Sunteți pe pagina 1din 120

CCIA - ANUL III – SEMESTRUL I

CURS NR. 1

ALCATUIREA GENERALA A CONSTRUCTIILOR

1.Definitia constructiilor, particularitati

Constructiile

sunt produse complexe imobile, care se folosesc, în general acolo

unde au fost create, fiind legate direct de terenul pe care sunt amplasate si in contact cu mediul natural având rolul de a crea un mediu artificial, cu conditii optime pentru satisfacearea utilizatorilo (definiti în termeni generali: oameni, animale, pasari, plante, obiecte, materiale, activitati umane, etc).

2. Factorii care influienteaza alcatuirea constructiilor

Factorii principali care determina concepltia, alcatuirea si nu in ultimul rand

executia sunt urmarorii: - omul, activitatea omeneasca si natura.

3. Clasificarea constructiilor:

3.1. Clasificarea functionala: este cea mai uzuala, se refera la destinatia de baza a constructiilor si le grupeaza in doua mari categorii:

- cladirile

- constructiile ingineresti

3.1.1. Cladirile

Cladirile, în functie de destinatia lor sunt grupate curent în urmatoarele mari categorii:

- cladiri civile sunt destinate sa adaposteasca o gama foarte larga de functiuni cum sunt: de locuit, social-culturale, invatamant, cultura, sport, administrative, comerciale etc.

- cladiri industriale sunt destinate sa adaposteasca si sa serveasca o gama larga de procese industriale;

- cladiri agrozootehnice, care cuprind pe cele destinate productiei si depozitarii

produselor agricole, viticole, legumicole, zootehnice, avicole etc, inclusive cele destinate pentru adapostirea si intretinerea utilajelor folosite in ramura agrozootehnica.

-

2

-

3.1.2. Constructiile ingineresti Constructiile ingineresti grupeaza toate celelalte categorii care nu au caracteristicile cladirilor cum ar fi :

- constructii pentru retele de alimentari cu apa si canalizari, retele de conducte de

transport pentru petrol, gaze naturale, termoficare; - constructii si amenajari hidrotehnice si hidroenergetice ;

- linii pentru transportul energiei electrice ;

- turle de foraj si extractie in exploatarile petroliere si gaze naturale ;

- turnuri de televiziune si piloni pentru radio si telecomunicatii ;

- lucrari de drumuri, cai ferate, transport aerian si constructii eferente acestora ;

- constructii pentru transportul naval: porturi, cheiuri, dane ;

- constructii industriale speciale (turnuri de racire, rezervoare, buncare, silozuri,

cosuri de fum, castele de apa etc. 4.ALCATUIREA CONSTRUCTIILOR 4.1. Partile principale ale cladirilor In alcatuirea cladirilor (constructiilor) se disting urmatoarele doua parti principale:

infrastructura si suprastructura (fig.1.1 si 1.2)

-

3

-

- 3 -

-

4

-

- 4 -

5

- - Infrastructura, este partea din structura de rezistenta a cladirii situata sub cota ± 0,00, si cuprinde fundatiile, elementele constructive ale subsolului si planseul peste subsol, respectiv numai fundatiile in cazul cladirilor fara subsol. - Suprastructura cuprinde toate elementele constructive (verticale si orizontale) situate deasupra cotei ± 0,00, inclusiv acoperisul. In cazul existentei subsolurilor, primul planseu se numeste planseul peste subsol, iar ultimul – planseu de pod (fig.1.a) sau planseu terasa (fig.1.b. si fig.2), in functie de modul de rezolvare constructiv a acoperisului. Planseele intermediare se numesc plansee curente. Numerotarea nivelurilor se face de jos in sus astfel: P + nE, in cazul cladirilor fara subsol, respective S + P + nE , in cazul cladirilor cu subsol, notatiile S, P, si n desemnand subsolul, parterul (primul nivel) si numarul de etaje. 4.2. Elementele componente ale cladirilor Intreaga cladire, atat infrastructura cat si suprastructura, este formata din elemente de condtructie, dupa cum urmeaza :

a. Elementele structurale, care formeaza structura de rezistenta a cladirii, preluand incarcarile ce-i revin, in functie de pozitia sa concreta in structura.Din categoria elementelor structurale fac parte: fundatiile, grinzile, placile, stalpii, diafrgmele, arcele, scarile, cablurile pentru acoperisuri sau poduri suspendate etc. - Fundatiile sunt elemente care preiau incarcarile de la elementele structurale verticale si le transmit terenului de fundare; - Grinzile sunt elemente orizontale de forma liniara (lungimea este mare comparative cu dimensiunile sectiunii transversale), actionate de incarcari vericale, obisnuit perpendiculare pe axa mediana a grinzii . - Placile sunt elemente orizontale, de forma plana (grosimea este mica in comparative cu celelalte dimensiuni), actionate de incarcari verticale de obicei perpendiculare pe planul median al placii .

-

-

6

-

- Stalpii sunt elemente liniare verticale, actionati de incarcari vericale centrice sau

excentrice . Stalpii, grinzile si placile pot fi elemente independente insa, in mod obisnuit, acestea se inbina intre ele si formeaza elemente structurale copmlexe. Astfele stalpii si grinzile formeaza cadre (in acest caz grinzile se numesc rigle), care pot fi etajate sau cu un singur

nivel.

Cadrele se dispun dupa ambele directii si impreuna cu placile (planseele) formeaza structura de rezistenta a cladirii – structura in cadre .

- Diafragmele reprezinta elemente plane verticale, actionate de incarcari situate in

planul lor median. Ansamblul diafragmelor unei cladiri, solidarizate cu elementele de

rezistenta ale planseelor, formeaza structura de rezistenta a cladirii (structura cu diafragme). - Grinzile cu zabrele (numite si ferme) sunt elemente structurale alcatuite din elemente liniare (bare) prinse articulate in noduri , caracterizate in general prin deschideri mai mari decat grinzile obisnuite.

- Arcele sunt elemente curbe utilizate pentru anumite constructii cu deschideri mari.

- Scarile sunt elemente structurale cu forme diferite in functie de forma in plan si rezolvarea constructiva, cu o contributie mai putin importanta in ansmblul structurii de rezistenta, insa deosebit de importante pentru asigurarea circulatiei si mai ales a evacuarii rapide si sigure a persoanelor in caz de pericol (de ex. incendiu ). b. Elementele nestructurale au rolul de a realiza confortul adecvat in spatiile construite, in conformitate cu specificul roceselor functionale sau tehnologice. In functie de rolul functional ele pot fi : de compartimentare, inchidere, izolare, etansare si finisaj , precum si elementele de instalatii.

CCIA - ANUL III – SEMESTRUL I

5.

INDICI

CURS NR. 2

TEHNICO-ECONOMICI

DE

SUPRAFATA

ÎN

CLADIRI

DE

LOCUIT

În proiectarea cladirilor de locuit se utilizeaza urmatorii indici :

- Aria utila (Au) se calculeaza de regula pe apartament sau pe nivel si reprezinta suma suprafetelor interioare ale încaperilor (exclusiv suprafata peretilor). - Aria locuibila ( Al ), se calculeaza de regula pe apartament sau pe nivel si cuprinde suma suprafetelor interioare ale camerei de zi, sufrageriei, camerei de lucru, camerei copiilor si dormitoarelor. - Aria construita (Ac), reprezinta suprafata la sol a constructiei urmarind perimetrul parterului. - Aria desfasurata ( Ad ), reprezinta suma ariilor construite ale tuturor nivelurilor. La nivelurile superioare în aria desfasurata intra logiile.

6. ELEMENTE DE COORDONARE MODULARA ÎN CONSTRUCTII .

Coordonarea modulara reprezinta o metoda de stabilire a dimensiunilor unei constructii si a elementelor ei componente si se bazeaza pe :

- moduli de baza si moduli derivati ca unitati pentru dimensiuni; - dimensiuni modulare ; Dimensiunile modulare de coordonare pot fi :

- dimensiuni principale, ca : dimensiuni de travei, deschideri, înaltimi de niveluri etc ; - dimensiuni secundare ca : latimi ale panourilor sau fîsiilor de planseu, dimensiuni ale golurilor de usi si ferestre ; - dimensiuni de coordonare de detaliu ca: dimensiuni de sectiuni, de geometrie a înbinarilor; Pentru stabilirea dimensiunilor în plan si pe verticala ale cladirilor de locuit se recomanda modulul derivat 3M = 30 cm. Ca urmare deschiderile, traveile si înaltimile nivelurilor curente vor fi multiplu de 30 cm.

2

- La cladirile de locuit unicat, executate din zidarie si plansee monolite din beton armat se admit si alti moduli derivati pentru stabilirea dimensiunilor în plan si pe verticala (1M = 10cm, 2M = 20cm), sau se realizeaza modularea în functie de dimensiunile modulare ale materialelor folosite. Laturile sectiunilor stalpilor si grinzilor de beton armat vor fi multiplu de 5 cm. Grosimile placilor de beton armat vor fi multiplu de 1 cm Gradatia de variatie a grosimii pardoselilor este de 1 mm. Gradatia de variatie a înaltimii treptelor la scari a fi de 1 mm 6.1. TRASAREA AXELOR MODULARE LA CLADIRI CU DIFERITE STRUCTURI DE REZISTENTA Pe plansele de executie se reprezinta numai axele modulare orizontale ce precizeaza pozitia elementelor structurale verticale, care se noteaza cu cifre (1,2,3,…) pe o directie, (de preferint pea directia longitudinala) si cu litere (obisnuit majuscule -A; B…) pe cealalta directie. Axele modulare apar în toate planurile orizontale ale constructiei: plan fundatii, plan subsol, plan nivel curent. Axele modulare verticale sunt vizibile în sectiuni verticale transversale si longitudinale, însa în general acestea nu se reprezinta în desenele de executie.

Pozitia axelor modulare de referinta coincide cu pozitia elementelor structurale verticale, însa asezarea peretilor, grinzilor si stalpilor pe aceste axe are la baza principiul egalei rezemari a planseelor pe elementele portante verticale. 6.2. DIMENSIUNI IN SISTEMUL MODULAR Distanta dintre doua axe modulare se numeste dimensiune (sau distanta) modulara. Ea este modulata, adica este multiplu al unui modul. Referindu-ne la elementele de constructie, acestea se caracterizeaza prin dimensiuni nominale, de fabricatie si reale. Dimensiunile nominale (lungimi de grinzi, dimensiuni de panouri de plansee etc) sunt egale cu dimensiunile modulare de coordonare . Dimensiunea de fabricatie (sau constructiva) rezulta din dimensiunea nominala din care se scade rostul de montaj (distanta necesara pentru înbinare), sau se aduna

-

suprapunerea elementelor în cazul în care exista astfel de îmbinari .

-3 -7. CALITATEA SI CONCEPTUL DE PERFORMANTA IN CONSTRUCTII

7.1. Consideratii privind calitatea în constructii

Calitatea unei constructii este suma (rezultanta) performantelor de comportare a acesteia în exploatare si a satisfacerii, pe întreaga durata de existenta, a tuturor exigentelor utililizatorilor si colectivitatilor, exprimate sau implicite. Aprecierea calitatii elementelor, a subansamblelor si a cladirilor în ansamblu, se face în raport cu modul de satisfacere a conditiilor tehnice, a performantelor sau regulilor de calitate stabilite pentru fiecare elemente de constructie, tinând seama de destinatia constructiei si de conditiile reale de exploatare. Raspunderea pentru realizarea si mentinerea pe întreaga durata de existenta, a unor constructii de calitate corespunzatoare, revin factorilor care participa la conceperea, realizarea, exploatarea constructiilor. Legea 10 privind calitatea în constructii prevede obligatii si raspunderi care revin, investitorilor, proiectantilor, executantilor si specialistilor, verificatori de proiecte, responsabili tehnici cu executia, experti tehnici atestati, precum si proprietarilor, utilizatoruilor si unitatilor de cercetare .

7.2. Conceptul de performanat în constructii

Conceptul de performanta în constructii constituie nivelul superior de interpretare a calitatii . Elaborarea si aplicarea în constructii a conceptului de performanta constituie un mod organizat de stabilire a caracteristicilor calitative ale subansamblelor si elementelor, care alcatuiesc constructia , astfel încât aceasta în ansamblu ei, sa raspunda corect tuturor exigentelor formulate de cei implicati în utilizarea ei (utilizatorii). 7.2.1 Etapele analizei de performanta O prima etapa al analizei de performanta o reprezinta identificarea exigentelor utilizatorilor.

Exigentele utilizatorilor, nu sunt de regula cuantificate, nu tin seama de materiale si

tehnologii de executie, ele se exprima la modul general si sunt generate de:

4

- - cerinte fiziologice naturale, însemnând posibilitatea de a utiliza spatiile din cladire

-

pentru activitati creatoare, odihna sau divertisment, în conditii de igiena, confort si protectie fata de orice factori nocivi, de a se deplasa cu usurinta (sa nu fie nici frig nici cald, sa nu fie zgomot pentru a se putea odihni sau a lucra);

- cerinte

de

eficienta,

privind

cheltuieli

si

consumuri

minime

de

achizitie

si

exploatare a cladirii, durabilitate, protectie fata de pericole, conservarea mediului etc A doua etapa a analizei de performanta o constituie trecerea de la exigentele utilizatorilor la exigentele de performanta, respectiv la transpunerea în termini tehnici a cerin•elor utilizatorilor. A treia etapa a analizei, consta în concretizarea fiecarei exigente de performanta în criterii de performanta, respectiv fiecarei exigente de performanta i se ataseaza unul sau mai multe criterii de peformanta care se exprima cantitativ prin valori normate . Astfel, pentru rezistenta la transfer termic se impun valori normate, care reprezinta valori minime necesare ce trebuie îndeplinite de orice solutie concreta, indiferent de material si mod de alcatuire. Compararea fiecarei performante efective (reale) a unei solutii propuse sau realizate pentru elementele de constructie cu valorile normate (date în prescriptii tehnice oficiale) reprezinta modul concret de apreciere si realizare a criteriilor de performanta. Un criteriu de performanta realizat reprezinta o calitate. Suma calitatilor unei cladiri reprezinta performanta acesteia sau aptitudinea de exploatare.

CCIA - ANUL III – SEMESTRUL I

CURS NR. 3

8. BAZELE PROIECTARII STRUCTURILOR ÎN CONSTRUC•II 8.1 Notiuni generale Proiectarea unei structuri presupune parcurgerea mai multor etape preliminare, in care se discuta mai multe solutii, se fac evaluari si verificari, urmand ca in etapa de definitivare sa se execute documentatia necesara aprobarii solutiei optime din punct de vedere structural, estetic, functional si economic.

Pentru inginerul proiectant, prima etapa a proiectarii unei structuri consta in definirea cu claritate a sarcinilor care-i revin si care de obicei rezulta din tema de proiectare. In urmatoarea etapa, se presupune colaborarea dintre inginer si arhitect pentru a stabili:

- conceptia de alcatuire a structurii si a elementelor geometrice;

- propuneri pentru materiale;

- estimarea costurilor.

Urmatoarea etapa presupune:

- alegerea variantei optime;

- calculul static;

- intocmirea planurilor de ansamblu;

- obtinerea avizelor si verificarilor necesare;

- memoriu tehnic privind descrierea structurii proiectate, note de calcul, alte specificatii tehnice;

- devizul detaliat al lucrarilor (material, manopera, utilaje, etc) necesare realizarii structurii proiectate. 8.2. Cerinte de baza Scopul general al proiectarii este acela de a asigura, cu o probabilitate acceptabila, ca structura proiectata sa se comporte satisfacator pe durata de viata considerata la proiectare, respectiv sa satisfaca urmatoarele cerinte de baza: rezistenta structurala, functionalitate si durabilitate.

-

8.3. Durata de viata proiectata

2

-

Pentru fiecare constructie trebuie sa existe o perioada minima de serviciu, exprimata in ani, perioada in care nu este nevoie de nici o reparatie majora pentru mentinerea starii tehnice a ei.

Perioada de serviciu este de fapt durata de viata proiectata (T) a constructiei, si poate fi simplificat considerata, conform tabelului de mai jos :

Durata de viata proiectata [în ani]

Exemple

100

Structuri monumentale, poduri si alte structuri pentru lucrari ingineresti importante

50 - 100

Cladiri si structuri obisnuite

 

10 - 30

Constructii agricole sau similare Parti de structura ce pot fi înlocuite (de exemplu reazeme)

 

10

Structuri tranzitorii

8.4. Durabilitatea

Structura trebuie proiectata astfel încât deterioararea sa pe durata de viata proiectata sa nu afecteze performantele constructiei, luându-se în considerare atât conditiile de mediu în care structura este expusa cât si nivelul de întretinere corespunzator.

8.5. Principiile proiectarii la stari limita

Starile limita reprezinta stari înafara carora structura nu mai satisface criteriile

adoptate la proiectare .

Starile limita se împart în: stari limita ultime si stari limita de serviciu .

8.5.1. Stari limita ultime - Sunt asociate cu prabusirea sau cu forme similare de

cedare structurala.

8.5.2. Stari limita de serviciu

Starile limita de serviciu sunt acele stari limita care se refera la comportarea normala a structurilor sau sunt in legatura cu starea de confort al utilizatorilor, dar si cu aspectul exterior al constructiilor (de exemplu: deformatii, fisuri si vibratii excesiv de

mari) .

-

3

-

8. 6. ACTIUNI ÎN CONSTRUCTII 8.6.1 Notiuni generale Prin actiune se întelege orice cauza capabila sa genereze stari de solicitare mecanica într-o constructie. 8.6.2. Clasificarea actiunilor 8.6.2.1. În functie de variatia lor în timp actiunile pot fi clasificate astfel:

a. Actiuni permanente (G) se aplica în mod continuu, cu o intensitate practic constanta în raport cu timpul, de exemplu:

- actiuni directe cum ar fi: greutatea proprie a elementelor de constructie, a echipamentelor fixate pe constructii si

- actiuni indirecte, datorate contractiei betonului, tasarilor diferentiate si efectului pretensionarii; b. Actiuni variabile (Q) – se aplica în mod intermitent, sau cu o intensitate variabila în raport cu timpul, de exemplu: actiuni utile (datorate procesului de exploatare) de pe planseele si acoperisurile cladirilor, actiunea zapezii, actiunea vântului, împingerea pamântului, a fluidelor si a materialelor pulverulente si altele . c. Actiuni accidentale (A) – intervin foarte rar, sau pot sa nu apara niciodata pe durata de serviciu a constructiei, dar atunci cand intervin au intensitati semnificative. Se considera actiuni accidentale: cutremurul, impactul datorat ciocnirii autovehiculelor de elemente de constructii sau exploziile ;

8.6.2.2. Dupa natura raspunsului structural se pot clasifica în :

- actiuni statice (nu provoaca forte de inertie pe structura si elementele sale structurale);

- actiuni dinamice (provoca forte de inertie semnificative pe structura si elementele sale structurale).

8.6.3. Valori ale actiunilor

8.6.2.1. Valoarea caracteristica ale actiunilor (Fk)

Valoarea caracteristica este o valoarea reprezentativa a acestei si se poate determina astfel :

4

- - pe baze deterministice, respectiv greutatea proprie a structurii calculata pe baza dimensiunilor nominale si a maselor unitare medii ;

-

- pe baze probabilistice, determinari statistice (este cazul actiunilor variabile) ;

8.6.2.2. Valoarea de calcul a actiunilor

Valoarea de calcul este obtinuta din valoarea caracteristica prin multiplicarea acesteia utilizandu-se coeficientii partiali de siguranta, care sunt definiti diferentiat în functie de tipul actiunii (de exemplu, pentru actiuni permanente valoarea coeficientului de siguranta este egal cu 1,35 iar pentru actiuni variabile valoarea acestuia este egal cu 1,5). 8.6.3. Evaluarea actiunilor

8.6.3.1. Evaluarea actiunilor permanente ( G )

Greutatea proprie a elementelor de constructie, a pamântului sau a umpluturilor, se considera de regula ca sisteme de forte date, actionând static. Se reprezinta ca produsul

dintre volum (V) si greutatea specifica nominala a materialului (Y). Grautatea specifica nominala a materialelor de constructie este precizata in SR EN 1991-1-1:2004 – ANEXA A (informativa). 8.6.3.2. Evaluarea actiunilor variabile ( Q ) - încarcari utile Incarcarile utile pe cladiri sunt cele care rezulta din procesului de exploatare. Incarcarile utile pot sa fie reprezentate sub forma de incarcari uniform distribuite, incarcari liniare sau concentrate sau grupari ale acestor incarcari. Valorile caracteristice ale incarcarilor variabile – utile sunt precizate tot în SR EN 1991-1-1-1 :2004. 8.6.3.3. Evaluarea actiunilor variabile (Q), datorate actiunii zapezii asupra constructiilor – cf. Cod de proiectare “Evaluarea actiunii zapezii asupra constructiilor„ indicativ CR 1-1-3-2005

Actiunea din zapada este o actiune statica, considerata ca actionând vertical, pe proiectia orizontala (m 2 ) a suprafetei acoperisului . Încarcarea din zapada pe acoperis, ia în considerare depunerea de zapada în functie

de forma acoperisului si de distributia zapezii cauzata de vânt si de topirea zapezii.

- 5 - Valoarea caracteristica a încarcarii din zapada pe acoperis, S K se determina astfel :

S K = u

i . C e . C t . s 0,k

In care :

,

u i - este coeficientul de forma pentru încarcarea din zapada pe acoperis (este în

functie de forma acoperisului – cu o panta, cu doua pante, acoperisuri cu mai multe deschideri, acoperisuri cilindrice etc. – conform codului de proiectare indicativ CR 1-1-3- 2005) . C e – coeficientul de expunere al amplasamentului constructiei ; Acest coeficient este functie de conditiile de expunere ale constructiei, valorile sale fiind recomandate în tabelul 2.1 din codului de proiectare indicativ CR 1-1-3-2005 .

C t coeficientul termic ;

Pentru acoperisuri cu termoizolatii uzuale coeficientul termic este considerat 1,0.

s 0,k - este valoarea caracteristic a a încarcarii din zapada pe sol, stabilita pentru un

interval mediu de recurenta de 50 de ani si având 2% probabilitate de depasire într-un an.

Valoarea caracteristica a încarcarii din zapada pe sol s 0,k , în România este

recomandata în harta de zonare din fig.2.1. al Codului CR 1-1-3-2005 . Harta este valabila doar pentru altitudini de pâna la 1000 m ; peste altitudini mai mari de 1000 m, valorile caracteristice sunt date în acelasi cod , în tabelul 2.1. Valoarea de calcul a efectului structural al încarcarii din zapada se determina prin utilizarea coeficienului partial de siguranta, (valoarea acestui coefficient este de 1,5 ). 8.6.3.4. Evaluarea actiunii vantului A. Notiuni generale Evaluarea actiunii vântului asupra constructiilor se efectueaza conform “ Cod de proiectare. Bazele proiectarii si actiuni asupra constructiilor. Actiunea vântului – Indicativ NP 082-04 “. Codul se refera la structuri si constructii curente (cu înaltimi si deschideri

pâna la 200 m) si la elementele lor componente.

Vântul este un fenomen climatic (meteorologic) si reprezinta miscarea maselor de

aer la suprafata pamântului.

-

6

-

B. Presiunea vântului pe suprafete , W (z)

Presiunea vântului la înaltimea z deasupra terenului, pe suprafete rigide exterioare

sau interioare ale structurii se determina cu relatia:

W (z) = q ref . c e (z) . c p

Unde:

,

q ref - este presiunea de referinta a vântului ;

Presiunea de referinta a vântului în România determinata din viteza de

referinta mediata pe 10 minute si având 50 ani intervalul de recurenta este indicat în

Harta de zonare în ANEXA A, fig.A.2 si în tabelul A.2 din indicativ NP 082-04.

c e (z) – reprezinta factorul de expunere la înaltimea z deasupra terenului si este

produsul dintre factorul de rafala c g (z) si factorul de rugozitate c r (z) :

c e (z) = c g (z) . c r (z)

Factorul de rugozitate si factorul de rafala sunt reprezentati în fig.1, respectiv fig.4

din cap.11 al indicativului NP 082-04.

c p coeficient aerodinamic de presiune (c pe pentru suprafete exterioare si c pi pentru

suprafete interioare).

Coeficientii aerodinamicii depind de: geometria si dimensiunile constructiei, de

unghiul de atac al vântului (pozitia relativa a corpului în curentul de aer), de categoria de

rugozitate a suprafetei terenului la baza constructiei. În cap.12 al indicativului NP 082-04

se prezinta coeficientii aerodinamici pentru diferite tipuri de structuri.

C. For•a din vânt F W

Forta globala pe directia vântului, F W , pe o arie de constructie de referinta orientata

perpendicular pe directia vântului (A ref ), se determina cu urmatoarea relatie :

F W

Unde :

= q ref . c e (z) . c f . c d . A ref

q ref si c e (z) - au fost definite mai sus ; c f - coeficient aerodinamic de forta, conf. Cap. 12 din NP 082-04 c d - coeficientul de raspuns dinamic la vânt al constructiei ( cap 14 si anexa B din NP 082-04 ) .

-

7

-

8.6.3.5. Actiuni accidentale- Actiunea seismica

Cutremurele reprezinta fenomene tectonice cu caracter violent, prilejuite de miscarea unor placi ale scoartei terestre în lungul faliilor existente sau cu ocazia formarii celor noi. In urma acumularii unor presiuni crescânde, care ajung sa depaseasca capacitatea de rezistenta a rocilor, scoarta cedeaza . Are loc o rupere brusca, cu eliberarea unei cantitati uriase de energie, care se propaga sub forma unor unde de soc resimtite la sute de km. Cutremurele mai pot avea drept cauza activitatea vulcanica, exploziile atomice subterane sau chiar anumite lucrari ingineresti cum ar fi crearea unor lacuri de acumulare prin prabusiri provocate a unor masivi muntosi, lucrari miniere etc. Evaluarea intensitatii incarcarii din seism se face pe baza Normativului P100 /1-2006 8.6.4. Gruparea actiunilor pentru verificarea structurilor Sunt doua grupari :

8.6.4.1. Gruparea actiunilor pentru verificarea structurilor la stari limita

ultime

Vom avea urmatoarea grupare a efectelor actiunii asupra structurii

1,35

n

Â

j

1

=

G

k j

+

1,5 Q

k,1

+

i

m

Â

=

2

1,5

Y

o,i

Q

k, i

În relatia de mai sus :

G k,j

- este efectul pe structura al actiunii permanente i , luata cu valoarea sa

caracteristica;

Q k,1

- este efectul pe structura al actiunii variabile, ce are ponderea predominanta

intre actiunile variabile, luata cu valoarea sa caracteristica;

Q k,j

- este efectul pe structura al actiunii variabile j, luata cu valoarea sa

caracteristica; Y o,i - factor de simultaneitate al efectelor actiunilor pe structura, având valoarea

egala cu 0,70 , cu exceptia încarcarilor din depozite si a actiunilor provenind din împingerea pamântului, a materialelor pulverulente si a fluidelor , unde valoarea se va considera egala cu 1,0 .

8

- De exemplu în cazul unui acoperis actionat predominant de efectele zapezii, relatia de mai sus, se va scrie astfel:

-

1,35

n

Â

j

=

1

G

K, J

+

Unde :

1,5 Z

K

+

1,05 (V

K

sau U

K

)

;

G k,j

- este efectul pe structura al actiunii permanente ;

Z K

V K

- valoarea efectului actiunii din zapada ;

- valoarea efectului actiunii din vânt ;

U K - valoarea efectului actiunii datorate exploatarii ( utile ) ;

1,05 = 1,5 x

Y

o,i

= 1,5 x 0,7

1,35 si 1,5 sunt coeficienti partiali de siguranta. În cazul actiunii seismice relatia de verificare se scrie astfel :

n

Â

J

1

=

G

A EK

Y 2,1

g 1

K,J

+

g

1

A

E K

+

i

m

Â

=

2

Y

2,1

Q

K,i

- caloarea caracteristica a actiunii seismice – conf. P100 - 2006

- coeficient tabelar functie de tipul actiunii ;

- coefficient functie de împortanta constructiei .

Valoarea efectelor actiunilor grupate conform relatiilor de mai sus trebuie sa fie mai mici decât rezistentele de calcul în sectiune .

8.6.4.2. Gruparea actiunilor pentru verificarea structurilor la stari limita de serviciu Gruparea caracteristicq este urmqtoarea :

n

Â

J

1

=

G

K,J

+

Q

K,1

+

m

Â

i

=

2

Y

o,i

Q

K,i

Valoarea efectelor actiunilor grupate conform relatiei de mai sus trebuie sa fie mai mica decât valorile limita ale criteriilor de serviciu considerate.

CCIA - ANUL III – SEMESTRUL I

Curs nr. 4 9. ELEMENTE DE FIZICA CONSTRUCTIILOR . HIGROTERMICA CLADIRILOR

Fizica constructiilor reprezinta o disciplina tehnica, parte a stiintei constructiilor, care s-a dezvoltat în a doua parte a secolului XX si care se ocupa cu studiul fenomenelor fizice din spatiul construit, a carui parametri determina microclimatul interior, având ca scop realizarea confortului interior. Parametrii care determina microclimatul interior sunt: temperatura aerului si a

suprafetelor elementelor

în special a celor de închidere), umiditatea relativa a

aerului, intensitatea curentilor de aer, luminozitatea, nivelul zgomotului, etc. Daca

valorile acestor parametrii se încadreaza în anumite limite normate, conform cerintelor utilizatorilor, se apreciaza ca în spatiul construit confortul interior este asigurat. Higrotermica reprezinta acea parte a fizicii constructiilor, care studiaza fenomenele legate de temperatura si umiditate, atât în spatiul interior cât si în structura elementelor de închidere. Pentru a proiecta si realiza cladiri cu caracteristici higrotermice optime este necesar, pe de o parte, cunoasterea si normarea parametrilor climatici interiori si exteriori si pe de alta parte, cunoasterea fenomenelor fizice si a legilor care modeleaza transferal de energie si masa prin elementele de constructii. 9.1. PARAMETRII CLIMATICI UTILIZATI ÎN PROIECTAREA HIGROTERMICA 9.1.1. Parametrii climatici ai mediului interior Dintre parametrii normati pentru mediul interior mentionam :

a. Temperatura aerului interior T i , masurata la nivelul planului de lucru, în

mijlocul încaperii, în o C .Valorile optime pentru locuinte T i = 20 o C .

b. Umiditatea relativa a aerului interior O i , în % .

c. Viteza de miscare a aerului v ai

-

2

-

d. Diferenta maxima •T i max (K), între temperatura aerului interior si

temperatura

delimiteaza încaperile.

medie a suprafetei interioare a elementelor de constructie care

9.1.2.PARAMETRII CLIMATICI AI MEDIULUI EXTERIOR

Imposibilitatea stabilirii unor legi precise, dupa care sa se poata determina

valorile parametrilor climatici la un moment dat, a condus la stabilirea pe baze

statistice a unor valori conventionale de calcul.

a. Temperatura aerului exterior T e ( o C )

a.1. Pentru perioada de iarnanormativ C 107/3 – 2005

Temperaturile exterioare de calcul se considera în conformitate cu harta de

zonare climatica a teritoriului României, pentru perioada de iarna (normative C

107/3-2005 ANEXA D). Conform acestei harti, teritoriul României se împarte în 4

zone climatice, astfel:

Zona I

,

cu T e =

- 12

o C

Zona II ,

cu T e =

- 15

o C

Zona III ,

cu T e =

- 18 o C

Zona IV , cu T e =

- 21 o C

a.2. Pentru perioada de vara - (normativ C 107/6 -2002)

Teritoriul

:

României

cuprinde

trei

zone

climatice

cu

temperature

conventionale exterioare de calcul pe timp de vara:

Zona I

,

cu

T e

=

+

22

o C

Zona II ,

cu T e =

+ 25

o C

Zona III ,

cu T e =

+ 28 o C

a.3. Temperatura medie anuala

Temperatura medie anuala, care se utilizeaza pentru calculul riscului de

condens structural este urmatoarea :

Zona I , cu T e med = + 10,5 o C

Zona III ,

cu T e med =

+ 7,5 o C

Zona IV , cu T e med =

+ 6,5 o C

-

3

-

b. Radiatia solara I

- Intensitatea radiatiei solare I

cu valori maxime,

medii si minime se calculeaza în functie de pozitia geografica a localitatii, ora si

ziua din an si de orientarea cladirii si a suprafetelor acestora. Valorile medii

zilnice sunt date în Normativ C 107/7 – 02 si ghidul GP 058/2000.

c. Umiditatea relativa a aerului exterior • e , în %

- se utilizeaza pentru

calculul difuziei vaporilor de apa prin elementele de constructie .

d. Viteza de calcul a aerului exterior V a e

Acest parametru serveste la calculul debitului de aer care strabate

elementele de constructie ca si la schimbul de aer în cladiri, prin ventilatie

naturala dirijata .

9.2.

NOTIUNI

FUNDAMENTALE

SI

MARIMI

UTILIZATE

ÎN

PROIECTAREA HIGROTERMICA A CLADIRILOR

9.2.1. Notiuni fundamentale

a. Anvelopa cladirii sau element de închidere

Element de constructie perimetral care delimiteaza volumul interior al

încaperii sau cladirii de mediul exterior sau de spatii cu temperaturi diferite .

b. Temperatura

Temperatura este o marime de stare, care arata gradul de încalzire sau de

racire a unui mediu material.

c.Caldura

Caldura este o forma a energiei.

Caldura se propaga între medii sau zone ale unor medii de temperaturi

diferite. În univers exista tendinta de echilibru termic.

d. Regim termic stationar

Daca cel putin una dintre temperaturile t i

si t e variaza în timp, cantitatea de

caldura ce traverseaza elemental anvelopei este variabila în timp. În acest caz

schimbul de caldura se realizeaza în regim termic nestationar sau regim termic

variabil.

-

4

-

În mod real, temperatura mediului interior si a celui exterior variaza în timp. Daca se admite ipoteza simplificatoare conform careia temperaturile celor

doua medii nu variaza în timp se instituie regim termic stationar sau

permanent.

e. Suprafete si linii izoterme

Suprafetele unui mediu material care au aceeasi valoare a temperaturii se

numesc suprafete izoterme. Liniile care unesc puncte de aceeasi valoare a

temperaturii se numesc linii izoterme. 9.2.2. Marimi caracteristice transferului de caldura în regim stationar a.Cantitatea de caldura

Q =

l

(

A T

1

-

T

2

)

t

d

( J sau Ws )

(9.1)

b. Fluxul termic este cantitatea de caldura schimbata în unitatea de timp si

este dat de relatia:

F =

Q

=

l

(

A T

1

-

T

2

)

t d

( J/s sau W )

(9.2)

c. Densitatea fluxului termic sau flux termic unitar, defineste fluxul termic

schimbat prin unitatea de suprafata si este dat de relatia:

q =

F

l

(

T

1

-

T

2

)

=

A d

( W/m 2 )

(9.3)

d) Conductivitate termica sau coeficient de conductivitate termica ( l )

Transferul termic prin conductivitate termica are loc în mediile solide,

energia termica fiind transmisa fara transport de materie. Conductivitatea termica reprezinta proprietatea materialelor de a permite

trecerea fluxului termic.

Unitatea de masura pentru conductivitatea termica l“, este

W/

m

K

Coeficientul de conductivitate termica reprezinta de fapt cantitatea de

caldura care trece într-o secunda printr-un cub cu latura de 1 m, realizat din material omogen, dispus perpendicular pe directia fluxului termic, când diferenta de temperatura dintre fetele sale este de 1 K (sau 1 0 C).

-

5

-

a dintre fe t ele sale este de 1 K (sau 1 0 C). - 5

e) Rezistenta termica defineste proprietatea mediilor prin care se propaga caldura, de a se opune acestei propagari.

R

=

T

i

- T

e

q

=

T

(

i

- T

e

d

l

T

i

- T

e

l

)

=

d

[m 2 K/W]

(9.4)

Relatia este valabila pentru un element de constructie alcatuit dintr-un singur

strat de grosime ,,d “, având coeficientul de conductivitate termica ,, l ,,

f.

Coeficientul de transfer termic

(U), este inversul rezistentei termice si

reprezinta fluxul termic în regim statioar, raportat la aria de transfer si la diferenta de temperatura a mediilor situate de o parte si de alta a unui sistem sau element

si este dat de relatia : U =

1

R

[W/m 2 K]

(9.5)

g.Coeficientul de cuplaj termic al unei suprafete (L)

L =

A

R

[W/K]

(9.6)

-

6

-

h. Coeficientul liniar de transfer termica, care tine seama de influenta

unei punti termice liniare, fata de un calcul unidirectional al coeficientului de transfer termic . Unitatea de masura este ( W/ m k )

tine seama de

influenta unei punti termice punctuale fata de un calcul unidirectional al coeficientului de transfer termic. Unitatea de masura este (W / K ). Acesti coeficienti (•i c) se folosesc pentru determinarea rezistentei termice corectate (R ). În tabelele 1…73 din Normativ C 107/3 –2005 se dau valorile acestor coeficienti pentru o serie de detalii curent utilizate .

j. Coeficientul punctual de transfer termic

c

care

,

9.3 EXIGENTE

DE

PERFORMANTA

SI CRITERII DE PERFORMANTA ÎN

PROIECTAREA HIGROTERMICA

În proiectarea higrotermica a cladirilor se urmareste realizarea unor exigen•e de performanta , fiecare cu criteriile de performanta asociate, respectiv :

- confortul termic, la care criteriile de performanta se refera la omogenitatea si constanta parametrilor ambientei (temperatura, viteza aerului, umiditatea). - consumul de energie necesar în exploatarea cladirilor la care criteriile de performanta se refera la: coeficientul global de izolare termica, rezistenta termica pe ansamblul anvelopei si pe tip de element, numarul de schimburi orare de aer. - durabilitatea prin limitarea condensului structural la care criteriile de performanta se refera la: cantitatea de apa din condensul structural acumulata pe durata unei ierni si cea eliminata prin uscare vara, gradul real de umezire a materialelor din zona de condensare.

- calitatea aerului din cladire la care criteriile de performanta se refera la :

continutul de agenti nocivi pe unitatea de volum, numarul necesar de schimburi

orare de aer al volumului încalzit . - protectia mediului, la care criteriile de performanta se refera la: cantitatea de caldura necesara încalzirii, noxele eliminate în atmosfera prin producerea energiei , etc.

CCIA - ANUL III – SEMESTRUL I

9.4.

Curs nr. 5

PROIECTAREA

EXIGENTELOR

DE

PERFORMANTA

HIGROTERMICA SI A CIRTERIILOR ASOCIATE, ÎN REGIM STATIONAR

9.4.1.

PROIECTAREA

EXIGENTEI

DE

PERFORMANTA

PRIVIND

CONSUMUL DE ENERGIE

NECESARA ÎNCALZIRII CLADIRILOR

Relatia edificatoare pentru inginerii constructori si pentru arhitecti în

proiectarea exigentei de mai sus este cea care ofera cantitatea de caldura

necesara pentru încalzirea unui metru cub din volumul încalzit al cladirii, pe durata

de încalzire dintr-un an:

Q

an

inc

=

24

1000

în care:

¥ G ¥ C¥ N

q

i

12

12

-

(

Q

i

+ Q

s

)

[KWh/(m 3 ·an)]

24 este numarul de ore dintr-o zi;

1000 - transformarea din W în KW;

(9.7)

G - coeficientul global de izolare termica a cladirii, în W/(m 3 K).

C –coeficient de corectie adimensional,

care introduce performan•ele

sistemului de producere si de distribuire a energiei necesare încazirii cladirilor.

N

q i - numarul anual de grade-zile de calcul, corespunzator localitatii

12

unde este amplasata cladirea, calculat pentru temperatura interioara medie în

perioada de încalzire (• i ) si pentru temperatura medie exterioara zilnica,

(• eo = + 12 °C), care marcheaza începerea si oprirea încalzirii, în (K · zile) ;

Valorile

i

N 12

q

sunt date în Ghidul GP 058/2000.

Q i - aportul de caldura din locuirea cladirii, aferent unui m 3 din volumul încalzit al cladirii, în KWh/(m 3 ·an);

Q s - aportul de caldura provenit din radiatia solara, aferent unui m 3 din

volumul încalzit al cladirii, în KWh/(m 3 ·an);

-

2

-

9.5. PROIECTAREA COEFICIENTUL GLOBAL DE IZOLARE TERMICA A

CLADIRII ( G )

Coeficientul global de izolare termica constituie unul din criteriile de

performanta privind consumul de energie necesar în exploatarea cladirilor dupa

cum se poate observa si din relatia de calcul a cantitatii de caldura necesara

pentru încalzirea unui metru cub din volumul încalzit al cladirii, pe durata de

încalzire dintr-un an .

Nivelul de izolare termica globala a cladirii este corespunzator, daca se

realizeaza conditia :

G • GN

[W/(m 3 K)];

(9.8)

Aceasta relatie este valabila pentru cladiri cu destinatia de locuinte. În relatia (9.8) semnificatia termenilor este urmatoarea:

GN - este coeficientul global normat de izolare termica, si a carei valori sunt

date în Normativ C 107/1 – 2005, ANEXA 2

Coeficientul global de izolare termica a cladirii (G) are doua componente:

G = G l + G 2

[W/(m 3 K)]

(9.9)

în care:

G l - reprezinta fluxul de caldura pierdut prin transmisie directa, prin anvelopa

cladirii, raportat la volumul încalzit si la gradientul de temperatura între mediul

interior si cel exterior, în W/(m 3 K);

G l se mai numeste si componenta energetica a coeficientului global de

izolare termica;

G 2 - fluxul de caldura necesar pentru încalzirea aerului exterior infiltrat prin

neetanseitatile tâmplariei exterioare si prin ventilarea naturala nedirijata sau

dirijata a cladirii, raportat la volumul incalzit al cladirii si la gradientul de temperatura între mediul interior si cel exterior, în W/(m 3 K);

G 2 se mai numeste si componenta de calitate a aerului a coeficientului

global de izolare termica;

-

3

-

9.5.1. Proiectarea componentei de calitate a aerului a coeficientului global de

izolare termica - G 2

G 2 =

0,34 n

W/(m 3 K)

(9.10)

în care :

n – viteza de ventilare naturala a cladirii, respectiv numarul de schimburi

de aer pe ora , în

Valorile lui “ n

( h -1 ). “ se iau din C 107/1 – 2005, ANEXA 1 .

9.5.2. Proiectarea componentei energetice a coeficientului global de izolare

termica, G 1

Conform definitiei, componenta energetica a coeficientului global de izolare termica este raportul între fluxul termic si produsul dintre volumul încalzit al cladirii si diferen•a dintre temperatura aerului interior si a aerului exterior :

G

1

=

 

l

A(T

i

-

T )

e

 

l A

1

A

 

F

=

d

 

=

d

=

R

V(T

i

-

T )

e

V(T

i

-

T )

e

 

V

V

=

A

R

V

[W / (m 3 K) ]

Aceasta relatie ar fi valabila pentru un singur element al anvelopei si care sa fie omogen, respectiv sa aiba aceeasi alcatuire constructiva pe toata suprafata, fara zone de punti termice, deci rezistenta sa fie unidirectionala. Daca însa se tine seama de faptul ca suprafata totala a anvelopei unei cladiri se constutuie ca o suma a tuturor elementelor prin care se pierde fluxul termic (pereti exteriori, plansee de pod sau terasa, plansee peste subsol, placi pe sol, tâmplarie, etc) si de faptul ca aceste elemente cuprind în alcatuirea lor si zone de punti termice, respectiv rezistenta termica unidirectionala ,,R“ , trebuie corectata în functie de efectul acestor punti termice, relatia de mai sus va avea urmatoarea forma :

G

1

=

Ê A

Á

j

t

J

ˆ

˜

Â

Á ˜

Ë ¯

'

R

j

=

 

Â

(

'

L j t

j

)

 

V

V

[W / (m 3 K) ]

(9.11)

Marimile care intervin în relatia (9.11), vor fi tratate distinct în capitolele si

subcapitolele urmatoare . Acestea au urmatoarea semnificatie :

Aj

4

- -sunt ariile caracteristice ale zonelor anvelopei, respectiv a elementelor

-

anvelopei (pereti exteriori, planseu sub terasa sau planseu de pod dupa caz, planseu peste subsol neîncalzit sau pivnita, placa pe sol, tâmplarie exterioara etc) în m 2 .

'

R j

- rezistentele termice corectate a elementelor anvelopei (vezi

elementele prezentate mai sus), în

m 2 K/W;

t j – factorul de corectie al temperaturilor exterioare ariilor A j , dat de relatia:

t j =

T

i

-

T

uj

T

i

-

T

e

[ - ]

(9.12)

în care:

T i - este temperatura conventionala de calcul a aerului interior, care pentru cladirile de locuit, în perioada de iarna este de : +20 ºC;

T e - este temperatura conventionala de calcul a aerului exterior, care pentru perioada de iarna se ia din harta climatica;

T uj - este temperatura spatiilor neîncalzite din cladire spre care se pierde

caldura, respectiv temperatura în exteriorul suprafetelor de arie A j si se determina printr-un calcul de bilant termic conform C 107/3 – 2005, punctul 8. V – volumul încalzit al cladirii, în m 3 .

L j – coeficientul de cuplaj termic corectat, în W/K, conform relatiei (9.6),

'

respectiv:

'

L

j

=

A

'

R

9.5.2.1. Calculul ariilor A j si a volumului încalzit V al cladirii

Ariile elementelor de constructie care intra în alcatuirea cladirii sunt:

- suprafata opaca a peretilor ;

- suprafata ferestrelor si usilor exterioare, precum si a peretilor exteriori vitrati si a luminatoarelor ;

- suprafata planseelor peste ultimul nivel, sub terase sau sub poduri, dupa caz;

- suprafata planseelor peste pivnite sau subsoluri neîncalzite ;

- suprafata placilor în contact cu solul ;

- 5 -

- suprafata peretilor în contact cu solul ;

- suprafata peretilor si a planseelor care separa volumul încalzit al

cladirii, de spatii adiacente neîncalzite ;

Aceste arii se determina astfel :

a.) Ariile peretilor se calculeaza pe baza urmatoarelor dimensiuni:

- pe orizontala, dimensiunile interioare ale peretilor exteriori (perimetrul

cladirii masurat pe fata interioara a peretilor exteriori);

- pe verticala, între fata superioara a pardoselii de la primul nivel încalzit

pâna la fata interioara a tavanului ultimului nivel încalzit;

b.) Ariile tâmplariei – conform dimensiunilor nominale ale golurilor ;

c.) Ariile orizontale pentru plansee: se calculeaza pe baza dimensiunilor conturului interior al peretilor exteriori, ignorându-se existenta peretilor interiori

structurali sau nestructurali ; Aria anvelopei cladirii se calculeaza ca suma tuturor ariilor elementelor de

constructie perimetrale ale cladirii prin care au loc transferuri de caldura.

Volumul cladirii “ V “ – reprezinta volumul delimitat, pe contur, de fetele

interioare ale elementelor de constructie perimetrale.

9.5.2.2. Calculul rezistentei termice corectate si a coeficientului de

cuplaj termic corectat

La elementele de constructie cu alcatuire neomogena pe doua sau trei

directii marimile de mai sus se calculeaza tinând seama de influenta puntilor

termice asupra devierii fluxului de caldura de la normala pe suprafata lor. În

situatia de mai sus sunt aproape toate elementele anvelopei cladirilor, cu sau fara

zone vitrate.

Pentru o suprafata de arie A cu alcatuire caracteristica neomogena pe ariile

componente A j , rezistenta termica corectata si coeficientul de cuplaj termic au

expresiile:

R¢ = r R

L ¢ =

A

R ¢

[m 2 K/W]

(9.13)

[W/K]

(9.13‘)

-

6

-

în

care :

R

este rezistenta termica unidirectionala, calculata în câmp curent, respectiv

în zona cu alcatuire predominanta, în m 2 K/W;

r – coeficientul de reducere a rezistentei termice unidirectionale tinând

seama de influienta defavorabila a puntilor termice;

A = aria elementului anvelorpei, elementul ,,j” cu alcatuiri constructive

diferite.

Pentru a se determina rezistentele termice corectate respectiv coeficientul

de cuplaj termic corectat, trebuie mai întâi sa determinam rezistenta termica si

coeficientul de cuplaj termic ca marimi unidirectionale, pe zone caracteristice a

unui element de constructie sau pe tip de element de constructie .

9.5.2.2.1. Calculul rezistentei termice (R) si a coeficientului de cuplaj

termic (L) ca marimi unidirectionale.

a.) cazul elementelor de constructi