Sunteți pe pagina 1din 5

Ion Barbu

(autor canonic) (1895 - 1961)

Etapele creatiei poetice


(Universul poetic) Ion Barbu s-a nascut la 19 martie 1895 la Campulung-Muscel, pe numele sau adevarat Dan Barbilian. Cu inclinatii certe spre matematica, a devenit poet din ambitia de a-i demonstra colegului si prietenului sau, Tudor Vianu, ca poate scrie si literatura. Lirica lui Ion Barbu ilustreaza, dupa propria marturisire, relatia dintre matematica si poezie: "Ca in geometrie inteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta, intrucat exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos, unde se intalneste cu poezia". Desi contemporan cu Blaga si Arghezi, poezia lui Ion Barbu este mai aproape de conceptia unor poeti moderni ca Mallarme, Valery, Baudelaire, dar si de cantecele de lume ale lui Anton Pann. Creatia lui Barbu exprima, mai ales, dorinta lui de comunicare cu Universul, de contemplarea lumii in totalitatea ei, este o stare de intelectualitate, izvorata din conceptia ca "pentru mine poezia este o prelungire a geometriei". Aspiratia sa catre lirismul pur presupune o stare initiatica, ce nu poate fi exprimata decat intr-un limbaj incifrat, in care concizia este formula cea mai aleasa a lirismului barbian, concretizata in imagini-sinteza, propozitii eliptice, asocieri de cuvinte deseori socante. Versul lui Ion Barbu nu se supune nici unei reguli de logica intre cuvinte, facand ca limbajul sau sa fie criptic si ermetic. In creatia lirica a lui Ion Barbu, Tudor Vianu desprinde trei etape esentiale, pe care le evidentiaza in lucrarea "Introducere in poezia lui Ion Barbu" (1935): 1. Etapa parnasiana cuprinde creatia publicata intre 1919 - 1920 in revista "Sburatorul" a lui Eugen Lovinescu, din care fac parte poezii ca: "Lava", "Munfii", "Copacul", "Banchizele", "Panteism", "Area", "Pytagora", "Raul", "Umanizare" etc. si care exprima puternice trasaturi parnasiene. Curentul literar numit parnasianism (aparut in Franta la mijlocul secolului al XlX-lea) cultiva o poezie impersonala, obiectiva, un joc al formei si al imaginii, manifestandu-se ca reactie ferma impotriva romantismului, care suprasaturase lumea literara prin exces de sentimentalism si fantezie. Poezia lui Ion Barbu, exprimata intr-un vocabular dur, pe un ton grav, se deosebeste totusi de lirica parnasiana prin aceea ca poetul roman evoca antichitatea greaca, din care se revarsa o vitalitate frenetica, in deplina consonanta cu ritmurile vii ale naturii. In acest registru se inscrie poezia "Panteism", in care poetul face un legamant al lepadarii de pacatul contemplatiei abstracte a naturii in favoarea trairii profunde a vietii in constiinta: "Vom merge spre fierbintea, frenetica viata, Spre sanul ei puternic cioplit in dur bazalt, Uitat sa fie visul si zborul lui inalt, Uitata plasmuirea cu aripe de ceata! [...]

Smulgandu-ne din cercul puterilor latente, Vietii-universale, adanci, ne vom reda;" Poetul transfera trairile sale interioare, aspiratiile sufletului sau asupra unor simboluri "obiective" cum ar fi copacul, muntii, raurile ce pot aduna in ele aspiratiile si elanurile omului: "Hipnotizat de-adanca si limpedea lumina A boltilor destinse deasupra lui, ar vrea Sa sfarame zenitul sj-nnebunit sa bea Prin mii de crengi crispate, licoarea opalina..." ("Copacul") Conflictul dramatic al fiintei umane intre intelectual si senzual, intre contemplatia "apolinica" si trairea "dionisiaca" ("Umanizarev) este rezolvat de Ion Barbu prin armonizarea lor intr-un proces unic, in care Gandirea ia forme concrete de "sunet, linie, culoare", iar Ideea devine "muzica a formei in zbor". Spre deosebire de parnasianismul francez, Barbu cultiva formula poetica a unui "Hrism omogen" pe care-l desavarseste in urmatoarele etape ale creatiei. 2. Etapa baladica si orientala (19211925), se caracterizeaza printr-o poezie epica, "baladica", ce evoca o lume pitoreasca, de inspiratie bakanica sau autohtona, asemanatoare conceptiei lui Anton Pann. Poezia "Nastratin Hogea la Isarlak" este o meditatie si o satira in acelasi timp asupra starii de solitudine, in care cetatea alba Isarlak este simbol al unei lumi mai drepte, as,ezata "la mijloc de Rau si Bun" si al echilibrului vietii aflate "intr-o slava statatoare". Sub raportul limbajului innoitor, una din cele mai remarcabile poezii este "Domnisoara Hus", in care povestea unei iubiri patimase si a unei tragicomice domnisoare care-si cheama de pe cealalta lume iubitul care a uitat-o. Frumusetea lirica este data de sugestia si incantatia descantecului pe care il rosteste iubita: "Buhuhu la luna suie, Pe gutuie sa mi-l suie, Ori de-o fi pe rodie: Buhuhu la Zodie; Uhu... Scorpiei surate, Sa-l intoarca d-a-ndarate Sa nu-i rupa vrun picior Caine ori Sagetator! Buhuhu... uhu, de zor Si-nca-o data, prin mosor, Doar i-o da mai mult indemn Coadei lingurii de lemn (Lemn de leac) Doar l-o-ntoarce berbeleac Doar l-o duce valatuc Pe ibovnicul uituc!"

In poemul "Dupa melci" Ion Barbu stilizeaza motive folclorice pentru a ilustra o experienta initiatica in tainele naturii, o adevarata filozofie a dramei de cunoastere. In aceasta etapa se inscrie si poezia "Riga Crypto si lapona Enigel". 3. Etapa ermetica (1925 - 1926) este marcata de un limbaj criptic, incifrat, o exprimare abreviata, uneori in cuvinte inventate. Conceptul "ermetic" inseamna abscons, incifrat, la care accesul se face prin

revelatie si initiere, amintind de Hermes, zeul grec care detinea secretele magiei astrologice. Oul dogmatic" metaforizeaza ideea "nuntii" ca miracol al creatiei universale, un simbol al misterului dinaintea nuntirii, de dinaintea Genezei. Oul este simbolul esentei universului, al imaginii eterne a increatului, ca argument al unor lumi marunte ce "pastreaza dogma", al repetabilitatii macro cosmosului la nivel de microcosmos. Oul este obiect de contemplate: "E dat acestui trist norod Si oul sters ca de mancare, Dar viul ou, la varf cu plod, Facut e sa-l privim la soare!" In "Ritmuri pentru nuntile necesare", Ion Barbu exprima ideea de cunoastere prin trei cai esentiale: prin eros (senzuala), prin ratiune si prin contemplate poetica. Fiecare dintre cele trei cai este simbolizata printr-o "nunta", ca simbol al comuniunii cu esenta lumii, erosul fiind dominat astral de Venus, ratiunea de Mercur, iar contemplatia poetica de Soare: "Roata Venerii Inimii Roata capului Mercur In topire, in azur, Roata soarelui inspre tronul moalei Vineri Brusc, ca toti amantii tineri, Am vibrat Inflacarat" Poezia "Uvedenrode" exprima aceeasi tema a "nuntii", iar titlul -un cuvant inventat de poet defmeste un spatiu de cosmar, "o rapa a gasteropodelor", ca simbol al vietii pure vegetative. Volumul de poezii "Joe secund" exprima conceptia lui Ion Barbu despre lume si viata asemanatoare cu aceea a lui Platon si anume ca arta, ca si lumea, este o copie a ideilor. Arta poetica a lui Barbu este ilustrata de poeziile "Joe secund" si "Timbru", care este cuprinsa si in marturisirea poetului: "Versul caruia ne inchinam se dovedeste a fi o dificila libertate: lumea purificata pana a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul: o pura directie, un semn al mintii". Poezia "Joesecund" exprima aceste trei idei: a lumii purificate in oglinda, ideea autocunoasterii si ideea actului intelectual ca afectivitate lirica: "Din ceas, dedus adancul acestei calme creste, Intrata prin oglinda in mantuit azur, Taind pe inecarea cirezilor agreste, In grupurile apei, un joc secund, mai pur."

In poezia "Timbru", poetul este fascinat de lucruri, de piatra, de huma, de unda marii, atribuindu-le suflet, de aceea el simte o comuniune desavarsita a spiritului sau cu creatia cosmica, iar poezia care cuprinde toate acestea la un loc este "un cantec Incapator": "Ar trebui un cantec incapator, precum Fosnirea matasoasa a marilor cu sare; Ori lauda gradinii de ingeri, cand rasare Din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum."

Ion Barbu este un poet singular in literatura romana, creator al unui univers liric si stilistic inedit, profund si tulburator, un poet al esentelor exprimate intr-un limbaj criptic, care exprima atat de mult in cuvinte putine si la care "concizia este virtutea capitala a stilului sau" (Tudor Vianu).

Subiectul I (40 de puncte) 1. Antonime: crispate = destinse, relaxate; strlucit = tern, opac; nfoar = desfoar, desface; mbelugat = srccios, sterp; 2.Virgula din primul vers marcheaz stilistic o enumeraie. Cea de-a doua virgul este o respiraie n interiorul versului i o licen poetic, ntruct desparte subiectul multiplu de predicat. Cele dou puncte atrag atenia asupra explicaiei sub forma descrierii prin imagini vizuale. Virgula din finalul celui de-al treilea vers desparte regenta de subordonat i marcheaz un accent ideatic de natur concesiv. Punctele de suspensie din finalul strofei sugereaz o stare meditativ, o permanentizare a ideii n viziunea eului liric. 3. Sens conotativ: n neguri de trecut, tefan cel Mare triete prin faptele de vitejie. M copleesc nouri de melancolie. 4. Schimbarea categoriei gramaticale: De-un strlucit albastru viziunea lui e plin 5. Imagini artistice ale copacului: mii de crengi crispate, casca lui de frunze, rod mbelugat 6. Figur de stil: Personificarea copacului, cruia i se atribuie trsturi umane: hipnotizat, ar vrea/ S sfarme, s bea 7. Lirism obiectiv: Pronumele i verbele la persoana a III-a singular: ar vrea , s bea, nu-i gonete,lui, l nfoar. 8. Poezia Copacul de Ion Barbu este un sonet, poezie cu form fix n care ultimele dou strofe sunt terete. Secvena liric ncepe cu o conjuncie adversativ, care aaz n relaii de opoziie ipostaza anterioar a copacului cu aceea din finalul poeziei. Toamna, definit prin epitetul augmentativ n inversiune augusta toamn, nfoar copacul n culorile apusului de soare, iar copacul se pleac recunosctor sub greutatea roadelor, ocrotite de casca lui de frunze. Echilibrul universal este asigurat de legile nescrise ale existenei, epitetul n inversiune obteasca armonie asigurnd lumii mpcarea cu sine i gratitudinea pentru rod mbelugat: n

toamna lui, copacul se-nclin ctre glie. 9. Titlul format din substantivul comun, articulat Copacul metaforizeaz poetul, artistul, omul creator de frumos, care, asemenea copacului, rezist tuturor vicisitudinilor vremii i reuete s aib rod mbelugat. Poezia red, prin imaginarul artistic specific barbilian, soarta oarecum blestemat a artistului care, aflat n toamna vieii, a creat roade bogate, acestea putnd fi opera artistic. 10. Descrierea - ca mod de expunere n creaiile lirice: * imagini artistice: vizuale (Sub casca lui de frunze un rod mbelugat); * figuri de stil: personificarea (vezi pct.6), epitete n inversiune: limpedea lumin, umeda perdea, obteasca armonie.