Imposibil

Fanfic

by Andru

Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda,

nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de
manie, nu gandeste raul. Dragostea nu cade niciodata.

(Epistola I catre Corinteni a Sfantului Pavel, Capitolul 13,

Versetele 4, 5, 8)

Prefata

Te-ai gandit vreodata cum este sa iubesti?

Multi mi-au pus aceasta intrebare. Mai ales cei ca mine, cei cu inimile inghetate.
Raspundeam fara sa ma gandesc. Pe atunci, consideram ca tot ce se spune despre dragoste
este un fel de roman siropos, o exagerare.

Pana acum.

Am tresarit, auzind sunetul usor al pasilor. Se apropiau. Cu miscari incete si cu ochi de un

carmin inghetat, se apropiau usor, asa cum se apropia moartea mea. Stiam ca asa avea sa se
intample. Stiam ca aveam sa mor din momentul in care am vazut-o, dar nu am sovait.

Ceasul batu de sapte ori, sunetele grele atarnand in vazduhul intunecat.

Am inchis ochii.
Capitolul 1 - Nici sa nu te gandesti

E.PDV.

Tavanul are 673 de crapaturi.

Mi-am plimbat din nou privirea pe sarmanul tavan care nu prezenta nimic nou, delectandu-
ma din greu cu plictiseala. M-am rasucit pe partea cealalta, oftand, cu mainile sub cap, ceea
ce cauza cateva scartaituri patului cam vechi, dar care imi placea. Eram singurul vampir din
palat care avea un pat, ceea ce, recunosc, ma face un ciudat. Pur si simplu, dupa o zi
obositoare, imi placea sa ma trantesc pe pat si sa ma odihnesc, daca nu pot dormi.

Dar astazi nu fusese o zi chiar atat de obositoare. Numai doi-trei vampiri vagabonzi si un
singur vampir talentat convins sa intre in clanul nostru, clanul Volturilor.

Cateodata ma intreb cum am ajuns aici, un fel de ministru sau vicerege al Volturilor. Nu
gasesc un raspuns care sa ma multumeasca. Ca toate raspunsurile, nu?

Dar de aici gandurile imi aluneca pe un drum periculos. La povestea mea, care nu trezea
decat alte intrebari fara raspuns.

Imi aduc aminte foarte putine din viata mea umana, scurta, sfarsita la doar 17 ani. Muream de
febra spaniola intr-un spital din anul 1918, iar unul de-ai nostri m-a transformat, dar apoi a
plecat. M-a lasat singur, fara nicio cunostinta despre lumea noua din care faceam acum parte.
Totusi, in fata ochilor parca imi sclipesc si acum niste ochi aurii, sub un par blond... Un
vegetarian care muscase un om. Si se controlase! Am scuturat din cap, deviam de la subiect.

Peste catva timp mi-am dat seama ca aveam un talent. Si unul foarte util, deoarece cand m-
am intalnit cu Aro, care are o abilitate similara cu a mea, mi-a propus imediat sa ma alatur lor.
Atunci nu prea stiam nimic despre ei. Cu timpul, am invatat ca tot ce conta eram noi. Nu
trebuia sa lasam pe nimeni sa puna in pericol existenta noastra, a vampirilor.
Recunosc ca nu este vorba doar de asta. Ne place sa fim puternici, iar cu atata incredere si
control in maini este greu sa ramai cinstit. Eu stiu asta cel mai bine, care aud si cel mai
insignificant lucru care le trece prin cap... Acesta este un motiv pentru care sunt un fel de...
hmmm... Print al Volturilor, ca sa spun asa. Ei se tem de mine, stiind faptul ca eu as putea sa
dezvalui toate secretele, si-mi considera puterea prea folositoare ca sa ma distruga. Cu
ajutorul lui Alec si Jane, n-ar fi greu. Dar cand Aro incepuse sa ma iubeasca ca pe un fiu,
respectul lor crescuse.

Si aici iar gandirea mea analitica nu se impaca cu inima.

Nu stiu de ce nu pot sa-i intorc sentimentele lui Aro. Pur si simplu, nu-mi place de el. Imi
aminteste de un sarpe cu clopotei.

Nu l-am mai lasat de mult timp sa-mi afle gandurile prin contact fizic, deoarece mi-e frica de
ce va descoperi. In rest, Aro era simpatic. Incercam sa ma port cu prietenie si iubire fata de el,
si se pare ca mergea din moment ce Aro parea chiar incantat.

Poate am devenit un mincinos foarte bun in ultimii aproape 100 de ani.

De fiecare data cand ma uit din ansamblu la viata mea, pare perfecta. Un membru onorific al
Volturilor, bogat, iubit...

Dar nu degeaba am spus pare. Nu este perfecta. Intotdeauna am un sentiment ciudat, de gol,
ca si cum ceva imi lipseste, ceva vital. Nu pot fi fericit, cum ar trebui sa fiu. Atunci imi
inabus melancolia inapoi in inima inghetata si incep sa-mi enumar toate...
Edward!

N-am raspuns.
Edward, stiu ca esti acolo, deschide!

Am ignorat ciocaniturile mai departe, la fel cum faceam si cu gandurile persoanei respective.
Eddie, daca nu raspunzi acum, sa stii ca Volvo-ul tau frumos s-ar putea sa explodeze, si ma
intreb cum ti-ar pica asta la inima!
Nu te atinge de masina mea! Si nu-mi mai spune Eddie! am marait enervat, ridicandu-ma
incet din pat si descuind usa.

Emmet arata ca intotdeauna, cu un zambet mare si prostesc pe fata. Niciodata nu ma simt ca

un intrus in gandurile lui. El nu gandeste niciodata ceva care nu poate fi spus cu voce tare.
Stii, multumesc totusi ca nu ai spart usa. Chiar nu aveam chef sa instalez una noua, i-am spus
pe jumatate in gluma pe jumatate in serios, in timp ce se strecura inauntru.

Puterea lui Emmet nu era una speciala. Nu avea o abilitate psihica, ci pur si simplu o forta
fizica iesita din comun, cu care sunt sigur ca usa mea ar fi fost aschii. El si Felix imparteau
puterea asta, dar ca si mine, Emmet nu il prea place pe nici unul din Volturi. Se ferea de Aro,
dar pe mine nu ma putea evita. Fusesem surprins ca cineva o ura pe Jane atat de tare, dar m-
am imprietenit cu el si chiar ne simteam bine impreuna, desi Emmet este un mare... prost.

Intotdeauna cand ma gandesc la el, mintea imi aluneca si spre felul in care a fost transformat.
Pe Emmet il gasise un vampir necunoscut, in padure, pe moarte din cauza unui urs. Il
muscase si fugise. Semana atat de bine cu povestea mea, cat si situatia si reactia salvatorului.
Aveam ciudatul sentiment ca era unul si acelasi.
Hei! Eddie! Trezeste-te!

Am tresarit si am incercat sa ma focalizez pe prezent.

Emmet, nu-mi mai spune Eddie!

Nickname-ul asta tampit chiar ma calca pe nervi.

Ok, dar fii si tu atent! Vrei sa iesim putin seara asta? spuse el smecher, facandu-mi cu ochiul.

Iesitul insemna vanat la Emmet. Dar chiar nu aveam chef acum. In ultimii ani, vanam tot mai
rar. Nu suportam sa vad imaginile din mintea victimei, sa-i aud gandurile uimite... Simteam
ca-mi pierd, incet-incet, umanitatea. Si nu voiam asta. Imi doream sa fiu om cu toata puterea,
ceea ce presupun ca ma ridica la gradul de extra-ciudatenie. Toti vampirii pe care ii cunosc se
cred superiori oamenilor, dar eu nu. Noi nu avem suflete. Nu avem sansa de a ajunge intr-o
alta viata dupa... moarte sau ce om fi facand noi, ci suntem condamnati la un etern regret.

Cateodata ma simt furios impotriva misteriosului meu salvator. De ce nu m-a lasat sa mor
atunci cand trebuia?
Um, nu cred ca am chef in seara asta, Emmie, i-am spus incercand sa par ca regret, dar
accentuand pe Emmie.

Emmet se ridica de pe pat, cu o expresie intre dezamagire si enervare.

Nu va fi usor. Am oftat in anticipatie.

Vine si Jasper, spuse el, incercand sa fie calm. Tu niciodata nu vii. Sunt destul de sigur ca n-ai
mai vanat de 2 luni! Ce naiba se intampla cu tine?! Si nu-mi mai spune Emmie!!

Am pufnit. Macar acum vedea cum ma simt eu cand sunt chemat cu nickname-ul ala tampit.

Dar... Doua luni?

Ei, nici chiar asa...

Ai nevoie de energie. Si Aro, Caius si Marcus sunt ingrijorati din cauza ta. Vino sau jur ca am
sa-ti bag sangele cu forta pe gat! Ai sa ajungi atat de slabit incat...
Bine, bine, vin! i-am spus tare, intrerupandu-l plictisit din discursul lui care se lungea mai
mult decat de obicei.

Pana la urma, aveam nevoie de putin vanat, nu? Un singur om, un criminal. Toti ma numeau
in joaca Criminalul de criminali.

Cred ca este al treilea lucru care ma face o ciudatenie. Stiu sa ma controlez la mirosul
oamenilor, ma si antrenasem special pentru asta, ceea ce ma facea un fel de spion al clanului.
Eram trimis sa ma amestec printre oameni si sa aflu ce mi se spunea. Desigur ca aveam un
mare avantaj prin micul meu mare dar.

Dar nu asta ma face ciudatenia. Ma rog, este unul din motive, dar faptul ca omor numai
oameni care nu merita sa traiasca si care, daca sunt lasati in viata, omoara alti oameni, ma
deosebeste de ceilalti. Ei nu inteleg de ce fac asta.

Este doar din cauza ca, pur si simplu, parca crima se transforma intr-un act de caritate cand
scapi lumea de un ticalos.

In rest, oamenii... sunt niste fiinte interesante, dar foarte previzibile. In toti anii acestia am
auzit totul despre ei si mai mult decat atat. Toti superficiali si...
Edward! Atunci... haide, spuse Emmet si ma trase repede dupa el, inainte sa ma razgandesc.

In sfarsit mai iese si el... La naiba, ma ingrijoreaza rau pustiul asta. Jasper mai merge, desi am
impresia ca il cam urmeaza pe nebunul asta, dar Eddie este un ciudat. Dar un ciudat simpatic,
de altfel, gandea Emmet.
Emmet, mersi, dar nici macar in ganduri sa nu-mi spui Eddie! i-am zis nervos in timp ce pasii
nostri repezi rasunau pe coridoarele de marmura.
Scuze, pustiule, dar gandurile nu mi le poti controla. ranji el trantind usa grea si privind in
toate partile.
Transformarea in vampir nu ti-a imbunatatit atentia, spuse o voce amuzata de sub un copac.
Jasper!

Jasper se ridica de pe banca si se duse langa Emmet. Nu am putut sa nu observ contrastul

dintre ei. Emmet era inalt, muschiulos si masiv, cu un par cret si negru, iar Jasper era inalt si
subtire, cu un par blond de ca de miere. Dar nu numai ca aparente erau opusi, ci si la
caractere. Emmet era indraznet, glumet si galagios iar Jasper era precaut, timid, si foarte
perceptiv. Banuiesc ca aceasta calitate i-a dat puterea care o are acum, abilitatea de a simti si
a manipula sentimentele celor din jur. Iar povestea lui, de asemenea, era ciudat de
asemanatoare cu a noastra. Nu puteam scapa de prostescul sentiment ca vampirul blond care
incercase sa-l ajute nu era altul decat salvatorul meu si al lui Emmet.
Hei, Edward.... spuse el putin surprins ca iesisem din carapace, cum spunea Emmet.
Da, stiu, am raspuns strambandu-ma la exclamatia gandita.
Deci, unde mergem? intreba Emmet nerabdator.
Hmm, eu ma duc prin cartierele rau-famate, stiti voi de ce... am raspuns si m-am indreptat cu
viteza normala pe o strada laturalnica.
Stai ca vin si eu! spuse Jasper si ajunse intr-o secunda langa mine.
Eu ma gandeam sa caut un barosan (traducere: un grasan suculent), dar n-am chef sa stau
singur, se stramba si Emmet si aparu langa mine, ranjind ca intotdeauna.

Am oftat incet in tacerea care se asternuse, exceptand gandurile lor, desigur, pe care incercam
sa le blochez. Iarasi ma bantuia sentimentul acela ciudat ca nimic nu avea nici un rost. Ma
simteam straniu de singur, de parca traiam intr-o lume paralela cu a celorlalti, o lume in care
locuiam numai eu.
V-ati gandit vreodata la dragoste? intreba brusc Jasper, facandu-ma sa tresar.

I-am scanat gandurile, curios sa aflu ce l-a determinat sa puna aceasta intrebare destul de
delicata.

As vrea sa simt si eu asta, dar nu din partea altora. Cand am trecut pe langa cuplul de langa
salcie, emanau atata fericire si dragoste...

Ah.

Simtise dragostea dintre doi oameni. Am prins si o imagine cu cei doi, din amintirile lui.
Recunosc ca da, spuse Emmet dupa o secunda de gandire. Dar nu numai sex, ceea ce cred
oamenii ca inseamna, ci dragoste adevarata. Nu am intalnit pe nimeni pana acum care...
Emmet tacu, lasand propozitia in aer. Pe strada intunecata, cuvintele pluteau greu in aer,
lasandu-ne pe toti usor surprinsi ca Emmet chiar... putea sa fie serios.
De parca tu nu crezi la fel ca ei, il tachina Jasper dupa un moment.

Emmet ii trase un ghiont, strambandu-se.

Cateodata chiar sunt curios sa aflu, cum este... Dar toate fetele pe care le-am intalnit pana
acum sunt atat de... snoabe. Le pasa doar de haine si de corpul lor, gandea Emmet mai
departe, cu dezamagire.

Sunt total de-acord cu tine, Emmet. Gandurile femelelor vampiri pe care le intalnisem,
incluzand si fetele umane, erau atat de superficiale si nu le interesa ceva profund sau cu
adevarat frumos, ci doar aventuri de o noapte.

Dar am deschis gura sa vorbesc si eu, deoarece Emmet si Jasper ma priveau intrebator.
Nu stiu, nu m-am gandit prea mult la asta, am recunoscut, vocea mea sunand ciudat in
noaptea instelata. Cu siguranta as vrea sa am pe cineva dar... Emmet sa stii ca aveai dreptate
mai devreme. Oricum, este aiurea sa-i auzi gandurile, ea s-ar supara. Ca in romanele alea
siropoase. Am impresia ca dragostea este un sentiment supra-estimat.
Nu cred, murmura Jasper. Sentimentul era atat de intens... Eu ma gandesc deseori la asta. As
vrea sa-l simt eu, pe propria... inima, rase el la sfarsit.

Toti trei mergeam incet pe strazile intunecoase, si ii auzeam gandind la fel ca mine, si anume
ca, nu stiu din ce motiv, aceasta discutie avea sa fie una pe care nu aveam s-o uitam.

Mi-am ridicat privirea in sus, la stele, si am oftat.

Bataile a doua inimi, una din ele accelarata si doua minti se auzeau de dupa colt.

Ha! Cum tremura! Uite-o. De parca.... se auzeau gandurile unui barbat necunoscut, pline de
satisfactie si anticipatie

Nu! De ce am luat-o pe aici? Mi s-a mai spus ca nu e in siguranta. Dar trebuia sa ajung acasa,
si asta era o scurtatura. Iar acum... sunt moarta!

Am tresarit la gandurile disperate ale fetei care era atacata de monstrul care nu era cu nimic
mai bun decat mine. M-am simtit mai bine cand mi-am dat seama ca macar aveam s-o salvez
pe fata fara aparare.

Sa inceapa spectacolul. Edward, esti primul, se auzira gandurile lui Em.

Am dat coltul si m-am apropiat de cei doi. Barbatul o inghesuia pe fata speriata intr-un colt in
momentul in care mi-am pus mana pe umarul lui si l-am smuls de langa ea. El zbura prin aer
pe niste cutii, iar fata ma privi cu ochii ei albastri mariti de soc. Era draguta.

OMG! Are ceva putere in el... Si este atat de dragut. Cred ca are sa-l bata mar. Poate vom fi
prieteni. Nu stiu, dar numarul...

Ok. Nu mai este draguta.

Fugi, i-am spus incruntat.

Reactia ei speriata nu ma dezamagi.

Pleaca, am marait din nou.

Ea se misca in sfarsit, culegandu-si poseta de jos. Iar in ciuda furiei si fricii instinctive care ii
umpleau gandurile, murmura in timp ce disparea pe strada principala:
Multumesc.

Max se ridica in sfarsit de pe cutiile de unde il aruncasem, si incepu sa urle injuraturi pe care
nu le auzi decat pe la parcarile de camioane. Se repezi cu pumnul ridicat, dar Jasper il prinse
din spate si il tranti jos.

Cine sunt astia? Puterea asta este... inumana. Si ce vor sa-mi faca! La naiba, ma sperie cum se
uita la mine, ca la o cina...

M-am crispat la vederea ochilor mei negri in gandurile lui, iar Jasper scoase un marait usor. I-
am ascultat gandurile indurerate de frica pe care o simtea victima.

Jasper indura ceva mai rau decat mine. El simtea durerea, groaza, frica oamenilor pe care ii
vana, ceea ce il innebunea. Eu ramaneam doar cu gandurile, si nu ma plang.

Emmet nu prea avea probleme. Il ridica pe om in sus si se apleca deasupra gatului lui...

M-am simtit rau cand gandurile se intrerupsera, cand inima nu-i mai batu. Dintr-un motiv pe
care nu-l intelegeam, ma simteam enervant de trist. Vinovat.

Si ca sa-mi inec gandurile, m-am lasat prada simturilor, si am devenit ceea ce incercam cu
disperare sa neg, ceva de care imi era frica.

Am devenit un vampir insetat de sange.

***

In timp ce alergam pe strazile pustii ale Volterrei, alaturi de Emmet si Jasper, inabusind
viovatia care ma calca pe nervi, telefonul imi vibra in buzunar. Ne-am oprit, iar eu am scos
telefonul din buzunar sub privirile lor curioase.
Aro, am spus incet.

Nu-i de bine, frate, gandi Emmet.

Sper ca n-am dat de belea. Jasper se ingrijora si el.

Soneria incepea sa ma enerveze, asa ca am apasat pe buton si am dus telefonul la ureche.

Edward! Unde sunteti? comanda vocea melodioasa a lui Aro, dar de data asta, amabilitatea lui
obisnuita inlocuita cu reflexii de manie.
Am iesit putin in oras.
Sper ca n-ati vanat. Stii ca este interzis...
Stiu Aro. Ma crezi in stare de neascultare? Stii cat te respect...am spus mieros. Pur si simplu
ne plictiseam in palat, asa ca i-am luat pe Jasper si Emmet la o plimbare.
Tocmai acum v-ati dus toti trei, mormai el. Ei bine, am nevoie sa veniti in momentul asta
acasa. Am o misiune importanta sa va dau, mai spuse el si inchise.

Oftand, am inchis si eu, si am indesat telefonul inapoi in jacheta.

Eh, nu este chiar atat de interzis. Doar tu esti... Seful nr. 2, nu?! Daca tu ai facut-o... murmura
Emmet.
Nu te ingrijora Emmet. Voi sa stati cat mai departe de el. Sa nu va atinga, priceput? Stiti ca
Aro, cand am intrat in clan, a promis ca nu ne va citi gandurile decat cu acordul nostru, iar
dupa cate stiu eu, se tine de cuvant, i-am linistit in timp ce ne reluam goana.
Ma intreb ce misiune este, spuse si Jasper deschizand usa grea.
Nu stiu. Probabil alta chestie de spionaj, am spus dand din umeri plictisit.
Dar vrea sa ne trimita pe toti trei! zise Emmet ridicand o sparnceana in timp ce ne puneam
mantiile.
Cu atat mai bine, am replicat in soapta.

Ne apropiam de biroul sau resedinta lui Aro. Ne-am facut niste mutre serioase si am intrat, cu
privirile in pamant.
Ce voiai sa ne comunici, stapane? am intrebat pe un ton usor interesat, pe cand le scanam
ingrijorat gandurile.

Oh doamne. Plictiseala are sa ma omoare intr-o zi, daca este posibil...

Marcus, te inteleg mai mult decat poti crede.

Este chiar periculos, cred. Trebuie distrusi toti. Dar nu suntem siguri daca stie, in memoria
vampirului vagabond de astazi nu parea ca fata sa constientizeze.... Aro inca intorcea
problema pe toate fetele.

Cateodata Aro ma enerveaza. Imediat ce a vazut un om langa cativa vampiri imediat ei sunt
implicati. Ma indoiam ca lui Aro ii va place in mod deosebit acest comentariu al lui Caius
cand il va atinge pentru a-i afla gandurile.
Oh. Buna Edward, Jasper, Emmet, spuse Aro ridicandu-si chipul din cartile de pe masa bogat
sculptata. Va trimt intr-o misiune de verificare. In amintirile unui vampir nomad, cel de
astazi, am gasit mai multe amintiri cu partenerii Cullen, Esme si Carlisle, impreuna, in
aceeasi casa, cu trei fete umane. Ele nu pareau speriate, dar suspectam ca ele stiu ceva. Vreau
ca voi trei si Jane sa mergeti acolo si sa rezolvati aceasta problema.

La naiba, la naiba, la naiba! Nu vreau sa ma duc cu Jane. O urasc!

Emmet striga cu atata intensitate in gandurile sale de ma miram ca nu se auzea in tot palatul.

Of, nu cu Jane, te rog. Chiar nu imi place de ea, Jasper avea ganduri mai putin violente, daca
pot sa spun asa.

Si oricum, recunosc ca sunt de partea lui Emmet.

La naiba, la naiba, la naiba!

Nu-mi place deloc de Jane. Este invidioasa deoarece i-am luat locul de favorita a lui Aro. Ea
avea o abilitate foarte puternica, putea sa te faca sa simti durere, la propriu, un fel de antiteza
a talentului lui Alec, geamanul ei, care iti taia toate simturile. Dar, desigur, era doar o iluzie a
mintii. Si sincer, talentul i se potrivea, asa cum era ea, mica de statura si cu ochii aceia cruzi.

Jane isi facu aparitia din spatele lui Marcus, zambind usor.

Dar era doar de fatada.

Nu-mi place de astia trei deloc. Mai ales de ciudatul de Edward. Ma indoiesc ca voi putea sa
lucrez cum trebuie cu ei. Dar macar, poate am sa pot sa-l fac pe Edward sa regrete anumite
lucruri cu o anumita putere de-a mea...
Desigur, stapane, am raspuns toti patru in cor.

I-am aruncat lui Jane o privire nu chiar prietenoasa.

De ce te uiti asa, Edward? intreba Aro, interesat.
Jane spera anumite lucruri care nu cred ca au sa ma faca sa ma simt bine, am spus, buzele
curbandumi-se intr-un zambet siret.
Vai, Jane draga! Sa nu faci asa ceva, te rog! Stii cat il stimez pe Edward. Sper sa va intelegeti.

Vocea lui Aro era plina de candoare si surpriza. Era ciudat sa-i auzi gandurile. Desi pare ca se
preface, Aro este pe jumatate sincer cand face pe candidul si bunul Aro. Doar ca viclenia a
luat controlul asupra impulselor care se puteau considera, ma rog, stiti voi, benefice pentru
oameni.

Jane dadu din cap, fulgerandu-ma cu o privire furioasa in timp ce incerca sa-si controleze
gandurile.
Locatia este Forks. Veti pleca peste 2 ore, la ora 6 dimineata. Povestea oficiala este ca parintii
vostri sunt plecati si ati fost trimisi sa locuiti in casa unui unchi mort. Va inscrieti la liceu si
faceti tot posibilul sa va apropiati de Rosalie si Alice Cullen, cat si de Bella Swan, spuse
Caius pe un ton de parca citea stirile.
Nu sunt in relatii de rudenie? am intrebat, ascunzandu-mi surpriza.
Nu. Esme si Carlisle Cullen le-au adoptat pe fetele umane orfane Rosalie si Alice la o varsta
frageda, dar fara sa anunte pe nimeni sau sa le transforme. Ne este teama ca ele stiu despre
natura parintilor lor, iar aceasta inseamna ca sunt o amenintare si trebuie ori transformate, ori
eliminate. Bella Swan este o prietena de-a lor foarte intima, aproape ca o fiica, dar care are
parintii ei si nu a putut fi adoptata. Trebuie sa va dati seama daca ele stiu. In cazul unui
raspuns pozitiv, ne sunati iar noi va vom da instructiuni in continuare. Daca nu stiu, de
asemenea, ne sunati iar noi vom face ce credem de cuviinta, termina Marcus cu un oftat
plictisit.
Duceti-va sa impachetati. Va rog sa treceti pe la mine inainte de a pleca, zise Aro dulce si ne
facu cu mana.

Toti patru am mers tacuti pe coridoarele de piatra, in pas normal. Jane inca nu se impacase cu
gandul ca urma sa vina cu noi trei, si imi adresa tot felul de insulte, enervata de „darul meu
stupid”,

Jasper si Emmet se gandeau ca va fi o aventura interesanta.

Eu nu prea eram de acord. Uram sa fac liceul, din nou si din nou, iar acum, trebuia sa incerc
sa ma apropii de niste...
Am tremurat la gandul de niste fete vopsite si machiate cu un strat de 10 cm care radeau si si
susoteau in timp ce eu faceam pe prostul.

Ne-am despartit fiecare la camerele noastre, tot fara niciun cuvant.

La vederea camerei pe care aveam s-o parasesc in curand, ma apuca un fel de tristete. Nu
voiam sa plec.

Era o camera simpla, cu multe carti si CD-uri de muzica. Cu un pian si un pat... de care avea
sa-mi fie dor.

Oftand, mi-am aruncat fara sa ma uit prea bine hainele in valiza, si am ingramadit si CD-urile
si cateva carti in alta. Am mai adaugat Ipod-ul si cateva obiecte personale si...

Ta-daa! am terminat. In 10 minute.

M-am lasat sa cad pe pat, si l-am lasat pe Debussy sa-mi umple cele 2 ore de plictiseala care
ma asteptau ca bratele deschise.

***

Cand in sfarsit am deschis ochii, evadand din vraja muzicii, si m-am uitat la ceas...
La naiba!

Era ora 6 si un sfert dimineata! Trebuia sa fiu acolo acum 15 minute!

Mi-am aruncat mantia neagra peste hainele de pe mine (noroc ca aveam pantofii pusi) si mi-
am tras valizele, izbind incet usa cu piciorul.

Se pare ca toti ma urasc.

Usa era incuiata. Am tras un picior usii de se deschise cu un pocnet puternic. Noroc ca s-a
stricat numai broasca. Si eu care il criticam pe Emmet de violenta excesiva.

Intr-o secunda am ajuns in biroul lui Aro. Jasper si Emmet ma privira usurati, iar Jane surase
aroganta.

Si te mai crezi asa destept?

M-am strambat.
Iarta-ma stapane. Ascultam muzica si nu am obervat cat de repede trece timpul, am spus
facand o mutra spasita.

Aro ma privea putin rece.

Sper ca este ultima data, spuse el.

Oricum, nu era suparat chiar asa de tare. Cateodata este util sa citesti ganduri. Stii intotdeauna
ce sa faci sau sa spui.
Cu siguranta, stapane, am raspuns.
Poftim cheile de la casa din Forks. Plecati cu avionul la 6:45. Aici aveti acte de care aveti
nevoie, spuse Aro impaciuitor de la biroul lui si intinzandu-mi un plic plin de hartii.
Multumim, am raspuns in cor.
Va doresc un voiaj placut, spusera in cor la randul lor Marcus, Caius si Aro.
Sa ne vedem cu bine, spuse Jane.

O sa-mi fie dor de Edward. Un tanar atat de... Of, Edward, oricat de folositoare este puterea
ta, trebuie sa recunosc ca este enervanta cateodata, gandi Aro zambind mental in timp ce
ieseam din sala grandioasa.

Of, Eddie, ahhhh, vreau sa spun Edward, se balbai Emmet in gand cand imi vazu privirea
ucigatoare, ai ajuns exact la timp. Marcus incepea sa aiba o expresie nu prea favorabila
pentru tine.

Edward, ai ajuns la timp. Incepea sa-mi fie frica ca nu vei mai prinde avionul, gandi Jasper
amuzat.

Sper ca macar sunt niste fete dragute. Macar sa am cu cine vorbi. La ce s-a gandit Aro cand
m-a trimis in misiune cu trei baieti?!

Jane inca nu se impacase cu situatia. Nu ne vorbi deloc nici in masina, nici in avion. Emmet
si Jasper pariau in fata TV-ului dinauntru, la care era un meci, ceva ce ma lasa rece, iar Jane
citea langa mine.

Stiam ca Jasper avea probleme cu auto-controlul, dar cum fusese antrenat destul de bine nu
parea sa aiba probleme cu mirosul oamenilor de pe scaune. Emmet era cam in aceeasi
situatie. Eu sunt mandru cateodata, recunosc, de a avea aceasta capacitate de auto-control mai
ridicata.

Asta se datora si pentru ca, la inceput, ma hranisem cu sange de animale. Dar dupa ce am
intrat in clanul Volturilor, nu a mai fost necesar, iar cum vanam rar si numai oameni rai...

Pe cine pacalesc. Inca ma simt vinovat de toate mortile pe care le-am pricinuit. Dar nu-mi dau
seama cu exactitate de ce. Este natura mea sa fac asta. Fac asta de aproape 90 de ani. Atunci,
de ce trebuia sa fiu ciudatul cu mustrari de constiinta?!

Oftand, mi-am pus castile la urechi si m-am cufundat in melodii de Paramore, care imi
exprimau sentimentele din acest moment foarte bine.

Jane se foia langa mine, enervata de ghinionul pe care il avea. La fel eram si eu, sincer. De ce
s-a nimerit ea cu mine si Jasper si Emmet?

Nu-i corect.

Dar cand in sfarsit am ajuns in Washington, am incercat cu disperare sa blochez toate

gandurile fetelor din aeroport. Mi-am luat bagajele repede si am tulit-o inainte, lasandu-i pe
Jasper si Emmet razand.

Afara ne astepta o masina. Trebuie sa recunosc, Aro este un organizator impecabil. Ne-am
urcat in masina, eu langa soferul morocanos, si am lasat plictiseala si dorinta somnului sa ma
cuprinda.
Dar am deschis ochii chiar cand intram in Forks. Nu stiam nimic despre acest oras, asa ca toti
patru l-am studiat cu uimire... si incantare.

Era ploios si verde. Ploua si ploua, si iar ploua. Fara pic de soare. Un loc perfect pentru
vampiri. Carlisle si Esme Cullen ai gusturi foarte utile.

Dar era putin ciudat, atat de verde si tacut, atat de diferit de Italia, in care trebuia sa stam in
palat mai tot timpul daca nu voiam sa le dam oamenilor un atac de cord la vederea unor
oameni stralucitori mergand pe strada. Am chicotit putin gandindu-ma la reactia lor.

Masina opri in fata unei case incapatoare si frumoase, cu ferestre mari.

Am coborat toti si i-am multumit soferului, care ne raspunse cu alte cateva mormaituri. Si
cand te gandesti ca motivul starii lui proaste era din cauza ca sotia lui nu-i facuse cafeaua
cum trebuie in dimineata asta...
Wow, scoase Jane in sfarsit un cuvant.
Dublu wow, spuse Jasper, privind in jur.
Triplu wow, spuse Emmet razand.
Cvartuplu wow, am spus si eu, examinand ciudatul oras verde.
Ce-ai spus? intreba Emmet uimit.
Cvartuplu, inseamna de patru ori, am spus dandu-mi ochii peste cap si descuind usa casei.

Am pasit toti inauntru, cercetand cu privirea sufrageria larga si mobilata cu stil.

E super, spuse Jane.
Dap, fu de acord Emmet.
Hai sa ne vedem camerele, am propus eu.

Dadura tacuti din cap si am urcat scarile. Erau patru usi aliniate in fata noastra.

Aro este un geniu, gandi Jane cand deschise prima usa si dadu peste o camera in care domina
culoare bej si auriu, in stilul blanii de tigru.
Ai dreptate, i-am spus.

Ea se uita urat, dar nu rezista mult si navali in camera, deschizand dulapurile si indesand
haine din greu.

Oftand, am deschis a doua usa.

Asta cu siguranta este camera mea, striga Emmet vesel si sari pe canapeaua rosie, mare si
flexibila.

Camera avea si un TV foarte mare, jocuri video, aparate de gimnastica, culori tipatoare... ce
mai, visul lui Emmet devenit realitate.

L-am lasat sa sara ca un copil mic prin camera si ne-am indreptat spre a treia usa. Jasper o
deschise si am privit curiosi inauntru.

Pe pereti era o culoare frumoasa de albastru, pe birou un calculator, o canapea in culori pale...
Definitiv camera mea, pufni Jasper si isi tari bagajele inauntru.
Oftand pentru a mia oara in aceeasi zi, am deschis ultima usa, camera mea.

Aro chiar este un geniu.

Peretii erau albi, de care atarnau picturi din natura, foarte frumoase. Un sistem audiu hiper-
mega-extra-super, doua birouri, unul cu calculator, rafturi multe pentru CD-uri, un pian... si
un pat.

Mai ca-mi venea sa sar in sus ca Emmet.

Mi-am aruncat rapid hainele in dulapul mic (stia el ca nu am haine asa de multe), am scos
teancurile de CD-uri din valiza si le-am asezat frumos pe rafturi, mi-am pus lucrurile prin
sertare si...

Logic, m-am prabusit in pat.

Dar n-aveam sa stau acolo pentru mult timp.

EDDIEE!!

Emmet dadu buzna la mine in camera, fericit ca un copil de Craciun.

Este super tare la mine! La tine...

Se intrerupse uitandu-se in jur.

Wow.
Este exact pe gustul tau, traduse el afirmatia din ganduri.
Stiu, imi place la nebunie, am zambit eu de pe pat, incercand sa ignor un anumit nickname....

Vorba lui Jane, wow din nou. Are si pat?! Edward este serios deranjat.
Nu sunt, m-am aparat facand pe suparatul.
Hei baieti, aparu si Jasper zambitor, asezandu-se pe canapea. Pur si simplu imi ador camera.
Aro a facut o treaba super cu aranjatul, trebuie sa-i multumim.
Dap, spuse Emmet, privind pe geamul larg spre padurea verde si frumoasa.

Si ca sa nu ramanem incompleti, pe usa aparu si Jane. Era atat de scunda in comparatie cu

Emmet.
Wow, e tare si la tine, Edward, comenta ea amabila.

Amabila? Ce-a patit Jane?

Sper ca surpriza nu mi se citeste pe fata.

Nu stiam ca tu canti la pian, adauga ea zarind pianul din colt.
Ohoho, striga Emmet, razand zgomotos. Neaparat trebuie sa-l asculti. Canta incredibil, si isi
scrie propriile compozitii!

Oh, Emmet am sa te omor....

Usor, frate, ma avertiza el prin ganduri, nu te uita asa la mine. Ce am facut?

Asta fu ultima picatura.

Ce ai facut??! Asta intrebi? Pai, sa vedem, imi spui Eddie, dai buzna la mine in camera si ii
spui lui Jane... am marait la el, nervos.

Jasper incepu sa rada, trimitandu-mi valuri de calm.

Te enervezi atat de usor, gandi el.

O sa trebuiasca sa-mi canti intr-o zi, facu Jane senina, ignorand mica mea iesire. Acum
trebuie sa ne pregatim pentru scoala, cu carti si caiete etc, spuse ea, parand bucuroasa in
legatura cu asta.
N-am niciun chef, ofta Jasper.
Nu mai spun de mine, facu Emmet cu ochii lui rosiatici plini de groaza la gandul de
cumparaturi.
Poate mai tarziu? am intrebat eu dornic.
Lenesilor, se stramba ea. Ma voi duce eu si voi cumpara si pentru voi.
Multumiiiim, am spus noi in cor.

Jane disparu si peste cateva secunde i-am auzit masina pornind.

M-am intors spre cei doi.

Serios, ce s-a intamplat cu ea? am intrebat ironic.
Putina simpatie nu strica, zambi Jasper. Am facut-o sa se poarte mai... frumos.

Emmet rase.
Tare! Oricum n-as vrea sa traiesc cu o scorpie sub acelasi acoperis.

Folositoare putere empatia asta.

Ok, eu cred ca ma duc sa ma bucur de niste jocuri video super, spuse Emmet si se ridica de pe
pat.

Poate nu e chiar asa de ciudat. Pana la urma, am sa-mi iau si eu un pat.

Bravo, Emmet! am inceput eu sa rad.

El doar isi dadu ochii peste cap.

Cititor enervant de minti, gandi el sarcastic in timp ce fugea la el in camera.

Cred ca ma duc si eu, spuse Jasper privind in jos, ma asteapta o multime de carti.
Nici o problema, am raspuns.

Si asa am ramas singur cu dragul meu pian.

M-am asezat in fata lui, plimbandu-mi usor mainile pe clape. Era perfect acordat. Am inceput
un cantec cu o tema familiara, plictiseala.

Si in timp ce melodia se precipita, ma gandeam tot mai mult la misiune, la fetele pe care
trebuie sa le verificam. Nu stiu de ce, dar aveam un sentiment bun in legatura cu toata
tarasenia.

Dar am oftat cand m-am gandit la chinurile ce ma asteptau maine.

Liceul.
Dar nu numai liceul, ci prima zi de liceu.

Maine va fi o zi lunga.