Sparta: o cetate pietrificată Sparta a fost fondată de cuceritorii dorieni, în primele secole ale mileniului I î.Hr.

, prin unirea a cinci cetăţi mai mici din câmpia Laconiei, aflată în sud estul Peloponezului, în mijlocul unei populaţii străine şi ostile. În secolele VIII-VII î.Hr., spartanii desfăşoară lupte grele pentru a-şi impune stăpânirea asupra unei mari părţi a peninsulei, ai cărei locuitori au fost transformaţi în sclavi (hiloţi). Istoria acestor secole a decis destinul Spartei: ea a rămas o cetate agrară, ostilă oricărei deschideri spre exterior, pentru a menţine controlul asupra regiunii cucerite. Regimul ei politic s-a „pietrificat” în forma sa aristocratică din veacul al VII-lea î.Hr. şi avea ca principal obiectiv supravegherea prin mijloace militare a hiloţilor, care susţineau întregul edificiu aristocratic şi militar al Spartei. Conform tradiţiei, organizarea politică a cetăţii, ce cuprinde şi teritoriul rural, a fost realizată de legislatorul Lycurg. Cetăţenii cu drepturi depline, numiţi „egali”, erau în număr de 9.000. Din rândurile egalilor se alegeau toate organele autorităţii politice şi se recruta armata, instrumentul puterii militare a cetăţii. Sparta avea în frunte doi regi, cu atribuţii importante numai în caz de război, un sfat al bătrânilor (gerusia) şi adunarea poporului înarmat (apella). Începând din secolul al VI-lea î.Hr., cei doi regi sunt supravegheaţi de colegiul celor cinci efori, care deţin de fapt puterea executivă. Din adunarea poporului făceau parte toţi cetăţenii, care ratificau (prin aclamaţii şi în unanimitate) măsurile propuse de regi şi sfatul bătrânilor. Egalii nu desfăşurau activităţi economice. Agricultura era rezervata hiloţilor, iar meşteşugurile şi comerţul unei categorii de oameni liberi (perieci), lipsiţi însă de cetăţenie. Principala ocupaţie a spartanilor era războiul. Ei se aflau într-o permanentă stare de mobilizare militară. Bărbaţii, de la 12 la 60 de ani, aparţineau comunităţii, nu familiei, fiind supuşi unor antrenamente militare zilnice şi pedepselor corporale şi morale. Cu aceşti soldaţi, armata spartană s-a dovedit cea mai bună din Grecia, în secolele VI-V î.Hr. Dar preţul plătit de Sparta a fost scump: ea a rămas o cetate agrară, refractară vieţii intelectuale. După supremaţia ei militară, consacrată prin triumful în războiul peloponeziac (431-404 î.Hr.), cetatea intră în declin în secolul al IV-lea î.Hr., când numărul egalilor coboară sub 1.000. Încercările de reformă, ce au urmat, au eşuat şi în secolul al II-lea î.Hr. Sparta cade sub dominaţie romană.

Evoluţia Atenei în primele secole ale istoriei sale. în care forţele ateniene au jucat un rol decisiv în victoriile de la Maraton (490 î. şi de un areopag.) şi Salamina (480 î. Între primele sale măsuri s-au numărat interzicerea vânzării atenienilor datornici ca sclavi. secolul al VI-lea î. în greacă „cei bine născuţi”. De aceea. Cetatea era condusă de nouă arhonţi. Echilibrul fragil dintre eupatrizi şi păturile active ale cetăţii. acesta împarte populaţia Atenei pe criterii teritoriale şi nu după origine. După înlăturarea tiraniei. .).Hr. deschisă contactelor cu lumea exterioară. nu a fost diferită de cea a Spartei. „nobili”) monopolizează întreaga putere.Hr. sunt împărţite în 100 de circumscripţii (deme). Evoluţia vieţii economice ateniene înclină tot mai mult balanţa în favoarea păturilor meşteşugăreşti şi comerciale ale populaţiei. El a susţinut în acelaşi timp şi adoptarea unor importante reforme politice ce pot fi considerate „actul de naştere” al democraţiei ateniene. formată din negustori bogaţi şi patroni de ateliere.Hr. Preocupat de „binele public”. era formată din triburi de ionieni.). Clistene a restabilit constituţia lui Solon. arhonte şi „arbitru” al vieţii politice ateniene. dar imensa masă a populaţiei rămânea fără drepturi politice. la începutul secolului al VII-lea î.Hr. iar incriminaţii erau alungaţi din cetate pentru zece ani.Atena: simbolul democraţiei greceşti Populaţia Atticii. ajuns în 594 î. ce constituie spaţiul cetăţii. După înlăturarea regalităţii. aristocraţia gentilică (eupatrizii. Democratizarea Atenei începe cu opera reformatoare a lui Solon. anularea ipotecilor pe pământuri şi limitarea marii proprietăţi a eupatrizilor. membrii adunării poporului scriau pe un ciob (ostrakon) numele celor bănuiţi că vor să aducă prejudicii vieţii publice. instaurată de Pisistrate şi continuată de fiii săi. Pentru a preveni reinstaurarea tiraniei. cu putere executivă. ai cărui membri proveneau din toate categoriile de cetăţeni.Hr. formau din oameni liberi..Hr. Este ceea ce avea să consacre juridic Clistene (508 î. Abuzurile eupatrizilor au fost îngrădite de legile lui Dracon (621 î. Solon a creat un tribunal al poporului. Atena şi regiunea rurală din Attica. din care fac parte cetăţeni desemnaţi pe criteriul averii şi nu al originii. iar cei nouă arhonţi sunt aleşi prin tragere la sorţi. Mai ales că. este dominat de conflictele dintre cele două grupări politice. O dată pe an. ce detinea puterea judecătorească. nu s -a menţinut multă vreme. stabilit de Solon. Atena cunoaşte o tot mai numeroasă categorie de mijloc. care a dat cea dintâi constituţie a Atenei. Superioritatea sistemului democratic al Atenei avea să fie consacrată în marile confruntări dintre lumea greacă şi imperiul persan. Pe plan politic este sporit rolul adunării poporului (ecclesia). regiune în care se află Atena. răscumpărarea sclavilor atenieni existenţi în afara cetăţii.).Hr. Clistene a introdus ostracismul. Măsura consacră declinul eupatrizilor şi supremaţia poporului (demos). în frunte cu un rege şi dominată politic de aristocraţia gentilică. în care domină păturile active lo populaţiei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful