Sparta: o cetate pietrificată Sparta a fost fondată de cuceritorii dorieni, în primele secole ale mileniului I î.Hr.

, prin unirea a cinci cetăţi mai mici din câmpia Laconiei, aflată în sud estul Peloponezului, în mijlocul unei populaţii străine şi ostile. În secolele VIII-VII î.Hr., spartanii desfăşoară lupte grele pentru a-şi impune stăpânirea asupra unei mari părţi a peninsulei, ai cărei locuitori au fost transformaţi în sclavi (hiloţi). Istoria acestor secole a decis destinul Spartei: ea a rămas o cetate agrară, ostilă oricărei deschideri spre exterior, pentru a menţine controlul asupra regiunii cucerite. Regimul ei politic s-a „pietrificat” în forma sa aristocratică din veacul al VII-lea î.Hr. şi avea ca principal obiectiv supravegherea prin mijloace militare a hiloţilor, care susţineau întregul edificiu aristocratic şi militar al Spartei. Conform tradiţiei, organizarea politică a cetăţii, ce cuprinde şi teritoriul rural, a fost realizată de legislatorul Lycurg. Cetăţenii cu drepturi depline, numiţi „egali”, erau în număr de 9.000. Din rândurile egalilor se alegeau toate organele autorităţii politice şi se recruta armata, instrumentul puterii militare a cetăţii. Sparta avea în frunte doi regi, cu atribuţii importante numai în caz de război, un sfat al bătrânilor (gerusia) şi adunarea poporului înarmat (apella). Începând din secolul al VI-lea î.Hr., cei doi regi sunt supravegheaţi de colegiul celor cinci efori, care deţin de fapt puterea executivă. Din adunarea poporului făceau parte toţi cetăţenii, care ratificau (prin aclamaţii şi în unanimitate) măsurile propuse de regi şi sfatul bătrânilor. Egalii nu desfăşurau activităţi economice. Agricultura era rezervata hiloţilor, iar meşteşugurile şi comerţul unei categorii de oameni liberi (perieci), lipsiţi însă de cetăţenie. Principala ocupaţie a spartanilor era războiul. Ei se aflau într-o permanentă stare de mobilizare militară. Bărbaţii, de la 12 la 60 de ani, aparţineau comunităţii, nu familiei, fiind supuşi unor antrenamente militare zilnice şi pedepselor corporale şi morale. Cu aceşti soldaţi, armata spartană s-a dovedit cea mai bună din Grecia, în secolele VI-V î.Hr. Dar preţul plătit de Sparta a fost scump: ea a rămas o cetate agrară, refractară vieţii intelectuale. După supremaţia ei militară, consacrată prin triumful în războiul peloponeziac (431-404 î.Hr.), cetatea intră în declin în secolul al IV-lea î.Hr., când numărul egalilor coboară sub 1.000. Încercările de reformă, ce au urmat, au eşuat şi în secolul al II-lea î.Hr. Sparta cade sub dominaţie romană.

Cetatea era condusă de nouă arhonţi. ce detinea puterea judecătorească. După înlăturarea tiraniei. nu a fost diferită de cea a Spartei. Este ceea ce avea să consacre juridic Clistene (508 î. ai cărui membri proveneau din toate categoriile de cetăţeni.Hr.). Clistene a introdus ostracismul. Pe plan politic este sporit rolul adunării poporului (ecclesia). acesta împarte populaţia Atenei pe criterii teritoriale şi nu după origine. instaurată de Pisistrate şi continuată de fiii săi. „nobili”) monopolizează întreaga putere.Hr. care a dat cea dintâi constituţie a Atenei. Evoluţia vieţii economice ateniene înclină tot mai mult balanţa în favoarea păturilor meşteşugăreşti şi comerciale ale populaţiei. .. Abuzurile eupatrizilor au fost îngrădite de legile lui Dracon (621 î. Echilibrul fragil dintre eupatrizi şi păturile active ale cetăţii. aristocraţia gentilică (eupatrizii. Superioritatea sistemului democratic al Atenei avea să fie consacrată în marile confruntări dintre lumea greacă şi imperiul persan. anularea ipotecilor pe pământuri şi limitarea marii proprietăţi a eupatrizilor. arhonte şi „arbitru” al vieţii politice ateniene. Atena şi regiunea rurală din Attica. sunt împărţite în 100 de circumscripţii (deme). Democratizarea Atenei începe cu opera reformatoare a lui Solon. După înlăturarea regalităţii. El a susţinut în acelaşi timp şi adoptarea unor importante reforme politice ce pot fi considerate „actul de naştere” al democraţiei ateniene.Hr.) şi Salamina (480 î.Hr. Clistene a restabilit constituţia lui Solon.). De aceea. deschisă contactelor cu lumea exterioară. formau din oameni liberi.). în frunte cu un rege şi dominată politic de aristocraţia gentilică. este dominat de conflictele dintre cele două grupări politice. regiune în care se află Atena. iar incriminaţii erau alungaţi din cetate pentru zece ani. Măsura consacră declinul eupatrizilor şi supremaţia poporului (demos). Evoluţia Atenei în primele secole ale istoriei sale. cu putere executivă. Pentru a preveni reinstaurarea tiraniei. formată din negustori bogaţi şi patroni de ateliere. în care forţele ateniene au jucat un rol decisiv în victoriile de la Maraton (490 î. Preocupat de „binele public”. în care domină păturile active lo populaţiei.Hr. din care fac parte cetăţeni desemnaţi pe criteriul averii şi nu al originii.Atena: simbolul democraţiei greceşti Populaţia Atticii. Mai ales că. în greacă „cei bine născuţi”. ajuns în 594 î. răscumpărarea sclavilor atenieni existenţi în afara cetăţii.Hr. Solon a creat un tribunal al poporului.Hr. ce constituie spaţiul cetăţii. stabilit de Solon. iar cei nouă arhonţi sunt aleşi prin tragere la sorţi. membrii adunării poporului scriau pe un ciob (ostrakon) numele celor bănuiţi că vor să aducă prejudicii vieţii publice. la începutul secolului al VII-lea î. Atena cunoaşte o tot mai numeroasă categorie de mijloc. secolul al VI-lea î. Între primele sale măsuri s-au numărat interzicerea vânzării atenienilor datornici ca sclavi. era formată din triburi de ionieni. nu s -a menţinut multă vreme. dar imensa masă a populaţiei rămânea fără drepturi politice. şi de un areopag. O dată pe an.