RADICALII LIBERI

Popescu Lucian
Medicina Generala Anul 3

 Conceptul de radical a fost introdus de ctre Lavoisier n 1785. Radicalii liberi pot fi definiti ca atomi sau molecule ce contin in structura lor un electron neimperecheat Acesti electroni au o energie ridicata ceea ce determina instabilitatea atomului / moleculei care ii contin

Tipuri de radicali liberi

Din punct de vedere al naturii elementului care contine electroni neimperecheati, radicalii liberi pot fi clasificati in: Radicali liberi ai oxigenului Radicali liberi ai azotului Compusi aromatici Compusi de tip chinonic si semichinonic Acizi nucleici Radicalul thiil

Radicali liberi ai oxigenului

factorul principal care determina cresterea intensitatii formarii radicalilor liberi este activarea oxigenului. Datorita prezentei acestui element nu numai in atmosfera, dar si in aproape toate substantele care compun organismul, interactia radicalilor liberi cu oxigenul este inevitabila.

 Corpul uman este sanatos atata timp cat fiecare dintre celulele care intra in componenta lui este la randul ei sanatoasa, criteriu imposibil de indeplinit in conditiile fiziologice si de mediu actuale. Fiind organisme aerobe, oxigenul este indispensabil si suntem capabili, in proportie de 98% de a-l folosi eficient si corect. Totusi, 2% din cantitatea de oxigen care intra in corp in timpul respiratiei este transformata in specii reactive, daunatoare, numite radicali liberi. Acestia provin din trei surse endogene majore: sistemul enzimatic al reticulului endoplasmatic, sistemul oxidant, NADPH dependent, care intervine in procesele inflamatorii, precum si din metabolismul anumitor medicamente (mai ales cele antitumorale) sau din agentii care transporta sarcini electrice (cupru, fier, mangan). Locul de formare al radicalilor este mitocondria. Ulterior, acestia trec in citosol. Radicalii pot proveni si din exterior, din radiatii atmosferice, agenti poluanti, ultrasunete, microunde.

Acestia provin din trei surse endogene majore: sistemul enzimatic al reticulului endoplasmatic, sistemul oxidant, NADPH dependent.

Radicalii pot proveni si din exterior: din radiatii atmosferice, agenti poluanti, ultrasunete, Microunde etc.

 Locul de formare al radicalilor este mitocondria. Ulterior, acestia trec in citosol.

 Productia celulara a speciilor reactive ale oxigenului exista din amandoua sursele enzimatice si neenzimatice. Ca stari tarzii, orice transfer de eletroni din proteine sau sistem enzimatic poate duce la formarea speciilor reactive ale oxigenului (SRO) ca produsi ai reactiilor de transfer de electroni. Potrivit concentratiilor crescute de superoxid dismutaza din mitocondrii, concentratiile intramitocondriale ale O2 sunt mentinute constant la nivele scazute. Potentialul SRO in mitocondrii a mediat semnalizarea celulara. S-a sugerat ca factorul de necroza tumoral si interleukina 1 care induc apoptoza pot implica SRO provenite din mitocondrii. S-a sugerat ca mitocondriile pot functiona ca O2 senzor mediind hipoxia indusa de gene transcriptionale.

 Reticulul endoplasmatic neted (REN) contine enzime care catalizeaza o serie de reactii de detoxificare a medicamentelor solubile in lipide si alti produsi metabolici daunatori. Cei mai studiati sunt citocromul p-450 si b5 din familia enzimelor care pot oxida acizii grasi nesaturati si xenobioticele si reduc O2 molecular pentru a produce O2. sau H2O2.

 Cei mai importani radicali liberi cu coninut de oxigen sunt [2,4,5,6,7]: - radical hidroxil .OH - radical peroxil ROO. - radical alcooxil RO. - radicali fenoxil sau semichinone ArO., HO-Ar-O. - radical superoxid

 Oxigenul singlet (1O2) - se obtine prin reactii de oxido-reducere, descompunere sau radioliza. 1O2 are un caracter electrofil, reactionand cu multi compusi organici cum sunt acizii grasi polinesaturati, colesterol, oleine formand hidroperoxizi sau cu compusi organici continand atomi de S sau N producand oxizi. Dintre antioxidanti, -tocoferolul, carotenii si bilirubina poseda capacitatea de a stinge oxigenul in stare de singlet.

 Superoxidul (O2) - acest radical constituie prima etapa a activarii O2 pe calea reducerii univalente si deci se formeaza prin captarea unui electron care se plaseaza pe unul din orbitalii n. de antilegatura.

 Peroxidul de hidrogen (H2O2) - aditia unui al doilea electron la O2. produce ionul peroxid O22, care nu are electroni impari si nici caracter de radical liber. H2O2 (apa oxigenat) se formeaza rapid prin reactiile de dismutare ale O2. Ca si O2, H2O2 este un agent oxidant slab, actionand mai ales asupra compusilor nesaturati (eteri) si triptofan. Principalele reactii ale H2O2 au loc cu ionii metalici. Dintre toate speciile reactive ale O2, H2O2 este cel mai stabil si mai usor de masurat.

 Radicalul hidroxil (OH) - alaturi de 1O2, radicalul OH este cea mai puternica specie a O2. Radicalul OH reactioneaza cu viteze mari cu absolut orice molecula organica (glucide, aminoacizi, lipide, acizi nucleici, acizi organici).

 Peroxizii - dintre toate speciile active ale oxigenului, peroxizii si produsii lor de descompunere sunt cei mai stabili si universal raspanditi. Peroxizii sunt veriga finala a activarii O2. Peroxizii apar nu numai in organisme, dar si in obiectele din jur cum sunt plastice, cauciuc, vopsele, carburanti

 Ozonul (O3) - este un alt radical liber al oxigenului, care la plante produce alterari caracteristice reactiei de hipersensibilitate.

Radicalii liberi apar din anumite reacti chimice

In cazul respiratiei: mitocondriile sunt centralele energetice ale corpului. Ele ard nutrimentele glucide, lipide datorita oxigenului, ce vine din procesul respiratiei, pentru a produce energie. O fractiune din aceste molecule de oxigen nu sunt folosite sau nu sunt folosite corect si atunci pot sa oxideze alte elemente din corp.

 In cazul sistemului imunitar, pentru a distruge anumiti agenti patogeni ce pot sa duca la boli sau la rani, sistemul imunitar foloseste un agent oxidant foarte puternic: monoxidul de azot. Daca infectiile sunt prea dese, cantitatea de monoxid de azot din corp creste.

Dar radicalii liberi vin si din exteriorul corpului:

Fumul de tigara contine o mare catitate de oxid de alcool. Gazele de esapament si alte elemente poluante de asemenea. Fierul, consumat intr-o cantitate prea mare aduce si el radicali liberi. Soarele cu ale lui raze UV antreneaza cresterea de oxidanti. Orice activitate fizica intensiva, ce duce la cresterea respiratiei, si prin consecinta fluxul de oxigen si a producerii de energie, este un element care creste radicalii liberi

Stresul oxidativ si degradarea organismului

Speciile cele mai reactive ale oxigenului au o contributie importanta atat in procesul de imbatranire prematura, manifestata prin: pierderea rezistentei si elasticitatii tesuturilor, scaderea activitatii enzimatice, in dezvoltarea diverselor forme de cancer (din cauza reactiilor cu ADN-ul celular si activarea genelor oncogene), in ateroscleroza coronariana (prin atacul asupra grasimilor si a HDLcolesterolului), in emfizem pulmonar (radicalii din fumul de tigara sunt implicati in inactivarea alfa-1-antitripsinei din plamani), artrita, surzenie, Alzheimer, Parkinson, fibroze pulmonare etc.

 Poate cea mai importanta influenta a stresului oxidativ este cea asupra creierului Imbatranirea cerebrala se traduce prin reducerea numarului de neuroni si cresterea numarului de celule gliale (glioza reactiva), sinapsele fiind elementele cele mai afectate.

SO in inflamatie
In inflamatie RLO stau la baza inducerii celor doua mecanisme principale care determina: cresterea permeabilitatii capilare leziuni ale membranei celulare.

SO in inflamatie
- cresterea permeabilitatii capilare. Cresterea permeabilitatii vasculare, vasoconstritia arteiolara si extravazarea macro-moleculara au fost observate in cursul proceselor inflamatorii si al activarii fagocitare. S-a aratat experimental eliberarea radicalilor liberi de oxigen formati intracelular in spatiul extracelular. Cea mai spectaculoasa dovada asupra capacitatii RLO de a creste permeabiltatea vaselor a fost obtinuta prin aplicarea unui amestec generator de O2- format din hipoxantina si xantin-oxidaza in punga faciala a hamsterului. Dupa 2 minute incepe extravazarea macromoleculei marcate, cu maxim la 10 minute si revenirea la starea initiala la 60 minute. O dovada suplimentara a constat in blocarea acestui proces prin adaugarea de SOD sau catalaza.

SO in inflamatie
- leziuni ale membranelor celulare. Permeabilitatea vasculara crescuta rezulta dintr-o producere marita de RLO, asa cum are loc in procesele inflamatorii, prin activarea leucocitelor PMN. Acest proces are un caracter reversibil, asigurat si de activarea unor sisteme antioxidante enzimatice, eliberarea de prostaglandine si alti factori.

SO in inflamatie
Unul din evenimentele majore care determina evolutia procesului inflamator sau a actiunii altei noxe cu caracter oxidativ ce creste permeabilitatea vasculara este peroxidarea lipidelor nesaturate. Aceasta consecinta inevitabila apare ca urmare a cresterii calciului ionic intracelular, activarii proteazelor si a fosfolipazelor. Cresterea Ca2+ intracelular duce la o serie de modificari morfopatologice severe, datorita caracterului destabilizator al acestui ion asupra membranei celulare. Dezechilibrul Ca2+ pare a fi etapa comuna a unui numar mare de procese distructive celulare, cu sau fara implicarea RL.

SO in condiii fiziologice ce depasesc capacitatea antioxidanta Atata timp cat RL sunt mentinuti la nivele fiziologice de

catre sistemele AO enzimatice si neenzimatice, concentratiile peroxizilor si aldehidelor derivate din RL initiali sau ai oxigenului sunt mentinute in limite stricte, netoxice in spatiul extracelular. Exista insa anumite situatii in care organismul uman este supus si in care formarea de RL si derivatilor sai depaseste capacitatea AO totala, aparand leziuni morfologice. Aceste stari pot avea un caracter temporar si atunci leziunile sunt limitate, gratie sistemelor AO protectoare, dar in alte cazuri datorita sumarii efectelor RL pe perioade lungi de timp leziunile pot deveni ireversibile.

Stari fiziologice extreme

a) Graviditatea (mai ales in ultimul trimestru) si nou-nascutul Pot apare cresteri ale peroxizilor; la nou-nascutii icterici cresterea bilirubinei si a peroxizilor poate determina leziuni grave, ireversibile (ence-falopatii). b) Efortul fizic Tinind cont de formarea continua de superoxid in cursul respiratiei mitocondriale, accelerarea sa prin efort fizic reprezinta una din principalele surse de RL. De asemenea, s-a observat ca efortul fizic repetat produce o scadere a AO totali, astfel ca se ajunge la o depasire a capacitatii de descompunere a RL. Avand in vedere implicarea RLO in inflamatii nu este de mirare ca la sportivi se produc varicoze, inflamatii cronice ce devin dominante catre sfarsitul carierei lor. c) Stresul emotional RL intervin mai ales in stresul emotional dureros (SED); experimental s-a observat ca se produce liza membranara, cu eliberarea catepsinelor acide si a transaminazelor de tip GPT urmand apoi peroxidarea lipidelor si acumularea produsilor rezultati din descompunerea aldehidelor si cetonelor de tip Schiff (lipofuscina). Compensator in SED creste oxidarea acidului glutamic si transformarea GABA in GOBA (acid oxibutiric) care se pare ca inhiba extinderea modificarilor produse, ba chiar si evolutia spre aldehidele si pigmenti de tip lipofuscinic; deci GOBA pare sa fie un factor natural antistres.

Senescenta
Implicarea RL in producerea senescentei este evidenta la celulele care nu se divid, cum sunt neuronii si unele celule musculare; in aceste celule de la o anumita varsta incep sa se depuna pigmenti lipofunscinici in a caror compozitie intra peroxizii lipidici si produsii lor de descompunere, aldehide (de tip baze Schiff). Pigmentii lipofuscinici se cumuleaza liniar cu varsta, mai ales in creier si inima, ajungand si la 6% din volumul celulei miocardice. Se poate spune ca senescenta provine din impletirea mai multor factori: - cresterea treptata a formarii RL cu consecintele lor; - scaderea treptata a AO si a eficientei enzimelor de refacere; - expunerea la factori prooxidanti din mediu: radiatii, poluanti chimici.

Conditii hiperbare
Ca urmare a inspirarii oxigenului pur (in aviatie, zboruri spatiale, scufundari la adancimi mari, introducerea unor conditii hiperbare cu oxigen in terapeutica), apare o toxicitate cronica a oxigenului manifestata prin formarea in cantitati crescute a RLO. Hollander & col. au studiat influenta unor conditii ce simuleaza zborul cosmic asupra sistemelor antioxidante la soarece. Ei au concluzionat urmatoarele: - scaderea semnificativa a catalazei, GSH - reductazei si GSH total hepatic; - cresterea MDA; - nemodificarea activitatii CuZn si Mn SOD; - nemodificarea continutului proteic al ficatului.

Poluarea chimica
Reprezinta actual in toata lumea calea principala de expunere la surse generatoare de RLO. Caracteristica a poluarii este cumularea efectelor RL in timp, cu crearea unor conditii de cancerizare la nivelul organelor susceptibile (carcinogeneza chimica indusa de RL). Perioada foarte latenta de inductie se datoreaza sistemelor protectoare AO care reusesc pentru un timp sa inlature actiunea nociva a poluantilor chimici. inta principala sunt acizii nucleici, ceea ce explica potentialul cancerigen crescut.

SO in boala de iradiere
Reprezinta o identitate aparte in care se produce expunerea organismului la cantitati crescute de radiatii intr-un termen foarte scurt; astfel sistemele protectoare sunt depasite si formarea si propagarea RL nu mai sunt limitate. Principala tinta a particulelor radiante si indirect a RL produsi prin radioliza este reprezentata de ADN; deteriorarea structurala a ADN explica atat incapacitatea sistemelor biologice de refacere, dar mai ales efectele tardive ale radiatiilor ionizante (mutatii, cancer) ce pot apare si dupa 10 - 15 ani de la expunere. De aceea se si mentioneaza boala acuta de iradiere, pentru a o deosebi de efectele tardive ale radiatiilor, adesea neobservabile clinic.

Implicarea RL in diverse stari patologice

RLO intervin in numeroase procese patologice umane; dovezile care exista sunt: - directe - se bazeaza pe modele experimentale la animale;

 - indirecte: - reproducerea manifestarilor bolii prin introducerea unor sisteme producatoare de radicali liberi in locusurile celulare incriminate de patologie; - controlul manifestarilor bolii prin sistemele care indeparteaza RL. Alte dovezi nu exista deoarece RLO sunt foarte reactivi, au o durata mica de viata si se afla in concentratii foarte scazute. Esential este insa sa se faca distinctia intre rolul cauzal al RL in producerea bolilor si prezenta lor ca o consecinta a procesului patologic.

Boli hepatice
In domeniul toxicitatii RL, ficatul poate fi considerat organul cheie. O mare parte a RL si peroxizilor se formeaza in microzomii hepatici, iar in insuficienta hepatica de origine etilica si virala s-au gasit valori mari de peroxizi lipidici plasmatici, mai ales in cazurile severe. De asemenea, in ficat se gasesc si cele mai mari concentratii de AO enzimatici si neenzimatici. Luand in considerare aceste doua aspecte, devine evident ca insuficienta hepatica se instaleaza numai dupa depasirea nivelului hepatic al AO, in special al glutationului. In toate cazurile unui SO prin metaboliti semichinonici sau a solventilor organici de tip cloroform, tetraclorura de carbon, au fost detectati RL si scaderea GSH hepatic. Glutationul redus reprezinta principalul sistem de aparare celular in SO. Concentratiile locale in GSH si ale oxidantului sunt pricipalii factori care permit activarea sau inhibitia si altor sisteme protectoare cum ar fi vitaminele C si E, care par sa menitna glutationul in stare redusa.

Boli inflamatorii cronice

Inflamatia reprezinta un proces foarte complex, alcatuit dintr-o secventa de reactii biochimice, biologice si hematologice doar partial cunoscute.

 Dovada cea mai elocventa a implicarii RL in procesul inflamator, o constituie medicamentele antiinflamatorii. Acestea nu au structuri inrudite si actioneaza prin mai multe mecanisme ce implica procese si reactii foarte variate. Totusi in mod aproape obligatoriu ele actioneaza asupra sintezei sau proprietatilor PG sau LT.

 Merita a fi amintita implicarea RLO in patogenia LES. Pe de o parte acumularea de RLO contribuie la cresterea fotosensibilitatii, iar pe de alta parte in monocitele acestor pacienti s-a constatat inhibitia generarii de radical superoxid in cadrul fagocitozei normale. Fragmente de ADN rezultate in urma actiunii RLO asupra lanturilor ADN reprezinta antigenul preferat pentru anticorpii umani anti ADN.

MIJLOACE DE APARARE ALE ORGANISMULUI

Organismul uman poseda un echipament enzimatic si un control genetic ce ii permit, intr-o oarecare masura, sa lupte cu speciile radicalice. Dintre compusii capabili sa functioneze ca antioxidanti, cei mai importanti sunt: Enzima SOD (superoxid dismutaza). Prezenta in mitocondrie si citosol, reactioneaza cu doi anioni superoxid, formand o molecula de peroxid de hidrogen, degradata ulterior de catalaza; Glutation-peroxidaza; Glutation-reductaza; Antioxidantii polifenolici;

 Ceruloplasmina; Licopenul, important in prevenirea cancerului de prostata, conform unor studii recente; Vitaminele A, C, E; Melanina, substantia nigra (pigment negru), este un radical liber stabil (polimer biologic), a carui deteriorare cauzeaza maladia Parkinson. Poseda proprietati antioxidante si semiconductoare. De asemenea, este inerta din punct de vedere chimic, dar are capacitatea de a transforma energia captata in caldura si vibratii sonore. Blocheaza radicalii liberi sau agentii din care acestia deriva (metale tranzitionale, de exemplu).

BIBLIOGRAFIE

1. Bor, D. Free Radical in Biolog., Academic Presa, New York, p.69 (1978). 2. Proctor, P. H. Physiol. Chem. Phys, 4:349 (1972). 3. Szantaz Cs. Elmeleti Szerves Kemia, Mszaki Knyvkiad, Budapest, p.371 (1984). 4. Reynolds, E. S. i Moslen, M. T. Free radicals in biology vol. 4, Academic Presa, New York, p.49 (1980). 5. Reynolds, E. S., Moslen, M. T. i Treinen, R. J. Oxygen and OxyRadicals in Chemistry and Biology Academic Presa, New York, p.169 (1981). 6. Mason, R. F. i Ching nell, C. F., Pharmacological Reviews 33:189 (1981). 7. Kalinaraman, B. Rev. Biochem. Tox. 4:73 (1982) 8. Pauling, L. Chimie General Ed. tiinific, Bucureti, p.19 (1972). 9. Cros, C. E., Haliwel B, Borish E. T., Oxygen radicals and human disease, Davis Conference Ann. Int. Med. 107:526 (1987)