Sparta: o cetate pietrificată Sparta a fost fondată de cuceritorii dorieni, în primele secole ale mileniului I î.Hr.

, prin unirea a cinci cetăţi mai mici din câmpia Laconiei, aflată în sud estul Peloponezului, în mijlocul unei populaţii străine şi ostile. În secolele VIII-VII î.Hr., spartanii desfăşoară lupte grele pentru a-şi impune stăpânirea asupra unei mari părţi a peninsulei, ai cărei locuitori au fost transformaţi în sclavi (hiloţi). Istoria acestor secole a decis destinul Spartei: ea a rămas o cetate agrară, ostilă oricărei deschideri spre exterior, pentru a menţine controlul asupra regiunii cucerite. Regimul ei politic s-a „pietrificat” în forma sa aristocratică din veacul al VII-lea î.Hr. şi avea ca principal obiectiv supravegherea prin mijloace militare a hiloţilor, care susţineau întregul edificiu aristocratic şi militar al Spartei. Conform tradiţiei, organizarea politică a cetăţii, ce cuprinde şi teritoriul rural, a fost realizată de legislatorul Lycurg. Cetăţenii cu drepturi depline, numiţi „egali”, erau în număr de 9.000. Din rândurile egalilor se alegeau toate organele autorităţii politice şi se recruta armata, instrumentul puterii militare a cetăţii. Sparta avea în frunte doi regi, cu atribuţii importante numai în caz de război, un sfat al bătrânilor (gerusia) şi adunarea poporului înarmat (apella). Începând din secolul al VI-lea î.Hr., cei doi regi sunt supravegheaţi de colegiul celor cinci efori, care deţin de fapt puterea executivă. Din adunarea poporului făceau parte toţi cetăţenii, care ratificau (prin aclamaţii şi în unanimitate) măsurile propuse de regi şi sfatul bătrânilor. Egalii nu desfăşurau activităţi economice. Agricultura era rezervata hiloţilor, iar meşteşugurile şi comerţul unei categorii de oameni liberi (perieci), lipsiţi însă de cetăţenie. Principala ocupaţie a spartanilor era războiul. Ei se aflau într-o permanentă stare de mobilizare militară. Bărbaţii, de la 12 la 60 de ani, aparţineau comunităţii, nu familiei, fiind supuşi unor antrenamente militare zilnice şi pedepselor corporale şi morale. Cu aceşti soldaţi, armata spartană s-a dovedit cea mai bună din Grecia, în secolele VI-V î.Hr. Dar preţul plătit de Sparta a fost scump: ea a rămas o cetate agrară, refractară vieţii intelectuale. După supremaţia ei militară, consacrată prin triumful în războiul peloponeziac (431-404 î.Hr.), cetatea intră în declin în secolul al IV-lea î.Hr., când numărul egalilor coboară sub 1.000. Încercările de reformă, ce au urmat, au eşuat şi în secolul al II-lea î.Hr. Sparta cade sub dominaţie romană.

instaurată de Pisistrate şi continuată de fiii săi.Hr. anularea ipotecilor pe pământuri şi limitarea marii proprietăţi a eupatrizilor. în frunte cu un rege şi dominată politic de aristocraţia gentilică. Pentru a preveni reinstaurarea tiraniei. formau din oameni liberi. iar incriminaţii erau alungaţi din cetate pentru zece ani. cu putere executivă. Solon a creat un tribunal al poporului.). secolul al VI-lea î. sunt împărţite în 100 de circumscripţii (deme). „nobili”) monopolizează întreaga putere. deschisă contactelor cu lumea exterioară. nu a fost diferită de cea a Spartei. După înlăturarea tiraniei. El a susţinut în acelaşi timp şi adoptarea unor importante reforme politice ce pot fi considerate „actul de naştere” al democraţiei ateniene. O dată pe an. din care fac parte cetăţeni desemnaţi pe criteriul averii şi nu al originii. . Echilibrul fragil dintre eupatrizi şi păturile active ale cetăţii.Hr. aristocraţia gentilică (eupatrizii.). Măsura consacră declinul eupatrizilor şi supremaţia poporului (demos). După înlăturarea regalităţii.Hr. care a dat cea dintâi constituţie a Atenei. şi de un areopag.Hr. Abuzurile eupatrizilor au fost îngrădite de legile lui Dracon (621 î. Este ceea ce avea să consacre juridic Clistene (508 î.) şi Salamina (480 î. era formată din triburi de ionieni. Clistene a introdus ostracismul. Mai ales că. Superioritatea sistemului democratic al Atenei avea să fie consacrată în marile confruntări dintre lumea greacă şi imperiul persan. Pe plan politic este sporit rolul adunării poporului (ecclesia). formată din negustori bogaţi şi patroni de ateliere. Democratizarea Atenei începe cu opera reformatoare a lui Solon. iar cei nouă arhonţi sunt aleşi prin tragere la sorţi. Evoluţia Atenei în primele secole ale istoriei sale.Atena: simbolul democraţiei greceşti Populaţia Atticii. ai cărui membri proveneau din toate categoriile de cetăţeni. în care forţele ateniene au jucat un rol decisiv în victoriile de la Maraton (490 î. Cetatea era condusă de nouă arhonţi. membrii adunării poporului scriau pe un ciob (ostrakon) numele celor bănuiţi că vor să aducă prejudicii vieţii publice. regiune în care se află Atena. stabilit de Solon. răscumpărarea sclavilor atenieni existenţi în afara cetăţii.Hr. ce detinea puterea judecătorească. dar imensa masă a populaţiei rămânea fără drepturi politice. Clistene a restabilit constituţia lui Solon. la începutul secolului al VII-lea î. Între primele sale măsuri s-au numărat interzicerea vânzării atenienilor datornici ca sclavi. Atena cunoaşte o tot mai numeroasă categorie de mijloc. ce constituie spaţiul cetăţii.Hr. Preocupat de „binele public”.. în greacă „cei bine născuţi”. nu s -a menţinut multă vreme. Evoluţia vieţii economice ateniene înclină tot mai mult balanţa în favoarea păturilor meşteşugăreşti şi comerciale ale populaţiei. ajuns în 594 î. în care domină păturile active lo populaţiei.). arhonte şi „arbitru” al vieţii politice ateniene.Hr. Atena şi regiunea rurală din Attica. De aceea. acesta împarte populaţia Atenei pe criterii teritoriale şi nu după origine. este dominat de conflictele dintre cele două grupări politice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful