SPNA

Sapanta este o localitate cu o rezonanta aparte in cultura populara romaneasca. Zetre ei artistica, bogata si de certa valoare, exercita o atractie irezistbila asupra turistiilor si iubitoriilor de traditii de pretutindeni. Arta de la Sapanta a facut ocolul pamantului. Atestarea documentra a satului dateaza din anul 1373 sub denumirea Zapacha, dar in vatra satului, pe locul numit Prisaca, s-a descoperit un depozit de bronzuri, dezvaluind ca pe aceste meleguri existau asezaminte inca din perioada neolitica. Pe aceste piese de bronz sunt incrustate decoratiuni cu motive spiralate, romburi, linii frante, arcuite sau puncte ce se regasesc peste timp si ornamentica obicelor lucrate de localnicii de azi ai comunei, marturisind astfel continuitatea spiritului creator al locuitorilor.

Localitatea este situata in partea de nord a judetului Maramures, intr-un tinut muntos si deluros acoperit cu paduri seculare. Raul Sapanta strabate vatra satului, delimitand o fasie de campie plina de farmec. Pe malul strang al raului, la 8 km de sat, se sfla un izor de apa minerala, foarte apreciat pentru calitatile sale curative, iar putin mai jos, se gaseste o crescatorie de pastravi si lostrita. Relieful a favorizat cresterea animalelor, exploatatiile forestiere, oferind sateniilor posibilitatea sa-si arate iscusinta si indemanarea la relucrarea lanii si a lemnului, acestia tesand covoare sau cergi, construind case de lemn, mobilier rustic, porti, troite si cruci, altfel dand nastere unui taram bogat in creatii unice, in traditii inradacinate, in legende captivante.

O veche legenda spune ca pe unul din muntii Sapantei, numit Piatra Soimului, la poalele unei stanci, haiducul Pintea ar fi ascuns o comoara din aur si argint, plantand deasupra doi copaci pentru a recunoaste locul.Comoara viteazulu haiduc pare a fi si azi tot acolo, in inima muntelui, iar localnicii, increzatori, inca o mai cauta.

O alta istorioara se refera la o intamplare din anul 1717. In aceeea perioada, vechea biserica de lemn din sat a fost pradata de tatari. Legenda spune ca in timp ce tatarii loveau cu topoarele in usa de la intrare in biserica, tinerii localnici le-au rapit 7 cai, dintre care unul avea pe spinare o panza rosie de catifea, apartind, probabil, unei capetenii. Materialul a fost pastrat, ulterior cnfenctionandu-se din el un vesmant pentru preotul satului. Si asazi, vesmantul din catifea rosie se gaseste un biserica noua, drept marturie a vitejiei tinerilor maramureseni. Vechea biserica a rezistat invaziei tatarilor dar, in 1880, a ars chiar in ziua de Pasti.

Mesterul care a ridicat pe cele mai intalte culmi arta locala a prelucrarii lemnului a fost Ion Patras, care inca din frageda tinerete a fost atras de sculptura in lemn, de pictura naiva dar si de creatia poetica, faurita dupa canoanele poeziei populare.

Arta lui Ion Stan Patras s-a perfectionat la scoala traditiei, cu intregul ei sistem artisic, care consta in imbinarea cu maiestrie, pe acelasi monument artistic, a basoreliefului in lemn cu pictura naiva si versul popular, creand astfel un limbaj propriu de exprimare. Printre capodoperele sale unicate se numara: cuiere, coltare, scaune, dulapuri, blidare, lingurare, troite, porti, inclusiv o casa.

Marale mester a construit casa fiind convins ca va fi vizitata de multi oameni, a decorat-o si a ornamentat-o, etalandu-si multiplele valente al personalitatii sale artistice, destainuindu-si legatura cu lumea artistica maramureseana. Incepand cu fatada-prin ornarea careie si-a aratat admiratia fata de scritorii clasici (M. Eminescu, G. Cosbuc, I. Creanga), si fata de i eroii martiri ai istoriei neamului (Horia, Closca si Crisan) si pana la cei mai indepartat colt al casei, varietatea artei sale exercita o atractie deosebita.

Scaunele, crucile miniaturale, scenele religioase, scene inspirate din viata satului, toate acestea determina sa intelgem ca mesterul a dorit sa realizeze pentru vizitatorii sai o veritabila expozitie personala, lasandune mostenire intreaga sa truda artistica.

Una dintre marile capodopere este troita de la intrarea in Cimitirul vechi care este ornamentala, in registrul de sus al stalpului, cu scena rastignirii lui Isus, in cel de la mijloc este infatisat Isus judeacator, iar in cel de jos este redata scena izgonirii din rai.

De asemenea, troita de la intrarea in Cimitirul nou, numit si Cimitirul Vesel. Registrul superior al aceseia reprezinta inaltarea lui Isus si Maica Sfanta, iar in cel de jos Rastignirea.

Opera majora o gasim fara indoiala in cele doua cimitire cunoscute sub denumirea comuna Cimitirul Vesel.

Monumentele funereare de piatra si marmura, crucile de lemn din cimitirele noastre stravechi si troitele, asezate inca din vechime la raspante de drumuri in tinuturile locuite de romani, au oferit talentatului mester o sursa de inspiratie creatoare. Se naste, astfel, o sinteza origianala, cunoscuta sub numele de crucea de Sapanta.

Stalpul crucii ce cuprinde textul personalizat al celor care trecuti in vesnicie, completat cu scene sculptate si pictate din viata acestuia,-este marginit de un chenar decorat. Deasupra acestuia de aseaza o cruce cu un acoperis in doua ape (o structura de lemn, sub forma de unghi, asemenea unei ageti indrepate pre cer). Chenarul de stalp se continua si pe partea expusa a acoperisului, decorand amonios suprafetele cu motive traditonale.

Mia placut crismar sa fiu Sa dau vinu masurat La omu cei supart Am facut casa si sura Mi-a placut si-a mandri gura Pana in lume am trait Eu tare mult am vorbit Cu cine m-am intalnit Si mai mult mam hodinit

Crucile lui Ion Stan Patras, circa 700, au o functie ontologica pentru viata satului. Lumea acestuia, cu universul ei bogat, razbate din lin in epitafurile de pe cruci. Ne sunt infatisati oameni dar si naravuri, ocupatii, pasiuni, vanitati, porniri spirituale si tabieturi.

Portretele-biografice ale celor plecati in vesnicie sunt scrise sub forma unor veritabile balade, ai caror eroi afiseaza o senina detasare si o impacare cu destinul, nu fara un usor regret si o dulce melancolie dupa viata. Transpuse in tipare poetice, fara a respecta distributia ritmata a versurilor, uneori cu greseli de ortografie, epitafurile cuceresc prin farmecul limbajului si prin ineditul expunerii.

Moarte rea cu urit nume Tinara m-ai dus din lume M-ai luat fara de rand Si m-ai bagat in pamant

Sapanta este un leagan al traditiilor care si-au gasit in aceastra vatra un teren prielnic conservarii. Ruda traditionala nu lipseste din aproape nici o casa. Ea are darul de a etala talentul creatoarelor din Sapanta care s-au specializat pe calea traditiei in arta tesutului si a prelucrarii lanii, unde re remarca prin munca lor Irina Turda, Maria Stetco, Ileana Stan-membra a Academiei de Arta Populara din Sibiu. Putem aminti, de asemenea, Gheorghei Anuta, specializata in camasi brodate manual, Toader Turda un talent recunoscut in realizarea obiectelor de artizanat, in timp ce Vasile Savu era un vestit palarier.

Un mester oarecum mai deosebit este Ioan Turda, care realizeaza jucarii. Acestor mesteri li s-a alaturat Ioana Lutai care isi dovedeste maiestria in pictarea icoanelor pe sticla, lucrand cu fantezie si talent atat in realizarea icoanelor doua modele clasice, cat si in transpunerea de imagini a vietii sautui.

Putem spune ca Sapanta este un leagan al artei traditionale si a frumusetilor naturale dadatoare de liniste si odihna; un ocean de sensibilitate si poezie. Aici, gratie unor ambasadori exceptionali ai artei, chiar si moartea pare a fi la fel de frumoasa ca si viata.

FIN