dizolvanti neaposi sau de catalizatori heterogeni metalici. Printre aceste reactii se numara atat degradari de molecule (hidrolize si oxidari) cat si sinteza de compusi cu structura complicata. Intelegerea mersului acestor reactii este importanta, in primul rand pentru cunoasterea unor fenomene naturale de cea ma mare amploare si raspandire, in al doilea rand pentru interesul practic pe care il prezinta. Nu este absurda speranta ca , o data cunoscut mersul reactiilor din celulele vii, acestea vor putea fi imitate in laborator si in industrie sau chiar dirijate pe cai noi. S a recunoscut inca de mult ca organismele folosesc, pentru realizarea acestor transformari chimice, catalizatori organici, continuti in concentratii mici in celule sau in sucurile secretate de acestea, cum sant sucurile digestiei, laptele, urina etc. S a dat acestor catalizatori numele de fermenti sau enzime (de la enz!me, literal" #in aluat$).

Activitatea catalitica a enzimelor

%nzimele sunt, precum s a mai spus, catalizatori organici, produsi de celula vie, actionand asupra anumitor substante numite substraturi. In marea lor majoritate, enzimele catalizeaza reactia unei substante organice cu un compus anorganic liber sau cedat de alt compus organic (apa. acid fosforic, hidrogen, oxigen etc.). &egile catalizei se aplica fireste si la enzime. %nzimele, ca toti catalizatorii, nu catalizeaza decat reactii termodinamic posibile, decurgand in sensul stabilirii unui echilibru. 'eactiile enzimatice prezinta insa unele deosebiri caracteristice fata de reactiile catalitice obisnuite, omogene sau heterogene. (ctivitatea enzimelor. )and o reactie poate fi catalizata atat de o enzima cat si de substante simple (acizi, baze sau ioni metalici) se constata de obicei ca reactia enzimatica decurge cu viteza mult mai mare* cu alte cuvinte, reactia enzimatica are o energie de activare mult mai mica. (stfel s a stabilit ca este necesara o concentratie de ioni de hidrogen de zece milioane de ori mai mare decat de invertaza pentru a hidroliza o anumita cantitate de zaharoza, intr un timp dat, la +,-. .emperatura optima a reactiilor anzimatice. /iteza reactiilor enzimatice creste, ca a celor mai multe reactii intre molecule covalente, cu temperatura, potrivit cunoscutei reguli a lui van 0off, si anume o urcare a temperaturii cu 12- produce o crestere a vitezei de reactie cu un coeficient 1,3 +. )resterea acesta se observa insa numai la temperaturi relativ joase. 4 data depasita o anumita temperatura optima, la care viteza este maxima, aceasta scade, iar la temperaturi mai inalte reactia inceteaza. 5enomenul se explica prin faptul, semnalat mai sus, ca la temperaturi mai inalte enzimele sant ianctivate prin denaturarea componentei proteice. )ele mai multe enzime devin complet inactive intre 32 62-. .emperatura optima nu poate fi insa exact definita, caci ea variaza in limite largi, cu concentratia enzimei, cu concentratia

ionilor de hidrogen si cu prezenta diferitelor impuritati ale preparatului enzimatic sau ale substratului. Influenta pH-ului. 7upa cum a aratat Sorensen (1828), activitatea enzimelor depinde intr o foarte mare masura de concentratia ionilor de hidrogen din solutie(sau mai corect de activitatea termodinamica a ionilor de hidrogen, adica de ph ul solutiei). )urbele reprezentand variatia vitezei de reactie cu p0 ul prezinta de obicei un maxim pronuntat la un anumit p0, in timp ce la valori ale p0 ului diferind cu 91 fata de acest maxim, viteza de reactie prezinta valori considerabil mai mici. 7in cauza acestei particularitati, este necesar ca in cursul reactiilor enzimatice sa se mentina p0 ul optim constant, prin folosirea de tampon. Specificitatea enzimelor.4 anumita enzima catalizeaza numai un numar mic de reactii si de multe ori o singura reactie, spre deosebire de catalizatori obisnuiti anorganici(acizi, baze, catalizatori de hidrogenare etc.) care activeaza practic toate reactiile posibile de un anumit tip. Se disting multe tipuri si grade de specificitate in actiunea enzimelor. In primul rand trebuie mentionata specificitatea stereochimica, care consta in aceea ca o enzima care catalizeaza reactia unui compus optic activ este fara actiune asupra enantiomerului sau si in general, asupra izomerilor sterici ai acestui compus, supusi acelorasi conditi. /om mai aminti aici dehidrogenaza lactica din muschi, o enzima care lucreaza in colaborare cu 7PN, si care dehidrogineaza acidul & lactic la acid piruvic si hidrogeneaza acidul piruvic numai la acid & lactic, fiind inactiva fata de acidul 7 lactic. 7in alt punct de vedere se disting intre o asa numita specificitate de reactie si o specificitate de substrat a enzimelor. Prima se refera la reactantul anorganic care ia parte la reactie" apa in reactiile de hidroliza, acidul fosforic in reactiile cu fosforoliza, hidrogenul in reactiile catalizate de dehidrogenaze etc.

Clasificarea enzimelor
Se cunosc in prezent cateva sute de enzime dar , avand in vedere complexitatea proceselor chimice care au loc in organismele vii, nr. enzimelor aparut in natura trebuie sa fie mult mai mare. Structura enzimelor este prea putin cunoscuta pt. a putea servi ca baza a unei clasificari, de aceea enzimele se clasifica dupa tipul reactiilor pe care le provoaca sau dupa substraturile asupra carora actioneaza. Numele enzimelor se formeaza agaugandu se sufixul : aza la nr. reactiilor provocate sau substraturilor lor, exceptie fac numele istorice al unor enzime cum ar fi emulsina, pepsina si zimaza etc. In clasificarea adoptata aici enzimele sunt impartite in (dupa 0offmann 4stenhof 183+) cinci clase principale, fiecare divizata in mai multe sub clase" 1.0idrolaze ;..ransferaze +.4xido reductaze <.&iaze si simpetaze 3.Izomeraze si 'acemaze

&a drept vorbind aproape toate reactiile enzimatice sunt reactii de transfer al unor grupe de atomi de la un donor la un acceptor. (stfel hidrolizele sunt reactii de transfer al unor grupe acil, glicozil etc. cedate de substrat, catre apa ca acceptor iar reactiile de oxido reducere sunt reacti de transfer de hidrogen sau electroni termenul de transferare se foloseste insa, in nomenclatura curenta mai ales pt. transaminari, transmetilari, transacetilari. 7upa o clasificare mai noua(=nion of >iochemistr! )ommission of %nz!mes 18?1) enzimele sunt impartirte in sase clase" 1.4xido reductaze ;..ranferaze +.0idroraze <.&iaze 3.Izomeraze ?.&igaze(sintetaze) 5iecare este divizata la randul ei in mai multe sub clase, fiecare enzima este desemnata din patru cifre ex. 1111(hidrogenaza alcolului) este o oxido reductoza (clasa 1) actioneaza asupra grupei )040 adonorului(subclasa 1) cu 7PN sau .PN ca acceptor(subsubclasa 1) si este primul termen din aceasta ultima subdiviziune.

HORMONII ESTROGENI
Se gasesc in glandele genitale, in suprarenala si in placenta. In terapeutica se utilizeaza pe langa hormonii naturali si produsi de semisinteza si sinteza. 0ormonii naturali sunt" estrona (foliculina), estradiolul (dihidrofoliculina) si estriolul. 7intre derivatii semisintetici , amintim etinilestradiolul (care are calitatea de a fi stabil digestive), iar dintre derivatii sintetici sunt utilizati dietilstilbestrol, hexetrolul si dienestrolul. armacocinetica %strogenii se absorb rapid, sunt metabolizati la nivel hepatic in mod diferentiat (cei naturali in proportie de 82@, cei sintetici ;3@), sufera un proces de conjugare si sunt eliminate prin bila in proportie de 32@ avand si un ciclu enterohepatic) si prin urina. %strogenii sintetici pot fi administrati oral, topic, transdermal sau injectabil. Mecanism !e actiune %strogenii se leaga de un receptor intranuclear si apoi interactioneaza cu (N7 ul, determinand sinteza de ('Nm si, implicit, de proteine specifice in tesutul tinta. Actiuni farmaco!inamice 0ormonii din aceasta categorie au proprietatea de a mentine functia normala a aparatului genital feminin, de a determina dezvoltarea caracterelor sexuale primare si secundare, de a stimula maturarea endometrului si de a favoriza depunerea calciului in oase. 7e asemenea, in urma tratamentului cu estrogen pot apare edeme, ca o consecinta a cresterii reabsorbtiei de apa si electroliti. )resc gliceridele, scade colesterolul, scad proteinele serice. 7aca dozele

mici determina o secretie crescuta a stimulinelor hipofizare, dozele mari au un efect contrar, de stocare a acestora. In!icatii =tilizarile cele mai frecvente ale acestor hormoni sunt in tulburarile de ciclu hipo , oligo si amenoree), in insufiecienta ovariana, in hipoplazia uterina si in insuficienta hormonala la menopauza. &a barbat, acesti hormoni se folosesc in tratamentul cancerului de prostata. Sunt utilizati in contraceptia orala (pilula combinata). Contrain!icatii Nu se vor folosi estrogeni la pacientele cu metroragii, fibroame uterine, hiperfoliculinemii, precum si in neoplasmele uterine si mamare (creste riscul de cancer de endometru si de vagin : dietilstilbestrolul). A A A Reactii a!verse 'eactii adverse digestive* 0.(* )olestaza.

"osolo#ie 7intre preparatele disponibile care contin estrogen, mentionam" dietilstibestrol, estradiol, estrolent, ginosedol > si sintofolin care se prezinta sub forma de comprimate, fiole sau suspensii apoase. Nota" .erapia cu estrogeni este total contraindicate la fetite inainte de pubertate, deoarece produce incetinirea cresterii. Antiestro#enii Sunt agenti farmacologici sintetici care interfera cu legarea estrogenului de receptorul specific, astfel incat genele tinta nu pot fi activate. 7intre acestia mentionam clomifenul si tamoxifenul, derivati nesteroidici, utilizati fie ca inductori de ovulatie (clomifen), fie ca antineoplazice, in cancerul mamar (tamoxifenul). 'eactiile adverse sunt hipertrofia ovariana si tulburarile digestive. 7anazolul are actiune antiestrogenica si antiandrogenica, ca urmare a inhibarii unor enzime implicate in steroidogeneza si a inhibarii eliberarii de gonadotropine. =tilizat in terapia endometriozelor si a bolii fibrochistice, este contraindicat la gravide si in insuficienta hepatica. Poate determina virilizarea la femei, si tulburari hepatice.