Sunteți pe pagina 1din 5

Implicaţii ale fenomenului de globalizare militară asupra războaielor viitorului

Mr.instr.şef Ioan VIRCA Lt.col.instr.sup. Mihai MOVILĂ

1. Originea şi evoluţia fenomenului de globalizare militară

Deşi nu este unanim acceptată o definiţie exactă, globalizarea poate fi percepută ca o lărgire, adâncire şi accelerare a interconectării la scară mondială în toate domeniile vieţii sociale contemporane. Un rol important ca mecanism determinant al procesului globalizării relaţiilor socio-umane, începând cu primele forme de civilizaţie şi până în prezent, i-a revenit puterii militare. Aceasta a avut o importanţă însemnată în ceea ce priveşte expansiunea teritorială a statelor şi civilizaţiilor. Formarea primelor imperii a fost determinată hotărâtor de tehnologia militară şi de gradul de organizare a formelor de violenţă. Astfel, industrializarea războiului şi competiţia geopolitică au determinat globalizarea fără precedent a conflictelor şi rivalităţii pe plan militar. În ultimul secol, globalizarea s-a evidenţiat în rivalitatea geopolitică şi imperialismul marilor puteri, în evoluţia sistemelor de alianţe internaţionale şi a structurilor de securitate internaţională, în apariţia unei pieţe mondiale a armamentului, paralel cu răspândirea la scară globală a tehnologiilor militare. Se poate afirma că toate statele sunt în prezent angrenate, în proporţii diferite într-o ordine militară mondială extrem de stratificată şi puternic instituţionalizată. Globalizarea militară poate fi considerată, în linii mari, un proces ce încorporează expansiunea şi intensitatea sporită a legăturilor militare dintre unităţile politice ale sistemului mondial. Acest proces a condus la o apropiere mai mare între centrele de putere militară, sporind astfel eventualitatea unui conflict, pe măsura proliferării capacităţii de a proiecta la mari distanţe puterea distructivă. Simultan, timpul de decizie şi reacţie militară s-a micşorat şi, ca atare, maşinăriile militare şi permanenta lor pregătire de luptă au devenit o parte integrantă a vieţii sociale moderne. În prezent, există trei mecanisme care conturează globalizarea militară

[1]:

– sistemul de război, adică ordinea geopolitică, rivalitatea marilor puteri, conflictul şi relaţiile de securitate;

– dinamica armamentului, dată de modul în care se răspândesc pe glob tehnologiile de producere a armelor şi capacităţile militare;

geoguvernarea

violenţei

organizate,

ce

include

reglementarea

internaţională, formală şi informală, referitoare la dobândirea, desfăşurarea şi utilizarea puterii militare.

2.

Trăsături distincte ale globalizării militare contemporane

Pentru a reliefa trăsăturile fenomenului de globalizare militară în epoca contemporană, socotită din acest punct de vedere de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, este necesar a analiza principalele caracteristici ale ordinii militare globale [1], corespunzătoare celor trei mecanisme prezentate anterior (tabelul nr. 1).

Tabelul nr. 1

Mecanism

Caracteristici

Geopolitica

- rivalitate globală

- securitate cooperativă şi apărare colectivă

- rivalitate şi competiţie în interiorul unor cadre cooperative instituţionalizate

Sistemul

transferurilor

- intensificarea dinamicii armamentelor

de armament

- creşterea volumului comerţului cu armament

- transnaţionalizarea producţiei de armament

- comerţul cu armament devine orientat către profit, pe o piaţă globală reglementată

Geoguvernarea

- generalizarea, legalizarea, instituţionalizarea regimurilor de reglementare

Astfel, se pot formula următoarele trăsături distincte ale globalizării militare contemporane [1]:

– intensitatea cheltuielilor militare globale, a transferurilor de armament, precum şi intensitatea conectării în plan militar-diplomatic se situează la un nivel ridicat; – în comparaţie cu ultima parte a secolului al XIX-lea, producţia şi comerţul cu armament, precum şi reţelele de legături militare şi de securitate au devenit mult mai instituţionalizate şi reglementate; – revoluţia militar-tehnologică a dus la accelerarea dinamicii globale a armamentului, pe măsură ce standardele militare stabilite de statele din primul şi al doilea eşalon dobândesc un statut global; – ordinea militară mondială a devenit mai descentralizată, deoarece globalizarea şi modernizarea au încurajat apariţia unor noi concentrări de putere militară. Dacă la începutul secolului al XX-lea în Europa domina ordinea militară a lumii, spre sfârşitul secolului puterea sa a fost eclipsată de cea a Statelor Unite ale Americii, iar concentrări masive de putere militară şi

de potenţial productiv militar au apărut în Asia, America de Sud şi Orientul Mijlociu;

– deşi globalizarea comerţului contemporan cu armament a devenit tot

mai condiţionată de o logică comercială, ea este totuşi într-o măsură mult mai

mare decât în orice altă perioadă anterioară, administrată de stat şi supusă monitorizării şi reglementării internaţionale;

– răspândirea tehnologiei, a cunoştinţelor şi practicilor militare nu mai

reprezintă un produs secundar al construirii imperiilor, al cuceririlor militare sau al conflictelor între civilizaţii, ci a căpătat o dinamică proprie;

– existenţa unor regimuri de reglementare/structuri de securitate de

orice fel, regionale şi globale, denotă natura extrem de instituţionalizată a globalizării militare contemporane;

– noţiunile de securitate naţională şi militară sunt supuse unor transformări semnificative pe măsură ce accentul se îndreaptă spre mecanisme cooperative şi multilaterale de securitate şi apărare, iar agenda de securitate se extinde, incluzând o multitudine de ameninţări;

– de la sfârşitul Războiului Rece se semnalează presiuni sporite, de

ordin financiar, tehnologic, industrial şi politic, asupra statelor capitaliste avansate de a se implica în eforturi de cooperare multilaterale în vederea raţionalizării bazei industriale de apărare. Aceasta contribuie la denaţionalizarea industriei de apărare în majoritatea statelor avansate şi la globalizarea producţiei acestei industrii.

Este de necontestat faptul că globalizarea militară contemporană are implicaţii deosebite asupra suveranităţii, autonomiei şi politicii statelor capitaliste avansate. Deşi acestea sunt angrenate în mod inegal în ordinea militară mondială şi dispun de capacităţi inegale pentru a face faţă globalizării militare, instituţia statului suveran modern este supusă unor puternice forţe transformatoare. Ca atare, globalizarea militară contemporană, contribuie sub alte aspecte ale globalizării, la reconstituirea suveranităţii, autonomiei şi democraţiei, adică la reconstituirea statului-naţiune modern.

3. Aspecte ale fizionomiei războaielor viitorului

În prezent se manifestă două tendinţe divergente şi în acelaşi timp complementare în ceea ce priveşte fizionomia războiului [2]:

a) considerarea războiului ca fiind o înfruntare militară între două sau mai multe entităţi grupate în tabere beligerante, cu scopul de a impune una celeilalte voinţa prin lupta armată, desfăşurată în unul sau mai multe teatre de operaţii;

b) considerarea războiului ca o înfruntare complexă (informaţională, politică, economică, culturală, militară) între grupări flexibile (statale, nonstatale, alianţe, coaliţii), cu scopuri şi obiective diversificate, complementare sau opuse, în funcţie de interese şi grupări de forţe, cum ar fi:

– cucerirea şi menţinerea iniţiativei strategice, în special în domeniul

informaţiei şi al sistemelor de lovire; – controlul şi gestionarea crizelor, stabilizarea zonelor tensionate, construirea şi chiar impunerea unei anumite ordini a lumii, bazată pe valori democratice, concomitent cu protecţia mediului şi a vieţii;

– producerea de disensiuni, menţinerea stării de confuzie, profitabilă

pentru grupările şi reţelele transfrontaliere, nonstatale şi teroriste;

– controlul economic, politic şi informaţional al unor regiuni, zone şi chiar al întregii planete;

– controlul marilor resurse energetice.

Mileniile de confruntări militare n-au schimbat până acum esenţa războiului şi este posibil ca nici de acum înainte să n-o facă. Ceea ce s-a schimbat însă mereu, dar întotdeauna în spaţiul dialecticii de confruntare, au fost doctrinele şi conceptele, mijloacele de ducere a războiului şi corespunzător lor, forţele. De aceea când se vorbeşte de războiul viitorului, nu trebuie să se facă referire la prezenţa sau absenţa acestei conflagraţii în viaţa societăţii omeneşti, ci la forţele şi mijloacele care vor pune în practică conceptul de război, la sistemul de angajare, la amploarea spaţio- temporală a acţiunilor şi operaţiilor, la caracteristicile acestora, la efecte şi consecinţe. Este greu de stabilit dacă va exista un nou tip de război sau noi tipuri de războaie. Un nou tip de război ar presupune un nou tip de fenomen social care să determine războiul. Dacă acest nou tip de fenomen social se numeşte globalizare şi concomitent cu acesta fragmentare, ar rezulta noul tip de război care va avea aceste două componente: globalizarea şi fragmentarea. Adică, un război global şi războaie fragmentare, frontaliere.

Un război global va fi un război al informaţiei, desfăşurat în spaţiul informaţiei cu scopul dominării acestuia, utilizându-se cele mai sofisticate arme sau poate o confruntare complexă între civilizaţii, pusă la cale de către grupări şi reţele teroriste. Lumea se va confrunta şi în viitor cu tot felul de traficanţi şi de precepte fundamentaliste. Astfel, războiul va trebui să se înscrie şi în aceste evoluţii şi să se constituie într-o soluţie pentru deblocarea noilor situaţii strategice complicate şi inflexibile. Este posibil ca războiul viitorului să îmbrace multe forme, de la confruntări violente, primitive din spaţiul fundamentalismelor religioase, la competiţia cibernetică şi cosmică.

Războiul viitorului va avea o arie foarte extinsă, depăşind cu mult sfera confruntării armate violente din teatru şi se va înscrie într-un spectru foarte larg de acţiuni şi reacţii, într-un spaţiu multidimensional pe care s-ar putea defini următoarele tipuri de confruntări: informaţională, cibernetică, psihologică, mediatică, economică, cosmică, culturală, genetică, geofizică purtată prin mijloace militare.

4.

Aprecieri

a)

pe măsură ce procesul globalizării avansează, războiul devine un

mijloc al politicii comunităţii internaţionale de impunere prin forţă a unor decizii de gestionare violentă a crizelor şi conflictelor, fapt ce impune în continuare dezvoltarea armatelor profesioniste şi a componentelor internaţionale integrate acestora;

b) războiul se va baza pe strategii de descurajare şi pe efortul

comunităţii internaţionale de oprire a violenţelor şi de folosire a dialogului,

diplomaţiei şi presiunilor politice, economice şi militare pentru rezolvarea diferendelor;

c) războiul militar va fi unul înalt tehnologizat, utilizând, pe lângă

armamentul clasic, sisteme de arme şi echipamente a căror funcţionare se

bazează pe noi forme de energie;

d) tipurile de războaie se vor diversifica, probabil în funcţie de câte

tipuri de entităţi se vor confrunta.

Note bibliografice

[1] Held, D., ş.a., Transformări globale. Politică, economie şi cultură, Iaşi, Editura Polirom, 2004. [2] Mureşan, M., Văduva, G., Războiul viitorului, viitorul războiului, Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, 2004.